Clasici

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie să existe un ţap ispăşitor

"Strada Jérusalem" aduce în prim plan tentativele criminale ale Fracurilor Negre împotriva familiei Champmas şi a bogatei, dar avarei ţărănci Mathurine Goret. Ispita, în ambele cazuri, este „falsul Ludovic al XVII-lea“, rol deţinut în rândul Fracurilor Negre de mai multe personaje, în mod succesiv. În acest volum, cel căruia i se spune domnul Nicolas o seduce mai întâi pe Ysole de Champmas, fiica nelegitimă a generalului de Champmas, şi se foloseşte de complicitatea ei involuntară pentru a încerca s-o omoare pe fiica cea mică a acestuia, Suavita...

Scriitura frustă, lucidă şi lipsită de sentimentalism, dar nu şi de sensibilitate, din romanele Anişoarei Odeanu i-a adus autoarei elogiile colegilor contemporani de breaslă şi aprecierea publicului. Generaţii de cititori s-au identificat cu personajele ei feminine – neliniştite, singuratice, vitale, aflate mereu în căutarea noului şi a emoţiilor. Dany Penzza, eroina din Într-un cămin de domnişoare, şi Olga din Călător din noaptea de Ajun sunt tinere studente cultivate, curioase, boeme, dar care par să aştepte tot timpul, mai mult sau mai puţin conştient, ivirea dragostei. Sentimentele şi experienţele lor amoroase vin şi trec, notate de cele două fete cu minuţie şi cu un soi de detaşare imparţială care ascunde, de fapt, nostalgia unei mari iubiri. Ar putea aceasta să fie Peter, neamţul care apare în ambele romane, personaj capricios ce pare să-şi pună amprenta definitivă asupra iubitelor sale? Jurnale ale trăirilor sufleteşti, romanele Anişoarei Odeanu sunt un omagiu adus tinereţii mereu surprinzătoare, libere şi dezinvolte.

După o copilărie dificilă, marcată de sărăcie și lipsuri, tânăra Jane Eyre devine guvernantă la Thornfield Hall, castelul unui gentleman bogat, Edward Rochester. Cu timpul, cei doi încep să se apropie, discută, se înfruntă, învață să se respecte reciproc și, în cele din urmă, se îndrăgostesc unul de altul. Jane întrevede posibilitatea unei vieți liniștite, însă un adevăr cumplit iese la lumină, parcă pentru a-i dovedi că nu poate fi fericită, că nu poate să aibă parte de dragoste și să scape de soarta ce i-a fost hărăzită. Rochester pare să ascundă un secret teribil: o prezență amenințătoare bântuie castelul său întunecat. Roman al unei iubiri pătimașe care înfruntă adversitățile pentru a-și împlini destinul, „capodopera unui geniu“, cum îl numea William Makepeace Thackeray, Jane Eyre continuă să-și impresioneze și astăzi cititorii prin abordarea profundă a unor teme cum ar fi diferențele de clasă, sexualitatea și religia în Anglia victoriană de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind considerat unul dintre cele mai bune romane din literatura engleză.

"Oameni sărmani" i-a adus autorului faimă, a creat o impresie remarcabilă despre talentul lui și a stârnit mari speranțe […]. Romanul acesta are toate trăsăturile unei opere de debut – vie, pasionată, plină de avânt. De aici lungimile și prolixitatea pe alocuri […]. Dar toate acestea sunt răscumpărate de adevărul uimitor cu care este redată realitatea, de măiestria cu care sunt înfățișate caracterele și – lucru care, după părerea noastră, reprezintă ingredientul principal în talentul domnului Dostoievski, originalitatea lui – de înțelegerea profundă și de recrearea artistică, în sensul deplin al acestui cuvânt, a laturii tragice a vieții - V.G. BELINSKI

Premiul Nobel pentru Literatura 1962

Poneiul rosu reuneste patru nuvele scrise de John Steinbeck intre 1933 si 1936. Textele il au ca protagonist pe Jody Tiflin, un baiat de zece ani, a carui viata la ferma parintilor sai de la poalele muntilor Gabilan sta sub semnul tensiunii dintre severitatea paterna si dorinta de aventura. Jody are parte de o serie de experiente ce il pun in contact nemijlocit cu naserea si moartea, la care asista fara sa vrea si care il marcheaza. Steinbeck nu se inscrie insa in traditia unui roman al formarii – oricit de traumatice sint momentele prin care trece Jody, ele nu par sa ajute la maturizarea protagonistului. Intr-o proza lipsita de sentimentalitate, dar de o frumusete tulburatoare, la fel ca natura ce il inconjoara pe Jody, Steinbeck reuseste sa surprinda tocmai intensitatea prezentului, suspendat intre un trecut epuizat si un viitor amenintator, reprezentat de muntii cei mari, inspre care nu se indreapta nimeni.
 
„Poneiul rosu subliniaza o idee importanta, aceea ca omul nu trebuie rupt de mediul sau natural... Aici se arata marile calitati de prozator ale lui Steinbeck, care utilizeaza tehnica realista si socul dramatic ca sa-si ilustreze ideile.” (The Nation)
 
„Scrise de o alta mina, aceste povestiri rafinate si delicate ar fi putut parea terne si neinteresante, insa, iesite din miinile lui Steinbeck, ele sint aur curat…” (The New York Times Book Review)
 
„In Poneiul rosu se remarca finetea artei lui Steinbeck, iar valoarea cartii sale se datoreaza in mare masura si faptului evident ca autorul cunoaste in detaliu locul despre care scrie. E un bun cunoscator al cailor, stie toate amanuntele despre ei, stie ce se intimpla in mintea acestora – si e cu certitudine si un bun cunoscator al copiilor, e incintat de ei, altfel n-ar fi reusit sa-l descrie pe Jody asa cum a facut-o.” (The New York Sun)
 
„Poti sa pierzi daca n-ai incotro, dar macar risca. Sa risti nu inseamna sa pierzi.” (John Steinbeck)

„E noapte in Lincoln’s Inn... tulbure si agitata vale a umbrelor legii, in care solicitantii nu gasesc decit prea putina lumina... si luminarile groase sint stinse cu degetele prin birouri, iar functionarii coboara tropaind scara subreda de lemn si se imprastie. Clopotul care bate ceasurile noua si-a incetat lugubru-i dangat, jelind fara rost pe nimeni; portile sint inchise si portarul de noapte, un paznic solemn, cu o grozava pofta de a dormi, sta de straja in ghereta. De la rindurile etajate de scari, ferestrele ca niste lampi incetosate, cum sint ochii Justitiei, un soi de Argus cu privirile impaienjenite, cu cite un buzunar fara fund pentru fiecare ochi si cu cite un ochi deasupra-i, ferestrele acelea clipesc vag spre stele...”

”Amintiri de la curtea cu juri” este o culegere de însemnări din timpul celor aproape două săptămâni pe care André Gide le-a petrecut ca jurat la Rouen. Fin observator, scriitorul a zugrăvit portretul unui sistem juridic bolnav, cu judecători şi juraţi incompetenţi, anchete făcute de mântuială, interogatorii care nu duc nicăieri, un sistem în care cei sărmani şi fără apărare sunt declaraţi vinovaţi, înainte de a le fi cercetate cu atenţie faptele.

"Sechestrata din Poitiers", o cronică judiciară inspirată de un caz real, spunea povestea sărmanei Mélanie Bastian, care a trăit sechestrată într-o încăpere vrednică de plâns, timp de douăzeci şi patru de ani. Închisă într-o cămăruţă printre excremente şi resturi alimentare, iniţial din proprie iniţiativă, apoi reţinută cu forţa de propria mamă, femeia a fost eliberată de poliţie în urma denunţului făcut de un prieten de familie.

Considerată de Gide însuşi „un roman ratat“, cartea este unul dintre primele metaromane moderne, fiind o combinaţie între un roman propriu-zis şi un roman despre un roman. În clipa lansării, "Falsificatorii de bani" a declanşat un veritabil scandal în epocă, nu doar din pricina unor chestiuni legate de estetică, dar şi pentru că autorul a abordat o problemă considerată tabu pe atunci, cea a bisexualităţii. Eroul cărţii este Edouard, scriitor în devenire. Asemenea lui Gide, el ţine un jurnal despre cum îşi scrie romanul. Şi tot asemenea lui Gide, lucrează la un roman intitulat ”Falsificatorii de bani”. Astfel cititorul ajunge să aibă sub ochi o poveste despre un romancier care scrie un roman despre un romancier care scrie un roman...

Una dintre cele mai captivante cărţi ale copilăriei, ”Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor” îi poartă pe micuţii cititori într-o călătorie fantastică, pe meleaguri de poveste, locuite de personaje care mai de care mai năstruşnice, cum ar fi Pisica de Cheshire, Pălărierul cel Nebun, Iepurele de Martie sau Falsa Broască-Ţestoasă. Alături de ele,
Alice, o fetiţă curajoasă, care are capacitatea de a călători în timp şi spaţiu, ba printr-o gaură de iepure, ba cu ajutorul unei poţiuni miraculoase, descoperă lumea altfel decât o ştia. Volumul de faţă cuprinde şi aventurile lui Alice în Ţara Oglinzii şi ce a găsit acolo, în care personajele se mişcă asemenea pieselor dintr-o fabuloasă partidă
de şah.

"Invierea" este ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu intreruperi un deceniu intreg. 
Povestea este inspirata de un caz real din epoca. Pe cind isi face datoria ca jurat intr-un proces dificil, printul Nehliudov o recunoaste in prostituata acuzata de crima si jaf pe slujnica nevinovata de care se indragostise in adolescenta si pe care a sedus-o ceva mai tirziu. Atunci cind femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-si mai poate urma traiul luxos si lipsit de griji, ci decide sa renunte la tot si s-o urmeze, pentru a o salva cu orice pret, potolindu-si astfel chinuitorul sentiment de vinovatie pentru soarta ei tragica. "Invierea" este un tablou vast al Rusiei de sfirsit de secol XIX, in care imaginea celulelor mizere de inchisoare se suprapune cu bogatia stralucitoarelor palate nobiliare; romanul reprezinta in acelasi timp o critica plina de indignare la adresa sistemului de guvernamint, a justitiei si a Bisericii.

La Ion Marin Sadoveanu, pentru intaia oara, romanul nu se intoarce in satira impotriva parvenitismului si in elegie pentru reprezentantii crepusculari ai marii proprietati rurale. 
D-sa contureaza fizionomiile, pune oamenii sa faptuiasca, ii lasa apoi sa actioneze potrivit logicii interioare individuale si nu intervine in nici un fel ca sa-si tradeze preferinta pentru vreunul sau altul. 
N-am citit poate de la Ion de Liviu Rebreanu un roman romanesc asa de obiectiv ca "Sfarsit de veac in Bucuresti".

Fragment din roman:

"Apoi o usa se tranti si o perdea abia de se dadu la o parte. Din casa, Jurubita i1 privea. Stia ca a spus ceea ce trebuia sa spuna. Se gandea la Urmatecu si la ce ar fi in stare sa-i faca, daca ar afla ca a rostit numele batranului Dorodan. Si se bucura de mania lui Iancu. Intalnirea cu Bubi mersese cam greu, dar simtea ca a jucat bine. Era multumita. L-a privit pe Bubi, de dupa perdea, cum s-a indepartat incet si ingandurat. Apoi a inceput sa se dezbrace. Aseza fiecare lucru, bine scuturat, la locul sau, intr-un garderob lucios de nuc. Palaria, langa umbreluta; ghetele dedesubt, iar pe doua cuie de lemn, intinsa si infoiata, rochia, mangaiata cu drag, in toate volanasele ei. Panglicile late si rosii, cu care fusesera trase rufele cele bune, de parca ar fi trebuit sa fie vazute de cineva, le-a scos, le-a impaturit si le-a asezat intre batiste. Robotind, numai in camasa, femeia intrase in garderobul cel mare ca intr-o odaie. Trecea usor mainile peste toate cate purtase, stranse acum intr-un maldar de culori. Un miros greu de garoafa si paciuli se risipea din incheieturile vechii mobile. Jurubita mangaia ceea ce avea si se gandea zambind la ceea ce o sa mai aiba! Si la gandul acesta incepu sa cante cu un glas indelung tremurat, pe note pline si cuvinte de dragoste. 
Tot intr-o casa de-a Barbilor, nu departe, pe cheiul garlei, deasupra unei fierarii, locuia Ioachim Dorodan. Il uitasera acolo si oamenii, si vremurile. Numai nelinistita si neincetata groaza a lui Urmatecu, de omul acesta slab si bland, i-l aduceau aminte. Umflatu traia ingrijit de o nepoata, care descurca cum putea mica lor gospodarie din pensia pe care o primea unchiul sau de la conu' Barbu. Batranul Dorodan nu mai vrea sa iasa din casa. El, care a alergat o viata intreaga cu brisca de la o mosie la alta a boierului, acum se multumea sa stea ceasuri intregi si sa priveasca peretele de deasupra divanului, unde ca o floare, erau batute in tinte fotografii vechi, facute de baron. 
Multe erau iscalite. Toate purtau anul pe ele, cele ale lui Bubi mai ales, la toate varstele, Dorodan le privea, fuma tigara dupa tigara, si gandul, greoi, abia de i se muta de pe una pe cealalta, ca o musca lenesa de vara. In casa plutea intotdeauna un miros de cafea fiarta de curand, pentru ca Umflatu era un mare cafegiu. Era singura lui patima. Ea il tinea treaz din picoteala ce-i venise, ca o boala, odata cu tristetea adusa de Urmatecu in viata lui. "

Romanul o are în centru pe Edna Pontellier, soţie şi mama, dar înainte de toate o femeie cu un spirit liber, neîmblânzit, care nu se regăseşte defel în modul de viaţă victorian, atât de plin de constrângeri şi interdicţii. Rebelă până în măduva oaselor, ea nu pricepe în ruptul capului de ce întreaga existenţă a femeilor trebuie să graviteze în jurul copiilor şi al bărbatului. Dornică de o experienţă nouă, care să îi demonstreze că este vie, Edna se aruncă în braţele lui Robert, un bărbat la fel de neîmpăcat cu societatea şi normele ei. Când însă acesta o părăseşte, femeia hotăreşte să se dedice familiei, ca orice bună şi îndatoritoare soţie. Totuşi, odată ce a cunoscut libertatea de a gândi şi simţi, Edna nu mai poate accepta plictiseala, supunerea, înfrânarea, aşa că alege, crede ea, singura modalitate posibilă de a scăpa de colivia în care stă închisă.

Colecția Corint Clasici ai literaturii universale se extinde cu o nouă capodoperă rusă: "Anna Karenina" de Lev Tolstoi.

„Ca operă de artă, Anna Karenina este perfecțiunea pură. Nicio operă literară europeană din epoca noastră nu poate, măcar, să se apropie, cât de cât, de ea.” F. M. DOSTOIEVSKI

„Lumea este ținută în viață doar de către eretici: ereticul Hristos, ereticul Copernic, ereticul Tolstoi. Simbolul credinței noastre este erezia.” EVGHENI ZAMITIAN

„Tolstoi este cel mai mare prozator rus. [...] Una dintre cele mai atrăgătoare eroine ale literaturii universale, Anna [Karenina] [...] nu este însă doar o femeie, un specimen splendid de feminitate, ci o femeie cu o natură morală profundă: totul în ceea ce privește caracterul ei este impresionant, de aceea nu se poate limita la o legătură amoroasă clandestină. [...] Anna Karenina nu este Emma Bovary, o visătoare provincială, o fătucă de la țară cu capul plin de vise și iluzii. [...] Ea scandalizează societatea ipocrită tocmai prin sfidarea convențiilor acesteia.” VLADIMIR NABOKOV

Colecția Corint Clasici ai literaturii universale se completează cu o formă grafică de excepție a capodoperei americane "Winesburg, Ohio" de Sherwood Anderson. 

„Sherwood Anderson este „unul dintre cei mai buni și mai subtili scriitori de limbă engleză din zilele noastre”.  - F. SCOTT FITZGERALD

„Anderson a creat romanul modern care nu a reușit să înainteze prea mult dincolo de locul unde l-a lăsat el.” - JOHN STEINBECK

„Sherwood Anderson a fost cel care m-a scos din cercul vicios și «mi-a eliberat mâna care scrie». Îi voi fi veșnic recunoscător. În septembrie 1959, Editura Am Oved a publicat [...] o traducere în ebraică a cărții lui Anderson, "Winesburg, Ohio". Această carte [...] m-a entuziasmat până în străfunduri: aproape o întreagă noapte de vară [...] m-am plimbat [...] ca beat, vorbind singur, tremurând ca un flăcău pălit de iubire, cântând și țopăind, suspinând de atâta bucurie pătrunsă de venerație și de atâta extaz: Evrika!”  AMOS OZ

Aventurile captivante ale lui Peter Pan, băiețelul care, cu îndărătnicie, refuză să crească, zboară și își petrece copilăria fără sfârșit pe o insulă miraculoasă alături de „băieții pierduți”, în compania zânelor, sirenelor, piraților și indienilor, sunt deja celebre în toată lumea.

Dar cum poți face să ajungi pe acea insulă atât de îndepărtată, Țara Niciunde, aflată între vis și imaginație? Vai, ce ispititor!... Nimic mai simplu. Este suficient să-l cunoști pe Peter Pan și să ai un strop din pulberea zânelor pentru ca să zbori.

Nici John, Michael și Wendy nu și-au închipuit că vor reuși să zboare și că vor poposi în Țara Niciunde să se lupte cu indienii și pirații. Doar până într-o seară, când în camera lor a apărut Peter Pan…

O lectură savuroasă și pasionantă pentru copii, o experiență emoționantă și nostalgică pentru adulți, care au văzut în copilărie, cel puțin o dată, pe Peter Pan la fereastră.

„Nu exista nici un roman care sa fi fost la fel de prost citit ca "Rusoaica" lui Gib Mihaescu. Inclusiv de catre critica literara a anilor '30 din secolul trecut. Despre critica de dupa razboi e greu de vorbit. Tiparit in 1933, romanul n-a fost reeditat niciodata in timpul comunismului. Nici macar in editiile critice. Motivul este in primul rand titlul. Cu toata «despartirea» politica a regimului de la Bucuresti de Uniunea Sovietica din aprilie 1964, liderii romani au continuat sa menajeze pana la sfarsit «marea tara prietena», era formula obisnuita, de la Rasarit, interzicand orice referire directa.

"Rusoica" e un roman captivant, care se citeste cu placere, dincolo de toate sofisticatele consideratii ale criticilor. E un roman de aventuri si de iubire, despre un tanar care isi ia dorintele drept vise si iluziile drept idealuri. Cu totii, la o anumita varsta, patim acest lucru. Si pana sa ne fie rusine de patania proprie, ne desfatam cu nemaipomenitele patanii sentimentale ale locotenentului Ragaiac.“ - Nicoale Manolescu

Scris între anii 1905 și 1909, "Alteţă regală" poate fi citit în mai multe chei: dincolo de meandrele unei istorii de iubire se află un bildungsroman în care, privită fie cu ironie, fie cu umor, natura umană își dezvăluie cele mai ascunse sentimente, iar ideile sociale, politice și, implicit, estetice ale autorului capătă o formă recognoscibilă. Romanul a fost ecranizat în 1953, în regia lui Harald Braun.

Thomas Mann construieşte un decor de operetă pentru ceea ce el însuși a numit „o comedie în formă de roman“: familia Grimmberg domneşte peste un ducat cu un milion de locuitori, pierdut între păduri, supus unor „stări de fapt îngrijorătoare“, căci finanţele se află într-un declin perpetuu, castelele se degradează văzând cu ochii, iar bărbaţii de stat nu cad de acord asupra măsurilor ce-ar trebui luate. Tocmai atunci când toată lumea este cuprinsă de deznădejde, marea ducesă Dorothea dă naştere unui al doilea prinţ, Klaus Heinrich, care are „o mână sfrijită“. Din acest punct, romanul se desparte în ramificaţii alegorice, ce oferă considerații despre identitate, educaţie, societate. Fericirea lui Klaus Heinrich va deveni, în aceeaşi măsură, şi o fericire obştească, căci el își va găsi marea dragoste şi va împlini profeţia sub semnul căreia i-a fost pusă venirea pe lume.

Un doctor de tara dintr-un secol in care timpul trecea altfel si destinele se scriau altfel. O tanara indragostita si un tanar care trebuie sa redobandeasca averea pierduta a familiei. O comedie despre o societate in care domnesc ipocrizia si snobismul.

Unul dintre cele mai bune romane ale lui Anthony Trollopene face cunostinta cu personaje din Barchester, cu pretentioasa familie De Courcy, cu pragmatica Miss Dunstable si cu deplorabilul Sir Roger Scatcherd. "Doctorul Thorne" ne seduce cu o poveste fermecatoare ca vinul vechi, in care lumea se vede ca o scena pe care joaca personaje care mai de care mai colorate.

„Doctorul Thorne" este o carte palpitanta, plina de spirit, profund induiosatoare, bogata in emotii la fel de reale astazica pe vremea cand a fost scrisa. O carte pe care o iubesc.“ Julian Fellowes, creatorul "Downton Abbey"

„Un roman gotic despre dragoste, onoare şi tragedie, cu un substrat înfiorător şi obsedant.” Daily Telegraph
„O venerabilă şi foarte ecranizată poveste despre sentimente delicate şi măreţe, cu o notă horror de-a dreptul înspăimântătoare.” New York Times
„Bazându-se pe vasta sa experienţă de corespondent de război şi de reporter specializat în relatarea crimelor şi a proceselor, Gaston Leroux a creat unele dintre cele mai celebre piese de teatru şi romane poliţiste şi de mistere scrise vreodată de un autor francez. Astfel, el a compus cel mai celebru thriller din toate timpurile, "Fantoma de la Operă" (1911), ecranizat cu mult succes de nenumărate ori.” Otto Penzler

„Slavofil si occidental, rus si european, liberal si conservator, romantic si realist, Turgheniev reprezinta marturia captivanta si lucida a procesului care a dus Rusia spre transformarile profunde, necesare si dureroase ale secolului XX.” – Michel Cadot

In romanul Un cuib de nobili, care vede lumina tiparului in anul 1859, „cel mai occidental dintre scriitorii rusi”, cum il numea G. Ibraileanu, ne ofera un bogat tablou al societatii rusesti din secolul al XIX-lea. Scriitor plin de sensibilitate si romantism, Turgheniev stie sa imbine aspectele acute ale vremii sale cu inegalabile povesti de dragos te. Veritabil roman psihologic - gen care de altfel i-a adus si celebritatea – Un cuib de nobili urmareste o idila fara de speranta, in care protagonistul, nobilul Lavretki, se vede prins alaturi de tanara fiica a unor rude indepartate, idila care nu are cum sa-si gaseasca un deznodamant fericit.

 Pentru mine, sunteti deja de mult un etalon. Dar cu cat va studiez mai mult, cu atat ma uluieste mai mult talentul dumneavoastra. Admir imens pasiunea si totodata caracterul stapanit al stilului

dumneavoastra de a scrie, simpatia cu care va aplecati asupra oamenilor marunti si care incarca peisajul de semnificatii. – Gustave Flaubert catre Turgheniev

 Turgheniev este un colos uimitor, un urias bland, cu parul alb; seamana cu un vechi spirit binevoitor al muntilor si padurilor, cu un druid sau cu insusi calugarul din Romeo si Julieta. Are un fel de frumusete venerabila. – Edmond si Jules de Goncourt

 Daca romanul englez are acum o oarecare eleganta a stilului, ii datoreaza acest lucru in primul rand lui Turgheniev. – J. Galsworthy

 In descrierile sale de natura, Turgheniev creeaza impresia unei Rusii dogoritoare, cuprinse de arsita, in zumzet de albine grele, imbuibate. Alphonse Daudet

Pe urmele unui bărbat sleit de puteri care traversează un ţinut sălbatic, se târăşte un lup muribund; un copil de doisprezece ani nu vede niciodată lumina soarelui pentru că lucrează toată ziua într-o fabrică; soarta Revoluţiei Mexicane depinde de rezultatul unui meci de box. Fie că urmăreşte subiecte sociale, fie că eroii lui aventurieri sunt puşi faţă în faţă cu forţele naturii, Jack London e interesat de lupta pentru supravieţuire a omului mărunt. Cele şapte povestiri reunite în acest volum alcătuiesc o selecţie reprezentativă din vasta operă a unuia dintre cei mai citiţi scriitori americani din toate timpurile.

„Lui Jack London îi plăcea să pălmuiască lumea cu povestirile lui, ca mai apoi să o farmece. Usturimea loviturii va trece, dar farmecul poveştilor sale va dăinui!” - Los Angeles Times

„M. Blecher a fixat ca pe fluturi coşmarele în slove: acul a înţepat numai viermele, dar aripile cu polen continuă să bată.“ (Sașa PANĂ)

„Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg.“ (Mihail SEBASTIAN)

„Inimi cicatrizate" este o capodoperă… o carte pe care ar trebui s-o avem mereu la-ndemână şi s-o citim iar şi iar.“ (Paul BAILEY)

„Bolnavul are tot timpul din lume, orele lui se dilată şi intră într-o contradicţie de nerezolvat cu timpul omului sănătos, care se contractă de griji multe şi mărunte. Faţă de colegii de generaţie, atât de vitali, trăind atât de intens şi meditând de departe, chiar dacă obsesiv, la străina moarte, Blecher este prizonierul unei lumi pe dos: pentru el moartea e intensă, familiară, apropiată şi viaţa e străină. Blecher nu se complace în suferinţă. Întreaga lui viaţă este o contrazicere a ideii că boala umileşte.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Max Blecher este unul dintre acei rari oameni care, nu cu intenţie sau cu ostentaţie, ci prin chiar viaţa lor — uneori, ca în cazul de faţă, foarte scurtă —, reuşesc să ne predea o lecţie nu tocmai comodă: decenţa suferinţei. Iar în literatura română este poate singurul autor care a jucat „până la ultimele jetoane“, relatând în timp real şi cu maximă luciditate, fie direct, la persoana I, fie la per-soana a III-a, o experienţă a drumului către sfârşit ce depăşeşte cu mult limita comună a suportabilului şi a imaginabilului.

Ilustrația copertei: desen în tuș negru și roșu de M. Blecher. Coperta reproduce afișul filmului "Inimi cicatrizate" în regia lui Radu Jude, 2016.

Capitolul I. Ciufu. Capitolul II. Stapana cu servitoarea. Capitolul III. Cinci minute. Capitolul IV. Casa crimelor. Capitolul V. Mostenitorii indignati. Capitolul VI. Banuielile Aretiei. Capitolul VII. Solomia vrea sa plece. Capitolul VIII. Judecatorul si politaiul. Capitolul IX. Informatorul ofensat. Capitolul X. "Cand ai mintit". Capitolul XI. Doua biete femei. Capitolul XII. Toiagul batranetelor. Capitolul XIII. Cortegiul funerar. Capitolul IV. O celebritate pitesteana. Capitolul XV. Lixandru. Capitolul XVI. Alibi. Capitolul XVII. Inelul cu brilliant. Capitolul XVIII. Testamentul. Capitolul XIX. Parerile lui Spiru. Capitolul XX. Intoarcerea judecatorului. Capitolul XXI. Un ac de par. 

Bună dimineața, băieți! este continuarea celebrului roman Cișmigiu&Comp.

În această suită de povestiri, pline de umor și duioșie, îl reîntâlnim pe poznașul elev de odinioară Grigore Băjenaru, de la Liceul „Gheorghe Lazăr”, în postura de profesor, care își captivează cititorii cu noile năzdrăvănii ale elevilor săi, cu trucurile sale pedagogice pentru a face față situațiilor imprevizibile, cu pățaniile și întâmplările de la orele de curs sau din cancelarie. Cu adevărat memorabile sunt povestirile în care autorul evocă anecdote și episoade hazlii din viața marilor noștri scriitori Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Iacob Negruzzi și Alexandru Vlahuță.

Lectura romanului Bună dimineața, băieți! reprezintă un minunat prilej pentru fiecare cititor de a se regăsi într-un univers unic – cel al adolescenței -, din perspectiva, cu accente nostalgice, a maturității.

Matei Caragiale poate fi privit,metaforic vorbind,ca unul din acei constructori de viori ai veacurilor trecute,inzestrati cu o infinita rabdare,detinatori ai unor taine ce pier odata cu ei,dovada stiintei lor secrete facand-o pentru generatii dupa generatii rezonanta unica si inefabila a celor catorva instrumente perfecte pe care le-au mestesugit in ani,cu o truda delicata si pasionala.Un sunet de o asemenea puritate inchide in el misterul unei exitente,vibratia nobila a unei abnegatii.

,, Ciuleandra, roman realist din viata familiala ca si Ion, are ceva din puterea dramatica si simtul situatiei a Padurii spanzuratilor, dar ne indica in acelasi timp posibilitati noi ale talentului d-lui Liviu Rebreanu.''(Izabela Sadoveanu)

"Pendula suna ora unsprezece. Vibrarea ultimei batai se auzi prelung si cand se stinse de tot... O! nu, nu indraznes sa spun ce s-a intamplat, nimeni nu m-ar crede si as fi luat drept nebun.

Lumanarile se aprinsesera singure; foalele, fara ca vreo fiinta vizibila sa le imprime o miscare, incepura sa sufle in foc, gemand ca un batran astmatic, in timp ce clestele rascolea jarul si lopatica scotea cenusa...

Apoi, un ibric de cafea se arunca de pe o masa unde era asezat si se indrepta, copacel, spre semineu, asezandu-se pe jar...

Nu stiam ce sa cred despre ceea ce vedeam; dar ce urma sa vad era extraordinar..." (Theophile Gautier)

A fost o personalitate morala aleasa, un om de mare omenie...Vlahuta. A vrut sa fie numai scriitor, si a fost unul din cei mai de seama in generatia chemata la viata spiritului de Eminescu si care a primit puternica intiparire a acestuia. (Tudor Vianu)

Din cuprins:
Geniul pustiu
Sarmanul Dionis Novela
Fat-Frumos din lacrima
La aniversara Naratiune originala
Cezara Novela originala
Aur, marire si amor
[Avatarii faraonului Tla]

Fat-Frumos din lacrima

Tabel cronologic

Aprecieri critice