Clasici

„La jumatatea epocii victoriene, intr-o perioada de avant a economiei liberale, cand Anglia devenise prima putere industriala a lumii, Thomas Hardy reconstituie cu nostalgie, intr-o cuprinzatoare fresca romanesca (Remedii disperate, 1871; Sub copacul padurii, 1872; Departe de lumea dezlantuita, 1874; Intoarcerea bastinasului, 1878; Primarul din Casterbridge, 1886; Tess D’Urberville, 1896; Jude nestiutul, 1896) climatul spiritual al Angliei patriarhale. Poetica «romanului regional» s-a imbogatit, prin el, cu lirismul robust al evocarii «peticului de pamant pe care au vazut lumina zilei» numarul indefinit de «generatii» şi cu patosul stenic al confruntarii cu o fatalitate absolut transcendenta in raport cu viata umana, in sanul unei naturi transfigurate de epifaniile luminoase ale Divinitatii.” (Cornel Mihai Ionescu)

Singurul roman al lui Salvador Dalí, Chipuri ascunse, este omagiul adus prozei clasice franceze de imaginația debordantă a marelui pictor suprarealist. Debutând ca o saga a intrigilor și aventurilor amoroase ale unui grup de aristocrați excentrici, romanul își are centrul emoțional în pasiunea sublimată a contelui de Grandsailles pentru Solange de Cléda. Obsesiile daliniene, fulgurațiile sale și atracția pentru ocultism se regăsesc în acest roman fascinant.

În 1943, Salvador Dalí se retrage în munții din New Hampshire, aproape de granița canadiană, și în patru luni scrie, în franceză, Chipuri ascunse, care apare mai întâi în traducere, la New York, în 1944. Pornind de la celebra definiție stendhaliană care întemeiează realismul modern, romanul lui Dalí este o oglindă purtată de-a lungul unui drum, însă călătoria este livrescă: privirea cititorului întâlnește, dincolo de trăsăturile personajelor, chipurile ascunse ale marilor opere ale literaturii franceze, de la Principesa de Clèves la Cânturile lui Maldoror.

„Un adevărat roman de atmosferă, de introspecție, de revoluție și de arhitecturalizare a pasiunilor trebuie să fie (așa cum a fost întotdeauna) exact contrariul unui Mickey Mouse de cinci minute sau al senzației de vertij a unui salt cu parașuta. La fel ca într-o lentă călătorie cu trăsura pe vremea lui Stendhal, se cuvine să fim în stare să descoperim încetul cu încetul frumusețea peisajelor sufletului pe care le străbatem; fiecare nouă cupolă de pasiune trebuie să apară treptat, la momentul potrivit, astfel încât spiritul fiecărui cititor să aibă răgazul să le «savureze»… Înainte de a-mi fi terminat cartea, s-a pretins că scriu un roman balzacian sau huysmansian. Este, dimpotrivă, vorba de un roman riguros dalinian, iar cei care mi-au citit Viața secretă cu atenție vor descoperi lesne sub structura romanului prezența familiară, permanentă și viguroasă a miturilor esențiale ale vieții mele și ale mitologiei mele personale.“ (Salvador DALÍ)

Timp de aproape 80 de ani, aceasta mica monografie nu ne-a fost accesibila, caci Hesse a decis curand dupa scrierea ei ca este " o lucrare prea simpla, scrisa in entuziasmul tineretii, fara profunzime si plina de obraznicie, un stil in care nu ma mai regasesc".

Micul Print merita sa se nasca macar odata cu fiecare noua generatie.

„Stiam ce fel de scriitor mi-ar fi placut sa fiu si mai stiam ca aveam sa fiu indragostit pana la moarte de Emma Bovary.“ (Mario Vargas Llosa)

„Stilistic, e proza care face ce-ar trebui sa faca poezia. Femeia Emma Bovary n-a existat niciodata: romanul Madame Bovary n-are moarte. Cartea are viata mai lunga decat femeia.“ (Vladimir Nabokov)

„Noua, oamenilor din carne si oase, indiferent cat de mohorate si de cenusii ne-ar fi casele, ne e mai bine acolo decat in orice alt tinut, oricat de frumos ar fi. Nicaieri nu-i ca acasa“, spune Dorothy.

Ma tem ca domnul Sherlock Holmes poate deveni precum unul dintre acei tenori apreciati care, dupa ce si-au trait epoca de glorie, inca sunt tentati sa faca plecaciuni de adio publicului indulgent. Acest lucru trebuie sa inceteze si el trebuie sa urmeze calea a tot ceea ce e facut din carne si oase, material sau imaginar.

Daca ar fi sa admitem fara rezerve jocul scriptural, atunci Adela este unul dintre putinele romane care nu au nevoie de „prefata”, de cuvant inainte, de o introducere analitica, pentru ca este el insusi o prefata, o introducere la o anumita lume, la o determinata gama sentimentala. Romanul propriu-zis se reduce la o singura fraza:„Adela este o iluzie paradisiaca, si nu trebuie sa devina o realitate. Restul e „prefata”.

„Escrocul international Felix Krull isi scrie, la patruzeci de ani, memoriile. O poveste captivanta despre furturi, amor, inselaciuni si aventuri prin hoteluri luxoase ale Europei." (Ioana Parvulescu)

„Tot ce am facut de-a lungul vietii mele, bine si rau, am facut in deplina libertate. Sunt, inainte de orice, un om liber. ” Giacomo Casanova

Intr-un Sevastopol sub asediu, incordarea ce pluteste in aer se topeste pentru o clipa daca privesti atent fiecare mica scena ca rupta din viata de zi cu zi a unui orasel obisnuit. Este insa doar iluzie, canonada razboiului izbucneste pe negindite, iar noile tablouri sint de o cu totul alta natura: iuresul brancardierilor purtind zoriti ranitii catre doctor, disperarea din ochii unui capitan care pleaca pentru intiia data la lupta, respingerea unui atac diavolesc din partea francezilor, gloante si bombe ce cad de nicaieri. Acesta este fundalul celor trei Povestiri din Sevastopol, despre care se spune ca au ajutat la constructia celebrului roman Razboi si pace. Scrise la sfirsit de secol XIX, in plin Razboi al Crimeii, povestirile lui Tolstoi sint fie reportaj de razboi, fie eseu despre inutilitatea lui, texte din care transpare placerea de a scrie, de a descoperi personaje, de a aduce la lumina adevarul despre lipsa de ratiune a masacrului: „…sau razboiul este o nebunie, sau, daca savirsesc aceasta nebunie, oamenii nu sint deloc fiinte rationale, cum obisnuim, cine stie de ce, sa credem”.

Basme:

Neghinita

Poveste

Norocul dracului

Departe, departe

Palatul de clestar

O reeditare a celebrului roman de aventuri al lui Jules Verne, 20.000 de leghe sub mari, tradus din limba franceza de Brebeanu Alina Loredana, cu o coperta realizata de Daniel Tutunel. Aceasta prezinta un fel de calatorie initiatica, in care se impletesc elemente didactice, aventurile, imaginarul si confruntarea cu necunoscutul. Autorul anticipeaza tehnologia submarinului, ale carui modele primitive existau deja la data publicarii romanului.

Jules Verne (1828-1905) este considerat precursorul literaturii stiintifico- fantastice. Desi a debutat ca dramaturg, devine celebru in 1863, cand editorul Hetzel ii publica romanul Cinci saptamani in balon. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numara: O calatorie spre centrul Pamantului, 20000 de leghe sub mari, Ocolul Pamantului in 80 de zile si Steaua Sudului.

Aparut in 1897 si tradus pentru prima data in limba romana, romanul Zile si nopti isi are radacinile in experienta de soldat a lui Jarry insusi. Conflictul dintre o inteligenta aleasa si abrutizanta disciplina militara, absurdul si grotescul cazarmilor si al spitalelor militare se imbina aici cu evocarea fratelui absent - un adevarat dublu al eroului -, pasiunea pentru heraldica sau deliciile unui dezmat hasisin. Satira, de care nu scapa nici lumea militara, nici cea intelectual-artistica, se lasa atenuata de lirism si jocuri de limbaj. Iar intr-unul dintre capitole isi face aparitia chiar si conceptul de patafizica.

In secolul XXI, omenirea, devastata de ciuma, se afla in pragul extinctiei. Si, pentru ca nu exista leac, evenimentele se precipita, iar protagonistii, in incercarea de a-si salva vietile, pleaca in cautarea unui taram iluzoriu, a unui nou eden care sa prezerve umanitatea. In final, ramas singur, naratorul traieste cu speranta ca undeva, intr-un colt al planetei, exista macar un supravietuitor si porneste in cautarea lui.

Fii si indragostiti ar putea fi considerat – asa cum a si fost – «un roman social», mai ales daca se accepta ideea ca elementul principal al constructiei e fundalul, sumbrul oras de mineri, si ca tragedia familiei Morel e tipica pentru existenta multor familii din orasele industriale. Subiectul cartii nu e, insa, acest fundal social. Atmosfera sufocanta din oraselul miner si din familia Morel nu este descrisa pentru sine: lumea aceasta meschina, lipsita de orizont, e mediul in care creste si se maturizeaza Paul, personajul central al romanului. Fii si indragostiti e povestea vietii lui Lawrence pana in momentul cand izbuteste sa evadeze din legaturile primejdioase cu care il tineau prizonier si orasul, si familia. Si, in primul rand, din cele ce il inrobeau mamei sale, care tinea cu tot dinadinsul sa-l ajute sa urce treptele sociale pana in clasa burgheza.” (Dan Grigorescu)

"Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuia sa insemne un eveniment, si astazi, privind inapoi, romanul acesta apare ca un pas mare in istoria genului. 

Si totusi el a trecut in tacere, toata lumea ramanand incredintata ca scrierea este neizbutita. Cu mult inaintea lui Rebreanu, Slavici zugravise puternic sufletul taranesc de peste munti si cu atata dramatism, incat romanul este aproape o capodopera." (George Calinescu)

"Una din caracteristicile comunismului este ca, atunci cand el nu sfarseste prin a dezgusta de moarte pe un intelectual cinstit, sfarseste prin a-l tampi de moarte." (Panait Istrati)

„Contele de Monte-Cristo ramane, alaturi de Cei trei muschetari, opera cea mai citita și, fara doar și poate, cea mai reușita a lui Dumas. Aceasta reușita se datoreaza celor mai diverse aspecte ale romanului romantic, de la critica valorilor burgheze la nostalgia divinitații, de la angajamentul istoric la visul exotic, ridicandu-le prin forța geniului sau de povestitor și printr-o sensibilitate extrema la rang de locuri comune ale imaginarului epocii sale, la o dimensiune mitica ce-i confera romanului sau pana in ziua de azi intreaga putere de fascinație.” (Jean-Pierre de Beaumarchais, Dictionnaire Bordas. Les grandes œuvres de la littérature française, Bordas, 2003)

„Contele de Monte-Cristo ramane, alaturi de Cei trei muschetari, opera cea mai citita și, fara doar și poate, cea mai reușita a lui Dumas. Aceasta reușita se datoreaza celor mai diverse aspecte ale romanului romantic, de la critica valorilor burgheze la nostalgia divinitații, de la angajamentul istoric la visul exotic, ridicandu-le prin forța geniului sau de povestitor și printr-o sensibilitate extrema la rang de locuri comune ale imaginarului epocii sale, la o dimensiune mitica ce-i confera romanului sau pana in ziua de azi intreaga putere de fascinație.” (Jean-Pierre de Beaumarchais, Dictionnaire Bordas. Les grandes œuvres de la littérature française, Bordas, 2003)

Autoarea Anna Sewell a scris povestea frumosului armăsar negru în ultimii ani ai vieţii şi a murit la cinci luni de la publicarea acesteia. Cu toate astea, a apucat să vadă succesul de care s-a bucurat povestea lui Black Beauty încă de la publicare. Astăzi, cu cinci milioane de exemplare vândute, Black Beauty este una dintre cele mai de succes cărţi din toate timpurile.

„Portret al artistului la tinerete este, de fapt, gestatia unui suflet.“ (Richard Ellmann)

Vitelul de aur este, alaturi de Douasprezece scaune, capodopera lui Ilf si Petrov, un amestec de absurd, viziuni futuriste si sensiblerii suprarealiste ce urmareste povestea lui Ostap Bender in hatisurile birocratice ale Uniunii Sovietice. In parte anarhist cu alura donquijotesca, „mare strateg” autodeclarat, Ostap Bender isi urmareste norocul: „...palmieri, femei, expresuri albastre, marea azurie, un vapor alb, un smoching aproape nepurtat, un lacheu japonez, o nevasta contesa, un biliard propriu, dinti de platina, ciorapi necirpiti, bucate gatite cu unt adevarat si, cel mai important, micii mei prieteni, gloria si puterea pe care ti-o dau banii”. Planurile lui paradoxale, visele burlesti si proiectiile fanteziste se alatura situatiilor absurde pe care le creeaza intilnirile cu semenii sai, si ei lacomi, stupizi, burlesti, dupa caz.

„Eroul anonim din Nopti albe este acel Improvizator care nu stie nici el cum o idee straina, ajungindu-i la ureche, devine dintr-odata a lui, de parca ar fi purtat-o necontenit in sine. De fapt, personajul este chiar ideea, incarnata intr-o foarte bizara fiinta narativa, despre care, la drept vorbind, nu stim decit ca are douazeci si sase de ani. Stim mai mult despre locuinta lui – aceeasi camera izolata, atit de specific dostoievskiana, menita sa ascunda, sa izoleze, in contrast absolut cu vastitatea ideii: «In general, el se aciueaza undeva, intr-un ungher izolat, de parca s-ar ascunde acolo si de lumina zilei, iar odata instalat astfel, e tot asa de nedezlipit de birlogul sau ca si un melc sau semanind cel putin in aceasta privinta cu acel interesant soi de vietate care este si faptura, si casa la un loc si care se numeste broasca-testoasa». Sintem mult mai aproape de Omul din subterana decit de romanticii eroi ai lui Puskin si Lermontov.” (Emil Iordache)

„Un nebun! Asta e ceva ce stirneste oroare. Tu ce esti, cititorule? In ce categorie te incadrezi – a prostilor sau a nebunilor? Daca ti s-ar da sa alegi, vanitatea te-ar impinge sa o preferi pe ultima. Da, inca o data intreb, la ce foloseste o carte care nu este nici instructiva, nici amuzanta, nici stiintifica, nici filosofica, nici de agricultura, nici elegiaca, o carte care nu ofera nici o reteta contra cosurilor ori contra puricilor, in care nu scrie nimic nici despre caile ferate, nici despre bursa, nici despre strafundurile sufletului omenesc, nici despre vesmintele din Evul Mediu, nici despre Dumnezeu, nici despre diavol, ci in care este vorba despre un nebun, adica despre lume, aceasta mare neroada care se roteste de secole in spatiu fara sa faca un pas; si care urla, careia ii curg balele si apoi se sfisie singura.” (Gustave Flaubert)

Poet dramatic, creator al tragediei clasice franceze, a debutat la douazeci de ani cu piesa Melite urmata de La Galerie du Palais, L'illusion comique, comedii si tragicomedii de succes care il consacra.

„Hanul lui Finn a fost conceput initial ca o serie de fabule, bucati in proza: scurte, concise si concentrate («epiclete», pentru a folosi neologismul creat de Joyce), staruind asupra unor momente formatoare din istoria si mitologia irlandeza, care cuprind un mileniu si jumatate de la sosirea Sfantului Patrick in Irlanda. (...) Episoadele din Hanul lui Finn sunt scrise intr-o diversitate de stiluri unica si in cea mai mare parte intr-o engleza inteligibila. Privite in ansamblu, ele alcatuiesc adevaratul (si pana acum necunoscutul) precursor al vocilor cu multiple modulatii din Priveghiul lui Finn. Joyce a compus aceste episoade rand pe rand, pe unele revizuindu-le, pe altele lasandu-le in ciorna inainte de a le pune deoparte. Si asa au ramas, aproape complet uitate, unele timp de saisprezece ani (pana cand a scotocit prin dulap in cautarea materialului pentru ultimele episoade scrise din Priveghiul), iar altele pentru totdeauna, adica pana in prezent.“ - Danis Rose

Basmul cult face parte dintre cele mai indragite forme de povestire ale literaturii universale. Niciun alt autor de limba germana al secolului XX nu a continuat aceasta traditie la fel de impresionant ca Hermann Hesse. Spectrul basmelor sale se intinde de la traditia de povestitor a lui Boccaccio si povestile din O mie si una de nopti, pana la satire fantastice si la poezia fantastica de inspiratie psihanalitica. Hesse modernizeaza temele clasice ale basmului: fericire si nefericire in dragoste, egoismul dorintelor, viata trecatoare si dorinta de protectie. Basmele sale fac mereu trimitere la viata. Magia din ele se refera la capacitatea evolutiva a omului, care pentru Hesse nu se epuizeaza odata cu pubertatea.