Literatură română

Dragi cititori, aveți în față un roman stratificat, o poveste spusă pe planuri alternative: prezentul - în care eroina principală află despre moartea fulgerătoare a fostului iubit din liceu -, trecutul - în care este dezvăluită evoluția spre dezastru a unei iubiri intense și devoratoare – și spațiul eteric din care spiritele celor plecați de lângă noi ne trimit mesaje pe care le decodăm subtil, iar iubirea neîmplinită își află deznodământul.

Cartea acoperă multe genuri.

O pot citi pasionații de povești cu fantome, cei îndurerați care caută răspunsuri, amatorii de călătorii în timp – adulții ce trăiesc cu nostalgia anilor 1980, curioșii ce vor să dezlege misterul vieților paralele, cei spirituali și scepticii deopotrivă, romanticii care din când în când mai au nevoie de câte o poveste de dragoste, devotații astrologiei și mediumnității și toți cei care au deja pregătit un mesaj ascuns printre aceste rânduri, gata să le ofere claritate.

O relatare tulburătoare și incitantă a comunicării cu lumea de dincolo.

O poveste fără sfârșit despre prietenie, iubire și doliu. Experiența transformatoare a unei cunoscute personalități media.

Vitraliu din fragmente de fantomă este un argument pentru redefinirea cuvântului imposibil.

„O parte din mine, cea vitală, s-a resemnat în fața durerii din Prezent. Cea de-a doua parte a fost expulzată în Trecut, în urmă cu 30 de ani. A treia parte sau ce mai rămăsese din mine s-a trezit bătând în zadar cu pumnii încordați în poarta rece și ferecată a Veșniciei, cerând socoteală pentru sufletul răpit. Firul invizibil care ne legase pe amândoi cândva, ciupind usturător acum din sufletul meu, rămăsese agățat cu nepăsare de muchia rece și aspră a sinistrei intrări în spatele căreia se aflau toate răspunsurile de care aveam nevoie.” Cristina Demetrescu (fragment din romanul Vitraliu din fragmente de fantomă)

Dacă ai pierdut pe cineva drag, trebuie să citești această carte!

Dacă o relație din trecut a rămas fără încheiere, trebuie să citești această carte!

Dacă ai retrăi acum iubirea din liceu, ar avea același final?

Dacă ai avea puterea să-ți rescrii destinul, ce ai schimba?

CRISTINA DEMETRESCU (n.1971, București) deține o licență în Contabilitate de la Academia de Studii Economice. În 2002 face o schimbare radicală către vocația de astrolog – studiind ca autodidact – pe care o extinde apoi în spațiul public prin numeroase apariții televizate. Publică două cărți, Our Fortuna – Cartea Zodiacului pentru copii (2004) și La Cabotina – Misterul celor nouă numere (2005, reeditată în 2021). Urmează în 2006 studii postuniversitare de Criminologie la Facultatea de Drept, Universitatea București, absolvind cu teza Aplicația Astrologiei în Criminologie – Criminalul în serie. Realizează, împreună cu Life University, două masterclass – Astrologie Generală (2021), respectiv Astrologie Previzională (2023). În 2024 începe cursurile de mediumnitate la renumitul Colegiu Arthur Findlay – Stansted. În 2025 publică Previziuni astrologice 2026 la Bookzone.

Patru tineri francezi ajung în București pentru a urmări meciurile naționalei la Campionatul European de Fotbal. Dar Bucureștiul nu este orașul pe care se așteptau să-l găsească și aceasta este premisa unei aventuri în care cei patru tineri îndrăgostiți de fotbal descoperă capitala cu relaxarea turistului care are timp de pierdut între meciuri.

Cu Vinerea stacojie, Adrian Alui Gheorghe revine la proza scurtă, gen dificultuos, care presupune un acut spirit de observație și maximă concentrare. Dacă în roman îți permiți momente de ezitare sau de lâncezeală, aici totul trebuie dozat cu o precizie farmaceutică. Este ceea ce autorul reușește din plin, construindu-și textele inteligent, la intersecția lucidității cu ironia, croșetând subiecte preluate din realitatea imediată, cărora le sesizează potențialul ideatic sau pe care le încarcă simbolic, într-un limbaj bine temperat. Inspirate, aparent, din fapte mărunte, povestirile și schițele incluse în acest volum au nerv, dezvăluind că, dincolo de pojghița banalității, stă întotdeauna ceva vrednic de interes. Cum face asta? Recurgând la o atmosferă marquesian-eliadescă, prin insinuarea unor sensuri nebănuite. Fiecare pagină a cărții poartă o ambiguitate care ne avertizează asupra unor înțelesuri ce se cer atent explorate.

„În vitrina librăriei, luminată a giorno, Pânza de păianjen, în multe exemplare! Fotografia mea în prim-plan și lume adunată în fața vitrinei. Printre trecătorii curioși, mă aflam și eu, ca o cenușăreasă. Nu mă recunoștea nimeni. Aveam aerul meu de școlăriță slabă, după examen, cu fața verzuie, nesigură de rezultat, prăpădită, obosită.” (Cella Serghi, Pe firul de păianjen al memoriei)

Carte de referință atât în literatura română modernă, cât și în opera Cellei Serghi, Pânza de păianjen își păstrează prospețimea și farmecul prin portretul plin de culoare al protagonistei Diana Slavu, prinsă în tumultul tinereții și al propriei vieți ca într-o pânză de păianjen din care nu poate evada. Pe fondul perioadei interbelice marcate de nenumărate frământări, căutările eroinei sunt o zbatere continuă între speranță și deznădejde, între curaj și iluzie și, mai presus de toate, între mai multe moduri de a trăi dragostea.

„Mi-e rușine că am stat atâta timp departe de tot ce se întâmplă pe lume. Parcă am trăit singură într-o odaie cu toți pereții de oglindă și m-am văzut pe mine, numai pe mine și iar pe mine în mii de exemplare. În timpul ăsta s-au chinuit oameni în închisori pentru idei generoase și condiții de viață mai demne, au muncit, în laboratoare, zi și noapte, pentru a înainta cu o fracțiune de pas în neînțelesul vieții. Eu ce-am făcut?”

Cella Serghi, una dintre cele mai importante scriitoare din literatura română, s-a născut în 1907 la Constanța, într-o casă aflată la malul mării. A debutat în zorii celui de-Al Doilea Război Mondial cu romanul Pânză de păianjen, căruia i-au urmat, printre altele, Cartea Mironei, Gențiane sau Această dulce povară, tinerețea. În tinerețe, perioadă evocată în însemnările sale publicate în 1977 sub titlul Pe firul de păianjen al memoriei, a fost foarte apropiată de numeroase personalități ale lumii literare românești, printre care și Camil Petrescu, cu care a avut o lungă și copleșitoare idilă.

Prefata (Poporul roman nu vorbea "nici asa de frumos, nici asa de bine" pana la Ispirescu), fisa biobliografica, referinte critice si nota asupra editiei de Lucian Pricop

Legende sau basmele romanilor (1882) – Tinerete fara batranete si viat afara de moarte, Ileana Simziana, Broasca testoasa cea fermecata, Aleodor imparat, Insir-te margaritari, Praslea cel voinic si merele de aur, Fata saracului cea isteata, Balaurul cel cu sapte capete, Zana zanelor, Greuceanu, Cele douasprezece fete de imparat si palatul cel fermecat, Ciobanasul cel istet sau turloaiele blendei, Pasarea maiastra, Gainareasa, Fata mosului cea cuminte, Cele trei rodii aurite.

Din periodice – Sarea in bucate.

Cuprinsul acestui volum a fost dictat de prezenta basmelor lui Ispirescu în bibliografia scolara de ciclu primar si gimnazial. […} Pentru ca multe dintre basme sunt într-o circulatie libera dar, imperfecta editorial, am ales sa reluam la finalul fiecarui text inclusiv elementele de atribuire pe care le face culegatorul Ispirescu si le completeaza îngrijitorul editiei.

Lucian Pricop

Thriller epistemic şi intelectualist, provocator prin ambiguitate şi tulburător în sensuri, dioramă a marginalității mitteleuropene de extraordinară forță evocatoare, hartă polifonică a generațiilor unui sfert de veac sufocant ideologic, Galeria cu viță sălbatică se parcurge astăzi ca un roman cult al labirintului Istoriei în care se înghesuie, ca într-un Symposion tragic, o umanitate ce alunecă spre prăpastia barbarizării visând la o mântuire abstractă. Parabolă a indestructibilității și a depăşirii recordurilor de convertire, patimă şi ignoranță, incendiară prin enciclopedismul anchetei morale, sclipitoare în scenariile metanarative, hipnotizantă prin densitatea ontologică şi cerebrală în fauna caracterologică, Galeria cu viță sălbatică se impune ca o masivă pledoarie distopică despre epoci care se scurtcircuitează prin idei la umbra cărora păşesc pe cioburile istoriei mai ales învinşii, ei şi doar ei strălucind prin ruinele umanismului, în maiestuoasa agonie din mirajul totalitar. Hipnotizant şi profund uman, texturat cu frumuseți criptice şi adesea întunecate, panoramă a fantomatizării socialului şi poem al vulnerabilității, o capodoperă scrisă de un vizionar din timpuri fără nimic de imaginat. - MARIUS MIHET

„Te intrigă, te uimește, îți dau lacrimile, apoi râzi. Romanul autobiografic al lui Dan-Liviu Boeriu desface în felii subțiri, deopotrivă cu delicatețe și autoironie, destinul unui om confruntat, în toate ale vieții, cu situația sa de «bărbat» care trebuie să corespundă așteptărilor lumii. N-am mai citit de mult o mărturie atât de puternică despre fragilitatea masculină și despre alunecușurile minții care-și găsește în cuvântul scris ancora supraviețuirii afective. Un roman emoționant și viu, o operație curajoasă pe cordul deschis al imaginii de sine a autorului.“ — TATIANA NICULESCU

„Dan-Liviu Boeriu scrie cuceritor şi grav, apăsat şi tandru, profund şi sincer până la denudarea de pe urmă...“ — RADU PARASCHIVESCU

Acest volum colectiv este o invitație la introspecție și descoperire. Autorii au fost provocați să scrie o poveste reprezentativă pentru generația lor, privită prin filtrul orei de aur, acel moment al zilei când lumina devine seducătoare, iar speranța pare să învingă orice umbră. Rezultatul este o colecție de fragmente de viață intense, uneori dureroase, alteori luminoase, care explorează umanitatea în toată complexitatea ei.

„Aceasta nu este o carte cuminte. Este o carte despre lucruri care s-au întâmplat cu adevărat: visuri care au trecut prea repede, alegeri care au durut, momente care au schimbat destine și speranțe ce refuză să dispară.

Poveștile din acest volum vin de la scriitori de vârste diferite, dar se întâlnesc într-un singur punct: nevoia de a spune ce a contat pentru fiecare generație. Unele texte sunt luminoase, altele incomode, câteva chiar greu de dus.

În paginile acestea nu vei găsi lecții și nici răspunsuri. Vei găsi întrebări, fragmente de viață și aventuri.

Deschide cartea! Cu siguranță una dintre poveștile ei seamănă cu a ta mai mult decât îți poți imagina.” - Adrian Petru Stepan, scriitor

Vocile care au făcut acest volum posibil:

Paula Aldescu • Adrian Petru Stepan • Tudor Crețu • Liviu Galasiu • Mugur Ioniță • Geo Moisi • Goran Mrakić • Bogdan Munteanu • Corina Ozon • Patricia Lidia • Bogdan Piticariu • Diana Radovan • Alexandra Samoilă • George Schimmerling • Andreea Sepi • Beatris Serediuc • Claudia Tănăsescu • Daniel Timariu • Cristian Vicol

Chipurile Întunericului adună povești inspirate din realități trăite, fragmente de vieți marcate de abuz, tăcere și supraviețuire. Nu sunt confesiuni spectaculoase și nici exerciții de șoc, ci texte care lasă loc adevărului, așa cum este el: incomod, greu de dus, imposibil de ignorat.

Traficul de persoane nu arată mereu așa cum ne imaginăm. Uneori nu are lanțuri vizibile. Alteori nu strigă. De cele mai multe ori, e ascuns la vedere.

Aceasta nu este o carte care oferă soluții rapide sau concluzii liniștitoare. Este o invitație la ascultare. La a vedea dincolo de clișee. La a înțelege că tăcerea, chiar și atunci când pare neutră, are consecințe.

Câte chipuri ale Întunericului suntem dispuși să vedem înainte să alegem să nu mai întoarcem privirea?

Concert din muzică de Bach este unul dintre romanele fundamentale ale literaturii române interbelice și o capodoperă a prozei moderne. Cartea surprinde cu finețe lumea aristocrației și a burgheziei românești din perioada interbelică, dezvăluind tensiunile ascunse, ambițiile sociale și fragilitatea relațiilor umane.

Romanul a însoţit paşii eroului său până la acest din urmă prag - al apoteozei ieşene - de la care începe balul mascat al istoriei contemporane. Marelui, lucidului şi solitarului meu prieten, domnului G. Ibrăileanu, omagiul acestei răzvrătiri.

Capodoperele nu ne cer să le iubim, dar cu siguranță ne cer să le citim. Vă recomandăm seria „100 DE ANI DE CARTE ROMÂNEASCĂ“, lansată în anul în care editura noastră împlinește 100 de ani. Lectură plăcută, dragi cititori! - Nicolae Manolescu

Cu cartea lui Dănuț Ivănescu e așa: apucă-te de ea de oriunde, de la coadă, de la început, de la mijloc și tot în România de la bloc te trezești. Cum e România asta? O știi, e sub a celor de la B.U.G. Mafia, care o ard pe eroică urbană, care clamează că cine „ne dă moartea-n dar, trebuie să fie-n penitenciar!”. Situația e bizară, căci Ivănescu a scris cândva O scurtă Istorie Generală a Lucrurilor, o saga de 2322 de ani, și-acum, poftim, ne oferă Harțe, junghiuri și sminteli, petrecute în blocul Radical, de pe strada Izbăvirii, colț cu Succesului. Personajele? Niște făpturi scoase din Otto Dix și Mark Rothko, între două guri de absint mixat cu iarbă. Numele lor, un punct forte al cărții, sunt, printre altele, Tanti Glafira, Agigea Dodoașă (excelente texte!), Crică Lingoare și Utopilă Poticnici – niște inși rătăciți în reflexe, automatisme și emoții cu atât mai dureroase cu cât sunt mai precare. Practic, vorbim despre niște cetățeni pe care doar absurdul îi poate elibera/umaniza. Autorul pretinde c-a supt inspirație de la Céline și Harms, dar eu zic c-a băut și ceva răchie cu Urmuz și Alphonse Allais, literatura fiind, după cum zicea Michael Haulică, „un magnet pentru ideile care plutesc în aer, neimpuse de nimeni”. Expresionism, deci! Kafka? Nu, balcanism dureros la puterea a cincea! - Florin Chirculescu

DĂNUȚ IVĂNESCU (născut în 1964 la Ploiești), inginer de formație, a debutat în 1992 în Jurnalul SF, primul săptămânal de cultură science-fiction din România, unde a publicat constant până în 1996. I-au apărut texte în mai multe antologii și volume colective, dintre care cea mai importantă s-a dovedit a fi Motocentauri pe acoperișul lumii (1995), considerat manifestul unei generații. A contribuit, în calitate de editor, autor sau coautor la apariția unor volume legate de fenomenul rock/metal, cum ar fi Jim Morrison – O rugă americană și alte scrieri (1995), Zeppelin von Rock (1997) și Nirvana Spirit (1998), dar și a unei serii de dicționare dedicate metalului extrem (black, death și doom metal). Între anii 2000 și 2008 a fost editor și redactor al revistei Heavy Metal Magazine. A debutat în volum propriu cu Palimpsestul de la Colina cu Apendice (2021), o ucronie amplă, a cărei acțiune se întinde pe mii de ani.

Trei nuvele care explorează, din unghiuri diferite, relația omului cu timpul: întoarcerea trecutului, suspendarea prezentului și iluzia alegerii viitorului.

La 58 de ani, Sonia este înștiințată despre decesul lui Marc, un artist celebru cu care se căsătorise când împlinise 18 ani. Vestea morții lui sosește însoțită de o moștenire pe care îi este greu să o accepte: apartamentul în care cei doi au trăit în timpul scurtei lor căsnicii de numai doi ani. Obsedată de acest gest de neînțeles, care îi tulbură viața senină de la Montréal, Sonia se întoarce la București în căutare de răspunsuri și pentru a-și înfrunta propriul trecut alături de cel care o sedusese la numai 16 ani. Ce voia Marc să obțină prin această moștenire? Iertarea sau tăcerea Soniei? Dancing Queen este romanul unui abuz văzut prin prisma a trei generații de femei. Patru destine se țes în jurul unui bărbat, iubit și detestat cu pasiune, pe fundalul sumbru al anilor 1980 și al muzicii grupului ABBA.

Eroii lui Sebastian stiu si ne spun ca sunt parte intr-o paiaterie exceptionalista prin insasi faptul ca-si verbalizeaza trairea. Romanul ca agregat literar este un act politic, manuit abil de un estet. Este o estetica a razboiului in toata afacerea „De doua mii de ani…“ Desi pare o strategie de distantare fata de interpretarile mai mult sau mai putin aderente la ideea de scriitor nedreptatit de contemporani si de istorie, nu cautam decat o demantelare a iluziei tragice, in favoarea unei lecturi intertextuale.

În inima unei văi sălbatice din Carpați, Ioșca face cărbune. Aproape centenar, îi place să tacă, să bea pe săturate și să rătăcească beat pe drumurile sinuoase de munte la volanul vechiului său Trabant albastru. Dar de cele mai multe ori stă așezat pe băncuța din fața casei, amintindu-și propria viață ieșită din comun.

Războiul, lagărele sovietice, Ceaușescu, apoi prietenia de pe șantierul pe care e angajat să lucreze la construcția unei căi ferate care nu duce nicăieri. Acolo, departe de tumultul Istoriei, trăiește în armonie cu Ilona – iubirea vieții lui – și împărtășește o prietenie de nezdruncinat cu maistrul, doctorul și popa, toți la fel de alcoolici și excentrici ca el. Împreună, descoperă secretul timpului și al fericirii.

Într-o proză cu suflu imens, Cristian Fulaș pune în scenă personaje de neuitat. Ioșca e un cântec închinat vieților neîn semnate care sunt zdrobite și uitate în fuga nebunească a lumii.

„Ioșca – un personaj memorabil, de-o vârstă cu pietrele și la fel de elementar ca ele, și un roman cu mare forță epică, de un impecabil rafinament stilistic și narativ. Cristian Fulaș construiește cu pricepere de arhitect destinul unui om în care «simplitatea dintâi a lucrurilor» se conjugă cu o înțelegere profundă a lumii și a oamenilor. O scriitură viguroasă și amplă, infuzată de o debordantă energie, face din acest roman unul de o violentă frumusețe în care totul, imagini, ființe, obiecte și idei se împletesc într-o supraomenească tragedie.“  - Carmen Mușat

„Cu accente simfonice şi uriaşe excese, acest roman asemănător unui stejar bătrân se evidenţiază ca un imens poem în proză pe tema condiţiei umane. Operă seducătoare prin turul ei de forţă narativ, Ioşca ne restituie atmosfera azi dispărută a unei Românii îndepărtate, închise într-o vale, dar care prin tragedia ei urcă pe culmile existenţei.“  - Charles Ficat, Revue des Deux Mondes

„Maistrul şi-a suflecat mânecile de la cămaşă, a făcut un semn de chemare cu braţul lui gros şi oamenii lui de dincolo de munţi, înalţi şi solizi, i s-au alăturat în cerc. Braţele lor vânjoase şi vârstate de vene s-au prins în sârbă, ţambalul a luat ritmul, picioarele din direcţia de rotire s-au ridicat toate ca la un semn şi au lovit năprasnic bătătura dintre barăci, ridicând praful în aer de-un stânjen. Când vioara a început să cânte, a început şi sârba propriu-zisă, joc îndrăcit de la câmpie care zguduia pământul şi tulbura băutura în pahare, joc însoţit de privirile cuprinse de nebunie ale bărbaţilor care, în răsucirea lor constantă şi ritmată, repetau toată istoria neamului lor de ţărani şi o scriau, cu paşi de foc parcă, în praful dintre mese. Se învârteau, se opreau dintr-odată, picioarele băteau pământul la unison, strigătele din piepturi erau unul singur, strigătul bucuriei de a fi cu care se născuseră şi care nu avea să-i părăsească până în clipa morţii. Şi, pe măsură ce vioristul sporea ritmul, prins şi el în jocul nebun al bărbaţilor, paşii acestora din urmă se făceau tot mai grăbiţi, mai înverşunaţi şi prin sârba lor sfinţeau cununia la care fuseseră chemaţi şi cercul lor, cerc rotitor al sufletelor, se făcea leagăn pentru viitorul copil şi pavăză pentru orice avea să i se întâmple vreodată.“  - Ioșca, Cristian Fulaș

Descoperă o colecție vie de victorii, înfrângeri, iubiri pierdute și regăsiri neașteptate. O analiză caldă a școlii românești și a drumului de la băncile de lemn la maturitatea lucidă.

„La 30 de ani de la terminarea școlii, foștii colegi se reunesc încercând să se regăsească în spatele chipurilor maturizate, să reînvie vraja copilăriei și a nebuniilor pe care le făcuseră cândva. Sunt aceiași, dar alții: greutăți și împliniri i-au marcat pe fiecare în felul său, ambițiile sau înfrângerile, iubirile sau eșecurile au devenit parte din cine sunt astăzi. Nostalgie, luciditate și umor – toate acestea se împletesc și absorb cititorul într-o odisee a emoțiilor la capătul căreia realizezi că nu ești singur. De ce? Pentru că poveștile ne aduc împreună: a le scrie, a le citi sau a le spune înseamnă o infailibilă cură împotriva singurătății. O poveste despre oameni și despre școala românească – ieri și astăzi –relatată cu tandrețe sub forma unui scenariu în care prezentul și trecutul se combină pentru a schița o saga a maturizării. “ - MAGDALENA MĂRCULESCU, editor

„… oare poveștile se termină vreodată? Ce se întâmplă în timp cu basmele oamenilor, cele pe care aceștia le poartă prin lume, cu speranța unicității și a împlinirii? Se opresc vreodată, se destramă, se topesc în altceva? Se împletesc în alte destine pe care le-au creat sau pe care le-au atins de-a lungul vremii? Probabil că da. Fiecare poveste se îmbracă în rostul ei treptat și se împlinește continuu, în noi și noi capitole.“ - ANCA NEDELCU

ANCA NEDELCU este profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, prodecan și coordonator de doctorat. Formările parcurse și opțiunile sale profesionale sunt strâns legate de domeniul educației. Este o autoare consacrată de cărți de specialitate, dar și o pasionată susținătoare a rolului literaturii în dezvoltarea copiilor. Când nu este ocupată cu formarea minților tinere, Anca Nedelcu intră în lumea cuvintelor potrivite și așterne povești de neuitat. Genialii – prima carte pentru copii scrisă împreună cu fiica ei, Elena Diana Nedelcu, și publicată în 2019 – a devenit lectura preferată a mii de mici cititori. Zăpezi de tei este primul său roman.

Juan Martinez nu este doar un nume, ci o geografie a dezrădăcinării. De la nopțile îmbibate în tequila din barul lui Capone, până la apartamentele abandonate din Colonia América, romanul lui Cristian Decu radiografiază mecanismele brutale ale supraviețuirii. Juan Martinez este o explorare a exilului, unde granița dintre realitate și halucinație se șterge sub roțile unei Dacii pornite spre nicăieri. O carte despre ce înseamnă să fii străin într-o lume care nu te mai așteaptă și, mai ales, străin de tine însuți.

„Fie că e vorba de scene biblice, fie că e vorba de episoade contemporane, prozele scurte din volumul de față conțin, aproape fără excepție, câte o fisură prin care își face loc în contingentul obișnuit ceva altfel, o boare de dincolo. Uneori e vorba de semne aparent acceptabile rațional (un accident, o gafă cu repercusiuni grave sau, la alt nivel al acceptării, norocul, ba chiar câte-o minune), alteori de rupturi șocante emoțional (căderea bruscă-n moarte a cuiva drag, ca și cum ar fi un episod banal) sau inexplicabile rațional (reveniri din lumea de dincolo). Peste tot însă e vorba de o coerență tainică a lumii, care suspendă legitimitatea coincidenței în numele unui sens profund: irumperea sacrului în profan. Adrian G. Romila e un vânător de epifanii, dar nu unul doctrinar; veți găsi în povestirile lui un meniu complet: tandrețe și umor, solemnitate și absurd și, peste toate, încrederea că literatura este ea însăși o epifanie, în măsura în care poate reduce lumea la poveste și-o poate investi cu un sens altfel inaccesibil unui contact superficial, secularizat.” - Bogdan Crețu

Adrian G. ROMILA (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Al.I. Cuza”, Iași, și un doctorat în antropologie și folclor. A publicat cărțile: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, 2009), premiul pentru debut USR, Iași; De-a dragostea și drumul. Stații de lectură, eseuri (Eikon, 2010); În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar, 2012), premiul USR Iași, selectat cu un fragment în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, FILIT, 2013; Radio în zăpadă, povestiri (Tracus Arte, 2014); Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării, eseu (Cartea Românească, 2015); Mici schimbări în viață, povestiri (Charmides, 2016); Zeppelin, roman (Polirom, 2017), premiat de USR sub titulatura „Scriitorul lunii septembrie”; Apocalipsis, roman (Polirom, 2019); Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe, eseuri (Junimea, 2020); Acasă, departe, roman (Polirom, 2023), Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT 2024, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, categoria Proză, ediția 2024, Premiul USR Iași, categoria Cartea de Proză, ediția 2024, și Premiul Observator cultural pentru Proză, ediția 2024; Jean Bart. Argonautul, roman (Polirom, 2024), distins cu Premiul de excelență „Comandor Eugeniu Botez” de către Clubul Amiralilor din Constanța, în 2024. Povestiri ale sale au fost incluse în diverse antologii. Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN Club România.

Ilustrații de Catherine Berindei

Povestea prieteniei dintre un băiat și câinele său, o poveste pentru copii și pentru oamenii mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un câine.

Când intră în familia băiatului de zece ani, Tomi e un căţel cu labe groase şi cu aspect de pui de lup. Apoi Tomi creşte şi devine un „lup“ în toată firea, inteligent foc şi, culmea!, plin de umor. O prietenie cum nu s-a mai văzut ia naştere între cei doi. Băieţelul, care e stăpânul lui, află că alături de un câine viaţa poate deveni cea mai frumoasă poveste. Tomi îl însoţeşte în excursiile cu bicicleta, mănâncă nuci şi struguri cot la cot cu stăpânul său, se scaldă cu el în iazuri, îl ajută să facă focul în luminişurile pădurii, îi ţine de cald băiatului când noaptea îi prinde pe câmp şi când rămân să se culce sub un şopron pe câte o grămadă de foi de porumb. O formidabilă complicitate îi uneşte pe băiat şi pe câinele său. Ajuns adolescent, băiatul este într-o zi arestat şi dus în lagărul de la Canal. Când se întoarce, află că Tomi dispăruse la scurtă vreme după arestarea lui. Plecase oare să moară în vreunul din locurile îndrăgite ale vagabondajelor comune? Fusese omorât?

ADRIAN OPRESCU s-a născut la 24 august 1929 în oraşul Caracal. Era student la Academia Comercială când, la vârsta de 20 de ani, a fost arestat şi condamnat la doi ani de Canal pentru „atitudine duşmănoasă la adresa regimului popular“. Din experienţa trăită acolo a luat naştere o remarcabilă carte, Vărul Alexandru şi alte poveşti adevărate (Humanitas, 2008), pe care autorul a oferit-o spre publicare editurii la vârsta de 77 de ani. Tomi este al doilea volum al lui Adrian Oprescu, scris deopotrivă pentru copii şi oameni mari. Adrian Oprescu trăieşte la Paris.

Intrusul a fost scris in vara anului 1967, imediat dupa Morometii II, si fara sa se fi nascut din vreun embrion mai vechi, cum mi s-a intamplat intotdeauna. L-am scris zi de zi intr-o progresie constanta si foarte sigura, ca si cum as fi redactat o lucrare indelung gandita inainte. E o carte scrisa cu un sentiment acut, si in cele din urma inexplicabil pentru mine insumi, cu atat mai mult cu cat venea imediat dupa efortul considerabil depus pentru Morometii II. (Marin Preda, Imposibila intoarcere, p. 233)

Tânăr avocat șomer, cu datorii de returnat pentru plata facultății, Marcu caută slujbă ziua și conduce taxiul noaptea pe străzile din Toronto. Culege două perechi de la o locantă. La destinație, ăștia coboară, dar de beți ce erau uită de una din fete și o lasă întinsă pe podeaua mașinii. Marcu dă de ea după un timp, dar nu mai are adresa, așa că o aduce acasă, o culcă pe patul lui iar el se lungește pe sofa.

Delirul este o scriere inca bruiata de o receptare excesiv de suspicioasa. Recitit cu calm, dar si cu atentia pe care o solicita intreaga rastalmacire, contextuala, dar si tendentioasa, a mizelor scrierii din 1975, cand a aparut, si pana azi, romanul nu numai ca nu dezamageste, dar, alaturi de Cel mai iubit dintre pamanteni, pe care il preceda, constituie cea mai serioasa meditatie a scriitorului asupra unei istorii in delir, asupra unei istorii bolnave. In Delirul, aceasta istorie inca nu isi ia plenar revansa asupra destinului insului obisnuit, pe care sa-l contorsioneze sau sa-l distruga, asa cum o va face, spre exemplu, in Cel mai iubit dintre pamanteni, unde Petrini nu este numai un intrus, ci o victima sigura in ciuda nevinovatiei sale. Acum atentia scriitorului se concentreaza asupra insesi mecanismelor dereglate ale istoriei mari, asupra protuberantelor si personalitatilor sale de exceptie (cele mai multe, malefice), asupra irationalitatii sale profunde, indestructibile, pe care orice interpretare nu face decat sa o dilate si mai mult. - Oana Soare

In Delirul este vorba, in afara de ceea ce numim indeobste marea istorie (istoria din afara), de istoria unor tineri care traiesc pasiunile lor sentimentale si incearca sa intre in viata in vremuri coplesitoare: rebeliunea legionara, instalarea dictaturii militare, sfartecarea tarii, inceputul celui de al Doilea Razboi Mondial. - Eugen Simion

O evocare autobiografică a copilăriei în anii 1960, în care memoria și ficțiunea se împletesc într-un omagiu adus unui oraș magic: Brașov. Un roman-puzzle alcătuit din 18 povestiri, a căror acțiune se petrece în atmosfera anilor ʼ60 din Brașov. Inspirat din copilăria autoarei, întâmplările ne poartă într-o călătorie când duioasă, când aventuros năstrușnică, într-un trecut care se conturează pagină cu pagină în mintea cititorilor, în această evocare autobiografică. Totul văzut prin ochii unei copile, fascinată de lumea din jur, de orașul de la Poalele Tâmpei, care devine el însuși personajul în jurul căruia pivotează viețile tuturor. Un oraș magic, care, în ciuda vremurilor, reușește să rămână astfel în ochii celor care îl iubesc.

La furat l-a furat. Sau s-au furat este un roman-cronică amplu și incomod, care radiografiază mecanismele unei societăți în care vina nu mai poate fi localizată cu precizie, iar responsabilitatea se dizolvă într-un sistem colectiv al abuzului. Cartea urmărește, cu luciditate și tensiune morală, felul în care puterea, frica și oportunismul se articulează într-o lume în care furtul nu mai este o abatere, ci o practică acceptată, aproape ritualică.

În centrul narațiunii se află George Apostu, un om simplu, cu „origine sănătoasă”, prins între datoria filială și promisiunile mincinoase ale statului. Dorința disperată de a-și salva mama bolnavă îl împinge să creadă în discursul instituțiilor, în recomandări, semnături și aprobări care par să deschidă orice ușă. Drumul său prin birouri, bănci și spitale devine însă un traseu inițiatic invers: nu spre salvare, ci spre dezvăluirea brutală a unui adevăr esențial - într-un sistem corupt, inocența este cea mai mare vulnerabilitate. 

Romanul nu construiește eroi și nici monștri unidimensionali. Personajele puterii sunt schițate cu realism crud, în toată banalitatea și cinismul lor, iar mecanismele de dominație funcționează mai degrabă prin rutină și complicitate decât prin violență directă. Furtul, în această lume, nu mai are autor clar: el se produce „în trecere”, prin neglijență calculată, prin tăceri convenabile și printr-o solidaritate perversă a celor care știu și nu vorbesc. 

Stilistic, romanul se remarcă prin densitate descriptivă, observație socială atentă și un limbaj care recuperează oralitatea epocii fără a cădea în caricatură. Atmosfera mahalalelor, a instituțiilor oficiale și a spațiilor publice este redată cu o precizie aproape cinematografică, iar ritmul narativ susține permanent tensiunea interioară a personajului principal.

Titlul funcționează ca o concluzie morală amară: nu mai contează cine a furat și pe cine, ci faptul că furtul însuși a devenit normă, iar vina - o noțiune diluată, aruncată dintr-o mână în alta până la dispariție.

Fragmentarea sentimentului imposibil, romanul semnat de Edi Săvulescu, propune o analiză narativă aprofundată a memoriei afective, a identității și a tensiunii dintre dorință și responsabilitate în contextul maturității. Construit pe o alternanță între trecut și prezent, textul explorează mecanismele nostalgiei, fragilitatea conștiinței morale și felul în care experiențele formative ale copilăriei și adolescenței reverberează în viața adultă.
 

Romanul se remarcă printr-o perspectivă confesivă, susținută de un limbaj direct, uneori crud, care refuză idealizarea și privilegiază autenticitatea trăirii. Dimensiunea psihologică este centrală: personajul-narator este supus unei analize interioare constante, iar relațiile erotice și afective devin spații de confruntare între impuls, vinovăție și luciditate.