Literatură română

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1531-1560 din 3241

  • Strania poveste a unui pian
    37.00 LEI

    Rivalitatea dintre doi pianiști care se urăsc de moarte, fiecare aspirând, deopotrivă, atât la titlul de rege al pianului, cât și la ruinarea carierei adversarului, este fundalul unei drame din care nu lipsesc intriga, conspirația, crima și remușcările. Avizi de glorie, Paul Diamandi și Andrei Petrescu personifică ambiția bolnăvicioasă și inepuizabila capacitate de a invidia, ce poate duce la acțiuni nebănuite. Un pian pe care a cântat Liszt la București în 1846, cu puteri magice, personajul central al acestei povești, ce poate înclina balanța acestei competiții, marchează destinele celor doi pianiști, îi mântuiește și îi condamnă. Condiția ideală a artei și culisele vieții artiștilor sunt reunite în acest roman despre artă și viață, despre iubire și crimă, cu accente fantastice și parabolice.

  • Iubire, semne și minuni. 10 povestiri
    26.43 LEI

    KAYA DE VOS predă arhitectura la o universitate din Europa. A publicat până acum câteva cărți, a semnat povestiri și eseuri în mai multe antologii tematice, precum și o serie de texte de specialitate. Are un birou de arhitectură unde proiectează dacă are comenzi și dacă ceea ce i se cere i se pare provocator. Scrisul poveștilor este un cadou pe care și-l face din când în când sieși, pentru că astfel își poate lăsa imaginația să se desfășoare în voie, fără cenzura bugetelor imposibile, fără presiunea termenelor inacceptabile, fără hărțuiala beneficiarilor cu exigențe greșit înțelese. Iar dacă ceea ce scrie poate să bucure, dacă nu câteva sute, măcar câteva zeci de oameni, se declară extrem de mulțumită. În 2011, Kaya de Vos a publicat la Editura Humanitas un romance intitulat Toate femeile vor 7, iar în 2013 i-a apărut la Editura Humanitas Fiction volumul de proză scurtă Jurnalul unei iubiri imposibile. Tot Humanitas Fiction îi publică în 2021 volumul Iubire, semne și minuni.10 povestiri.

  • Dicționar de optimisme
    62.37 LEI

    "«Dicționarul de optimisme» l-am scris cât am stat la Sibiel împreună cu Tiberiu, soțul meu, în perioada de lock down, când am simțit că «universul» ne-a tras frâna de mâna și ne-a trecut pe modul «avion». Și ce să fac la înălțime și fără semnal? Am început să mă joc. Optimismul este o opțiune. Nu m-am născut optimistă. Am devenit. Am învățat de una singură că dacă aleg întunericul s-ar putea să nu mai ajung niciodată la lumină. Dar dacă aleg lumina...poate am șansa să mă bucur de ea. Încearcă și tu. E un exercițiu bun pentru suflet." – Chris Simion

    DĂRUIEŞTE PENTRU A EXISTA MAI DEPARTE.
    Dicționarul de optimisme este cadoul perfect pentru acest sfârşit de an 2020.... pentru că:
    - este primul dicționar/ agendă în care fiecare dintre noi poate inventa cuvinte și fraze dragi sufletului său
    - este un suflu de optimism, încredere și bunătate pentru oricine îl citește/ foloseşte
    - este singurul dicționar/ agendă care spune lucrurilor pe nume fără a se ascunde după motto-uri sau experiențe de viață false.

    "Când ți se pare că nu mai poți, doar ți se pare.
    Poți mult mai mult.
    Păstrează-ți lacrimile pentru momentele de fericire.
    În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos." – Chris Simion

  • Viitorul anterior
    Preț special 27.74 LEI Preț standard 36.99 LEI

    Liviu Ornea (n. 1960) e matematician, profesor al Universității  din București și cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române. A publicat peste 80 de articole de geometrie diferențială, o monografie de specialitate și două cursuri universitare, a conferențiat și a făcut cercetare în numeroase institute și universități din lume. Începând din 2005, prin rubrica „Bifurcații” din revista Observator cultural, devine o prezență constantă în spațiul public (o parte dintre eseurile publicate aici și în alte reviste au fost adunate în volumele Varietăți conexe și Bifurcații, Curtea Veche, 2008 și 2014). Publică și cronică de teatru (acum, tot în Observator cultural – o selecție se află în volumul Un matematician la teatru, Tracus Arte, 2014). De asemenea, traduce cu plăcere literatură, istorie, dar și filosofia și istoria matematicii din limbile franceză (Léon Polyakov, Jean-Claude Grumberg, Gilles Zenou, Cédric Villani) și italiană (Alberto Moravia, Antonio Tabucchi, Paolo Zellini). Viitorul anterior este volumul său de debut în proză.

  • Să nu lași moartea să te găsească
    26.37 LEI

    Bogdan Răileanu s-a născut pe 11 iunie 1980 la Buftea. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București. În 2014 a participat la o serie de cursuri de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri, sub îndrumarea lui Florin Iaru și Marius Chivu. În 2015 a debutat cu o povestire în revista Iocan. A publicat volumul de povestiri Tot spațiul dintre gîndurile mele (Polirom, 2017) și romanele Dinții ascuțiți ai binelui (2018) și Teoria apropierii (2019).

  • Vântul, duhul, suflarea
    36.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Andreea Răsuceanu este prozatoare și critic literar, autoarea mai multor volume bazate pe metoda geocriticii. Pentru prima ei carte, o versiune a tezei de doctorat, Cele două Mîntulese (Vremea, 2009), a fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România și la Marile Premii Prometheus. În 2013 a apărut, la Humanitas, Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, carte nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural, pentru care a primit premiul Tînărul critic al anului 2013. În 2016 publică Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (Humanitas). În 2019 a apărut Dicționar de locuri literare bucureștene (Humanitas, scris împreună cu Corina Ciocârlie), pentru care a primit Premiul AgențiadeCarte.ro, secțiunea eseu, publicistică, memorialistică. A publicat proză scurtă în reviste literare și în volume colective: Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Orașul. Antologie de proză (Gestalt Books, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016), Cartea întîmplărilor (Humanitas, 2019) etc. A coordonat volumul colectiv 16 prozatori de azi.lit (Humanitas, 2018). În 2018 a publicat romanul O formă de viață necunoscută (Humanitas), nominalizat la toate premiile literare din România, pentru care a primit premiul Scriitorul lunii ianuarie, decernat de Uniunea Scriitorilor din România, și Premiul pentru proză al revistei Ateneu și care a fost selecționat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franța). Fragmente din roman au fost traduse în engleză, franceză, turcă și spaniolă. S-a spus despre O formă de viață necunoscută că e una dintre cele mai importante și mai provocatoare cărți publicate în ultimii ani. Vîntul, duhul, suflarea este al doilea roman din trilogia ce are ca punct de legătură un sat situat în apropierea Dunării, C.

  • Omul din eprubetă
    52.80 LEI

    Nichita Danilov (n. 1952, județul Suceava) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European și colaborator permanent al cotidianului Ziarul de Iași. În 2004 a fost decorat cu Ordinul „Cavaler al Artelor” Clasa A, acordat de Președinția României. Este prezent în antologii de poezie din țară (peste 20 de titluri) și în reviste și publicații din străinătate. Dintre numeroasele volume publicate, amintim: Fîntîni carteziene (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Urechea de cîrpă (1992); Mirele orb (1995, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor – finanțat de Fundația Soros, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Nevasta lui Hans (1996); Suflete la second-hand (2000); Ferapont (2005); Capete de rînd (2006); Centura de castitate (2007, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul de excelență al Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Imagini de pe strada Kanta (2011, Premiul revistei Observator cultural); Portrete fără ramă (2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului dat de ARIEL); Recviem pentru țara pierdută (2016, Premiul USR – Filiala Iași). De același autor, la Editura Polirom au apărut: Nouă variațiuni pentru orgă (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Tălpi. Șotronul (2004, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Iași); Mașa și Extraterestrul (2005); Locomotiva Noimann (2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul pentru Proză al revistei Argeș, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași); Ambasadorul invizibil (2010, 2018).

  • Fragil
    39.95 LEI

    Simona Goșu (n. 1976) este traducător, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-română la Universitatea din București și un master de lingvistică aplicată și predarea limbii engleze. În 2016, a urmat un curs de scriere creativă, organizat de Revista de Povestiri, sub îndrumarea lui Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat proză scurtă în IocanFamiliaSteaua și pe revistadepovestiri.ro. Fragil este cartea sa de debut.

  • Femeia de marțipan
    15.86 LEI

    Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949, Tîrgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, secția vioară. A publicat romane – Ora păianjenului (1984), Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gîscă (1991), Povestirile mameibătrîne (2006), Stalin, cu sapa-nainte! (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017) – și volume de teatru – Ce dracu’ se-ntîmplă cu trenul ăsta? (2004), Bravul nostru Micșa! (2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și film de televiziune. Cărțile sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Austria, Cehia, Israel, Serbia, Ucraina, iar piesele de teatru au fost jucate în cehă, maghiară, engleză, ebraică, italiană, franceză.

  • Patimile după Gödel
    42.24 LEI

    Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) şi Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015), precum şi volumele de proză Cartea şoaptelor (roman, Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele, Editura Polirom, 2013), Copiii războiului (roman, Editura Polirom, 2016). Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la premii importante în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.

  • Înainte de poveste
    22.00 LEI

    Vlad Roman s‑a născut în 1981 în Sebeș, jud. Alba. A absolvit în 2003 Facultatea de Litere din Cluj, unde și‑a susținut doctoratul în 2009. A debutat în 2016, în urma câștigării concursului de debut al Editurii Univers, cu romanul Cât mai aproape de tine. În 2018 a publicat romanul Prima secundă, la aceeași editură.

  • Tovarășa Singurelu
    46.62 LEI
    Epuizat din stoc

    "M-am născut în București, în anul 1968. Tatăl meu a fost doctor în drept, într-o vreme când doctorii în drept se numărau pe degete, iar mama a fost învățătoare. M-am perindat prin Liceul de Muzică fără prea multă aplecare, pentru ca, în final, să devin licențiat al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Tot aici am absolvit și un curs postuniversitar în domeniul științelor juridice – Procedură Penală. A urmat viața din poliție (aproape 25 de ani), cu bune și rele. Acum, după ce am trecut în rezervă, sunt director executiv la o firmă de agenți de securitate. De scris m-am apucat târziu, iar scrisul a devenit o bucurie... Așa încât, din ce-am trăit, din ce-am citit, din ce am auzit de la alții și din imaginație, am scris Tovarășa Singurelu, o radiografie a epocii comuniste."

  • Pe dealul lui Baran
    31.71 LEI
    Epuizat din stoc

    "M-am născut în București, în anul 1968. Tatăl meu a fost doctor în drept, într-o vreme când doctorii în drept se numărau pe degete, iar mama a fost învățătoare. M-am perindat prin Liceul de Muzică fără prea multă aplecare, pentru ca, în final, să devin licențiat al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Tot aici am absolvit și un curs postuniversitar în domeniul științelor juridice – Procedură Penală. A urmat viața din poliție (aproape 25 de ani), cu bune și rele. Acum, după ce am trecut în rezervă, sunt director executiv la o firmă de agenți de securitate. De scris m-am apucat târziu, iar scrisul a devenit o bucurie..."

  • Nebuloasa Negostina şi Taichi Elizei
    88.80 LEI
    Epuizat din stoc

    Personaje rupte din Paradis, căzute în Infernul-roșu, cancerial, siberian, pe care-l străbat fie ținându-se de mână, iubindu-se și făcând copii sub eternitatea singurătății aurorei-boreale, fie căutându-se prin ei înșiși în tumulturile simțurilor răscolite de elanuri urieșești, de dureri sfâșietoare urmate de acte jertfelnice de iubire… greu de imaginat azi.
    „Acum, ajuns la vârsta la care nu mă visam să ajung în 1980, când împlineam 50 de ani și nu mi-am sărbătorit aniversarea decât prin deschiderea acelei prime expoziții de pictură ce mă alina de amarul suferinței că romanul era sechestrat în „literatura de sertar”, mai emoționat poate decât cel ce eram „ghilotinat” atunci, manuscrisul meu vechi căpătă o haină nouă, ca într-o poveste cu un final fericit, și apare sub auspiciile, sper, întru totul benefice, ale editurii Ideea Europeană, care face, la capătul unei întregi vieți, o „restaurație valorică” scoțând această elegantă ediție revizuită, intitulată «Nebuloasa Negostina și Taichi-Elizei»… sau «Otrava dulce». O iubire mai presus de orice, plus suspans, enigmă, pasionalitate, tensiune tulburătoare și, în atmosfera de clarobscur chinuitor, pe ici-pe colo, lumină lirică și câte o undă de umor tonic.”

  • Regele pribeag și bătrânele umbre
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Educat în stil clasic și încurajat să acorde importanță atât disciplinelor umaniste cât și celor reale, Vlad B. Popa a cules în egală măsură din creativitatea universului literar și din logica rece a raționamentelor matematice. Această viziune completă asupra lumii îi permite să abordeze arta scrisului, pentru care a renunțat la cariera pe care i-o aduceau studiile juridice, în stiluri și din perspective extrem de variate, de la umor jucăuș până la construcții complexe pur cerebrale, de la proză rece și aproape chirurgicală ca exprimare la episoade încărcate de lirism. Foarte multă vreme a scris fără să păstreze nimic, căutând aceeași cursivitate și forță a frazei pe care o găsea în cărțile autorilor săi preferați, clasicii ruși, ca apoi să-și îndrepte atenția spre construcția cât mai completă de scene și caractere. Acum nu-i rămâne decât să jongleze cu idei și personaje căutând să-și atragă cititorii în lumea pe care o creează, indiferent de subiectul sau stilul pe care îl adoptă.

  • Eroi din intamplare – Ninsoare de martie
    26.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Născut în luna lui gustar a anului 1982, în inima Dobrogei, la Tulcea, Liviu Chifane şi-a petrecut copilăria acolo unde se-ntretaie trei „lumi”, Dunărea, marea şi delta, la Sulina. Tot acolo urmează, ca adolescent, Liceul Teoretic „JEAN BART”, după care pune bazele unei frumoase cariere literare urmând cursurile Facultăţii de Litere şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Activitatea sa literară se defineşte până în prezent prin numeroase texte publicate în volume colective precum Antologia concursului „Vara visurilor mele” (Ed. Amurg sentimental, 2013), antologia Conexiuni (Ed. Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2013), antologia Moştenirea Văcăreştilor (Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012) sau reviste literare precum Fereastra, Dor de dor, Boema, Vatra veche, Hyperion sau Oglinda literară. Versurile sale le regăsim în Antologia Concursului naţional de poezie Juventus 2013 (Ed. Tracus Arte, 2013), Cartea Concursului de Poezie „Peregrinări” (Dublin, 2013) sau Drumeţul incendiar (Nr. 3, martie 2003). În prezent, profesor fiind de Limba şi Literatura Română, împărtăşeşte tinerilor din LPS Brăila din experienţa sa literară.

  • Neamul de sub tufa de iasomie
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Romanul Neamul de sub tufa de iasomie este povestea a două destine, a ciobanului Gheorghe, copil orfan crescut de mocani la stână, în munți și a studentului sârb, Borislav Ilic, părtaș la atentatul asupra principelui Franz Ferdinand.
    Cele două narațiuni se desfăsoară în paralel.
    Anii la stână și drumul înapoi spre casă, în Moldova sunt anii de formare și de maturizare ai tânărului cioban, Gheorghe, adoptat de Baci Vasile. Traseul mocanului este linear, amintindu-ne de eroul de basm, care dovedește toate obstacolele.
    Borislav fuge din țară și trece Dunărea pentru a se stabili printre români. Drumul lui se constituie într-o dramă, cea a unei conștiințe frământate. Studentul trăiește sentimentul vinovăției și încearcă să se elibereze de acesta prin a-i ajuta pe oameni.
    Cele două narațiuni se întâlnesc, odată cu eroii lor, în satul Schitul Stavnic. Aici, amândoi își întemeiază câte o familie. Gheorghe își formează o nouă stână, iar Borislav devine olar.
    Spre sfârșitul romanului însă, cele două povești iau curs diferit, asemenea Oltului și Mureșului. În timp ce soarta lui Gheorghe este tragică, acesta fiind răpus de boală de tânăr, viața lui Borislav continuă să se „rotească” asemenea roții olarului…

  • Unii demoni din noi
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Te-ai întrebat vreodată ce ți se întâmplă după ce mori? Cum ar fi să afli că ziua de mâine nu mai există?
    După un accident groaznic, Cezar se trezește într-o altă lume, unde viitorul reprezintă doar o incertitudine amară. Trăind ca martor în filmul vieții sale, el conștientizează că toată existența i-a fost marcată de demoni care i-au răpus umanitatea.
    Cu ajutorul unui tovarăș de suferință, acesta vede felul în care și-a consumat viața. Astfel, Cezar devine supraomul, care trece dincolo de moarte și de întunericul oferit de ea.
    Unii demoni din noi este un roman al regăsirii și al iertării, unde viața, prietenii și iubirea pot fi doar niște aparențe înșelătoare.

  • Pustiul celui de-al nouălea cer
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Despre autor:

    Roata karmică m-a așezat în Oltenia, spre sfârșitul anilor ‘70. Primele două decade viagere le-am consumat cu pseudo-conștiența spiritului slobod pe tăpșan. În versiune urbană acesta reprezentând un teren de bitum pe care se „bătea” mingea. În următorul deceniu am mijit ochii, încercând să mă familiarizez cu împrejurul, nedistingând mai mult decât culori sau mișcare. Am mai schimbat un prefix și am început să mă scutur de frisoanele vuietului cotidian. Ușor-ușor, neînțelesul a capătat sensuri, pe măsură ce aflam că răspunsurile se găsesc în interior. În curând voi mai bifa o decadă. Nu mă mai întreb când bostanul va porni să pârâie, am învățat să am răbdare. Nu e niciun zor, nici vreo competiție. E numai ritmul natural. Iar pentru asta am tot timpul din lume. Timpul infinit.

  • Flori în păr 2
    44.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Sunt elevă la un liceu din București. Îmi place să scriu, pentru că mă exteriorizez diferit, exprim mult mai bine ceea ce am de spus. Am o imaginație care nu vrea deloc să tacă, multe impresii... Uneori simțeam că orice îmi trece prin cap ar trebui scris, dar m-am gândit puțin mai bine. Nu e normal, nu e ok. Dar până la urmă, când un gând vrea atât de mult să iasă din tine, de ce să nu îi dai voie? De ce să ne limităm și să impunem reguli minții? Dacă și de la gânduri ne-am înfrâna și le-am lăsa de izbeliște pe undeva prin univers, cine am mai fi noi?

  • Războiul începutului
    42.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Achiș Gelu-Flaviu s-a născut în data de 22 octombrie 1992, la Cluj-Napoca, România. În 2015 a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, specializarea Biologie. În 2013 a început să scrie seria science fiction Pierduți printre Stele. Seria este adresată în principal publicului tânăr și adolescenților și cuprinde trei romane: Misterele Zarondiei (2017), Cântecul Zăpezilor (2018) și Războiul Începutului (2019).

  • Misterele Zarondiei
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Achiș Gelu-Flaviu s-a născut în data de 22 octombrie 1992, la Cluj-Napoca, România. În 2015 a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, specializarea Biologie. În 2013 a început să scrie seria science fiction Pierduți printre Stele. Seria este adresată în principal publicului tânăr și adolescenților și cuprinde trei romane: Misterele Zarondiei (2017), Cântecul Zăpezilor (2018) și Războiul Începutului (2019).

  • Cântecul zăpezilor
    42.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Achiș Gelu-Flaviu s-a născut în data de 22 octombrie 1992, la Cluj-Napoca, România. În 2015 a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, specializarea Biologie. În 2013 a început să scrie seria science fiction Pierduți printre Stele. Seria este adresată în principal publicului tânăr și adolescenților și cuprinde trei romane: Misterele Zarondiei (2017), Cântecul Zăpezilor (2018) și Războiul Începutului (2019).

  • Păpușarii puterii
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Un thriller politic, după care n-o să mai urmărești niciodată presa la fel.

    În fierbințeala de după alegerile americane dintre Donald Trump și Joe Biden, un mare baschetbalist a spus: „Om fi noi o țară polarizată, însă într-o privință suntem uniți: nu mai avem încredere în presa de știri”. Cartea pe care o aveți în mână e despre România, dar Alexandru Rusu explică de ce oamenii gândesc așa peste tot în lume. Nu deschideți cartea aceasta fără un pic de timp liber înainte! Veți avea nevoie de el.

    Cătălin Tolontan

    Un thriller politic în care suspansul este ritmat de tempoul politicii și mass-mediei românești actuale. Descoperi în pagini nu doar dimensiunea psihologică și sociologică a personajelor, ci și zona de umbre a politicii românești, ceea ce dă romanului originalitate și savoare.

    Cristian Pîrvulescu

  • Mâna care închide ochii
    41.00 LEI

    GEORGE ARION s-a născut în 5 aprilie 1946 la Tecuci.
    Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română din București – 1970.
    În prezent este Director general al S.C. Publicațiile Flacăra S.A., Președintele Fundației „Premiile Flacăra” și Președinte al Romanian Crime Writers's Club.
    Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
    A publicat volume de versuri, critică literară, jurnalistică. A semnat scenariul la două filme polițiste (Enigmele se eplică în zori, 1989, Atac în bibliotecă, 1992) și la serialul TV Detectiv fără voie (2001). Autor al unui libret de operă și al mai multor piese polițiste.

    Proză mystery & thriller

    Atac în bibliotecă – 1983, Profesionistul – 1985, Trucaj – 1986, Pe ce picior dansați? – 1990, Crimele din Barintown – 1995, Nesfârșita zi de ieri – 1997, Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) - 2001, Camelonul – 2001, Anchetele unui detectiv singur – 2003, Spioni în arșiță – 2003, Necuratul din Colga – 2004, Crime sofisticate – 2009, Fortăreața nebunilor – 2011, Sufocare – 2012, Insula cărților – 2014, Însoțitorul lui Iisus – 2016.
    Cărțile lui George Arion au fost traduse în engleză, franceză, rusă și macedoneană.
    A fost distins de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1985, 1995, 1999).
    Cetățean de Onoare al orașului Tecuci.
    În 2013, Asociația Națională a Detectivilor din România i-a acordat titlul de Detectiv de onoare.

  • Strălucirea corpului
    31.00 LEI

    Un nou roman de Dan Stanca nu este neapărat o reluare a unor teme vechi. Ultima sa apariţie, „Strălucirea corpului”, în seria de autor găzduită de editura Vremea, ne oferă destule momente de reflecţie cum nu au mai fost până acum. Avem aici de-a face cu un preot mai puţin obişnuit, cu virtuţi taumaturgice, care, în final, reuşeşte să vindece un ofiţer invalid.

    În carte mai apare episodic şi figura lui Arsenie Boca, dar, a nu se uita, acest roman este închinat memoriei lui Mihai Creangă, de la a cărui moarte, de Crăciun, se împlineşte exact un an. Mihai Creangă, bun prieten al autorului, apare în carte ca personaj, cu numele său, ceea ce a presupus un efort literar deosebit pentru a îmbina memorialistica cu imaginaţia.

  • De la Ora 25 la Ora eternă
    36.63 LEI
    Epuizat din stoc

    Autorul reuşeşte să aducă în faţa ochilor sufletului nostru “icoana” tatălui său, un preot simplu de ţară, care s-a dedicat total misiunii sale duhovniceşti, fără să se ferească de nimic din ceea ce i-ar fi cerut aceasta. Citind acest roman, reuşim să ne ridicăm şi noi puţin deasupra pământului şi să întrezărim o bucăţică de Cer.

  • Ochiul American
    40.17 LEI
    Epuizat din stoc

    În Ochiul American, apărut tot la Paris în anul 1972, autorul, acum cu douăzeci și trei de ani mai în vârstă, denunță cu și mai multă acuitate și forță mecanismele și primejdiile universului nostru artificial în plină dezvoltare și pune față în față două lumi diferite și opuse una celeilalte.

    Ne atrage părintește atenția că explorarea unilaterală a uneia, cea materială, cu tot arsenalul său de procedee științifice, poate atrage după sine, din ignoranță, dispariția celeilalte, cea misterioasă a simțurilor, lumea spirituală personală intimă și subiectivă și, odată cu ea, dispariția sau anihilarea dezvoltării unor noi organe în starea lor embrionară, pe care omul modern începe să le ignore tot mai mult, asta dacă nu cumva chiar le refuză prezența, de dragul celor artificiale.

  • Un strigăt pe Nistru
    34.89 LEI

    Dragă cititor,

    Un strigăt pe Nistru este o carte de citit în singurătate, fără a o lăsa din mână nici pentru o clipă.
    E ca o simfonie.
    Despre această carte, a vorbi în termeni obișnuiți, a o analiza, ar fi să comiți un sacrilegiu. Este expresia simbolică, exhaustivă a destinului românilor pe acest pământ. Dar este și o minunată poveste de dragoste între doi crucificați și trimiși spre Marea Neagră pe apa Nistrului, care, până la urmă, se reîntâlnesc, dar nu se regăsesc.
    Cred că este o operă perfectă, și cu aceasta am spus totul.
    Gheorghe Budeanu a oferit cititorului cu ani în urmă tulbu­ră­toarea sa culegere de reportaje despre războiul din 1992, declan­șat de separatiști la Nistru – Transnistria în flăcări. El însuși s‑a băgat în toiul acelor evenimente.
    Literatura noastră aștepta un asemenea roman.
    Un strigăt pe Nistru – romanul lui Gheorghe Budeanu – este una din necesarele cărți ale acestor vremuri complicate, pe care le traversăm noi, tot neamul românesc, de la Nistru la pădurile Făgărașului – între Războiul de Independență de ieri și o Reunire de mâine.
    Doamne, ajută – pentru cititor! Recunoștința noastră, frate Gheorghe!

    Vladimir BEȘLEAGĂ
    19 iunie 2019

  • Păcate mărturisite
    34.89 LEI

    Volumul este rodul travaliului infatigabilului  magistru, Ilie DAN, care ne propune un Nicolae GANE în ipostază de junimist devotat, de demnitar vertical (primar, prefect, parlamentar, ministru, magistrat), de memorialist expresiv, pilduitor pentru zilele noastre, de reașezare în albia uitatelor și bunelor tradiții.

    Lucian VASILIU

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura