Literatură română

Plina de jocuri de cuvinte si cu numeroase trimiteri culturale, Melciclopedia este o aventura a imaginatiei, a eruditiei si a spiritului ludic.

Intr-o dimineata de toamna, Melcul Print si-a dat seama ca nu stie cine este. Convins ca fiecare dintre noi este mai mult decat un simplu nume, porneste in aventura vietii sale, cea mai mare aventura a oricarui erou: descoperirea de sine.

Calare pe un melcteorit ajunge in Melxopotamia, o tara a carei forma de guvernamant este anarhia constitutionala si a carei economie se bazeaza pe industria melcalurgica, pe industria constructoare de melcomotive, dar si pe ploile de melcteoriti. Aici se intalneste cu Melc Capone, cel mai mare gangsteropod, cu Melcduza Zuza si Melca Sirena, dar si cu Melcfisto, si descopera ca exista nenumarate si nebanuite feluri de melci (melci de apa dulce si melci de apa minerala, melci de limonada, melci marini si melci submarini, melcaini si melhiene, si chiar si niste melci maramureseni, originari din nordul Romaniei, care au pe partea din fata a cochiliei, ca semn distinctiv, sigla Ferrari). Melcredo quia absurdum, cum ar veni.

Aventura sa este un parcurs initiatic, o odisee a spiritului ludic si imaginativ, a acelei parti din noi care trebuie sa invete din nou sa viseze, sa zambeasca, sa priveasca si sa inteleaga, sa traiasca pe indelete si fara graba.

Melc-avertisment: indiferent cum alegeti sa va traiti aventura personala – cu viteza melcului sau cu viteza ametitoare a secolului in care traim – trebuie sa tineti minte un lucru: cele mai lungi si mai dificile calatorii le avem inauntrul, nu in afara noastra.

 
„– Te rog…, deseneaza-mi o oaie, i-am repetat.

Stupoarea i s-a sters de pe chip intr-o clipita si mi-a spus:

– Cu cochilie sau fara?

Acum mi-a venit mie randul sa alunec pe toboganul perplexitatii, dar intrasem in hora si trebuia sa joc.

– Cu cochilie. Cine a mai pomenit oaie fara cochilie? i-am spus.

– Ei, vezi tu, Melcule Print, a fost o vreme cand existau si oi fara cochilie.“ 

 De la autoarea bestsellerurilor Dulcea uitare, Fericirea mea esti tu si Fericirea incepe azi
    O poveste despre povara trecutului si despre puterea dragostei de a invinge cele mai neasteptate obstacole. Pentru prima data, doua autoare de bestselleruri New York Times isi unesc talentele in acest roman nespus de emotionant. 
    Avery, asistenta medicala, si Josh, paramedic, se intalnesc intr-o seara la o intersectie. Tocmai au iesit din tura si sporovaiesc, asteptand sa se schimbe culoarea semaforului. El, mare cuceritor, ea, cu gandul doar la munca, dar amandoi bantuiti de fantomele trecutului. Secundele trec, aproape s-a facut verde, Josh isi incearca norocul, Avery nu se lasa – si amandoi rad, fara sa stie ca un accident le va schimba pentru totdeauna destinele.

    Jamie McGuire a urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma si Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diploma in radiologie. Locuieste in Enid, Oklahoma, cu sotul sau si cei trei copii ai lor. Este autoarea trilogiei Providence si a seriilor de mare succes Beautiful si Fratii Maddox. Teresa Mummert a inceput sa scrie pentru a face fata absentei sotului sau atunci cand acesta a fost trimis sa lupte in Afganistan. Romanele sale au devenit curand bestselleruri New York Times si USA Today. Printre ele se numara trilogia White Trash, seria Honor, The Note, Safe Word, Perfect Lie, Pretty Little Things. Traieste in Georgia, impreuna cu sotul si cei patru copii.

    „Jamie McGuire scrie fara sa tina cont de nicio conventie. Scrie cu sinceritate despre tineri care isi traiesc viata conform propriilor reguli… Toate personajele traiesc cu intensitate, lupta cu intensitate si, cel mai important, iubesc cu intensitate." - USA Today

Fragment din roman:

"Mi-am scos telefonul din buzunar ca sa vad cat e ceasul. Cimitirul de masini nu se deschidea decat peste cateva ore si, la cum il stiam pe Bud, nu s-ar fi apucat sa dezmembreze nicio masina pana cand nu mergea cu colegul sau Dusty sa-si bea cafeaua de dimineata. 

  „Grazia este un roman deopotriva spectaculos si profund, epic in sensul tare, dar si poetic, fictional, autofictional si mistifictional in acelasi timp. O carte bogata in referinte livresti menite sa stimuleze si sa amplifice perspectiva cititorului. Dintr-un fel de narcoza a iubirii se nasc cele patru povesti de dragoste – corespunzatoare capitolelor cartii –, cele patru gratii Iulia, Cezara, Alina si Rosa. Erotismul discret fuzioneaza cu pulsiunile onirice vii si seducatoare pentru a da nastere unei dimensiuni spatiale noi, greu de recunoscut, cu toate ca evenimentele povestite se petrec in orase precum Viena, Florenta, Iasi, Constanta si Roma. Grazia este contopirea fericita dintre grazie si gratie, dintre recunostinta si recunoastere a celor care, pentru a putea trai cu adevarat, trebuie sa se strecoare unii in mintea celorlalti. Aceasta carte scrisa si traita de Mircea Tuglea este, dupa stiinta mea, unul dintre putinele romane cu accente textualiste in masura sa se adreseze marelui public, nu doar celui deprins cu strategiile narative ale postmodernitatii.” (Serban Axinte)

     Fragment din romanul "Grazia" de Mircea Tuglea:

„Să biruieşti suferinţa suferind, ăsta-i secretul. Trebuie să ajungi să-l descoperi singur, nu-l poţi învăţa de la alţii.“
Ana asculta dusă pe gânduri. Ştia că soarta lui Ioachim e pecetluită şi-i venea greu să-şi ascundă disperarea. „Cum poate el să se gândească la altceva, în aşteptarea morţii?“ Văzuse atâţia oameni murind, dar niciodată o seninătate şi o linişte atât de copleşitoare. „Ce ştie el, şi eu nu ştiu? Ce-i dă lui curajul pe care eu nu-l pot avea? Are acces la nişte mistere pe care eu n-am să le pătrund niciodată.“
Mai târziu repeta mereu, pentru sine, cuvintele dragului ei dispărut. Voise să nu le uite şi, într-adevăr, nu le putea uita. „Omul nu-i o poză frumoasă ca o reclamă la pastă de dinţi, nici o frază moralizatoare şi uscată într-un text monoton. Perfecţiunea n-ar fi perfecţiune dac-ai căpăta-o de-a gata şi n-ar trebui să arzi, să te chinui, ca să poţi spera să te apropii de ea. E o zbatere reală, nu o abstracţiune pe care-o subliniezi într-un pasaj de carte şi apoi pleci liniştit la culcare.“

O adolescenta din Republica Moldova, fara tata si cu mama plecata de mult peste hotare, are un singur sprijin pe lume – pe bunica ei. Aceasta moare insa si fata, fara sa mai aiba pe nimeni alaturi, se vede nevoita sa organizeze inmormintarea dupa toate datinile si rigorile satului. Singurele ajutoare vin de la vecini, dar in curind se dovedeste ca acestia nu sint atit de binevoitori pe cit par. De aici porneste istoria a trei generatii de femei, marcata de tradari si obstacole neasteptate, totul pe fondul vremurilor mereu ostile si instabile ce trec peste tara dintre Prut si Nistru. Bunica, mama si fiica sint legate cu un fir invizibil de un barbat aparent strain, care se dovedeste a fi inger si demon pentru destinul lor. Emotionant, cu mult umor negru, Cenusa rece spune povestea unei familii destramate ai carei membri cauta cu disperare regasirea de sine.

Ranit intr-o ambuscada, Toma paraseste Baza de Operatiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detasat alaturi de Fortele Speciale din 2009, si se intoarce in Celei, satul de bastina. Peste cateva luni e decorat de presedintele Traian Basescu, insa statutul de erou in lupta impotriva terorismului il resimte incongruent cu situatia personala – nevasta lui intre timp s-a incurcat cu un politist si se hotaraste sa plece cu el in Italia, amintirea prietenului sau care a murit pe front il urmareste pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simptomele de PTSD isi fac loc progresiv in viata lui Toma. Singurii oameni cu care reuseste sa se conecteze cu adevarat acum sunt baietelul lui de sapte ani, un tigan cu care a stat in banca in scoala generala si vaduva prietenului sau, cu care incepe o relatie pur sexuala. Flashbackuri din zona de conflict armat se insereaza in viata de zi cu zi, alaturi de antidotul lor – memoria copilariei. Prima parte din Trilogia H, Schije este un roman despre violenta, constiinta, masculinitate, memorie si timp. Este un roman despre clisee institutionalizate, psihologia maselor, dizolvarea identitatii personale. Si despre supravietuire.

„Laconismul, tehnica elipsei, a crochiului și sugestiei, împreună cu suculența morbidă a descrierilor transformă paginile lui Mihai Măniuțiu într-o veritabilă anatomie a visului, într-o masă de disecție a fluidului fantasmatic." (Dan C. Mihăilescu)

Impărăteasa, o poveste scrisă într-o cheie aproape naturalistă, ilustrează în detaliu o lume rurală modernă, de secol XX, în care oamenii nu se mai confruntă cu timpul ce nu mai are răbdare, ci cu un duşman nevăzut, îndepărtat — Italia, acea „gaură neagră care-i înghiţea pe toţi“. Satul românesc din zilele noastre ni se dezvăluie cu bunele şi relele sale, surprinse prin ochii naratoarei, în a cărei poveste rolul central îl ocupă Olga — cea „mândră ca pe-un tron împărătesc, cu capotul cel bun şi şorţ pe deasupra“ —, o femeie puternică, care se îngrijeşte de gospodărie, munceşte pământul şi înfruntă viaţa de una singură cu capul sus şi cu orgoliul omului care a obţinut totul prin propriile forţe. Aprigă, plină de viaţă şi războindu-se ca o adevărată împărăteasă cu toţi cei pe care îi consideră potrivnici, Olga se îndreaptă cu paşi mărunţi spre un deznodământ neprevăzut, aşa cum numai soarta însăşi, cu ironie, poate pune la cale.

„Împărăteasa este o îmbrăţişare şi o lumânare aprinsă. O îmbrăţişare pentru toţi acei ţărani care se zbat de azi pe mâine să supravieţuiască într-o lume în care nu mai sunt la loc de cinste mâinile bătătorite, ci capacitatea de a face bani fără să munceşti prea mult. O lumânare aprinsă în memoria ţăranilor care au plecat dintre noi, ducând cu ei tradiţii şi sfaturi înţelepte, închise în câteva vorbe pe care doar ei ştiau să le spună.“ (LILIANA NECHITA)

Ilustraţia copertei: fotografie din Colecţia Costică Acsinte, proiect al Asociaţiei Culturale Atelierele Albe și al Muzeului Judeţean Ialomiţa

David Kinsella este un regizor britanic, stabilit in Norvegia. De fapt, prin singe este irlandez, plin de pasiune, ca toti fidelii Sfintului Patrick, dar a ales sa-si potoleasca temperamentul de foc in linistita si calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat si de Romania, unde are multi prieteni care ii cunosc viata si pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut sa-i fie transformata intr-o carte. Fara ezitare, gindul m-a dus la Doina Rusti, stapina cuvintelor si a povestilor care te fascineaza. Ca noi toti, si David a fost cucerit de farmecul ei narativ si-a rugat-o sa-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decit tine cheile ascunse intr-o serie de intimplari. Insa nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut sa experimenteze conditia de personaj. Sa simta pe propria piele ochii necrutatori ai spectatorului. Desigur, si-a inchipuit ca Doina va urmari faptele pe care el insusi i le marturisise, lucru imposibil, avind in vedere originalitatea ei iesita din comun. «Ce poveste este aceea, a intrebat ea, spusa pe o singura voce? Orice iubire presupune un EL si o EA, doua puncte de vedere.» Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din doua confesiuni, pe cit de diferite, pe atit de legate.

Scris in trei luni, romanul "Logodnica" nu este doar povestea de iubire a lui David, ci si o parabola despre Est si Vest, despre extremele Europei. - Dan Burlac

Doina Rusti are capacitatea rara de a surprinde ipocrizia indivizilor si a societatii, sub cele mai inofensive forme, dar care, sub lentoarea derularii epice, are o functie constant eroziva. O scriitura picturala (prin comparatia perfect utilizata) si cinematografica prin amploare. - Ramon Acin, Turia

Creator al metaforelor, prozator-artist, Fănuş Neagu se bizuie pe efecte stilistice, pe inventivitatea cuvântului.

“În miezul romanului lui Fănuş Neagu ne putem imagina o scenă de teatru pe care urcă, rând pe rând, prezentându-se, personajele, ele anunţă carnavalul: trei zile de petrecere şi par a spune: bucuraţi-vă cu noi, totul e un joc, un spectacol, în curând va cădea cortina, atunci, vom redeveni cu toţii ceea ce suntem. Carnavalul suspendă timpul. În acest timp suspendat, imaginar şi ironic, se petrec aventurile personajelor lui Fănuş Neagu”, scrie Nicolae Manolescu.

“Vorbea singur, adânc încredinţat că mania asta îl va salva de spânzurătoare.

Lua o pară din fructieră şi muşca din ea lacom în cerul gurii lui se aprinse, cu miresme, cu vânt subţire şi cu lună, o livadă din Argeş. Fulgerător şi numai la extremitatea simţurilor, zări spre fundul livezii o fântână veche şi, pe marginea ei, o fată cu sânii goi, probabil avidă de dragoste. Treaz şi bine odihnit, ar fi reţinut imaginea până ce fata ar fi căpătat contur, fiindcă avea o dexteritate uimitoare de-a aduce cu faţa spre lumină şi adevăr siluetele de ceaţă care ne apar pe retină în clipa descântată când ieşim din somn. Excelent dresor sau şarlatan rafinat, îşi concentra întreaga fiinţă ca să le poarte din drumul nesigur al închipuirii până-n zona acoperită de memorie. Şi când ele puneau piciorul aici şi din umbre se schimbau în desene însufleţite, cu identitate precisă, el respira larg, zâmbea răzbunător şi posesiv şi fixa ziua execuţiei, totul în baza legii: nici o femeie până la 30 de ani nu-şi va purta fotografia prin domeniile subconştientului meu fără a fi pedepsită.

Dar în ziua aceea - «21 decembrie, anul una mie nouă sute şaizeci şi opt de lei şi 50 de bani datorie la braseria Athenée Palace» - nu recepta silueta fetei de la fântână. Muşcând din para galbenă şi rece, destinată să-i risipească mirosul de alcool din gură şi să astâmpere agitaţia câinelui pe care-1 purta în stomac, ocoli masa şi apucă acordeonul. ÎI întinse, sprijinindu-1 cu burta. Clapele de sidef şi de ebonite scoaseră scântei de ţipete. El tresări neplăcut”.

Reeditarea volumului Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, de Fănuş Neagu, invită la (re)descoperirea unora dintre cele mai frumoase şi inspirate pagini din literatura contemporană românească.

„ O carte ca Frumoşii nebuni... se scrie când eşti tânăr sau mai eşti încă tânăr, zurliu, pus pe petreceri, fulgerat de un potop de speranţe, vesel şi predestinat, măcar în închipuire, izbânzilor. Eram încă tânăr. Şi iubeam zăpezile. Mateiu Caragiale, când a scris Craii de Curtea veche, era pe corzile razachii ale aventurii. De altminteri n-a ajuns niciodată bătrân. François Villon, care-şi scria poemele cu pumnalul în cârciumi logodite cu perdiţia, n-a fost nici el vreodată bătrân. (…)

Frumoşii nebuni cântă dragostea, libertatea şi răzvrătirea. Adică viaţa. Paginile scrise atunci se păstrează ca fumul în crestătura icoanelor potrivite sub candela Timpului. Sunt de zăpadă albastră, de Dunăre neistovită şi umblă-n ele sănii alungite de crivăţ, duhul legendelor şi al gerului care încleştează Bucureştii la margini de Orient şi lângă inima binecuvântată a tinereţii şi a femeilor”, scria  Fănuş Neagu, autorul volumului.

Iar Răzvan Voncu consideră că „Reuşita romanului e cu atât mai remarcabilă, cu cât modelele reale ale celor trei crai (ca şi ale altor personaje) sunt lesne recognoscibile. Radu Zăvoianu, bunăoară, este construit pornind de la modelul cântăreţului Dan Spătaru, Ed Valdara de la cel al fotbalistului Cornel Dinu, iar Raminţki este un alter ego al autorului însuşi. Transformarea lor în «crai» n-ar fi fost posibilă fără o spargere a limitelor realismului, fără o punere între paranteze a convenţiilor romanului tradiţional şi, evident, fără apelul la instrumentele fantasticului”.

Într-un moment prost pentru jurnalismul românesc, ziaristul Mihai Buzea primeşte o ofertă tentantă de la prietenul Moş: să plece la muncă în Londra, ca arborist, pe bani buni. Nu stă prea mult pe gînduri şi la începutul lui 2014 îşi începe cariera de gastarbeiter. Ceea ce iniţial era ofertant ca teme de articole pentru revista la care lucra s-a transformat încet în subiectul romanului-reportaj Gastarbeiter. Începător cu două mîini stîngi, prost echipat, mai mult un încurcă-lume, Mihai avea un mare avantaj: era singurul din echipă care ştia engleză, ba mai mult, s-a dovedit că, din vorbe, reuşea să-şi scoată oamenii din probleme. Treptat, a ajuns să cîştige respectul colegilor de muncă, al şefilor, fie ei englezi sau români, şi chiar al unor funcţionari londonezi. Pînă acolo însă, drumul e plin de peripeţii, de intrigi la muncă şi la cazare, de deplasări prin locuri rar călcate de alţi români în Londra, cu ocoluri prin Franţa, Hawaii, Sankt-Petersburg şi Buhuşi. Gastarbeiter este o carte emoţionantă, scrisă cu mult umor, despre lumea nevăzută a celor plecaţi la muncă peste hotare.

  Alex Plescan este un scriitor si jurnalist de origine romana, stabilit in Noua Zeelanda. Autorul publica proza, poezie, critica literara, eseu si articole de opinie in romana si engleza, iar uneori se implica in emisiuni si documentare TV ca producator, regizor si scenarist. Este creator al conceptului de „Algonaissance".  „TU si alte intamplari gata de a fi traite" este a treia si ultima carte succesiva, independenta, de proza scurta, dintr-un roman non-linear.

    Presarat cu aventuri erotico-onirice, volumul de fata semnaleaza un univers in care fictiunea personala si realitatea auctoriala se combina fractal intr-o lume culturala opusa fenomenului Renaissance, o lume pseudovirtuala, in care cititorul are de fapt ultimul cuvant.
    "Cu o precizie de stilist american, Plescan recompune din fragmente atat lumea interioara a unui personaj autofictional, cat si structurile unei lumi fantasmatice in care totul este aproape posibil. O scriitura seducatoare, poetica, fascinanta. TU… decizi daca vrei sau nu sa continui lumea aceasta posibila." - Cosmin Perta

    Cuprins:
   • Algonaissance (1) • Lumea lui Albert • Vaila • Omul cu batista • Un stup uman • O negresa alba • 1917 • Linda cu ochi de caviar • Povestea unui tatuaj neintamplat • Djadja, Djadedja, Djamaila • Moartea unui barbat • Arta despartirii • Norma si Helen • O alta perspectiva • Tu • Baba Floarea, Vrajitoarea • Cocktail „Sonata Lunii" • Alegre & Co. • Un vis continuu • Tabloul invizibil •  Cadrul ferestrei • Algonaissance (2)

    Fragment din volumul "Tu si alte intamplari gata de a fi traite" de Alex Plescan:

    „TABLOUL INVIZIBIL

    Dora scrisese deja trei carti.
    Prima, cu privirea pe tavan, un volum foarte lung, la care lucrase toata copilaria ei agitata. Se vorbea in cartea aia despre printese roz si oranj, despre iepurele de plus fara ochi, care se ascundea in fundul subpatului si se hranea cu paianjeni.
    A doua, ceva mai scurta, pentru ca se ocupase de ea doar printre picaturi, in adolescenta, era o carte despre toate casele prin care se perindase Dora si despre toate obiectele din casele astea, prea multe obiecte peste tot, atat de multe, ca oamenii si sufletele nu mai aveau loc de ele. La volumul asta, Dora lucrase in cada si il scrisese cu degetele in clabucii de sampon.
    Ultima e o carte pe care Dora ar vrea sa o rescrie. Este despre prima ei iubire pierduta si regasita, apoi pierduta din nou, despre viata si iubire, despre moarte si iubire, despre iubire contra iubirii si despre orice e serios in cartile serioase. Daca ar putea sa o scrie din nou, Dora nu ar mai proceda la fel, nu in fum de tigara si pete de vin, ci in saruturi, mangaieri si oftaturi. Asa i-ar putea-o povesti si lui Diego, fiindca el nu stie sa citeasca.
    Iar Diego, care nu a aflat despre cartile Dorei, sta intins pe spate cu ochii dati peste cap si ii picteaza pentru ziua ei un tablou invizibil, populat cu monstri.
    Wanaka, 02.12.16 — Christchurch, 11.12.16”

„Zmeura de cimpie e – categoric! – un roman de mare originalitate. Cu o constructie ingenioasa, amuzanta, complexa, cartea propune nu doar foarte interesante explorari in istoria autohtona recenta ori relativ recenta, ci si o definitie incitanta a identitatii noastre inevitabil lacunare. Bogat ca materie epica, spectaculos prin scenariul sau narativ, dezvoltat in stilistica atit de placut-fluenta a lui Mircea Nedelciu, intotdeauna cuceritoare, romanul e o capodopera nonconformista, creatie a unui mare prozator.” - Ion Bogdan Lefter

Romanul Mort in Patagonia este o parabola epica pe tema lecturii ca aventura. Inceputa in urma unui seminar din sala 201 a Facultatii de Litere din Timisoara, peregrinarea este o incursiune in istoria descoperirii Lumii Noi, avindu-i ca protagonisti pe Columb, Magellan si Pedro Sarmiento de Gamboa, la care se adauga o serie de conchistadori celebri carora lectura, ca incursiune in timp si geografii, le da viata. Romanul deplinge genocidul populatiei ona din Patagonia, al bastinasilor selknam, dar si moartea cumplita a colonistilor debarcati in lumea inospitaliera din Tierra del Fuego in anul 1555.

Prin actul magic al lecturii, citiva banateni sint parasutati de pe o strada timisoreana, dupa revolutie, in lumea secolului al XVI-lea. Efectele de umor si savoare lexicala rezultate din intilnirea aceasta sint irezistibile. Pornind de la celebrul roman Moby Dick, autorul imagineaza Biblioteca Centrala Universitara „Eugen Todoran” ca pe Oceanul Pacific, ducind mai departe viziunea lui Herman Melville. Alt reper-far al calatoriei este romanul Toate pinzele sus!, iar marele galion al literaturii universale – condus de Cervantes, sub pavilionul etern al cavalerului Don Quijote de la Mancha – deschide calea catre o poveste fantastica printr-o extraordinara desfasurare de jocuri culturale ale imaginatiei.

Fragment din roman:

"Cineva respira adanc sub pat.
Mama, cineva urias e sub pat si doarme adanc! Mi-e atat de frica, incat vreau sa strig! Respiratia inceteaza cand un frate intra si vorbeste ori cand deschid televizorul. O aud doar cand e liniste. Uneori se opreste, ca si cum acel urias ar deschide un ochi, m-ar privi, l-ar inchide inapoi si ar adormi la loc. Stiu ca acolo sub pat nu e nimeni, dar simt intens o prezenta. Odata am simtit aceeasi rasuflare uriasa la scoala, cand am intrat in clasa si nu era nimeni, ajunsesem prima, sala era deschisa, am pus geanta pe banca si am ascultat un pic linistea. Si am auzit. Poate pamantul asa respira, cand m-am dus la vie intr-o zi, singura, mergeam prin trifoi desculta si ma gadila la talpi iarba moale, am simtit pamantul ca pe un animal bland si iubitor, care ma mangaie cu tot ce are el, imi daruieste bunatati si ma iubeste ca un bunic sau ca o mama care tine copilul la piept. Am ascultat parnantul si el respira. Atunci pe drum nu ma temeam de nimic. Daca vreun fir de iarba m-ar fi intrebat ceva, i-as fi raspuns, fara sa ma sperii. Ma gandesc daca in casa noastra tot pamantul se aude respirand sau e altcineva. Nu vreau sa ma mai tem."

   „Ar putea fi o poveste de dragoste banala, ca in orice tara si in orice epoca. Letitia incearca sa scape dintr-o casnicie nefericita in bratele lui Sorin, ambitiosul sau coleg din Institutie. Cei doi se arunca cu toata fiinta lor in aceasta legatura. Numai ca sintem in Romania anilor ’70, iar adulterul este riscant. Totul e supravegheat, iar paranoia crescinda ii da eroinei impresia ca se afla sub privirea unui ochi imens.
    Gabriela Adamesteanu arata in Provizorat ca, atunci cind politica se amesteca in sfera privata, cel mai mare pericol nu il reprezinta amenintarile din afara, ci interiorizarea monotoniei care se infiltreaza in suflete, degradind sentimentele si oamenii. Astfel, Sorin, prada unei suspiciuni generalizate, ajunge sa se indoiasca de tot, chiar si de fiinta iubita, si regreta imediat confidentele facute in pat. Romanul descrie deteriorarea lenta a unei iubiri sufocate sub greutatea neincrederii, dar si a mizeriei si a unei birocratii absurde.
    Prin istoriile intrepatrunse ale apropiatilor Letitiei si ai lui Sorin, cartea acopera o jumatate de secol de istorie romaneasca, de la dictatura fascista a lui Antonescu, pina la domnia «tovarasului» Ceausescu, trecind prin anii duri ai stalinistului Gheorghiu-Dej.
    Descriind cu o rara finete barbati si femei care incearca sa traiasca liberi si sa scape, prin dragoste, de o existenta limitata, autoarea arata ca mai exista un demon la fel de distructiv ca teroarea: precaritatea sentimentelor. O amenintare, din nefericire, universala.” (Le Monde)

Omar cel orb a primit Premiul „Cea mai indragita carte a anului 2012” si a fost nominalizat la Premiile „Augustin Fratila”.

Ultimul roman al trilogiei orientale, din care mai fac parte Istoria romantata a unui safari si Demonii vintului, Omar cel orb ne poarta in lumea fascinanta a Iranului contemporan. O carte despre paradis si infern, iubire, credinta si moarte, prin care Daniela Zeca afirma raspicat ca, in mileniul al treilea, subiectele, dar si problemele lumii globale sint ale tuturor si nu le putem gasi o solutie decit impartasindu-le.

Intr-o poveste de dragoste si destine imbucatite precum oglinzile persane, Daniela Zeca ne invita sa cunoastem prin ochii eroului sau Omar o tara orientala enigmatica si plina de contradictii, dar sa ne si recunoastem in povestea unui exil. Omar este povestitorul orb autoexilat din Iranul sofisticat al civilizatiilor si religiilor suprapuse intr-o tara est-europeana (Romania?) a instinctelor primare recent eliberate din chingile totalitarismului. Sensibila, fina observatoare si pe alocuri cruda, autoarea ne ofera descrierea unui alt Orient, necunoscut noua, intr-o carte ce nu poate fi lasata din mina. (Alexandru Balasescu)

Intr-o lume care se lasa tot mai mult colonizata emotional de cliseele occidentale, Daniela Zeca are curajul de a privi in directia opusa... Ea scrie un roman initiatic inspirat de un Orient caruia, dintr-o lenesa orbire, ii ignoram oglinzile vitale. (Matei Visniec)

In plina Epoca de Aur, unul dintre mai-marii tirgului S. si directorul scolii uneltesc pentru a elibera un post la gradinita ce ar urma sa fie ocupat de fiica unei cunostinte. Ocazia perfecta le-o ofera Anisoara Proca, o tinara educatoare, cind se afiseaza goala pusca la fereastra locuintei sale, in urma unei seri de pomina.
Lucrurile se incurca insa cind Anisoara se dovedeste a fi indaratnica si se opune cu toate fortele acestei mutari, ba mai mult, are si o relatie amoroasa cu fiul directorului. In paralel se desfasoara si povestea lui Codreanu, profesor repartizat in S., dar care vrea sa-si aranjeze un transfer intr-un oras mare, pentru a fi alaturi de sotia lui, Silvia, proaspata absolventa de Electrotehnica.

Romanul lui Emil Iordache, recent regasit, este o fresca a unui orasel de provincie in comunism, loc unde totul se bazeaza pe relatii si influente, unde orice este posibil, cu conditia sa cunosti pe cine trebuie, iar numai cei cu un curaj nebun indraznesc sa stea impotriva valului.

Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire in inghetatul Oimiakon, la capatul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiuski, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastra. Departe de familie, intr-un loc izolat, in care temperatura nu depaseste minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie sa se integreze in peisaj, sa se amestece cu localnicii si sa incerce sa identifice persoane de interes care sa-l conduca la cel mai cautat raufacator al momentului. Drumul spre tinta este insa lung, cu asteptari apasatoare, cu obstacole neprevazute, cu aliante neasteptate si dusmani ascunsi, dar totodata un bun prilej de autodescoperire si reflectie. In Balena Albastra rasturnarile de situatie abunda, iar adevarul are numeroase fete, totul pe fondul unui joc de-a soarecele si pisica in care nu se stie cine urmareste pe cine.

"Fiecare cuvint e amintirea arderii unui neg de tus. Si-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiaza beat mariajul cu iluzia eternitatii. Cind ma satur de minciuna vietii, scriu despre cealalta viata. E singura garantie ca nu scriu eu, ca nu las asa nobila indeletnicire in seama mea, pacatosul." (Sebastian Lazaroiu)

Acceleratul intra in Gara de Nord cu o intarziere de doua ceasuri; la unu dupa miezul noptii. Cand au prins a se perinda constelatiile semnalelor luminoase, discurile semafoarelor oblice si albastrele panouri de reclame, Sergiu Miclaus nu-si mai stapani neastamparul.
Insfaca valiza usurica din plasa. Zvarli pardesiul de gabardina pe brat si, in loc de politicos salut, o privire asasina de gangster celor doua vaduve de functionari superiori, care tot drumul i-au pus rabdarea la amarnic supliciu cu discutia lor mai volubila decat duruitul de ventilator. Ambele persoane au ramas petrificate pe marginea banchetelor.
Pentru prima oara in decurs de sase ore si-au pierdut graiul. Iar sincopa aceasta neprevazuta a dat tacerii o elocventa cu atat mai teribila. Tot astfel se intinde o nelinistitoare acalmie in natura paralizata de panica inainte de a se dezlantui cicloanele.

"Satra este istoria unei deportari spre rasarit si a degradarii unor legi stravechi de existenta. O lamentatie lunga, ca si Ce mult te-am iubit, si o meditatie despre moarte, dar intr-o forma indirecta. in cartile anterioare, Zaharia Stancu privea pitorescul, exoticul din afara. Acum se instaleaza in interiorul lui si construieste o poveste verosimila, de o aspra poezie. [...] Satra este nu numai o initiere fortata in moarte, dar si o meditatie despre moarte si viata, o lunga interogatie. Pe dedesubtul evenimentelor crancene, curge apa resemnarii si se intinde privelistea eternitatii [...]" ( Eugen Simion )

„Horatiu Malaele este recunoscut astazi nu doar pentru rolurile magistral interpretate pe scena si pe platourile de filmare, ci si ca grafician. Desenele si caricaturile lui sunt foarte bine cunoscute. In volumul de fata nu apar insa nici desene, nici interviuri.

 Actorul si graficianul isi surprinde publicul cu o sarja bine echilibrata de povestiri si incercari literare. Si, chiar daca volumul este intitulat Rataciri, cititorul va fi placut surprins sa constate ca autorul nu este deloc un ratacit pe taramul literaturii.

Tot ce face Horatiu Malaele, atunci cand nu e pur si simplu exceptional, e de-a dreptul genial. Dovada acest volum pe care l-am citit cu uimire si admiratie. Pe nerasuflate. Ce mai pot sa zic?“ ( Radu Beligan )

Roman istoric, de actiune si de spionaj, "Campia de foc" ne duce inapoi in timp intr-o calatorie in vremea primului razboi mondial, continuand actiunea din "Trecatoarea de fier" de acelasi autor.

Ion Arama merge la tinta - si la inima cititorului - cu o sinceritate dezarmanta. Romanele sale par acum ca niste fotografii sepia ale unei epoci revolute. Se constituie intr-o fresca de crampei social. Acest lucru da perenitate si soliditate operei lui lon Arama, unul dintre cei mai de seama scriitori care, cu onoare, au purtat uniforma militara. - col. Constantin Struna, revista Viata Armatei, 1997

Alex Tocilescu este un moralist, dar unul care te invita pe tine sa extragi esenta din poveste, lasind loc, dupa ce hohotele se linistesc, acelei unde de tristete pe care o intilnim in risu’-plinsu’ existential al fiecaruia dintre noi. O carte ce se citeste pe nerasuflate, un festin de umor.

„Deci, Alex Tocilescu, cu un umor de balamuc, cu un firesc naucitor al limbajului pulopizdic, cu femeile lui mecanice, cu veceuri sinucigase... Surisul lui innoada lacrimi.” (Emil Brumaru)

„Povestirile lui Tocilescu sint de-un haz nebun – proze de duminica, in principiu, dar perfect functionale si in zilele de vineri, treispe, cind ai nevoie de metafizica pentru a nu te cantona in chestii – sa le zicem asa – parafizice. Adica dincolo de dezinhibarile de limbaj atit de hulite in ultima vreme, dincolo de umorul pe care unii, ceva mai numerosi decit in vremurile gogoliene, nu-l considera arta in sine, Alex Tocilescu este scriitor in tot sensul cuvintului. Incepind de la stil pina la mesaj.” (Lucian Dan Teodorovici)

Andrei Toma, literat, tinar ziarist local si artist amator, descopera intimplator un schelet de urias, pe malul apei, in timpul unei partide de pescuit. Incercarea de a rezolva misterul il confrunta cu evenimente stranii, care ii schimba radical cursul vietii. Prietenia cu un prospector exotic, chemat sa aduca la zi infatisarea Orasului, ambiguizeaza si mai mult lucrurile, cu reverberatii foarte extinse in timp. Dincolo de variatele istorii pe care le spune toata lumea, in roman, marea necunoscuta ramine uriasul ce a redimensionat un loc. Zeppelin. Stampe si istorii apocrife surprinde evenimentele prin care trece orasul de munte in intervalul 1910-1912. Circumscris geografic de repere identificabile pe harta Romaniei, el este proiectat epic ca un spatiu reprezentativ pentru promitatorul inceput de secol XX, cind avansul ratiunii nu a inlaturat definitiv fantasmele de tot felul. Acest spatiu reproduce, in mic, imprevizibilitatea uneori violenta a istoriei umane moderne. Amestec de istorii reale si fantastice, povestea e, deopotriva, evenimentiala si vizuala, aventura mistery si fresca Belle Epoque. Cit e fundal de stampa vintage, cit divan al istoriilor impletite ramine la decizia cititorilor.

Este vorba, in aceste din urma texte, despre doua dintre ranile adanci ale educatiei in Romania zilelor noastre: precaritatea motivatiei pentru studiu in invatamantul preuniversitar, respectiv, in invatamantul superior, „reprofilarea” universitarului, de la un ins iubitor de libertate si adevar, la un aspirant catre eficienta si putere.

Prin ceea ce a afirmat Solomon Marcus cu diverse prilejuri si, nu in ultimul rand, prin felul in care si-a implinit existenta ca pe „un drum al aventurii”, ca pe o neistovita cautare, e limpede ca niciunul dintre cele doua fenomene nu l-a lasat indiferent. Liviu Papadima

  "In ansamblu, cred si sper ca cititorii si cititoarele vor deslusi o anume moderatie si cumpatare, urmele unui echilibru calm pe care l-am cautat toata viata si pe care l-am gasit cel mai bine (socot) in Biblie si in clasicii greco-romani, iar printre scriitorii mai recenti in Leibniz si in Goethe. Contradictii launtrice? Fara indoiala! Nu sunt totdeauna de acord cu mine insumi (motiv de bucurie pentru mine) dar, normal, nu sunt totdeauna de acord nici cu ceilalti. [...] In ansamblu ma gasesc de partea unui mod de filozofie istorica in care pluralismul supra-determinarii (al cauzelor multiple) alcatuieste o morfologie culturala, un joc dialectic al valorilor religioase si econornice, intelectuale si politice, sociale si culturale, toate laolalta infruntandu-se dar si colaborand, in prin acest joc constituindu-se viata indivizilor, ca si viata grupurilor. Aceasta e, fireste, insasi realitatea, dupa cum o pot eu intelege. lar in acest sens, libertatea creste dintr-o potolita acceptare si ponderata evolutie a traditiei, dupa cum la randul ei traditia nu poate fi conceputa ca rigida obligatie, ci numai ca un exercitiu al libertatii." (Virgil Nemoianu)
     Fragment din volum: