Literatură română

Integrala „Andrei Mladin”:

Atac în bibliotecă

Profesionistul
Țintă în mișcare
Pe ce picior dansați?

Prefer căpșuni

La o vedere
Misterul din fotografie

O răpire
Fortăreața nebunilor

Criminalul suprem

Cristi – fișă de personaj

Verdict: fără scăpare.
Timp rămas: zece zile.
Loc: “Cimitirul Vesel” – numele, dat cu o macabră ironie de locatari, salonului destinat pacienților terminali.
Diagnostic: Insomnia Familială Fatală – una dintre cele mai rare boli de pe fața pământului, care afectează numai vreo sută de persoane dintre cele peste șapte miliarde.
Soluții: evadarea în istoria propriei vieți. Sensuri ascunse ale unor întâmplări petrecute demult se devoalează încetul cu încetul, personajele capătă contururi din ce în ce mai ferme, se explică, pe rând, iubirile, trădările, secretele. O vâltoare de evenimente care renasc și ale căror înțelesuri conduc spre ceea ce se petrece în ultima zi din cele zece: un coup de théâtre care dezvăluie adevăratul sens al tuturor lucrurilor de pâna atunci.

Al cincilea volum din seria Iolanda Știreanu

Gina Gros este o femeie frumoasă și inteligentă. Și absolut normală, dacă nu s-ar fi dus de bună voie într-un ospiciu privat din apropierea Bucureștiului. Mai mult, declară că a comis o crimă și nu mai vrea să trăiască în libertate. Nu poate să spună pe cine a ucis. Nici când sau unde a făcut-o. Ancheta poliției nu descoperă nicio victimă și aproape nimeni nu mai crede în vorbele femeii. Doar Mihai Iordache, încăpățânatul comisar din precedentele volume ale seriei, consideră că are un caz.

Atunci intră în scenă Iolanda Știreanu – Lala, pentru apropiați. Și nu oricum, ci infiltrată în sanatoriu de către Iordache, în rol de schizofrenică.  Doar că Lala are deja o reputație în rândul psihiatrilor. Face terapie, încercând să se pună pe picioare după ce a fost în comă șase luni, în urma unei tentative de omor. Se duce la psihiatru pentru a-și înfrânge fricile și pentru a înțelege ce i s-a întâmplat de fapt. Cu toate astea, când i se propune să intre sub acoperire în ospiciu, acceptă fără să stea pe gânduri.

Este oare Lala capabilă, în starea ei, să dezlege ițele unei afaceri vechi de ani de zile, în care granițele dintre realitate și delir, între prefăcătorie și adevăr sunt ca nisipurile mișcătoare?

Primul volum din seria “Iolanda Știreanu”.

Într-un apartament din Satu Mare se descoperă o pereche de ochi și un bilet. Bătrânul criminalist din oraș constată repede că irișii sunt umani și că undeva ar putea fi o victimă. Doar că în Satu Mare nu prea se petrec crime, așa că Mierlă nu este un profesionist experimentat. Pentru a fi sigur că lucrurile nu degenerează, Mierlă apelează la criminaliștii din București. Astfel, apare în scenă Iolanda Știreanu, polițist agorafob care nu a mai ieșit din casă de aproape doi ani.

Criminalista, o fire rece și introvertită, reușește, doar cu ajutorul calculatorului și al ziaristei Crina Dunca, să înțeleagă de unde trebuie pornită investigația. Cu ajutorul colegilor, aduce fiecare suspect la ea în apartament, reușind, astfel, să deznoade ițele unei afaceri tenebroase.

Dar Iolanda Știreanu nu se confruntă doar cu această crimă. Schizofrenia mamei, sinuciderea tatăului și moartea celui care ar fi trebuit să-i fie soț, nu-i dau pace. Lala, așa cum îi spun apropiații, este nevoită să ducă lupta pe două planuri. Pe de o parte să afle cine este asasinul, iar pe de alta să lupte cu ea însăși.

O serie de crime neelucidate intr-un orasel de provincie. Agentul special Robert Gal este trimis sa investigheze cazurile. El descopera o urbe bizara, in care locuitorii cred in demoni, atribuindu-le acestora asasinatele. Oameni usor de manipulat de catre politicieni si afaceristi verosi, de catre politisti corupti si sarlatani care se pretind inzestrati cu puteri supranaturale. Dar, ca un paianjen care isi tese plasa nevazut, altcineva ii tine pe toti sub ascultare: un scelerat, a carui identitate n-o cunoaste nimeni, croieste planuri demente, dorind sa instaureze domnia terorii.

Piste false, rasturnari de situatie, suspans. Si foarte mult umor. Un veritabil page-turner!

București. Un șir de crime, al căror mobil este imposibil de explicat, produce panică în orașul de pe malurile Dâmboviței. Singura legătură între victime – prezența lor în emisiunea tv Steaua norocului, realizată de către frumoasa Alma Soran. Vor reuși anchetatorii, conduși de către criminalistul Luca Pinte, să pună mâna pe ucigaș? Și cum se va termina scandalul de la Loto, unde acumularea unui pot uriaș, în urma multor săptămâni fără câștigători ai marelui premiu, creează suspiciuni? Situația aceasta are vreo legătură cu asasinatele?

Barintown. Un oraș din SUA. Mai mulți prieteni se strâng, seară de seară, într-o crâșmă ospitalieră. Beau, joacă table, darts, biliard și compun povestiri pe care le imaginează pornind de la scrierile marelui fizician Stephen W. Hawking. Dar bucuria de a trăi o experiență uimitoare le e de scurtă durată. La un moment dat, neliniștea se insinuează în spațiul pe care îl socotesc protector. Experiența pe care o cunosc din clipa aceea e devastatatoare. Însă Răul care i-a cuprins în mrejele lui își are originea în București.

Pentru un premiu urias, trei scriitori romani sunt invitati de un nabab roman din Torino sa scrie, vreme de o saptamana, izolati intr-o vila din orasul italian, cate un roman prin care sa solutioneze o crima veche petrecuta la fata locului, careia politia nu i-a dat de cap. Exista insa indivizi care nu vor sa se afle adevarul, pentru ca inca mai profita de pe urma acelei crime si se straduie sa-i impiedice pe scriitori sa creeze, doi barbati si o femeie, de varste si experiente de viata diferite. Cei trei ajung sa se urasca. Primul roman in care interlopii romani din Italia se comporta intocmai ca Mafia italiana.

Un bibliotecar pensionar traieste intr-un oras in care sunt tot mai vizibile semnele dezinteresului fata de literatura: bibliotecile sunt tot mai putin frecventate, anticariatele si editurile dau faliment, cartile zac nevandute in librarii sau sunt puse pe foc, altele sunt folosite de catre tineri pentru un joc barbar. Acest mare pasionat de lectura primeste o si mai groaznica lovitura: familia ii vinde pe ascuns miile de volume pe care le stransese de-o viata.Dar soarta ii scoate in cale un miliardar care poseda o biblioteca uriasa pe o insula. Acesta ii propune sa-i ordoneze si sa-i inregistreze volumele aflate acolo.

Bibliotecarul accepta bucuros oferta, dar popasul pe insula misterioasa ii dezvaluie un adevar cutremurator: in acel loc s-a comis o crima.

Împușcată în braț, picior și cap, Iolanda Știreanu, polisțistă la "Moravuri", reușește să supraviețuiască printr-o minune. Însă, atât memoria, cât și trupul, îi sunt afectate – e aproape paralizată și nu-și mai amintește nimic din “viața ei anterioară”. E nesigură și fragilă. O chinuie gândul că, dacă indivizii care au încercat să o ucidă află că au dat greș, ar putea veni să își termine treaba. Iar ea e atât de lipsită de apărare… 

Colegii o implică în anchetarea unui caz de crimă, uciderea unui chitarist, încearcând să o ajute să-și revină mai repede. Ea se străduiește să descifreze misterul atentatului, dar toate pistele urmărite de criminaliști în cazul ei duc spre drumuri închise. Nici una dintre ele, oricât ar părea de verosimilă, nu ajunge niciunde. Începe să-și suspecteze psihiatrul, ba chiar și colegul de la “Moravuri”, dar nimic nu se leagă.

Nimic, până când descoperă ucigașul chitaristului și-și dă seama că ambele cazuri se întrepătrund. Încet, anumite amintiri îi revin, dar nu-și dă seama dacă le interpretează corect. De un singur lucru e sigură – ca e în pericol. 

Caiet de cenzor are ca punct de plecare corespondenta fictiva dintre autoare si sefa Biroului Documente Secrete din temuta Directie Generala a Presei si Tipariturilor (Cenzura), care in anii ’70 mergea personal la fabrica de hirtie sa ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) si care, inainte sa fuga din tara in 1974, a sustras unul dintre aceste caiete. Acum, dupa patruzeci de ani, il pune la dispozitia cercetatoarei. Intreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrata, despre care era interzis sa vorbesti – este rezumata in acest caiet-jurnal, ce dezvaluie nu doar structurile institutiei cenzurii, ci si viata de culise, cu framintarile, revoltele si culpabilizarile celor care decideau soarta cartilor. Sint doar cinci luni din viata cenzoritei Filofteia Moldovean, dar atit de dense, incit ne dau imaginea aproape completa a acestei institutii misterioase. De profesie cititori si vinatori de greseli ideologice, asaltati de sute de manuscrise, de termene drastice de predare si sanctiuni amenintatoare, cenzorii isi pierd identitatea si, macinati adesea de nevroze si alte boli, isi cauta vindecarea inclusiv prin scris. „Operele” lor – caietele de cenzor –, autocenzurate sau nu, trebuiau obligatoriu sa dispara. Nu s-a pastrat niciun asemenea document in arhive, incit Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenusa tuturor la un loc.

Mata Vinerii spune istoria unui retetar magic si a unei familii de adepti ai marelui Sator. Plasata in Bucurestiul fanariot si in epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Rusti –, povestea trece pe nesimtite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale caror fabuloase retete culinare, notate cu acribie in Cartea bucatelor rele, scot la lumina gusturile vietii arhaice si rafinamentul unei bucatarii fermecate, din vremuri de mult uitate. Carabusii prajiti, crumilla cum animis, placintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sint numai citeva dintre mixturile vrajite ce condimenteaza peripetiile Mitei Vinerii.
 
„Noua carte a Doinei Rusti are toate datele unei povesti captivante: foarte multa fantezie, un fir epic impletit cu mina sigura a unui povestitor care stie cum sa te ademeneasca, o atmosfera atit de puternica, incit te urmareste multa vreme dupa ce ai inchis cartea si, nu in ultimul rind, un subtext ce te trimite spre tainele Lumii si ale Literaturii. Derulindu-si intimplarile – la limita dintre magic si fantastic – in decorul unui Bucuresti pitoresc din preajma anului 1800 (luat ca pretext, de fapt, pentru o naratiune ce transcende datele unui cadru istoric documentabil), Mita Vinerii traseaza, ca prin vis, limitele unui univers fictional in care se amesteca, in doze potrivite, ca in alambicul unui alchimist, substantele inselatoare ale realului si acelea, atit de pregnante, ale unei irealitati (sau suprarealitati), ce irump in plin cotidian. Negustori, vrajitori, spiritisti, bucatari de la Curtea Domneasca, indragostiti, domnisoare cu ifose, ambasadori de pe diferite meleaguri, arnauti, functionari ai Inaltei Porti, domni maziliti si domni proaspat inscaunati, uneltitori de tot felul, revolutionari, bonapartisti, scamatori si trimisi ai lui Sator populeaza spatiul carnavalesc al acestui roman fantast, cu subterane ce conduc pina departe, spre lumi abia banuite.” (Bianca Burta-Cernat)
 
„Scriitura Doinei Rusti are calitati literare exceptionale.” (Antonio J. Ubero, La Opinión de Murcia)
 
„Romanele Doinei Rusti au consistenta, mister si final neasteptat.” (Stato Quotidiano)

Boris Mercuti, profesor la o importanta universitate, afla cu stupoare ca tatal sau, pe care nu a reusit niciodata sa-l egaleze din punct de vedere profesional, i-a lasat mostenire un manuscris-testament. De aici incepe o calatorie in timp, din anii ’70 ai regimului comunist pina intr-un viitor indepartat, anul 2098, prin intermediul noilor manuscrise care ies la suprafata. Personajele acestora se transforma la rindul lor in naratori, ca intr-un joc ametitor al oglinzilor, iar fictiunea se contopeste cu realitatea, modelata dupa vointa fiecarui nou Scriptor. Oamenii devin plastilina in miinile scribului la care se afla penita, iar lucrurile iau mereu o turnura neasteptata, cariere infloresc neasteptat si vieti sint ruinate nemeritat – toate evenimentele derulindu-se spre un final surprinzator. 
Scriptor sau Cartea transformarilor admirabile este captivant, amuzant si, nu in ultimul rind, plin de scene care iti dau fiori, precum romanele gotice de odinioara.

Roman care sta la baza filmului Ana, mon amour, in regia lui Calin Peter Netzer

Luminita si Cezar sint studenti la Litere, iar in seara in care se cunosc vorbesc ore in sir despre literatura, in camera lui de camin. La plecare, fata are un atac de panica, iar aceasta criza grabeste apropierea dintre cei doi. De altfel, afectiunea nervoasa a Luminitei va avea un rol de catalizator si va face ca toate reactiile din relatia de cuplu sa fie accelerate si augmentate. Cu timpul, Luminita ajunge sa dezvolte un intreg arsenal de fobii, iar cei doi vor apela la tot felul de solutii pe care le ofera lumea in care traim. Majoritatea, vindute drept retete de fericire. Vor reusi oare cei doi sa-si rezolve problema? Pe de alta parte, insanatosirea Luminitei va face ca relatia lor sa intre pe un fagas normal?

Ajunsa la cea de-a treia carte de proza, Lavinia Braniste a reusit ceva ce altii nu obtin nici pina la finalul carierei: sa aiba un personaj personal, un tip recognoscibil care navigheaza dintr-o carte in alta, cam ca Henry Chinaski al lui Bukowski, toutes proportions gardees... Iarasi, Lavinia da senzatia ca scrie foarte usor, ca pur si simplu noteaza ce i s-a intimplat peste zi, or, asta este proza cea mai «muncita» de fapt. Acest comportamentism lejer, marca Laviniei, ascunde framintari, revolte, chiar si o teorie personala a literaturii. Nu stiu daca avem in fata un roman sau proza scurta: as spune mai curind ca este harta unui teritoriu pe care autoarea il cartografiaza obsesiv si minutios. (Bogdan-Alexandru Stanescu) 

Interior zero cartografiaza zona sinistra dintre noi. Orice apropiere se preschimba numaidecit in strimtorare si abuz. Oamenii sint aici meschini ori egoisti ori amindoua. De aceea, nicio comuniune nu este posibila. Lavinia Braniste surprinde tragicul acesta – de tip dostoievskian, mi se pare – nu in expresia sa monumentala, ca un Ivan Karamazov revoltat, ci in tot felul de... nimicuri aparente. Parerea mea este ca tocmai aceste mici scene de interior, faptele banale care se succeda implacabil, dau forta de convingere pe care o are cartea. (Ovidiu Pop)

Fragment din roman:

"Ei cand aud de cuvantul „sarac" parca aud de necuratul si nu stiu cum sa mai scape si sa schimbe vorba si decorul. 
Sefa se duce la bar sa ceara muzica, iar barmanul ii ofera locul la laptop, sa aleaga ea de pe YouTube ce considera. Muzica e proasta, boxele sunt proaste si sunt pauze mari intre melodii, pana se mai gandeste ce sa puna. Cu toate astea, lumea s-a incumetat sa se ridice la dans. Cei cativa copii continua sa alerge bezmetic. Parintii se straduiesc sa le mai bage in gura cate ceva de mancare. Ioana Paun desface o rulada in faramite si alege din ea pentru fete ce i se pare mai bun. 
Dupa niste Coco Jambo si Macarena, se trece repede la populare si Mona ma trage de maini peste masa, hai si tu, asa ca ma vad nevoita sa ma extrag de la perete si sa ma duc sa dansez. Pana si Ursu se-nvarte pe-acolo, cu pistolul intr-o mana si cu cealalta prins de cineva. Copiii au fost impinsi la mijloc. Ma prind in hora cu vampirii si cu piratii si se-mpiedica toti de mine, ii incurc teribil. Si-au infipt ghearele in umerii mei, si cel din stanga, si cel din dreapta, iar eu imi concentrez toata energia pe a nu ramane in urma. Hora dureaza o vesnicie. Imi jur in barba ca urmatorul Craciun nu va mai fi asa."

Visul, introdus in roman ca element fantastic, irational, abandonarea identitatii personajului narator ca una incerta, enigmatica, copilaria versus adolescenta, prima vazuta ca un spatiu protector, din care se decupeaza definitia fericirii („Fericirea este galopul necontenit al vietii.“), a doua un univers angoasant, in care obsesia singuratatii se instaleaza definitiv si cu efecte ucigatoare, toate sunt temele sfasietoare ale acestei carti.

Intr-o dimineata funebra, tanara Arabelle pleaca sa identifice cadavrul iubitului sau sinucigas, Jasper, patrunzand astfel in universul dezolant al spitalului, spatiu ce gazduieste nu numai ravagiile provocate de boala, dar mai ales tristetea ultima, moartea. Intalnirea cu mama iubitului sau si apoi inmormantarea provoaca in sufletul Arabellei o cascada de trairi ce frang mai intai perceptia acesteia asupra realitatii, iar apoi insasi existenta ei. Drama lui Jasper se lasa descifrata in continuare ca o succesiune de intamplari nefaste, disparitia tatalui sau fiind elementul declansator al psihozei din care s-a putut elibera doar plecand inspre nicaieri si oriunde.

ANDA GABRIELA DOLIS (n. 13 februarie 2002) este eleva la Onesti. De cand se stie, a fost fascinata de povesti: cele pe care i le spuneau parintii si bunicii si cele pe care le-a descoperit singura odata ce a invatat sa citeasca, foarte devreme. Povestea Cenusaresei a lasat o impresie adanca in imaginatia copilului de cativa anisori. Bucuria lecturii a fost urmata de placerea scrisului. Imaginatia, hranita de cartile indragite, si-a gasit expresia in texte scurte, pe care Anda le scria pe unde apuca: in pauza, la scoala, in parc sau acasa, dupa cum ii venea inspiratia. Apropiatii i-au remarcat imediat talentul si au indemnat-o sa publice. Primele texte i-au aparut in 2015, in revista scolii si in publicatia locala Expresia ideii. Cam tot atunci a inceput sa lucreze la romanul Perspective. Cand nu scrie si nu este prinsa de lectura vreunei carti, Anda deseneaza si asculta rock (Alternosfera), sau rap (Ed Sheeran), sau… pop sud-coreean. Autorii ei preferati sunt Haruki Murakami si Stephen King, insa recunoaste ca Splendoare de Margaret Mazzantini este cartea care a marcat-o cel mai mult.

„Primul lucru care izbeste la romanul Perspective e scrisul percutant, baroc, inventiv, cu fraze care arata o scriitoare pe deplin formata si care stapaneste atat forma, cat si fondul – si asta intr-o lume-n care milioane de grafomani se agita in amatorism, banalitati disperante si lipsa totala a simtului literar. Apoi, daca afli ca Anda Gabriela Dolis nu are decat 15 ani, incerci sa rezisti stupefactiei. Nu rezisti. Pentru ca ne aflam in fata unui fenomen.“- RAZVAN PETRESCU

„Un roman scris alert, incisiv pe alocuri, analitic si psihologic peste tot ce anunta un prozator plin de perspective: Anda Gabriela Dolis.“- BEDROS HORASANGIAN

Lumea lui Theodor se prabuseste in momentul in care o pierde pe Paula intr-un accident rutier. De aici incolo totul isi pierde orice rost. Lasa cariera in advertising, se muta cu traiul si incepe o noua viata. Insa fara Paula aceasta e o suferinta continua. 

 Fragment din carte:

„The flights have been cancelled. Theo privea descumpanit unul dintre panourile de informare ale aeroportului Heathrow, intelegand ca sunt sanse minime sa mai urce in avionul cu destinatia Bucuresti. Vremea se inrautatise brusc, plouase infernal noaptea intreaga si toate zborurile fusesera anulate. Sute de oameni epuizati si agitati alergau in toate partile prin labirinturile aeroportului. Cativa angajati de la biroul de informatii incercau cu disperare sa le explice unor pasageri nemultumiti ca vina nu le apartine si ca, cel mai probabil, zborurile vor fi reluate a doua zi. Theo nu mai voia sa stea la Londra nici cateva ore. Orasul asta ii ploua peste ranile dezvelite. Avea impresia ca pana si ratiunea il durea sub presiunea norilor plumburii ai Londrei. Privea nemiscat pentru a evita orice fortare a propriilor mecanisme defecte.”

Al doilea volum din seria Andrei Mladin, inceputa cu Atac in biblioteca. Profesionistul si Tinta in miscare. Doua romane intr-o singura carte, aparuta prima oara in 1985, si premiata de Uniunea Scriitorilor din Romania. Prima dintre proze a fost inspirata de un caz real din Romania comunista. Poate de aceea a si atras atentia autoritatilor care au cerut editurii sa n-o tipareasca.Autorul a trebuit sa intervina masiv in textul initial pentru a-si vedea, totusi, cartea publicata.

Explicatia acceptarii sale se afla la sfarsit. Dupa ce rezolvase un caz incalcit dintr-un oras de provincie, unde cele mai inalte oficialitati erau corupte si criminale, Mladin scrisese un articol despre tot ceea ce i se intamplase acolo. Insa articolul nu apare. Prin urmare, exista cenzura, presa nu era libera. Cum de nu se prinsese nimeni de bomba plasata la sfarsit? S-au prins, insa, cititorii.Iar ultima fraza a naratiunii le-a mers si mai mult la inima: "Vocea placuta a unui crainicanunta ca, in toata tara, pentru inca o vreme, continua sa ploua." O aluzie la faptul ca in Romania nimic nu se va schimba prea curand.

Jurnalul incarcat de emotie al unei femei care demonstreaza ca dragostea si erotismul nu sint si nici nu trebuie conditionate de virsta sau de vreun obstacol pe care viata ti-l pune in cale.

Densitatea textului Norei Iuga integreaza nu doar voci, frinturi de cotidian, poezie, ci si trup, mult trup. Si sex. Nicaieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectura ca in Lebada cu doua intrari. Autoarei Nora Iuga ii place sa se joace. Lebada cu doua intrari ramine proiectul ei literar cel mai radical. Clipa in care ninsoarea de iarna, ploaia de mai, cromatica agonica de toamna si clipoceala de vara s-au revoltat. Trebuie sa admit, avem aici un text extrem(ist). La cit de balcanica si romantica ne este literatura, codul rosu inscris in Lebada cu doua intrari poate fi anuntat ca eveniment major la toate «posturile de radio si televiziune» din limba romana. - Alexandru Matei

Rita Chirian s-a născut în 1982.
A publicat volumele de poezie Sevraj (2006), poker face (2010) și Asperger (2012).
Este redactor al revistelor „Euphorion” și „Poesis internațional”. Trăiește la Sibiu.

Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul şi-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor şi-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi.
Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artişti vizuali, poliţişti şi criminali, studente şi responsabili culturali, fantome şi cineaşti, risipiţi într-o lume mereu surprinzătoare.

Misterul masinutelor chinezesti este o colectie de patruzeci de povestiri si tot atitea episoade din viata unui (viitor) scriitor. Scriitorul nu e neaparat acelasi care si-a pus numele pe coperta, dar nici foarte diferit de el, si, ajuns la virsta de patruzeci de ani, rememoreaza cu nostalgie citeva dintre momentele mai mult sau mai putin definitorii care i-au marcat copilaria si adolescenta. Patruzeci de povestiri care relationeaza intre ele si in care memoria si fictiunea se completeaza reciproc pentru a forma un univers personal populat cu tot felul de creaturi, cind blinde, cind fioroase, cind amuzante, cind melancolice, cind protectoare, cind reci, cind pur si simplu ciudate.
 
„Torturat, ca noi toti, de un irepresibil sindrom Peter Pan, Florin Irimia porneste, in Misterul masinutelor chinezesti, in cautarea propriilor «à côte de chez…». Adica isi retraieste, scriind, propria copilarie petrecuta in decorul sordid al ultimului deceniu comunist, transmutind viata imediata a copilului intr-o introspectie de multe ori dureroasa.
Caci nu atit multimea de intimplari comice si de «faze», cum ar spune Ovidiu Verdes, pe care autorul si le aminteste, povestindu-le cu un talent si o placere evidente, sint partea cea mai intensa a cartii, ci cautarea obsedanta a vechilor traume, a crapaturilor din portelan, a punctelor freudiene de calcifiere din propria biografie, atita vreme refulate, prin care autorul isi citeste, ca-n liniile din palma, viata actuala. Florin Irimia nu cauta copilul pierdut, copilaria pierduta, ci, prin ele, se cauta pe sine insusi. In acest proces, fictionalizarea, mergind pina la construirea amintirilor-paravan si la modelarea intimplarilor in sens estetic, este uneori evidenta si necesara: un cosmar stravechi, cu mama care-si decapiteaza fiul, e retrait in realitate odata cu moartea tragica a acesteia. O intimplare de o mare cruzime, cea a descoperirii de catre copil a jucariilor care nu erau pentru el, il aduce-n lumina pe tata, marele histrion al cartii, cel care schimba masti si femei ca un prestidigitator. Ei sint cu adevarat eroii «misterelor» lui Florin Irimia, drama divortului parintilor (mai curind pusa-n scena decit cu adevarat rememorata) e adevarata miza, de o tristete de multe ori insuportabila, a cartii sale.
Dincolo de toate acestea, povestirile din volum respira o ingenuitate, o naturalete, o lipsa de fasoane literare care mie mi-au amintit de cartile lui Cezar Paul-Badescu si mi-au placut mult. Sper sa placa si cititorilor.” (Mircea Cartarescu)

„Un personaj memorabil acest Ian-Omar. Naratiunea se dezvolta insinuind ca locul lui nu e de fapt nicaieri pe acest pamint, ca patria lui si a noastra, a celor care ii citim povestea, este in alta parte. Insinuarea aluneca spre revelatie, gratie bolilor noastre, ale parintilor si bunicilor si totodata gratie istoriei. O revelatie potentata de un talent poetic de exceptie... Cum se intimpla de regula in romanele atinse de harul vizionarismului, aceasta istorie personala tinde sa dea seama de istoria unei intregi generatii.” (Radu Aldulescu)
 
„Dan Ciupureanu «explodeaza» cu un bildungsroman à rebours: autofictiune cruda, nu doar lipsita de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar inclinata spre un anumit masochism, sustinuta de un ritm care iti taie respiratia, poetica, insa cu un simt al grotescului ce trimite, pastrind proportiile, la tribulatiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tusa de candoare salingeriana si, pe alocuri, cu o incrincenare à la Eddy Bellegueule, din fericire fara urma de inflamare ideologica si resentimentara. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gindul la Recviem pentru un vis. Omar si diavolii are o autenticitate de brut art, fiind abia in ultima instanta si retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu cistigat miraculos.” (O. Nimigean)

Postfata de Radu Aldulescu

Liviu Ştefan Dunca este născut în 1978 pe plaiurile maramureşene, iar în prezent locuieşte în Cluj-Napoca. Este artist plastic. Pentru el scrisul nu e o meserie, ci mai degrabă o terapie. Doreşte, ca prin scrierile sale, oamenii să se apropie de lucrurile esenţiale şi de Dumnezeu. Povestirile şi baladele din această carte sunt scrise în spiritual satului maramureşan, iar ilustraţiile făcute tot de el încearcă să lărgească orizontul de percepţie al cititorului. Din vremuri străvechi până în zilele noastre, mesajul e acelaşi, boieria şi frăţia sunt provocări prin care trece orice om care caută a fi incoruptibil şi integru. Limbajul folosit sperăm că nu o să încurce, ci mai degrabă o să sensibilizeze cititorii din alte zone ale ţării.

Edward Snowden, un tanar geniu al computerelor care lucra pentru Agentia Nationala de Securitate a SUA (NSA), a dezvaluit modul in care aceasta organizatie inspaimantator de puternica foloseste tehnologia moderna pentru spionarea intregii planete. Consecintele i-au zguduit pe liderii din intreaga lume. Aceasta este povestea nestiuta a ispravilor lui Snowden si a jurnalistilor care s-au confruntat cu presiunile exercitate de guvernele SUA si Marii Britanii dupa publicarea unor articole de senzatie. Din ziua in care si-a parasit atragatoarea prietena din Hawaii, carand cu el un hard drive plin de secrete, pana la saptamanile petrecute in secret in Hong Kong si lupta sa pentru a obtine azil, povestea lui Snowden se citeste ca un thriller ce face inconjurul globului.
 
„Harding surprinde excelent momentul cand Guardian publica primul sau articol despre Snowden, un cocktail pasionant, plin de adrenalina, de zel jurnalistic responsabil si de tulburarea generata de publicarea unor informatii secrete.”
Financial Times
 
Luke Harding este jurnalist, scriitor si corespondent de presa in strainatate al ziarului The Guardian. A transmis relatari din Delhi, Berlin si Moscova si a fost corespondent de razboi in Afganistan, Irak, Libia si Siria. In anii 2007-2011 a fost seful biroului de presa al ziarului The Guardian la Moscova; Kremlinul l-a expulzat din Rusia, fiind primul caz de acest gen de la Razboiul Rece incoace.

„O relatare extraordinara, incitanta, terifianta.” - London Review Of Books
Fragment din carte:

"CEL MAI CAUTAT OM DE PE PLANETA. 

[...]Publicarea rapida a materialelor ii intarea relatiile cu The Guardian: ii dovedise lui Snowden ca ziarul actionase cu buna credinta. Tot timpul scopul sau fusese sa dea nastere unor dezbateri; simtea ca povestea cu Verizon reusise asta, avand un impact puternic. 
MacAskill se intreba daca Snowden avea sa se impauneze sau sa fie entuziasmat, trezindu-se in centrul evenimentelor pe plan international. In mod remarcabil, el era absolut impasibil; asculta stirile CNN cu atentie. Parea sa-si dea seama de gravitatea evenimentelor. Din acea clipa, nu mai exista cale de intoarcere. Daca s-ar fi dus inapoi in Hawaii atunci, avea sa fie arestat si inchis. Viata sa n-avea sa mai fie nicicand la fel. 
Ce urma de-acum? Scenariul cel mai plauzibil pentru Snowden, asa cum si-l inchipuise el, era ca politia chineza avea sa-l aresteze in Hong Kong. Ar fi urmat o disputa juridica. Poate timp de cateva luni, ori chiar un an. La sfarsitul acelei perioade, avea sa fie trimis inapoi in SUA. Si apoi, ar fi urmat zeci si zeci de ani de inchisoare. 
Snowden transferase o cantitate uriasa de documente pe drivere portabile. Nu era vorba doar de documente interne ale NSA, ci si de documente ale GCHQ,, evident transmise cu incredere de britanici colegilor americani. 
„Cate documente britanice sunt pe astea?" intreba MacAskill. 
„In jur de 50.000-60.000", i-a raspuns Snowden. 
Se gandise luni in sir cum sa negocieze cu presa. Era pretentios. Dorea o serie de conditii stricte pentru manipularea documentelor secrete. Insista ca documentele NSA/GCHQ legate de spionaj sa ajunga exact la tintele vizate. Considera ca presa din Hong Kong trebuia sa primeasca informatii referitoare la spionarea Hong Kong-ului, cea din Brazilia unele referitoare la tara lor si tot asa. Era categoric in aceasta privinta. Daca, pe de alta parte, documentele cadeau in mainile altora, ale unor adversari, cum erau rusii sau chinezii, asta l-ar fi expus acuzatiei ca nu era mai mult decat un dezertor sau un agent strain — ceea ce el nu era. "

Finalul trilogiei „Octopussy”

Moartea tragica a surorii sale i-a schimbat complet viata Hyenei. Ajunsa in pragul maturitatii, tanara fata este nevoita sa isi reconsidere toate principiile care au ghidat-o pana atunci, aflata fiind in mijlocul fragmentatei familii Sugar.

La implinirea a 18 ani, petrecerile nebune, experientele sexuale libertine si trairile intense si aproape de limita sunt parte din cotidian. Insa a venit momentul de a invata sa faca diferenta intre adevaratele prietenii si simplul joc al celor care nu merita. Astfel, boala Octopussy se dovedeste a fi doar un pas peste care trebuie sa treaca pentru a-si regasi adevarata sa identitate. 

Dupa moartea tragica a sotiei sale, Gerard – un profesor francez de istorie a artei – decide sa se retraga o perioada in nordul indepartat al Europei. Linistea pe care o cauta in meditatie printre fiordurile Norvegiei este intrerupta de intalnirea accidentala cu o tanara ce urmeaza cursurile unei stranii scoli locale de fotomodele, a carei deviza este „Sine Anima”.

„Niciun drum nu seamana complet cu un altul, asa cum nici vietile noastre nu sunt identice in fiecare zi. Trebuie doar sa iti reamintesti cine ai fost in clipa respectiva si vei sti si unde ai fost.“ 

(Psihanaliza unei secretare de primarie)

In mijlocul Baraganului, viata are propriile reguli, capatate de intreaga suflare a satului prin ani si ani de obiceiuri, mai mult sau mai putin potrivite unui trai linistit, asezat pe fagasul istoriei si al credintei. Insa cand secretara primariei se indragosteste, lucrurile nu pot ramane la fel, desigur. Pornita pe un drum al schimbarii, ea intalneste pe batrana Stoltz, detinatoarea unui numar impresionant de acareturi ancestrale, ca orice baba la casa ei, dar si de miraculoase solutii pentru o intrebare fundamentala: ce rost poarta sufletul omului?

„Visele oamenilor au oase de sticla, atat de fragile, incat adeseori nici insisi visatorii nu au curajul sa si le pipaie, atat de transparente, incat, atunci cand le visezi, nu pe ele le vezi, ci doar pe tine prin ele. Dar hultanii, cei consacrati si cei in devenire, reusesc intotdeauna sa praduiasca visele altora. Le dau obsesiv tarcoale, nu pentru ca i-ar interesa cum arata scheletul transparent al viselor, nici pentru ca, atunci cand raman singure, visele se aprind si isi striga pe nume stapanii rataciti, nici macar dintr-o pofta sadica, fiindca le-ar placea sunetul cristalin al osului de vis faramat, ci, pur si simplu, pentru ca orice cariera de hultan are nevoie de o cauza fondatoare. Chiar daca n-au invatat-o nicaieri – n-am auzit sa existe vreo scoala care da doctorate in hultanism, asta e mai degraba o vocatie, hultanul e artist in felul lui – ei stiu din instinct ca la fundatia oricarei opere din lumea noastra, fie si a uneia mediocre, trebuie sa ingropi un vis.” 

In ziua in care se interneaza in sanatoriu pentru a-si depasi tulburarile de anxietate si pentru a se impaca odata pentru totdeauna cu o trauma din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap ca se va indragosti fulgerator de un tanar misterios si fascinant, dar cu care nu poate fi impreuna. In timp ce vara se apropie de sfarsit, in decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsa intr-un vartej sofisticat si indraznet, care va deveni si mai tulburator odata cu evenimentul tragic care le schimba tuturor vietile. O scriitoare depresiva cu tendinte de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescenta bipolara, un pusti rebel si… Ana, care nu-si doreste decat sa se regaseasca. Impreuna sunt Invingatorii.
***
“Stiu ca o sa mai am obsesii. Stiu ca foarte probabil o sa mai am si depresii. Stiu ca anxietatea va fi mereu acolo, gata sa sara in fata oricand si sa incerce sa preia controlul, numai pentru ca e convinsa ca poate. Stiu ca atacurile de panica vor ramane pentru mine ca niste colegi de scoala primara; ne vom mai vizita din cand in cand, sau ne vom intalni pe strada, si ne vom minuna de cat de tare ne-am schimbat cu totii si, in acelasi timp, ceva din noi a ramas la fel si asa va fi pentru totdeauna. Stiu ca ma voi mai simti defecta pana in ultima fibra, si fara vindecare.
Stiu si ca, dincolo de astea, vor mai fi si multe alte sentimente. Stiu ca am sa mai fiu fericita.
Stiu ca am sa ma mai pierd, pentru ca nu se poate altfel. Dar stiu la fel de bine si ca am sa ma regasesc dupa momentele de ratacire. Intreaga si vie, la fel ca intotdeauna.
Iar asta, azi, acum, imi este de ajuns.”

Nu vreau sa adorm, o sa stau treaz ca sa o pot iubi constient. Cine iubeste nu doarme. Nu trebuie sa adorm. Trebuie sa fac cumva sa opresc timpul asta, sa-l incetinesc putin, citeva minute in plus, citeva secunde. Stiu, stiu ca e copilaresc sa imi doresc asta, si totusi, de ce nu pot opri senzatia ca e ultima oara cind o simt asa, abandonata in bratele mele, linistita, moale, calda, a mea? Ce e cu sentimentul asta straniu de pierdere, de ce simt ca nefericirea, concreta si sfisietoare, e la doar o noapte distanta?

E dimineata, Abiscruda ii povesteste lui Altiulius despre un cercetator al somnului, pe nume Dement, pe care ea l-a visat. Palev si Abisa aud intreaga discutie dintr-o camera alaturata, si surid.
– Acest Dement, in visul meu, cerceta somnul oamenilor si oamenii aveau somnul tulbure si cercetatorul Dement le privea somnul in ochi si zimbea. Eu eram treaza in visul meu si cercetatorul a venit la mine si mi-a zis: „La saptezeci de ani, oamenii viseaza de opt ori mai putin decit nou-nascutii“.
Altiulius o asculta pe Abiscruda, si spune:
– Pai, da, batrinii nu mai au de ce sa viseze, CIND ESTI BATRIN TI SE TERMINA VISELE.
– Nu, Altiulius, BATRINII VISEAZA MAI PUTIN FIINDCA LI SE USUCA PLEOAPELE, de aia. NOU-NASCUTII VISEAZA MULT PENTRU CA PLEOAPELE LOR MIROS A LAPTE.
– Asta ti-a zis-o cercetatorul?
– Nu. Asta i-am zis-o eu lui.
– Copiii astia parca sint de pe alta lume, spune Abisa in soapta.
– Si nu sint de pe alta lume? spune Palev, cu voce scazuta.