Literatură română

Colecția Capodopere ale romanului românesc

Nu simțea nimic. Auzea în jurul ei voci, pași, chemări, dar totul surd și cenușiu, ca un fel de pastă sonoră, din care numai uneori se distingea cu subită claritate un clopot de tramvai sau un strigăt, pentru ca imediat să reintre în aceeași rumoare stinsă. ”Vasăzică, un accident”, gândi ea foarte calm, aproape cu indiferență.

Un scriitor nu poate pretinde că ar deține adevărul absolut și că părerile lui ar fi infailibile. Scriitorul este doar un observator și un comentator al vieții, dar mai ales al contemporaneității sale. Scriitor, neerijându-se în judecător, obligat să aplice fie codul civil, fie pe cel penal, nu dă sentințe: constată.

Carnetul din Port-Hart este povestea unor destine, a unor oameni - fiecare cu norocul lui.

Ne străduim întotdeauna să aflăm care sunt mecanismele trecerii noastre prin viață. Am vrea sa le-nfrumusețăm și să aurim pilula. Putem să ne străduim mult și bine; ele rămân, prozaic, neschimbate: foamea, dragostea, frica, invidia.

Oare ce să fie viața pentru om ? Drumul între prima și ultima suflare, sigur. Iar când ai trăit cea mai mare parte a ei, poți spune ca ar fi și deosebirea dintre închipuire și realitate. Trăim permanent între ceea ce ne-am dori și ceea ce ni se oferă. Întristatoare păcăleala care trebuie îndurată cu mult curaj. Majoritatea oamenilor își doresc tihna, după anumite canoane: căsătorie, copii.

Un învingător îi poate aduce învinsului elemente superioare de civilizație și cultură, de fel de-a trăi. Cu siguranță însă îl va lipsi de libertate: altfel spus, de capacitatea de a se organiza după mintea și dupa dorința proprie. Nici un cuceritor nu cucerește de dragul celui cucerit.

Conformismul, ca și compromisul, nu face economie de mijloace: astăzi ca și ieri, ca și mâine, ca totdeauna, deși de o perfectă monotonie și necontenind nimic imprevizibil, vrea să creeze și să-și creeze iluzia că schimbându-și recuzita își schimbă și conținutul.

Al treilea volum din Supraviețuiri reia povestea lui Radu Costin după „sinuciderea politică” a acestuia în plenul Congresului tinerilor scriitori. Autorul zugrăvește o perioadă comunistă tragicomică, în care proaspătul șomer respins de societate dorește să-și facă un rost în viață, să-și răscumpere păcatele, iar pentru aceasta încearcă să treacă de la meseria de jurnalist și, apoi, de cenzor la nobila profesie de scriitor. În acest volum, Radu Cosașu își continuă autobiografia în aceeași notă ironică, punând pe tapet încercările unui tânăr aspirant de a pătrunde în tagma literară, cu suișurile și coborâșurile pe care această incursiune le presupune. Logica este astfel un veritabil manual de supraviețuire a scriitorului debutant în societatea comunistă.

„Aș remarca la F.L. spiritul de observație, știința de a alege întâmplări și situații care se potrivesc textului unde le folosește, modul în care își apropie personajele de cititor – deși cam ciudate, personajele lui îi amintesc cititorului de cineva pe care-l cunoaște.” (Mihail Vakulovski)

Scrise în colaborare cu H.S. Wiesner

Nimic nu poate fi astăzi mai interesant și mai incitant decât un Ghid al ipocriților, ipocritul fiind personajul – cu un arbore genealogic redutabil – care străbate netulburat istoria omenirii, rafinându-și mijloacele, dar păstrându-și în esența aceleași atribute. Lumea contemporană l-a modificat insesizabil, în el recunoscându-se cu ușurință prototipul, cu toate tarele lui morale, surprins de marea literatură.

Premiul de debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2013

În cartea aceasta există o profundă umanitate. O lumină blândă şi tămăduitoare ca soarele la apus. Există un tip de spiritualitate ce se aşază bine în cuvântul autorului şi în stările cititorului.

Liceeni guralivi și plini de umor, o fetiță care, în timp ce desenează un șopron, povestește cu inocență lucruri ciudate de acasă, o femeie fără mâini care are drept hobby pictura, o prietena flușturatică, indivizi proaspăt îmbogățiți…

„A fi căpşunar e o stare de spirit. După mai bine de douăzeci de ani trăiţi şi munciţi în străinătate, tot căpşunar mă simt. Un om plecat provizoriu din ţară, oscilând între două lumi. Un om în căutarea mai-binelui, căci binele nu-i e de ajuns. Povestirile din cartea de faţă nu sunt inspirate din realitate, ci sunt chiar realitate. Cu nume schimbate şi câteva mici adaptări cerute de forma literară, ce se întâmplă în carte s-a întâmplat de-adevărat. Realitatea bate filmul, se zice. Şi chiar aşa e. Viaţa, aşa cum e ea, nu are nevoie de multe artificii stilistice pentru a se lăsa citită şi a ne da de gândit. Trăim într-o lume bizară, în care politicoasa minciună ţine loc de drapel. Am vrut ca, măcar în scris, modul în care am privit şi am simţit eu lumea să capteze fărâma mea de adevăr." (Dani Rockhoff)

Cristina, ea însăși un copil, este nevoită să devină „mama” responsabilă a celor doi frați mai mici, atunci când părinții pleacă la muncă în străinatate, după „bani lungi”. Universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii și batrâni, este văzut din perspectiva acestei fetițe de 12 ani.

Lucia, autoarea unui cunoscut blog de critică literară, primește într-o zi o scrisoare de la M., care se dovedește a fi un admirator secret.

Unsprezece povești în care dragostea e privită din unghiuri surprinzătoare și, în același timp, unsprezece secvențe ale unui roman construit pe o unică poveste, a unei iubiri ce nu-și găsește ritmul.

Viața lui Aprilie se schimbă după ce descoperă că pe tavanul din apartamentul ei locuiește o altă femeie. Din acel moment, fata – copil și femeie, într-un trup prea strâmt – nu mai este niciodată singură, iar timpul, spațiul și memoria devin de necontrolat.

O telenovelă socialistă este scrisă la persoana întâi, cu un autenticism aproape sălbatic. Volumul acoperă douăzeci de ani din comunism, de la începutul anilor ’70 până în 1989.

„Ceea ce caracterizează proza lui Nicolae Stan este excepționala oralitate, densitatea vocilor. Prozatorul găsește, însă, armonia în aceste dizarmonii și descoase ca Buñuel (păstrând proporțiile) în scenele lui grotești accelerația sensului tragic.” (Val Condurache)

„Dacă ar fi după mine, aş spune ca nu e vorba despre un volum de poezii, ci despre un roman mai abstract, cu început, zoom-in, zoom-out, flashback-uri şi sfârşit” (Bogdan Cosa)

Romanul în două lumi nu este doar povestea unui liceu contemporan sau cea a unei femei singure – prizonieră, zi dupa zi, a visului și a lumii reale –, ci și preambulul unui viitor crud, dezumanizant plasat sub lentila ubicuă a camerelor video. Supravegherea continuă anihilează personalitatea, modifică individul, alienându-l; propria imagine în mișcare, gesturile, vorbele devin instrumente perfide de identificare, clasificare, autodenunț, reprimare. Acest roman criptic, acid și tandru totodată este prima consecință a terorii instituite de domnia „ochiului de sticlă”.

Coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana”, Rohia

Ediție îngrijită, studiu introductiv, note și referințe critice de Adrian Mureșan

Repere biobibliografice de Virgil Bulat

Cartea pe care-o citiți nu prezintă nico noutate privind Securitatea ori serviciile asemănătoare. Instituția este vazută dinăuntru, de cineva aparținând angajaților ei civili, așadar, categoriei "nici cal, nici măgar".

Romanul urmareşte povestea unei iubiri, derulată pe fundalul numeroaselor schimbări politice din vara lui 2012. Un cameraman (None), însurat şi cu valori stabile, trăieşte la rîndul său propria revoluţie, dupa ce se îndragosteşte de o cîntareata. Situaţia incontrolabilă scoate la suprafaţă alte revolte şi nefericiri vechi, care vor face ca viaţa lui să explodeze. Printre vedete, ştiri TV şi lupte politice, creşte treptat credinţa dureroasă că dincolo de idealuri înalte, de impliniri sociale şi chiar mai presus de familie, exista o datorie a fiecaruia faţă de sine.

Ediţia a III-a
 
Romanul Lindenfeld, care reprezintă debutul sau în proză, a fost distins cu Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi.
 
În Lindenfeld, un sat săsesc din Banat abandonat de peste două decenii, se fac pregătiri intense în vederea unui spectacol organizat pentru o singură persoană: Klaus Bernath. Acesta părăsise satul în tinereţe fugind în Germania, unde a ajuns milionar. Voia acum să revadă locurile copilăriei. Ca să nu-şi dea seama Klaus că aici nu mai locuieşte nimeni de mult, fiul său apelează la nişte profesionişti pentru a readuce Lindenfeldul la viaţă. Astfel, casele îşi redobândesc culorile de odinioară, iar pe uliţe răsună glasurile ţăranilor întruchipaţi de actori. Dar fiindcă ceea ce a început ca o şaradă nu poate sfârşi altfel, planurile tuturor sunt date peste cap de moartea neaşteptată a bătrânului Klaus...