Literatură română contemporană

Pe linie generationista, aceasta carte spune povestea a patru femei ce traverseaza un secol de istorie, din Franta pana in Patagonia, evoluand in jurul plantelor, al copacilor. Ca intr-o inflorescenta, existentele se dezvolta una din cealalta, se ramifica si cresc fiecare in ritmul ei. Ca e vorba de gradini ordonat cultivate, de rape salbatice, misterioase, chiar tenebroase ori de pepiniere in Argentina, totul se ordoneaza in jurul polenizarii si al poluarii, al naturii regenerate si regeneratoare.

Prin oras, o caruta ticsita cu robi se taraste ca un vierme; ma strecor printre aldani, strachini, inele, cosciuge, miros de zahar si de smirna, de obraji si spinari, rasucindu-mi pasii spre esafodul iluziilor. Ciungi, orbi, invinsi, murdari pe la gura, ma privesc sau ma miros pofticiosi, de parca ar vrea sa-mi despice teasta, sa-mi smulga creierii si sa-i prajeasca. la te uita, le strig, unde mergeti, nebunilor? Mergem sa murim, mergem sa murim, striga-n cor, cu aceeasi voce. Ma opresc in loc. Hai si tu, hai si tu, sa murim, sa murim, suiera ei prelung, de parca sunt iesiti din mare, sapati in crisalide, cu buze prinse intre valve; cand o scoica e inca vie, daca incerci sa o vezi, trupul ei prins de pereti se destrama; miroase a crud si a albastru, te condamna la stupoare; trupul bivalv geme si scrasneste mareic.

Sa-i fi spus tot adevarul? Gandul fusese alungat ca o musca enervanta inca din primele clipe, ugahamamama - ugh - uga - tmmm - uga - tm, muzica ii bazaia in urechi si melodia se termina, stingandu-se incet in peretii capitonati ca fundul unui fotoliu de plus. Nici macar nu stia ce sentimente nutrea acum pentru celalalt. Sau poate ca da, un fel de dragoste de frate mai mare plecat de mult de acasa, un fel de prietenie, dar si asta dezinteresata si fara motiv real. Si-ar fi dorit sa aterizeze chiar in momentul ala, se plictisea, era cu mult inaintea tuturor in calatoria aia de doua ore care nu se mai termina si nici nu putea sa traga obloanele peste geamul ala de unde, cel putin din punctul lui de vedere, nu mai era absolut nimic de vazut. - [ fragment ]

,,Imi amintesc de o ratacire controlata in narcoza unei nopti de iunie. Petrecusem o seara batraneasca impreuna cu barcaholicii unui prieten intr-o carciuma de rit vechi din strada Olteni, stinghera intr-un cvartal de moloz - tot ce mai ramasese dintr-un cartier de case cu bolta de vita si curticica interioara intre Calea Calarasi si Mircea Voda. Iesiti, intr-un tarziu din primitoarea curte, am luat-o agale, la intamplare, cautand ceva mai fara sa stim ce. N-aveam chef sa tragem la culcus, ziua fusese prea frumoasa, luciul Herastraului prea imbietor, si aveam de povestit. Aerul noptii ne-a limpezit gandul si ne-a adunat pasii. Ne-am apucat sa pipaim terenul catre strada Mantuleasa, care trebuia sa fie pe aproape. Multumita obiceiului de a prefera colindatul Bucurestiului cu piciorul, am gasit-o usor - sau a dat ea peste noi. Si, pe la doua noaptea, cand, dupa cum spune Eliade prin personajul sau, Dumnezeu coboara pe pamant, am luat-o in lung, sub lumina verzuie si chioara a felinarelor."

„Ea era fricoasă, aşa cum se temea la ţară ţară vrem ostaşi sau să se suie pe centrala termică; dar era atrasă de cei cărora nu le era frică. Şi când a ajuns la noi în cartier, adusă de Larisa, parcă nu i-a venit să creadă. Toţi eram aşa. Total distruşi. Pe Dima l-a cunoscut primul, era cu Larisa atunci. Era absolut fascinant pentru ea cum era el atât de rău şi totuşi atât de bun. Fumau împreună şi ea îi dădea postere cu Linkin Park, ea avea zeci de reviste Bravo şi Liceenii acasă. Şi noi roiam în jurul lui ca nişte gâze în jurul becului, ea m-a văzut prima oară înainte de agapa ei, Dima îi vorbea mult de mine, «uite ăla e, mi-a zis», şi eu eram pe acoperişul blocului lui Pătraşcu, cu Niki şi cu fra-su şi când Niki le-a făcut cu mâna era să cadă şi l-am prins noi. «Dacă se ducea în jos murea.» «E, murea.» «Murea, serios», dar ea tot simţea că era invidioasă pe noi, cum noi aveam parte de nişte întâmplări aşa mai adrenalinice.” (fragment)

„Această carte, care ne poartă prin sufletul atât de învățat cu suferința și cu transformarea ei în izbândă, este un crez al autoarei, un crez ce cuprinde recunoașterea cu iubire a rădăcinilor, acceptarea legendei și așteptarea cu încredere a mântuirii. Este o carte strigăt, făcând din cititor un ecou, pentru că nu există cale de a nu rezona cu tot ceea ce ne este relatat cu atâta voluptate. O poveste alcătuită din mai multe povești, în care îndrăzneala și sinceritatea pot servi drept model tuturor acelora care țin în ei o parte din frumusețea universală, neavând curajul de a o împărtăși. Este povestea supraviețuirii în pandemie, cu tot ceea ce ține de asta, singurătate și boală, agonie și extaz, având drept muză lipsa muzei, care, de ceva timp, tace.”, Silvia Grigore

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd