Literatură română contemporană

Un nou roman în colecția Vintilă Horia, dar una dintre cărțile tinereții pentru celebrul scriitor român al exilului. Vintilă Horia a scris „Acolo și stelele ard” în perioada anilor 1940, propunând cititorului o poveste de dragoste complicată – un triunghi amoros ce poartă personajele în mai multe orașe pline de încărcătură artistică.

„Acolo şi stelele ard” a fost scris în 1941 şi a apărut la Editura Gorjan din București în 1942, alături de nuvela „Moartea morții mele”. Volumul de faţă reproduce integral textul primei ediții.

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor și vînzător de asigurări, iar în prezent este reporter la Cațavencii. Alte ocupații: om bun la toate, plimbător de cîini, traducător, babysitter, Moș Crăciun, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bișnițar în anii ’90 (Cracovia, Istanbul, Praga), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) și ca muncitor intelectual în București (copywriter). După 1 ianuarie 2014 a ajuns la Londra, unde a învățat meseria de arborist, descrisă în romanul-reportaj Gastarbeiter (2017). Alte cărți publicate: Berile de Aur (2006), Povestea lui Vasile Pogor (2018), Jimmy (2018), Recrutorii (2019). În prezent locuiește la Bruxelles.

Ioan Petru Culianu (1950-1991) a fost profesor de istoria religiilor la University of Chicago, unde a colaborat cu Mircea Eliade. A publicat studii consacrate privind gnosticismul şi magia renascentistă. Dintre volumele publicate la Editura Polirom amintim: Cult, magie, erezii (2003, 2016), Eros şi magie în Renaştere. 1484 (2003, 2012), Dicţionar al religiilor (impreună cu Mircea Eliade, 2007), Iter in silvis (vol. I, 2012; vol. II, 2013).

Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”, romanul Fata din casa vagon, text care stă la baza spectacolului de teatru cu același nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul Omoară-mă! Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi!, Aìsara, 2012), iar în 2018 a apărut în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă, de asemenea dramatizat, iar în 2017 volumul de proză scurtă Pereți subțiri, amîndouă apărute la Editura Polirom. A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte & imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii-n 3,14, o antologie Dilema Veche, apărută în 2016 la Editura Humanitas. Trăiește la București. Este redactor la revista Dilema Veche.

Mugur Ioniță (n. 1972, la Timișoara) a absolvit Școala de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu”, Secția meteorologie, din Boboc, județul Buzău, Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București precum și Școala de Înalte Studii Europene Comparative din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Din anul 1993 este meteorolog, desfășurându-și activitatea în mai multe locații din țară și din străinătate, inclusiv doi ani în cadrul Misiunii ONU din Republica Democratică Congo și zece ani în cadrul Misiunii Uniunii Europene din Bosnia și Herțegovina. La începutul anilor 2000, a fost corespondent pentru vestul țării al săptămânalului „Observatorul Militar”. „Ultimul meteorolog” este volumul său de debut.

Val Butnaru (n. 1955, în Chișinău) este absolvent al Facultății de Ziaristică din cadrul Universității de Stat din Moldova. A scris peste 20 de piese de teatru, care au fost montate la Chișinău, București, Sibiu, Constanța. Printre cele mai importante opere se numără „Procedeul de jiu jitsu” (1981), „Apusul de soare se amână” (1982), „La Veneția e cu totul altfel” (1989), Iosif și amanta sa” (1993), Saxofonul cu frunze roșii (1997), „Cum Eclesiastul discuta cu Proverbele” (1999), „Șase autori în căutarea unui personaj” (2001), „Fotografi și clovni invizibili” (2005), „Avant de mourir” (2007), „Scrisorile pierdute de I.L.C. ” (2008). După aproape 30 de ani de dramaturgie, Val Butnaru scrie primul său roman, „Cartea nomazilor din B.” (2010), apoi publică „Negru și Roșu. 1930 2056” (2016), „Misterioasa dispariție a lui Teo Neamțu” (2017), dilogia „Manuscrisul lui Zograf – soția lui Faust, desperado.com” (2020) și „Hipnotic” (2021). Începând cu anul 1989, activitatea literară a lui Val Butnaru este recunoscută prin diferite premii naționale precum Premiul Ministerului Culturii pentru cea mai bună piesă (1989, 1999), Premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române (1993), Premiul revistei „Convorbiri Literare” (2004), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2011), Premiul Opera OMNIA al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2018), cel mai recent fiind Premiul Național pentru Literatură (2019).

Autorul despre sine: „Născut în Galați (1973). Locuiesc în Spania din anul 2000. „Un om simplu, din popor, cu Facebook” – așa spune despre mine un amic cu foarte mulți ani în urmă. Observ, mă revolt, încerc să mă temperez și nu reușesc de fiecare dată. Public, comentez, conversez. Scriu și proză scurtă: „Negustorul de pipe” (2018) și „Rapel” (2020) – ambele volume apărute la Editura Herg Benet.”

O serie de studii științifice asupra comportamentului uman arată că, înainte de a cumpăra o carte, 47 % din cititori se reped să citească ultima pagină, pentru a vedea dacă opera respectivă merită efortul.

Astfel apare situația frustrantă în care cititorii respectivi nu-și dau seama din prima secundă unde se află exact ultima pagină și răsfoiesc febril cartea, ceea ce-i face să piardă timp prețios din viața lor, timp pe care ei ar dori să-l piardă într-un mod mai plăcut.

Pentru a vă feri de această neplăcere, aici puteți citi sfârșitul cărții fără s-o mai deschideți deloc! Nu-i grozav?

Doru Antonesi

„Văd acum, când nu mai am niciun chef de scris, că am uitat să povestesc mai multe întâmplări hazlii, cum ar fi: „Dumnezeiasca minune cu întinerirea babei Helisafta”, „Cele patru păcate ale scoțianului Angus MacDonald”, „Cum a ajuns nea Titi cioban corporatist”, sau „Insațiabila sete de absolut a parapsihopatului Korceaghin”.

Dar toate astea, într-o altă carte. Citiți-o întâi pe asta, gen. Că dacă n-o citiți, n-o să înțelegeți mai nimic din ce o să scriu în următoarele.

Titi Smeureac

Ciobanul freelancer

Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură şi fără continuitate, intermitenţe interioare ale unor noi impulsuri şi vechi utopii. Socialişti utopici, bolşevici, narodnici, menşevici, aceşti purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluţiei din 1917 printr-o lume care se schimba radical şi definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat şi de viitor nesigur în conştiinţele unor tinere femei de atunci, precum Aleksandra Kollontai, prima femeie ministru (dar şi comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiaşi Lenin? Cum se despărţeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obişnuinţe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieţii domestice ale unei mame şi soţii? Cum vedeau viaţa frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o ştiau şi câtă cunoaştere a naturii omeneşti, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ţinute sub obroc? lată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent şi curaj, în acest prim volum al docudramei Ard pădurile. (Simona Sora)

Bogdan‑Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe cînd era junior editor al Ziarului de Duminică. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne‑am tras sufletul (Cartea Românească), nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013 a publicat la Editura ART volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, în 2014 al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural, iar în 2019 romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută (Polirom). Din 2012 este doctor în filologie, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück şi Philip Roth.
Romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (ediţia I, Polirom, 2017), pentru care a primit Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, ediţia 2017, Premiul pentru proză al revistei Ateneu, 2017, Premiul Radio România Cultural la categoria „Literatură”, ediţia 2018, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franţa, ediţia 2018, a fost nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, 2019, a fost tradus în Franţa (Phébus) şi Croaţia (Fraktura) şi este în curs de traducere în Ungaria (Jelenkor), Bulgaria (Janet 45) şi Macedonia (Antolog).

Iulian Tanase s-a născut pe 3 septembrie 1973 la Moinești, Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice București în 1999, și Facultatea de Filosofie, Universitatea București, în 2010. A fost redactor la Academia Cațavencu (1997-2010) și Revista Kamikaze (2010-2011) și realizator de programe la Radio Guerrilla, între 2004-2019.

Este trainer de Creative Writing din 2013 si de Storytelling (pentru adulți și copii), din 2016 și realizator al podcasturilor RSS Reloaded și Tănase Show.

Dintre volumele publicate în Romania:

Îngerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitae (2000), Iubitafizica (2002,2003, 2012), Sora exacta (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, împreuna cu Dan stanciu), Abisa (2007, 2016), Adora (2009), Cucamonga (2011), Oase migratoare (2011), Manualul Îmblînzitorului de cafele (2013), Teoria Tăcerii (2015, 2018), Experimentul MAMATATA (2015), Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat (2017), Extraordinara călătorie a ariciului Ariston (2019), Dumneziac (2019)

În 2009 a primit premiul Hubert Burda pentru tineri poeți din Europa de Est (Offenburg, Germania), iar în 2011 Premiul 1+1+1=1 Trinitate / Literatură (Granz, Austria).

În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă.

Este absolventă a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" București (secția teatrologie în 1999 și secția regie teatru în 2004).

Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi consumă poveştile. Printre spectacolele care au consacrat-o, se numără: Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Hoții de frumusețe, Dragostea durează 3 ani, Ce ne spunem când nu ne vorbim, Hell, Studii despre iubire, 7 blesteme, Scaunele și multe altele. Printre actorii cu care colaborează, se numără Maia Morgenstern, Oana Pellea, Marian Râlea, Florin Zamfirescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Cristi Iacob și mulți alții.

În 1999, împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner a înființat unul dintre primele teatre independente din România, Fundația Compania de Teatru D’AYA. Cu această companie de teatru a reprezentat România în multe festivaluri de teatru din lume și a obținut premii care îi certifică munca și experiența și pe plan internațional.

Pe lângă mișcarea independentă de teatru pe care o susține cu încăpățânare și dăruire de 17 ani, Chris Simion colaborează ca regizor și cu teatre de stat, precum Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Național din Iași, Teatrul de Stat din Oradea sau Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoșani.

Din 2007 este inițiatoarea Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.

Chris Simion are 9 cărți publicate, ultimele două romane ale sale, Ce ne spunem când nu ne vorbim (2010) și 40 de zile (2015), fiind bestselleruri.

Prima carte i-a fost publicată în 1994, când autoarea avea 16 ani, iar a doua carte i-a apărut peste un an.

În 2009 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 2015 este ambasadorul proiectului Chris Simion Theatre & More.

Chris Simion Theatre & More este instrumentul prin care regizoarea își propune să realizeze cel puțin o dată pe an un spectacol inovator și exclusiv cu tineri pe care dorește să-i promoveze, mergând pe principiul că „nu notorietatea convinge, ci performanța".

Doina Popescu, absolventă a Facultăţii de Filosofie din cadrul Universității din București, este autoarea romanelor Șampanie cu soia (2001) și Iluzoria vulpe a fericirii (2014), și a volumului de povestiri Vipia amiezii (2017). Din 1990 a lucrat în presă, ca redactor la Viitorul, România liberă, Agenția de știri Mediafax și Cotidianul. A colaborat la Observator cultural, Cronica veche și alte publicaţii, iar din 1997 a lucrat la Direcţia Știri a Televiziunii Române, ca editor coordonator al Jurnalului și în calitate de coordonator al Biroului EBU (European Broadcasting Union), prin intermediul căruia a furnizat sute de știri și materiale informative de sinteză despre România, preluate și difuzate de televiziuni de pe toate continentele.

Daniela Ulieriu este expert cultural și jurnalist. A călătorit în 65 de țări, petrecându-și doi ani în Asia de Sud-Est și alți doi în Africa. A avut șansa să lucreze cu Prințesa Ly Ma Bat Ngoup-Ly Cea Care Poartă Pielea de Panteră –, o remarcabilă ambasadoare a Continentului Negru în lume. A coordonat două mari studii antropologice. Primul, Perles, couleurs d'Afrique, a avut ca rezultat un album de artă distins cu Premiul Asociației Editorilor din Franța, fiind considerat Cea mai frumoasă carte a anului 2010. Al doilea, Ndop, Etoffes des cours royales et sociétés secrètes du Cameroun, a fost publicat în octombrie 2020. Daniela Ulieriu este și autoarea albumelor de artă Mândrescu, sculptură, și Feodoroff, pictură.

Daniel Bănulescu (n. 1960, București) este un romancier, poet și dramaturg român. A publicat romanele „Te pup în fund, Conducător Iubit!”, „Diavolul vânează inima ta” și „Cel mai bun roman al tuturor timpurilor”, care, împreună cu romanul
„N-ai vrea să te trimit în Paradis?”, alcătuiesc Clanul de Romane intitulat „Cea mai frumoasă poveste a lumii”. Pentru operele sale, a fost laureat al premiilor: Premiul European de Poezie, acordat de orașul Münster, Premiul Academiei Române pentru roman, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie. Douăsprezece dintre cărțile sale au fost traduse în alte limbi.

„Romanul Lagărul 33 începe cu povestirea unui episod dramatic și tăcut din cel de-al Doilea Război Mondial: masacrul prizonierilor de război din Lagărul 33 de lângă Bălți.

E un roman dureros și fermecător în care realitatea alternează cu fantezia într-un mod sublim, delicat și convingător. Este o carte care revendică valoarea mărturiei istorice în speranța că sacrificiile atâtor oameni uitați vor rămâne ca un avertisment pentru generațiile viitoare, astfel încât ororile de cândva să nu se mai repete niciodată.

Protagonistul romanului, Vittorio Monttini, prizonier de război de origine italiană, este unul dintre puținii supraviețuitori ai hecatombei de la Bălți. Acesta se salvează ieșind cu greu dintr-o groapă comună și evadând din lagăr, după care trece printr-un lung delir provocat de glonțul din omoplat și tifosul exantematic. Când se întremează de-a binelea și decide să se predea autorităților, este deportat în Siberia împreună cu familia care l-a salvat. Astfel rămâne prizonier pentru toată viața într-o țară străină, cu un sistem ostil, în care este prins ca într-un con vulcanic.” (Lilia Bicec-Zanardelli)

Nuvela „Mă numesc Ana” este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din câte s-au scris în limba română în ultima vreme. Scrisă la persoana întâi, din perspectiva personajului principal, se remarcă printr-o sinceritate sfâșietoare, prin dramatism, printr-un sentiment în cele din urmă tonic al capacității ființei umane de a ieși întotdeauna din întuneric la lumină.

Regimul comunist, „un regim ilegitim și criminal”, a distrus, cum se știe (sau cum din păcate nu se mai știe), multe destine omenești. În nuvelă este înregistrat momentul în care iubitul Anei este întemnițat pe nedrept, din motive politice, condamnând-o pe femeie la singurătate. Ea își reface viața căsătorindu-se, după multe deliberări interioare chinuitoare, cu fratele geamăn al soțului ei.

Este un subiect cu totul insolit. Dacă nuvela ar fi ecranizată, filmul s-ar bucura de un succes internațional fără precedent. Autorul, Dan Căpățînă, are o cultură întinsă, o experiență de viață imensă și un remarcabil talent literar. Nimeni nu înțelege la fel de bine ca el psihologia feminină. Nimeni nu poate să povestească un fapt de viață într-un mod atât de captivant asemenea lui.

Alex. Ștefănescu

Să deschizi o carte de povestiri e ca și cum ai păși într-o bibliotecă.

Cititorii versați vor recunoaște aici, cu bucurie complice, trimiteri subtile la maeștri ai genului, de la Poe la Cortázar, și vor aprecia meritele de heterotopie postmodernă ale volumului, remarcând recurența unor spații alienante, de încapsulare a anormalului: pivnița, podul, casa, azilul de nebuni.

Însă acest fantastic macabru, populat de copii precoce cu sensibilități maladive, perverși, bătrâni senili și debili mintal, e îmbogățit cu tușe satirice de cotidian autohton – primarul demagog și pus pe îmbogățire, miliardarul de carton, polițistul agresiv și semi-analfabet. Tocmai această versatilitate a discursului narativ, care alternează între fantastic, notații realiste, observații psihologice și replici pline de umor, face ca volumul să se preteze unor grile de lectură variate.

Elementul comun e misterul, căci cartea întreagă e un ingenios eșafodaj de cărți de joc, în care cititorii, la fiecare reluare a poveștii, sunt invitați să joace un rol interactiv, punând cap la cap indicii abil răspândite prin text, cât să întregească o semnificație.

Fiecare povestire – un puzzle. Fiecare intrigă – un mister. Fiecare cititor – un detectiv. Fiecare lectură – o bucurie.

Claudia Drăgănoiu

Aceasta nu este încă o carte despre cum sa fii „un părinte perfect". Robert Bălan, coordonatorul volumului

„La oamenii mari dimineața e altfel: doar din reflex mai ducem acum ceașca la gură și doar un caimac prăfuit mai suflăm înainte de-a ne preface că bem, iar fumul iese din țigară numai dacă învârtim de cheița – fumul acesta de pluș în care fetița nu se poate lovi. Da, am crescut mari și ca la toți oamenii mari și la noi corpurile folosesc doar ca să ne recunoască fetița și folosesc doar pentru a înainta cât de repede-nspre ea – niște mecanisme sigure de îngrijit Mara, Mara care tocmai a împlinit doi ani." Dan Coman

„Când am ajuns a doua zi la Filantropia, nu am pierdut vremea în adorarea pruncului, că mi s-a trasat o sarcină clară, bărbătească, plină de însemnătate pentru noul cetățean al lumii: trebuia să-l înscriu la starea civilă, să-i dau numele și să-i declar identitatea. Să-i oficializez prezența în lume și în comunitate. Ăsta e rolul tatălui – de la început până când copilul va crește și va fi gata să înfrunte singur viața. Să îl acomodeze cu lumea din afara căminului, să-l antreneze, pas cu pas, pentru acea înfruntare." Florin Dumitrescu

„Diada tată-copil e foarte puțin sau fals, din punctul meu de vedere, reprezentată în mai toate artele. Avem pe de o parte imaginea idilică: nou-născutul e un îngeraș care aduce bucurie și fericire în familie, iar tatăl descrie asta de undeva din turnul său de fildeș (mă rog, biroul lui) fără să ia parte efectiv la tot ce ține, practic, de noua ordine familială. De cealaltă parte, avem tatăl văzut ca o autoritate, care stabilește reguli și dă pedepse, iarăși fără să țină cont de nevoile copilului și ale partenerei. Ambele imagini nu au (sau au prea puțin) de-a face cu realitatea, cu concretul, cu ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Acest volum este urmarea unui spectacol de teatru. În 2019 am făcut «Cocoțat pe schele», un spectacol despre rolul tatălui în societatea contemporană.
Cu spectacolul (și textele din acest volum) am vrut să prind și părțile alea frumoase, dar și chestiunile banale sau chiar neplăcute din viața de familie.
E nevoie și de scutece schimbate, și de timp petrecut degeaba pe banca în parc (când, de fapt, îți dorești să fii oriunde în altă parte), și de bani... Până la urmă, există și momente fericite, și plictiseli, și nesiguranțe, și bucurii, și certuri sau chiar divorțuri..." Robert Bălan

La cincizeci de ani, Adam suferă un accident cerebral care îi distruge aproape în totalitate memoria. Redus la inteligența unui copil de zece ani, trăind cu teroarea de a fi veșnic supus la teste, el devine cu totul dependent de soția lui. Care este secretul acestui cuplu, secret ce zace ascuns sub aparența unei familii fericite? Accidentul lui Adam nu este oare un pretext pentru a se scăpa de obsesia trecutului?

Publicat pentru prima oară în engleză, acest roman reprezintă o adevărată frescă a comunității românești din Canada, unde orice poveste de succes ascunde adesea un teribil secret. Un roman despre iubire și iertare.

Elogii în presa canadiană:

"O Robinson de mâna întâi — Vrem să-i mulțumim Feliciei Mihali pentru ideea de a se stabili aici după ce a părăsit România natală.”

Robert Chartrand, Le Devoir, 2002

"Acest al șaptelea roman al Feliciei Mihali, publicat mai întâi în engleză, reprezintă o contribuție majoră la ceea ce poate fi considerată a treia singurătate, cea reprezentată de imigranți.”

Caroline Jarry, Le Devoir, 2016

"Parcursul Feliciei Mihali este unul dintre cele mai interesante de pe planetă.”

Raymond Desmarteau, RDI International, 2018

Marian Godină merge la Poliție aproape în fiecare zi. Nu pentru că s-ar afla sub control judiciar, ci fiindcă este polițist, începând cu luna decembrie a anului 2006, după ce a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. În prezent activează în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. 

Când își lasă masca jos, Marian „descinde” în mintea cititorilor cu textele pe care le scrie cu mult umor, reușind de fiecare dată să schimbe în bine dispoziția oamenilor. Dacă la serviciu Marian urmărește să nu fie urmărit, pe pagina sa de Facebook este urmărit de peste 550 000 de oameni.

La Curtea Veche Publishing a mai publicat Flash-uri din sens opus, În misiune cu Marian și Pablo, the alpaca: scrisoarea.

Tudor Ganea (n. 1983, București) este arhitect. A debutat în 2016 cu romanul Cazemata (Polirom; tradus în 2020 în limba franceză), pentru care a primit premiul „Tînărul prozator al anului 2016” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, premiul pentru debut al revistei Observator cultural și premiul „Nepotu’ lui Thoreau” (debut) și a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor (debut). În 2017 i-a apărut cel de-al doilea roman, Miere (Polirom), distins cu premiul „Tînărul prozator al anului 2017”. În 2018 a publicat romanul Porci (Polirom), nominalizat pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019, iar în 2019 romanul 8 (Polirom). Fragmente din romanele sale au fost traduse în maghiară, turcă, italiană, franceză, spaniolă și engleză.

Cristian Fulaș, născut la 3 iulie 1978, în Caracal, a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur • O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé).
De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018) și După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.

AUGUSTIN CUPȘA (n.1980) a publicat în 2006 romanul experimental Perforatorii (pentru care a câștigat concursul de manuscrise al USR și Cartea Românească, premiul revistelor Ramuri, Mozaicul, Opera Prima la Gala UPR și a fost nominalizat la premiul Euridice). După ce a câștigat concursul de scenarii HBO cu Trenul către București pleacă de la linia 3, a participat la adaptarea serialului Be Tipul în România (În derivă) și a colaborat cu diverse case de producție independente. Romanul Așa să crească iarba pe noi (Humanitas, 2017) a fost nominalizat la mai multe premii (printre care PEN și Nepotuʼ lui Thoreau) și s-a aflat pe lista scurtă la Premiul European pentru Literatură. În versiunea originală, volumul Marile bucurii și marile tristeți a fost nominalizat la Premiile Industriei de Carte (2014) și a fost tradus în limba sârbă la Partizanska Knjiga (2017).