Literatură română contemporană

" — Vrei sa spui ca exista un control permanent asupra a tot ce facem sau gandim?

O noua serie de autor la Vremea: Dan Stanca, un scriitor singular, cu o opera care il indreptateste la unul din primele locuri in ierarhia autorilor contemporani. Conceputa la sugestia lui Cristian Badilita,seria debuteaza cu un roman inedit, Amintirea unei mari iubiri, urmata de una dintre cele mai tulburatoare scrieri ale acestui scriitor,romanul Darul lacrimilor.

O carte de dragoste desfasurata in zilele noastre, dar cu multe trimiteri la momente ale istoriei indepartate a romanilor. Magdalena este o scriitoare in cautarea succesului, dar actiunea volumului urmareste viata ei amoroasa si nenumaratele intamplari prin care trece, in incercarea de a-si intemeia o familie.

La finele Evului Mediu, in Moldova secolului al XVII-lea, un tinar dandy, jurnalist londonez, debarca la Galati cu scopul de a pune pe picioare o tipografie pe aceste meleaguri fermecatoare si imbelsugate, unde este convins ca se va imbogati. Din nefericire, chiar la coborire, hamalul care ii cara cufarul cu laba teascului de tiparit, corpurile de litera, drugii de plumb si cositor se pravaleste in Dunarea inghetata. Din acest moment incepe o poveste captivanta, care nu va surprinde prin fapte de glorie, ci prin maruntul fapt divers, prin atmosfera si limbaj, prin obiceiurile, superstitiile si peripetiile personajelor. Refugiindu-se din realitatea cotidiana in istorie si in fantastic, Cezar Amariei cladeste o punte spre prezent si aduce in discutie probleme ramase nesolutionate de mai bine de 300 de ani.

Povestea lui Mihai incepe in 1986, in ziua fatidica in care face cunostinta cu Bristena, colega de liceu, fiica unui securist, frumoasa, inteligenta, dar si alintata, orgolioasa si de o cruzime inimaginabila uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc si intra fara sa stea pe ginduri in rindul admiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel incepe o aventura de peste trei decenii, cu suisuri si coborisuri. Mihai participa la Revolutie, se apuca de bisnita in anii ’90, cu deplasari pline de peripetii in Turcia, apoi trece la nivelul urmator, incercind piata din Polonia. In tot acest timp, nu doar Bristena, ci intreaga ei familie profita de naivitatea lui, insa nimic nu il poate opri sa o urmeze peste tot, fie ca e vorba de Budapesta, unde devine colector de deseuri si in timpul liber ii scrie lucrarea de masterat, sau muntii Romaniei, unde ii serveste drept ghid, ori Paris, unde, cind nu lucreaza ca salahor, incearca sa o protejeze de iubitul ei. Purtindu-ne prin tara si prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui Mihai Buzea, Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a carei implinire pare sa fie mereu dupa colt, dar nu e niciodata cu adevarat palpabila.

In Romania anilor 1980, membrii unui grup coral specializat in cintari bisericesti cauta sa scape din robia unor confesiuni care nu-i multumesc, in incercarea de a descoperi adevarata credinta. Apartinind initial cultului baptist, trec la penticostali, apoi la adventisti, iar in cele din urma se circumcid si se convertesc la iudaism. Astfel ajung sa emigreze in Israel, unde fiecare se descurca cum poate. Insa Jac, Corneliu si Beni, cei trei conducatori si ultimii reprezentanti ai grupului, nu isi gasesc nici aici linistea sufleteasca: Beni ajunge sa imbratiseze doctrina mesianica, devenind rabin, in vreme ce Jac si Corneliu se intorc dupa 1990 in Romania, unde pun bazele unui cult iudeo-crestin, Sarbatoarea Corturilor, convinsi fiind, dupa ani de peregrinari, de un singur lucru: "Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam”.

Roman distins cu Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2016

Coordonat de Florin Iaru, numărul șapte al Revistei iocan vine cu subiecte din cele mai variate. O poveste despre supraviețuirea de după război o să vă prindă în junglele Thailandei, aproape de instrucțiile armatei de gherilă, dar la doar cîteva pagini distanță veți afla cum e întrerupt un preludiu în dormitorul în care se află un sicriu. Iar după ce veți citi povestea fantastică a unui cartier din București, veți urmări pățania unui prim-ministru fugărit de protestatarii #rezist.

Cele mai bune marturii si surse de cunoastere a istoriei sint epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii si pot reflecta in detaliu viata oamenilor de acolo, cu bucuriile si nevoile, cu temerile si sperantele lor. In romanul sau epistolar, o mostra de istorie contrafactuala, Ovidiu Pecican reuseste sa reconstruiasca Moldova veacului al XVII-lea, o alta lume, diferita de cea despre care citim in cartile de istorie, si totusi extrem de familiara. Scrisori din focul luptei, solicitari oficiale la domnie, dar si corespondenta personala, din care nu lipsesc ibovnice, tamaduitoare, hatmani, cronicari, stareti si multe alte personaje ce devin nemuritoare prin ravase. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, autorul zugraveste o fresca in epistole a unei lumi care n-a fost, dar asteapta sa fie descoperita.

Un carusel in care viata si literatura nu se mai deosebesc

O intalnire neasteptata cu cel mai cunoscut scriitor al momentului ii schimba viata lui Alexandru Damian, un tanar profesor de romana, care viseaza sa-si vada cartile publicate. Faimosul Marius Vasilescu ii propune un joc incitant: fiecare sa scrie un roman si sa il publice cu numele celuilalt. Norocul pare sa fi dat peste el. Prins in chingile scrisului, Damian se indeparteaza de fosta viata, de principiile si de prietenii sai si se trezeste acuzat de o crima pe care nu a comis-o. Cum reusesti sa te salvezi cand totul pare pierdut?

„Cristian Englert ne ofera o carte patrunzatoare despre lumea subterana a literaturii de azi, mai degraba ring al puterii de influenta decat masura onesta a talentului. Fiinta vulnerabila, Damian se trezeste prins intre doua lumi ce par de neimpacat. Tabloul lumii literare, ca univers carnivor, se inscrie intr-un Bucuresti a carui atmosfera este surprinsa cu mult spirit de observatie si finete, autorul reusind sa inveleasca tema cautarii adevarului in si prin literatura intr-o sprintena si complicata poveste de dragoste cu intriga politista.“
Dana Pirvan

„Cristian Englert indrazneste sa vina cu un roman calofil, pe alocuri prolix, tributar unei scriituri vintage, in raspar cu valul minimalist contemporan.
Piramida sa este construita cu migala si cu pasiune pura pentru literatura. Ti se va potrivi, indiferent de ce tip de cititor esti, caci e atat o carte despre carti, scris, scriitori si lumea literara, cat si o cronica a zilelor noastre, o poveste de dragoste, un volum cu intriga politista.“
Eli Badica 

Povestirile lui Iulian Popa au un aer de stranietate și melancolie, indiferent că vorbesc despre criza din cuplu, singurătatea și debusolarea bătrâneții, despre lipsa de comunicare dintr-o lume alienată, uneori lipsită de speranță. Personajele lui traversează fantasmatic un spațiu bucureștean, în principal, a cărui imagine se recompune în jurul unor evenimente mărunte, trăite, din cauza unor sensibilități exacerbate dramatic și cu consecințe majore. În Guadalajara, gãsim o prozã a observației infinitezimale, uneori preocupată de surprinderea celor mai fine articulații sufletești și morale, alteori de schițarea unor tablouri pline de umor (mai degrabă întunecat), scrise alert, cu dialoguri vii.

Diana Bădica, Lavinia Braniște, Vitalie Ciobanu, Dan Coman, Bogdan Coșa, Augustin Cupșa, Tudor Ganea, Adela Greceanu, Mihai Mateiu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Cosmin Perța, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Sebastian Sifft, Tatiana Țîbuleac

„Am gândit antologia de față ca pe una în care cititorul de astăzi să regăsească, în același loc, o serie din cei mai buni prozatori contemporani, să poată lua contact cu scrisul lor și să decidă dacă vrea să caute mai departe romane, volume de proză scurtă ale lor. Am ales fie autori care au publicat recent cărți cu ecouri bune din partea criticii, dar și a publicului, fie prozatori care au scris la un moment dat o carte valoroasă, s-au afirmat, apoi s-au retras din prim-planul vieții literare – pe aceștia i-am provocat să răscolească prin sertarele lor cu literatură și să scoată la iveală fragmente din textele la care lucrează. Câteva voci sunt deja consacrate, confirmate prin apariția mai multor volume care au avut parte de o bună receptare în presa culturală, de premii și distincții. Alți autori sunt la început de drum, proaspăt debutați cu romane sau volume de povestiri, care au avut de asemenea parte de o bună primire. Textele lor sunt diferite și ca formulă, și ca tema­tică, și rezervă nu de puține ori adevărate surprize. Scopul a fost de a oferi un eșantion reprezentativ din proza care se scrie astăzi, cu principalele ei tendințe, o proză din ce în ce mai diversă și mai plină de provocări.“ – Andreea Răsuceanu

Doi studenți la Litere, pasionați de poezie și de plimbări printr-un Sibiu mitic, trăiesc o poveste de dragoste care rescrie harta orașului lor. Măcinați de maladii stranii, el de o inexplicabilă decorporalizare, care îl face să devină transparent la orice emoție mai puternică, ea de o sensibilitate exacerbată, care are consecințe dintre cele mai dramatice, cei doi înaintează permanent pe granița subțire dintre normalitate și angoasă existențială dusă la extrem, alimentată cu alcool, discuții literare și dragoste fizică. Câteva toposuri exemplare apar pe această hartă a unui Sibiu magic, a cărui isto¬rie în straturi se revelează de-a lungul cărții: apartamentul ticsit de cărți unde locuiesc cei doi, Graalajul, un misterios local supranumit și „subpământa“, catedralele și străzile labirintice ale orașului.

Construite dramatic pe principiul monologului interior, povestirile din volumul lui Mircea Daneliuc constituie adevărate recitaluri actoriceşti pentru cele şase personaje principale. Prinşi în lumi diferite – unii chiar în zona inefabilă dintre viaţă şi moarte –, protagoniştii evoluează natural în tumultul vieţii cotidiene, afectaţi de toate tarele societăţii contemporane, dar şi de cele din relaţiile interumane. Astfel aflăm povestea unei familii de pensionari bucureşteni care deţine o mică plantaţie de marijuana la subsolul blocului, a tatălui unui adolescent care duce o grenadă la şcoală ori a unei femei care asistă neputincioasă la spectacolul propriei dispariţii. În ultima povestire, autorul reuşeşte să distribuie în rolul principal un personaj stupefiant: mirosul pestilenţial, pe cale să cucerească teritorii noi, un inamic irespirabil, născut şi crescut pe resturile prosperităţii actuale, imposibil de capturat, imposibil de dovedit. Povestirile din Cele mai tîmpite momente sînt o oglindă a realităţii în care trăim, cu bune şi rele, cu adevăruri pe care de multe ori preferăm să le ignorăm, oferindu-i cititorului posibilitatea de a-şi recunoaşte unele dintre cele mai ascunse temeri şi obsesii.

În Vergo se petrec o seamă de lucruri care bulversează halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odată, în oraş nu mai moare nimeni. Şi nici nu se mai naşte nimeni. Căutarea unor explicaţii logice nu duce la nici un rezultat. În lipsa acestora, aproape toată suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile şi dezmăţul. Cutumele, ordinea, chiar şi credinţa intră în disoluţie. Oraşul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac. Un personaj cu o malformaţie anatomică fără precedent în cazuistica medicală, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematică, încearcă să pună într-o ecuaţie existenţială elementele care marchează noua condiţie umană a vergonilor. Nu izbuteşte, dar conturează în viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rîndul său, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru că scopul său a fost să formuleze probleme, nu să dea răspunsuri. Cititorii însă vor încerca să găsească unele.

„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“

„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“

„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“

„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi orice ai face.“

Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.

VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.

„Îşi bat joc de tine. Te fură, te învârt pe degete, te mint. Îţi castrează legile şi-ţi râd în nas. Te fac să-ţi fie ruşine să scoţi buletinul în aeroporturile lumii. Te tratează cu dispreţ şi, când li se pare c-ar fi nevoie, cu gaze. Te duc cu preşul promisiunilor. Te cred naiv, manipulabil, neinformat. De doi ani. Săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas.
Trăieşti într-o ţară aflată în pragul cleptocraţiei, într-o democratură condusă de condamnaţi penal, de impostori şi de analfabeţi. Suporţi zilnic ruşinea de-a avea miniştri care nu ştiu să scrie şi să vorbească nici măcar în limba lor. Te revolţi şi îţi strigi disperarea în pieţe. Iar uneori încerci să scapi de sufocare râzând. Măcar câteva minute sau o oră.

Orice om îi este teamă, cartea-parastas a României după doi ani de guvernare PSD, e o amendă simbolică pentru partidul care mai are puţin şi îşi îngenunchează ţara. Dar nu numai. E în acelaşi timp un instrument care măsoară trei decenii de speranţe înşelate şi de iluzii pierdute.“ – Radu Paraschivescu

Toate aceste poveşti, precum nişte cioburi disparate, formează o oglindă cu valoare literară, devenind o mitologie personală, un topos literar care poartă semnătura inconfundabilă a unuia dintre ultimii reprezentanţi de marcă ai Şcolii literare de la Târgovişte: Ion Mărculescu. George Motroc 

Prozele scurte din acest volum compun un memoir fabulatoriu, traversând decenii şi teritorii şi aducând în faţa cititorului personaje spumoase, pitoreşti.

Spiritul bon vivant al autorului răzbate din fiecare povestire, iar analiza pe care o face existenţei mundane se transformă, de-a lungul cărţii, într-un tablou pe alocuri introspectiv, cu lumini şi umbre, profund uman.

Din păcate, nu ştiu (de fapt, nu pot) să vorbesc despre mine. Rămân uimit când aud ce spun unii oameni despre ceea ce scriu, ce pictez sau ce sculptez. De exemplu, academicianul Mihai Cimpoi, de la Chişinău, a scris o carte (Anatomia fiinţei) în care îmi aminteşte numele ca făcând parte din generaţia de azi a Şcolii artistice şi literare de la Târgovişte. Mi se pare cam mult zis, dar nu pot opri pe nimeni să spună ce crede, bine sau rău. S-a spus că am un stil personal, că am găsit o „nişă" care aminteşte de „jurnal", dar şi că prin ceea ce scriu, transgresez genurile literare. Se poate! Recunosc că nu-mi plac reţetele şi canoanele. Mă abat de la reguli pe cât pot. O fi bine? O fi rău? Cine ştie!... Oricum, nu are importanţă! Ion Mărculescu (interviu în Actualitatea Literară, noiembrie 2014)

„O formă de viață necunoscută le aduce numeroșilor admiratori ai eseurilor Andreei Răsuceanu surpriza pe care am avut-o și eu, de a descoperi o prozatoare de forță, care construiește o narațiune plină de dramatism, cu fire desfășurate contrapunctic. Autoarea juxtapune poveștile a trei femei care n-au cum să se întâlnească, trăind în epoci diferite, dar care au în comun simțul trecerii și dorința de a opri curgerea necontenită a timpului, construind ceva – o biserică, o casă, o familie. A ales momente de criză – a țării cufundată în război (unul este chiar cel serbat de Centenar), a cuplului încercat de boală, a existenței ajunse la final, a despărțirii prin moarte. Prozatoare a prezentului, în aceeași măsură ca și evocatoare a trecutului, Andreea Răsuceanu știe să dea viață personajelor și lasă să se vadă, sub narațiunea plină de culoare, desenul subtil al destinelor, meditația profundă despre generații, viață și moarte. O carte frumoasă, în care plăcerea de a trăi e permanent însoțită de o discretă melancolie“. – Gabriela Adameșteanu

Într-o Românie închisă pentru străini, într-un viitor îndepărtat, Marele Vătaf conduce cu mînă de fier. Savanţii au făcut descoperiri epocale sub înţeleapta lui îndrumare şi au reuşit să prelungească viaţa oamenilor cu sute de ani, iar porcii au un rol crucial pentru tinereţea veşnică. Totul se obţine însă cu sudoarea frunţii, iar fiecare român trebuie să muncească pînă la epuizare pentru a trăi în acest paradis. Vătaful are şi opt Căluşari care veghează la bunul mers al lucrurilor, vînează Cuiburile de Iele, în care se plănuieşte răsturnarea ordinii naţionale cu ajutorul nucilor şi al rîşilor, şi stîrpesc răul din faşă. Dar ceva se întîmplă în Gruiu, sat aflat sub autoritatea falnicului Căluşar al Ilfovului, favoritul Vătafului, şi o înaltă trădare se conturează chiar în locul în care inocenţa ar fi trebuit să fie la ea acasa... Jocuri-pasiune pentru adulţi, drone, o nouă religie, porci şi porcari, dictatori şi disidenţi, lupte pe viaţă şi pe moarte – toate acestea sunt mici piese angrenate în monstruoasa maşinărie creată de Tudor Ganea în Porci, o distopie cu accente etno ce debordează de fantastic şi fantezie.

„Din echipa de aur a Opiniei studenţeşti, revista ieşeană  cu faimă naţională după  decembrie ’89, făcea parte şi o zgîtie de fată, cam fragilă pentru o meserie practicată în vremuri atît de tulburi. Aparenţele erau înşelătoare. Zgîtia s-a ţinut scai de minerii care plantau flori, cu bîta, în Piaţa Universităţii, fără să ia bătaie. O lună mai tîrziu se afla în Valea Jiului, înnopta în casa unui miner şi intra în abataj, să vadă   cum trăiesc minerii. În gaşca aia de golani, cum ar fi zis Ion Iliescu, toţi talentaţi, inteligenţi şi hotărîţi să termine cu trecutul, scrisul ei avea câteva date clare. Orice temă ar fi abordat, intra în subiect direct, simplu, fără   fasoane, fără inhibiţii. Lucru şi mai neobişnuit, punea punct articolelor la fel de brusc, cam pieziş, cam şui, acolo unde considera că orice cuvînt în plus nu-şi avea rostul. Apoi, ştia să facă personaje din oamenii, vestiţi sau iluştri necunoscuţi, despre care vorbea. În fine, mai avea şi darul de a povesti cu umor şi cu olecuţă de autoironie, cît să facă   suportabilă viaţa la vreme de restrişte. Toate acestea m-au făcut să-mi zic că în tînăra domniţă doarme un scriitor. Aşa că nu m-am mirat că pînă la urmă chiar a scris o carte. Asta pe care o aveţi în mînă. Şi care, deloc întîmplător, se cheamă Râsul. Cu douăsprezece povestiri rupte din viaţă. Dorina Rusu îmi pare un povestaş plin de farmec. Povestaş în sensul alegoriei prin care Mario Vargas Llosa desemna scriitorul. Adică un om cu darul de a duce şi de a aduce veştile şi poveştile cu oameni şi despre oameni. De citit.” (Neculai Constantin Munteanu)

Rosalyn are 24 de ani si este studenta la Londra. Cu un corp invadat de o boala ciudata, cu o poveste amoroasa complicata si o familie disfunctionala, la capatul puterilor, ea decide sa plece cu o bursa de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneza. Intalnirea socanta cu o cultura impresionanta va functiona ca o oglinda necrutatoare, care o va ajuta sa se desprinda de trecut si sa se vindece.

„In ego-fictiunea Ralucai Nagy despre Japonia nu se intampla practic nimic: nu exista intriga, in sensul occidental, dupa cum ne avertizeaza autoarea inca de la inceput. Dar se petrece o intalnire radicala a europeanului cu un Celalalt extrem, care il face sa simta organic – la modul propriu – distanta culturala si provocarea umana. Un cal intr-o mare de lebede este pur si simplu naratiunea polisenzoriala si in acelasi timp auto-reflexiva, etnografica si personala, perplexa si totodata fireasca pana la limita intimitatii, a acestei experiente.“ Vintila Mihailescu

Linz, 1581. Doi talhari, o multime de maestri ceasornicari, matematicieni, un pictor, ucenici, servitoare, un manuscris si copia lui participa cu totii, pe durata a zece zile abrupte, la semnarea, modificarea si copierea actului in baza caruia calendarul gregorian urmeaza sa-l inlocuiasca pe cel iulian. Intrigile politice se amesteca cu discursul moral in atelierele ceasornicarilor si pe strazile umede de ceata Dunarii. Intr-o noapte, pe o asemenea ceata, cineva este ucis. Peste toate astea se suprapun povesti in rama, parabole si imagini, descrieri de ceasuri, de orare si tablouri ciudate, plus o multime de intrebari despre natura timpului, a imaginii, a identitatii si a sperantei. Va fi prins criminalul? Cum arata ochii lui? Cine e el?

Undeva in Sri Lanka, intr‑un alt timp, o fetita urmareste cu privirea marita de teama o procesiune rituala de elefanti. O vom revedea, in alte secvente, asistand la eruptia unui vulcan in Indonezia, jucandu‑se cu un caine numit Akbar, invatand din zbor cuvinte si expresii in limbile unor tari exotice. O vom regasi in Cipru, in momente tensionate, cand un avion cu echipaj romanesc risca sa fie aruncat in aer de teroristi, dar tatal fetitei reuseste sa salveze prin negocieri viata a peste o suta de oameni.

Dupa ani si ani, fetita va deveni un model de succes, va face cariera in TV si lumea modei si va calatori prin lume. O parte dintre aceste calatorii, intretesute cu povesti din trecut, au ajuns intre copertile acestei carti. In final, intr‑un templu budist, un personaj enigmatic care nu este decat un mesager ii va dezvalui un secret care ii va schimba perceptia despre trecut si viitor.

Majoritatea supereroilor au apărut dintr-o revoltă împotriva criminalităţii şi împotriva unui sistem justiţiar incompetent. O foarte mică parte dintre ei, însă, sunt preocupaţi de un alt tip de nelegiuire, una mai subtilă şi care aparent nu are un impact atât de important asupra bunăstării cetăţenilor. Sau cel puţin nu unul imediat.

Cu toţii suntem deranjaţi de clişee, de barbarisme şi de greşelile repetate de exprimare, însă puţini consideră că ele ar putea deveni o ameninţare. Pentru această problemă există eroi mai puţin cunoscuţi, care nu provin din industriile Marvel şi DC Comics, însă au propriul lor univers.

Pregătiţi-vă, aşadar, de o nouă ligă de supereroi din care fac parte: Cliché Buster, Quotation Boy, Weekend Man, Gasleak Woman, Taxi Girl, Vampiria, Byron Maiden, Burlesque, Captain Blush, Oxy Moron, Pizza Boy şi mulţi alţii!