Literatură străină

Din momentul în care ajunge la Palermo, în 1799, familia Florio nu se mai uită înapoi și decide să ajungă deasupra tuturor, cât mai bogată și cât mai puternică.

Și reușește: în scurt timp, ambițioși și motivați, frații Paolo și Ignazio își transformă prăvălia de condimente în cea mai bună din oraș, apoi încep să cumpere case și terenuri de la nobilii din Palermo și își pornesc propria companie de navigație. Iar când Vincenzo, fiul lui Paolo, preia conducerea familiei, ascensiunea continuă grație unui vin de calitate inferioară care se transformă într-un nectar regesc.

Totuși, pentru oamenii din Palermo, ei rămân niște „străini“, al căror sânge „pute de sudoare“.

Bărbați excepționali, dar fragili, cei din familia Florio au nevoie de femei excepționale: femei ca Giuseppina, care sacrifică totul, sau Giulia, tânăra milaneză care intră tumultuos în viața lui Vincenzo.

„În locul acesta, până și aerul este putred. Întregul oraș e mizerabil – observă acest lucru dintr-o singură privire. Palermo este un loc imund.

Mergând în față, nepoata ei râde zgomotos și face piruete. «Cum poate oare să fie atât de fericită?», se gândește ea cu amărăciune, târându-și picioarele pe trotuarul murdar. «Pe de altă parte, da, e adevărat: nu avea nimic, deci nu a pierdut nimic. Vittoria nu are decât de câștigat».

Într-adevăr, copila își imaginează viitorul și visează; visează că a încetat să mai fie un orfan oarecare, acceptat din milă. Își imaginează că are ceva economii, poate chiar și un soț cu care să nu se înrudească nici pe departe. Și libertate: mai multă libertate decât cea care i-ar fi fost sortită în sătucul ei strâmt, prins între munți și mare.“

Publicat în 1963 și devenit imediat bestseller, Va veni focul a galvanizat Statele Unite și a dat o voce puternică mișcării drepturilor civile, în plină formare. O evocare grăitoare a copilăriei petrecute în Harlem și, totodată, o examinare abrazivă a consecințelor nedreptății rasiale, această carte este un document extrem de personal și incitant. Conține două „scrisori”, compuse la centenarul Proclamației de emancipare, care i-au încurajat pe americani, indiferent de culoarea pielii, să atace moștenirea îngrozitoare a rasismului. Descrisă de The New York Times Book Review ca „predică, ultimatum, confesiune, depoziție, testament și cronică… toate într-o proză incandescentă, genială”, Va veni focul este un clasic al literaturii.

Pakistan – o țară fascinantă, plină de secrete. Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează o grupare teroristă care amenință să detoneze o bombă, dar nici nu bănuiește în câte feluri această anchetă îi va schimba viața. Pe de o parte, cunoaște frumusețea rafinată a palatelor din Lahore, printre moschei și grădini exotice. Pe de altă parte, se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de aristocrați și jihadiști. Chiar atunci când ancheta ei începe să dea roade, Anne va învăța ce înseamnă foamea, setea și frica de moarte.

Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta. Însă chiar și el are un secret teribil.

„O privire dură și tandră asupra Pakistanului zilelor noastre. Un roman în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană ale unei societăți prea puțin cunoscute și nuanțele de gri ale meseriei de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.“ Le Colibry

45 de clasici răstălmăciți în românește de Octavian Soviany: Compiuta Donzella Fiorentina, Dante Aligheri, Charles d’Orléans, François Villon, Clément Marot, Garcilaso de la Vega, Joachim du Bellay, Pierre Ronsard, Louise Labé, François de Malherbe, Luis de Góngora y Argote, Tristan L’Hermite, Pierre Corneille, Jean de La Fontaine, Molière, Marceline Deborde-Valmore, Alphonse de Lamartine, Alfred de Vigny, Heinrich Heine, Victor Hugo, Gérard de Nerval, Alfred de Musset, Théophile Gautier, Charles-Marie Leconte de Lisle, Charles Baudelaire, Théodore de Banville, Catulle Mendès, José Maria de Heredia, Stéphane Mallarmé, Charles Cros, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Jean Moréas, Albert Samain, Jules Laforgue, Tristan Corbière, Pierre-Jean Toulet, Paul Claudel, Francis Jammes, André Gide, Paul Valéry, Alfred Jarry, H. J.- M. Levet, Guillaume Apollinaire, Delmira Agustini.

Traducere şi note de Sînziana Dragoş

Florile pierdute ale lui Alice Hart a câștigat General Fiction Book of the Year în cadrul Australian Book Industry Awards 2019 • Selectat în TOP 10 pe listele de bestselleruri din Australia în 2018 și din SUA în 2019 • Ales de Women’s National Book Association pe lista de 20 de romane recomandate pentru cluburile de carte din SUA în 2019 • Nominalizat pe lista lungă la International Dublin Literary Award 2020 • În curs de ecranizare TV • Un roman de debut impresionant, tradus în peste 30 de țări, despre poveștile care ne bântuie și despre cele pe care ni le spunem pentru a supraviețui.

Deși este o cititoare împătimită, Alice nu a fost niciodată într-o bibliotecă și e sigură că toate cărțile cresc în grădini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar în ziua în care se aventurează dincolo de lanul de trestie de zahăr care se înalță ca un zid între ea și lume, descoperă un oraș și o bibliotecă, dându-și seama că e posibilă și o altfel de viață. Ar vrea să nu mai asiste la scenele violente de acasă și să uite de frica paralizantă când mânia propriului tată se îndreaptă asupra ei. Nu își imaginează rădăcinile profunde ale acestui sentiment ce o va însoți mulți ani, până în ziua în care va reuși să facă pace cu trecutul. Al său și al unui lung șir de femei abuzate despre care află la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultivă flori australiene.

Doctorul Humberto Habemar evadeaza din rutina cotidiana intr-un hotel la malul marii, unde intentioneaza sa-si duca la bun sfarsit munca la un proiect ambitios, o traducere a cartii Satyricon de Petronius. Dar, inconjurat de valuri si de nisipuri miscatoare, planurile sale legate de proiect esueaza. O furtuna de nisip ii obliga pe toti oaspetii hotelului sa ramana izolati. In acest timp, se trezeste implicat in scenariul unei crime, de la ale carei consecinte si incercari de solutionare nu se poate sustrage.

„O carte remarcabilă despre dragostea necondiţionată dintre părinţi şi copii.” (Publishers Weekly) „Forţa povestirii lui Linn Ullmann, frumuseţea pură, uluitoare şi emoţia extraordinară provin din reconstituirea perspectivei copilului... Tristă şi totuşi infuzată de bucurie, aproape un film.” (L’Obs) „O meditaţie strălucită asupra timpului, mortalităţii şi limitelor memoriei... Superbă şi sfîşietoare.” (Kirkus Reviews) „O tapiserie lirică a amintirilor. Cartea lui Linn Ullmann este, dincolo de durere, o declaraţie de dragoste şi o capodoperă.” (Expressen)

La Travnik se instalează noul vizir, un tiran anonim, însetat de sînge. Curînd, paşa îşi aduce, de pe tărîmuri îndepărtate, un elefant. Un animal neastîmpărat, care face prăpăd prin tarabele tîrgului, şi un simbol al puterii vizirului, care vrea să-i vadă pe locuitori îngenuncheaţi dinaintea lui. Povestea cu elefantul vizirului, care dă şi titlul volumului, nu este doar o parabolă despre rădăcina răutăţii omeneşti, ci o întreagă istorie a suferinţei popoarelor iugoslave aflate sub stăpînire otomană. Sub masca unor snoave spuse la gura focului, povestirile din volumul lui Ivo Andrić abordează trecutul şi spiritualitatea comunităţii iugoslave, fie că discută despre temerile din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, despre primele răbufniri de revoltă în rîndul unor ţesătoare de covoare, despre corupţia autorităţilor sau meditează la îmbătrînire, la destinul tragic al femeii ori la micimea vieţii de artist. „Marile poveşti istorice – şi nu există multe – nu sînt citite, în general, ca şi cum ar fi istorice. Simţi, citindu-le, că te afli în timpul şi spaţiul lor. Cît de uimitor, aşadar, să descoperi pe neaşteptate un maestru al genului, şi încă unul care se afla în văzul lumii de aproape şaizeci de ani: era 1961 cînd Ivo Andrić primea Premiul Nobel pentru Literatură.” (The New York Review of Books) „Povestirile lui Andrić par simple, nişte fantezii distractive; însă, întocmai ca basmele bosniace, ele sînt deseori «mai adevărate decît adevărul însuşi»; iată cum ni se dezvăluie vasta înţelegere umană şi psihologică a autorului. O abordare luminoasă – şi încîntătoare – a unor teme serioase.” (Kirkus Reviews)

„Deși unele voci critice susțineau că Pnin este mai degrabă o colecție de schițe decît un roman, cartea a demonstrat că Nabokov nu este un autor senzaționalist cu marote pornografice, ci un adevărat artist al scrisului. În două săptămîni de la prima ediție, romanul său avea deja nevoie de al doilea tiraj.” (The Guardian) „Amuzamentul și satira sînt numai o mică parte din darurile pe care le oferă profesorul Pnin. Parcă venit de pe altă planetă, în același timp generos și altruist, «binevoitorul Pnin» este personajul dezorientat care tocmai prin lipsa lui de pragmatism își cîștigă admirația cititorului.” (Chicago Tribune) „Din Pnin transpare tot atîta strălucire cîtă tristețe.” (Graham Greene)

L’amour toujours (1971) spune povestea cîtuşi de puţin inocentă a unui jalnic poliţai însărcinat să-l supravegheze pe Lev Tolstoi. Şipov e un agent secret atît de secret, încît nici măcar nu l-a văzut vreodată pe scriitor. Ce contează! Rapoartele lui, inventate de la cap la coadă într-o stare de ebrietate avansată, alertează întreaga jandarmerie imperială, care decide să ia cu asalt Iasnaia Poliana, moşia lui Tolstoi. Dar, culmea ghinionului, scriitorul nu se află acolo în momentul respectiv... Situat la întîlnirea dintre satiră, ironie nevoalată şi comic, L’amour toujours proiectează întreg ansamblul de motive şi procedee caracteristice genului într-un spaţiu al absurdului. Însă acest absurd aminteşte de Daniil Harms şi e confirmat de realitatea însăşi, structurată în jurul lui L.N. Tolstoi, autorul clasic devenit personaj într-un roman care, excelînd în construirea atmosferei de epocă, surprinde prin modernitate.

Traducere şi note de Gabriela Lungu

Mâine poate am să rămân e o carte despre puterea de a alege între a pleca și a rămâne înfruntând adversitățile și încercând să faci din micul tău colțișor de lume un loc în care să merite să trăiești. Și atunci a rămâne înseamnă înainte de orice să-ți faci prieteni (indiferent dacă ei sunt oameni sau necuvântătoare), să te străduiești să vezi mereu jumătatea plină a paharului, să iubești, să fii puternic. Femeile sunt puternice; Luce Di Notte, protagonista romanului, este puternică, deși e mult mai ușor să fii slab. Pentru că atunci nu ai nimic altceva de făcut decât să-și încrucișezi brațele și să spui: Nu pot.

Charlie are șaptesprezece ani și este mezina familiei. Sora ei mai mare se căsătorește, așa că, în curând, toți cei cinci frați Grant vor fi acasă. Adolescenta abia așteaptă să-și vadă familia reunită sub același acoperiș, ca în vremurile bune, și să petreacă un ultim weekend în vechea lor casă, înainte ca aceasta să fie vândută. Deși fata e în ultimul an de liceu și a fost admisă la câteva universități, încă nu vrea să se gândească la faptul că trebuie să aleagă facultatea la care urmează să studieze. Nu-și dorește decât ca în acest weekend important toate să meargă șnur. Însă Charlie nici nu bănuiește că o așteaptă un lung șir de surprize: organizatoarea de evenimente dispare în ajunul nunții, băiatul de care e îndrăgostită de ani buni reapare în peisaj, decorațiunile pentru nuntă sunt trimise, din greșeală, în altă parte. Iar haosul abia a început. În tot acest iureș, Charlie va descoperi lucruri noi și neașteptate despre familia ei, pe care credea că o știe foarte bine. Cea mai importantă lecție pe care o primește este că, dacă te încăpățânezi să rămâi în trecut, e posibil să ratezi o mulțime de lucruri minunate.

Elogiat încă de la apariţie pentru virtuozitatea narativă şi calda profunzime umană, Oase solare este o peregrinare prin memoria şi, implicit, prin viaţa lui Marcus Conway, un inginer constructor irlandez, într-un flux al memoriei ce reconstituie o întreagă istorie individuală şi colectivă. Scris cu o măiestrie remarcabilă, romanul lui McCormack e alcătuit dintr-o singură frază, a cărei curgere este de fapt curgerea vieţii omeneşti. Acasă, aşezat la masa din bucătărie, Marcus Conway rememorează într-un parcurs continuu, cu un ritm fermecător, momente din viaţa sa, de la copilăria petrecută la ţară, în Irlanda, pînă la vîrsta maturităţii – „bărbat şi băiat, tată şi fiu, soţ şi inginer” –, toate legîndu-se între ele şi conectîndu-se la ritmurile mai ample ale comunităţii, ale ţării, ale lumii. Din întreaga poveste, ce se încheagă şi se completează în salturile capricioase ale memoriei, se degajă frumuseţea şi tristeţea unei vieţi, a vieţii omeneşti în general, cu avînturile, spaimele, satisfacţiile, eşecurile şi efemeritatea ei.

O vară de răscruce, povestea unei adolescente din înalta societate newyorkeză a anilor ’40, este primul roman al lui Truman Capote, început în 1943 şi abandonat cinci ani mai tîrziu. Deşi Capote se reîntoarce periodic la manuscris, nu-l finalizează niciodată – mai mult, în 1966, cînd îşi părăseşte locuinţă din Brooklyn, printre obiectele lăsate în urma se numară şi cele patru caiete conţinînd textul şi notele cărţii. Considerate de biografii săi pierdute pentru totdeauna, ele au fost recuperate în 2004, la douazeci de ani de la moartea autorului, pentru ca doi ani mai tîrziu să vadă, în sfîrşit, lumina tiparului. Apariţia, întîrziată cu patru decenii, a ceea ce ar fi trebuit să fie romanul de debut al lui Capote a constituit unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimilor ani, iar destinul lui senzaţional adaugă o ultimă pată de culoare biografiei tumultuoase a autorului său.

„Ţi s-a întîmplat, cititorule, ca, într-un anumit moment al vieţii, să îţi dai deodată seama că ţi s-a schimbat cu totul felul de a privi lucrurile, ca şi cum toate cele pe care le văzuseşi pînă atunci s-au întors deodată spre tine cu o altă parte, pe care nu le-o ştiai încă? O astfel de prefacere morală a avut loc în mine pentru prima dată în timpul călătoriei noastre, pe care o şi socot începutul adolescenţei mele. Pentru prima dată mi-a venit în minte, clar, ideea că nu numai noi, adică familia noastră, trăim pe lume, că nu toate interesele se învîrtesc în jurul nostru şi că există şi un alt fel de viaţă, al unor oameni care nu au nimic comun cu noi, pe care noi nu numai că nu îi interesăm, dar care nici măcar nu au idee că noi existăm. Fără îndoială că ştiusem şi înainte toate astea; dar nu ştiusem în felul cum le aflasem acum, nu fusesem conştient de ele, nu le simţisem.”

Ca şi Pe drum, Vagabonzii Dharma este un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac. Sub numele fictive se ascund identităţile multor prieteni ai scriitorului, printre care se numără poeţii Gary Snyder şi Allen Ginsberg şi prozatorul Neal Cassady. Kerouac însuşi este Ray Smith, un tînăr care-şi caută refugiul în budism, sub îndrumarea unui „maestru” zen charismatic, Japhy Ryder (Gary Snyder), iar contrastul dintre concepţiile despre spiritualitate ale celor doi reprezintă principala temă a romanului. Japhy Ryder este un budist excentric şi flegmatic, care compune haikuuri, organizează ceremonii ale ceaiului şi face sex tantric cu femei frumoase. Ray Smith are principii mult mai stricte: în viziunea lui, viaţa este o luptă necontenită şi înverşunată între dorinţe lumeşti şi puritate. Intensitatea conflictului interior este redată în stilul plastic şi spontan propriu lui Kerouac, totul culminînd cu o călătorie simbolică, de cucerire a unui vîrf de munte.

Stephanie Patrick este răvășită de moartea familiei ei într-un accident aviatic. Atunci când descoperă că prăbușirea aeronavei a fost provocată nu de o defecțiune tehnică, așa cum se specula, ci de un atentat terorist, tânăra devine stăpânită de un singur gând, acela al răzbunării. Recrutată pe neașteptate de Magenta House, o misterioasă organizație secretă, Stephanie crede că a găsit mijlocul perfect de a-și atinge scopul. Conștientă că nu mai are ce pierde, se pregătește temeinic pentru a se transforma în „Petra”, o teroristă care activează în Germania, și în „Marina”, o femeie de afaceri din Londra. Contactul cu lumea spionajului internațional o face să își dea seama cât de amorțit îi este sufletul și să se bazeze doar pe intuiție. Pe măsura ce misiunile ei devin tot mai sângeroase, iar riscurile, tot mai mari, Stephanie începe să pună la îndoială informațiile aflate despre accidentul în care i-au pierit cei dragi. Oare organizația din care face parte chiar îi spune adevărul? Oare merită să-și pună în pericol viața pentru a-și răzbuna rudele? „Un Jason Bourne feminin de care nici nu știai că ai nevoie!” Entertainment Weekly „Stephanie este o eroină dură, perseverentă, captivantă!” Booklist „Mark Burnell a creat un personaj complex, o eroină memorabilă. Dar cine este ea cu adevarat? Un debut excelent!” The Economist

De peste 150 de ani cititorii sunt îndrăgostiți de surorile March, iar acum adaptarea cinematografică a Gretei Gerwig aduce pe marile ecrane o carte clasică, spre încântarea unei noi generații de fani. Îmbogățită cu imagini din filmul scris și regizat de Greta Gerwig și în care joacă Timothée Chalamet, Chris Cooper, Laura Dern, Louis Garrel, James Norton, Bob Odenkirk, Florence Pugh, Saoirse Ronan, Eliza Scanlen, Meryl Streep și Emma Watson, Micuțele doamne este povestea mereu seducătoare a patru surori din orășelul Concord, Massachusetts, Meg, Jo, Beth și Amy, care trec prin aventurile și greutățile epocii de după încheierea Războiului Civil din SUA.

„In lumea de azi, oamenii cauta linistea in dezordine, o retragere din forfota zilnica in pace. Aceste povestiri surprind viata de zi cu zi, cu toate bucuriile si durerile ei si cu toate trairile de iubire, ura, multumire si revolta. Este precum o experienta religioasa, o cautare a esentialului, semnificatia eterna a vietii, care ne face sa ne minunam si ne da tihna.” Shi Zhanjun „Povestirile cuprinse in aceasta carte reflecta din plin ultimele tendinte din literatura chineza, zugravind totodata marile schimbari din China in contextul globalizarii lumii.” Zhang Yiwu „Lumea pasiunilor reveleaza cele mai complexe si vibrante experiente ale existentei umane. Emotiile noastre, care ne disting de alte fiinte, confera stralucire literaturii si artei, spunand lumii povesti de bucurie sau de tristete. Textele din acest volum dezvaluie noi tendinte emotionale ale umanitatii noastre in esenta neschimbate, pe fundalul vremurilor in schimbare.” Qiu Huadong

Traducere şi note de Daniel Nicolescu

„Dacă nu ar părea tocit de atâta folosire, aș fi ales drept motto al romanului meu acest adagiu al lui Dostoievski: «Frumusețea va salva lumea»“, mărturisea David Foenkinos într-un interviu. Dar nu banalizarea este adevăratul motiv, intuiește cititorul, ci predilecția autorului pentru nuanță și sugestie, pentru o scriitură delicată și subtilă, care tatonează continuu misterul, ocolind explicitul, o „culoare a cuvintelor“ fermă, un contur al personajelor și faptelor lipsit de sfumato.

Antoine, respectat profesor de istoria artei care renunță aparent inexplicabil la tot, Camille, tânăra pictoriță a cărei vulnerabilitate se ascunde în liniile bruște și culorile tari aruncate pe pânză, Mathilde, mama singură care nu mai speră să iasă din rutina cotidiană, se dezvăluie treptat, gravitând mereu în jurul frumuseții perene a artei. Poate însă aceasta să răscumpere răul? Să absolve de orice vină? Să compenseze pierderea? Să reaprindă iubirea?

Cand Kit Gordy zareste maiestuosul conac de la Blackwood dincolo de portile negre de fier, nu se poate abtine sa nu se gandeasca: „Locul asta e... malefic!” Cladirea impunatoare o infricoseaza. Insa tanara ajunge sa intre in rutina noii vieti, incercand sa ignore zvonurile conform carora scoala de elita cu internat ar fi bantuita. Treptat, colegele ei de clasa incep sa dea dovada de talente extraordinare si cu totul nebanuite. Mai mult, fetele au parte de o sumedenie de intamplari ciudate: vise stranii, voci inexplicabile, scrisori care nu mai ajung niciodata la familie si la prieteni si, in special, senzatia coplesitoareca magia le impresoara din toate colturile conacului. Insa, pana cand isi dau seama Kit si prietenele ei ca Blackwood nu e ceea ce se asteptau, este posibil sa fie deja prea tarziu.

Regretul este doar pentru cei care nu au nimic de aparat, pentru aceia care nu au APA. Lynn cunoaste toate amenintarile posibile asupra helesteului ei: seceta, o iarna lipsita de zapada, coiotii si, mai ales, oamenii care sunt in cautarea apei de baut. Tanara face tot ce ii sta in putinta ca oricine se apropie de helesteu sa plece insetat sau sa nu mai plece deloc. Increzatoare in fortele proprii, Lynn nu are nevoie de lumea care se intinde dincolo de campuri si de padure. Pentru ea, viata inseamna doar lupta pentru supravietuire si grija continua de a avea lemne si apa. Odata cu sansa de a avea helesteul ei, vine si necesitatea de a-l apara cu mult curaj, ceea ce a invatat bine de la mama ei in toate orele pe care le-au petrecut catarate pe acoperisul casei, cu pustile in mana. Insa fuioarele de fum itite la orizont nu pot insemna decat un lucru: straini. Urmele misterioase din jurul helesteului, amenintarile din toiul noptii si gloantele care rasuna dovedesc ca strainii nu se vor opri pana nu obtin ceea ce isi doresc.

Archie este judecat pentru crima! Betty, Veronica si Jughead stiu ca Hiram Lodge i-a inscenat totul lui Archie, insa probele impotriva tanarului par incontestabile. De aceea, in disperare de cauza, gasca de prieteni ticluieste un plan menit sa demonstreze nevinovatia lui Archie: trebuie sa se intoarca la locul crimei. Trebuie sa se intoarca la Shadow Lake. Odata reveniti la cabana familiei Lodge, pericolele ii pandesc la fiecare pas in padure. Vor gasi oare pustii dovezile de care au nevoie pentru a-l salva pe Archie? Si, mai ales, vor reusi sa se intoarca la Riverdale in viata?

Deziluzionat dupa un mariaj esuat, Lavretki, eroul romanului Un cuib de nobili, se intoarce din peregrinarile prin Europa la mosia sa, doar ca sa aiba surpriza de a se indragosti din nou de o tanara care nu este altcineva decat fiica verisoarei sale.

Rudin, personajul principal din romanul omonim al lui Turgheniev, este un intelectual idealist, bun orator, care incearca fara succes sa depaseasca discutiile filosofice inutile si sa realizeze ceva concret, util societatii.

Scriitor plin de sensibilitate si romantism, Turgheniev a fost, de asemenea, preocupat de ideile progresiste ale vremii sale, influentand, prin opera lui, nu doar literatura rusa, ci si pe cea universala. 

Un adevărat maestru al senzualității, Rafael Whitbourne, duce de Candover, și-a căpătat reputația de cuceritor în budoarele elegante ale aristocratelor din Anglia, fără însă să-și dăruiască vreodată inima sau libertatea. Pe neașteptate, o misiune vitală pentru un prieten îl duce la Paris, unde trebuie să colaboreze cu contesa Magda Janos, „cea mai frumoasă spioană din Europa“.

Spre uluirea lui, fermecătoarea femeie nu este deloc o contesă adevărată, ci prostituata care l-a trădat cu mulți ani în urmă – singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat și, totodată, singura pe care a urât-o din toată inima. Margot Ashton, cunoscută acum de toată lumea bună drept contesa Janos, nu-și dorește decât să uite trecutul dureros și pe bărbatul care, cu cruzime, a nedreptățit-o.

Pe fundalul intrigilor și al comploturilor care pot arunca un întreg continent în război, un vârtej pasional de sentimente contradictorii îi atrage pe cei doi într-o poveste de dragoste căreia nici unul nu i se poate împotrivi.