Moderni & contemporani

Cu putin timp inainte de Craciun, Joakim primeste de la un librar un calendar advent, cu 24 de usite inchise. Asa incepe povestea calatoriei in timp pana la descoperirea misterului de Craciun. In fiecare zi a lunii decembrie, pana in Ajun, baietelul deschide cate o usa si gaseseste cate un desen si o scrisoare, din care reconstituie povestea unei fetite care, cu ceva timp in urma plecase intr-o calatorie miraculoasa pana la pestera din Bethleem, pentru a lua parte la Nasterea lui Iisus. Farmecul acestei povesti care se dezvaluie pe masura ce sarbatoarea se apropie ii cuprinde pe Joakim si pe parintii lui, care vor participa nerabdatori la dezlegarea enigmelor. Alaturi de Elisabet, baietelul ajunge in Copenhaga anului 1648, in Bizantul marii Schisme, in Mira si Damasc, pana la locul unde steaua magilor se oprise. Din galeria personajelor intalnite de cei doi nu lipsesc figurile mitice – pastori, ingeri, Mos Craciun, recompunand, la fiecare pagina emotia specifica sarbatorii. Istoria indepartata si recenta, fictiunea si jocul cu intrigi si personaje, tainele Nasterii se intrepatrund intr-un roman care, in buna traditie a lui Jostein Gaarder, devine o lectura placuta si incitanta pentru cititori indiferent de varsta.

După succesul avut cu Lumea Sofiei, Jostein Gaarder continuă poveştile pline de întrebări şi enigme. La 15 ani, Georg află că, printr-o scrisoare, tatăl său îi lăsase moştenire o serie de întrebări la care să caute răspunsul şi un mister cu totul neobişnuit pe care băiatul va trebui să-l rezolve. Ceea ce întâi apare ca o datorie pentru părintele de care abia îşi aminteşte, devine pentru Georg o adevărată obsesie, concentrându-şi toate eforturile pentru a o descoperi pe enigmatica fată cu portocale. Citind scrisoarea lăsată de tatăl său, băiatul află o extraordinară poveste de dragoste, capabilă să învingă fricile vieţii şi inevitabilitatea morţii; emoţia trecutului ce transpare prin manuscrisul moştenit se transformă într-o meditaţie asupra sensurilor existenţei. Principala întrebare la care Georg trebuie să răspundă este dacă viaţa, fiind atât de scurtă, mai merită trăită. Parcurgând până la capăt povestea fetei cu portocale, băiatul va putea să găsească răspunsul şi va afla, împreună cu cititorul lui Gaarder, care este  condiţia necesară şi suficientă pentru ca viaţa să fie cel mai frumos lucru din lume.

Iarba roşie este înainte de orice o plonjare în subconştient. Wolf, inventatorul unei maşini a timpului, vrea să-şi sondeze trecutul şi să-şi înţeleagă viaţa prin intermediul acestei bizare invenţii. Toate personajele romanului sunt în căutarea unui sens al existenţei. În ceea ce-l priveşte pe Senatorul Dupont, el îşi încheie cu bine căutările, reuşind să facă rost de un uapitic, o fiinţă micuţă care-l va face fericit pentru tot restul vieţii. Faptul că Senatorul Dupont este un câine înzestrat cu darul vorbirii şi e singurul ce pare a fi atins starea de beatitudine, stare ce seamănă izbitor de mult cu prostraţia, este încă una dintre ironiile amare ale acestui autor la care invenţia verbală şi amestecul regnurilor nu sunt niciodată gratuite, iar farsa şi lirismul merg mână în mână în subminarea romanului realist.

Care-i treaba cu femeile? În 1950 Boris Vian publică, sub pseudonimul Vernon Sullivan, Femeile nu-şi dau seama, un roman-pastişă despre proza şi stilul de viaţă american de la mijlocul secolului XX. Cu o clară intenţie parodică, Vian povesteşte aventura întinsă pe câteva zilei a tânărului de bani gata Francis Deacon. Nu lipsesc drogurile, femeile, promiscuitatea fără limite, intervenţiile FBI, urmăririle pe apă şi pe uscat, travestiul şi toate beneficiile materiale pe care America aflată în plină dezvoltare i le poate oferi unui tânăr dispus să nu facă nicio economie când vine vorba de distracţie şi senzaţii tari.

„În acest vis există imagini pentru că Borges le creează. Când deschide ochii, ele dispar şi lumea se transformă într-o ceaţă cenuşie. Oare aceasta să fie lumea reală, cea a ceţii cenuşii? Ori poate cea a imaginilor suprapuse? Poate nici una dintre cele două şi poate că cel care a avut acel vis nici nu a fost Borges. Poate că nu a fost decât visul unui alt om, care-l creează în timp ce crede că-l descifrează, care-l inventează cu tot cu trecutul, prezentul şi viitorul.“

În cel mai recent roman al lui José Manuel Fajardo, Numele meu este Jamaica (2010) un bărbat şi o femeie, profesori universitari care se cunosc demult, se întâlnesc cu ocazia unui congres la Tel Aviv şi petrec pentru prima oară o noapte împreună. Cu această poveste aparent frivolă începe un labirint de aluzii literare şi de referinţe istorice, în momentul în care bărbatul, Santiago Boroní, îşi declară răspicat o nouă identitate, afirmând că se numeşte Jamaica şi că este evreu. Relatare a unei crize existenţiale profunde, provocate de doliu, romanul este în egală măsură o meditaţie despre contradicţiile societăţii moderne, despre sacrificiu, intoleranţă şi libertate.

"O lectura plina de divertisment, multa culoare locala, situatii comice cu duiumul." (The Seattle Times)

"Incantator - iti ofera la fel de multa satisfactie ca o masa la un restaurant Michelin de trei stele" (USA Today)

Proza completa 1 (Editia 2015)

Faimosul autor al Portocalei mecanice ilumineaza in acest roman somptuos, impregnat de spiritul elisabetan, firele nevazute dintre viata si operele lui Shakespeare. De la ipostaza adolescentului obsedat de cuvintele rare sau inventate, la cea a poetului si dramaturgului in plina forta creatoare, romanul urmeaza itinerariul iubirilor lui Shakespeare, povestea lui de seducator si sedus reflectata in Sonete si in piesele de teatru.

„Plin de sensibilitate, simpatic, prietenos, Billie este o revelatie, un roman incredibil de delicat, cel mai bun de pina acum al Annei Gavalda.” (France 2)

„De la scenariul cinematografic pe care l-am schiţat ca embrion al întregii lucrări şi până la punctul final pe care l-am pus opt ani mai târziu, romanul acesta m-a făcut să trăiesc una dintre cele mai bogate şi mai exaltante aventuri literare." (Mario Vargas LLOSA)

„Inteligenta ar trebui sa fie al doilea nume al Lenei Andersson. Pasiune pura este o disectie a psihologiei intortocheate a iubirii de o luciditate care iti da fiori.“ (M Magazine)

Va amintiti de David Foenkinos? propune o inspirata si hilara abordare a ideilor despre celebritate, creatie si talent, descriind totodata universul fragil al relatiilor de iubire si al problemelor care se isca intre parinti si copii atunci cand acestia din urma ajung la maturitate.

Cititorul rade cu Foenkinos in timp ce Foenkinos rade de el insusi, tesand cu ironie povestea unui scriitor de 40 de ani bantuit de stafia esecului. Fara a fi o autobiografie, aceasta carte cuprinde o trama ametitoare, plina de conflicte si suspans in cea mai buna traditie a autofictiunii. Finalul optimist pare un suras ce incununeaza o poveste rotunda. Adica perfecta? Merita s-o descoperiti!

O minunata alchimie tese, din fire impalpabile, acest roman devenit o carte-cult in peste 40 de tari. In 2007 a fost ecranizat de Francois Girard, cu Michael Pitt, Keira Knightley, Alfred Molina, Sei Ashina si Koji Yakusho in rolurile principale.

La 1861, o epidemie care ucide viermii de matase ameninta sa aduca ruina in infloritorul orasel francez Lavilledieu, unde sapte filaturi produc pretioasele fire din care se tese senzualul si inefabilul material. Singura solutie este o calatorie pana in indepartata Japonie, unde crescatoriile nu au fost afectate. Strainilor nu le este insa ingaduit sa intre in Tara Soarelui-Rasare, iar periculoasa misiune ii este incredintata tanarului Herve Joncour, care si-a abandonat cariera militara in favoarea matasii. Traversand toata Europa si Asia, el ajunge „la capatul lumii“, iar acolo, pe domeniul seniorului Hara Kei, are loc intalnirea care ii va schimba viata. Penduland intre cele doua lumi si intre doua femei – sotia din Franta si iubita intangibila din Japonia, amandoua in asteptare –, Herve Joncour strabate continente si cartografiaza teritoriile pline de neprevazut ale iubirii.

Romanul Frumosii invinsi este una dintre cele mai cunoscute scrieri experimentale ale anilor ’60. Naratiunea este construita in jurul a trei personaje legate intre ele prin complicatele fire ale iubirii: naratorul - specialist in istoria unui trib indian care de-a lungul intregii sale existente a pierdut toate bataliile - sotia sa Edith si F. -  un fel de guru modern, purtandu-l pe cel dintai pe caile unei initieri cu o finalitate neclara. Planul contemporan al naratiunii se suprapune peste reconstituirea de catre naratorul fara nume, unui personaj real, Catherine Tekakwitha, singura „piele rosie“ canonizata de Biserica Catolica. Romanul alterneaza pasaje de un splendid lirism cu fragmente descriind o sexualitate exacerbata.

Ajunsă la şaptezeci şi doi de ani, Aaliya, o femeie care nu se simte necesară nimănui, povesteşte despre sine şi despre cei apropiaţi. Locuieşte singură într-un apartament din Beirut, dar casa ei adăposteşte sute de tomuri, cum nimeni din capitala Libanului nu mai are. Divorţată, fără copii, avînd drept Dumnezeu scriitori şi opere faimoase, femeia a lucrat o viaţă ca librar şi de aproape cinci decenii traduce în fiecare an în arabă una dintre cărţile care i-au plăcut. Munca sa nu este destinată altor ochi, căci Aaliya doar creează şi depozitează: traducerile sînt îngropate în cutii şi păstrate în apartament. Lucrurile se schimbă însă cînd un dezastru neaşteptat ameninţă să distrugă tot ce Aaliya a creat în lunga-i viaţă. Concentrat, un nebănuit ghid de lectură, romanul cuprinde poveşti cuceritoare despre Beirutul de azi şi de ieri, despre războiul civil din Liban, o lume fascinantă ţesută în amintirile unei neobosite cititoare.

Prin Lapte negru, Elif Shafak reface cu eleganta parcursul de la scriitoarea nomada independenta la mama sedentara, plina de nesiguranta; ea nu-si dezminte imaginatia debordanta si personifica atat propriile trasaturi de caracter, sub forma unui harem de femei in miniatura, cat si feluritele faze ale depresiei postnatale care-o macina, sub infatisarea unei familii sinistre de djinni. Shafak isi impleteste gandurile inspirate de trairile unei mame cu cele ale unor scriitoare celebre precum Virginia Woolf, Sylvia Plath, Zelda Fitzgerald, Ayn Rand, Alice Walker sau Toni Morrison, cautand cu perseverenta o solutie la conflictul dintre maternitate si creativitate.

 Roman inclus pe lista celor mai bune carti de fictiune istorica pe 2013 de Huffington Post si Goodreads. Tradus in peste douasprezece tari. Drepturile de ecranizare pentru un serial TV au fost cumparate de Amazon Studios.

Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. In 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, in 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras si in 2015, Jerusalem Prize. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in peste patruzeci de tari.

Veronika pare sa aiba tot ce si-ar putea dori. Frecventeaza localuri de noapte cunoscute, intalneste barbati atragatori, si totusi nu e fericita. Ceva lipseste din viata ei. Iata de ce, in dimineata zilei de 11 noiembrie 1997, Veronika se hotaraste sa moara. Dupa ce ia o supradoza, i se spune ca nu mai are de trait decat cateva zile. Romanul o urmareste pe parcursul acestor zile intense in care, spre surprinderea ei, se trezeste atrasa in lumea inchisa a spitalului unde se afla. In aceasta stare de surescitare, ea descopera lucruri pe care nu-si permisese de fapt sa le simta niciodata: ura, teama, curiozitate, dragoste – pana si implinirea sexuala. Experientele ei o fac treptat sa-si dea seama ca fiecare secunda a existentei este o alegere intre viata si moarte. Cartea lui Paulo Coelho vorbeste despre cei care nu intra in tiparele considerate normale de catre societate. Vorbeste despre nebunie si despre nevoia de a descoperi un alt mod de viata a oamenilor care, gandind diferit, se confrunta cu prejudecatile celorlalti.

Roman ecranizat in 1959, cu Alec Guinness, Burl Ives si Maureen O’Hara in rolurile principale

Péter Esterházy (nascut in 1950, la Budapesta, intr-una dintre cele mai vechi si renumite familii aristocratice din Ungaria) este, probabil, scriitorul maghiar cel mai cunoscut in momentul de faţa, una dintre vocile si constiinţele literare definitorii pentru problematica spaţiului central si est-european contemporan. A urmat iniţial studii de matematica la universitatea din orasul natal si a lucrat ca matematician intre 1974 si 1978; a debutat in 1978 in reviste literare, iar de atunci s-a dedicat in intregime literaturii. Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistica, lucrari traduse in peste douazeci si cinci de limbi si incununate cu numeroase distincţii naţionale (printre care prestigiosul Premiu Kossuth, in 1996) si internaţionale (Herder, in 2002, Grinzane Cavour, in 2004, Premiul Pacii al Uniunii Editorilor si Librarilor din Germania, in 2004, Premiul de Excelenţa al Institutului Cultural Roman, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, in 2007 s.a.). Curtea Veche Publishing i-a dedicat lui Péter Esterházy o serie de autor in care au aparut, pana acum, in traducerea reputatei Anamaria Pop, urmatoarele carţi: Verbele auxiliare ale inimii (2007), Harmonia cælestis (2008), Ediţie revazuta (2008), O femeie (2008), Rubens si femeile neeuclidiene (2009), un volum inedit de interviuri, La inceput eram inca un om normal — Dialog cyberspaţial (2010), Péter Esterházy in dialog cu Iolanda Malamen si Nicio arta (2011).

Roman distins cu James Tait Black Memorial Prize si nominalizat la Booker Prize in anul 2005

„Multe se vor spune despre intoarcerea mea printre lupi; si toate vor fi inexacte. Pentru a afla adevarul, s-ar fi cuvenit sa fiu insotita cind am deschis usa acelui obscur magazin din Hamburg – dar in seara aceea eram singura. Hotarisem sa-mi iau o pauza intre repetitii. Lucram la Concertul nr. 2 de Brahms si voiam sa-mi curat trupul de intreaga tensiune fizica a exercitiilor de claviatura pe care le impune aceasta opera cu complicatii ritmice nesfirsite, cu zbateri complexe intre acorduri masive si mari disonante, cu un scherzo impetuos – o muzica furtunoasa. Brahms o crease ca sa exceada puterile feminine, asa incit aveam uneori impresia ca duc o lupta inversunata cu pianul si ca opera pare sa combata niste forte cosmice, intunecate, strabatute de filfiitul unor aripi deasupra unui ocean caruia ii simteam, chiar in acea clipa, mirosul greu, sarat si usor uleios.” (Helene Grimaud)

„Arta e facuta sa ia realitatea prin surprindere… Ea n-ar trebui, dupa parerea mea, sa prezinte «realul» drept o preocupare. Nimic nu este mai ireal decit unele asa-zise romane «realiste» – sunt niste cosmaruri. E posibil sa creezi intr-un roman un oarecare adevar senzorial – adevaratul sentiment al unui personaj –, atita tot. Sigur, extraordinara iluzie a artei este sa te faca sa crezi ca marea literatura e foarte aproape de viata, insa lucrurile stau exact invers. Viata e amorfa, literatura e formala.” (Françoise Sagan)

„Va place Brahms? schiteaza extraordinarul portret al unei femei inca tinere, care ascunde douazeci de ani de experienta emotionala si cinci ani de scriitura de succes.“ (The Guardian)

Misterul si incertitudinea planeaza de la un capat la celalalt al acestui roman in care Modiano aduce in prim-plan tema memoriei si a identitatii. Cainele-fantoma traverseaza vag scena, insotind bizarele personaje in cautarea celui mai greu de gasit lucru – lumina naturala.

Ocolul zilei in optzeci de lumi este o colectie de povestiri, recenzii de carte, articole despre cronopi faimosi, ca Thelonious Monk sau Louis Armstrong. Textele sunt insotite de fotografii si ilustratii atent alese de autor, venind in completarea imaginarului construit de Cortazar. De la povestea lui Jack Spintecatorul, la poezii si intamplari autobiografice, volumul de fata il duce pe cititor intr-o calatorie fascinanta prin optzeci de lumi, desfasurata sub privirea atenta si ingaduitoare a motanului Theodor W. Adorno.

„Sub ochii nostri, rezistenta unei garnizoane americane izolate din Afganistan e macinata nu de forta armelor, ci de vointa unei singure femei, care crede neabatut in adevar si dreptate.” (J.M. Coetzee)

„Joydeep Roy-Bhattacharya readuce in actualitate mitul nepieritor al Antigonei in acest roman curajos, visceral. Dar De veghe deschide noi drumuri si face ceea ce reinterpretarile tragediei nu au reusit: dezvaluie latura profund umana a fiecarui personaj in parte, stirnind astfel deplina empatie a cititorului.” (NPR.org)

„De veghe este cel mai stralucit roman despre unul dintre evenimentele care au marcat inceputul secolului XXI. Prin aceasta carte, Joydeep Roy-Bhattacharya se dovedeste a fi un Norman Mailer al zilelor noastre.” (ABC Brisbane)

Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura

Romanul Ma numesc Rosu a cistigat in anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award.