Moderni & contemporani

Titania McGrath este numele unui personaj fictiv creat în aprilie 2018 pe Twitter de către actorul de comedie Andrew Doyle. Doyle este redactor la revista on line de cultură și politică Spiked și conduce la Londra o serie de spectacole de stand up intitulate Comedy Unleashed. Doyle își descrie creația, pe Titania Mc Grath, drept „o militantă vegană care crede că este un poet mai bun decât William Shakespeare”. Din martie 2021, Titania are peste 600 000 de adepți. Contul ei pe Twitter, potrivit lui Doyle, a fost conceput să batjocorească „cultura trezită” contemporană. Contul Titaniei McGrath a fost suspendat de patru ori sub acuzația de incitare la ură.

Cuprinzând noi texte de Ocean Vuong, Lauren Groff, Aleksandar Hemon, Sayaka Murata, Sandra Cisneros și alții, cel mai recent număr al antologiei Freeman’s explorează speranța și suferința prezentului în continuă schimbare, expunând modurile multifațetate în care învățăm să ne adaptăm zi de zi.

„John Freeman face apel la o amplă rezervă universală de talent… O experiență de lectură vastă."
—Kirkus Reviews

Autor premiat şi binecunoscut critic de carte, John Freeman a fost preşedintele National Book Critics Circle şi, până în 2013, coordonatorul antologiilor Granta. Recenziile sale literare şi interviurile cu unii dintre cei mai cunoscuţi autori din lume au apărut în mai mult de 200 de publicaţii din întreaga lume, printre care The New York Times, San Francisco Chronicle, The Wall Street Journal, The Guardian, La Repubblica şi La Vanguardia. Este autorul volumelor The Tyranny of Email (2009), Cum să citeşti un romancier (Vellant, 2015), Hărți (Black Button Books, 2017), The Park (2020), Dicționarul refacerii (Black Button Books, 2020), şi editorul volumelor Tales of Two Cities (2014), Tales of Two Americas (2017) și Povești despre două planete (Black Button Books, 2021), The Penguin Book of the Modern American Short Story (2017). În prezent, John Freeman este editorul antologiei Freeman’s. Locuieşte la New York şi predă la The New School.

Pornind de la un element autobiografic (cartea despre rolul tractoarelor în istoria Ucrainei moderne scrisă de tatăl ei), autoarea construieşte povestea lui Nikolai, un văduv ucrainean în vârstă de optzeci şi patru de ani, cetăţean britanic naturalizat, un ins excentric, trăsnit, egoist, care gândeşte logic doar atunci când e vorba de combustia internă. După moartea soţiei, rătăcit într-o mare de zile şi nopţi solitare, el redescoperă iubirea în persoana oportunistei Valentina, o ucraineancă blondă de treizeci şi şase de ani, divorţată, care doreşte să obţină drept de rezidenţă în Anglia şi se instalează, cu „sânii ei superiori, botticellieni”, în casa şi în viaţa bătrânului, explodând ca „o grenadă trandafirie şi zulufată” în familia lui. Cele două fiice ale lui Nikolai se dau peste cap să-l extragă din hăţişul amoros şi juridic în care s-a afundat şi, în cursul luptei împotriva duşmanului comun, surorile – care nu se iubeau mai deloc – se apropie, învaţă să se cunoască şi află, împreună cu cititorul, episoade tragice din istoria familiei şi a ţării lor de origine. Scris cu vervă şi duioşie, ingenios şi plin de umor, romanul Scurtă istorie a tractoarelor în limba ucraineană îşi captivează cititorii până la ultima pagină.

„Opera lui Puig este cea mai originală creație a sfârșitului de secol XX." Mario Vargas Liosa

Doi bărbați care nu au nimic în comun sunt aduși de soartă în aceeași celulă dintr-o închisoare argentiniană și, nevoiți să îndure împreună greutățile vieții carcerale, se împrietenesc. Molina este un cinefil homosexual ajuns la jumătatea vieții, iar plăcerea lui cea mai mare este să povestească filme. Valentín, tânăr și impetuos, împărtășește cu înflăcărare ideile revoluției marxiste și îl respinge de la bun început pe Molina, căci i se pare efeminat și lipsit de convingeri politice. Dar, povestindu-și fărâme din propria viață, îngrijindu-se unul pe altul, căci otrava nopților petrecute dincolo de gratii nu este numai sufletească, trăind în umbra trădării și a nesiguranței, între cei doi protagoniști se leagă o prietenie care transgresează limitele fizice.

„Emoționant… Puig își țese pânza strălucitoare în jurul unei teme clasice." News Week

„În Sărutul femeii-păianjen dragostea își joacă rolul clasic: ea e cheia iluminării și a supraviețuirii, e ceea ce unește doi oameni care, altfel, n-ar avea nimic de împărțit. Prin dragoste se nasc toleranța și înțelegerea." Los Angeles Times

„Manuel Puig este un scriitor realist experimentat care caută ceea ce el numește o nouă formă de literatură populară. Îi place mai ales să se folosească de reziduurile lumii: decupaje din reviste, albume fotografice, rapoarte de poliție și spital, scrisori, reclame, șlagăre, liste de cumpărături, și pe toate acestea le lasă uneori să-și spună propria istorie, fără să intervină." The New York Times

„Figura lui Molina e o reflectare a femeii-păianjen: maternă, feminină și posesivă, dar din el transpare și o dimensiune mai întunecată, căci devine un etern țesător de iluzii din a căror capcană Valentín nu poate scăpa." The Guardian

„Cuvinte care eliberează este romanul din care cititorul interesat poate afla care sunt scopurile, procesul și rezultatele unei psihanalize reușite." – Vasile Dem. Zamfirescu

Crizele teribile de angoasă, ura de sine și mai ales sângerările abundente, interminabile, jenante, care nu cedează în ciuda numeroaselor spitalizări și tratamente medicamentoase, o determină pe Marie, o tânără cultă, de origine algeriană, să înceapă o psihanaliză care va dura șapte ani. Paradoxal pentru ea, care a cunoscut doar medici interesați de simptome, psihanalistul nu-i cere să vorbească despre „sângele ei", ci despre vise, fantasme și amintiri, gânduri și emoții ce-i vin spontan în minte, din care treptat se dezvăluie un sens și o nouă Marie, renăscută. Cartea este relatarea vie și provocatoare a acestei întâlniri vindecătoare cu sine, pe care o reprezintă psihanaliza.
Romanul a fost distins cu premiul Littré în 1976.
A fost un succes internațional, fiind tradus în 26 de limbi și ecranizat în 1983, cu Nicole Garcia în rolul principal.

„Dintre toate cărțile pe care le-am citit, aceasta oferă tabloul cel mai realist al experienței unui pacient în psihanaliză. După opinia mea, nu există roman mai apropiat de perfecțiune decât acesta." – Bruno Bettelheim, psihanalist

„Cuvinte care eliberează relatează pas cu pas analiza autoarei, o experiență psihanalitică grație căreia a reușit să evite azilul și să simtă cum renaște. Cititorul poate simți și imagina el însuși procesul pe care l-a parcurs Marie Cardinal." – The Guardian

Martha Friel împlinește patruzeci de ani. Cândva, lucra la Vogue și plănuia să scrie un roman. Acum, scrie pe internet. A locuit o vreme la Paris. Acum, locuiește în Oxford, într-o comunitate restrânsă. Este singura persoană care nu are un doctorat, un copil sau pe amândouă. Stă într-o casă pe care o urăște, dar din care nu se îndură să plece. Și totuși, trebuie să plece acum, când soțul ei, Patrick, genul care gătește, o iubește necondiționat și nu și-a dorit niciodată altceva decât să o facă pe ea fericită, a plecat.

Pentru că ceva este în neregulă cu Martha, și asta, de multă vreme. La șaptesprezece ani, o mică bombă s-a declanșat în creierul ei și de atunci, n-a mai fost niciodată aceeași. Și cu toți doctorii și nesfârșitele terapii, cu toate medicamentele pe care le-a luat, tot nu știe care e problema, de ce petrece zile întregi incapabilă să se ridice din pat și de ce îi rănește pe ceilalți cu remarcile ei crude.

Martha se refugiază în casa copilăriei, o locuință londoneză boemă (și decrepită), alături de mama ei, o sculptoriță minoră (și o băutoare de calibru) și de tatăl său, un poet celebru (deși nepublicat), încercând să supraviețuiască fără sora ei cea devotată, care, cândva, făcea suportabil tot haosul din casă.

Dar poate că, luând viața de la capăt, Martha va reuși să scrie un final fericit și să descopere că, de fapt, povestea ei nu se termină aici.

„Un roman incredibil de amuzant și de tulburător... însuflețit adesea de o energie debordantă. Și totuși, reușește să fie sensibil și înduioșător și să ofere imagini nuanțate asupra a ceea ce înseamnă să faci schimbări și concesii, chiar dacă pentru aceasta trebuie să începi din nou, de la zero.“ The Guardian

„Meg Mason excelează în acest roman impresionant, o poveste despre descoperirea de sine a unei femei, în lupta cu boala mintală... Spirituală și puternică, povestea emoționantă a Marthei îi va încânta pe fanii lui Sally Rooney.“ Publishers Weekly

Fiul unui negustor bogat din Livorno și al tinerei sale amante americane, G. a fost conceput în 1886, la patru ani după moartea lui Garibaldi. Încredințat grijii verilor săi materni Beatrice și Jocelyn, descendenții unei familii aristocratice decăzute, G. deprinde tainele vieții în Anglia rurală. Înstrăinat de părinți, condamnat dintru început la soarta celor fără patrie ori apartenență, G. întruchipează individul contemporan pendulând între libertate și însingurare, descoperire de sine și autodistrugere. Îl vom regăsi, rafinat paneuropean ante litteram, în principalele orașe ale statelor-națiune ale anilor dintre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: Paris, Milano, Londra, Triest. Cosmopolit, poliglot, senzualist par excellence, va acoperi, cu interesul rece al martorului distant, marile răsturnări istorice, politice, sociale, tehnologice ale timpului său, într-un total dispreț față de ideea de soartă ca un dat. Un portret plin de compasiune al Europei dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, G. este o operă de ficțiune clasică de la un maestru modern ce merită redescoperit.

Romanul Ultima gară a fost ecranizat în 2009 de Michael Hoffman. În 2010 filmul omonim este nominalizat la Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Hellen Mirren, şi cel mai bun actor în rol secundar, Christopher Plummer.

Suntem în anul 1910. Rusia a trecut printr-o revoluţie. Lev Tolstoi şi-a publicat deja capodoperele Anna Karenina şi Război şi pace. E adulat în ţară şi în lume. Dar faima are preţul ei. Sfâşiat între „religia“ sărăciei, pe care a îmbrăţişat-o cu speranţa celui care vrea să-şi salveze sufletul, şi traiul fastuos impus de soţia sa, Sofia Andreevna, Tolstoi nu îşi găseşte liniştea. Dornic să i se piardă urma, părăseşte Iasnaia Poliana, locul în care şi-a petrecut aproape întreaga viaţă. În spatele misterioasei fugi stă însă un şir de evenimente tumultuoase pe care Parini le aduce la lumină din jurnalele şi însemnările care au însoţit fiecare clipă a existenţei marelui scriitor rus.

Irvin Yalom revine cu un roman despre minţile a doi oameni care au intrat în istorie la trei secole distanţă unul de celălalt: filosoful olandez de secol XVII, Baruch Spinoza, şi Alfred Rosenberg, unul dintre ideologii nazismului şi un apropiat al lui Adolf Hitler. Imaginând o intersecţie neaşteptată între viaţa lui Spinoza şi destinul lui Rosenberg, Irvin Yalom construieşte o poveste de neuitat despre ură şi toleranţă, curaj şi laşitate, pedeapsă şi speranţă.

Prestigiosul romancier şi psihiatru Irvin Yalom oferă în acest roman una dintre cele mai minuţioase şi realiste descrieri ale terapiei de grup, alăturând investigaţiei pshihologice o savuroasă biografie a filosofului german Arthur Schopenhauer.

Volumul de faţă reuneşte două dintre scrierile de început ale lui Dino Buzzati, Bàrnabo, omul munţilor (1933) şi Secretul Pădurii Bătrâne (1935), care s-au bucurat de mare succes la vremea apariţiei, ambele fiind ecranizate. Tânărul pădurar Bàrnabo, însărcinat cu paza explozibilului, nu reuşeşte să-i împiedice pe bandiţi să pună mâna pe muniţie. Plecând de la o intrigă simplă, primul roman al lui Dino Buzzati anticipează prin tematică şi stil capodopera scriitorului italian, Deşertul tătarilor: aşteptarea „evenimentului vieţii” şi ratarea întâlnirii cu acesta în momentul în care se iveşte. De cu totul altă factură, Secretul Pădurii Bătrâne este o proză fantastică şi o fabulă despre măreţia naturii, dar şi despre forţa timpului care devorează totul. Umor, aventură, fantezie debordantă, înţelesuri ascunse şi semnificaţii filozofice – două texte în care îl descoperim pe scriitorul italian în tot ce are mai valoros: un regal Buzzati!

Cartea cu care Carlos Ruiz Zafón îşi ia rămas-bun de la cititorii săi.

Un băiat hotărăşte să devină scriitor când îşi dă seama că poveştile născocite de el îi plac fetei bogate care l-a fermecat. Un celebru făuritor de labirinturi părăseşte Constantinopolul aflat sub asediu ducând cu sine planurile unei biblioteci nemaivăzute. Un bărbat venit parcă din lumea tenebrelor îi promite lui Cervantes că-l va ajuta să scrie o carte care îl va face faimos. Iar pe un vas ce se îndreaptă spre New York, Gaudí priveşte fascinat lumina şi aburul, materia din care ar trebui făcute oraşele. Carlos Ruiz Zafón extinde lumea din seria Cimitirul Cărţilor Uitate, conducându-ne pentru ultima oară în universul legendarei biblioteci şi pe străzile pline de mister ale Barcelonei.

„Cel mai bine vândut autor spaniol de la Cervantes încoace, Zafón îşi aduce la viaţă oraşul natal, Barcelona cea plină de miracole şi mistere, în povestiri pe cât de frumoase, pe atât de tulburătoare.” (The Washington Post)

„Evocatoare, captivante, aceste povestiri reconstituie atmosfera gotică din Cimitirul Cărţilor Uitate.” (The Times Literary Supplement)

„Carlos Ruiz Zafón este un maestru al misterului şi suspansului.” (Lire)

Intr-o dimineata insorita in timp ce se plimba prin Parcul Steglitz din Berlin, Franz Kafka a intalnit o fetita care plangea.

Fara sa stie de ce, plansul ei l-a durut atat de tare, incat trebuia sa afle de ce. O chema Elsi si isi pierduse papusa, pe draga ei Brigida. „Dar papusa ta nu s-a pierdut, a plecat intr-o calatorie si ti-a trimis o scrisoare. O, cum am uitat! Desigur, ti-o aduc maine. Eu sunt postasul papusilor”.

Si, timp de trei saptamani, Franz Kafka i-a scris lui Elsi, in fiecare zi, cate o scrisoare.

O naraţiune dramatică reunind paisprezece articole consecutive scrise de Gabriel García Márquez pe vremea când lucra ca jurnalist. În 1955, el publicase interviul-serial luat unui marinar care a trecut pe lângă moarte dintr-o neglijenţă a marinei columbiene. În 1970, García Márquez a adunat articolele într-o carte.

La varsta de doisprezece ani, Sierva Maria este muscata de un caine. Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata... Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda, misticism si erotism, Gabriel García Márquez depaseste granitele realismului magic.

In Ochi de caine albastru, scufundarea lui Garcia Marquez in aceasta "alta" realitate e profunda si vertiginoasa. Aici nu este vorba despre o realitate placuta si amuzanta.  Garcia Marquez ne pune fata in fata cu o prezenta inevitabila - moartea -, dezvaluind-o ca pe o parte geamana a vietii noastre. Moartea licarindu-ne in vise, cunoscuta apoi ca experienta totala a sufletului si a corpului. Moartea ca o constanta iminenta, care ne arata pana in ce punct fiinta noastra este formata din aspecte distincte si niciodata imaginate.

• Cartea care a creat senzație în întreaga lume și fenomenul care a cucerit mai mult de douăsprezece milioane de cititori.
• Cea mai importantă carte a deceniului pentru Business Insider, cartea #1 a anului și bestseller internațional #1
• Bestsellerul anului pentru The New York Times Book Review

Ani de-a rândul, Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord, a fost bântuit de zvonuri nelămurite despre Fata Mlaștinii. Așa se face că, spre sfârșitul anului 1969, când frumosul Chase Andrews este găsit mort, localnicii o bănuiesc pe Kya Clark, cea pe care ei o numesc Fata Mlaștinii. Însă Kya nu e cum umblă vorba. Sensibilă și inteligentă, ea a supraviețuit ani în șir, singură, în pustietatea mlaștinii, casa ei, găsind prieteni printre pescăruși și lecții de viață printre nisipuri. Și a venit vremea când ea tânjește după apropierea semenilor, după dragoste. Când doi tineri din oraș se lasă atrași de frumusețea sălbatică a fetei, Kya se simte tentată de perspectiva unei vieți noi, fără măcar să se gândească la ce-ar putea să-i aducă viitorul.

„O crimă misterioasă în mijlocul naturii și o poveste de dragoste cu un final pe care nu-l veți ghici și nu-l veți uita niciodată.“ Entertainment Weekly

„Un roman pasionant despre maturizarea unei fete singuratice în mlaștinile din Carolina de Nord.“ The New York Times

„Delia Owens explorează felul în care izolarea afectează comportamentul uman, precum și efectul profund pe care îl poate avea respingerea asupra noastră.“ Vanity Fair

„Un roman de o frumusețe tulburătoare.“ The New York Times Book Review

Trăind de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrând într-o librărie din Paris cu fiica ei mică, Vivi, şi luptând pentru viaţa ei, Charlotte nu este o victimă, este o supravieţuitoare. Dar poate supravieţui următorului capitol din viaţa ei? Alternând între Parisul din timpul războiului şi publicaţiile din New York din anii 1950, romanul lui Ellen Feldman este o poveste extraordinară despre rezistenţă, dragoste şi alegeri imposibile, care explorează modul în care supravieţuirea nu vine niciodată fără un cost.

Regina șampaniei este un roman care spune povestea adevărată a renumitei văduve Nicole Clicquot, cea care a revoluționat modul de fabricare a șampaniei. Pornind de la Revoluția Franceză, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe când Nicole avea doar 11 ani, străbatem cu emoție anii când Napoleon visa să cucerească lumea, iar șampania curgea în palatele nobililor ruși. A fi femeie atunci presupunea să ai grijă de casă, să te îmbraci frumos, să arăți și să te porți ca un bibelou, să stai în banca ta, fără să ai niciun cuvânt de spus. Micuță, plină de nerv, cu ochi strălucitori, Văduva Clicquot va fi altfel, rămânând în memoria urmașilor prin ceea ce a creat – cea mai romantică șampanie, recunoscută
ca atare și în zilele noastre.

Mel si Abi au fost cele mai bune prietene in vremea studentiei, pana cand sarcina neplanificata a lui Mel a facut-o sa renunte la studii. Saptesprezece ani mai tarziu, vietile lui Mel si Abi sunt foarte diferite. Mel este acum fericita, casatorita, dupa ce si-a crescut fiul singura, inainte de a se intalni cu sotul ei, Ben. Acum are si doua fete superbe si un camin fericit, cu trei copii.

Intre timp, Abi si-a urmat iubitul in LA pentru o viata plina de petreceri, celebritate si rasfat. Totul a fost perfect, pana cand a descoperit ca partenerul ei o insela. Abi are nevoie acum de un prieten adevarat pe care sa se sprijine si de timp pentru a se vindeca. Si ce loc poate fi mai bun decat casa lui Mel, cu copiii ei minunati si sotul care ii sustine... Dar intentiile ei nu sunt tocmai bune.

Arundhati Roy este prima scriitoare indiană care a câștigat Booker Prize. Premiul i-a fost acordat pentru romanul de debut, Dumnezeul lucrurilor mărunte, care, prin amestecul de exotism, misticism și istorie indiană, prin erotismul intens inserat în peisajul unei societăți fracturate în caste și condiționate de prejudecăți religioase, prin intensitatea poetică a limbajului și inventivitatea explozivă a stilului, s-a bucurat imediat de succes.

Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența invincibilă a copiilor, gemenii Rahel și Estha își trăiesc vârsta nevinovată la adăpostul unei familii pestrițe: frumoasa, dar singuratica lor mamă, care îl iubește noaptea pe bărbatul pe care copiii ei îl adoră ziua; bunica lor oarbă, care cânta la vioară; unchiul lor drag, chefliu, marxist radical, afemeiat; o mătușă antipatică, pe care o dezamăgire în dragoste a făcut-o să savureze toate nefericirile celor din jurul ei... Dar, când verișoara lor din Anglia împreună cu mama ei vin în vizită de Crăciun, gemenii află că lucrurile se pot schimba într-o clipă.

„Dumnezeul lucrurilor mărunte explorează soarta tragică a unei familii ce încalcă «legile care stabileau cine trebuie iubit și cum». […] De la prima propoziție, e limpede că am fost prinși în mrejele unei voci noi… o voce de o frumusețe care îți taie răsuflarea.“ (Observer)

„Un roman strălucit. Pe cât de subtil, pe atât de puternic.“ (New York Times)

„Un debut uluitor.“ (Economist)

Romanul Castelul de nisip îşi introduce cititorii în atmosfera aparent liniştită a familiei lui Bill Mor, un profesor britanic care trăieşte într-un orăşel aflat nu departe de Londra împreună cu soţia sa, Nan, şi cu cei doi copii ai lor. Mor îşi doreşte nespus o schimbare, poate să intre în politică, însă soţia sa este un spirit sceptic, manipulator şi încăpăţânat. Nici în privinţa viitorului copiilor nu se înţeleg mai bine şi, în fond, căsnicia lor de peste douăzeci de ani scoate la iveală doar un amalgam de resentimente, convenţii verbale şi temeri. Iar viaţa pare că va continua aşa la nesfârşit. Până când o tânără pe nume Rain Carter soseşte în orăşelul lor să picteze portretul domnului Demoyte, fostul director al şcolii particulare la care predă Mor. Întâlnirea celor doi declanşează o intrigă complexă, ce îmbină dragostea, vinovăţia, magia, arta şi ambiţiile politice. Copiii adolescenţi ai lui Mor şi mama lor luptă discret, dar fără milă împotriva invadatoarei. Domnul Demoyte, bun prieten cu profesorul şi fermecat la rândul lui de pictoriţă, îl sfătuieşte pe Mor să o ia pe Rain şi să fugă în lume. Dar care ar fi consecinţele unui asemenea gest?

Un omagiu adus regizorului italian Federico Fellini şi puterii creatoare a viselor

Naratorul din Legea visătorului e doldora de poveşti şi, mai ales, visează mult. Îşi dă seama că are stofă de scriitor la vârsta de zece ani, după o noapte în care e martorul unor incidente bizare: înainte de culcare, după ce-i explică lui Louis, prietenul său cel mai bun, că „lumina e apă”, se trezeşte singur, părăsit de toţi, în timp ce casa în care locuieşte e inundată de… lumină lichidă. Pornind de la povestirea unor vise care se leagă în timp şi se petrec în acelaşi spaţiu, Daniel Pennac îşi reimaginează copilăria şi îl conduce pe cititor într-un univers deopotrivă incitant şi înşelător, un loc plin de întorsături neaşteptate unde acesta e invitat să descopere straturi de realitate. Autorul elogiază imaginaţia şi puterea de a visa, această funcţie vitală pe care o consideră sursa meseriei de scriitor, dar şi familia şi prietenia. Cartea este un omagiu adus lui Federico Fellini, celebrul regizor italian, el însuşi un mare visător, care a avut o influenţă profundă asupra lui.

„Acest scurt roman e ca o reverie, cu decoruri şi personaje de teatru. Citindu-l, ai senzaţia că treci dintr-o încăpere în alta, de la o situaţie la alta, fiecare completând-o sau contrazicând-o pe cea dinainte... E un text fascinant, bine scris şi extrem de sugestiv. Chiar şi vorbind despre sine, Pennac ne conduce spre alt orizont, în pagini unde cuvintele plutesc şi-şi râd de noi.” (SensCritique)

„Pennac nu-şi interpretează visele în lumina psihanalizei, nici nu supraevaluează simbolurile care-i populează nopţile. Imaginarul e un lucru minunat, dar foarte simplu, după spusele lui. Trebuie lăsat să umble liber.” (Le Devoir)

„Pendulând între real şi imaginar, Daniel Pennac îi face o reverenţă lui Federico Fellini, despre care spune: «Omul acesta îmi fusese mai de preţ decât o familie», vizitează un sat aflat pe fundul unui lac de acumulare şi, mai târziu, îşi aminteşte cum, tânăr profesor fiind, le cerea elevilor să ţină jurnale de vise.” (France Inter)

Pedro Páramo este primul roman scris de Juan Rulfo (1955). De la apariția lui, felul în care s-a scris literatură în limba spaniolă s-a schimbat radical. Modul excepțional în care este dezvăluit sufletul mexican poate fi propriu oricărei alte culturi. Personajele sale, reale, ca și cum ar fi trăit în această lume, ne cer socoteală fără să aibă nevoie de o prezență concretă a autorului, în același timp trăind în lumi îndepărtate. Totul până când descoperim ceea ce n-am fi bănuit niciodată.

Narațiunea lui Rulfo se hrănește atât din cunoștințele sale despre istoria Mexicului, cât și din lectura nenumăraților scriitori din lumea întreagă, mai ales nordici, germani și americani. În Pedro Páramo se pot observa reminiscențe din Elegiile duineze, ale lui Rilke și Moartea lui Virgiliu, de Broch, precum și din poeți afro-americani, ca L. Hughes.

JUAN RULFO (1917–1986) este unul dintre cei mai apreciați scriitori latino-americani. A susținut arta în toate formele ei și a reprezentat un sprijin important pentru tinerii scriitori latino-americani prin intermediul Centro Mexicano de Escritores. A fost funcționar public; purtător de cuvânt al Comisión del Papaloapan și consilier în diverse proiecte cinematografice și editoriale. Cea mai lungă perioadă și-a petrecut-o în Departamento de Publicaciones del extinto Instituto Nacional Indigenista, unde a susținut publicarea și traducerea unui număr mare de monografii despre plurietnicitatea Mexicului și opere clasice de antropologie mexicană. Din anii ’30 până în anii ’60 s-a dedicat și fotografiei, având un palmares de peste 6000 de negative. Cele trei cărți publicate, El llano en llamas (în curs de apariție la Curtea Veche Publishing, traducere de Andrei Ionescu și Ileana Scipione), Pedro Páramo și El gallo de oro (în curs de apariție la Curtea Veche Publishing, traducere de Ileana Scipione), au fost traduse în peste 40 de limbi.

Se doresc, se amăgesc, își fac griji despre sex și despre lumea în care trăiesc.

Poate că, pur și simplu, ne naștem ca să iubim și să ne facem griji pentru oamenii pe care îi știm și ca să continuăm să iubim și să ne facem griji chiar și atunci când există lucruri mai importante pe care ar trebui să le facem.

Alice, romancieră, îl întâlnește pe Felix, care lucrează la un depozit, și îl întreabă dacă i-ar plăcea să meargă cu ea la Roma. În Dublin, prietena ei cea mai bună, Eileen, trece printr-o despărțire și începe din nou să flirteze cu Simon, pe care îl știe încă din copilărie. Alice, Felix, Eileen și Simon sunt încă tineri, însă viața îi prinde din urmă.

Se află ei în ultima încăpere luminată dinaintea întunericului, martori la ceva neștiut? Vor găsi o cale să creadă într-o lume frumoasă?

Peste trei milioane de exemplare vândute • Carte tradusă în peste 45 de țări • Bestseller în SUA, Canada, Chile, Australia, Noua Zeelandă, Olanda, Belgia, Polonia etc. • Romanul cel mai bine vândut în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Ungaria și Africa de Sud în 2018 • 27 de săptămâni în top 10 Sunday Times Paperback Fiction • 27 de săptămâni locul 1 în top 5 New York Times Trade Paperback Fiction • Bestseller Amazon, Saturday Times, The Irish Times, The Northern Eco • Apple Book of the Year 2018 • Specsavers Book of the Year 2018 • Wordery Book of the Year 2018 • Eason’s Book of the Year 2018 • În curs de adaptare TV.

Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.

Un splendid volum de proze scurte, în care oameni obișnuiți – fermieri, observatori de păsări, adolescenți îndrăgostiți, vecini în vârstă, femei însărcinate – sunt oricum, dar numai obișnuiți nu. Un poet afectat de o sângerare nazală teribilă; o studentă stângace urmărită de un tip ciudat; o jurnalistă de călătorii blazată, rămasă pe o barcă de salvare în mijlocul oceanului, confruntându-se în cele din urmă cu o situație pe care nu o mai poate minimaliza – toate aceste personaje ne emoționează profund, stârnind râsete, teroare și compasiune. Punctate cu flash-uri sclipitoare de fantastic, umor și, uneori, violență, textele din Dansatoarele aduc un omagiu varietății și complexității absolute a relațiilor umane.

„Atwood redă întâmplările vizuale, sonore și tactile atât de clar și surprinzător, încât cuvintele par să sară din pagină.” – The Washington Post

 „În majoritatea prozelor sale scurte, Margaret Atwood acordă o atenție deplină multiplelor fațete ale oricărei situații. Cu o întorsătură pricepută a frazei, cu aplecarea delicată a poetei asupra cuvântului potrivit, ea reușește să exprime complexitățile și contradicțiile vieții obișnuite.” – The New York Times Book Review

„Vrăjitorie pură, o contopire de experiențe obișnuite care devin strălucitoare prin simboluri, imagini și aluzii.” – Los Angeles Times

„Volumul Dansatoarele pune în lumină acele aspecte ale condiției umane pe care puțini scriitori le-au evocat cu atâta inteligență și înțelegere.” – Boston Globe

 „Stilul ei narativ are precizia unei tăieturi de bisturiu; intrigile par să se învârtă în jurul unei fraze și este clar că Atwood scrie cu urechea atentă la felul cum vor îi suna cuvintele când vor fi citite.” – The New York Times Book Review

Romanul Profesoara de pian a fost, în Statele Unite, bestseller New York Times, Publishers Weekly, Indie National, San Francisco Chronicle, LA Times, Denver Post și New York Times Editor’s Choice, iar în Marea Britanie bestseller Sunday Times. Tradus în peste douăzeci și cinci de țări, este deopotrivă roman istoric și de dragoste, de război și de atmosferă, în tradiția Pacientului englez și a Americanului liniștit.

În 1941, Will Truesdale, un englez proaspăt sosit la Hong Kong, începe o relație pasională cu o eurasiană frumoasă și dominatoare, Trudy Lang. Dar invazia japoneză are consecințe tragice atât asupra celor doi îndrăgostiți, cât și asupra membrilor comunității anglo-americane, care vor experimenta, în zilele negre ale războiului, trădarea, delațiunea, lașitatea. Unsprezece ani mai târziu, Clare Pendleton, o tânără englezoaică provincială, de-abia căsătorită, ajunge la Hong Kong și, sedusă de farmecul înaltei societăți, se hotărăște să dea lecții de pian fiicei unor chinezi bogați, Melodie și Victor Chen. Claire se îndrăgostește de un englez dezabuzat, angajat, în mod ciudat, ca șofer al familiei Chen. În curând, va constata că enigmaticul comportament al lui Will ascunde secrete și traume în care sunt implicate multe personaje din această beau monde supraviețuitoare a ocupației japoneze.

„Profesoara de pian reușește exact ceea ce face un mare roman – să ne transpună în afara timpului și a spațiului, într-o lume unde simțim totul cu o extraordinară intensitate.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un debut uluitor despre limitele iubirii și ale supraviețuirii în timp de război și, mai cu seamă, despre consecințele alegerii făcute sub presiune.“ — Publishers Weekly

„Acest roman puternic surprinde transformarea radicală prin care trece Claire, o tânără englezoaică din clasa mijlocie, ajunsă în exoticul Hong Kong la mijlocul secolului trecut.“ — Elle

„Un portret convingător al alegerilor devastatoare pe care le fac oamenii pentru a supraviețui.“ — Time Out New York

O gemă ascunsă a modernismului, cu tușe experimentale și explorări în teritoriile erotismului, ale artei și psihanalizei, Spioană în casa dragostei este o piesă esențială în ansamblul operei literare a lui Anaïs Nin.

Hrănindu-se din paginile jurnalelor sale saturate de problematizări despre natura iubirii, despre libertate și sexualitate, acest roman aduce în primplan convulsiile interioare ale unei femei care se luptă cu propriile dorințe contradictorii, dar și cu limitele impuse de societate. Deși își iubește soțul, Sabina, eroina romanului, se simte atrasă de alți bărbați, cu care își consumă fanteziile, adoptând o succesiune de roluri și schimbând tot atâtea măști. Cu opriri în Parisul nocturn dintre războaie, în barurile întunecoase dintr-un New York electrizat de dorință sau pe plajele încinse din Long Island, Spioană în casa dragostei explorează nevoia de libertate și împlinire interioară, într-un raport mereu tensionat cu așteptările celorlalți. Parte a „romanului continuu“ Cities of the Interior, este o meditație poetică și erotică asupra formelor pe care le ia pasiunea și asupra descoperirii de sine.

„Anaïs Nin vrea să-și cufunde cititorii în fluxul de sensibilitate și gândire din care oamenii distilează semnificația a ceea ce fac și a ceea ce îndură.“ — New York Times

„Un vis de proză și poezie, o celebrare lirică a vieții interioare și a imaginilor pe care aceasta le evocă.“  — Daniel Stern

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit.