Moderni & contemporani

David Grossman (n. 1954) este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni contemporani, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea acesteia ca stat. A studiat filosofie şi teatru la Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar după ce şi-a încheiat stagiul militar obligatoriu, a lucrat la postul de radio Vocea Israelului. A publicat mai multe cărţi de ficţiune, dar şi cîteva volume de reportaje şi interviuri. Printre romanele publicate de Grossman de-a lungul timpului se numără Copii în zigzag (1994), Cineva cu care să fugi de acasă (2000), Pînă la capătul pămîntului (2008), distins în 2009 cu Premiul Albatros acordat de Fundaţia Günter Grass şi în 2011 cu Premiul Médicis étranger, Căderea din timp (2011) şi Un cal intră într-un bar (2014), pentru care a primit Man Booker International Prize (2017). Cărţile lui Grossman, premiate atît în Israel, cît şi în străinătate, au fost traduse deja în peste 30 de limbi. David Grossman este doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Leuven, Belgia, şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, titlu acordat de Ministerul Culturii din Franţa.
La Editura Polirom au apărut: Pînă la capătul pămîntului (2012, 2014), Căderea din timp (2013), Un cal intră într-un bar (2015, 2018), Cineva cu care să fugi de acasă (2018) şi De mine viaţa şi‑a tot rîs (2020).

Amélie Nothomb (pe numele ei adevărat Fabienne Claire Nothomb) s-a născut în 1966, în orașul belgian Etterbeek, într-o familie de diplomați. A locuit pe rând în Japonia, China, Statele Unite, Bangladesh, Burma și Laos. A debutat în 1992 cu romanul Igiena asasinului și a câștigat numeroase distincții, printre care Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, de două ori Premiul Alain-Fournier şi Marele Premiu Jean Giono pentru întreaga operă.
Cărțile ei au fost traduse în peste 25 de limbi şi s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume.
În seria de autor Amélie Nothomb au mai apărut romanele Loveşte-ţi inima!, Barbă Albastră şi Unisex.

„Austerlitz este cartea a o mie de revelaţii.“ Frankfurter Allgemeine Zeitung

Pentru a-şi scăpa fiul de persecuţiile antisemite, o familie de evrei din Praga decide să-l trimită la începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Anglia, la o vârstă atât de mică, încât băiatul – care va fi adoptat de familia unui pastor calvinist din Ţara Galilor – nu-şi va putea aminti şi înţelege mai târziu propriul trecut. 

La maturitate află care e adevăratul lui nume şi porneşte prin Europa încercând să-şi recompună o istorie pe care o presimţise cumva întotdeauna într-un mod melancolic, descoperind-o acum, treptat, în tot ce are ea mai funest şi mai tragic. J. Austerlitz, neobişnuitul erou al lui Sebald, se vede nevoit să-şi reconstituie viaţa bucată cu bucată, prin îmbinarea unor poveşti disparate, adesea incredibile, pentru a afla, în ultimă instanţă, cine este.

Austerlitz este ultimul roman al lui W. G. Sebald şi capodopera sa, o poveste tandră şi sobră deopotrivă, o dramă atât de profundă, încât rămâne aproape incomunicabilă.

„O evidentă carte de geniu.“ Literary Review

„Oare mai e încă posibilă măreţia literară? Cum ar putea să mai arate o iniţiativă literară nobilă? Unul dintre puţinele răspunsuri disponibile nouă este opera lui W.G. Sebald.“ - Susan Sontag

W. G. Sebald se naşte într-o familie care avusese legături cu regimul nazist (tatăl face parte din Wehrmacht), lucru care avea să-l urmărească pe autor toată viaţa, şi studiază în tinereţe literatură germană la Freibourg, pentru ca din 1966 să înceapă să lucreze ca profesor în Anglia, mai întâi la Universitatea din Manchester, apoi la nou înfiinţata University of East Anglia, unde va preda timp de aproape trei decenii, până la moartea sa. Născut în 1944, spre sfârşitul celui mai mare război modern, şi mort în 2001, în urma unui accident de maşină, W. G. Sebald era considerat, la sfârşitul vieţii sale, un maestru atipic al prozei postbelice în toate ţările în care fusese tradus, şi majoritatea criticilor căzuseră de acord că opera sa marca momentul unei prefaceri revoluţionare, dar discrete, a prozei europene. Succesul postum – deopotrivă critic, şi de vânzări – pe care l-au avut operele sale, din care Editura ART publică azi una dintre cele mai iubite, n-a făcut decât să întărească şi să confirme acest verdict.

Sebald a scris, pe lângă multe studii literare, doar patru romane: Vertigo (1990) Emigranţii (1992, ART, 2019), Inelele lui Saturn (1995, ART, 2014), şi Austerlitz (2001, ART, 2015).

Jonathan Coe (născut în 1961, la Birmingham) a studiat la Trinity College, Cambridge. A fost profesor la University of Warwick, unde a obţinut şi titlul de doctor în literatura engleză. Primele sale romane – Femeia întîmplătoare (1987), Un strop de dragoste (1989) şi Piticii morţii (1990; Polirom, 2006) – impun o nouă voce a literaturii britanice contemporane, caracterizată prin umor specific, o preocupare pentru problemele sociale şi o accentuată tonalitate sarcastică, temperată de un umanism subtil. Romanul Ce hăcuială! (1994; Polirom, 2008) obţine John Llewellyn Rhys Prize în Anglia şi Prix du Meilleur Livre Étranger în Franţa, iar Casa somnului (1997; Polirom, 2001, 2015), considerat capodopera sa, este recompensat cu Writers’ Guild of Great Britain Award şi Prix Médicis Étranger. Ulterior, autorului britanic i se decernează Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru romanul Clubul putregaiurilor (2001; Polirom, 2004, 2012).
La Editura Polirom au mai apărut romanele Cercul închis (2006), Ploaia înainte să cadă (2009), Înspăimîntătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim (2011), Expo ’58 (2014), Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie (2019) şi cartea pentru copii Oglinda dorinţelor (2020).

MARIA STEPANOVA s-a născut în 1972 la Moscova. Este poetă, prozatoare și eseistă, și una dintre cele mai influente figuri ale vieții literare contemporane din Rusia. A absolvit Institutul de Literatură A.M. Gorki în 1995 și a debutat cu o serie de poezii în 1996 în almanahul Vavilon. În prezent este redactor-șef al revistei online colta.ru. A publicat mai multe volume de versuri, traduse în peste zece limbi. În 2014 îi apare prima culegere de eseuri, iar în 2017 cartea În amintirea memoriei (Pamiati pamiati; Humanitas Fiction, 2021) în curs de traducere în peste douăzeci de țări. Stepanova e laureată a numeroase premii: Premiul ziarului Znamia (1993, 2011), Andrei Belîi (2005), Hubert-Burda pentru lirica tânără est-europeană (2006), Lerici Pea Mosca (2011); pentru În amintirea memoriei a primit premiile Bolșaia Kniga (2018), NOS (2019) și Brücke Berlin Literatur-und Übersetzerpreis (2020).

Fotografia autoarei © Andrey Natotsinsky

Vladimir Vladimirovici Nabokov s‑a născut în 23 aprilie 1899 la Sankt-Petersburg, într‑o familie foarte cultivată, astfel încît stăpînea impecabil franceza şi engleza încă din copilărie. În 1919, Nabokovii sînt nevoiţi să emigreze, iar în 1922 tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge pînă în 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923‑1937) şi Paris (1937‑1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi cîteva drame. În 1925 s‑a căsătorit cu Vera Slonim. În perioada respectivă, şi‑a întreţinut familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi analist de şah. În 1940 a plecat în America, împreună cu soţia şi fiul lui, de teamă să nu fie trimis într‑un lagăr de concentrare. A predat la universităţile Wellesley, Harvard şi Stanford. Între 1948 şi 1959 a fost profesor de literatură rusă la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care‑i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în engleză Evgheni Oneghin de Puşkin şi Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrări de critică literară, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru înţelegerea artei acestuia. Din seria rusă a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Maşenka (1926), Rege, damă, valet (1928), Apărarea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Un hohot în beznă (1932), Disperare (1934), Invitaţie la eşafod (1936), Darul (1937-1938). După stabilirea în Statele Unite, începe strălucita sa carieră de romancier în limba engleză. Publică Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnotări), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) şi Priveşte-i pe arlechini! (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic Vorbeşte, memorie. Pentru activitatea sa literară, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S‑a stins din viaţă la Montreux, în 1977.

András Forgách (n. 1952) este prozator, dramaturg, scenarist, eseist și traducător maghiar. În prezent, este profesor la Universitatea de Teatru și Film din Budapesta. Forgách a publicat două romane cu un considerabil ecou (Aki nincs, 1999, și Zehuze, 2007), precum și mai multe volume de eseuri și unul de teatru. Este autorul mai multor scenarii de film și traducător în limba maghiară al unor piese aparținând lui Heinrich von Kleist, Tennessee Williams, Harold Pinter, Jean Genet, Frank Wedekind, Beaumarchais, Victor Hugo, Schiller ș.a. Pentru creația sa, András Forgách a fost recompensat cu distincții de mare prestigiu: Premiul Attila József, Premiul Mari Jászai, Premiul Béla Balázs și Premiul Milán Füst.

LAURA IMAI MESSINA s-a născut la Roma în 1981 și este absolventă de Filologie a Universității Sapienza. La 23 de ani s-a transferat la Tōkyō pentru a-și perfecționa limba japoneză, hotărând apoi să se stabilească în Japonia. A obținut o diplomă în cultură comparată la International Christian University cu o teză despre scriitoarea Yōko Ogawa și apoi un doctorat la Tokyo University of Foreign Studies. În prezent predă italiana în câteva universități prestigioase din capitala niponă. În martie 2011 a creat blogul Giappone Mon Amour, inclus în prezent în site-ul lauraimaimessina.com. A debutat în 2014 cu romanul Tokyo Orizzontale, urmat în 2018 de alt roman, Non oso dire la gioia, ambele cărți bucurându-se de succes. Tot în 2018 publică bestsellerul WA. La via giapponese all’armonia, un ghid dedicat tuturor celor interesați de cultura și obiceiurile tradiționale și contemporane japoneze. În 2020 publică Ce încredințăm vântului (Quel che affidiamo al vento; Humanitas Fiction, 2021), roman care a urcat rapid în fruntea topurilor de vânzare din Italia, deja tradus în peste 20 de limbi și ale cărui drepturi de ecranizare au fost achiziționate de casa de producție Cattleya. Tot în 2020 vede lumina tiparului volumul ilustrat Tōkyō tutto l’anno – Viaggio sentimentale nella grande metropoli. La începutul lui 2021 publică volumul de povestiri pentru copii Goro Goro. Laura Imai Messina își scrie cărțile în cafenelele din Tōkyō sau în metrourile care străbat imensa metropolă și își împarte timpul între Kamakura și Tōkyō alături de soțul ei, Ryōsuke, și cei doi copii, Sōsuke șI Emilio.

DACIA MARAINI este cu siguranță cea mai cunoscută și una dintre cele mai apreciate scriitoare italiene. Personalitate literară poliedrică, a scris de-a lungul anilor romane, precum și volume de poezii, eseuri, teatru, interviuri și a participat activ la viața culturală și socială a Italiei. A primit numeroase premii. Cărțile sale au fost traduse în multe limbi, iar piesele de teatru, jucate pe scene din lumea întreagă. În anul 2014 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură. Lunga viață a Mariannei Ucrìa este fără îndoială cel mai bun roman al său. O metaforă a condiției feminine și o pledoarie pentru scris și lectură. O carte în care cuvintele devin personaje și în care protagonista își găsește cu ajutorul lor libertatea de a-și decide destinul.

ARMANDO SANTARELLI s-a născut la Cerreto Laziale și trăiește la Gerano (Roma). A publicat Le cipolle e altri racconti (Sovera, 1998), Avifauna dei Monti Ruffi, în I Monti Ruffi (Provincia di Roma, Assessorato all’Ambiente, 1998), Fisionomia dell’irriverenza (La Voce del Tempo, 2001), Periferia della specie (Robin Edizioni, 2006), La montagna di Dio (Rubbettino, 2009, tradus în franceză pentru Editura Parole et Silence), L’isola che sono diventato (Edizioni Fili d’Aquilone, 2015), Padre per errore (Robin Edizioni, 2015). Scrie pentru revistele online Fili d’Aquilone, Tendopoli, Orizzonti culturali italo-romeni și culturaromena.it.

RAPHAËL HAROCHE, cunoscut sub numele de artist Raphael, este un autor și compozitor-interpret francez, născut la 7 noiembrie 1975, la Paris. În martie 2017, Raphael publică, cu numele complet, Raphaël Haroche, volumul de nuvele Retourner à la mer, la Editura Gallimard. Succesul este instantaneu. Pentru debutul în literatură, Haroche primește prestigiosul Premiu Goncourt pentru nuvelă.

Într-o cămăruță din Gorizia - oraș din nord-estul Italiei, întotdeauna la graniță și adeseori nesigur de apartenența sa teritorială -, Haya Tedeschi, bătrână, singură și înconjurată de fotografii vechi și tăieturi din ziare, așteaptă să-și reîntâlnească fiul răpit de lângă ea în urmă cu șaizeci și doi de ani. Tatăl lui e ofițerul SS Kurt Franz, iar copilul lor s-a născut ca să facă parte din proiectul Lebensborn, prin care Himmler năzuia să vadă Germania "curățată" din punct de vedere rasial. Meditația Hayei asupra istoricului familie sale - familie de evrei asmilitată de catolicism - se întrepătrunde neîndurător cu masacrul evreilor italieni în lagărele de concentrare. Prin căutarea obsesivă a fiului pierdut, descoperă fotografii, hărți, versuri, mărturii înregistrate la procesele de la Nürnberg, interviuri cu evreii celei de-a doua generații de după Holocaust, precum și relatări ale celor care au asistat la atrocitățile ce se desfășurau în urmă cu șase decenii chiar sub ochii ei, pe atunci prea naivi să  le vadă.

În paralel cu povestea ficțională a familiei Tedeschi, cartea urmărește istoria reală a portului Trieste de la sfârșitul Imperiului Habsburgic până la punerea în funcțiune a lagărului de concentrare de la San Sabba în 1943, traversând fascismul anilor 1920 și ocupația nazistă care a urmat și devenind o contribuție zguduitoare la literatura istorică despre secolul XX.

"Deși o operă de ficțiune, Trieste e totodată un proiect bine documentat din punct de vedere istoric. Povestea de viață a Hayei este țesută cu măiestrie într-o istorisire mai amplă a atrocităților secolului XX. Cartea începe într-un ritm ușor, familiarizându-ne cu peisajul arhepiscopal al Goriziei într-o manieră care amintește de W.G. Sebald... O adevărată capodoperă." Financial Times

"În cartea Dašei Drndić chiar și cele mai lugubre fraze rămân de o demnitate rece." The New York Times Book Review

E nevoie de-o singură clipă să desluşeşti taina Vieţii, iar cheia tuturor tainelor este doar Istoria şi numai ea, o ciclicitate perpetuă şi-un nume frumos dat nenorocirilor. Jorge Luis Borges

KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție. Și-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie și Statele Unite, fiind desemnat bestseller de Sunday Times și New York Times. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia și Marea Britanie și a fost desemnat de Sunday Timesdrept cea mai vândută carte a anului. În 2010 publică Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes. Romanul Păzitoarea tainei din 2012 (The Secret Keeper; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 îi apare Casa de lângă lac (The Lake House; Humanitas Fiction, 2017), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada. În 2018 Kate Morton publică Fiica ceasornicarului (The Clockmaker’s Daughter; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional nominalizat la Indie Book Awards 2019, Australia. | www.katemorton.com

La 42 de ani, Simon Shaw, om de publicitate, este un tip bogat, de succes, de curând divorţat şi cam plictisit. Tânjind după o viaţă fără complicaţii, el evadează în ţinutul pitoresc şi rural al regiunii Provence. Aici,încurajat de încântătoarea Nicole şi de către inimitabilul lui majordom Ernest, Simon transformă cu entuziasm sediul jandarmeriei din BrassiÉre-les-Deux-Églises în Hotel Pastis, un mic colţ de rai pentru cei bogaţi şi celebri. Dar când în peisaj îşi fac apariţia Ambrose Crouch, un jurnalist englez alcoolic, Enrico, sinistrul gangster din Marseille şi spărgătorul de bănci Jojo şi acoliţii lui din puşcărie, se pare că Simon este doar la un pas de a-şi începe criza de la jumătatea vieţii...

Recunoscut drept unul dintre cei mai spectaculoşi scriitori ruşi contemporani, Viktor Pelevin s-a născut la Moscova în 1962. S-a înscris la Institutul Energetic din Moscova pentru a nu fi obligat să plece în armată, urmând totodată şi cursuri de scriere creativă la Institutul de Literatură „Maxim Gorki“. A lucrat o perioadă într-o agenţie de publicitate, precum şi în redacţia revistei Nauka i relighiia.

Printre cei care i-au influenţat literatura, Pelevin îi enumeră pe Mihail Bulgakov, Franz Kafka şi William S. Burroughs. Prima sa povestire a fost publicată in 1989, iar odată cu Omon Ra (1991) şi Jîzni nasekomîh (1993), a devenit cunoscut în toată lumea, la vremea respectivă fiind considerat de revista The New Yorker unul dintre cei mai talentaţi autori europeni sub treizeci şi cinci de ani. Au urmat alte romane, volume de povestiri şi eseuri, traduse cu succes în întreaga lume. Pelevin s-a impus ca unul dintre cei mai inovatori scriitori ruşi contemporani, datorită capacităţii sale de a inventa jocuri nesfârşite în care miturile naţionale şi cultura pop se întrepătrund în cea mai autentică manieră postmodernă.

Olivia Laing (n. 1977) este scriitoare și un important critic cultural. Articolele și studiile sale pot fi citite în publicații precum The Guardian, Frieze și New Statesman. În 2019 a devenit membră a Royal Society of Literature, privilegiu acordat scriitorilor britanici pentru meritul de a susține literatura atât între granițele țării lor, cât și din postura de ambasadori culturali. Și-a făcut debutul literar cu trei scrieri de nonficțiune: To the River (2011), The Trip to Echo Spring (2013) și The Lonely City (2016), pentru care a primit Premiul Windham–Campbell.

Prin textele ei a devenit unul dintre reprezentanții majori ai schimbării sociale, construind combinații neașteptate de critică politică, biografie și memorialistică, psihologie și scriitură nomadă. Crudo (2018) este primul său roman. Apreciat atât de publicul larg, cât și de critică, a fost desemnat câștigător al James Tait Black Memorial Prize, cel mai vechi premiu literar din Marea Britanie. Construită în tehnica roman-à-clef, cartea face o radiografie a societății contemporane, aducând totodată un tribut artei și dezvoltării personale.

ANN PATCHETT s-a născut în 1963 la Los Angeles, iar de la vârsta de șase ani a crescut în Nashville, Tennessee, unde locuiește și în prezent. Între 1981 și 1985 urmează cursurile de literatură de la Sarah Lawrence College, New York, începându-și cariera de scriitoare încă din studenție. Înainte de absolvire, prima ei povestire este publicată în Paris Review. Obține, în 1987, un masterat în creative writing de la University of Iowa. În 1990 primește o bursă din partea Fine Arts Work Center din Provincetown, Massachusetts, care îi permite să-și finalizeze primul roman, The Patron Saint of Liars, apărut în 1992 și ecranizat în 1998. În 1993 beneficiază de o bursă din partea Mary Ingraham Bunting Institute. Cel de-al doilea roman al lui Ann Patchett, Taft, este distins, în 1994, cu Janet Heidinger Kafka Prize, iar al treilea roman, The Magician’s Assistant (1997), ajunge pe lista scurtă la Orange Prize. În paralel, Ann Patchett colaborează la publicații prestigioase, cum ar fi New York Times Magazine, The Washington Post și Vogue. În 2001 îi apare Belcanto (Bel Canto; Humanitas Fiction, 2007), roman cu o spectaculoasă carieră internațională, recompensat cu PEN/Faulkner Award și Orange Prize, figurând de asemenea pe lista scurtă la National Book Critics Circle Award și IMPAC Dublin Literary Award. În 2007, Ann Patchett publică romanul Run, în 2011, Fascinație (State of Wonder; Humanitas Fiction, 2013), iar în 2016, Comuniune (Commonwealth; Humanitas Fiction, 2019). În 2019 îi apare romanul Casa Olandeză (The Dutch House; Humanitas Fiction, 2021), finalist la Pulitzer Prize for Fiction 2020 și nominalizat la Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year. Romanele sale sunt traduse în peste 30 de țări.Ann Patchett este și autoarea a trei cărți de nonficțiune. În 2012 figurează pe lista celor mai influente 100 de personalități din lume apărută în revista Time. În 2017 e aleasă membră a prestigioasei American Academy of Arts and Letters. | anpatchett.com

Leïla Slimani (n. 1981) este o romancieră și jurnalistă franceză de origine marocană. S-a născut la Rabat și la 17 ani a plecat la Paris, unde s-a specializat în științe politice și studiul mass-media la Sciences Po. După absolvire, a vrut să urmeze o carieră în actorie, dar a început să lucreze ca jurnalistă pentru revista Jeune Afrique. A debutat în 2014 cu romanul, În grădina căpcăunului, iar în 2016 a publicat thrillerul psihologic Cântec lin (tradus la Pandora M în 2017), care a devenit rapid bestseller, cu peste 80 000 de exemplare vândute în primele trei luni de la apariție.
În 2016, romanul Cântec lin a fost distins cu Premiul Goncourt și a fost nominalizat la Prix Renaudot, Prix Femina, Prix de Flore și Prix Interallié. În 2017, Leïla Slimani a publicat romanul grafic Paroles d'honneur, iar trei ani mai târziu romanul Le pays des autres (în curs de apariție în seria Anansi. Contemporan).