Moderni & contemporani

„O parodiere a numeroaselor absurdități din societatea noastră” (New York Post)

Oamenii răspîndesc vestea pe la colțuri, și numai celor în care au încredere: Ziua Ajustării se apropie. Au aflat dintr-o celebră cărticică-manifest. Acum sînt pregătiți. În acest roman de un umor caustic, primul după mai mulți ani, Chuck Palahniuk face ce știe el mai bine: o critică usturătoare la adresa absurdităților din societatea americană de astăzi. Politicieni bătrîni și corupți pun la cale o soartă cruntă pentru tinerii bărbați ai țării, muncitorii visează să-i anihileze pe bogați, în vreme ce profesorii expun la cursuri teorii care anunță un viitor fără speranță. Și, pe un site din ce în ce mai popular, un proiect macabru adună semnături în fiecare zi. Pentru că, atunci cînd Ziua Ajustării va veni, nu mai încape îndoială: extremismul, presa faptului alternativ și teoriile conspiraţiei ce bîntuie societatea astăzi își vor fi arătat roadele înspăimîntătoare.

„Palahniuk îşi propune să se joace cu graniţele culturale ce ne separă... Rezultatul este un roman deopotrivă terifiant şi absurd, care seamănă bine cu America zilelor noastre.” (Vice)

„Ziua Ajustării este cea mai bună carte a lui Palahniuk din ultimii ani... Ea amestecă actuala dispoziţie febrilă din America şi impulsurile distructive din Fight Club şi... ia peste picior fiecare trib din coloratul peisaj politic identitar.” (Irish Independent)

„Există aici elemente de roman poliţist, de realism magic şi de roman horror. Cartea aceasta are de toate – şi are puterea de a amuza, de a ului şi de a provoca.” (Library Journal)

Roman distins cu Premiul Campiello și Premiul Napoli

Al treilea roman al scriitoarei italiene Donatella Di Pietrantonio, Cea care se întoarce a avut un succes dincolo de orice aşteptări, fiind vîndut în scurt timp de la apariţie în peste 20 de ţări de pe toate continentele. Este povestea unei adolescente traumatizate de un dublu abandon şi de căutarea dureroasă a adevărului la o vîrstă ce ar trebui să fie a visurilor şi a speranţei. O fată se trezeşte, peste noapte şi fără explicaţii, catapultată într-o familie nouă, într-o lume nouă, aparent la antipozii celei anterioare. Ambele au însă în comun aceeaşi incapacitate de accesare a propriilor emoţii. Or, tocmai emoţia şi sentimentele exprimate vor aduce salvarea. Autoarea foloseşte un limbaj simplu, esenţial, tăios uneori, la fel ca ţinutul natal de pe fundal, regiunea Abruzzo, un pămînt neprietenos, dar pe care, pe neaşteptate, marea îl iluminează. Însuşi titlul cărţii, L`Arminuta, „cea care se întoarce”, aparţine dialectului local.

„Într-un stil sobru, absolut memorabil, Donatella Di Pietrantonio înfăţişează o adolescentă care se luptă nu doar să înţeleagă, ci şi să supravieţuiască şi să se integreze. Inegalitatea dintre clasele sociale, misoginismul şi sexismul îşi fac şi ele simţită prezenţa. Un roman de formare a personalităţii captivant, profund şi emoţionant.” (Kirkus Reviews)

„Di Pietrantonio nu dă voie nici o clipă poveştii să se lase copleşită de disperare. Are mai mult curaj de-atît şi nu doar în vioiciunea frazelor. Ştie exact cînd şi unde să-şi îmbine piesele jocului de puzzle, lăsînd în tot acest timp goluri emoţionale, răni psihologice care nu se pot vindeca nicicînd.” (The Washington Post)

„Cea care se întoarce s-a născut din amintirile mele din copilărie.” (Donatella Di Pietrantonio)

Având drept decor povestea de dragoste surprinzătoare și nunta legendară din anii 1950 a actriței Grace Kelly cu prințul Rainier de Monaco,romanul autoarelor de bestselleruri Hazel Gaynor și Heather Webb își poartă cititorii într-o aventură strălucitoare,scăldată de soare, pe Coasta de Azur. Ne vedem în Monaco! este un roman încântător și pasional despre puterea destinului. Starurile de cinema și paparazzii sosiți la Cannes pentru festivalul de film fac orășelul să pară neîncăpător, însă Grace Kelly, cea mai urmărită personalitate, caută doar să se ascundă de blițuri. Atunci când Sophie Duval, tânără creatoare de parfumuri, o adăpostește în buticul ei pe miss Kelly de un anume reporter britanic deranjant de insistent, pe nume James Henderson, între cele două femei ia naștere o legătură intensă, care va continua de-a lungul a treizeci de ani de prietenie, dragoste și tragedie.

James Henderson nu poate uita scurta întâlnire cu Sophie Duval. Așa că, în ciuda vinovăției pe care o simte atunci când pleacă de lângă fiica sa, el acceptă să fie reporter la nunta secolului, îmbarcându-se de la New York pe S.S. Constitution, alături de Grace Kelly și de invitații ei. La Monaco, pe măsură ce se face simțită febra nunții, iar pasiunile și spiritele se aprind, James și Sophie – ca și prințesa Grace – trebuie să decidă ce sunt dispuși să sacrifice pentru dragoste.

Traducere din engleză şi note de Rodica Ștefan

Pornind de la evenimente reale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Marea Britanie a folosit cincisprezece mii de porumbei voiajori pentru a primi informații din Franța și Olanda ocupate de naziști, Lungul zbor spre casă îmbină elementele unui roman istoric cu delicatețea unei povești de dragoste. O carte care insuflă speranță despre suflete-pereche, curaj, spirit de sacrificiu și demnitate. Romanul s-a aflat, în 2019, pe listele de bestselleruri din Marea Britanie, SUA și Spania, iar audiobookul a primit, în noiembrie 2019, Earphone Award acordat de AudioFile Magazine.

Septembrie 1940. Noapte după noapte, bombele germane cad asupra Londrei, într-o încercare de a șterge orașul de pe fața pământului. După întreruperea cursurilor universitare, Susan Shepherd își găsește forța de a merge mai departe îngrijind porumbeii din crescătoria bunicului său. La ferma lor de la marginea pădurii Epping ajunge printr-un ciudat joc al destinului un tânăr american, Ollie, care vrea să se înroleze ca pilot în RAF.  Iulie 1996. Ziarele din întreaga lumea relatează o întâmplare neobișnuită: în hornul unei case vechi din Rochford au fost găsite rămășițele unui porumbel care pare să poarte un mesaj din cel de-al Doilea Război Mondial. Știrea stârnește mare emoție în Marea Britanie, iar în sufletul lui Susan  Shepherd, fost ornitolog la Universitatea din Londra, trezește amintiri de mult îngropate.

În Comedia ororii în Franța, un microroman scris chiar în anul morții lui Bolaño, eroul, un tânăr poet din America Latină, răspunde la un telefon public pe o stradă. O voce îl invită să devină membru al Grupului Suprarealist Clandestin și îi spune o poveste despre cinci tineri care lucrează în subteranele Parisului, unde scriu în grup un roman, sub îndrumarea cuiva despre care cred că este André Breton. Dar, chiar după moartea lui Breton, cineva continuă să-i plătească…
Celelalte două microromane, Patria și Mormintele văcarilor, sunt, de asemenea, inedite și împreună alcătuiesc culisele operei bolañiene, în care aflăm personaje care își construiesc, bucată cu bucată, marile roluri. Printre alții, ne vom reîntâlni cu Viermele (Convorbiri telefonice), cu Amalfitano (2666), cu surorile Pons, care nu sunt altceva decât o anticipare a surorilor Font (Detectivii sălbatici), cu terifiantul oraș Santa Teresa (Detectivii sălbatici, 2666), cu sinistrul Carlos Ramirez (Literatura nazistă în America, O stea îndepărtată) și, bineînțeles, cu Belano, alter-ego-ul lui Bolaño.
Roberto Bolaño (1953–2003) s-a născut la Santiago. În 1968 se mută cu familia în Mexic. Revenit în Chile în 1973, este arestat după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, eveniment care îi va marca opera literară. Eliberat după opt zile, se întoarce în Mexic, iar din 1977 se stabilește în Spania. Deși se considera în primul rând poet, s-a impus mai ales romanelor ca Detectivii sălbatici și Nocturnă în Chile, care au fost elogiate de critică, au obținut premii importante și l-au transformat, cum scrie New York Times, în „cea mai importantă voce literară latinoamericană a generației sale“. În seria de autor publicată de Editura Univers au apărut romanele 2666, Detectivii sălbatici, Amuleta, O povestioară lumpen, Al Treilea Reich, Literatura nazistă în America, Spiritul literaturii științifico-fantastice și volumele de poezie Câinii romantici și Trei.

Will Self s-a născut în 1961. A debutat în 1991 cu volumul de proză scurtă The Quantity Theory of Insanity, salutat la momentul apariţiei de scriitori ca Doris Lessing, Salman Rushdie sau Martin Amis. În 1992 i-a apărut primul roman, Cucul și pupăza. A continuat să publice romane (printre care Cum văd eu distracţia, Măreţele maimuţe sau Cartea lui Dave) și culegeri de povestiri. De două ori (pentru Dorian, an Imitation, din 2002, și Umbrella, din 2012) a fost nominalizat la Man Booker Prize. Pe lângă activitatea literară, scrie editoriale pentru publicaţii ca The Guardian, The New York Times sau New Statesman și participă frecvent la emisiuni de televiziune.

Apărut în traducerea magistrală a lui Petru Iamandi, Umbrela de Will Self nu este deloc o lectură facilă, dar este o carte uimitoare din punct de vedere stilistic: multiplicarea perspectivelor, interesul pentru teorii legate de arhitectură, artă și memorie și obsesia timpului, care străbate ca un fir roșu întreaga naraţiune, fac din Umbrela un roman modernist de tip old-school.
Izolată de lume, aflată într-o stare de semiconștienţă după ce s-a îmbolnăvit de Encephalitis lethargica, Audrey Death a zăcut într-un spital de boli mintale aproape o jumătate de secol până când ajunge acolo psihiatrul Zack Busner, care îi redă cunoștinţa. Asistăm la periplul spectaculos al lui Audrey pe străzile Londrei din memoria ei, la fragmentele din viaţa ei cu un iubit cu convingeri socialiste și cu implicarea ei în mișcarea sufragetelor, în același timp în care Dr. Zack încearcă s-o readucă la viaţă printr-un tratament experimental foarte puternic. Cercetările medicului îl conduc spre revelaţii șocante și tragice care se vor întoarce să-l obsedeze după multe decenii.

Bae Suah face parte din categoria scriitorilor excentrici, iar prin excentric nu se înţelege doar că scriitura ei este diferită faţă de aceea a celorlalţi scriitori coreeni. Autostrada cu meri verzi, Păpușa de vânt, Cheolsu, Restaurantul de sukiyaki, Corespondenţă la miezul nopţii, Inexistenţa bufniţei și celelalte romane și nuvele ale autoarei constituie o operă aparte în cadrul curentului literar postmodernist coreean de după anii ’90.
Personajul principal, Yukyeong, este o femeie de treizeci și trei de ani despre care toţi cei din jurul ei spun că are fobie de bărbaţi. Este caracterizată de un refuz al căsătoriei ca instituţie, de o susţinere fermă a celibatului și de o viziune foarte pragmatică în ceea ce privește sexul. Are o scurtă relaţie cu șeful ei de la corporaţia în care lucrează, apoi re¬fuză să se mai vadă cu el, în ciuda insistenţelor bărbatului. Yukyeong așteaptă cu nerăbdare ziua în care va deveni medic veterinar și va părăsi Coreea ca să se ducă să vindece leii din Africa.

Charles Ferdinand Ramuz (1878–1947) este unul dintre cei mai importanţi scriitori de limbă franceză din Elveţia, opera sa cuprinzând romane, nuvele, poezii și eseuri. Debutează în 1903 cu un volum de poezii, Le petit village, dar se impune mai ales ca romancier, începând din 1905, când apare Aline, primul dintre cele douăzeci și două de romane publicate atât în Franţa, cât și în Elveţia. Pentru îndrăznelile stilistice și pentru limba pe care o creează în operele sale, a fost apreciat de marii scriitori francezi ai epocii, ca L.-F. Céline sau Paul Claudel, acesta din urmă salutând în Ramuz „nu doar un romancier, ci un poet epic“. Cărţile sale au fost traduse în multe limbi, iar unele au fost ecranizate. În 1997, Banca Naţională a Elveţiei l-a omagiat reprezentându-l pe bancnota de 200 de franci.
Trecerea poetului este romanul pe care C.F. Ramuz însuși îl prefera dintre toate operele sale. Poetul este aici un împletitor de coșuri a cărui trecere aduce lumină într-un sat de podgoreni de pe munţii Elveţiei. Peisajele încep să-și schimbe culoarea, oamenii să vorbească altfel, iar mun¬cile să devină o celebrare a pământului și a vieţii. Până când poetul, îndeplinindu-și misiunea, dispare din nou în noapte…
În Dragostea de lume, viaţa liniștită a unui orășel este dată peste cap de trei evenimente: deschiderea unui cinema¬tograf, întoarcerea de pe mări a fiului rătăcitor Joël, cu poveștile lui din toată lumea, și sosirea unui bărbat cu figură christică, care afirmă despre sine că este Isus. Toate acestea le deschid locuitorilor ochii spre lumi nebănuite și, totodată, le înflăcărează minţile.

Clarice Lispector (1920–1977) s-a născut într-o familie de evrei în Ucraina. Familia a emigrat în Brazilia pe când ea avea mai puţin de un an. A studiat Dreptul în Rio de Janeiro. A publicat peste douăzeci de cărţi: romane, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri și culegeri de articole de presă. A fost căsătorită cu un diplomat și l-a însoţit ani de zile în misiunile sale în Europa. La douăzeci și trei de ani, publicarea primului ei roman, Aproape de inima vijelioasă a lumii, i-a adus celebritatea peste noapte. Printre cele mai cunoscute titluri ale ei se numără romane¬le Patimile după G.H., Apa vie, Ora stelei, toate publicate de Editura Univers. Este adesea numită „marea vrăjitoare a literaturii braziliene“.
Romanul O suflare de viaţă, publicat postum, este construit sub forma unui dialog între un scriitor (în care o ghicim pe Clarice Lispector însăși) și personajul său, o femeie pe nume Ângela. Deși el este cel care a creat-o, insuflându-i viaţă, Ângela a ajuns să aibă o existenţă de sine stătătoare și chiar să condiţioneze supravieţuirea autorului.

În cele şapte povestiri cuprinse în acest volum, scrise toate la persoana întîi, Anna Gavalda aduce un elogiu celor care au puterea să-şi înfrunte vulnerabilităţile şi să-şi recunoască slăbiciunile. Povestirile ilustrează cît de important este să treci peste rănile trecutului şi să-ţi deschizi inima spre iubire, prietenie, iertare şi familie. De la fata săracă de la periferie, care se îndrăgosteşte de un tînăr bard burghez parcă din alte vremuri, la camionagiul ce-şi eutanasiază cîinele bătrîn, singura mîngîiere după moartea prematură a fiului său, ori la văduva cu doi copii mici, copleşită de vinovăţie din cauza alcoolismului, personajele se confesează cu o sinceritate aparte şi un glas uimitor de familiar, în care cititorii vor regăsi acea sensibilitate jucăuşă şi tulburătoare care constituie farmecul şi savoarea universului gavaldian.

„Sînt mulţi «oameni» în acest nou volum, ce nu vorbeşte decît despre singurătate. Aproape toţi vorbesc pe întuneric, noaptea şi într-un moment al vieţii cînd nu mai fac prea bine diferenţa între noapte şi zi. Vorbesc încercînd să iasă la lumină, se dezvăluie, se confesează, îşi străpung armura. Nici unul nu reuşeşte, însă le-am urmărit strădaniile şi m-au emoţionat. E pretenţios să vorbeşti despre personajele tale şi să spui că te-au emoţionat, dar repet: pentru mine nu sînt personaje, sînt oameni, oameni reali, oameni noi, şi pe ei vi-i încredinţez astăzi.” (Anna Gavalda)

„Vocile din aceste şapte povestiri, fiecare perfect distinctă de celelalte, îţi rămîn în memorie pentru totdeauna.” (Le Soir)

„Explorînd teme precum pierderea, familia, identitatea şi puterea apropierii, volumul este o odă dulce-amăruie închinată sufletului omenesc.” (Publishers Weekly)

Paris, 1938. Coco Chanel și Elsa Schiaparelli se războiesc de multă vreme pentru titlul de cea mai bună, cea mai inspirată, dar și cea mai influentă creatoare de modă din Franța. Rivalitatea dintre cele două este legendară, iar strategiile sunt, uneori, înspăimântătoare. Coco și Elsa sunt cum nu se poate mai diferite fie că este vorba despre opțiunile politice, fie despre stil. Ținutele imaginate de Chanel sunt clasice, elegante, practice, în vreme ce Schiaparelli mizează pe îndrăzneală și nonconformism. Când americanca Lily Sutter, o tânără văduvă care visează să devină pictoriță, este angajată la buticul Elsei, lucrurile se precipită. Fără voia ei, inocenta Lily se vede implicată în lupta dintre cele două creatoare de modă și nu știe căreia să îi ia partea. Concurența devine tot mai încrâncenată, iar atmosfera, tot mai sumbră căci amenințarea războiului plutește în aer.

„Inteligent, spiritual, scris din inimă și captivant. [...] Pur și simplu uimitor!” CHANEL CLEETON, autoarea romanului When We Left Cuba

„O poveste minunată despre două femei creative și vibranta lor bucurie de a trăi, dar și despre concurența aprigă dintre ele, totul pe fundalul amenințării crescute a invadării Parisului de către naziști.” SHELLEY NOBLE, autoarea romanului Lighthouse Beach

„În vreme ce Hitler și naziștii devin din ce în ce mai puternici, iar omenirea se pregătește de război, Elsa Schiaparelli și Coco Chanel, ale căror opinii politice diferă la fel de mult ca stilul vestimentar pe care îl propun clientelor, duc propria bătălie. [...] Jeanne Mackin îl însoțește pe cititor într-o călătorie captivantă, plină de descrieri atât de vii ale hainelor despre care se vorbește, încât ai senzația că le vezi sărind din pagină. Splendid istorisită, având la bază o cercetare minuțioasă, povestea Rivalelor este o lectură obligatorie.” RENEE ROSEN, autoarea romanului Park Avenue Summer

„Rivalele aduce în prim-plan povestea fascinantă a Elsei Schiaparelli într-un roman la fel de elegant construit precum ținutele imaginate de aceasta. Concurența aprigă dintre ea și Coco Chanel, precum și apropierea războiului creează o tensiune aproape palpabilă, iar, în cele din urmă, Jeanne Mackin propune cititorilor un deznodământ frumos, sfâșietor, perfect în toate privințele.” MICHELLE GABLE, autoarea bestsellerului Un apartament la Paris

Paolo Giordano este autorul bestsellerului Singurătatea numerelor prime.

La vila bunicii sale din sudul Italiei, Teresa surprinde într-o noapte trei băieţi care se scaldă goi   în piscina din curte, după ce s-au furişat peste gardul proprietăţii. Ea încă nu ştie, dar cei trei băieţi care cresc împreună ca fraţii, deşi nu sînt fraţi – îi vor marca destinul, aşa cum şi ea le va influenţa viitorul, uneori tragic, alteori doar tulbure. Cei trei băieţi trăiesc la o fermă din apropiere, sub oblăduirea lui Cesare, tatăl unuia dintre ei şi părintele spiritual al tuturor. Îndrăgostită de unul dintre ei, năvalnicul Bern, Teresa va trăi următorii douăzeci de ani o poveste de dragoste frenetică, plină de bucurii, dar şi de ratări   şi taine funeste. Simbolică pentru anvergura întregului roman este tentativa eşuată a unui grup de tineri de a crea un paradis terestru la ferma lui Cesare. Istoria micii lor utopii ecologiste ilustrează contradicţiile, obsesiile şi tensiunile lumii contemporane. Un roman despre visurile, idealurile şi dorinţele necontrolate ale adolescenţei, despre complexitatea relaţiilor dintre tineri şi fragilitatea lor, despre iubire şi moarte violentă, Devorarea cerului prezintă, în acelaşi timp, lumea în care trăim, labilitatea credinţelor de orice fel şi, mai mult decît orice, căutarea încrîncenată a unui sens al vieţii.

„Giordano şi-a demonstrat deja abilitatea de a descrie şi a prezenta relaţii de durată profunde şi puternice, o constantă în viaţa per-sonajelor sale, dar care – în acelaşi timp – nu ajung să se desăvîrşească... Titlul Devorarea cerului nu se referă doar la aspiraţia romanului propriu-zis, ci şi la aspiraţia tinerilor, cu presupusa lor forţă şi omnipotenţă, cu puterea pasiunii lor, cu vitalitatea lor – un laitmotiv al romanelor lui Giordano, tratat splendid şi aici, ca şi în celelalte cărţi ale scriitorului.” (Lo Sbuffo)

„În Devorarea cerului, Paolo Giordano revine la tema anxietăţii şi a problemelor adolescentine, care ne-a cucerit în volumul său de debut, Singurătatea numerelor prime. Doar că de data aceasta ne propune o interpretare mai gravă, mai profundă. Subiectele sînt abordate cu mai multă maturitate şi au o deschidere internaţională, trecînd de la chestiuni de ecologie la neliniştile noilor generaţii dezorientate, în căutarea unor puncte de reper.” (Today, Italia)

„Un roman superb despre credinţă şi dorinţă, despre prietenia fără rezerve din copilărie şi despre singurătatea iremediabilă a tinereţii...” (Donna Moderna)

În Furie palpită o energie epică uimitoare, născută din comedia cea mai neagră, lipsită de orice urmă de compasiune, dintr-o tulburătoare analiză a abisului firii umane și dintr-o copleșitoare poveste de dragoste.

Profesorul Malik Solanka, protagonistul romanului Furie, istoric al ideilor şi plăsmuitor de păpuşi de renume mondial, decide într‑o zi să‑şi abandoneze viaţa şi familia de la Londra, fără nici o explicaţie, şi să evadeze la New York. Solanka simte în taină o furie nimicitoare îndreptată împotriva tuturor şi se teme că îi va scăpa la un moment dat de sub control, întorcîndu‑se împotriva celor dragi. Soseşte la New York într‑o epocă de aur a consumului, cînd America se află în culmea bogăţiei şi puterii ei, şi încearcă să se piardă pe sine în efervescenţa vieţii din jur. Însă, oriunde merge, îl întîmpină aceeaşi furie. Undeva în oraş, un ucigaş în serie începe să facă victime printre fetele frumoase şi stilate din mediul exclusivist al celor bogaţi, iar crimele par să coincidă în mod ciudat cu anumite episoade de amnezie prin care trece profesorul Solanka.

„Ca toate poveștile frumoase, Furie are și ea o morală, pentru care Rushdie explorează subiecte dificile, aducînd în discuție rasa sau clasa personajelor sale. Celebrul scriitor ne ajută să vedem viața americană prin ochii unui vizitator: dintr-odată, impresia pe care o avem despre noi se schimbă irevocabil.” (Houston Chronicle)

„Furia lui Rushdie e precum un cocktail Molotov, al cărui efect fulminant amestecă totul într-un bricolaj erudit și sentimental, absurd și totuși dintre cele mai obișnuite.” (Pittsburgh Post-Gazette)

„Rushdie simte și descrie pulsul vieții din America de parcă și-ar fi trăit toată viața printre americani. Puțini dintre cei ce au încercat au ajuns la o imagine atît de contradictorie – comică și supărătoare în același timp – a societății contemporane.” (The Tampa Tribune & The Tampa Times)

„Povestirile scrise în această perioadă (1920-1940) înfățișează o Rusie fermecată, o populație de expatriați, observați atent, cu excentricitățile lor de ființe asuprite, care profită prin purtare de natura provizorie a propriei cetățenii... Există ceva încîntător în felul în care Nabokov, descendent aristocrat și artist autocratic, și-a împrumutat imaginația, cu atîta cuprindere și veselie, acestei ambianțe de mahala a exilului în sărăcie.” (John Updike, The New York Times)

„Nici un autor nu a exprimat în culori mai vii, nu a explorat cu mai multă forță și varietate fizica imperativă pentru a da formă și sens unei experiențe, ca apoi să poată fi înțeleasă și îndurată.” (The Washington Times)

„Povestirile reunite în acest volum oferă o remarcabilă viziune de ansamblu asupra evoluției unui scriitor magnific... Efectul unei asemenea desăvîrșiri a exprimării indică o finețe a auzului, o inventivitate profund uimitoare și fără limite – zboruri ample ale imaginației.” (The New Yorker)

„Probabil cea mai adîncă, cea mai importantă temă, indiferent dacă reprezintă subiectul propriu-zis sau se strecoară printre rînduri, este disprețul lui Nabokov față de cruzime – cruzimea oamenilor, cruzimea sorții –, iar în Povestiri... exemplele sînt numeroase...” (Dmitri Nabokov)

Tsukiko are treizeci şi opt de ani, lucrează într-un birou şi trăieşte singură. Îi place să meargă la bar şi să bea sake. Într-o zi se întîlneşte întîmplător cu un fost profesor de liceu, un venerabil dascăl de literatură căruia, pentru că nu-şi aduce aminte cum îl cheamă, îi spune „sensei”. Acesta este cu treizeci de ani mai în vîrstă, pensionar şi văduv. Legătura lor – căreia Hiromi Kawakami îi dă ritmul lent al trecerii anotimpurilor – se conturează discret, iar sensei şi fosta lui elevă se întîlnesc tot mai des, se bucură împreună de mîncare şi de sake, depind tot mai mult unul de celălalt. Pe măsură ce prietenia lor se adînceşte, lui Tsukiko îi trece prin cap că mîngîierea pe care o găseşte în compania lui sensei ar putea fi ceva mai mult decît amiciţia ce i-a apropiat.

Autoarea bestsellerului internaţional Bastarda Istanbulului

Palatul Puricilor foloseşte cu ingeniozitate structura narativă din O mie şi una de nopţi, ramificînd naraţiunea principală în nenumărate poveşti, care mai de care mai amuzantă şi mai uimitoare. Ceea ce leagă toate aceste întîmplări este locul în care se petrec – Palatul Bomboană, o clădire de apartamente de pe strada Cabal, construită pe la jumătatea secolului XX de un cuplu de imigranţi ruşi. Altădată plin de farmec şi cu personalitate, acum însă căzut în paragină, invadat de gunoaie şi de paraziţi de toate soiurile, Palatul Puricilor, aşa cum a ajuns să fie poreclit, este populat de personaje curioase, de la pitoreştii coafori Celal şi Cemal la obsedata de curăţenie Tijen Igienă, familia Fiii-cei-iuţi-din-fire, urmărită de blestemul nasurilor, sau frumoasa Amanta Tristă. Palatul Puricilor este, de fapt, o metaforă a Istanbulului, cu amestecul lui de vechi şi nou, splendoare şi mizerie şi diversitatea lui culturală cuceritoare.

Pierre Ménat ne propune în acest excelent roman intelectual de spionaj o dezbatere filosofică și ficțională asupra conceptului de așteptare. Concept dezbătut de-a lungul vremii de autori foarte diferiți, ca Proust, Beckett, Gracq, Ionesco, Buzzati sau Winnicott, Așteptarea, în domenii intime, amoroase și chiar profesionale, caracterizează specia umană. Nici personalitățile lumilor diplomatice nu sunt ferite de așteptare, cu toată viteza accentuată și intensitatea la care se desfășoară existența lor. A ști să aștepți (până la moarte?) și a ști să trăiești din plin această așteptare este una dintre calitățile cele mai importante ale lui Luigi di Scossa, proaspăt ambasador al Luxemburgului în România și personajul plin de surprize al acestei cărți.

Finalist Women's Prize 2019

Câștigător al Premiului LA TIMES pentru cel mai bun Mystery/Thriller

Nominalizat la Premiile GOODREADS pentru cel mai bun Mystery & Thriller și cel mai bun roman de debut

Sora mea, ucigaşa în serie este o comedie neagră despre cum sângele e mai gros - şi mai greu de scos din covor - decât apa. Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care urmează: mănuşi de cauciuc, clor, nervi de oţel şi un stomac puternic. E deja al treilea iubit de care se descotoroseşte Ayoola - după spusele ei în legitimă apărare - şi al treilea loc al crimei pe care Korede trebuie să-l cureţe până la ultimul colţişor. Poate că ar fi bine să se ducă la poliţie, dar îşi iubeşte sora şi ştie şi ea că familia trebuie pusă mereu pe primul loc. Însă îl mai iubeşte şi pe bărbatul care a ajuns de curând în braţele Ayoolei şi riscă să sfârşească cu un cuţit in spate. Acum rămâne să-şi dea seama cum să evite vărsarea de sânge fără să trădeze sângele care-i curge prin vene.

„Cea mai jucăuşă şi distractivă petrecere a criminalilor la care ai fost invitat vreodată.“ Marie Claire

„Consistent, picant şi funest, servit cu un comic lipsit de sentimentalism... Thrillerul acesta micuţ cu coadă de scorpion lasă o impresie - şi o înţepătură - de ţinut minte.“ The New York Times

„De o eleganţă letală." Luke Jennings (Killing Eve )

„Acest roman captivant, ultra-dark şi de un comic violent este debutul exploziv al lui Oyinkan Braithwaite şi anunţă o nouă voce  literară entuziasmantă.“ Nylon

„Nu te poţi abţine să dai pagină după pagină.“ Buzzfeed

„Tulburătoare, jucăuşă şi delicioasă.“ Ayobámi Adébáyo (Rămâi cu mine)

„Debutul strălucitor al lui Braithwaite e la fel de tăios ca un cuţit. Amuzant de caustic şi scris  cu o măiestrie genială, Sora mea, ucigaşa în serie nu are niciun cuvânt care să nu fie la locul lui.“ Publishers Weekly

"Sângele e mai gros și mai greu de scos din covor decât apa, dar sângele apă nu se face. Două surori ca fata moșului și fata babei, Ayoola - frumoasă și iresponsabilă, Korede - urâtă și loială. Una cu tendința deloc sănătoasă să-și căsăpească iubiții, cealaltă hotărâtă să facă mereu curat după ea. Am fost plăcut surprinsă să descopăr un roman polițist cu aer sicilian, dar cu ritm sacadat și alert de dans african. Toți criminalii din capul meu erau ba în Scandinavia, ba în America de Nord de ani buni și a fost o gură de aer curat să mă plimb pe tărâmuri nigeriene." (Andreea Caleman)

Traducere de Vali Florescu

Apărut în SUA în 2006, <i>Apă pentru elefanți</i> a fost luni întregi #1 în clasamentele de vânzări din <i>Los Angeles Times</i>, <i>The Wall Street Journal</i>, <i>USA Today</i> și <i>The New York Times</i>, în topul acestei din urmă publicații menținându-se vreme de patru ani. Desemnat Favourite Book of the Year 2006 de către cotidianul <i>Newsday</i>, în 2007 este recompensat cu premiile Booksense Book of the Year și Bookbrowse Diamond pentru cea mai populară carte. TRADUS ÎN PESTE 45 DE ȚĂRI. VÂNDUT ÎN 10 MILIOANE DE EXEMPLARE.

Primul rând: „Am nouăzeci de ani. Sau nouăzeci și trei. Ori una, ori alta“. Ultimul rând: „Pentru moșneagul ăsta, circul e casa lui“. Între cele două rânduri se desfășoară povestea fascinantă a tânărului Jacob Jankowski, care în anii ’30 își face ucenicia vieții într-unul dintre cele mai vestite circuri americane. Angajat să aibă grijă de animale, Jacob va descoperi sub marea cupolă un univers cu personaje bizare și fascinante, dar cu reguli rigide ca ale unei caste. Însă va afla deopotrivă că circul nu înseamnă numai strălucire și culoare, paiete și magie, râsete și ropote de aplauze, ci și animale maltratate, artiști în mizerie încercând să uite sordidul cotidian cu ajutorul alcoolului de contrabandă, violență și prostituție, suferință și tragedii, incertitudini și spaime. Pe acest fundal se perindă o galerie întreagă de figuri memorabile: Unchiul Al, directorul fără scrupule al circului; Kinko, clovnul pitic cu un zâmbet exagerat pictat pe chipul trist; „ciudații“ cu trupuri contorsionate de suferință; imprevizibilul și crudul August Rosenbluth, dresorul de animale care cade victimă celor pe care i-a chinuit; Marlena, frumoasa lui soție, dresoarea de cai, de care Jacob se îndrăgostește năprasnic și alături de care trăiește o pătimașă poveste de iubire; Rosie, elefăntița cu personalitate și cu un secret care-i pune viața în primejdie. Fotografii alb-negru însoțesc textul – instantanee surprinse la circurile americane de la începutul secolului XX, imortalizând o lume unde minunile sunt iscate cu o lovitură de baghetă, se spulberă odată cu ultimul acord al orchestrei, dar îți lasă amintiri de-o viață.

Traducere de Jean Grosu

„Primul roman al lui Milan Kundera publicat după stabilirea în Franţa, în 1975, este o scriere la fel de «muzicală» pe cât o indică titlul şi pe cât cititorul, familiarizat deja cu lucrările marelui scriitor de origine cehă, se aşteaptă să fie. Personajul principal spune «adio» atât ţării sale, căreia îi sunt consacrate, de fapt, toate gândurile lui, cât şi iluziilor sale politice din tinereţe. Şi, în ciuda graţiei şi muzicalităţii sale, din romanul lui Kundera emană întreaga amărăciune, tristeţe şi luciditate a cuiva care ştie că «la intervale rare istoria supune umanitatea la încercări» şi că «acelor încercări nimeni nu le rezistă». Una dintre aceste încercări este utopia distrugătoare care i-a bântuit ţara. Iubiri frivole, ură, delaţiune, vinovăţie, răspundere, întrebări şi răspunsuri pasionante privitoare la condiţia umană şi la «ismele» pe care din când în când, criminal, umanitatea le îmbrăţişează se împletesc în această carte, una dintre cele mai dense epic şi ideatic ale celebrului romancier. Cititorul român are prilejul să intre într-o lume în chip straniu cunoscută, deşi aproape uitată, pe care, lipsită de vehemenţă şi încrâncenare, ironia strălucitului romancier o transformă într-una palpitantă, debordând de viaţă, idei şi tandreţe. — ALAIN FINKIELKRAUT

Născută în 1951 la Sankt Petersburg (pe atunci, Leningrad), Tatiana Tolstaia provine dintr-o familie de scriitori din care au făcut parte și Lev și Aleksei Nikolaevici Tolstoi. După obținerea diplomei în limbi clasice la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, Tatiana lucrează câțiva ani într-o editură din Moscova, iar pe la mijlocul anilor ’80 începe să publice povestiri în revistele literare ale vremii. Spre sfârșitul anilor ’80 pleacă în Statele Unite, unde predă, vreme de un deceniu, la câteva universități importante, după care revine în Rusia. Cunoscută pentru eseurile caustice asupra vieții rusești contemporane, Tatiana Tolstaia devine corealizator al unui popular talk-show pe teme culturale și politice. Scrierile ei au apărut în publicații consacrate, precum The New Yorker și The New York Review of Books. Dintre titlurile semnate de ea, la Curtea Veche Publishing a mai fost tradus volumul Lumi eterice (2019).

Peisajul magic al basmelor rusești și realităţile luptei pentru supravieţuire constituie fundalul căutării de sine și al aventurilor tânărului Benedikt, într-o lume postapocaliptică, în care un regim totalitar a preluat puterea.

Moscova se află într-o nouă Epocă de Piatră, unde birocraţia și tirania sunt regulile fundamentale cărora trebuie să se supună oricine ține la viața lui. Benedikt lucrează ca scrib, copiind manuscrise atribuite unui singur om – dictatorul aflat la putere –, singurul care are voie să scrie cărți și care are acces la operele clasicilor, considerate periculoase pentru oamenii de rând. Astfel, sistemul totalitar pune ghearele pe artă, o transformă în capital și face ca în numele ei să se comită crime. În acest context, Benedikt descoperă plăcerea lecturii și ajunge să ucidă pentru a mai citi o Carte și pentru a avea acces la un trai mai bun, dobândit prin căsătoria cu fiica unuia dintre oamenii puternici ai statului.

Dar toate acestea până când? Care este prețul care trebuie plătit pentru artă? Unde începe și unde se termină libertatea atunci când ai acces la Carte? Cum arată puterea atunci când unitatea ei de măsură este arta? Tatiana Tolstaia dă glas acestor întrebări în Zâtul și ghidează cititorul spre răspunsurile posibile, pe care să le găsească, însă, de unul singur.

O capodoperă postmodernă de talia Sufletelor moarte, de Gogol, și a Focului palid, de Nabokov.

— THE Times Literary Supplement

Zâtul are câte ceva din toate: este deopotrivă brutal și generos, particular și universal, sumbru și ilar, clasic și absolut inedit.

— Jonathan Safran Foer

Tragic și amuzant, tulburător și plin de speranţă, Zâtul este un excepţional și temerar portret al Rusiei, o naţiune ce poartă blestemul conducătorilor săi și binecuvântarea literaturii. Tatiana Tolstaia este una dintre aceste binecuvântări.

— Gary Shteyngart

Vitalitatea explozivă a imaginaţiei și ludicitatea debordantă o plasează pe Tatiana Tolstaia pe acea unică descendenţă de autori satirici și suprarealiști care se întinde de la Gogol până la Bulgakov.

—  THE New York Times Book Review

Destinat să devină unul dintre cele mai bune volume de povestiri ale anilor 2000, Pastoralia l-a ridicat pe George Saunders la rangul de „maestru care distilează haosul vremurilor pe care le trăim în ficțiune“ (Salon). Cele şase povestiri din Pastoralia afirmă un mare talent exploziv şi resurse de imaginaţie care nu par în pericol să se epuizeze vreodată.

„O Americă înfricoşătoare“, i-a spus Edward Behr. „O Americă distopic-absurdă“, ripostează George Saunders prin acest volum de povestiri concepute parcă în temeiul unui worst case scenario. Populată de angajaţi puşi să accepte umilinţe, de guru fabricaţi din nimic şi gata să fructifice inocenţa semenilor sau de mătuşi revenite din cavou pentru a impune reţete ale succesului în carieră, lumea lui Saunders e deraiată şi pendulează între grotesc şi patetic. Personajele din Pastoralia par intrate într-o moară a destinului care le macină fără milă şi se pregăteşte să le transforme în pulbere. Şi totuşi, cititorul simte prea puţină compasiune şi solidaritate. Prin faţa lui defilează oameni  vulnerabili, victime ale propriilor temeri şi obsesii, carcase despuiate de onoare şi vigoare. Şi când colo, în loc să te umple mila, te apucă râsul. George Saunders e un fachir al sardonicului şi al turismului prin regiunile stranii ale fiinţei umane. Lumea lui este cât se poate de originală și, în același timp, incredibil de familiară.

Scriitor proeminent, considerat unul dintre maeștri prozei americane actuale, George Saunders s-a născut pe 2 decembrie 1958 la Amarillo, Texas. Și-a luat licența în inginerie geofizică în 1981 la Colorado School of Mines, iar după absolvire a plecat să lucreze în Sumatra. După un an și jumătate s-a întors în Statele Unite unde a fost, rând pe rând, portar, vânzător, muncitor într-un abator. În 1986 a fost admis la masteratul de scriere creativă de la Syracuse University, unde își cunoaște viitoarea soție, scriitoarea Paula Redick. Între 1989 și 1996 a lucrat ca scriitor tehnic și inginer geofizician, iar din 1996 predă scriere creativă la Syracuse University. Saunders a debutat în 1986 cu o povestire, „A Lack of Order in the Floating Object Room“, publicată în Northwest Review. Primul lui volum de proză scurtă, CivilWarLand in Bad Decline (1996), a fost urmat de o carte pentru copii, The Very Persistent Gappers of Frip (2000), apoi de alte două volume de povestiri, Pastoralia (Pastoralia, 2000; Humanitas Fiction, 2020) și In Persuasion Nation (2006). Între timp a publicat nuvela The Brief and Frightening Reign of Phil (2005) și volumul de nonficțiune A Bee Stung Me so I Killed All the Fish (2006). Volumul său de eseuri The Braindead Megaphone a apărut în 2007 iar volumul de proză scurtă Tenth of December: Stories în 2013. Primul lui roman, Lincoln între vieți (Lincoln in the Bardo, 2017; Humanitas Fiction, 2018) a câștigat Man Booker Prize în 2017, iar pentru proza sa scurtă a primit numeroase premii: de patru ori National Magazine Award for Fiction, PEN / Malamud Award for Excellence in the Short Story, World Fantasy Award for Best Short Story, Folio Prize, The Story Prize etc. George Saunders publică în mod regulat în The New Yorker, Harper’s Magazine, Esquire, GQ și The New York Times Magazine. În 2018 a primit Premio Gregor von Rezzori și a fost primit ca membru în American Academy of Arts and Letters.

„Criticii susţin că în prozele din Pastoralia găseşti adieri din Vonnegut, din Pynchon şi din David Foster Wallace. Aşa o fi sau poate nu. Cert este că America din povestirile lui Saunders pare un parc de distracţii unde lucrurile scapă de sub control. Goticul şi absurdul îşi dau mâna, pasajele fruste alternează cu reveriile, naturalismul bea bruderşaft cu drama existenţială. Saunders e un cronicar al picajului, un martor la subteranele prin care se pierde omul, un arhivar al experienţelor amare, un sceptic camuflat în spatele hohotului.“ — Radu Paraschivescu

„La capitolul imaginație nebună, Pastoralia, volumul plin de umor ireverențios și în același timp de compasiune autentică al lui George Saunders, nu are egal.“ — Independent

„Saunders poate fi sumbru, dar scrisul său încă le acordă personajelor o umanitate și o intransigență în urmărirea micilor lor țeluri care permite o geană de speranță că nu e totul pierdut.“ — The Times

„George Saunder este unul dintre cei mai buni scriitori din prezent.“ — TLS

„Cu un simț al umorului pendulând între Beckett și Monty Python, Saunders e un satiric anarhic, care ne invită într-un viitor imediat inimaginabil de bizar și în același timp perfect recognoscibil.“ — Sunday Telegraph

                                                                                                                                                                   „

Traducere de Adriana Gliga

Tradus în peste treizeci de țări, romanul M-am hotărât să devin prost s-a vândut până în prezent în peste o jumătate de milion de exemplare și a fost încununat cu prestigiosul Euregio-Schüler-Literaturpreis.

A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din M-am hotărât să devin prost un roman-cult.

„În cazul romanului M-am hotărât să devin prost, ideea mi-a venit citind Biblia. În Ecclesiastul există o frază foarte frumoasă, care sună așa: «…cel ce își înmulțește știința își sporește suferința», cu alte cuvinte, cu cât studiezi mai mult, cu atât devii mai inteligent, și deci mai nefericit. Poate că mă simțeam foarte aproape de acest gând.“ — MARTIN PAGE

Un roman remarcabil... obsedant.

The New York Times

Un emoționant portret al Afganistanului modern.

Entertainment Weekly

„În Kabul, frica domnește peste tot, pe străzi, pe stadi­oane, în piețe, face parte din viața noastră de aici, Amir aga. Zilele trecute, am însoțit-o pe Farzana jan la bazar să cumpere niște cartofi și naan. L-a întrebat pe vân­zător cât costă cartofii, dar el n-a auzit-o, cred că era tare de o ureche. Așa că ea a întrebat mai tare și, din senin, un tânăr taliban s-a repezit și a lovit-o cu un băț peste picioare. A lovit-o atât de tare încât a căzut jos. Țipa la ea și o blestema, spunând că Ministerul Viciului și al Virtuții nu le permite femeilor să vorbească tare. Câteva zile bune a avut o vânătaie mare, roșie, pe piciorul lovit. Și eu ce altceva puteam să fac, decât să stau și să mă uit cum soția mea este bătută? Dacă m-aș fi luptat, câinele ăla ar fi băgat bucuros un glonț în mine, fără să clipească! Și atunci ce s-ar fi ales de Sohrab al meu?”

*

*     *

KHALED HOSSEINI este unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din lume, cu vânzări de peste 39 de milioane de cărți la nivel mondial. În 2013 i-a apărut al treilea roman, Și munții au ecou. Cele două romane publicate anterior – Vânătorii de zmeie și Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse în 57 de limbi și publicate în 70 de țări. În 2006, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței din partea UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați.

De asemenea, este fondatorul Fundației Khaled Hosseini. Mai multe informații puteți găsi pe site-urile: www.khaledhosseini.com și www.khaledhosseinifoundation.org

Un roman extraordinar... povestea a doi prieteni băieți în Afganistanul anilor '80, desfășurată pe fundalul unei țări cu o cultură fascinantă. Un roman clasic, care te emoționează până la lacrimi.

San Francisco Chronicle

Un roman puternic, în care evenimentele politice, chiar dramatice precum cele prezentate în Vânătorii de zmeie, sunt doar o parte din poveste. Khaled Hosseini ne oferă o poveste vie și captivantă, care ne amintește cât de mult timp oamenii din acea zonă s-au străduit să învingă violența și brutalitatea care, din păcate, continuă să-i amenințe și astăzi.

The New York Times Book Review

O poveste spusă de-a lungul mai multor generații, care gravitează nu doar în jurul părinților și copiilor, dar și a fraților și surorilor, a verilor și a tuturor celor ce au grijă de ceilalți, Și munții au ecou explorează nenumăratele feluri în care membrii familiei iubesc, jignesc, respectă, înșală, surprind și se sacrifică unii pentru ceilalți atunci când con­tează cel mai mult. Urmărind diversele personaje și rami­ficațiile vieților acestora, alegerile și iubirile fiecăruia de-a lungul mai multor generații, peste tot în lume – de la Kabul la Paris, de la San Francisco până în Insula Tinos din Grecia – povestea se extinde gradual, devenind din ce în ce mai emoționantă, mai complexă și mai puternică cu fiecare pagină parcursă.

Și munții au ecou este un roman incitant și provocator, arătându-ne felul în care autorul înțelege în profunzime legă­turile și acțiunile care ne definesc și ne modelează viețile și, în final, ce înseamnă să fii om.

*

*     *

KHALED HOSSEINI este unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din lume, cu vânzări de peste 39 de milioane de cărți la nivel mondial. În 2013 i-a apărut al treilea roman, Și munții au ecou. Cele două romane publicate anterior – Vânătorii de zmeie și Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse în 57 de limbi și publicate în 70 de țări. În 2006, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței din partea UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați.

De asemenea, este fondatorul Fundației Khaled Hosseini. Mai multe informații puteți găsi pe site-urile: www.khaledhosseini.com și www.khaledhosseinifoundation.org

Hosseini se întoarce cu un roman excepțional, care urmărește generații diferite dintr-o familie cu probleme din Orientul Mijlociu.

Marie Claire

O narațiune seducătoare, plină de adevăruri universale despre pierdere și identitate, care face din fiecare capitol o bijuterie!

Publishers Weekly

Captivant și impresio­nant... Povestitor magis­tral, plin de compasiune, Khaled Hosseini urmărește traumele emoționale lăsate de tiranie, război, criminalitate, minciună și boli, în viețile complicat interconectate și sfâșietor de dureroase ale persona­jelor sale vibrante!

Booklist

Spectaculoasă, noua carte a lui Hosseini ne face ochii să plângă, inima să bată mai puternic, stomacul să se strângă și toate emoțiile ies la suprafață.

USA Today

În același stil fermecător, inconfundabil, care a făcut din Vânătorii de zmeie un bestseller internațional, Khaled Hosseini spune în Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacri­ficiul suprem și a unui oraș care, în ciuda tuturor vicisitu­dinilor, se încăpățânează să renască din propria-i cenușă.

În timp ce pe fundal se derulează evenimentele care au marcat istoria Afganistanului în ultimii treizeci de ani - ocupația sovietică, jihadul dus împotriva ei, războiul civil și teroarea instaurată de regimul taliban –, două femei foarte diferite descoperă cât de mare este puterea dra­gostei și ce orori pot fi îndurate în numele ei.

*

*     *

KHALED HOSSEINI este unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din lume, cu vânzări de peste 39 de milioane de cărți la nivel mondial. În 2013 i-a apărut al treilea roman, Și munții au ecou. Cele două romane publicate anterior – Vânătorii de zmeie și Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse în 57 de limbi și publicate în 70 de țări. În 2006, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței din partea UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați.

De asemenea, este fondatorul Fundației Khaled Hosseini. Mai multe informații puteți găsi pe site-urile: www.khaledhosseini.com și www.khaledhosseinifoundation.org

Splendida cetate a celor o mie de sori este un roman ambițios, încă o dată, acțiunea se desfășoară în Afganistan, doar că acum Khaled Hosseini a luat ultimii 33 de ani din istoria zbuciumată a acestei țări și a transpus-o la scară intimă, relatând-o din perspectiva vieții a două femei.

The New York Times

Un roman plin de farmec! La fel de captivant, dacă nu chiar mai captivant decât cea mai vândută carte a lui Hosseini, Vânătorii de zmeie!

Newsweek

„O carte plină de monştri, peripeţii şi zei intriganţi." - The Mail on Sunday

„Vie şi amuzantă." - The Herald

„O repovestire doldora de umor." - The Times

„Alertă, captivantă şi plină de erudiţie." - The Guardian

„O lectură încântătoare. Stilul însufleţit al cărţii denotă pasiunea de-o viaţă a lui Fry pentru miturile greceşti." - The Independent

„Cea mai bună carte a lui Fry de la superbul său roman de debut. Şi amuzantă, şi edificatoare — nici nu poţi pretinde mai mult." - The Telegraph

„Fry vădeşte o enormă erudiţie şi o pasiune autentică pentru mitologie." - The Mail on Sunday

„Aducând la viaţă zeii, monştrii şi eroii Greciei antice, Fry relatează poveştile lor uluitoare pentru cititorul modern." - Express and Star

„Fry repovesteşte miturile greceşti cu umor şi căldură, făcându-le accesibile pentru contemporani." - Book Bag

„Exuberantă şi plină de umor. O repovestire elegantă a miturilor Greciei." - The Times

„Repovestirile lui Fry sunt vii, distractive şi fermecătoare." - The Guardian

NU EXISTĂ EROI MAI FAIMOŞI DECÂT EROII GRECI

În această continuare a bestsellerului Mythos, Stephen Fry spune poveștile spectaculoase și amuzante, tragice și atemporale ale grecilor care s-au încumetat în cele mai îndrăznețe și mai palpitante aventuri, care au scăpat cu bine din primejdii nemaiîntâlnite și i-au păcălit cu dibăcie pe zeii vicleni și răzbunători.
Alăturați-vă lui Iason la bordul corabiei Argo și porniți cu el în căutarea Lânii de Aur. Urmăriți-o pe Atalanta cea crescută de urși cum aleargă mai repede decât toți bărbații, înainte de-a fi păcălită cu trei mere de aur. Însoțiți-l pe Heracle de-a lungul celor douăsprezece munci ale sale și admirați-l pe șiretul Oedip cum dezleagă enigma Sfinxului.
Plină de urmăriri palpitante și labirinturi stranii, de ghicitori imposibile și mon¬ștri care îți îngheață sângele în vine, de gesturi de lașitate josnică și de curaj veritabil, Eroii este povestea lucrurilor — bune și rele — de care noi, muritorii, suntem cu adevărat în stare.

„La fel de încântătoare și de greu de lăsat din mână precum Mythos." - The Herald

Stephen Fry este scriitor, actor, dramaturg, prezentator de televiziune, jurnalist și regizor multipremiat.
A scris patru romane de succes — The Star’s Tennis Balls, Making History, The Hippopotamus și The Liar —, precum și trei volume autobiografice: Moab is My Washpot, The Fry Chronicles și More Fool Me. Cartea lui despre forma poetică The Ode Less Travelled este folosită în şcoli şi licee ca manual de versificaţie.
A devenit faimos alături de Hugh Laurie în serialul de comedie A Bit of Fry and Laurie (pentru care au și scris împreună scenariul), apoi a jucat, printre altele, în Wilde și V for Vendetta. De asemenea, a înregistrat sub formă de audiobook-uri toate volumele seriei Harry Potter.

De același autor, la Editura Trei a apărut volumul Mythos. Miturile Greciei repovestite.