Moderni & contemporani

Carte cu autograful autorului. Stoc limitat.

Un succes literar incontestabil al anului 2012 în Franța, romanul Pălăria Președintelui (Le Chapeau de Mitterrand) a obținut premiile Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs. A fost ecranizat în 2014 în regia lui Robin Davis. Tradus în peste 15 limbi, în Marea Britanie a intrat în Kindle Top 5 și a devenit Waterstone Book Club Choice în 2013; în SUA, tot în 2013, a fost selectat pentru ABA’s Indies Introduce Debut Authors, iar în Germania s-a aflat pentru mai multe săptămâni în 2016 printre primele zece titluri din topul publicației Der Spiegel.

În romanul său inteligent și plin de umor, Antoine Laurain îi oferă rolul principal unei pălării. Dar nu o pălărie ca oricare alta, ci una învestită cu puteri excepționale, asemenea primului ei proprietar — președintele Franței, François Mitterrand. În periplul ei de la un posesor la altul, pălăria — tichie fermecată dintr-un basm al zilelor noastre — le va schimba radical viața celor care o poartă.

Roman tradus în 32 de ţări, aflat 117 săptămîni pe lista The New York Times a celor mai vîndute cărţi

În Republica Islamică Iran, Azar Nafisi, o profesoară curajoasă şi înzestrată, aduce acasă şapte dintre studentele preferate. Uitînd de teroarea istoriei care le trece pe la ferestre, vor citi împreună autori clasici occidentali. Unele provenind din familii tradiţionaliste, altele cu trecut întunecat, căci au făcut închisoare politică, cele şapte studente sînt neîncrezătoare şi tăcute la început, neobişnuite să-şi dezvăluie gîndurile, dar curînd îşi îndepărtează vălul ruşinii şi al fricii şi încep să vorbească deschis despre cărţile citite. Astfel, povestea vieţii lor se întretaie cu destinele unor personaje celebre din romanele lui Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, Henry James sau Vladimir Nabokov. Şi acolo unde, afară, moralitatea islamică aduce asupra Teheranului val după val de spaimă şi teroare, iar fundamentaliştii închid universităţi şi cenzurează orice manifestare a expresiei artistice, înăuntru, în sufrageria lui Azar, femeile vorbesc despre cărţi, despre visurile şi dezamăgirile lor. Dezvăluind o parte nevăzută a vieţii femeilor din Iranul revoluţionar, Citind Lolita în Teheran este un roman izvorît dintr-o mare pasiune, o remarcabilă explorare a rezistenţei în faţa tiraniei şi o celebrare a puterii literaturii de a elibera. 

„Romanul lui Azar Nafisi depăşeşte încadrarea într-o categorie anume. Nu e volum de amintiri, nici critică literară, nici istorie socială, deşi le ilustrează foarte bine pe toate trei… Nafisi a scris o operă originală despre legăturile dintre viaţă şi literatură.” (Publishers Weekly)

„O evocare a vieţii sub un regim represiv şi o celebrare a vitalităţii literaturii la fel de profunde şi de pline de semnificaţii precum romanele despre care discută Azar Nafisi cu studentele ei.” (The Atlantic Monthly)

„Citind Lolita în Teheran este mai mult decît o carte de memorialistică, este un instrument care ne ajută să privim literatura dintr-o perspectivă nouă, plină de sensuri neaşteptate.” (Library Journal)

„O imagine a dorinţei insaţiabile de libertate a gîndirii.” (USA Today)

Nexus este ultimul roman din trilogia Răstignirea trandafirie, scrisă de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisă în Statele Unite ale Americii şi publicată la Paris între 1949 şi 1960.

Romanul Nexus (1960), ultimul volum al trilogiei Răstignirea trandafirie, dezvăluie portretul unui scriitor format, care, după chinuitoare îndoieli şi o mulţime de romane scrise în minte, reuşeşte în sfîrşit să-şi pună ideile pe hîrtie. Faptul acesta însă pare să atragă după sine o ruptură cu lumea atît de familiară din primele două volume: minunatele poveşti ale prietenilor autorului, paginile de analiză literară şi socială există în continuare, sînt la fel de pline de spirit şi umor, însă în ele se simte o umbră de cinism şi de tristeţe. Nexus este, paradoxal, volumul de rămas-bun al unui romancier aflat încă la începutul drumului, volumul care îi oferă lui Miller confirmarea destinului său de scriitor, nelăsîndu-i astfel nici o altă opţiune decît să continue să scrie, confruntat în permanenţă cu izolarea şi responsabilitatea actului de creaţie.

„Răstignirea trandafirie este capodopera lui Henry Miller – o descriere detaliată şi amuzantă a eforturilor sale, financiare şi spirituale, de a deveni scriitor. Însă dincolo de acest aspect, cele trei volume sînt pline de poveşti despre prietenii săi, despre vecini sau foşti colegi, o umanitate colorată, într-o vervă neobosită, prin intermediul căreia Miller reuşeşte să recreeze tonul şi textura vremurilor de la începutul secolului XX. Scrisă în stilul lipsit de convenţionalism, pe alocuri naturalist, al prozei americane moderne, trilogia conţine resurse inepuizabile de umor, mai ales în momentele în care Miller se transformă în obiectul propriilor reflecţii. Răstignirea trandafirie încearcă să spună totul fără teama că va spune prea mult şi autorul ei se situează în permanenţă de partea vieţii şi a creativităţii.” (Choice)

„Nimic nu se compară cu Henry Miller în momentele sale de maximă exaltare... Răstignirea trandafirie este cea mai ambiţioasă operă a sa şi una dintre cele mai bine scrise.” (Norman Mailer) 

„Deși milioane de americani nu l-au citit pe Dostoievski și nu i-ar recunoaște numele dacă l-ar auzi rostit, totuși milioane întregi descind direct din paginile lui și vin aici, în America…” (Henry Miller)

„Nu, oriunde te-ai răsuci, drumul e blocat. Nu-i nevoie să-i invocăm pe Dumnezeu, pe Diavol sau Soarta.
Dumnezeul întregii Creații trage un pui de somn în timp ce noi ne dăm de ceasul morții ca să soluționăm marele puzzle.” (Henry Miller)

Tropicul Cancerului este o confesiune de neuitat, poate cea mai onestă carte scrisă vreodată, un text autobiografic al unui autor considerat în America „obscen” şi interzis ani în şir.

Recunoscut astăzi ca unul dintre romanele cult din literatura americană şi una dintre capodoperele clasice ale erotismului, Tropicul Cancerului a apărut iniţial la Paris în 1934, fiind interzisă mai bine de un sfert de secol peste ocean. Cartea reprezintă o combinaţie dezinhibată de ficţiune şi biografie, de naraţiune şi flux liber al conştiinţei, prezentînd cu dezinvoltură aventurile adesea licenţioase ale unui tînăr scriitor american exilat în Parisul anilor ’30. El duce o existenţă marginală şi precară, învîrtindu-se prin baruri, săli de dans, bordeluri şi locurile de adunare ale unei boeme adesea sordide, ale cărei excentricităţi şi excese le înregistrează într-un stil precis, necruţător şi complice-amuzat. Cartea îşi datorează renumele limbajului franc şi fără perdea, pasiunii cu care îşi trăieşte naratorul momentele de disperare sau exaltare, precum şi paginilor vizionare, poetice, care dau cărţii o intensitate halucinantă.

„Exuberanţa şi vioiciunea din romanul lui Miller sînt atît de izbitoare, de parcă toate sticlele de şampanie din lume ar fi fost destupate în acelaşi timp şi toată strălucirea spiritului ar fi fost dezlănţuită în paginile unei singure cărţi.” (The New York Times Book Review) 

„Iată o carte care, dacă acest lucru mai e posibil, ne poate aduce înapoi apetitul pentru lucrurile fundamentale.” (Anaïs Nin)

„De o sută de ani şi mai bine, lumea noastră e pe moarte. Şi nimeni, în această ultimă sută de ani şi mai bine, n-a fost destul de ţicnit ca să pună o bombă în curul lumii şi s-o arunce în aer. Lumea putrezeşte, murind pe bucăţele. Dar are nevoie de acel coup de grâce. Trebuie sfărîmată în bucăţele.” (Henry Miller)

„Am făcut o înţelegere tacită cu mine însumi să nu schimb un rînd din ce scriu. Nu mă interesează să-mi aduc la perfecţiune nici gîndurile, nici faptele. Alături de perfecţiunea lui Turgheniev, eu pun perfecţiunea lui Dostoievski. (Există ceva mai desăvîrşit decît Soţul etern?) Aici, deci, în unul şi acelaşi mediu, avem două feluri de perfecţiune. Dar în scrisorile lui Van Gogh este o perfecţiune care trece cu mult peste fiecare din cele două. Este triumful individului asupra artei.” (Henry Miller)

Sexus este primul roman al trilogiei Răstignirea trandafirie, scrisă de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisă în Statele Unite ale Americii şi publicată la Paris între 1949 şi 1960.

Romanul Sexus, publicat la Paris în 1949, este un amestec de ficţiune şi episoade autobiografice, în care autorul descrie primele sale eforturi literare, numeroasele aventuri amoroase, destrămarea căsniciei, traiul într-un New York sclipitor şi totodată marcat de sărăcie. Este o carte care a stîrnit controverse aprinse, însă indiferent dacă se lansează în descrieri licenţioase, discuţii despre artă, filozofie sau psihanaliză, poveşti picareşti sau destăinuiri, Henry Miller abordează totul cu aceeaşi francheţe cuceritoare, hedonism asumat şi o intensitate ce-şi are sursa într-o sete de viaţă molipsitoare. 

„Nu am nici o îndoială că Henry Miller este un mare artist, un mare artist american, probabil ultimul cu care ne putem mîndri, un gigant al minunatei epoci literare cuprinse între 1890 şi 1940. Răstignirea trandafirie, ce reia părţi ample din romanele anterioare ale scriitorului, este fără îndoială o operă de calitate. Ce a făcut Miller aici a fost să scruteze pînă în cele mai mici detalii, dintr-o perspectivă matură şi nostalgică, învăluită în aburul ficţiunii, anii cruciali în care s-a format ca scriitor şi marea iubire a vieţii sale. Rezultatul este o poveste fascinantă, o epopee biografică, socială şi estetică.” (Maxwell Geismar)

„Miller este mai degrabă un mistic decît un pornograf. Se foloseşte de obscenitate pentru a şoca şi a trezi la realitate, dar, odată aduşi cu picioarele pe pămînt, ne ridică imediat la ceruri.” (Erica Jong)

„Cînd vorbim despre oameni care «au făcut istoria» vrem să spunem că, într-o oarecare măsură, au schimbat însuşi cursul vieţii. Dar bărbatul din fotografie e dincolo de asemenea visuri puerile. El ştie că omul nu poate schimba nimic, nici măcar pe sine însuşi.” (Henry Miller) 

„Oamenii civilizaţi nu trăiesc conform unor coduri morale sau unor principii de un fel sau altul. Vorbim despre ele, le evocăm întruna, dar nimeni nu le ia în serios. Nimeni nu respectă aceste reguli, în vieţile noastre nu e loc pentru ele. Tabuurile sînt un soi de reziduu al minţilor bolnave, spectrul celor care nu au avut curajul să trăiască din plin şi care ne-au vîrît pe gît aceste interdicţii, deghizate în morală şi religie.” (Henry Miller)

Volum tradus în douăzeci și patru de limbi, desemnat în 1997 „Cartea anului“ de către Time Magazine, finalist la National Book Critics Circle Award și inclus în anul următor pe lista celor trei finaliste pentru Pulitzer Prize.

În după-amiaza zilei de 10 mai 1996, Jon Krakauer a ajuns pe vârful Everest. Nu mai dormise de cincizeci și șapte de ore și suferea din cauza lipsei de oxigen. Când a început periculoasa coborâre de la 8848 de metri (aproape aceeași altitudine la care zboară un avion Airbus), alți douăzeci de alpiniști continuau cu încăpățânare să urce, fără să-și dea seama că deasupra lor cerul se înnorase îngrijorător...

„Munții se urcă nu doar cu pioleți și colțari, ceea ce putem avea cu toții, ci mai ales cu smerenie.“ (Alex Găvan, alpinist)

Raymond Carver spunea că e posibil să discuţi despre lucruri obişnuite folosind un limbaj obişnuit, dar precis, şi să acorzi acestor obiecte, indiferent dacă este vorba despre un scaun, o draperie, o furculiţă, o piatră sau cercelul unei femei, o putere magică uluitoare. Nicăieri nu e mai evidentă reuşita metodei sale decît în povestirea „Catedrala”, care dă şi titlul volumului: un nevăzător conduce mîna celui ce poate vedea, amîndoi schiţînd o catedrală pe care primul n-o va zări niciodată. Astfel, aparenta banalitate a personajelor, a dialogurilor sau a situaţiilor e permanent transformată într-o senzaţie de apăsare, de stranietate sau chiar de fantastic. Asistăm, de pildă, la o întîlnire între două perechi, dar în care intervin un păun ţîfnos şi un mulaj dentar. Alteori, se petrec momente de un dramatism rar, sporit de întîmplări misterioase şi sumbre. De fiecare dată, Raymond Carver ne dezvăluie, cu uşurinţă şi cu rafinament greu de egalat, fațetele ascunse ale unor vieţi aparent banale, dînd senzaţia că a reuşit să prindă în cuvinte esenţa tainică a vieţii înseşi.

Visul numărul 9 are, ca toate romanele lui David Mitchell, o multitudine de fire narative. Ceea ce dă coerență întregului este odiseea urbană a unui tânar naiv, dar foarte inteligent și cu imaginație debordantă, Eiji Miyake, devenit major la 20 de ani, dupa legea japoneză. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

De pe insula Yakushima, Eiji pleacă la Tōkyō pentru a-și căuta tatăl necunoscut. Fanteziile lui structurează narațiunea caleidoscopică. Firul principal se intersectează cu mai multe fire conexe — mama, internată din cauza alcoolismului într-o clinică izolată, încearcă să-și recâștige fiul, pe care l-a părăsit; sora lui geamană, care s-a înecat în ocean, îi bântuie visele —, se întâlnește cu fire întâmplatoare — prietenia lui Eiji cu proprietarul unui magazin de închiriat filme; relația lui cu o pianistă cu ceafa perfectă —, se ciocnește de altele pline de violență atât în viața reală, cât și în irealitate — tânarul nimerește într-un război nimicitor din lumea interlopă, dominată de Yakuza; își asumă roluri de super-erou în jocuri electronice —, sau se mută pe fire paralele — Eiji citește fabulele scrise de o bătrână autoare surdă pentru nepotul ei sau jurnalul prezumtivului său bunic, fost luptător kamikaze în marina militară.

Isabel Allende: 20 de carti publicate, traduceri in peste 35 de limbi; peste 57 de milioane de exemplare vandute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii in peste 15 tari; 2 filme de succes facute dupa romanele ei.

Portret-robot. Dupin. Comisar d'antan. Artagos. Dependent de cafeina. Parizian. Tocmai mutat de la Paris intr-un loc uitat de lume. Pe Coasta Bretona. In Pont-Aven. De la croisantul sau matinal cu cafea direct pe scena unei crime, intr-o comunitate adormita, intr-un mister perfect si un paienjenis mut de secrete cu miros de mare si gust de fries francais. O scrisoare de amor pentru Bretania si un PS semnat Gauguin.

Israel Prize for Literature 2018

Tînărul Asaf găseşte pe stradă un labrador care-l tîrăşte vrînd-nevrînd, cu toată nelămurirea lui, la o pizzerie şi apoi în chilia unei călugăriţe. Va afla că pe călugăriţă o cheamă Teodora, că este închisă în mănăstire încă din copilărie şi, ca să-şi treacă timpul, citeşte mult, corespondează cu oameni importanţi din întreaga lume şi-şi pune întrebări neaşteptate: „Cum îi explici unui orb ce sînt verdele, violetul, purpuriul? A ce miroase un nou‑născut după baie? Ce simte un om cînd trenul goneşte în viteză pe lîngă el? Cum bat la unison inimile spectatorilor la o minunată piesă de teatru?”. Amîndoi, tînărul curajos şi strania eremită, încearcă s-o găsească pe Tamar, o adolescentă care şi-a luat lumea-n cap şi cîntă pe străzi cu glas dumnezeiesc, căutîndu-l, în acelaşi timp, pe Şai, un tînăr genial rătăcit în lumea drogurilor. Un roman caleidoscopic, văzut de critici ca o combinaţie între Aleargă, Lola, aleargă şi Oliver Twist, Cineva cu care să fugi de acasă îşi dezvoltă intriga pe jumătate poliţistă, pe jumătate romantică în lumea unui Ierusalim văzut cu un ochi fugar, colorat de poveşti sinistre şi romanţioase aventuri nocturne, descris ca din goana unui tren care fuge parcă fără destinaţie.

Frumos şi impresionant... Grossman a creat un loc plin de mari pericole şi schimbări de situaţie neverosimile, de suspans irezistibil şi rodnice chinuri ale dragostei. Los Angeles Times

Pasionat şi sincer... o poveste în acelaşi timp universală şi personală, o poveste de iubire clasică plasată în Israelul zilelor noastre. The New York Times Book Review

În romanul lui Grossman, a cărui poveste colindă străzile prăfuite ale Ierusalimului, idealismul şi angoasa adolescentină dau viaţă personajelor. The New Yorker

Cineva cu care să fugi de acasă dovedeşte încă o dată că Grossman este unul dintre cei mai fermecători scriitori contemporani. San Francisco Chronicle

Romanul unei călătorii fascinante între Iranul trecutului şi Suedia de azi. Fönstret

O revelaţie a literaturii contemporane suedeze, roman vîndut în peste 25 de ţări

Romanul Ceea ce datorăm aduce pe scena ficţiunii contemporane o voce impetuoasă, dar necesară, o voce care se naşte din trauma şi pierderea asimilate încetul cu încetul, un fenomen care îşi lasă urmele asupra generaţiilor viitoare.

Nahid mai are şase luni de trăit. Sau cel puţin aşa spun medicii. La cincizeci de ani, „pierderea” nu îi este străină. Dar acum, cînd a ajuns pe marginea unei prăpăstii, genunea propriei morţi, şi tocmai a aflat că fiica ei, Aram, urmează să nască, Nahid trebuie să se lupte cu furia ce abia i se naşte în suflet, dar şi cu o durere nestăvilită a cărei apăsare o simte de mult. În viaţa de dinainte, din Iran, şi în viaţa ei de refugiată, în Suedia, Nahid a învăţat să supravieţuiască. Ce nu ştie însă este să trăiască pur şi simplu; nu s-a priceput niciodată s-o facă şi nici n-a avut şansa. Ca o izbucnire furioasă, aproape ca primul ţipăt al unui nou-născut, acest roman extraordinar ne face să ne întrebăm: ce lăsăm în urmă pentru copiii noştri? Ce le datorăm celor pe care-i iubim? Putem fi vreodată cu adevărat liberi?

Pendulînd între teme dificile, care pot aluneca în orice clipă în abordări nepotrivite, Hashemzadeh Bonde reuşeşte să creeze o poveste fără urmă de sentimentalism şi să redea atît de fidel vocea lui Nahid, încît aproape uiţi că în spatele acestei voci e un scriitor. Expressen

Hashemzadeh Bonde surprinde fără greş nuanţele unui melanj emoţional alcătuit din furie, întuneric, durere în faţa unui destin implacabil... Göteborgs-Posten

Roman ecranizat în 1987, în regia lui James Ivory, cu Hugh Grant, Rupert Graves şi James Wilby în rolurile principale

Scris la începutul secolului trecut, imediat după Howards End, şi publicat abia în 1971, Maurice a mers înaintea timpului său prin temă şi prin ideea că dragostea dintre doi bărbaţi poate exista. Petrecîndu-se într-o elegantă lume edwardiană, povestea lui Maurice începe cînd personajul are paisprezece ani. Acţiunea îl urmăreşte în perioada în care e elev de liceu, apoi student la Cambridge şi, în final, angajat la firma familiei. Într-o societate împărţită riguros în clase sociale, personajul principal al romanului e un tînăr obişnuit, convenţional, care se integrează perfect, însă această aparenţă ascunde o realitate cu totul diferită: Maurice e homosexual. Între dorinţa de a se vindeca de această „boală de care suferă nefericiţi ca Oscar Wilde” şi aceea de a-şi asuma adevărata identitate, Maurice parcurge etapa negării, a constrîngerilor religioase şi sociale, a despărţirii şi geloziei. Pe fundalul poveştii de dragoste şi al conştientizării homosexualităţii, Maurice se distinge de celelalte romane ale lui Forster prin caracterul intimist şi exprimarea radicală a libertăţii individuale.

Maurice este acum citit şi predat în universităţi din toată lumea. Romanul e remarcabil nu numai pentru frumuseţea scriiturii, ci şi pentru curajul său… pentru faptul că în el se întrevede un soi de generozitate melancolică: bărbaţii care iubesc alţi bărbaţi n-aveau cum să fie fericiţi în lumea în care trăia Forster, aşa că i-a lăsat în grija fanteziei. The New Yorker

Deşi romanul lui Forster urmăreşte eforturile lui Maurice de a-şi ascunde homosexualitatea, de a se «vindeca» de ea şi, pînă la urmă, de a şi-o accepta, personajul său cheie este de fapt cameleonicul Clive, care-şi închipuie că propriile sentimente pentru alţi bărbaţi sînt un moft. Clive întrupează conservatorismul, conformismul, ca să nu mai amintim toate dorinţele ascunse, pe care Forster le-a văzut reprimate de societatea engleză a zilelor sale. The New York Times

Romanul lui Forster luptă pentru o anumită discreţie, pentru un spaţiu personal, fizic şi psihic, aflat dincolo de bătaia oricărui ochi indiscret. La un secol de cînd a fost scris, Maurice pare la fel de actual. The Guardian

Versiunea cinematografică a romanului scris de Guillermo del Toro împreună cu Daniel Kraus este cîștigătoarea a patru premii Oscar, ediția 2018: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră (Alexandre Desplat), cea mai bună scenografie. Filmul este produs de Fox Searchlight Pictures și este distribuit în România de Odeon Cineplex.

Este anul 1962 şi Elisa Esposito, o femeie mută, rămasă orfană din copilărie, se luptă cu monotonia vieţii de îngrijitoare în schimbul de noapte la Centrul de Cercetări Aerospaţiale Occam din Baltimore. Într-o noapte fatidică, Elisa vede ceea ce nu-i era îngăduit să vadă, secretul cel mai bine păzit al Centrului: un om-amfibie, capturat în Amazon şi studiat în scopurile Războiului Rece. Creatura este înspăimîntătoare, dar în acelaşi timp magnifică, capabilă să înţeleagă limbajul şi emoţiile… iar Elisa nu se poate ţine deoparte. Recurgînd la limbajul semnelor, cei doi învaţă să comunice. În scurt timp, afecţiunea se transformă în dragoste, iar creatura devine singura raţiune de a trăi a Elisei.

 

Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii: Bolșaia Kniga (dublu câștigãtor, Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.

Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.

Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă. Evgheni Vodolazkin

Peter Leigh, pastor creștin, este trimis într-o călătorie extraordinară, o misiune umanitară neobișnuită în spațiul extraterestru, care îl va purta la ani-lumină de soția sa, Beatrice. Pe măsură ce Peter se implică tot mai mult în propovăduirea învățăturilor Bibliei, pe care noii săi enoriași o numesc Cartea Lucrurilor Noi și Ciudate, de acasă vin vești îngrijorătoare: taifunuri și cutremure devastează țări întregi, guvernele se destramă unul după altul, iar credința lui Beatrice începe să se clatine. Romanul lui Michel Faber este o meditație profundă asupra credinței, a iubirii încercate dincolo de limite și a responsabilității noastre față de cei apropiați.

Portretul unor personaje care trăiesc și vibrează sub ochii noștri și a căror relație se erodează la distanță. Absolut fascinantă. David Mitchell

De mult n-am mai fost atât de constant și de autentic surprins de vreo carte. Mi se pare profund verosimilă și convingătoare și o admir enorm. Philip Pullman

Cartea Lucrurilor Noi și Ciudate pune, în esență, o singură întrebare: pe cine – sau ce – iubești și ce ești sau nu ești dispus să faci pentru iubire. Rezultatul e un roman minunat și uluitor. Yann Martel

Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie. Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neașteptată, Iris pornește într-o aventură care îi va schimba modul de a vedea viața. După moartea părinților ei într-un accident de mașină, dezorientată și fără nici o perspectivă, ea va fi nevoită să ia lucrurile de la capăt. Iar revizitarea trecutului poate fi o experiență dureroasă și plină de pericole, dar și una aducătoare de fericire, mai ales când lui Iris îi apar în cale doi „iluminați“.

Una dintre cele mai originale voci ale literaturii latinoamericane contemporane. (Mario Vargas Llosa)

În 2014, un bărbat este arestat în Bogotá pentru că a încercat să fure din vitrină costumul găurit de gloanţe al lui Jorge Eliécer Gaitán, unul dintre cei mai charismatici politicieni din istoria Columbiei, asasinat în plină glorie, în timpul campaniei prezidenţiale din 1948. Juan Gabriel Vásquez, devenit narator şi mai tîrziu investigator, povesteşte cum a ajuns să-l cunoască pe acest bărbat, Carlos Carballo, şi să fie atras încetul cu încetul în obsesia lui pentru trecutul violent al ţării şi în universul tenebros al teoriilor conspiraţioniste. Astfel descoperă nu numai o legătură misterioasă între asasinarea, în 1914, a politicianului Rafael Uribe Uribe – cel care l-a inspirat pe García Márquez în crearea personajului Aureliano Buendía din Un veac de singurătate – şi uciderea liderului liberal Jorge Eliécer Gaitán, ci şi o faţă pînă atunci necunoscută a istoriei. Un policier nuanţat, cu puternice accente shakespeariene şi numeroase detalii autobiografice, Forma ruinelor este cel mai ambiţios şi mai provocator roman de pînă acum al scriitorului columbian.

Pentru cine a citit întreaga operă a lui Gabriel García Márquez şi se află în căutarea unui nou romancier columbian, Juan Gabriel Vásquez este o descoperire pasionantă. Colm Tóibín

Printr-o împletire de realitate şi ficţiune, Vásquez se reinventează ca narator şi, într-un fel, ca investigator al crimelor din roman. El Periódico de Catalunya

Scriitorul columbian exorcizează în Forma ruinelor propriii demoni şi pe cei ai ţării sale, bîntuită încă de violenţe şi de teroarea semănată de cartelurile de droguri. El Norte de Castilla

Investigaţia lui Anzola este absolut hipnotică, o mostră de scriitură tensionată, agilă, inteligentă.  El Mundo

Povestirile din Muzica de belele descriu partea intunecata a Los Angelesului, lumea mahalalelor, a declasatilor si a ratatilor de profesie: vagabonzi, dezaxati, femei usoare, cupluri cinice sau violente, scriitori alcoolici. Printre ei se amesteca uneori si alter ego-ul scriitorului, Henry Chinaski, cind implicat, cind simplu martor la spectacolul acestei lumi decazute, pe care o priveste cu intelegere si ironie. Istorisiri extrem de crude, de la incercarea repetata a unei sotii de a-si impusca sotul pina la un act de canibalism modern, alterneaza cu schite de un umor nebun sau cu scene de viata oarecum tihnita in mizeria si promiscuitatea lor. Farmecul prozelor lui Bukowski consta de fapt in capacitatea de a prezenta cu o aparenta simplitate, ce arata un mare rafinament al privirii, acest univers lipsit de speranta si stralucire, dar profund uman.

Povestirile din antologia lui Bukowski arata nu doar ce poate face lumea din oameni, ci si ce ii pot face oamenii lumii din jur cu cruzimea si depravarea lor. Franchetea dura a acestor proze e reflectata inclusiv de brutalitatea cu care curge textul in Muzica de belele. The Culture Trip

Bukowski a trait in Los Angeles si tot ce a scris el acolo, tot ce a simtit, conceptia lui despre lume si viata, toate reflecta capriciile orasului si propria sa viata dezordonata, in special problemele pe care le-a avut cu alcoolul, femeile si scrisul. Cineva l-a intrebat odata: Cum faci asta? Cum scrii, cum creezi?. El a raspuns: Nu o faci... Nu te zbati. Asta-i foarte important: sa nu te zbati nici pentru Cadillacuri, nici pentru creatie sau nemurire. Astepti, iar daca nu se intimpla nimic, mai astepti o vreme. Portland Book Review

Bukowski este singurul scriitor american important de dupa al Doilea Razboi Mondial care a negat eficacitatea Visului American. Russell Harrison

O insulă, un secol de iubiri, de drame, de mici întâmplări uimitoare și, uneori, de miracole.

Roman tradus în peste douăzeci de limbi, bestseller în topurile din principalele publicații anglo-americane, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016“ de Sunday Express și Irish Independent înMarea Britanie, de Globe and Mail în Canada și de Kirkus Reviews, New York Magazine, Cosmopolitan și NPR în SUA.

Castellamare, o insulă imaginată în largul coastelor Siciliei, biciuită de sirocco și aflată sub protecția Sfintei Agata, suficient de îndepărtată de continent ca să fie uitată, dar nu îndeajuns încât să fie ocolită de freamătul și zbuciumul lumii. Inima insulei este Casa de la Marginea Nopții, un bar situat într-una dintre cele mai vechi clădiri de piatră, cu fațada acoperită de bougainvillea. Acesta este locul în care Amedeo Esposito, un copil abandonat din Florența ajuns medic, își găsește un cămin și mai ales dragostea, pentru a întemeia ceea ce a visat de când se știe: o familie.

Carte distinsă în anul 2017 cu Premiul Pulitzer

În 2012, după răsturnarea regimului Gaddafi, cunoscutul romancier Hisham Matar se întoarce în Libia. Aceasta după ce, la vîrsta de doisprezece ani, fusese nevoit să suporte alături de familie un exil dureros şi după ce tatăl său, fost diplomat şi militar, devenit ulterior disident politic de temut, este răpit de guvernul libian şi închis într-una dintre cele mai cumplite închisori ale regimului, celebra Abu Salim. Timpul a trecut şi cei cîţiva supravieţuitori părăsesc temniţele, iar speranţele lui Hisham de a-şi vedea tatăl în viaţă se spulberă. Însă, aşa cum scrie chiar el, speranţa e „vicleană şi tenace”. Călătoria în căutare de răspunsuri se transformă într-o pasionantă poveste despre speranţă şi persistenţa memoriei, despre relaţia dintre tată şi fiu, despre iubire şi curaj. La acordarea Premiului Pulitzer, cartea a fost descrisă ca „o elegie la persoana întîi pentru ţara natală şi pentru memoria tatălui”.

Povestea emoţionantă a unei familii destrămate din pricina realităţilor cumplite din Orientul Mijlociu... Risipirea speranţelor venite odată cu Primăvara arabă este redată cu atît mai puternic cu cît furia lui Matar este ţinută în frîu, iar credinţa lui în omenire – neclintită. Kazuo Ishiguro

Hisham Matar scrie deopotrivă cu ochiul romancierului capabil să surprindă detalii fizice şi emoţii şi cu simţul reporterului atent la ce se întîmplă în jurul său. Proza lui este chibzuită, limpede şi minuţioasă; naraţiunea – eliptică, aproape muzicală. The New York Times

În acest triptic, al ţării iubite, al tatălui şi al artei care supravieţuieşte, Matar impresionează prin eleganţă, prin puterea îndurării şi a furiei… Los Angeles Review of Books

Plasată într-o insulă grecească, acţiunea romanului Magicianul pivotează în jurul tînărului profesor de engleză Nicholas Urfe, supus unui lung şir de încercări – prin spectaculoase jocuri cu măşti şi psihodrame în care abundă fantasmele erotice şi manipularea istoriei – de către „magicianul” Conchis. Unul din marile romane ale secolului XX, Magicianul a fost ecranizat în anul 1968, în regia lui Guy Green, avîndu-i în rolurile principale pe Michael Caine, Anthony Quinn şi Candice Bergen.

Magicianul este o realizare literară de înaltă clasă. Anthony Burgess

O carte minunată, cu o tensiune înnebunitoare, în care sentimentele şi inteligenţa sînt pe post de cobai. Domnul Fowles abordează un subiect dificil, dar temerara încercare a domniei sale merge… drept la ţintă. Sunday Telegraph

O sărbătoare a prozei, pe cît de savuroasă, pe atît de incitantă. Înainte de a te dumiri despre ce este vorba, cauţi cu aviditate noi înţelesuri, nereuşind să-ţi potoleşti dorinţa de a dezlega o mare de enigme, cea mai misterioasă dintre ele fiind chiar eroul principal. Sunday Times

Un exemplu strălucit, perfect structurat, de mînuire a enigmelor, pe care l-ar fi putut ticlui doar mintea inegalabilă a unei echipe literare alcătuite din Marchizul de Sade, Sir James Frazer, Madame Blavatsky, C.G. Jung şi Franz Kafka. Financial Times

Cînd, în 1953, Esther Greenwood cîştigă „un concurs al unei reviste de modă, scriind eseuri şi nuvele şi poezii şi reclame de modă”, e fericită: crede că în sfîrşit visul ei de a deveni scriitoare se va împlini. Dar, între cocktailuri şi grămezile de manuscrise, Esther simte că viaţa începe să-i scape din mîini. Pe măsură ce încearcă să răzbată prin şirul relaţiilor dificile şi al pretenţiilor unei societăţi ce refuză să ia în serios aspiraţiile femeii, ea se trezeşte prinsă în vîrtejul depresiei şi al tentaţiei sinuciderii. Clopotul de sticlă este un roman al rătăcirii şi regăsirii, al înstrăinării şi redescoperirii de sine, al agoniei şi al aparentei vindecări. Uimind prin ritm şi umor, prin dezinvoltură şi ironie, cartea rămîne, înainte de orice, o ego-grafie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

Clopotul de sticlă, unicul roman al marii poete Sylvia Plath, a devenit pentru tinerii din anii 1970 ceea ce însemna De veghe în lanul de secară pentru tinerii din anii 1950 – cartea arhetipală care oglindeşte propria experienţă, indiferent cît de distorsionată e imaginea reflectată în oglindă. Marjorie G. Perloff

Un roman superb, amar şi necruţător ca ultimele poeme ale Sylviei Plath. Este genul de carte pe care ar fi scris-o peste zece ani Fanny, personajul lui Salinger, dacă şi-ar fi petrecut aceşti zece ani în iad. The New York Times Book Review

Hazliu, chinuitor, crud, pătimaş şi naiv, romanul Clopotul de sticlă are o claritate uimitoare, ca o serie de instantanee făcute în plină lumină.  Time

O carte adevărată îţi desfăşoară înaintea ochilor toate interesele tale vitale, ca o oglindă fosforescentă a propriului corp, cu opacităţi şi străluciri, cu suavităţi şi excrescenţe, cam aşa cum constelaţia Orion le apare unora desenată în cele mai vizitate locuri de pe pământ. La urma urmelor însă esenţial rămâne răspunsul pe care o carte îl poate da unei întrebări vitale, chiar neformulate. Ce îmi spune mie – cititor de la începutul secolului al XXI lea, dar care nu va trece dincolo de jumătatea lui – cartea aceasta desfăşurată ca un papirus în care intru încet, tatonând, şi pe care o închei brusc, oricât aş prelungi momentul? [...] Ce îmi spun, mai ales, Detectivii sălbatici sau 2666 de Roberto Bolaño, cele două cărţi care, într un moment de răgaz, m au făcut să revăd, altfel, tot ce am citit (sau am trăit) în ultimii ani? Da, ar trebui s o spun răspicat, cărţile acestea ale lui Bolaño mi au activat aproape spaţial – de la Bucureşti la Barcelona şi retur, din Ciudad de México până la Caborca, în deşertul Sonora, şi de la Tel Aviv până în întunecatul Ciudad Juárez, unde mai mult se moare decât se trăieşte – toate punctele nevralgice ale lecturilor şi ale întâmplărilor neîntâmplătoare din ultimii ani. O să vă povestesc de ce. Până atunci, cât Detectivii sălbatici se mai află încă în librării, merită, cred, să faceţi încercarea, pe cont propriu...

Poate o femeie să iubească cu tot sufletul și trupul ei un filozof creștin care a influiențat întreaga gândire medievală, dar pe ea a abandonat-o cu cruzime?

Romanul lui Jostein Gaarder Vita brevis are forma unei scrisori trimise faimosului autor al Confesiunilor, Sfântul Augustin, de fosta sa iubită. Floria Aemilia, femeia părăsită în favoarea celibatului sacerdotal, nu și-a pierdut nici dragostea, nici spiritul pătrunzător. Astfel încât scrisoarea ei amestecă amintirea plăcerilor împărtășite în trecut cu observațiile erudite, adesea ironice, asupra unor puncte vulnerabile din faimoasa scriere augustiniană și cu comentariile despre felul în care Biserica tratează femeile, în special femeile inteligente.

Iar sfatul dat bărbatului care încetase să fie „veselul Aurel” poate fi un îndemn sănătos pentru oricine : Când vezi o floare frumoasă, te poți apropia de ea să o miroși. Chiar dacă acum numești asta „dorință trupească”.

O biografie ficţională spusă cu ajutorul iubirii

Inima cu nouă încăperi este povestea caleidoscopică, strălucitoare şi emoţionantă a vieţii unei femei, spusă de cei pe care i-a iubit şi de cei care au iubit-o. Nouă personaje îşi aduc aminte de relaţia pe care au avut-o cu aceeaşi femeie, poveştile şi amintirile lor dîndu-i viaţă, apropiindu-ne pe noi, cititorii neîncrezători, de ea, dar nedepăşind graniţele intimităţii, căci chiar vocea femeii iubite rămîne mută. Odată apărută această îndoială, această rezervă, nu vom şti niciodată care versiune este cea adevărată: a iubiţilor din trecut sau a iubitei care-i animă. Desfăşurîndu-se pe fundalul mai multor oraşe, plimbîndu-se între Orient şi Occident, Inima cu nouă încăperi este o poveste delicată, tulburătoare, un roman scris de o mînă profesionistă, o colecţie de perspective mereu schimbătoare care dezvăluie posibilitatea intimităţii cu celălalt, dar şi îndoiala pe care această intimitate o naşte. 

„De vreme ce frumuseţea se află în ochii privitorului, o carte ce descrie o femeie prin ochii celor nouă personaje care au iubit-o trebuie să fie o poveste frumoasă.” (The Hindu)

„Inima cu nouă încăperi încearcă să exploreze felul în care, în legăturile noastre, romantice sau nu, existăm pentru alţii ca un discurs pe care ei şi-l spun şi pe care apoi îl prezintă semenilor. Cît timp ne petrecem cu cei pe care-i iubim spunîndu-le: «Întotdeauna faci asta…» sau «ştiam eu c-aşa se va-ntîmpla…»?” (Janice Pariat)

Într-un stil de o transparenţă clasică şi folosind tehnica povestirii liniare, romanul lui Bernhard Schlink relatează povestea tristă a unei iubiri stranii, întunecată de trecutul politic al Germaniei naziste. Love story la început, Cititorul continuă în celelalte două părţi cu tema Holocaustului, punînd grave întrebări asupra responsabilităţii morale a generaţiei ce a trăit în perioada cumplitelor tragedii umane şi reprezentînd în acelaşi timp dilema urmaşilor, confruntaţi la rîndul lor cu un adevăr şi o vină covîrşitoare. Romanul a inspirat o ecranizare de succes (cu Ralph Fiennes şi Kate Winslet în rolurile principale), care a fost de cinci ori nominalizată la Oscar şi la Premiile BAFTA şi a cîştigat un Glob de Aur.

„Cititorul este un roman fascinant, de un erotism fremătător, aflat sub semnul iubirii şi al misterului, al ororii şi compasiunii şi avînd drept fundal peisajul bîntuit al Germaniei postbelice.” (Los Angeles Times)

 „Un roman emoţionant, care transcende graniţele şi pătrunde în sufletul cititorului.” (The New York Times Book Review)

„O carte elegantă, de o rară complexitate morală. Bernhard Schlink îşi spune povestea cu o minunată simplitate.” (The New York Times)

Roman distins cu Man Booker Prize!

Sub pretextul comicului, romanul lui Amis emana un iz de crematoriu, expunand teme greu de abordat, precum moartea, varsta inaintata, ranchiuna, destramarea casniciilor.

In Tara Galilor a anilor 1980, o gasca de batrani ursuzi si suspiciosi, prieteni vechi, isi respecta cu strictete intalnirile zilnice de la Bible, singurul pub care le mai pastreaza amintirile. Viata lor se scurge cu o lentoare calculata. Pentru fiecare, batranetea are neajunsurile ei, insa, cu toate acestea, isi pastreaza energia, fiind mereu pusi pe sotii si incercand sa recupereze tineretea ireversibila.

Cursul lin al vietilor lor se schimba brusc cand doi vechi prieteni, celebrul scriitor si om de televiziune Alun Weaver, epigon al lui Brydan, poetul national si emblema Tarii Galilor, si frumoasa lui sotie, Rhiannon, se reintorc in regiunea South Wales, dupa ani buni petrecuti la Londra. Vestea declanseaza o adevarata isterie de zvonuri si barfe, prin care ies la iveala secrete de mult ingropate si legaturi nebanuite inca din tinerete: iubiri neimplinite, rivalitati ascunse, prietenii inselatoare si infidelitati.

Povestile personajelor se inlantuie pentru a crea stereotipul batranului galez, care se incapataneaza sa-si apere lumea de efectele dezastruoase ale modernizarii. Cu totii isi gasesc insa alinarea in alcool, cu totii aluneca treptat in degradare pentru a face loc viitoarei generatii, marcate de povestea de dragoste dintre William si Rosemary, nimeni altii decat copiii a doi dintre acesti prieteni vechi care si-au ratat iubirea.

Cea mai ambitioasa carte a lui Kingsley Amis. […] Cel mai cuprinzator roman al sau, care abordeaza multiple tonalitati si emotii, trecand de la o perspectiva sumbra la o delicatete plina de lirism. - The New York Times

Batranii ticalosi reprezinta o dovada binevenita a maiestriei lui Kingsley Amis, in care perfidia si bunavointa se intrepatrund. Ca intotdeauna, autorul joaca rolul unei calauze perspicace in acest univers in care ceea ce se spune nu e ceea ce pare, iar ceea ce se simte nu se exprima, un univers in care viata este luata ca atare. - Los Angeles Times