Biografii - Memorii & Jurnale

Versiune definitivă editată de Mirjam Pressler și autorizată de ANNE FRANK FONDS  •  Ediție aniversară, 75 de ani

Traducere și note de Gheorghe Nicolaescu

Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă. Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public. Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 70 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare. La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri. Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie umană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente – fără chip, fără voce, fără nume – ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare; împreună cu cartea ei, a devenit un simbol.

Pe copertă: ultima fotografie a Annei Frank, mai 1942, fotograf necunoscut

Cuvânt‑înainte de Damian Gheorghe Pătrașcu

„Mai mult decât emoționant este capitolul referitor la închisorile prin care a trecut părintele și de unde a ieșit paralizat. Și-a asumat acolo rolul de a păstra speranța în sufletele oamenilor. Nu-s mai puțin emoționante nici paginile care reconstituie viața de după eliberare și mucenicia părintelui în parohii din Moldova, osârdia lui în munca pastorală, devotamentul și dăruirea pentru toți oamenii necăjiți, care-l căutau ca pe un intercesor de maximă eficiență. Sunt multe mărturii care atestă că rugăciunile și sfaturile părintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecări la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfânt încă de pe când era în viață. Iar cartea de față îi reconstituie amănunțit, cu o documentare cvasiexhaustivă, viața de mucenic și martir.” (Al. Cistelecan)

„Răsfoind paginile acestei cărți, vom găsi viața și moartea Slujitorului lui Dumnezeu Anton Demeter, preot și frate franciscan, aparținând Provinciei «Sf. Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria» a Fraților Minori Conventuali, așa cum a fost trăită ea și așa cum a fost percepută de toți care au călcat nu numai pragul locuinței sale, ci și pe acela al inimii și al sufletului său – și aceștia sunt mulți, de orice vârstă, condiție socială și confesiune… Așezat ca un rege pe crucea căruciorului de invalizi, răspândea de acolo cu toată ființa lui Vestea cea Bună a lui Dumnezeu, slujind cu timp și fără timp, noapte și zi, căci mulțimile erau însetate de Dumnezeu și nu‑l lăsau în pace nici măcar să‑și tragă sufletul.” (Damian Gheorghe Pătrașcu)

„Eu știu pentru ce veneau oamenii la părintele: pentru că el avea mereu un cuvânt de încurajare pentru fiecare, le asculta necazurile și nu era absent la ceea ce îi povesteau oamenii. Mulți aveau această încredere că, mergând la părintele, vorbind cu el, cerând rugăciuni și oferind o liturghie, aveau să primească ajutor de la Dumnezeu. Avea acest dar.” (Petru Blaj, mărturie din dosarul de beatificare)

Punctate de nostalgii și impresii încă puternice, amintirile lui Petre Alexandrescu sunt o incursiune atât în memoria individuală, cât și în cea colectivă, ilustrând parcursul tumultuos al României de-a lungul anilor 1940, în timpul regimului comunist și, ulterior, în tranziția către democrație. În dialogul său cu Mihaela Udrescu, cunoscutul arheolog schimbă adesea ritmul și revine asupra unor evenimente pentru a reliefa noi detalii și noi semnificații, ca într-un caleidoscop de lumini și umbre. De la copilăria și adolescența din timpul războiului până la rezistența arheologilor români în fața directivelor PCR din anii 1950-1980, dificultățile stabilirii unui dialog cu istoricii occidentali și perioada în care a condus Institutul de Arheologie, sunt evocate figuri și întâmplări ce schițează istoria omului Petre Alexandrescu, dar și a întregii țări.

În acest excepțional reportaj literar, Kapka Kassabova se întoarce în Bulgaria, de unde a emigrat cu 25 de ani în urmă, pentru a explora zona de frontieră pe care fosta ei țară o împarte cu Turcia și Grecia. În copilăria autoarei, despre acea zonă de granița se spunea că ar fi mai ușor de trecut decât Zidul Berlinului, așa că locul mișuna de soldați și spioni. Kassabova descoperă un teritoriu modelat de diferite forțe ale istoriei: imperialismul sovietic, Imperiul Otoman și, mai înainte, miturile și legendele imemoriale. Frontiera redă călătoria autoarei în regiune, în timpul căreia aceasta intervievează diverse personaje pitorești, de la contrabandiști, vânători de comori și grăniceri la țărani ce venerează puterea focului. Atât istorie, cât și literatură, cartea ei aduce la lumină un teritoriu misterios și forfotind de forțe obscure, unde modernitatea pare a se fi sfiit să pătrundă.

Călătoria mea neortodoxă către Berlin

Continuarea bestsellerului Neortodox

„O poveste convingătoare despre descoperirea de sine." – Kirkus Reviews

Forma finală a continuării la Neortodox (cartea aflată la baza seriei Netflix cu același nume), Exodul, revăzut spune povestea anilor de după plecarea lui Deborah Feldman din secta Satmar.
În 2009, la 23 de ani, și-a luat băiețelul și a fugit de rădăcinile ei hasidice, căutând o viață mai bună, departe de oprimarea și izolarea din copilărie. Noul periplu este începutul unei noi vieți, ca mamă singură, refugiată religioasă și femeie independentă aflată în căutarea unui loc care să-i dea sentimentul apartenenței.
Exodul a fost publicat în 2014, însă Exodul, revăzut conține adăugiri semnificative, care descriu traseul parcurs pentru a se redescoperi și a găsi un cămin adevărat. Inițial, Deborah Feldman a plecat din New York ca să exploreze America, dar a ajuns în cele din urmă în Europa, unde a refăcut pașii bunicii ei în timpul Holocaustului.

Exodul, revăzut este o analiză profund mișcătoare a naturii memoriei și a traumei generațiilor, dar și a reconcilierii cu sine și cu lumea.

„Exodul, revăzut te intrigă și îți oferă satisfacție intelectuală (…) Cartea ridică întrebări grele, care sunt importante pentru multă lume." – The Washington Post

„Unele dintre cele mai impresionante scene sunt cele în care Feldman reface pașii străbunelor ei în Ungaria și se confruntă cu antisemitismul Europei contemporane." – New York Times Book Review

„Periplul lui Feldman este categoric și explicit evreiesc, dar nevoia dureroasă de a găsi o comunitate primitoare și un sentiment al individualității este ceva cu care pot să se identifice cititori din toate categoriile." – Booklist

„O carte de memorii captivantă, care-și va găsi un public larg." – Library Rears

„Probabil că în tinerețe intransigențele sunt mai puțin intense, sunt atenuate de un soi de orbire sentimentală, de un entuziasm declanșat de un iluzoriu mâine strălucit. Din nefericire, eu am fost lovit cu mult mai devreme decât alții de un soi de irascibilitate, nervozitate în fața imoralității publice. Ele s­-au transformat — treptat, dar necruțător — într­-o intransigență care numai bine nu mi­-a făcut, a subțiat sensibil spectrul social în care am evoluat. Dar, una peste alta, cu toate costurile extrem de piperate, am preferat această intransigența genului de toleranță care transformă viața publică într­-un soi de casă de… toleranță." Dorin Tudoran

„Numai copilăria e glorioasă, acest extraordinar dialog-­confesiune, ce poartă titlul unui vers al lui Dorin Tudoran, pare să creeze un nou gen literar: scriitorul și omul Dorin Tudoran se povestește pe sine cu atâta autenticitate și talent, încât cartea de față devine totodată povestea unei vieți și imortalizarea acelei vieți prin literatură. Acest dans subtil al întrebărilor atent construite de Robert Șerban și al răspunsurilor ample, de largă respirație, ale lui Dorin Tudoran ne dezvăluie personalitatea uluitoare a unui scriitor român cu totul aparte: un mare iubitor de poezie și de muzică, un om care a ales mereu prietenia, care n­-a acceptat compromisurile, care privește cu împăcare senectutea și își iubește țara cu intransigență și duioșie. Care, așa cum mărturisește, și-­a întins singur ramura de măslin." Domnica Drumea

„O carte în dialog cu Dorin Tudoran, unul dintre cei mai importanți scriitori români ai ultimei jumătăți de secol, e un dar de preț. În plină formă la 75 de ani, apoi la 76, interogat de Robert Șerban din octombrie-­n octombrie 2020-­2021 (epoca pandemică!), poetul, eseistul, disidentul anticomunist și intelectualul nord-­american de după stabilirea, în 1985, peste Ocean se mărturisește în stilul său de­-o spectaculoasă plasticitate și totodată multiplu­„oximoronic", amestec de aplomb și de sarcasm, de elan confesiv și sentențiozitate nemiloasă. De citit și de luat aminte!" Ion Bogdan Lefter

„Cartea aceasta e o frumoasă întâlnire între un scriitor din Timișoara și un scriitor de seamă al lumii de azi. O întâlnire care ne arată, încă o dată, că Dorin Tudoran e între cei care definesc literatura secolului XXI. Sau, dacă îi recitim și eseurile despre lumea de azi, secolul XXI al Statelor Unite, al Europei și al României." Cornel Ungureanu

Frank McCourt își continuă memoriile scriind cu același melanj de nostalgie, umor negru și autoironie plină de compasiune cu care ne-a cucerit în multipremiatul volum autobiografic Cenușa Angelei. După o „copilărie irlandeză catolică nefericită”, Francis se întoarce la New York la vârsta de nouăsprezece ani în compania unui preot pe care-l întâlnește pe vapor și care-i va pipera în mod neașteptat primele zile americane.

Prefață și cronologie de Marius Ghica

„Mărturisesc că mi-am făcut un idol din spiritul meu, dar altul nu am găsit.“ — PAUL VALÉRY 

„Efortul de a se defini pe sine, de a medita asupra propriilor operații mentale a fost considerat de Valéry drept cunoaștere autentică. Dar a se cunoaște nu înseamnă a cunoaște; sau, mai curând, nu este decât o varietate de cunoaștere. Întotdeauna Valéry a confundat cunoașterea cu clarviziunea. Mai mult, voința de a fi clarvăzător, de a fi inuman de lucid, se însoțește la el cu un orgoliu abia ascuns: se cunoaște și se admiră pentru faptul că se cunoaște. Să fim însă drepți: el nu-și admiră spiritul, ci se admiră pe sine ca Spirit.“ — CIORAN

„Caietele lui Paul Valéry reprezintă un impresionant monument de gândire vie, un jurnal de reflecții în care autorul își nota cu religiozitate, aproape zilnic, între orele patru și opt dimineața, meditațiile sale asupra problemei care l-a preocupat până la sfârșitul vieții: aceea de a afla care este substratul gândirii umane, care sunt mecanismele funcționării mentale, posibilitățile și limitele intelectului. „Ce poate omul?“ – se întreabă statornic domnul Teste.“ — MARIUS GHICA

În 1937, scriitorul britanic Sacheverell Sitwell a fost invitat de familia de vechi boieri Callimachi să ne viziteze ţara. Rod al unui aranjament privat, călătoria unui cetăţean britanic atât de cultivat şi de pătrunzător s-a dovedit mai fructuoasă decât orice acţiune de propagandă culturală pusă la cale de vreun minister de resort. Peste nici un an, Sitwell a publicat la Londra volumul Roumanian Journey, splendid tipărit şi legat, îmbogăţit cu fotografii în alb-negru de o frumuseţe extraordinară, pe care ediţia de faţă le recuperează în bună parte. Cartea lui Sacheverell Sitwell este un document complex şi emoţionant despre România interbelică, aşa cum apare ea unui călător străin, şi nu cum suntem prea adesea tentaţi să o supraidealizăm dintr-o perspectivă prea românocentristă. Este o Românie aflată, la acea vreme, la cea mai mare întindere teritorială şi, în consecinţă, la cea mai diversă înfăţişare culturală şi etnografică, un regat prosper şi tolerant, deopotrivă modern şi tradiţional, în care toţi locuitorii săi trăiesc în linişte şi pace. Şi totuşi interesul documentar al acestei cărţi aproape că este pus în umbră de emoţia sfâşietoare de a descoperi, prin ochii unui călător străin, un paradis pierdut pentru totdeauna.

Stephen Hawking nu este un om de știință obișnuit. El a reușit, poate mai mult decât oricine altcineva, să ne ajute să descifrăm enigmele universului. Cercetările sale cu privire la găurile negre și nașterea universului au fost cu adevărat revoluționare, iar boala care l-a țintuit într-un scaun cu rotile nu i-a limitat în nici un fel strălucirea intelectuală și cariera științifică. Mai mult, Hawking a contribuit din plin la popularizarea științei, iar cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea.

Stephen Hawking: O viață dedicată științei are darul de a prezenta pe larg atât ideile științifice care l-au făcut un veritabil star la nivel internațional, cât și viața sa personală, cel puțin la fel de pasionantă din multe puncte de vedere.

Fluviul Amur e cvasinecunoscut. Cu toate acestea, e al zecelea fluviu ca lungime din lume, izvorând din munții Mongoliei, străbătând Siberia și vărsându-se în Pacific. Pe o lungime de aproape 1.800 de kilometri, reprezintă granița marcată de tensiuni dintre Rusia și China, fiind cea mai fortificată frontieră de pe glob. La 80 de ani, Colin Thubron – celebru pentru Redescoperind Drumul Mătăsii – călătorește de-a lungul fluviului Amur, de la izvorul său ascuns până la uriașa gură de vărsare, pe o distanță de aproape 5.000 de kilometri. Chinuit de răni și arestat de poliția locală, Thubron își croiește drum pe ambele maluri, pornind pe un cal mongol, apoi făcând autostopul și călătorind pe vasele braconierilor și în cele din urmă cu expresul transsiberian. Vorbitor de rusă și mandarină, discută cu toți oamenii pe care îi întâlnește, de la comercianți chinezi la pescari ruși, de la călugări la localnici, și ne zugrăvește un tablou uluitor, împletind magistral observația cu lirismul. 

Cum a fost omul Eminescu? Cine, dacă nu contemporanii lui, ar putea răspunde la această întrebare?Unii l-au cunoscut pur şi simplu, alţii i-au fost prieteni nedespărţiţi. Cu toţii ne spun câte o poveste, iar poveştile lor adunate laolaltă spun, întreagă, povestea vieţii lui. La capătul ei, dincolo de clişeele cu care ne-am obişnuit, apare un om care ştia ca nimeni altul, în anii tinereţii, să se bucure de viaţă, dar care, ca nimeni altul, a îndurat apoi calvarul ei.De aceea Eminescu face parte dintre cei puţini care, ieşind din condiţia obişnuită a umanului, au făcut-o pe aceasta vizibilă pentru toţi ceilalţi. Cei mai mulţi dintre contemporani au înţeles asta abia după ce plinul său de fiinţă a fost pus în lumină odată cu dispariţia lui. Faptul de a-l fi văzut pe Eminescu a însemnat dintr-odată foarte mult. Aşa cum va putea să însemne, după lectura acestei cărţi, şi pentru cititorul de azi. Încheind-o, el îşi va putea spune: „Şi eu l-am văzut pe Eminescu!“

Lista autorilor în ordinea apariţiei în volum:Matei EMINESCU, Corneliu BOTEZ, Ioan SBIERA, Vasile VÎRCOL, Ioan MIHU, Teodor V. ŞTEFANELLI, Ioan COTTA, Iacob ONEA, Alexandru UILĂCANU, Petru UILĂCANU, Nicolae PETRA-PETRESCU, Nicolae DENSUŞIANU, Elie Damian DOMŞA, Ioan ORGA, Ştefan CACOVEANU, Dimitrie TELEOR, Mihai PASCALY, Ieronim BARIŢIU, Ioan SLAVICI, Samoil ISOPESCU, Iosif VULCAN, George PANU, Nicolai Andriescu BOGDAN, Ion CREANGĂ, Livia MAIORESCU-DYMSZA, Heimann Hariton TIKTIN, Moses GASTER, Augustin B. SÎNCELEANU, Constantin MEISSNER, Ioan S. IONESCU, Iacob NEGRUZZI, Nicolae GANE, Cleopatra POENARU LECCA, Grigore PĂUCESCU, Zamfir C. ARBORE, Mite KREMNITZ, Ioan Al. BRĂTESCU-VOINEŞTI, Sofia ŞTEFANOVICI, Titu MAIORESCU, Constantin POPAZU, H. OBERSTEINER, A. CHIBICI-RÂVNEANU, Petru MISSIR, Alexandru VLAHUŢĂ, Miron POMPILIU, A. C. CUZA, Eugeniu SPERANŢIA, Gheorghe BOJEICU, Artur GOROVEI, Ion PĂUN-PINCIO, Nicolae IORGA, Ioan SIMIONESCU, Ioan N. ROMAN, M. V. MAVRODIN, Alexandru VLAHUŢĂ, Mihail BRĂNEANU, Leon Gheorghe NICOLEANU, Nicolae PETRAŞCU, Alexandru ŞUŢU, Zaharia PETRESCU, Ioan RUSSU-ŞIRIANU, Septimiu Sever SECULA, Maria GAVRILESCU, I.L. CARAGIALE, Alexandru OBEDENARU, Gheorghe EMINESCU, Ionel TEODOREANU, Andronic ŢĂRANU, Vasile SCÂNTEIE, State DRAGOMIR, Nicolae ZAHARIA.

Selecţie, note, cronologie şi prefaţă de Cătălin CIOABĂ

O carte despre adevărurile fundamentale pe baza cărora a fost construită societatea americană și despre îndelungata strădanie de a discerne care sunt aceste adevăruri și cum este cel mai bine să se acționeze pe baza lor.

Fiică de imigranți, Kamala Harris a crescut într-o comunitate din Oakland, California, cu preocupări pentru dreptatea socială. Pasiunea sa pentru justiție a fost evidentă încă din copilărie, iar când a devenit procuror districtual adjunct imediat după absolvirea Dreptului, s-a impus rapid ca unul dintre cei mai inovatori agenți ai schimbării în domeniul aplicării legii din SUA. A fost aleasă în scurt timp procuror districtual în San Francisco, apoi a devenit șefa organelor de aplicare a legii din statul California. Cunoscută ca o susținătoare a clasei de mijloc a înfruntat marile bănci în timpul crizei executărilor silite, obținând un acord istoric pentru familiile salariate din California.

A fi inteligent înseamnă a identifica adevărurile care ne pot face să devenim o comunitate mai bună, precum și a susține aceste adevăruri cu toată forța. Acesta a fost crezul care a călăuzit-o pe Kamala Harris spre o carieră de succes ca procuror general al Californiei, ca senator al Statelor Unite și acum ca vicepreședinte al țării, confruntându-se în fiecare rol cu probleme complexe, de la asistența medicală și noua economie la imigrație, securitate națională, criza opioidelor și inegalitatea socială.

Viața lui Édith Piaf a devenit legendă, la fel ca muzica sa. De la așa-zisa ei naștere pe străzile Parisului, până la moartea petrecută la Grasse, însă resemnificată de soțul care o aduce înapoi în orașul iubit, ca publicul să nu creadă că Piaf a abandonat Parisul, întreaga viață a artistei pare o poveste palpitantă și plină de neprevăzut. Roata norocului, cartea sa de memorii, scrisă în colaborare cu Louis-René Dauven, reprezintă un periplu fascinant prin cele mai grele și mai strălucitoare momente ale vieții lui Piaf.

Édith Piaf și-a început cariera cântând pe stradă, dar și-a continuat-o la cabaret, apoi în cercurile marilor artiști și intelectuali ai vremii (Charlie Chaplin, Jean Cocteau sau Marlene Dietrich), pe care i-a inspirat și încântat. Cartea de față ne poartă prin istoria muzicii ei, dar și a marilor iubiri și prietenii care i-au marcat viața, având mereu ca fundal farmecul inconfundabil al Parisului și vocea pătrunzătoare care încă se aude cântând La vie en rose.

La moartea ei, în 1963, 40 000 de oameni au condus-o către Cimitirul Père Lachaise, iar milioane de fani îi ascultă și astăzi muzica.

„Édith Piaf are această frumusețe a umbrei care se exprimă în lumină. De fiecare dată când cântă, ai zice că-și smulge sufletul pentru ultima oară.“
Jean Cocteau 

„Oricine a citit acea perlă din coroana memorialisticii românești care este Eterna întoarcere, adică Ofrandele Corneliei Pillat, a rămas captivat întâi de toate de personajul fabulos, aproape marquezian, Gheorghe Ene Filipescu, tatăl autoarei, orfanul plecat din Oltenița natală, ajuns ucenic cizmar la București, apoi proprietar al unui magazin de încălțăminte de lux în pasajul Jean Villacrosse din Calea Victoriei, premiat la Barcelona în 1929 și ales starostele breslei pe țară, membru respectabil în mișcarea social-democrației noastre de rit vechi.

Ei bine, acum se vede că fiica reușise «doar» pregătirea pânzei. Desăvârșirea tabloului și mai ales înrămarea lui potrivită i-au revenit nepoatei Monica Pillat, întrupare palimpsest a fermecătoarelor împletiri dintre familiile Pillat și Brătianu. După ce a etalat comoara epistolară adunată de Dinu, Pia și Cornelia, Monica Pillat reușește acum scenariul magnetizant al unei redutabile docudrame.

Frumoasa ispravă a Monicăi Pillat e o monografie biografică și o reconstituire de destin personal, dar în același timp frizează istoria socială și restituie cadrele și atmosfera boieriei meșteșugărești de odinioară, adevărată articulație între marea și mica burghezie, ne amintește puterea breslelor medieval-rinascimentale, adesea echivalente masoneriilor. Dezvăluit aici în toată complexitatea personalităţii sale, Gheorghe Ene Filipescu, fostul ucenic ajuns președintele Sindicatului Profesional al Meseriașilor Cizmari din România și membru în Parlament, le cita confraților comeseni, cum nu se poate mai natural, din Platon și Epictet.

Scenariul există. Convinge, impresionează și încântă.“ — DAN C. MIHĂILESCU

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.

Opera integrală N. Steinhardt este publicată în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana”, Rohia

Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referințe critice și indici de George Ardeleanu

Repere biobibliografice de Virgil Bulat

Ultimele două volume din Integrala N. Steinhardt cuprind corespondenţa acestuia, inclusiv mai multe scrisori inedite descoperite în dosarul de urmărire informativă a monahului de la Rohia. Alături de corespondenţa interceptată este inclusă și corespondenţa „liberă” a lui Steinhardt către prieteni, nume de referinţă ale culturii române, ca Alexandru Ciorănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Perpessicius, George Tomaziu, Dumitru Stăniloae sau Ileana Mălăncioiu, către reprezentanţi ai Bisericii (IPS Antonie Plămădeală, IPS Justinian Chira, IPS Iustin Hodea Sigheteanul), dar și către redacţiile unor reviste sau edituri cărora le propunea spre publicare texte proprii.

„Când vorbesc de «încarcerarea» sau de «încorsetarea» acestor schimburi epistolare în rama sau în «cleștele» unui mecanism opresiv, am în vedere și acele adnotări, glosări, notificări, rezoluții, sublinieri sau încercuiri de nume, cuvinte ori paragrafe operate de ofițerii de Securitate pe textul scrisorilor interceptate sau acele formulare stereotipe ale «notelor de relații» care încadrează «decupaje» epistolare. Așa cum s-au făcut cercetări despre însemnările marginale pe textele vechilor manuscrise, tot așa istoricii sau analiștii totalitarismului comunist ar putea face studii despre astfel de adnotări, sublinieri sau decupaje operate de poliția politică. Unele par gratuite (te întrebi de ce au fost făcute), cele mai multe însă sunt instrumentate în procesul de urmărire. O informație, un nume sau o propoziție subliniate pe textul unei scrisori pot declanșa celelalte mecanisme de supraveghere sau chiar de represiune a celui urmărit ori a celor despre care e vorba în epistola cu pricina: punerea în filaj, contactarea informatorilor și stabilirea unor sarcini de lucru pe lângă «obiectiv», instalarea mijloacelor de tehnică operativă, consemnarea în rapoartele informative etc.” (George Ardeleanu)

Dalí are conştiinţa propriului geniu. Până la vertij. Pare să fie un sentiment intim foarte reconfortant. Părinţii l-au numit Salvador tocmai pentru ca era menit să salveze pictura ameninţată cu moartea de către arta abstractă, de suprarealismul academic, de dadaism şi, în genere, de toate „ismele“ anarhice. Jurnalul este deci monumentul pe care Dalí îl înalţă gloriei personale. Lipseşte din paginile lui orice urmă de modestie...

Stephen King, unul dintre cei mai îndrăgiți autori contemporani, își dezvăluie, în această carte, toate secretele „meseriei de scriitor“. Parțial memoir, parțial eseu, acest volum cuprinde sfaturi practice despre scris și „trusa cu unelte“ indispensabile oricui vrea să se dedice acestui meșteșug.

Sfaturile lui King se bazează pe amintirile și experiențele sale, din copilărie și până la consacrarea ca autor de bestselleruri, de la tulburătoarele începuturi și până la accidentul aproape fatal pe care l-a suferit în 1999 și care i-a confirmat legătura inextricabilă dintre scris și vindecare.

Prietenos și onest, volumul de față se adresează nu doar fanilor lui Stephen King, ci tuturor scriitorilor și cititorilor care iubesc poveștile bine scrise.

Volum câștigător al National Book Award for Nonfiction

„Cartea lui Joan Didion vorbește despre detașare si eliberare; de asemenea, este un omagiu adus unui mariaj extraordinar." The New Yorker

Viața așa cum o știai se poate sfârși într-o clipă. Un infarct și întreaga structură a unei vieți în doi se năruie. Dar nu numai viața în doi. Moartea cuiva apropiat schimbă foarte mult lucrurile si pentru cei care îi supraviețuiesc.
Joan Didion descrie cu precizie chirurgicală anul de după moartea soțului ei, în care învață cum să trăiască din nou de una singură, într-un emoționant exercițiu de echilibristică printre amintiri si ceea ce trezesc ele. Si îi este cu atât mai greu cu cât, imediat după acest eveniment nefericit, trebuie să-și vegheze fiica grav bolnavă, aflată la rândul ei la limita dintre viață și moarte.
Un act terapeutic, făcut parcă să exorcizeze singurătatea și suferința, demonii cei mai cumpliți de după pierderea persoanei iubite.

„Anul gândirii magice este o operă de o surprinzătoare claritate și onestitate." The Washington Post Book World

„În același timp personală și universală, cartea lui Joan Didion oferă cititorului un punct de pornire relevant de la care să înceapă călătoria prin ținutul sălbatic al durerii." Chicago Sun Times

„Frustă și tulburătoare." San Francisco Chronicle

„O autoexaminare precisă și totodată o sfâșietoare scrisoare de dragoste, tulburătoare prin candoarea sa. Didion pune în lumină legătură profundă dintre soț și soție." Boston Globe

Publicată inițial în Franța, în 2013, Mama râde este ultima carte a legendarei artiste și regizoare belgiene Chantal Akerman. Un volum de memorii emoționant și imposibil de uitat, care sondează adânc într-una dintre temele centrale ale filmelor, adesea autobiografice, ale lui Akerman: viața mamei ei. Akerman se concentrează pe dificultățile cu care se confruntă în legătură cu apropiatul sfârșit al vieții mamei sale. Cartea combină o scriitură directă și foarte personală cu fotografii de familie și cadre din propriile filme, pentru a recompune cât mai complet experiența ei.

Grégoire nu e un pescăruș al mării. Aripile nu-l poartă peste valuri, ci peste acoperișurile orașului. An de an își face cuibul și își crește puii pe terasa aceleiași clădiri, la adăpost de oameni, dar nu și de privirea celei care astăzi îi spune povestea. Uneori, Grégoire poposește chiar pe pervazul ferestrei de unde e observat. Fură un moment de odihnă și... o cercetează la rândul lui, prin geamul ce stă între ei ca granița dintre două lumi, pe autoare. Povestea sa, în care acuitatea observației e completată de finețea notațiilor, are poate mai ales darul de a transmite emoția, uimirea trăite în fața spectacolului mereu nou al naturii.

„Pescărușul de la geam îi urmărește pe pescărușul Grégoire și perechea sa, de la prima frunză așezată la cuib până când cresc puii și zboară, un jurnal pe care am hotărât să îl țin în al șaselea an de observație. Alte personaje în povestea adevărată care se desfășoară în centrul Bucureștiului sunt ciorile grive, drepnelele și vântureii roșii, norii, ploile, vântul. Dacă mă întrebați pe mine, cartea asta este despre răbdare, încredere și speranță – lucruri pe care le putem învăța de la păsări și de care avem cu toții nevoie pentru a supraviețui, acum și oricând.” (Veronica D. Niculescu)

În Imagini. Viața mea în film, Ingmar Bergman ne invită în culisele artei sale, într-un mod direct și autentic. Martori ai procesului său de creație, revedem secvențe, personaje, construcții emoționale sau regizorale ale celor mai importante filme ale sale: Persona, A șaptea pecete, Fragii sălbatici. Suntem chiar în intimitatea de creator a lui Bergman, părtași la ideile și visele din care s-au născut cele mai cunoscute opere ale sale, dar și la eșecurile care l-au împins să-și transforme angoasa în artă.

Cariera sa cuprinde peste 40 de ani de muncă și peste 60 de filme, dintre care multe au devenit clasice. În această carte, Bergman face apel la memorie, la caietele de regie și la scenarii ca să comenteze într-un mod fascinant propriile reușite și rateuri, temele care l-au urmărit, relația dintre artă și viață.

Un memoir irezistibil de amuzant, plin de observații pertinente despre viața literară din New York de la sfârșitul anilor 1990, o lume de dinainte de era digitală, surprinsă la apusul ei. După ce se lasă de școală pentru a-și împlini visul de a deveni poetă, Joanna Rakoff se angajează ca asistentă la legendara agenție literară care îl reprezintă pe J.D. Salinger. Aflată într-un echilibru precar între sărăcie și extravaganță, Joanna își petrece zilele într-un birou somptuos, cu pereții acoperiți cu lambriuri,– în care dictafoanele și mașinile de scris încă domnesc, iar agenții moțăie după un prânz copios –, apoi se duce acasă, în apartamentul ei sărăcăcios din Brooklyn și la iubitul ei socialist.
Joanna e însărcinată să se ocupe de corespondența voluminoasă primită de la admiratorii lui Salinger, fiindcă faimosul autor refuză categoric să aibă de-a face cu aceștia. Pe măsură ce citește scrisorile emoționante sosite din toată lumea, Joanna ezită să trimită răspunsul formal din partea agenției și, dintr-un imbold, începe să le răspundă personal. Urmările sunt deopotrivă nostime și tulburătoare, fiindcă în timp ce își atribuie vocea faimosului scriitor, Joanna și-o descoperă pe a sa.

     „Când îmi aduc aminte de copilăria mea, mă întreb cum de am supravieţuit. A fost, desigur, o copilărie nefericită – o copilărie fericită abia dacă merită pomenită. Mai rea decât copilăria nefericită obişnuită este copilăria irlandeză nefericită, iar şi mai rea este copilăria irlandeză catolică nefericită.“

      Aşa îşi începe Frank McCourt autobiografia. Născut în Brooklyn în timpul Marii Crize Economice din irlandezi emigranţi, Francis are patru ani când părinţii lui hotărăsc să se întoarcă în ţară. Cu pantofii peticiţi cu bucăţi de cauciuc dintr-o veche anvelopă de bicicletă, culegând cărbune pentru foc de pe marginea drumului, mâncând infamul cap de porc la masa de Crăciun, el îndură copilăria mizerabilă din mahalalele jilavului Limerick şi supravieţuieşte să-şi spună povestea cu multă expresivitate, umor şi, surprinzător, fără pic de ranchiună. Cenuşa Angelei este o veritabilă capodoperă a genului. 

ERNST JÜNGER se naşte la Heidelberg în 29 martie 1895. Studii liceale la Hanovra. La 18 ani fuge de-acasă şi se angajează în Legiunea Străină. În 1914 se înrolează voluntar, luptă cu bravură şi i se decernează cea mai înaltă distincţie militară germană, „Pour le mérite“. După război, studii de filozofie la Leipzig şi de zoologie la Napoli. Câteva specii de insecte descoperite ulterior îi vor purta numele. În cel de-al Doilea Război Mondial participă la campania din Franţa. În urma atentatului eşuat împotriva lui Hitler (1944), este demobilizat şi declarat „nedemn de a face parte din armată“. Între 1945 şi 1949, forţele aliate îl pun sub interdicţie de publicare. Din 1950 se stabileşte la Wilflingen. În 1959 întemeiază, împreună cu Mircea Eliade, revista Antaios. În 1982 i se decernează Premiul Goethe; în 1995, la centenarul naşterii, i se aduc omagii naţionale şi internaţionale de anvergură. Ernst Jünger se stinge din viaţă la 17 februarie 1998. Între 1956 şi 1995 i s-au acordat 27 de premii, titluri şi distincţii în Germania, Franţa, Italia, Spania, i s-au închinat numeroase volume omagiale, numere de reviste, mii de pagini de critică şi exegeză literară. Opere: In Stahlgewittern (1920; trad. rom. În furtuni de oţel), Der Kampf als inneres Erlebnis (1922), Das abenteuerliche Herz (1929; trad. rom. Inimă aventuroasă), Die totale Mobilmachung (1930), Der Arbeiter (1932), Afrikanische Spiele (1936; trad. rom. Jocuri africane), Auf den Marmorklippen (1939; trad. rom. Pe falezele de marmură), Gärten und Straßen (1942; trad. rom. Grădini şi drumuri), Die Pariser Tagebücher (1949; Jurnale pariziene), Heliopolis (1949), Über die Linie (1950), Der gordische Knoten (1953), Gläserne Bienen (1957; trad. rom.Albine de sticlă), Die Hütte im Weinberg (1958; trad. rom. Coliba din vie), Subtile Jagden (1967), Annäherungen: Drogen und Rausch (1970; trad. rom. Aproximări: Droguri şi extaz), Die Zwille (1973; trad. rom. Praştia), Eumeswil (1977), Die Schere (1990), Siebzig verweht (1980–1995).

Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, 28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris) este descendenta domnitorului Constantin Mavrocordat pe linie maternă, iar pe linie paternă, provine dintr-o renumită familie politică. S-a căsătorit, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, devenind prințesa Martha Bibescu și unind astfel destinele a două dintre cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Ca dar de nuntă a primit Palatul Mogoșoaia, care avea să devină loc de refugiu, punct strategic și martor tăcut al evenimentelor istorice de la acea vreme. Împreună au avut o fiică, Valentina.

În 1908 publică prima sa carte, Les Huit Paradis, un volum premiat de Academia Franceză şi care i-a facilitat accesul în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. De-a lungul vieții a scris în jur de 40 de cărți (note de călătorie, poezii, romane autobiografice sau istorice, eseuri, corespondență, biografii), pentru unele dintre ele folosind pseudonimul Lucile Decaux.

În perioada Primului Război Mondial, prinţesa a condus un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului. În septembrie 1945, Martha Bibescu, ca act de protest împotriva politicii românești de la acea vreme, a plecat definitiv din țară, refugiindu-se mai întâi în Anglia, apoi în Franţa. În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar un an mai târziu este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, astfel recunoscându-i-se, în mod public, eforturile depuse pentru ţara natală.

În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu pentru Literatură pentru întreaga operă, iar în 1955 devine membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Bruxelles. În 1972, cu un an înainte de moarte, publică ultima carte: Échanges avec Paul Claudel. Este înmormântată la cimitirul Père Lachaise din Paris, iar pe piatra funerară stă scris: „Marthe Bibesco, écrivaine française“.

Scriitoarea Doina Jela și-a publicat însemnările zilnice din perioada comunistă încă de la jumătatea anilor 1990, dar, în același timp, a continuat să-și noteze în jurnal diverse întâmplări. Acum, la peste două decenii, s-a hotărât să publice notițele din perioada 19 septembrie 1989 – 30 decembrie 1995, anii unor mari prefaceri politice, sociale și economice pentru România și, de fapt, pentru întreaga Europă Răsăriteană. În jurnal se regăsesc atât informații despre viața culturală a Constanței, unde locuia pe atunci, cât și notații despre intelectuali de prestigiu cu care a intrat în contact imediat după Revoluție. Este o carte despre anii tranziției, cu referiri la fețele noi din politica internă și crizele din 1990 (conflictul de la Târgu Mureș, protestele din Piața Universității, Mineriada, alegerile din „Duminica orbului”) și cu numeroase reflecții bazate pe lecturi din domenii vaste (filosofie, religie, științe politice, psihologie politică) și din autori interziși până atunci în România.

Cunoscutul explorator și autor de bestselleruri Ben Fogle ne invită în această carte, scrisă în perioada lockdown a pandemiei, să îl însoțim în câteva din spectaculoasele sale aventuri: traversarea oceanului, experiența ghețarilor, a junglei și a deșertului devin povești captivante care ne poartă în mijlocul naturii sălbatice, îndemnându-ne să reflectăm asupra semnificației acesteia în viața noastră.

Oare este posibil să trăiești o viață întreagă în cel mai rafinat lux, fără să te fi măritat cu un partener bogat și, mai ales, fără să fi lucrat niciodată? Răspunsul lui Doris Payne este DA.

În spiritul plin de viață al poveștii Thelma & Louise, în această carte ni se dezvăluie amintirile senzaționale și, în egală măsură, distractive ale unei faimoase hoațe de bijuterii, o femeie care a sfidat prejudecățile și normele societății. Pentru a-și croi propriul drum, ea a furat timp de peste șase decenii de la bijutieri de elită, visurile ei devenind, astfel, realitate.

„Vocea de povestitoare a lui Payne este nepretențioasă și apropiată. Și tot timpul simți nevoia s-o susții. Pentru că ea a mai furat încă un lucru: inima ta.” - The New York Times

„În centrul acestei povești incredibile și impertinente, de genul „prinde-mă dacă poți”, se află o sfidătoare femeie de culoare, care va depune toate eforturile de a merge împotriva curentului dictat de culoare pielii și de statutul socio-economic.” - Booklist

„Farmecul autoarei răzbate din fiecare pagină, dăruindu-ne o lectură captivantă despre un Robin Hood al zilelor noastre.” - Kirkus Review