Biografii - Memorii & Jurnale

WILLIAM N. BROWN a absolvit liceul în Bartow, Florida, apoi a activat în Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, la baze aeriene din Florida, Denver şi Texas. Din 1976 până în 1978, a slujit în cadrul Forţelor Aeriene Americane din Taiwan, fără să-și imagineze că în 1988 avea să se mute cu soţia şi cei doi fii peste strâmtoare şi să devină primul străin cu rezidenţă permanentă din provincia Fujian. Din 1988, a predat cursuri pentru programe MBA la Universitatea Xiamen, a scris peste 100 de articole, a publicat manuale de management şi 10 cărţi despre provincia Fujian, a scris şi a fost gazda unor documentare televizate, a jucat în seriale TV şi acum prezintă programul TV săptămânal Xingfu Fujian, coprodus de 6 ţări. În 2014, a fost premiat la Beijing ca unul dintre Educatorii de Top ai Chinei. Printre hobby-urile sale se numără magia (este membru al Magic Castle de la Hollywood), călătoriile (a condus peste 200 000 de kilometri prin China, inclusiv prin Deşertul Gobi şi Tibet), muzica (cântă la chitară şi sitar), lecturile, scrisul şi colecţionarea de pietre.

IOAN ALEXANDRU TOFAN (n. 1979) este prof. dr. în cadrul Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. A publicat Logica și filozofia religiei. O relectură a prelegerilor hegeliene (2010), City Lights. Despre experiență la Walter Benjamin (Humanitas, 2014), Cuvinte, lucruri, imagini. Teorie critică la Walter Benjamin și Theodor W. Adorno (2014), Mistică și lume cotidiană. Michel de Certeau (Humanitas, 2017 – ebook și 2018 – format tipărit), Omul lăuntric. André Scrima și fizionomia experienței spirituale (Humanitas, 2019), André Scrima, un „gentleman creștin“. Portret biografic (Humanitas, 2021), precum și numeroase studii în reviste și lucrări de specialitate pe teme privind filozofia clasică germană, filozofia religiei, teoria critică sau teoriile secularizării.

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă(2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020).

O Minune este suprema înălţime căreia i se adresează sufletul nostru atunci când Speranţa, care nu moare niciodată, osteneşte!

Căci ce altceva este viaţa noastră dacă nu o perpetuă punere de paie peste un foc aprins într-un sacru moment de elan încrezător şi tânăr?! Ce altceva e mai înţelept de făcut decât o continuă împrospătare a rezervei de speranţă pentru unul din multele momente de slăbiciune şi uitare?! Şi ce altceva este mai adevărat decât să speri mereu în poimâinele însorit al fiecărui mâine, neutru?

Am reprezentat cu bucurie şi dăruire Arta Românească pe mai multe meridiane. Am avut vocaţia de a fi Artist. Triumful existenţei mele este însă altul: prin intervenţie divină, am devenit la 33 de ani Credincioasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor care m-au ajutat personal și profesional – cărora le mulțumesc fără încetare – am aflat că Scena Vieţii este mult mai încăpătoare decât pare la prima vedere. Și dacă tot ce am realizat va fi uitat într-o zi, sper că vor rămâne în urma mea Minunile Trăite pe Strada Speranţei! (Corina Chiriac)

* * *

Cartea Corinei Chiriac este povestea, scrisă cu un surprinzător talent, a vieții sale de artistă celebră, care a avut șansa de a se bucura de fiorii extazului oferit de gloria cucerită pe marile scene ale lumii.
Miracolele relatate sunt confirmări ale unor experiențe venite pe drumul parcurs de la strălucirea în luminile rampei la beatitudinea Luminii Sacre.

Actualul volum, în care Corina ne povesteşte epopeea vieţii sale, o situează la nivelul creaţiei literare valoroase prin talentul său scriitoricesc, presărat cu multe note umoristice şi scânteieri de spirit.
Cartea se citeşte ca un roman, cum se spune în popor, „cu sufletul la gură”, nedezminţind titlul său de „minuni trăite”, pe care le redă cu un farmec aparte, seducător şi cu mult umor. Este indiscutabil că valoarea cărţii este egală de la un capăt la celălalt. Când prezentul ne dezamăgeşte, refugiul în trecutul unei celebre artiste, păstrat într-o carte, poate fi un dar. (Dumitru Constantin-Dulcan)

"Neremarcat de o audiență mai largă, Radu Solcan a fost totuși o personalitate ieșită din comun în lumea noastră intelectuală tocmai prin imparțialitatea și deplina independență a gândirii sale. După cum nu aproba tot ce făcea el însuși, se putea raporta foarte critic și la persoane pe care le aprecia. Și atitudinea lui față de cei pe care îi critica fără reținere rămânea una nuanțată. Cât despre opiniile lui asupra actualității sau istoriei recente, ele nu se aliniază pozițiilor uneia sau alteia dintre taberele care se înfruntă în spațiul nostru cultural. O dovadă de netăgăduit, în această privință, o furnizează însemnările pe care le-a făcut și în ultima perioadă a vieții. Ele pot suscita interes deoarece dezvăluie o fascinantă întindere și varietate de interese și preocupări intelectuale. Citindu-le și recitindu-le, am fost conduși la concluzia că ar fi păcat ca ele să rămână necunoscute publicului. Am ales unele dintre acele pagini care, credem noi, îi dau posibilitatea cititorului să intre în contact cu o minte cu adevărat interesantă." Mircea Flonta, Constantin Vică

Sigmund Freud (nascut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astazi Příbor, Republica Ceha - d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost cel mai cunoscut medic neuropsihiatru al secolului XX, devenit celebru ca fondator al psihanalizei, ajutat fiind in acele vremuri si de controversele pe care le-a starnit la inceputul secolului trecut teoria sa asupra sexualitatii umane. Ideile sale despre ierarhizarea aparatului psihic uman in id, ego, super-ego (sinele sau inconstientul, eul si supraeul), refulare, functia visului etc., ca si metodele sale de analiza a discursului, actelor ratate si viselor pacientilor au reprezentat o contributie majora in domeniul psihologiei, psihanaliza reprezentand pana in zilele noastre o importanta metoda de psihoterapie. Influenta acesteia nu s-a marginit insa numai la acest domeniu, ci s-a rasfrant asupra studiului culturii si al artelor, a marcat istoria religiilor si studiul comparat al acestora, antropologia, filosofia si alte domenii umaniste ale cunoasterii.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, 1996) şi al unui master de filosofie (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. A activat în cadrul fundaţiilor Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural.
A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020), tradus în rusă, bulgară, spaniolă, italiană, maghiară, poloneză şi georgiană. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru roman şi memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul şi a fost distinsă cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009; nominalizată la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural şi distinsă cu Premiul Tiuk!; tradusă în Italia şi în curs de publicare în Rusia); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom, 2010); Intelighenţia rusă azi (Cartier, 2012); Sînt un om de stînga (Cartier, 2013); Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii (Polirom, 2015, 2017, 2020; distinsă cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură, 2015); Intelighenţia basarabeană azi. Interviuri, discuţii, polemici despre Basarabia de ieri şi de azi (Cartier, 2016); Mică trilogie a marginalilor. Bandiţii (Polirom, 2016, 2017, 2021; distinsă cu Premiul pentru eseistică/publicistică al revistei Observator cultural, 2017); Jurnal la sfîrşitul lumii (Cartier, 2019); Războiul pisicilor (Cartier, 2019; cu ilustraţii de Veronica Neacşu); Mică trilogie a marginalilor. Izgoniţii (Polirom, 2019; distinsă cu Premiul AgenţiadeCarte.ro la secţiunea Eseu/Publicistică/Memorialistică, ediţia 2020). A coordonat: Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (împreună cu Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu, Cartier, 2008); Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil (împreună cu Florin Poenaru, Tact, 2014); Republica Moldova la 25 de ani. O încercare de bilanţ (împreună cu Petru Negură şi Vitalie Sprînceană, Cartier, 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro.

De fiecare dată când am vizitat un loc străin, indiferent dacă am stat două săptămâni sau două zile, în cadrul celebrelor city-break-uri, am observat, am notat, am scris articole pe care le-am publicat în principal în paginile revistei pe care o îndrăgesc cel mai mult, alături de care mă regăsesc de un deceniu și jumătate (Revista 22), dar și pentru diverse alte site-uri, unele de turism, altele promovând lectura și filmele. De fiecare dată când plec în vacanță îmi iau un carnet în care mâzgălesc la cald observațiile, informațiile, traseele, obiectivele turistice pe care trebuie să le bifăm.

Codruț Constantinescu

Coordonator: David Lowenherz

De la Wolfgang Amadeus Mozart pentru Constanze Mozart

De la Franz Kafka pentru Felice Bauer

De la Zelda Fitzgerald pentru Francis Scott Fitzgerald

De la Napoleon Bonaparte către Joséphine

De la Frida Kahlo pentru Diego Rivera

Pe scena iubirii li se alătură și alte celebrități: Voltaire, Marcel Proust, Oscar Wilde, Sarah Bernhardt…

Dragoste de scrisori și scrisori de dragoste, redescoperite în sertare și arhive. Mărturii intime, scoase la lumină în epoca e-mailului și a SMS-ului. Pentru cititorii împătimiți și iubitorii de cuvinte, epistolele rămân irezistibile.

Strânse într-o carte pentru oamenii mileniului III, ele parcă ridică discret un colț de perdea, întrezărindu-se astfel încăperile trecute ale dragostei. Și o vedem în toată splendoarea ei: blândă și pătimașă, curată și obsesivă, sobră și zglobie…

STEJĂREL OLARU este istoric, politolog, lector universitar, expert în istoria serviciilor de informații. A fost consilier de stat pe probleme de securitate națională la Cancelaria prim-ministrului, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. A publicat Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică (în colab., Polirom, 2002), Ziua care nu se uită. 15 noiem brie 1987, Brașov (în colab., Polirom, 2003; 2017), Cei cinci care au speriat Estul. Atacul asupra Legației RPR de la Berna (februarie 1955) (Polirom, 2003), Vademekum Contemporary History Romania. A Guide through Archives, Research Institutions, Libraries, Societies, Museums and Memorial Places (în colab., Commissioned by Stiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur, 2004), Stasi și Securitatea (în colab., Humanitas, 2005), Rîmaru – Butcher of Bucharest (în colab., Profusion Book Publishing House, 2012), Agentul nostru Victor (Polirom, 2018) și Maria Tănase. Artista, omul, legenda (Corint, 2019).

Henri Troyat (1911-2007), scriitor francez de origine rusă, este autorul a numeroase romane de succes (cum ar fi Destine, Familia Eygletière, Paingul, Sfîrșit de vacanță), nuvele, piese de teatru, biografii (Dostoievski, Pușkin, Tolstoi, Petru cel Mare, Ivan cel Groaznic, Baudelaire, Balzac etc.). A fost distins cu mai multe premii literare, ‘ntre care și prestigiosul Premiu Goncourt (1938). În 1959 a fost ales membru al Academiei Franceze. De același autor, la Editura Polirom a apărut romanul Sfîrșit de vacanță (1999).

Sfintia Sa Tenzin Gyatso, al paisprezecelea Dalai Lama, s-a nascut la 6 iulie 1935, intr-un mic sat de tarani din provincia Amdo. La varsta de doi ani a fost descoperit ca fiind incarnarea predecesorului sau, marele Dalai Lama al treisprezecelea. La varsta de patru ani si jumatate, Tenzin Gyatso este adus in capitala statului tibetan, Lhasa, si instalat pe tron in calitate de sef suprem temporal si spiritual al Tibetului. Copilaria si-a petrecut-o mai ales in compania calugarilor si a discipolilor, facand foarte rar vizite familiei sale din satul natal.

Inclinatia innascuta pentru studiu si curiozitatea pentru lumea din jurul Tibetului l-au determinat sa-si largeasca permanent cunostintele - inclusiv studii de limba engleza, stiinta si matematici -, insa partea cea mai importanta a educatiei sale a fost facuta in maniera traditionala tibetana (asa cum va descrie mai tarziu in autobiografia sa). Scopul principal al sistemului tibetan consta in largirea si cultivarea mintii printr-o mare varietate de cunostinte. In ceea ce priveste standardele avansate de educatie seculara, programa scolara include teatrul, dansul si muzica, astrologia, poezia si compozitia. Cursurile de instruire superioara includ arta vindecarii, sanscrita, dialectica, artele si meseriile, metafizica si filozofia religiilor. Dintre aceste „cinci subiecte elevate", asa cum mai sunt numite, ultimul este considerat fundamental. Sfintia Sa si-a inceput educatia la varsta de sase ani, iar la douazeci si cinci si-a luat doctoratul in filozofie buddhista. A fost examinat periodic de cercurile profesorale de la principalele universitati monastice: Drepung, Sera si Ganden. Examinarea finala a avut loc la Jokhang, Lhasa, in fata congregatiilor de profesori.

De la varsta de saisprezece ani, Dalai Lama si-a asumat intreaga putere temporala si timp de noua ani a urmarit reconcilierea cu guvernul chinez. Cu toate acestea, in anul 1959 la Lhasa izbucneste o revolta impotriva Chinei, iar Dalai Lama este nevoit sa paraseasca Tibetul si sa se stabileasca in India, unde este urmat de peste o suta de mii de conationali. Spre deosebire de predecesorii sai, al patrusprezecelea Dalai Lama a efectuat vizite in numeroase tari si a intretinut un dialog constant cu personalitati apartinand unor spatii culturale, religioase si ideologice foarte diferite. De-a lungul vremii, reputatia sa de om al pacii si intelegerii a crescut neincetat. Sfintia Sa a primit numeroase premii nationale si internationale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace in 1989.

In ultimii ani, multe universitati occidentale i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa ca o recunoastere a importantei scrierilor sale asupra filozofiei budiste si a rolului pe care personalitatea sa il joaca in dialogul ecumenic si in mentinerea armoniei intre marile religii ale lumii. In timpul calatoriilor pe care le-a efectuat in strainatate, Sfintia Sa a sustinut cu tarie necesitatea respectului reciproc si a unei mai bune intelegeri intre diferitele credinte ale lumii. In aparitiile sale publice, Dalai Lama urmareste sa transmita neobositul sau mesaj de iubire, compasiune si nonviolenta, precum si sentimentul universalei responsabilitati pentru destinul acestei lumi, pentru pace.

F. Douglass (1818-1895) a fost un important reformator social, abolitionist, orator, scriitor si om de stat afro-american. Dupa evadarea din sclavie, Douglass a devenit un reprezentant de frunte al miscarii abolitioniste americane si a scris mai multe autobiografii, cea mai importanta dintre ele fiind Viata unui sclav american, care a devenit peste noapte un bestseller national. Douglass a sustinut, de asemenea, dreptul femeilor la vot si a avut mai multe functii publice.

Henry Ford (n. 30 iulie 1863 – d. 7 aprilie 1947) a fost fondator al industriei americane de automobile, a intemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a productiei industriale, cunoscut sub denumirea de fordism.

Henry Ford s-a nascut pe data de 30 iulie 1863, in districtul Wayne, Michigan. Fiul unor emigranti irlandezi, Mary si William Ford, care s-au stabilit la o ferma in Dearborn, isi ajuta tatal cu gospodaria, si urma scoala intr-o cladire cu o singura clasa. Cu toate acestea, Ford nu a fost atras nici de scoala, nici de viata de la ferma si, la varsta de 16 ani, a plecat la Detroit pentru a-si gasi o slujba.

S-a angajat ucenic la un atelier auto, unde a invatat totul despre motorul cu ardere interna. Dupa cativa ani in care a invatat aceasta meserie, Ford s-a intors la ferma, la familia sa, si a lucrat part-time pentru Westinghouse Engine Company. Ford si-a deschis propriul atelier auto la ferma sa si a inceput sa repare motoare si masini. In aceasta perioada, Ford s-a indragostit de Clara Bryant, cu care s-a casatorit in 1888.

Henry Ford, dupa cateva experimentari cu vehicule power-driven el s-a dus in 1890 in Detroit si a lucrat ca mecanic si inginer cu Edison Company. Ford va continua sa lucreze in timpul sau liber iar in 1896 va finaliza primul sau automobil. Renuntand la Edison Company in 1899 el va deschide Detroit Automobile Company.

Un dezacord cu asociatii l-a lasat pe Ford sa organizeze in 1903 o companie Ford Motor Company in parteneriat cu Alexander Malcomson, James Couzens, si fratii Dodge. In 1907 el va cumpara actiunile asociatilor sai, astfel ca familia Ford va ramane la conducerea companiei.

Cand, in 1903, Henry Ford si-a deschis afacerea de la Detroit, tot ce-si dorea era sa produca si sa vanda masini. Si timp de 19 ani a vandut numai un singur fel de masina: cunoscutul Model T. Dar intr-un numar impresionant: 15.500.000, jumatate din productia mondiala. Linia sa de asamblare, de-a dreptul revolutionara, i-a permis sa vanda masinile la un pret la care putea sa aiba acces o familie americana cu venituri medii. Celebrul constructor de automobile a reusit performanta de a dubla salariile muncitorilor simultan cu reducerea orelor de lucru. Ceea ce pana atunci era doar o jucarie pentru capriciile celor bogati a devenit, gratie lui Henry Ford, o necesitate a vietii cotidiene, fericind lumea cu autostrazi, statii de benzina si ambuteiaje.

Prin diferite optimizari, in special la linia de asamblare, prin realizarea unor standarde pentru masini, Ford a reusit sa o ia inaintea celorlalti competitori cu o masina ieftina, standardizata.

LISA BRENNAN-JOBS (n. 1978) este scriitoare și jurnalistă. Semnează articole și eseuri pentru publicații prestigioase, precum Vogue, O Magazine, The Southwest Review, The Massachusetts Review, The Harvard Advocate și The Los Angeles Times. Cartea ei de debut, Small Fry (2018), a fost bestseller New York Times și National. S-a regăsit în topul celor mai bune zece cărți ale anului 2018 realizat de New York Times, The New Yorker, People și The San Francisco Chronicle. De asemenea a fost numită „cartea anului“ de Los Angeles Times, NPR, The Week, GQ, Publishers Weekly și British Vogue. În prezent, locuiește în Brooklyn, cu familia.

Cornel Jurju (n. 1974) este absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (promoţia 1997). În 1998, a absolvit masterul de Istorie orală la aceeaşi instituție.
Activitatea de cercetare priveşte o serie de teme de interes: rezistenţa şi opoziţia anticomunistă din România; istoria monarhiei românești; participarea românilor la campania militară împotriva Uniunii Sovietice. Realizările editoriale mai importante sunt reprezentate de publicarea câtorva cărţi: Suferinţa nu se dă la fraţi. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002 (coautor alături de istoricul Cosmin Budeancă); Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015; Doina Cornea – dincolo de zid. Individualitate, autenticitate, opoziţie în comunism, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2017, ediția întâi; Clujul sub Coroana României. Rege – Cultură – Identitate, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2019.

„Dorian Galbinski (Dorian Galor) a fost cel mai longeviv membru al redacției în limba română a unui post de radio celebru: BBC World Service, care a însoțit istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a Războiului Rece și apoi a căderii Cortinei de Fier. Martor prețios al unor evenimente politice pe care și le amintește în detaliile lor pline de umor sau încărcate de consecințe grave, autorul acestei cărți devine treptat reporterul propriei vieți. Plecat din Constanța natală în anii ’60, ajunge în Israel, se trezește în armată și în război, se desparte de părinți și rude, se căsătorește, pleacă apoi în Anglia, grație vocii radiofonice e angajat la BBC WS, participă ca translator la vizita lui Nicolae Ceaușescu la Palatul Buckingham, bea o bere cu prințul Philip. Îmbogățit de comunicarea cu oamenii pe care i-a cunoscut și cu experiența suferințelor, dar și a împlinirilor sale, Dorian Galbinski scrie acum această carte de aventuri biografice și profesionale, care face delectarea oricărui cititor preocupat de memoria istoriei trăite. Viața trece ca un glonț își invită cititorii într-o călătorie pasionantă în trei țări și epoci, unite în urzeala unui singur destin.“ — TATIANA NICULESCU

„Seara, la ora 20.00, am sosit la hotelul Claridge’s, unde avea loc banchetul oferit de președintele Ceaușescu și soția sa gazdelor britanice. Afară se desfășura o manifestație anti-Ceaușescu, organizată de asociația Uniunea Mondială a Românilor Liberi a lui Ion Rațiu, care era însă blocată de poliție. În sala de recepții, am fost așezat între ducesa de Kent și Ștefan Andrei. La dreapta acestuia ședea regina-mamă, iar în dreapta ei, Elena Ceaușescu... În timp ce conversam cu vecina mea din stânga, ducesa de Kent, am crezut că aud recitându-se o poezie. Am întors capul și, într-adevăr, Elena Ceaușescu recita din poezia Muma lui Ștefan cel Mare a lui Bolintineanu, iar interpreta ei traducea versurile pentru regina-mamă, care lăsa impresia că nu a auzit în viața ei ceva mai interesant... Văzuți de aproape și în afara cadrului familiar lor, soții Ceaușescu păreau și mai mici decât erau în realitate. Am avut senzația că în Marea Britanie n-au fost în elementul lor. De fapt, la recepția de la Claridge’s am auzit-o la un moment dat pe Elena spunându-i soțului ei, pe la sfârșitul banchetului, ceva de genul: «Hai, Nicule, că m-am săturat!»“ — DORIAN GALBINSKI

Pe copertă: autorul în locuința sa de la Londra, februarie 2021

Adevăruri dureroase așază în oglindă două realități ce par a fi discontinue: realitatea politică – vizibilă în celebrele discursuri care au fost rostite în preajma înfăptuirii Unirii de către Mihail Kogălniceanu, în perioada imediat următoare acesteia de însuși Alexandru Ioan Cuza și în urma detronării domnitorului (aici, de către Barbu Ștefănescu Delavrancea) – și realitatea sufletească, intimistă a singurei martore (și mărturisitoare) la faptele din noaptea de 10/11 februarie 1866, a cărei viziune asupra întâmplărilor nu poate fi pusă la îndoială. A celei care i-a rămas alături domnitorului și i-a purtat, dincolo de dragoste, o devoțiune aproape de idolatrie, a doamnei Elena Cuza.
Propunem, în acest sens, un document inedit, o „convorbire” (cum modest o denumește autorul ei, distinsul Vespasian Pella) cu Elena Cuza, reprezentând o reeditare a ediției princeps (și singura, după știința noastră) apărute în anul 1909 la Editura Soc. Anonime pe acțiuni „Adeverul” din București, (…) ce redă istoriei un document interior.
O inscripție sufletească în fond la fel de autentică și zdrobitoare prin trăinicia argumentației proprii și prin puterea retrăirii, în prezentul dialogului, a unui trecut cu mâhnire reînviat.
Din acest dialog se vor naște întrebări. Și tot din acest dialog se vor ivi răspunsuri. Rămâne la latitudinea publicului iubitor de carte, dar și de adevăr să continue să îndeplinească o asemenea misiune și în anii ce vor veni. Pentru a nu uita meșteșugitele, profeticele vocabule eminesciene din Fragmentarium: „Aci ne aflăm noi românii – limbă cumpenei universului”.
Livia IACOB

Anca Stuparu s-a născut la 31 martie 1974 la Lugoj, în județul Timiș. În prezent își finalizează doctoratul în Sănătatea Femeilor la Universitatea de Stat din Minneapolis, Minnesota. Din 1998, Anca locuiește în New York, unde practică Medicină de Urgență Obstetrică și Ginecologie la Jamaica Hospital Medical Center și Elena-Maria Buruiana Physicians. Debutul său literar a fost în 1998, în Revista de Literatură și Spiritualitate RomânoAmericană Lumină Lină. A publicat în revistele Scrisul Românesc, Matricea Românească și Orizont.

În Statele Unite, Anca a publicat poezii în revista Humanities, iar în Canada în Observatorul Cultural. În Noiembrie 2018 a publicat la Timișoara volumul bilingv de poezie De pe alt mal/From Another Shore. Poeziile ei fac parte din Antologia bilingvă a lui Daniel Ioniță Poezia Românească de la Origini până în Prezent. În 2001 s-a căsătorit cu Ion Cassablanca și în 2005 s-a născut băiatul lor, Justin Cleopa, pasionat de tenis, limbi străine, artă culinară, autor al volumului pentru copii Gătiți cu mine!

Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu

Transcrierea după manuscrisul în limba germană, stabilirea textului, studiu introductiv şi indice de Silvia Irina Zimmermann

„Ediţia de faţă, critică şi comentată, ne oferă, pentru prima dată în traducere din limba germană, schimbul de scrisori dintre regele independenţei României, Carol I, şi regina-poetă Elisabeta (Carmen Sylva). Cele două volume de dialog epistolar oferă o privire amănunţită asupra căsniciei regale pe aproape întreaga perioadă a vieţii celor doi pe tronul României.

Volumul al doilea acoperă perioada 1889–1913: anii de adaptare a tânărului principe moştenitor Ferdinand în România, căutarea unei soții care să asigure continuitatea dinastiei, mai ales pe fondul scandalului legat de Elena Văcărescu; exilul reginei (1891–1894), marcat de grave probleme de sănătate; drama sa personală, dar şi o vie activitate literară, artistică și caritabilă. Pe lângă acestea, ca și în primul volum, numeroase informații despre familiile influente ale vremii din Europa și România și despre caracterul unor oameni politici.“ — SILVIA IRINA ZIMMERMANN, ROMANIŢA CONSTANTINESCU

Pe copertă: Regina Elisabeta și regele Carol I

În 1839, diplomatul John L. Stephens și artistul britanic Frederick Catherwood pornesc în aventura vieții lor pentru a desluși enigma unor vechi orașe din America Centrală, ale căror ruine fuseseră înghițite de junglă cu secole în urmă. Într-un climat marcat de teribile turbulențe politice și sociale, cei doi vor cerceta siturile de la Copán, Palenque, Uxmal, Chichen Itzá, Tulum, aducând în atenția întregii lumi vestigiile mayașe. William Carlsen reface traseul descoperirii acestei civilizații uitate, relatând totodată excepționalele destine ale celor doi exploratori. În volum sunt reproduse superbele desene realizate de Frederick Catherwood în timpul expediției.

„Povestea trepidantă a acestor doi oameni a schimbat radical perspectiva contemporanilor lor asupra trecutului.” Kirkus Reviews

„Iată o aventură care-l face pe Indiana Jones să pară cu mult depășit.” Library Journal

În ianuarie 1913, rămas fără tovarășii săi de expediție, înfometat, slăbit și fără mijloace de comunicare cu lumea exterioară, Douglas Mawson încearcă să se întoarcă din inima pustietății polare la baza Expediției Antarctice Australasiatice. Mai are de parcurs 150 de kilometri – calvarul său este, așadar, departe de final. Cu sacrificii inimaginabile, Mawson reușește să-și ducă la capăt misiunea de cercetare pe Continentul Alb. Minuțios documentată, cartea lui David Roberts relatează această poveste de supraviețuire, una dintre cele mai impresionante trăite vreodată.

„David Roberts ne oferă imaginea detaliată a enormelor riscuri asumate pentru a îndeplini o misiune ce pare imposibilă.” Publishers Weekly

Fenomenul receptarii lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atat in timpul vietii scriitorului, cat si in posteritate. Scandalul generat de prefata lui Nae lonescu la De doua mii de ani (1934) a facut ca autorul, discret plasat pana atunci pe scena literara, unde se impusese mai ales prin foiletoane critice, sa ajunga brusc in centrul atentiei. Capriciile istoriei nu l-au putut impiedica pe Sebastian sa obtina succes si ca dramaturg, inca din timpul vietii. Dupa moartea sa prematura intr-un accident, in 1945, la nici 38 de ani, ramane in atentia publicului mai ales ca autor de teatru. Piesele i se mai joaca din cand in cand, dar tinerii il ignora. Atat criticul, cat si romancierul intra in umbra pentru o jumatate de secol, pana cand, in 1996 (anul publicarii Jurnalului sau din perioada 1935-1944), se redesteapta interesul cititorilor pentru tot ce a scris Mihail Sebastian. In acest context reluarea primelor romane ale lui Sebastian, ignorate de publicul de azi, este bine venita. In colectia „Cartea de pe noptiera“ a aparut deja romanul Femei. Fragmente dintr-un carnet gasit se reediteaza pentru prima data. Este, asadar, o carte rara si o recuperare de istorie literara, insotita de cateva fotografii ale autorului obtinute prin bunavointa doamnei Cornelia Stefanescu. Cu minime adaptari ale recuzitei si ale limbajului cu aroma interbelica, ambele micro-romane ar fi putut fi opera unui tanar prozator de astazi. Mihail Sebastian avea 25 de ani cand le-a scris. Opera Romane: Fragmente dintr-un carnet gasit (1932), Femei(1933), De doua mii de ani (1934), urmat de „dosarul“ scandalului de presa: Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni (1935), Orasul cu salcami (1935), Accidentul (1940). Critica: Corespondenta lui Marcel Proust (1939). Criticul foiletonist a fost recuperat postum. Teatru: Jocul de-a vacanta (1939), Steaua fara nume (1942), sub camuflajul numelui de Victor Mincu. Restul operei dramatice postum.