Autori români

Cartea maturității

Anii ’90. Cad regimurile comuniste în tot blocul estic, URSS se dizolvă şi sălbaticii copii dingo pleacă în toate direcţiile plini de speranţă, entuziasm şi o poftă nebună de viaţă. Unii pleacă pentru prima dată la studii în „noua Patrie” România, alţii rămân în statul proaspăt înfiinţat, Republica Moldova, iar alţii fug clandestin spre „noul paradis”, „afară”, în Occident. Tinerii studenţi basarabeni, ultimii copii ai Imperiului, veniţi în noua Patrie, descoperă o lume total diferită de a lor. Românii şi basarabenii par două triburi distincte care vorbesc aceeaşi limbă, dar cu alte înţelesuri şi care practică alte ritualuri. Peste toţi însă vine o nouă lume, cu o mulţime de tentaţii, ce le aduce tot ce le-a lipsit – libertate nelimitată şi mărfuri fără număr – şi ei au ales: Always Coca-Cola. Noua epocă le oferă chiar mai mult: pe lângă libertate şi speranţă, le aduce inflaţie, şomaj, dezindustrializare. Se trece de la producţie la comerţ, nimeni nu mai doreşte să fie – toţi vor să aibă. Societatea devine un adevărat carnaval şi comerţ pe mormintele vechii lumi: din epoca comunistă direct în epoca western a Estului nostru sălbatic. Iar din tot acest vârtej se naște o nouă generaţie: generaţia canibală.

Vasile ERNU s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sunt un om de stânga (2013); Sectanţii (2015, 2017, 2020); Intelighenţia basarabeană azi (2016); Bandiţii (2016, 2017, 2021); Jurnal la sfârşitul lumii, I (2019); Războiul pisicilor (2019); Izgoniţii (2019, 2022); Sălbaticii copii dingo (2021, 2022); Jurnal la sfârşitul lumii, II (2023); Centrul nu se mai susţine (în colab., 2023). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008); Ucraina live (în colab., 2014); Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). 

Apartamentul 290 al unui bloc din Titan este reperul unic și neschimbător, o singură dată menționat, dar mereu prezent, într-un dans ritual.

Un dans pe o muzică doar de Nora Iuga știută, în care se prind (și din care se desprind) grațios amintiri și rime, oameni dragi de astăzi și dintotdeauna, locuri magice din Sibiul iubit, crâmpeie de versuri, acorduri din cântece aproape uitate, luna lui Lorca, premiile și interviurile, cafeaua, fiorul traducerii și multe, multe altele.

Totul sub semnul lui 95 și al așteptării înfrigurate a lui 100, pe care autoarea îl sărbătorește anticipat prin cuvinte – în fapt, punerea pe hârtie a ritmurilor pomenite mai sus e tot un fel de traducere. Sunt cuvinte care, după cum bine ni se explică dintru început, ne ajută să o recunoaștem pe Nora Iuga, în tristețile și în trăsnăile ei.

În 23 martie 1993, Ioan Mircea Pașcu prelua funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, într-o perioadă de mari mize politico-diplomatice pentru România și de reconfigurări geopolitice. Aflată în acești ani sub conducerea a doi miniștri – generalul Niculae Spiroiu (1992–1994) și Gheorghe Tinca (1994–1996) –, armata română a intensificat contactele cu NATO, concretizate prin demararea programului Mil-to-Mil de cooperare cu americanii și semnarea documentului-cadru al Parteneriatului pentru Pace.

Chiar dacă România nu a făcut parte din primul val al aderării fostelor state comuniste la alianța nord-atlantică, a consolidat acest proces. Volumul, scris asemenea unui jurnal, dezvăluie o felie de istorie, toate negocierile secrete din domeniul apărării, precum și întâmplări de la cel mai înalt nivel al vieții politice, financiare și economice a României în tranziție.

„În urma discuțiilor purtate cu ofițerii, s-a desprins concluzia că cel mai agreat pentru funcția de secretar de stat este Ioan Mircea Pașcu, pentru calitățile sale profesionale și umane cadru universitar, absolvent al unor cursuri în Occident, fost membru al echipei preș-edintelui țării, vorbitor de limbi străine, cunoscut ca o persoană inteligentă, conciliantă, empatică și de echipă. Desigur că au existat nemulțumiri, neajunsuri, răutăți, dezinformări ori atacuri nemeritate, dar prezența sa în conducerea ministerului a fost un real succes. Ministerul a beneficiat de numeroasele sale conexiuni în lumea politică, diplomatică, financiară, academică și sportivă, pe care le-a întrebuințat în folosul armatei. Ca șef al direcțiilor Contraspionaj și de Informații Militare, am beneficiat permanent de sprijinul său calificat în numeroasele noastre întâlniri cu delegații militare străine în cadrul cărora intervențiile sale erau pline de conținut, constructive și prezentate în manieră diplomatică.” General Decebal Ilina

„Titlul acestei cărţi, împrumutat din textul lui Emil Cioran Mon pays, rezumă cel mai bine vâltoarea anilor ’30 în România, acea epocă a «martirilor sângeroşi» sau a «visătorilor sanghinari», întemeietori ai unei «mişcări crude, amestec de preistorie şi profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului». O epocă, spune Cioran, care «fusese întemeiată pe idei feroce» şi care «a dispărut în ferocitate».

Povestea lui Corneliu Zelea Codreanu nu poate fi înțeleasă în afara contextului istoric în care acesta a trăit, a oamenilor pe care i-a cunoscut, a școlilor prin care a trecut, a experienţelor pe care le-a parcurs, a lecturilor care l-au format și a unei Europe răvășite, aflate între două războaie devastatoare şi în căutarea unei speranţe de supravieţuire. Reconstituind chipul unei epoci care a amestecat religia cu politica și a sfârșit în sânge și barbarie, această carte încearcă să-l redea pe Corneliu Zelea Codreanu trecutului și istoriei.“ — TATIANA NICULESCU

Ediție nouă, revizuită și adăugită. Conține o prefață lămuritoare despre cum s-a scris cartea, o selecție inedită de fotografii color, plus cinci capitole proaspete care descriu cele mai semnificative evenimente din ultimii ani. Zero împușcături. Nicio evadare.

„Meserii nerecomandate femeilor este o carte de memorialistică remarcabilă, singulară în literatura română. Gabriela Adameșteanu lucrează cu temele majore ale universului ei artistic, întoarse spre propria viață: feminitatea și familia (câte bariere sunt până la a simți încrederea și apropierea pe care le promit). La ele se adaugă sinuozitățile condiției de scriitoare. Povestindu-și biografia, cu farmecul epic deja cunoscut (în care intră necruțarea, aici de sine), autoarea încearcă s-o facă inteligibilă prin intermediul amintirilor personale și prin explicații furnizate de o istorie convulsivă. Este o carte despre trecut (ca orice carte de memorii), îndreptată decis spre viitor.” (Sanda Cordoș)

Gringologia nu este o disciplină, ci mai degrabă o luciditate. Este arta și știința de a fi străin fără a fi înstrăinat. Este exercițiul conștient al privirii din afară – o distanță care nu exclude iubirea, ci o aprofundează. Într-un fel, este continuarea firească a drumului meu prin blues, jazz, opusuri contemporane, literatură și tăcere… o meditație asupra a ceea ce înseamnă să fii în lume, dar nu al lumii. Aș putea spune că Gringologia e o formă de rezistență, un mod de a rămâne viu într-un sistem care preferă convenția în locul curajului, conformismul în locul experimentului, falsa politețe în locul adevărului. Este ceea ce se naște atunci când etica libertății întâlnește melancolia exilului interior. Această carte este o tentativă de a articula acest concept – nu ca teorie, ci ca trăire. Ea conține fragmente, eseuri, reflecții și observații care împreună alcătuiesc o hartă personală a Gringologiei: o disciplină fără dogmă, un drum fără destinație, o eliberare asumată până la capăt. AG Weinberger

AG Weinberger (n. 1965 la Oradea) este muzician, autor, eseist și una dintre cele mai pregnante voci ale libertății artistice din România. Cu o vastă experiență de viață și o carieră de peste patru decenii, el îmbină virtuozitatea muzicală cu o gândire critică profundă și o retorică elegantă, devenind un reper cultural greu de ignorat. Ancorat în realitățile central și est-europene, pasionat de blues, de jazz, dar și de muzică electronică și cea contemporană, Weinberger nu doar interpretează, ci rescrie paradigme – fie pe scenă, fie în scris sau în spațiul civic. Carisma sa nu se oprește doar la muzică: textele sale, adesea polemice și incomode, sunt manifeste împotriva superficialității și a imposturii. Este un constructor de sensuri, un artizan al autenticității și un militant constant pentru demnitatea creației. Fie că scrie, cântă sau conferențiază, mesajul său e același: arta nu este decor, ci rezistență. AG Weinberger nu cere aplauze – provoacă reflecție.

„Acum, în 1930, la trei ani de la moartea Regelui întregitor, Regența era o realitate. Peisajul politic se completa cu opoziția dintre liberalii conduși de familia Brătianu și țărăniști, ardeleni în majoritate, veniți la putere după Marea Unire. Încă din 1914, când urcase pe Tron împreună cu regalul ei soț, Maria se manifestase plenar în luarea deciziilor esențiale privind conducerea țării. Circula chiar butada că singurul bărbat politic adevărat din România era Regina Maria…” - GEORGETA FILITTI, academician

„Însemnările zilnice din anul 1930 ale Reginei Maria sunt o mină de aur pentru cunoscători și pentru publicul larg. Regina ni se înfățișează aici în ipostaze speciale, unele inedite, altele cunoscute, pline de farmec, de duioșie sau de înverșunare și chiar de supărare, precum călătoria în Egipt, ruperea logodnei principesei Ileana, întoarcerea lui Carol al II-lea, fariseismul oamenilor politici români, grija pentru soarta țării, liniștea amăgitoare a unui apus de soare la Balcic etc.” - IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române

Dincolo de imaginea din cartile de istorie, ramane omul, fie ca este sau nu fiinta regala. Omul cu gandurile, emotiile, trairile si deciziile pe care numai el poate sa le ia. Datorita acestui album rar, reusim sa auzim, cel putin in parte, vocea interioara a Reginei Maria a Romaniei. - Ion M. Ionita, Redactor-sef Revista Historia

Beyond the image presented in history books, there remains the human being, whether a member of the royal family or not. A person with their own thoughts, emotions, experiences, and decisions that only they can make. Thanks to this rare album, we can hear, at least in part, the inner voice of Queen Marie of Romania. - Ion M. Ionita, Editor-in-chief Historia Magazine

Sub gravitația memoriei este în primul rând o carte cu nenumărate povești. Unele se întind pe secole, altele pe ani, pe zile sau pe minute, dar toate fascinează. Povești pline de sens, care comprimă lumi și vremuri, oameni și istorii, locuri și mentalități, care distilează experiențe colective într-o manieră nouă, surprinzătoare. Creează vertijuri ale memoriei și scurtcircuitează timpurile.

Din fiecare frază a cărții emană plăcerea autorului de a povesti. Pentru el, lumea pare a fi făcută doar pentru a fi povestită, e singura ei rațiune de a exista. Dacă nu s-ar povesti, n-ar fi. Liniile narative ale textelor sale aglutinează tot ce prind în cale: de la evenimente istorice sau de familie la mărturii personale, de la detalii de arhivă la observații directe sau ale contemporanilor, de la evocări literare la extrase de presă. Textele din volum sunt un hibrid de proză autobiografică, reportaj, istorie literară, studii culturale și eseu, pe un ton relaxat și adesea jucăuș, în care scrupulozitatea analizei sau observației lasă loc meditației, umorului și poeziei.

Printre altele, aflăm cum Fabrica de zahăr de la Ripiceni a susținut financiar avangarda literară din interbelic, că haiducul Coroi avea legătură cu legionarismul, despre nunta avangardistă de la Iași a lui Marcu Taingiu și ce s-a ales de Moldov, cofondatorul, alături de Sașa Pană, al revistei UNU, despre fabrica de „jucării indestructibile” „Teddy” de la Botoșani, despre cum a căpătat Scarlat Callimachi porecla „prințul roșu”, cum a ajuns Dumitru Cornilescu să traducă Biblia în conacul de la Stâncești și multe altele.

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

„Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care se naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească… Cultura nu este altceva decât drumul spre libertate.“ — SERGIU CELIBIDACHE

„Celibidache avea una dintre cele mai fine urechi şi una dintre cele mai pătrunzătoare minţi muzicale din câte mi-a fost dat să întâlnesc… Preocuparea permanentă pentru frazare şi articulare i-a îmbogăţit pe toţi muzicienii care au avut de-a face cu el.“ — DANIEL BARENBOIM

„Această serie de întâmplări petrecute de-a lungul anilor este o confirmare afectuoasă a multelor și fascinantelor chipuri pe care tatăl meu le-a arătat celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape. Este, de asemenea, o mărturie a legăturii unice și inseparabile dintre părinții mei. Dar ceea ce mă emoționează cel mai mult este cum a ales mama mea să împărtășească aceste lucruri. Este cel mai puternic omagiu pe care cineva îl poate aduce celui de alături și un fel minunat de a-l evoca pe bărbatul pe care l-a iubit dincolo de cuvinte. Oricât de mult v-ar lăsa această carte să pătrundeți în lumea lui Sergiu, ea reprezintă și o ocazie unică de a întrezări spiritul Ioanei și bogăția pe care ea a oferit-o lumii. Mi-e dor de amândoi.“ — SERGE IOAN CELEBIDACHI

"Pipai ultima fila din manuscrisul cartii Am fost candva procuror. O corectez cu grija, dar si cu un soi de tristete. Imi este tare greu sa ma despart de ea, dupa un an si jumatate in care, zi de zi, ne-am insotit ca doi indragostiti inseparabili unul de altul.

Fara sa ma gandesc prea mult, mi s-a nazarit sa-mi asez pe hartie amintirile dintr-o alta viata, cum mi se pare astazi. Simteam nevoia, inainte de orice, sa ma eliberez de intamplarile acelea terifiante, naclaite de sange si imbibate cu miros de cadavre.

Prea le caram cu mine oriunde de trei decenii si nu-mi dadeau neam pace! Erau aidoma duhurilor rele care ma luasera in stapanire si imi cariau memoria afectiva. Am ales sa ma exorcizez.”

Distinsul medic neurolog Jean-Jacques Askenasy, cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, membru de onoare al Academiei Române, destăinuie în această carte drumul complicat și pe alocuri anevoios de la naștere și până la destinația Israel.

„Evenimentele care au avut locul în secolul 20 şi care l‑au lovit puternic pe Jean şi familia sa arată o rezistenţă deosebită. Jean Askenasy copilul, elevul, studentul, medicul şi, în special, evreul a trăit mizericordia Primului Război Mondial şi consecințele antisemitismului românesc. Ura contra evreilor a aprins chiar şi creierele intelectualilor de calibrul lui Mircea Eliade, membru al Gărzii de Fier. Antisemitismul românesc a colaborat cu înţelegere prietenească la ura teutonică a naziştilor contra evreilor.” - Prof. Dr. Shlomo Ghiora Shoham, laureat al Premiului Israel

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

ANIŢA NANDRIȘ, căsătorită CUDLA, s-a născut în 1904 într-o familie de țărani bucovineni, în satul Mahala din județul Cernăuți. 13 000 de români din acest ţinut au trăit groaza deportării în iunie 1941, după ce, cu un an înainte, ținutul fusese cedat Uniunii Sovietice. Între ei, și Anița Cudla împreună cu cei trei copii ai ei de 17, 14 și 11 ani: au fost ridicați și duși în Siberia, dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilității, unde timp de 20 de ani nimic în afara iubirii și a credinței nu le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. A încredințat manuscrisul nepotului ei Gheorghe Nandriș în 1982, rugându-l să-i promită că-l va trece peste graniță în România. Abia după aceea, în 1986, s-a stins, cu sentimentul datoriei împlinite. Manuscrisul Aniței, această mărturie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii, a putut fi publicat pentru prima oară în 1991. Cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga“ (1992).

„Când o mie de oameni fug într-o direcție și doar câțiva aleg să alerge spre ceea ce i-a gonit pe semenii lor, o parte dintre cei care înaintează pe contrasens sunt jurnaliști. România a avut mai multe generații temerare de ziariști de război, după 1990. Puțini au izbutit să rămână timp de decenii în profesie, mai ales la vârf, așa cum a făcut-o Adelin Petrișor. Poveștile volumului În direct din linia întâi vin într-un moment în care noi toți descoperim războiul. Ani de zile, Adelin Petrișor a transmis dintr-o lume îndepărtată nu doar geografic, ci și diferită ca înțeles al faptelor. Orientul Mijlociu și Asia, Africa, Balcanii de Vest, toate acestea păreau războaiele altora, chiar dacă militarii noștri erau acolo. Acum, războiul a venit lângă noi și a deschis un cuprinzător evantai al întrebărilor, temerilor și contestărilor. Nu știm ce urmează. Dar, de vreme ce nu putem prezice viitorul, ne putem strădui să înțelegem ce s-a întâmplat în trecut. Această țesătură a timpului și a evenimentelor, compusă din discuțiile cu oamenii obișnuiți, cu militarii și cu cei care au responsabilitatea politică, este de neînlocuit, dacă vrem să fim, ca țară, realiști și curajoși.” (Cătălin Tolontan)

Adelin PETRIȘOR (n. 1975) este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România. Și-a început cariera în 1994, la radio. A lucrat la diferite posturi TV, iar în prezent este corespondent special al televiziunii publice. A transmis din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania, Egipt, Tunisia, Siria și alte zone de conflict. De-a lungul timpului a intervievat personalități precum Yasser Arafat, Ehud Barak, Beniamin Netanyahu, Valentino Rossi, ayatollahul Mohammad Fadlallah, Jaap de Hoop Scheffer. A fost distins cu Marele Premiu APTR în 2003, Premiul pentru cel mai bun reportaj în 2007 și Premiul pentru documentar politic în 2009. În 2012 a participat la International Photography Awards (Los Angeles) cu cinci fotografii realizate în Coreea de Nord, fiind printre finaliștii la Marele Premiu „Discovery of the year” și adjudecându-și premiul la secțiunea „Editorial Non-Pro”. Documentarul Coreea de Nord, nimic de invidiat a rulat la TIFF în 2012. În 2013 a fost ales în selecția oficială la Astra Film Festival Sibiu, unul dintre cele mai importante festivaluri de documentare din Europa de Est. La Editura Polirom a mai publicat Războaiele mele (2010, 2013), Țara cu un singur gras (2013, 2020) și albumul de fotografii Coreea de Nord, un lagăr cât o țară (2012), care a fost publicat și la Seul, în 2016, de Hollym International Corp., în engleză și coreeană.

Cartea Ridica-te! Mergi mai departe de Adriana Sarbu este o marturie autentica despre curaj, credinta si supravietuire in fata bolii. Autoarea, diagnosticata cu Miastenia Gravis si ulterior cu Pemfigus, isi spune povestea cu luciditate si demnitate, transformand suferinta intr-o lectie de viata. Fiecare pagina reflecta lupta unei femei care nu s-a lasat invinsa, gasind sprijin in oameni, in stiinta si in Dumnezeu. Cartea nu este doar o confesiune medicala, ci o invitatie la reflectie asupra fragilitatii si fortei umane. Dincolo de durere, se contureaza speranta, iubirea si recunostinta pentru cei care i-au fost alaturi. Ridica-te! Mergi mai departe devine astfel un manifest al rezilientei si al puterii interioare - o lectura care emotioneaza si inspira, amintind ca fiecare pas inainte este o victorie asupra limitelor proprii.

„Ujică este unul dintre marii eseiști cinematografici ai secolului.“ - J. Hoberman, THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS

FILMOGRAFIE:

1992 – Videogramedintr-o revoluție

1995 – Out of the Present

2000 – 2 Pasolini

2005 – Unknown Quantity

2010 – Autobiografia luiNicolae Ceaușescu

2021 – 2 Pasolini (bis)

2024 – TWST | Things We Said Today

„Andrei Ujică este fără îndoială cel mai mare cineast de nonficțiune încă în activitate, chiar dacă o asemenea formulare nu reușește să cuprindă amploarea talentului său.“ - Olivier Père, ARTE FRANCE CINÉMA

„Out of the Present este pentru marile epopei spațiale hollywoodiene ceea ce The Wild Bunch și Unforgiven sunt pentru western.“ - CAHIERS DU CINÉMA

„ Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu l-a consacrat pe Ujică pe scena internațională drept un mare regizor, cu o abordare unică în explorarea istoriei recente.“ - MUSEUM OF THE MOVING IMAGE, NEW YORK

ANDREI UJICĂ (Timișoara, 1951) a studiat Litere la Timişoara, Bucureşti şi Heidelberg. Începând din 1968 a publicat intermitent proză. Între 1973-1975, a scris împreună cu Şerban Foarţă versuri pentru formația Phoenix. A debutat cinematografic cu Videograme dintr-o revoluţie (1992), în colaborare cu Harun Farocki, un film devenit titlu de referinţă în ceea ce priveşte relaţia dintre mass-media şi puterea politică în Europa la sfârşitul Războiului Rece. Următorul film, Out of the Present (1995), spune povestea cosmonautului Serghei Krikaliov, care a petrecut zece luni la bordul stației spațiale Mir, în timp ce pe Pământ Uniunea Sovietică înceta să existe. Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), recunoscut pe scară largă drept o realizare monumentală, încheie trilogia sa despre sfârșitul epocii comuniste. TWST |Things We Said Today (2024) este o capsulă a timpului, ce reconstituie weekendul 13-15 august 1965 din New York, încadrat de sosirea formației Beatles în oraș și primul lor concert pe Shea Stadium. De același autor, la Editura Trei a mai apărut Cantafabule. Texte pentru Phoenix, scrisă împreună cu Șerban Foarță.

CLAUDIA NEDELCU DUCA (București, 1978) a absolvit UNATC, secția Teatrologie, și deține un doctorat în istoria teatrului, cu teza „Cenzura comunistă în teatru“. A produs și realizat pentru Televiziunea Română peste 150 de interviuri cu cineaști români, în cadrulemisiunilor Noaptea albă a filmului românesc și A șaptea obsesie, fiind totodată coproducător pentru peste 30 de filme documentare și de ficțiune, realizate cu companii independente din România și Europa. Printre ele se numără Apostolul Bologa (2018), după „Pădurea spânzuraților“ de Liviu Rebreanu, Phoenix Har/Jar (2022), povestea trupei Phoenix de la înființare până la fuga din țară în iunie 1977, miniseria documentară Viitorul de ieri (2025), care îl are ca amfitrion pe arhitectul Romeo Belea. Claudia Nedelcu Duca este coordonator al programului de digitalizare a arhivei de aur a teatrului național de televiziune, expert în patrimoniul mobil în domeniul bunuri arheologice și istoricodocumentare/ foto, video, cinematografie, audiovizual și manager de proiect pentru o serie de programe dedicate literaturii și educației cinematografice, având ca target copiii din zonele cu acces limitat la cultură din România.

Cartea aduce în prim-plan relația tumultuoasă și pătimașă dintre Maria, prima regină a României Mari, și fiul său cel mare, Carol al II-lea, prilejuind publicarea în premieră a mai multor scrisori deloc comode, de-a lungul a aproape patru decenii. Descoperă o pagină foarte personală din istoria familiei regale a României.

O femeie cu o poveste cu adevărat remarcabilă, care a reușit prin propriile forțe în tot ceea ce și-a propus, soprana Virginia Zeani a muncit cu o dăruire neobosită pentru a deveni ceea ce italienii numesc o „prima donna assoluta”.

Această călătorie este surprinsă cu măiestrie în volumul autobiografic „Cântă che ti passa” – Virginia Zeani în conversație cu Sever Voinescu , ajuns la a șasea ediție.

O carte care ne apropie de viața și cariera unui artist legendar – o poveste despre curaj, devotament și dragoste pentru muzică, oferind lecții atemporale de perseverență și responsabilitate față de propriul dar.

O carte specială prin care aniversăm 35 de ani de la nașterea Editurii Vremea. Un volum plin de emoții – cei mai dragi colaboratori ai editurii au ținut să-și exprime dragostea pentru orașul București, împărtășind amintiri, păreri și chiar fragmente de ficțiune ce au Capitala în centrul acțiunii. Printre aceștia: Narcis Dorin Ion, Adrian-Silvan Ionescu, Victoria Dimitriu, Liliana Corobca, Cristiana Trică, Oana Stănciulescu, Cristina Modreanu, Gheorghe Verona, Anca Irina Ionescu, Stephane Ilinski, Doina Lemny, Aurel Ionescu, Dragoș Lucian Țigău, Ciprian Măceșaru, Odilia Roșianu, Doinel Tronaru, Călin-Andrei Mihăilescu, Marina Vazaca, Andrei Vieru, Dan Roșca, Sorin Șerb, Lelia Zamani.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2023

Redactată de Ruxandra Hurezean

Prefață de Dinu Mititeanu

„Aceasta este o carte-eveniment. După ce ne-a încurajat și ajutat pe mulți dintre noi să plecăm în căutarea munților lumii, David Neacșu – unul dintre marii noștri exploratori – ne oferă, în sfârșit, poveștile expedițiilor sale, multe legendare, premiere românești absolute, începute în urmă cu trei decenii. Poveștile extraordinare, pățaniile și aventurile incredibile, prețioasele reflecții ale acestui om, pasionat ca nimeni altul de munți, pleacă acum în căutarea cititorilor care vor descoperi un adevărat personaj, născut și înzestrat să exploreze lumea la pas și s-o cunoască cu toate simțurile de-a lungul, de-a latul și de-a înaltul, în cele mai spectaculoase locuri ale ei. David Neacșu a căpătat alura unui adevărat cetățean al lumii, iar cartea lui se desfășoară ca o minunată declarație de dragoste pentru această planetă, pentru natura, culturile și oamenii ei.“ — MARIUS CHIVU

„David Neacșu este mai mult decât un explorator, este un părinte al alpinismului expediționar din România, iar expedițiile sale sunt o sursă de inspirație pentru toți pasionații de munte, și nu numai. La fel ca și viața sa, cartea de față este un efort demn de admirație, o călătorie-cadou pentru toți cei care vor să trăiască aventura, fie și cu ochii minții, la altitudini și intensități ce te lasă, chiar și călător inveterat fiind, cu gura căscată.“ — HORIA COLIBĂȘANU

„Am 63 de ani când spun povestea pe care o citiți în această carte și am participat la peste 50 de expediții prin toată lumea. Unele dintre ele în premieră pentru alpinismul românesc. Vă mărturisesc că toate au adus bogăție în viața mea. Fiecare în parte a fost o mare iubire. Chiar și munții pe care n‑aș vrea să mai merg niciodată. Fiecare mi‑a dat o enormă satisfacție. Toate mi s‑au așezat în minte, în suflet, fac parte din viața mea. Dacă închid ochii, fie că sunt pe un aeroport sau într‑o cafenea din București, în minte încep să mi se deruleze imagini, sunete, mirosuri din lumea întreagă. Amintirea unui moment, mai ales când îl trăiești în condiții extreme, pătrunde în celulele tale, devine parte din tine. Și te trezești, cu fiecare nouă experiență, un pic alt om. Principalul motiv pentru care cutreier munții și lumea este să pot cunoaște nemijlocit realitatea. Cu ochii mei, cu palmele mele, cu tălpile și cu nările mele vreau să ating aerul, pământul, apele și pădurile lumii. Ce‑mi pot dori mai mult de atât?“ — DAVID NEACȘU

DAVID NEACȘU (n. 18 iulie 1960, București) este alpinist și explorator. A participat la zeci de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, Muntele Kenya, Ruwenzori, McKinley, Aconcagua, Huascáran, Illimani, Cotopaxi, Klucevskaia, Carstensz Pyramid, Vinson etc. În 2003 a organizat și a condus prima expediție românească pe vârful Everest, din masivul Himalaya. A explorat zone mai puțin cunoscute de pe toate continentele, parcuri naționale din Africa, jungla amazoniană din Peru, Brazilia și Columbia, precum și taigaua siberiană. A urmărit viața populațiilor indigene din Peru, Papua Noua Guinee, Kenya, Uganda, Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania, Borneo, Alaska. Este pasionat de pescuitul la răpitor cu năluci artificiale.

Prefață de Alexandru N. Stermin

„Cel mai greu lucru pe care-l are de înfruntat un om în propria-i viață e însăși viața lui. Apar câteodată printre noi oameni care schimbă unitatea de măsură a vieții. Iar în măsura în care România nu a dispărut, asta s-a întâmplat datorită unor oameni asemenea lui Carmen Uscatu. La 24 de ani ea și-a pus această întrebare: dacă tot ai reintrat în lume, ce-ar fi s-o faci mai frumoasă decât era când ai fost la doi pași de a ieși din ea? Să-i fim recunoscători autoarei pentru formidabila mărturie din această carte.“ — GABRIEL LIICEANU

„Poate că văd viața atât de frumoasă și pentru că pendulez zi de zi între putință și neputință. Știu cum e să pot merge și cum e să nu. Proteza mă ține cu picioarele pe pământ și la figurat, nu doar la propriu. E un reminder că există adesea soluții la probleme, soluții spectaculoase, e un reminder că viața poate fi reparată când se strică, e sentimentul că nu sunt singură, că suntem interconectați, că depindem unii de alții. Că există oameni care, cu mintea lor strălucită, salvează alți oameni.“ — CARMEN USCATU

Carmen Uscatu este președinta și co-fondatoarea asociației Dăruiește Viață, unul dintre cele mai cunos­cute ONG-uri din România; prin inițiativa #NoiFacemUnSpital, DăruieșteViață a construit un nou corp de clădire la Spitalul „Marie Curie“ din București. A început să facă voluntariat în timpul liber, pe când lucra în marketing la o multinațională. Din 2012 s-a dedicat exclusiv asociației și proiectelor acesteia, cu scopul de a schimba radical modul în care sunt tratați copiii și adulții bolnavi de cancer din România.

De la fondatoarea brandului Anastasia Beverly Hills – românca ce a construit un imperiu global în domeniul cosmeticelor, pornind de la zero: o poveste impresionantă despre curaj, viziune și puterea de a nu renunța.

Într-o lume în care totul pare deja făcut, spus sau câștigat, povestea Anastasiei Soare îți reamintește că este loc și pentru tine. Că poți pleca dintr-un apartament modest din Constanța și ajunge să schimbi lumea – pas cu pas, decizie cu decizie.

Anastasia nu a avut un drum deschis. L-a construit. Cu fiecare refuz, a găsit o cale. Cu fiecare zid, a inventat o ușă. Astăzi, este simbolul viu al faptului că nicio idee nu e prea mică și niciun vis nu e prea îndrăzneț.

Esteticiană și mamă singură, fără conexiuni sau privilegii, Anastasia Soare și-a riscat viața fugind din România comunistă pentru a ajunge în America. Cartea ei spune povestea remarcabilă a unei femei care a transformat un vis într-un brand de un miliard de dolari – de la momentele în care învăța limba engleză urmărind emisiunile lui Oprah, până la clipa în care i-a conturat sprâncenele chiar în platoul aceleiași emisiuni.

Anastasia a revoluționat industria de frumusețe aplicând principiile învățate la școala de artă și a cucerit un portofoliu strălucitor de cliente: Michelle Obama, Jennifer Lopez, Kim Kardashian sau Hailey Bieber. Dar dincolo de succesul sclipitor, drumul nu a fost deloc ușor.

În această relatare memorabilă, Anastasia își împărtășește călătoria extraordinară – în care valorile românești precum munca, perseverența și optimismul au fost puse la încercare în inima Los Angelesului. A ignorat băncile și proprietarii care râdeau de visul ei de a deschide un salon dedicat doar sprâncenelor – și a demonstrat că pasiunea și determinarea pot învinge orice obstacol.

Aceasta nu este doar povestea succesului unei femei. ci o invitație sinceră de a crede din nou în tine și în visul tău – oricât de departe ar părea.

Pentru că dacă Anastasia a reușit, poți și tu.

„Ori de câte ori vorbesc despre ce înseamnă cu adevărat succesul, încep mereu cu povestea Anastasiei. Ea întruchipează puterea de a te ridica prin forțele proprii – a transformat o pasiune simplă, aceea de a contura sprâncene, într-un adevărat imperiu. Am urmărit cu mândrie etica ei de muncă neobosită și felul în care a construit o întreagă mișcare în jurul sprâncenelor. Obsesia globală de astăzi pentru sprâncene a început cu ea. Este, fără îndoială, Regina-Mamă a acestui trend!” - Oprah Winfrey

„O cunosc pe Anastasia de mulți ani și a fost mereu atât de generoasă cu timpul și energia ei – este o adevărată sursă de inspirație și susține mereu femeile și afacerile lor. A avut o carieră incredibilă, iar 25 de ani de succes merită sărbătoriți așa cum se cuvine. Îi doresc Anastasiei mult succes și în următorii 25 de ani!” - Kim Kardashian

„Anastasia este cu adevărat o deschizătoare de drumuri; a venit în această țară fără nicio relație, dar a lăsat o amprentă de neșters în industrie. A fost nevoie de o forță incredibilă, determinare și voință pură pentru a deveni antreprenoarea de succes care este astăzi. Sunt onorată să o numesc prietenă și să îi sărbătoresc realizările remarcabile.” - Jennifer Lopez

Amintiri din viata este o calatorie sincera printr-o lume aflata intre traditie si schimbare, intre copilaria petrecuta in satul ardelenesc si experientele maturitatii intr-o Romanie marcata de transformari istorice. Ioan Cean aduna in paginile acestei carti intamplari pline de savoare, unele hazlii, altele dramatice, dar toate pastrate cu luciditatea si caldura memoriei vii. 

Cititorul descopera aici povesti despre prima zi de scoala si inocenta copilariei, despre peripetii misterioase ce tin de folclorul satului, dar si despre episoade din viata profesionala a autorului, legate de constructia metroului bucurestean sau de confruntarile cu realitatile dure ale regimului comunist. Intalnim scene in care absurdul birocratic se impleteste cu ironia vietii de zi cu zi, dar si marturii despre prietenie, loialitate, curaj si speranta.

Scrise intr-un stil direct, cu umor, dar si cu o subtila nostalgie, aceste amintiri ofera nu doar o oglinda personala, ci si o fresca autentica a unei epoci. Cartea devine astfel o punte intre generatii: cei care au trait acele vremuri se vor regasi in intamplarile relatate, iar cei mai tineri vor descoperi, prin ochii autorului, un univers pe care manualele de istorie il rezuma prea schematic.

Amintiri din viata nu este doar o carte de memorii, ci si o invitatie la reflectie asupra valorilor care dau sens existentei: familia, demnitatea, credinta si bucuria de a trai.

„Ai fost fata tatei sau te-a abandonat si l-ai urat, mistuindu-te de dor. A fost mare si bun, intelept sau naiv, ti-a fost aproape si te-a format sau a fost prea ocupat sa-ti asigure cele necesare traiului si l-ai fi vrut mai prezent, te-a inspirat sau a gresit, i-ai simtit intens iubirea sau v-a chinuit pe toti. Oricum ar fi fost, era. Acum nu mai e. Mai poti doar sa-ti amintesti, si ai un singur privilegiu: acela ca poti sa alegi amintirile bune. Dupa ce le-ai exorcizat, cum ai putut, pe celelalte. Paisprezece femei si o fetita s-au ridicat, si-au sters lacrimile (ele au mai curs, totusi) si si-au adunat tatii pierduti in cartea asta emotionanta, cu umbre si lumini, caldura si cruzime, bine si rau - si, in cele din urma, pur si simplu iubire. Redandu-i, astfel, vietii, pentru ca nimeni nu moare atata timp cat e inca in amintirile cuiva. Cincisprezece povesti care se unesc intr-una singura, ca o rasfoire de albume vechi, vindecatoare.” - Luana Schidu

Colectiv de autori: Ioana Chicet-Macoveiciuc, Lilia Cozari, Ioana Ifrose, Petra Vlad, Laura Driha, Laura-Maria Bercean, Maria Orban, Laura Popeea, Diana Balint, Camelia Bota Rafiroiu, Maria Mazilu, Oana Huiu, Rucsandra Pop, Claudia Maria Udrescu.

 

„Cu o viață frământată și plină de aventuri, brăzdată încă din copilărie de exigența părintească și de obsesia copleșitoare pentru muzică, Sergiu Celibidache este muzicianul român care s-a redescoperit neîncetat și care a dus orchestrele lumii la un grad de perfecțiune nemaiîntâlnit.
Actor permanent al unor situații conflictuale, unele cunoscute publicului, altele mai puțin, Celibidache și-a găsit în Stejărel Olaru biograful ideal, iar monografia de față are o virtute esențială: ne familiarizează cu personalitatea excepțională a unui spirit neîncătușat, care a încercat să se apropie de țară, dar s-a lovit de universul controlat de Securitate prin informatorii ei, vai, peste măsură de numeroși în lumea noastră artistică.” Academician GEORGETA FILITTI

„Inevitabil, cititorul acestui volum va descoperi, la sfârșitul lecturii, că „spațiul Celibidache” i-a prilejuit o întâlnire neprevăzută și cu un spațiu de altă croială, un spațiu analitic și hermeneutic care merită vizitat: spațiul Stejărel Olaru. E vorba de un cercetător cu studii policrome, de la politologie la teologie, de la documentare istorică la intervenție în problematica actualității, de la administrație la creativitate.
Riguros în sondajele sale tematice, dar niciodată înțepenit în slogan previzibil, Stejărel Olaru oferă cititorului o provocatoare combinație de sobrietate și umor, de solitudine studioasă și cordialitate, de acribie academică și reflecție liberă. Lectură fertilă!” ANDREI PLEȘU

Introducere de Georgeta Filitti

Note de Tudor Vișan-Miu

Noul volum al Însemnărilor zilnice ale reginei Maria, editat cu rigoare și profesionalism de distinsa doamnă academician Georgeta Filitti, cuprinde evenimente din anul 1933, unul important în istoria națională și universală: de la asasinarea premierului I.G. Duca, despre care suverana nota copleșită că „nu era puternic, dar era prieten”, la expandările în spațiul public ale naziștilor. Toate îi prilejuiesc o constatare profetică: „lumea e haotică, se îndreaptă spre pierzanie”.  Regina Maria a călătorit mult, din nordul Africii, prin Europa și până la Polul Nord, și-a vizitat sora și fiicele, ceea ce i-a prilejuit multă bucurie, mai ales în locurile unde era primită cu mult fast, pe măsura poziției pe care o avusese. Efuziunea i-a fost mereu estompată însă de tratamentul la care era supusă de regele Carol al II-lea, caracterizat nu o dată drept „nemernic”, „nenorocit”.

Prof. univ. dr. IOAN BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Române

Urmărind consemnările cotidiene ale reginei Maria înțelegi structura sufletească, disciplina britanică, patima scriitoricească. Rutina de zi cu zi, dialogul împiedicat cu Carol, episoadele tot mai dese de afectare a sănătății nu-i știrbesc umorul, imensa bunătate, generozitatea. Acum, în 1933, se instalează o stare de spirit ca o scăpare din apăsarea neplăcerilor cotidiene. E desfătarea călătoriilor.
Trecerea anilor are un efect uimitor asupra imaginii acestei femei ajunsă să trăiască intens realitățile românești. Regină prețuită, confruntată cu probleme de familie adesea greu de îndurat, ea reușește mereu să se impună. Condiția burgheză la care e redusă, după propriile constatări, departe de a-i păli personalitatea, o apropie odată în plus de marele public, o fac un exemplu de reușită demn de studiat, mai ales acum când suntem în căutare de modele.

GEORGETA FILITTI, academician

„Pintea este un discipol al lui Steinhardt, întâi pentru că îl citează mereu, îl analizează, îl examinează. Amintirile sunt frumoase și folositoare, comentariile sunt inteligente și pătrunzătoare. Pintea este evident un cititor vorace, cunoaște nu numai literatura română, dar și pe cea franceză, rusă și germană, mereu găsește puncte de referință, citate, imagini, din romancieri, din poeți, din eseiști, din autori mai vechi sau mai noi. 
Aici vine și partea cea mai interesantă a volumului. Această mulțime de erudiție nu-l împiedică defel pe autorul nostru să rămână un neobosit cititor al Bibliei și al Părinților Bisericii. Știe să citeze cu abilitate lucrurile cele mai neașteptate, să găsească puncte pline de vioiciune, de miez. Știe să interpreteze.” (Virgil Nemoianu)

„Din mulțimea preocupărilor și dăruirilor sale, nu se putea ca Ioan Pintea să nu scrie jurnal. Lecturi înfrigurate, fărâme de trăiri estetico-religioase, revelații sau domesticități «argheziene», întâlniri, întrebări, evocări ale copilăriei sau ale tinereții optzeciste, note de drum în țară și prin Europa, literatură, morală, credință, tot ce se petrece în sine și în preajma lui se încarcă de sens, de-vine semn existențial, amestec de livresc și trăire efervescentă. O puzderie de nume, date, titluri, figuri și întâmplări prin care – spiritual receptat – diurnul cel mai banal se înalță ca nouă dimensiune a ființei. De-am avea măcar douăzeci, dacă nu o sută, de astfel de preoți (așa cum dorea Noica tinerii «mâncători de foc» prin care să facem cultură de performanță), cu totul altfel ar arăta dialogul intelectualilor laici cu Biserica Ortodoxă.” (Dan C. Mihăilescu)

Povestea vietii lui Sabin Cernea nu este o biografie obisnuita. Cati oameni au curajul sa marturiseasca lucrurile rele pe care le-au facut in trecut? Cati oameni pot indura rusinea si regretul in spatiul public, facandu-si mea culpa, cand ar putea sa pastreze secretul stiut doar de familie si de prieteni?