Premiul Nobel

Kazuo Ishiguro s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a imigrat în Marea Britanie în 1960. A debutat ca prozator la douăzeci şi opt de ani cu Amintirea palidă a munţilor, roman recompensat cu The Winifred Holtby Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în treisprezece limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare, nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în paisprezece limbi. 1989 îi aduce lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei, rîvnitul Booker Prize. În 1995 Ishiguro a publicat Nemîngîiaţii, urmat de Pe cînd eram orfani şi Să nu mă părăseşti. În acelaşi an Kazuo Ishiguro a primit distincţia Officer of the British Empire for Services to Literature şi în 1998 titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea statului francez. În 2017 Ishiguro primeşte Premiul Nobel pentru Literatură.

Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într-un cartier înstărit din Nişantaşı. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a obţinut în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepţie, cel mai tînăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege(2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii(2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri(2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021), Vremuri grele (2021).

Fotografiua autorului © Fiorella Battistini

John Ernst Steinbeck Jr. s‑a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. A urmat cursurile Universităţii Stanford şi a debutat în 1929 cu romanul Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 a publicat volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai tîrziu, i‑a apărut romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Nehotărîţii sorţi ai bătăliei (1936) şi clasicul Şoareci şi oameni (1937), ecranizat în repetate rînduri. În 1938 a văzut lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mîniei (1939) i s‑a decernat Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii a publicat Luna a apus (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin 40 de state americane în compania căţelului său, Charley, a scris volumul Călătorii cu Charley. În acelaşi an i s‑a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a încetat din viaţă în 20 decembrie 1968.

Călătoria pe care John Steinbeck o face în jurul Statelor Unite ale Americii ar fi fost o călătorie solitară, dacă nu l-ar fi însoțit pudelul Charley; ar fi fost o călătorie de descoperire a Americii, dacă n-ar fi fost una de adio. În cele 10 000 de mile parcurse cu Rosinanta, camioneta sa, scriitorul ia contact cu realitatea țării și a națiunii despre care a scris, dar pe care admite că nu o cunoaște suficient. Asimilează pas cu pas marea diversitate a oamenilor, a culturilor locale și a modurilor de viață: de la cătunele uitate de lume la metropolele amețitoare; de la fermierul din New England preocupat de incertitudinea viitorului din perspectivă politică la localnicii din Maine care, din antipatie față de turiști, sunt în stare să le indice un traseu greșit.

Mai mult, anticipează marile probleme cu care omenirea urmează să se confrunte conștient abia peste decenii: consumul excesiv, acumularea de deșeuri, falia dintre decidenți și mase, depresia generată de tipare sociale și economice deșarte, dificultățile de adaptare la ritmul alert al tehnologizării.

Steinbeck scrie despre lucrurile pe care le descoperă și despre oamenii pe care-i întâlnește în pagini însuflețite de ritm, emoționante, schițând un portret al naturii umane în secolul XX greu de surprins de altcineva.The Atlantic Monthly

Abe Ravelstein, profesor de filosofie politică, un om cu o statură fizică și intelectuală impresionantă, este un bun prieten al naratorului. Victimă a devastatoarei afecțiuni SIDA, profesorul îi cere acestuia din urmă să-i scrie o biografie onestă, fără menajamente. Prietenul său îi îndeplinește dorința, iar în timpul unei călătorii la Paris, cei doi împărtășesc gânduri despre mortalitate, filosofie și istorie, iubiri și prieteni vechi și noi.

În spatele personajelor care populează romanul se identifică figuri reale: profesorul Allan Bloom de la Universitatea din Chicago stă la baza personajului titular; naratorul, al cărui nume rămâne neprecizat, este însuși autorul. Astfel, Ravelstein devine un savuros roman biografic, dar și autobiografic, plin de umor și ironie, o călătorie de-a lungul memoriei, comentariile lui Bellow fiind permanent însoțite de episoade și amintiri personale.

Ravelstein al lui Saul Bellow a fost întâmpinat mai puțin ca un roman și mai mult ca o mică minune; mai puțin ca un subiect de critică literară și mai mult ca un prilej de sărbătoare: acela că, la vârsta de 85 de ani, un scriitor poate produce un roman întru totul remarcabil, cel puțin bun, dacă nu senzațional. The Guardian

În anul 1972, scriitorului Heinrich Böll i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru scrierile sale care, prin combinarea unei perspective cuprinzătoare asupra timpului său cu abilitatea sensibilă în caracterizarea personajelor, au contribuit la reînnoirea literaturii germane“.

JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator. Îşi ia doctoratul cu o analiză stilistică pe calculator a operelor lui Samuel Beckett la University of Texas, Austin (1965–1969), ţine cursuri de literatură la State University of New York, Buffalo, până în 1971, apoi la University of Cape Town până în 2002. Debutează cu romanul Dusklands(1974), urmat de In the Heart of the Country (1977) și Așteptându-i pe barbari (Waiting for the Barbarians, 1980; Humanitas Fiction, 2014), care îi aduce James Tait Black Memorial Prize. Publică apoi Viața și vremurile lui Michael K (Life & Times of Michael K, 1983; Humanitas Fiction, 2009), distins cu Booker Prize și Prix Femina Étranger, Foe (1986 —Jerusalem Prize, 1987; Humanitas Fiction, 2016), Epoca de fier (The Age of Iron, 1990 — Sunday Express Book of the Year; Humanitas Fiction, 2010, 2016) și Maestrul din Petersburg (The Master of Petersburg, 1994 — Irish Times International Fiction Prize, 1995; Humanitas Fiction, 2008, 2015). Copilărie (Boyhood, 1997; Humanitas Fiction, 2010), Tinerețe (Youth, 2002; Humanitas Fiction, 2011) și Miezul verii (Summertime, 2009; Humanitas Fiction, 2012) fac parte din ciclul autobiografic Scene de viață provincială (Scenes from Provincial Life). Romanul Dezonoare (Disgrace, 1999; Humanitas Fiction, 2011) îi aduce un nou Booker Prize, iar Elizabeth Costello (2003; Humanitas Fiction, 2015) și Slow Man (2005) se bucură de o foarte bună receptare. În 2007 apare Jurnalul unui an prost (Diary of a Bad Year; Humanitas Fiction, 2009). Romanul Copilăria lui Isus (The Childhood of Jesus; Humanitas Fiction, 2014) vede lumina tiparului în 2013, iar în 2016, Zilele de școală ale lui Isus (The Schooldays of Jesus; Humanitas Fiction, 2018). Moartea lui Isus (The Death of Jesus; Humanitas Fiction, 2021) încheie trilogia în 2019. J.M. Coetzee este autorul unor volume de eseuri filozofice și literare. Din 2002 trăiește în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege(2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii(2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri(2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021).

Apărut în anul 1906,Sub tăvălug este al doilea roman al lui Hermann Hesse. Zugrăvește soarta lui Hans Giebenrath,un copil supradotat pe care ambiția tatălui său și patriotismul așezării sale natale îl împing să își asume un rol care nu i se potrivește. Din cauza presiunii celor din jur și a sistemului educațional care urmărește doar performanțele academice ale elevilor, Hans pare că se îndreaptă către un eșec.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege (2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite(2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului(2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii (2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016), Rătăcirile fetei nesăbuite(2016)), Mătușa Julia și condeierul (2017), Lituma în Anzi (2017), Orașul și câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieții și alte povestiri (2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Cinci Colțuri (2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2020).

           Bertrand Russell, filosof şi matematician englez, şi-a desfaşurat activitatea academica la Trinity College, Universitatea Cambridge, unde a predat timp de mai mulţi ani. A ţinut de asemenea prelegeri in Statele Unite. Distins cu Premiului Nobel Pentru Literatura in 1950, Russell este autorul mai multor carţi printre care se numara Principia Mathematica, scrisa impreuna cu A.N. Whitehead, Autobiography, in trei volume, şi Mysticism and Logic, ultima publicata la Editura Herald in 2011.

Roman definitoriu pentru existențialismul filosofic transpus în literatură, scris sub forma unui jurnal găsit întâmplător de un editor și publicat în 1938, Greaţa ne relatează o perioadă din viața tânărului Antoine Roquentin petrecută în imaginarul port francez Bouville, considerat de critici a fi Le Havre, unde Sartre a predat filosofie la liceu înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Acolo, după o îndelungată călătorie în Indochina, Roquentin se retrage pentru a finaliza biografia unui anume marchiz de Rollebon, aristocrat implicat în politică în epoca Revoluției franceze. Roquentin începe să scrie acest jurnal pentru a înțelege mai bine starea de anxietate şi greaţă care-l acaparează uneori, întinzându-se şi cucerind totul în jurul său, inclusiv lucrurile în care obişnuia să găsească în trecut liniște ori plăcere. Cuvintele este lucrarea autobiografică prin care Jean-Paul Sartre renunța în mod declarat la literatură, în 1964, același an în care refuza Premiul Nobel, considerând că aceasta este un surogat burghez al unei implicări reale în viață; Cuvintele a avut un succes imediat și răsunător.

Profesor la Şcoala de Artă Dramatică a prietenului său Charles Dullin în 1942-1943, Sartre extrage din teatrul clasic grec şi din Estetica lui Hegel propria concepţie despre un teatru auster, moral, mitic, aducând cu un ritual. Propune, aşadar, un teatru ce transpune într-o ambianță mitică marile probleme ale epocii contemporane, care vizează culpabilitatea individuală sau colectivă și la care ne îngăduie să reflectăm, în timp ce împrejurări deosebite şi situaţii critice forţează personajele la o alegere vitală, adesea în spații claustrale – închisori, camere închise, orașe asediate, infern. Acestui conţinut moral, dar nu şi moralizator, i se potrivesc o acţiune scurtă şi violentă, o montare austeră, o exprimare limpede, tensionată, sobră, păstrând ceva din pompa antică şi transformând reprezentaţia într-o adevărată ceremonie.

Traducere de Coman Lupu

Construit, la fel ca Mătuşa Julia şi condeierul, pe două planuri, Povestaşul este romanul unui scriitor frământat de rostul lui şi al ficţiunii în genere. Amintirile naratorului despre un coleg din tinereţea universitară, atras irezistibil de o cultură amazoniană, alternează cu povestirile pline de poezie ale unui povestaş, personaj enigmatic, depozitar al memoriei colective şi garant al unităţii unei mici comunităţi pierdute în selva peruviană. Confluenţa finală a celor două planuri dezvăluie secreta lor unitate şi nevoia absolută de ficţiune a omului, de la individul societăţilor primitive până la exponentul culturilor occidentalizate. O carte-simbol despre nevoia noastră de real magic.

„O poveste fascinantă... cu o măiestrie uriaşă şi evident farmec, Vargas Llosa înaintează sinuos prin misterul ce înconjoară destinul lui Saúl Zuratas.“ — Time

Traducere de Gabriela Ionescu

Rătăcirile fetei nesăbuite este un roman despre bucuria şi caznele unei iubiri clandestine urmărite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente, dar şi o cronică a lumii postbelice care, asemenea fetei nesăbuite, a avut nevoie de mult timp pentru a-şi recăpăta inocenţa şi pentru a învăţa să iubească.

În vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurţi la pantaloni lungi. Petrecerile se ţin lanţ în cartierul Miraflores din Lima, iar viaţa este trăită în ritm de mambo. Până când Ricardo se îndrăgosteşte de Lily. Pentru totdeauna. O pierde şi o regăseşte, mereu sub un alt nume, în scenarii variate: Lima burgheză, apoi Parisul revoluţionar al anilor '60, Londra hippy din '70, Japonia modernă. El este „băiatul bun“, care visează să trăiască la Paris şi crede că întâlnirile lor ţin de destin. Ea este „fata rea“, o aventurieră calculată, care crede că întâlnirile lor ţin doar de hazard.

Premiul Nobel pentru Literatură

O întâmplare teribilă tulbură liniştea căminului în care Sethe, o sclavă fugară, încearcă să ia viaţa de la capăt alături de cei patru copii ai săi. Liniştea mult aşteptată nu va apărea însă până când spiritul răzbunător care-i bântuie casa nu-şi va găsi pacea.

Emoţionant, dur, apăsător, romanul lui Toni Morrison este o mărturie tulburătoare despre o rană nevindecată a unui popor, o istorie care reuşeşte să înspăimânte, intrige, emoţioneze, revolte chiar şi pe cititorul de astăzi.

„Preaiubita este o carte densă, dramatică, şi nu melodramatică, particulară şi în acelaşi timp universală, şocantă, totuşi liniştitoare. O carte nouă, dar în acelaşi timp foarte apropiată de romanul tradiţional, capabilă să influenţeze sau să schimbe percepţia cititorului despre lume.“ The Guardian

„Pentru familia lui Sethe aceasta nu este o poveste «de spus mai departe», dar pentru cititorii acestui roman este pe atât de magică, pe cât este de neliniştitoare. Preaiubita este un roman sclipitor.“ The New York Times

"Cărțile ei, în care patosul vindicativ e dublat de un talent uriaș de povestitoare, sunt traduse, cititite și comentate peste tot în lume, iar recursul la fantezie, la bogăția mitologică, la fel ca uzul foarte inspirat al empatiei au trasformat-o într-o scriitoare foarte iubită. Oricine s-a simțit exclus, ne-conform cu normele, nedreptățit, rebel, furios ori rănit a găsit în romanele lui Toni Morrison alinare, comfort și speranță, iar ficțiunea ei continua să inspire și să ofere un exemplu necesar și puternic."

Traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

Cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa, Cinci Colţuri (Cinco Esquinas), deja la a treia ediţie în limba spaniolă, a fost publicat în martie 2016 – an care marchează pentru autor o dublă aniversare: împlinirea vârstei de 80 de ani şi sărbătorirea a 60 de ani de la publicarea primei sale povestiri.

Peru, sfârşitul secolului XX, ultimele luni de dictatură a lui Alberto Fujimori şi a omului său de încredere, „Doctorul“ Vladimiro Montesinos – şeful serviciilor secrete. Quique Cárdenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăieşte fericit cu soţia sa, Marisa, care pe neaşteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viaţa lui se complică periculos când Rolando Garro, directorul unui săptămânal de scandal condus din umbră de „Doctor“, încearcă să-i distrugă reputaţia publicând fotografii compromiţătoare. Nici un ingredient nu lipseşte pentru ca romanul Cinci Colţuri să poată fi citit, aşa cum Vargas Llosa însuşi îl consideră, ca o frescă a societăţii peruane în vremuri tulburi: terorism, manipulare şi şantaj, politică murdară în care presa e controlată de puterea abuzivă, o societate paralizată de spaimă şi aflată în derivă morală, un oraş şi o ţară în care tot ce se-ntâmplă pare dominat de corupţie, nesiguranţă şi neprevăzut.

„Mi s-a părut interesant să intitulez povestea aceasta Cinci Colţuri, de la numele unui cartier emblematic, într-un fel, pentru Lima, pentru Peru şi deopotrivă pentru perioada în care se petrece acţiunea romanului. Tema care impregnează întreaga poveste este jurnalismul, mai ales jurnalismul senzaţionalist, [...] dar şi celălalt chip al lui: acela de instrument al eliberării şi de pavăză morală şi civică a unei societăţi.“ (Mario VARGAS LLOSA)