Poezie & Teatru

17 silabe. Rien ne va plus! Cu o răbdare (dacă mi se permite parafraza) de japonez bătrân, Alexandru Boțoroga își modulează vocea lirică fără efort aparent în chingile strâmte ale haikuului. Am spus „aparent“ pentru că simplitatea este cel mai greu de obținut lucru. Amprente pe un far părăsit devine astfel, după În căutarea pasului ori De la adiere la zefir, confirmarea unei vocații poetice de substanță în contextul minimalist al poeziei contemporane, din ce în ce mai lipsit de acea substantifique moelle despre care vorbea Rabelais și care ar fi trebuit să facă diferența. Așadar, un poet născut, nu făcut. Excelsior!

Draga cititorule, pentru mine, poezia nu a fost o alegere, ci o necesitate vitala. Am inceput sa scriu pentru a da glas sufletului, ale carui buze au fost cusute cu ata groasa a copilariei. In adolescenta mea tarzie, poezia m-a ajutat sa conturez o lume interioara, ideala, in care de multe ori ma ascundeam de realitate. Apoi, intr-un final, poezia a devenit mecanismul meu de coping, spatiul in care mi-am exorcizat demonii, imortalizat iubirea si procesat traumele. Versul a fost, pe rand, rugaciune, strigat de durere, testament si singura forma de nemurire autentica la care aspir. Imi asum vulnerabilitatea, transformata in lirica, si iti ofer o marturie onesta, si adesea dureroasa, despre a iubi cu o forta capabila sa nasca universuri si a suferi cu aceeasi intensitate atunci cand acestea se prefac in scrum. Structurat in trei capitole distincte, volumul "despre om si oameni" cartografiaza un traseu emotional complet, de la apogeul iubirii creatoare, trecand prin abisul introspectiei si al angoasei existentiale, pana la durerea sfredelitoare a pierderii. Te invit sa traiesti din plin durerea de a fi om. - Cu drag, Catalin Leontie

Cred ca poezia curge din mine intempestiv, straniu, asa cum fabulosul se naste din cotidian, fara sa-l exaspereze cumva. Poezia este cu mine, la fel cum eu defulez, uneori, a poezie, folosit fiind, cu har si cu imagini de cuvinte. Sunt poezie, din cand in cand, asa cum n-oi fi nimic, peste tot si niciunde. Poate de aceea datorez poeziei mica mea oaza de evadare din minutarul cenusiu al devenirii.

Personajele sunt consecvent inspirate din oameni reali. Inainte de publicare, am organizat o sesiune de lectura la masa, pentru a testa impactul comic al cuvintelor scrise, nu doar in mintea mea, ci si la o prima citire. Pentru aceasta actiune nu am invitat oameni la intamplare, ci chiar zece dintre cei treisprezece oameni care, prin personalitatile lor, fara sa stie, au influentat conturarea personajelor din aceasta piesa de teatru. Toti cei de la masa se cunosteau intre ei, in viata reala, asadar cunosteau si personajele din piesa. Nu le-am dat nicio indicatie referitoare la roluri. Le-am spus doar: "Fiti voi insiva!". Lectura pe personaje a durat mult, foarte mult, pentru ca s-a ras cu toata paleta emotionala: cu timiditate, cu jena, cu nervi, in pufnituri, cu gura pana la urechi, cu lacrimi. Am inteles atunci ca am scris ceva ce merita publicat. Experimentul a fost cu atat mai interesant din perspectiva celor care refuzau sa se regaseasca in personajele pe care le interpretau, adica in ei insisi, pentru ca imaginea lor de sine era distorsionata de o varianta proprie, cosmetizata.

Prima grijă de poet a lui Ruba a fost cum să găsească o cale prin care gravele să pară frivole, iar frivolele – măcar unde se poate (dar la el se poate pretutindeni) – grave. A şi găsit-o numaidecât, distribuindu-se în rol de saltimbanc al propriilor nevroze şi angoase şi jucând nonșalant în marginea lor, pe o subțire frânghie ironică. În loc să-și plângă de milă ori să se compătimească în stil sobru, face snoave şi scorneli în baza unui cod de parabole prin care-şi decantează linia biografică în spectacole confesive. Spectacolele au vervă de ingeniozitate și rulează pe bază de fantazie şi umor de sine. Ele de-grevează, nu agravează o condiție cu fond traumatic de care Ruba pare că fuge pe unde apucă. Şi apucă pe te miri unde, pornind de la vreun episod cotidian sau de lectură ori, şi mai frecvent, de la un episod de memorie ori de pură fantazie. O artă ludică ingenioasă şi ingenuă totodată îi permite să transforme confesiunea în șampanie şi să-şi parcurgă anxietățile ca pe un număr de circ.

Al. Cistelecan

Soul Whispers este o carte care ramane. Publicata postum, ea aduna intre coperte vocea delicata si profunda a Dorei Zaharia. Poeziile, scrise in romana si engleza, sunt fragmente de iubire, tacere, dor, lumina si forta launtrica.

flow-ul ăsta accidentat

trebuie să mă ducă acum cît mai departe flow-ul

ăsta timid

trebuie să mă scoată din ape

pe partea cealaltă

a mării

să mă poarte

cît mai departe

de acest golden hour clișeu

de-acest apus de soare

în care se-aud

lacrimi și rîsete de surioare

Le iubesc pe prietenele mele pentru că ele îmi vor ierta ceea ce nici părinții nu ar putea – dispariția. Da, Svetlana, așa e, prietenia dintre fete, prietenia femeilor, cel mai adevărat act politico-romantic, cel mai banal act socio-cotidian, cel mai valoros nimic care, ne spun studiile azi, e de fapt totul: suroritatea (cuvînt mister pentru orice auto-corect) e mai rară în literatura noastră pînă și decît prietenia om-animal. Prietenia dintre fete e prea simplă să fie luată-n serios și prea puternică să nu le fie teamă. Katia Pascariu

Prietenia între fete, o temă foarte puțin abordată în literatura noastră, este în prim-planul acestei cărți. Autoarea o fixează în imagini memorabile, îi inventează definiții personale, o chestionează și o cîntă, pe scurt, o îngrijește ca pe o grădină. De altfel, grădina – chiar și în varianta micro, de balcon – este unul dintre spațiile emblematice de aici. De cînd am citit acest lung poem, nu mai pot desprinde prietenia între fete de imaginea „fete cu stropitori în mîini traversează scena/ se țin în viață una pe alta“. Svetlana Cârstean reușește să se impună ca arhitectă a peisajului complex, uneori accidentat, al prieteniei. Poezia românească avea nevoie de această pledoarie continuă pentru realitatea discontinuă a prieteniei. Adela Greceanu

vrei să fii prietena mea

vrei vrei

zi

Limita despre care vorbește în acest volum Teona Farmatu nu e doar una personală. Poezia Teonei e o acumulare de limite multiple, ea radiografiază toate ipostazele contemporane comune care ne conduc spre experiența limitei. La limită e o combinație decisivă de revoltă și tandrețe, o tandrețe care-și face loc constant în preajma furiei – această pereche organică dă, de altfel, greutatea și originalitatea vocii Teonei. Iată un debut radical și atoatecuprinzător care operează mutații în perspectiva feministă din poezia contemporană românească. O transformă într-o luptă și într-un limbaj aferent pline de această tandrețe și, în sfârșit, de solidaritate. Svetlana Cârstean

Volumul Teonei Farmatu aduce în față o construcție superbă, în care prezențele femeilor și ale corpurilor non-normative sunt îmbrățișate de o voce pe cât de tandră, pe atât de furioasă. Forța și vulnerabilitatea rețin în memoria somato-textuală poveștile bunicilor, ale mamelor, ale femeilor fără adăpost, care se întâlnesc în spații și temporalități de refugiu din fața sistemului care dezbină. Aceste poeme-revoltă conturează modalități de rezistență, bazate pe moduri de a fi la limită și totuși împreună cu celelalte copuri (non)umane, moduri de a locui prin îngrijire spații reparative, moduri de a fi împreună cu celelalte și ceilaltx. Un volum ca un adăpost, un îndemn splendid la nesupunere. Anastasia Fuioagă

În cartea Așteptăm cuminți teroarea realitatea personală se conturează în „singurul limbaj disponibil“ și anume cel poetic. Calm, cuminte – cum o spune în titlu, dar cu un puternic presentiment că ceea ce va urma „nu cedează dimineților“, pentru că modul în care Ion Agaci își realizează universul poetic nu seamănă deloc cu o „democrație imitată“, ci mai degrabă cu o „liniște (...) care te desparte în două“. Plăcerea ca formă de rezistență – se transformă în poezie în formă de rezistență în fața abuzului, a slăbiciunii, a relaționării de orice tip și – nu în ultimul rând – a fragilității. Și dacă „totul abia urmează să vină“, eu zic să fim pregătiți. Un volum excelent. Moni Stănilă

Vocea chirugicală a lui Ion Agaci nu desființează fragilitatea, dimpotrivă, o potențează. Cruzimea lumii și a vieții e întâmpinată cu luciditate, dar și cu foarte multă tandrețe, iar tandrețea e o pasăre rară în poezia noastră de azi. Rămășițele mizerabilismului din anii 2000 locuiesc aici într-un spațiu în care poetul vine și face din când în când curat cu toate instrumentele lui foarte personale: minimalism, precizie, cultivarea grației. Ion Agaci rescrie astfel o parte din poezia ultimilor ani eliminând agresivitatea și lamentația devenite deja banale, impunând o identitate poetică mult mai fluidă. Așteptăm cuminți teroarea înaintează în ritmul ei discret și (auto)ironic spre o nouă eră. Svetlana Cârstean

Poezia Alexiei e cutia de rezonanță a unei lumi aflate în stare de imponderabilitate. Evanescența concretului favorizează însă din plin liniile de forță ale sugestiei și ale emoției discrete. Autoarea chestionează in sotto voce ticurile generației sale: expunerea publică și depersonalizarea, comercializarea de intimități și, mai cu seamă, o anumită dispersie a realității. De aici, senzația de derută a unei lumi împrăștiate, nesiguranța în tot ce promite a fi certitudine. Căutarea de sine a tinerei poete sfârșește în poezie. O poezie construită inteligent, cu imagini fosforescente, cu sevele vii și intense. - Nina Corcinschi

Volumul este o operă poetică profund și dens simbolică, desfășurată în șapte secțiuni majore, dar şi o continuare, completând astfel un cerc aproape liturgic al experienței umane în confruntarea cu interioritatea, trauma, memorie, digitalizare și transcendere, iubire. Este o călătorie stratificată, care reușește să combine visceralul cu metafizicul, senzorialul cu abstractul și sacrul cu profanul într-o manieră ce amintește de o liturghie postmodernă.

Dumnezeu învie și moare ca un lirism de veșnicie, și tot învie și tot moare, Dumnezeu ca o poezie noi suntem luminile triste, viorile nouă ne fie, viorile în cânt de vise, Dumnezeu ca o poezie

Intr-o organizare cronologica a creatiei poetice a lui Grigore Alexandrescu, este evidenta adeziunea poetului la modelul preromantic francez, dominat de gustul pentru meditatia sumbra asupra destinului si efemeritatii civilizatiilor. Scriitura solemna cu ecouri din Lamartine nu face altceva decat sa “agraveze” starea de melancolie. Conditia funciara a personalitatii lui Alexandrescu e una romantica, elegiaca si meditativa inclusiv in epistole si fabule, chiar daca, formal, suntem intr-un gen literar constrangator.

Există poeți care fac retrospecție și spun că le e imposibil să nu scrie politic. Alții simt nevoia de a scrie despre istoria propriei minți. Iarăși alții însă simt că asta nu le-ar face cinste și preferă să gândească în tăcere un timp. Ani întregi, dacă trebuie. „Hai, nu vorbi prostii“, își spun aceștia. „A privi compulsiv la tot ce mișcă e tot ce pot face“, spune Andrei. „Dar s-ar putea să mă înșel“, trage el concluzia mai mereu. „Panoul din fața minții este o limită a spațiului pe care o pot explora“ e o idee pe care aș vrea s-o invoc cu regularitate. – Gabi Eftimie

Văd poezia adevărată ca pe un limbaj eliptic despre omenire, dar care, odată descifrat, ne poate spune întreaga poveste. Este exact cazul Însemnărilor… Ancăi-Ioana Câdă, un volum despre memorie și mitologie urbană și rurală, despre mentalități, despre frică și puterea care o înăbușă, despre ce mai poate rămâne uman după ce toate rezervele de înțelegere și răbdare s-au terminat. O carte din care e de învățat, cu râs și cu plâns, cu asumare. – Cosmin Perța

Cu o prefață de Paolo Orvieto

Traducere și aparat critic de Smaranda Bratu Elian

„Creația lui Lorenzo de’ Medici, extrem de diversă, mergând de la cântece obscene de carnaval la imnuri religioase, de la satire suculente la poeme înalt filozofice, este imaginea vie a excepționalei varietăți a liricii Renașterii. Caracteristica ei unificatoare este folosirea măiastră a limbii italiene și impunerea ei ca politică culturală de stat într-un moment în care ea risca să fie marginalizată de limba latină. La aceasta se adaugă prozodia meșteșugită, ce preia tradiția feluritelor genuri lirice toscane înnoind-o și desăvârșind-o. Volumul de față a încercat să cuprindă cât mai mult din surprinzătoarea varietate a poeziilor și ritmurilor laurențiene și, de asemeni, să redea verva și hazul unora, meditația profundă a altora, care îl pot vrăji și astăzi pe cititor; se adaugă aici meritul oricărui text de valoare venit din trecut, acela de a ne confrunta cu o lume diferită: căci la Lorenzo iubirea este altfel privită și înfățișată, divertismentul este altfel perceput și orchestrat, ideologia înseamnă o altfel de împletire între politică și filozofie. Iar lucrul acesta, cred, ne poate pune pe gânduri.“ — SMARANDA BRATU ELIAN

• Editie bilinvga: romana-portugheza Aceasta este o mare poezie, fără o singură scădere, fără niciun defect, fără urmă de poticnire. O carte despre moartea mamei sale, cu o pudoare și cu o reținere admirabile. Un Requiem maiestuos. Isto é Grande Poesia, sem uma baixa, uma falha, um tropeço. Um livro em torno da morte da mãe, com um pudor e uma contensão admiráveis. Um Requiem majestoso. - António LOBO ANTUNES

• Editie bilinvga: romana-portugheza Opera sa publicata este, de altminteri, un fragment minim din grandioasa constructie pe care a incercat sa o realizeze. Eminescu muncea imens, dar consimtea sa se tipareasca numai lucrarile care il satisfaceau. Din voluminoasele sale manuscrise a ajuns sa publice numai vreo saptezeci de poeme (dintre care unele extinse); doua mari nuvele, Cesara si Sarmanul Dionis, in afara de cateva sute de articole politice, istorice si critice. Dar influenta exercitata de Eminescu a fost enorma; nu a fost doar creatorul limbii literare romane moderne si al miscarii eminesciene care a schimbat orientarea noii poezii a tarii sale, dar a devenit si doctrinarul prin excelenta al nationalismului roman.

„Aș atrage atenția, în primul rând, asupra mobilității lui Varujan Vosganian, care se mișcă fără efort de pe teritoriul romanului total (care este Cartea șoaptelor) pe cel al eseului memorialistic (reprezentat de Dublu autoportret), iar de aici, între frontierele Proemelor, adică al poemului în proză. Această disponibilitate de factură postmodernă relativizează granițele dintre genuri, trădând o aspirație către găsirea, prin literatură, a unității originare a ființei. Aspirație care este și a lui Varujan Vosganian însuși, scriitor preocupat de problematica memoriei și de „blestematele chestiuni insolubile“ ale condiției umane: toate cele trei capitole ale insolitei sale trilogii sunt, în fond, niște discursuri despre memorie și despre umanitatea concentrată sau adăpostită în ea.” - Răzvan Voncu

In starea de nesfarsit a apelor si a oglinzilor e poezia lui Claudiu Soare. Sunt in veghe, aproape de acest om cu suflet de adolescent (acele spirite ale cuvantului nicicand tradat): rataceste prin el o forta plina de har ce izbucneste in vers dupa adevar... "Daca l-ati fi vazut atunci/inotand in lacuri de munte dupa adevar", acel adevar unde naste poezia si de la care, daca oamenii se indeparteaza, isi pierd nu numai mintile, iar catapeteasma pamantului si a popoarelor se prabuseste. - Miron Kiropol

Daca in Postpartum Felicia Simion ne arata fata depresiei postnatale, atent revizuita intr-un text nonfictional fragmentar care functioneaza luminos si pe alocuri poetic, in Nu inchide geamul adopta un ton expresiv si jucaus, lasand un testament al dezvaluirii personale. Imbina desenele si replicile fiicei sale cu versurile (auto)descoperirii: de la mama la artista, de la lupta pentru acceptare la necesitatea unei identitati in afara normelor rigide, uneori concentrate in medii de nisa, intelectualizate. (Ramona BOLDIZSAR)

În vise suntem doar frumusețe este cronica unei lumi intermediare, de dimensiunea unei catastrofe trăite intim, la limita dintre corporal și oniric. Cu o pulsație constantă, aproape cardiacă, oscilând între traumă și tandrețe, discursul liric este profund personal și discret politizat, construit sub forma unui montaj alternat – scene scurte și intense, urmate de cadre lungi, contemplative. În centrul acestui univers poetic gravitează teme precum memoria, corpul, maternitatea și moartea, de unde și satisfacția unei lecturi intense și introspective. Daniela Davidoff se remarcă printr-un soi de autentică solitudine stilistică; poezia ei devine extensia unui simptom comun, articulat într-o voce care reformulează fragilitatea umană într-un registru profund personal. - Elena Katamira

Prefață de Ion Bogdan Lefter

Cântecele poetului Mircea Florian, așadar. Același cu muzicianul și artistul polivalent. Versurile „cantautorului”. Conform mărturisilor smulse de către prefațatorul său, toate textele din sumar sunt într-adevăr „lyrycs”, scrise pentru compozițiile proprii și performate muzical, din partea a doua a anilor '60 și până azi, iar ordinea din carte, evident necronologică (de vreme ce piesele țin de tinerețe cele mai cunoscute apar abia în jumătatea secundă a culegerii, una chiar în poziție antepenultimă), subiectivă, intuitivă. - Ion Bogdan Lefter 

Ai neamului român sfinţi mucenici!
Voi aţi căḑut! — Idea se înalţă! (GHIȚĂ POPP)

Conflictul fundamental pe care piesa îl reliefează, cu tensiunea dramatică cuvenită, era menit să resusciteze la nivelul sfârșitului de secol XIX o nouă atitudine luptătoare, ale cărei rădăcini mergeau în timp până la răzmirița pusă la cale de acest brav și neînfricat produs al Munților Apuseni, anticipând lupta de mai târziu a lui Avram Iancu. Imaginea de martir a curajosului luptător, cu sfârșit atât de tragic și de înălțător, reprezintă un fel de merinde sfântă, un viaticum transformat într-un simbol esențial al luptei românilor pentru drepturi, prin readucerea în actualitate a cauzei pentru care el și-a dat viața de martir. Implicarea activă, curajoasă și fără compromisuri, era mesajul nobil al piesei, pe care ea îl transmitea luptătorilor politici ai vremii, chemați să redescopere o dimensiune sublimă, de un tragism copleșitor, identificată în acțiunea lui Horia și a tovarășilor săi, Cloșca și Crișan, care și-au asumat lupta, chiar dacă aceasta presupunea riscul suprem. În orizontul eforturilor politice pentru dreptatea socială și națională ale elitelor românești conduse de PNR, drama Horia a lui Ghiță Popp înscrie una dintre cele mai importante reacții publice vizavi de moștenirea testamentară pe care marele martir de la 1784 a lăsat-o postumității. (MIRCEA POPA)

Fragment din poemul Deschide pumnul!

„Poezia, o armă peste contraste,
un atac peste lipsa de înțelegere,
se strânge-n sâmbure – care-i pe dinafară.

Descruntă-te, pumnul deschide-l,
lasă poezia, cel mai liber lucru din lume,
să lumineze, chiar îndoindu-se,
chiar ezitând.”

Ilustrații: Emilia Persu 

GRETE TARTLER (TĂBĂRAȘI). Scriitoare, traducătoare, orientalistă, s-a născut în 23 noiembrie 1948, la București. După căsătorie a purtat numele Tăbărași. A absolvit Universitatea din București, Limbi romanice, clasice și orientale (arabă–engleză) și Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, secția instrumentală. A obținut Doctoratul în Filosofie, în 1995, cu o teză despre tema însingurării în evul mediu islamic, publicată în 2006, cu titlul Înțeleptul singuratic. A lucrat ca profesor (Universitatea din București, SNSPA și Universitatea Națională de Muzică), redactor la revista de limbă germană Neue Literatur și diplomat. Deține premii ale Uniunii Scriitorilor, Academiei Române ș.a., cel mai recent fiind Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Botoșani, 2024. După debutul editorial (Apa Vie, 1970), a publicat volume de versuri, eseuri și critică literară (cel mai recent, Voci feminine de redescoperit, 2023), literatură pentru copii (cel mai recent, antologia Lucruri de ținut minte și alte poezii, 2018) și proză (cel mai recent, Povestiri din Orient, 2024). A publicat, de asemenea, studii de orientalistică și muzicologie în reviste de specialitate și volume colective. A tradus numeroși autori din și în germană, ca și din arabă clasică și persană, engleză, franceză, italiană, spaniolă, greacă, daneză. A publicat antologii multilingve de poezie (mai recent, Poezie și știință). Propriile ei scrieri au fost traduse și publicate în engleză, germană, suedeză și alte limbi europene. A conferențiat pe teme legate de poezie și interculturalitate în România, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Danemarca, Suedia, Grecia, Turcia, Emiratele Arabe. De asemenea, a participat la numeroase festivaluri de literatură.

Cuprins:

• rezumat
• cinci scrisori despre utilizarea corecta a vietii
• Scrisoarea I
• Scrisoarea II
• Scrisoarea III
• Scrisoarea IV
• Scrisoarea V
• gloria gloria
• nimic complicat
• Gata,
• exact asa
• ce primavara frumoasa!
• MO,
• Poemul de dragoste al lui George Dan Coman pentru Serena Jameka Williams
• playlist
• somnul de frumusete
• gloria gloria
• dragostea. doua secvente
• autoportret
• I.S. Labirint
• cerere si oferta:
• elegie
• Cip-cirip
• lipsa de greutate a lumii
• tot mai departe, in larg
• magnolia
• casa memoriala
• text motivational
• hinta-palinta
• frumusetea
• ComanDanTe

Romeo si Julieta, probabil cea mai populara poveste de dragoste din istoria lumii, scrisa in anul 1594 este o tragedie in cinci acte, care are la baza o poveste reala, petrecuta in secolul al XIV-lea.

Cele doua familii importante ale Veronei erau Capulet si Montague. Neintelegerile dintre cele doua familii erau atat de mari si durau de atat de mult timp, incat nu era posibil ca un servitor al casei Capulet sa se intalneasca cu un servitor al casei Montague, fara ca din aceasta sa iasa o cearta.  

William Shakespeare (1564-1616), dramaturg si poet englez, este unul dintre numele cele mai importante al literaturii universale. Actor, apoi proprietar asociat al teatrului Globe, Shakespeare a devenit celebru in epoca prin piesele sale si s-a retras in plina glorie, la Stratford-upon-Avon, orasul sau natal.

Iată o carte interogativ evocatoare despre durere. Abia dacă îi bănuim cauzele: dispariția unor ființe dragi, evocarea unor momente tragice din istorie, vag sugerate, asocierea cu destinul unor poeți și artiști care au explorat la rândul lor durerea, sau reconstituirea timpului personal, cu momentele de candoare și de pierderi din trecutul ireversibil etc. Totul constituind un recviem tandru-sfâșietor, cu permanente incursiuni interogative spre resursele și limitele poemului, somat să caute „mai adânc decât sub piele și în oase” și să scoată la suprafață această durere repetitivă. Misiunea i se pare poetei aproape imposibilă, fiindcă „rana niciodată nu e rostită”. Probabil întrucât poemul nu rămâne decât o infimă parte din emoția întreagă, conținutul mai sărac al acestei interiorități, vizibil doar atunci când emoția și sensibilitatea devin debordante. - Dinu Flămând

Poezia lui Tudor Voicu are parfumul de nișă al igrasiei, cu subtile nuanțe de iubire ratată și un strop de autoironie. Autorul își semnează rugăciunile fără să le creadă, dar le trimite către o divinitate sau o lume în care, poate, încă e loc pentru cei vii. Cu ADN din Charles Bukowski, Tudor Voicu scrie cu sinceritate tăioasă și umor amar, dar, chiar dacă hainele sunt zdrențuite,
adevărurile sunt înalte! - Ștefania COȘOVEI

Imaginile memoriei, imaginile (auto)biografiei și imaginile interioare sunt traduse, în cheie de truver postmodern, în imagini poetice din care apar dărâmături existențiale de azi pe mâine surprinse de un aparat de fotografiat singurătăți și eșecuri! Tudor Voicu (re)scrie, astfel, neliniști cu flori de gheață. - Dan Mircea CIPARIU

Tudor Voicu este Poet. El transformă resturile lumii în Poezie, banalul în metaforă, detaliul în viziune. Cu sensibilitate și umor, autorul construiește o metafizică proprie și un stil personal prin care se salvează magistral din deșertul de grafomanie și veleitarism care e poezia română contemporană. Citiți-l! - Adrian SUCIU