Poezie & Teatru

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„Poetronica poate fi când locvace şi alambicată, când simplă şi eficace. Toţi atomii, moleculele şi cuantele s-au adunat în aceste poeme versate, scăpărătoare, agitate, hiperbolice şi acide. Împiedică aceste calităţi ale inteligenţei metafora ori revărsarea de muzică sferică? Nici vorbă! Aici cosmosul, aici câteva fleacuri – între ele energia vagului ce împinge totul în suprarealitate.”

Felix Nicolau

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„Mai nou, pokemonii se ascund în texte cu vibrato senzorial, sub jerbe de metafore. Pokemonii s-au poetizat, au devenit lirici şi ghiduşi. Odată descoperiţi, ei îşi arată şi faţa reală, vlăguită de simulacre. Se recomandă lectura prin incizii rapide, nemiloase.”

Felix Nicolau

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„Veteranii plajei de la Vadu scriu în continuare pe hituri de cândva, mizele sociale şi politice inflamează tot mai mult, deşi tot ele sunt tot mai scăzute, chiotul vitalist ţâşneşte din whiskey şi vesteşte abilităţile profetice ale poetului. E bine să fii viu, să explodezi în metafore, să fluturi steaguri pe care scrie nebunie şi iubire. De aici şi febrilitatea fabulaţiei poetice.”

Felix Nicolau

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„În mod normal, acest tip de poezie are priză la publicul larg, în timp ce pe intelectuali îi irită sub aspectul tradiţio-nalismului. Dar dacă Aripi sub asfalt va plăcea mai tuturor? Pluteşte printre versuri un postumanism distopic pigmentat cu sentimente intense, nobile. Disperarea rece, lucidă nu alunecă în acreală moralizatoare. Sunt doar constatări ale dezastrului, poetizate de o caldă nostalgie. Poezia rezistă şi după ce lumea s-a ratat.”

Felix Nicolau

Blister-ul cu care debuteaza Gabriela Feceoru e, deopotriva, un memorial de trauma si un exercitiu de exorcizare.

Trauma biografica e purtata ca un stigmat transparent sub orice secventa, iar exorcizarea foloseste reteta nonsalantei in transcrierea de cotidiene sau anamneze. Dar o nonsalantacare merge – in stil dansant, ce-i drept – spre punctele de implozie ale anxietatii, spre momentele negre in care „am vrut sa moara si mana care scrie” sau in care rugaciunea devine contra-rugaciune. Gabriela prefera scriitura hieratizata, enuntul verticalizat –o poetica, asadar, a rozariului de nominale si a murmurului firav de frustrari, a incidentelor sentimentale cu unhappy-end si a starilor de destramare.

Dar, la Gabriela, tocmai ceea ce e mai firav e mai tare.

În contrast cu mai toți optzeciștii, chiar și cu cei mai plurivalenți, Liviu Antonesei se plimbă lejer pe aproape toată plaja umanioarelor, fie trecînd nonșalant de la psihologie la teorie literară, de la sociologie la istorie literară ori de la științele educației la filosofie sau critică literară imediată, fie amestecîndu-le cu artă într-o eseistică euforică și euforizantă, de-a dreptul carismatică prin pasiunea dezbaterii. Pe cît se mai poate așa ceva, e un uomo universale; și nu doar unul de bibliotecă, de activitate contemplativă, ci și unul implicat în viața cetății, cu intervenții publicistice prompte și analize riguroase de situații. […] Mobilitatea spirituală și creativă a lui Antonesei culminează însă în proza pe care o scrie (mai rar, ce-i drept) și, desigur, în poezie. Căci din multele care e,  Antonesei e întîi de toate poet. Poate chiar Poet.

E indubitabil că avem în persoana lui Grigore Chiper un poet special. Postmodern fără emfază, liric fără sentimentalism și abstract numai atât cât trebuie, poetul și-a configurat un teritoriu liric în care șoapta este suficientă pentru a crea atmosferă, iar imaginația hrănită de lecturi alimentează o sensi-bilitate dotată din plin cu simțul limitelor. Artistul nu înșfacă niciodată realul, ci-l șarmează și-l supune printr-un ritual textual al curteniei. Cititorul pornește prin a contempla acest ritual, până când, pe nesimțite, verbul gingaș al lui Grigore Chiper îl ia prizonier și-l subjugă, făcându-l părtaș la această epifanie a abia tangibilului.

Lansat în anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanţi poeţi români ai ultimelor decenii, foarte perso­nal, stăpînind peste un teritoriu al lui şi numai al lui: metapoezia. Încă de la început, scria Poem după Poem (titlul pe-atunci pre­dilect) pentru a obţine efecte de profunzime, de surpriză, de mister din reflecţia fulgurantă asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei. Se vedea – pe de altă parte – încă de atunci implicarea exis­tenţială în reflecţia textuală, pasiunea, „visceralitatea”. Volumele ulterioare au mers pe aceeaşi combinaţie, adîncind patetismul şi „umanizînd” metadiscursul poetic. De la formula concentrării maxime, de tip haiku, autorul a deviat şi spre mai ample extensii, mergînd pînă la secvenţe de proză eseizantă, „haşurînd” pagina, căutînd sensuri în albul ei acoperit cu negre şire. Poate că vor fi existat dintotdeauna, însă au devenit în ultimele cărţi mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esenţială.

"Poemele de pe Facebook radiografiaza o lume alienata, care s-a mutat in imaginea despre sine, care isi confunda esenta cu aparenta, care si-a croit o realitate din pixeli si a inceput sa creada in propria iluzie.
    Mai mult decat atat, poezia (lui FDP) propune una dintre solutiile iesirii din confuzie, o posibilitate de aparare a sensibilitatii, de intoarcere catre sine, de reconstituire a sinelui proiectat insistent in afara. In pofida sau poate tocmai prin intermediul nostalgiei, al tristetii, al singuratatii de care nu te scapa retelele de socializare, al iritarii create de ecranul care se interpune intre retina si realitate, mesajul cartii este unul profund uman si chiar optimist: nu e totul pierdut, omul nu s-a ratacit de sine, nu a pierdut sensul.
    Poemele de pe Facebook reprezinta unul dintre cele mai puternice volume pe care le-am citit in ultima vreme, o reactie la postumanismul care pare a deveni simptomul, daca nu chiar diagnosticul catastrofal al epocii noastre." - Bogdan Cretu

"Coborind parca din lumea atroce (atroce nu doar pentru ca pare sa fi devenit limbaj) a lui Urmuz, personajele de-acum ale lui Mihai Ignat si „faptele” lor sunt deopotriva adevar si iluzie. Tocmai de-aceea „dulcea atrocitate” pe care o invoca poetul insusi inseamna si mecanica existentei – factologie pura, asadar –, si stranietatea si insolitarea ei. Atit de mult e lumea imediata ceea ce este, incit devine necognoscibila si ciudata. De-nteles, cind aflam despre Klein ca „isi sterge mustatile de lapte”. Daca am parafraza cuvinte cunoscute, am spune: din punctul de vedere al lui Klein, lumea poate exista si fara constiinta. Fara constiinta, deci alienata. Acesta e, in fapt, manifestul implicit al poeziei de-acum a lui Mihai Ignat." - Mircea A. Diaconu

  "Lumea inconstientului, cu fauna ei teriomorfa, constituie, in versurile Ofeliei Prodan, principala sursa de anxietate; de aceea actul poetic dobandeste acum ceva din virtutile unui exorcism, el e asociat regresiunii in zonele obscure ale psiheei, care duce la revelarea si anihilarea dublului tenebros. O anihilare provizorie insa si incompleta de vreme ce eul obscur e, simultan aproape, resuscitat sub forma mastilor si a spectrelor care populeaza din abundenta textele autoarei." - Octavian Soviany

"Masina de cusut a Hristinei Doroftei este, in mod explicit, alta decat cea a mamei si a bunicii. La fel ca aceea din fraza celebra a contelui Lautreamont, este asezata mai curand pe o masa de disectie (pe alocuri, devenind ea insasi una) pe care sunt eviscerate traume, furii, nevroze si neputinte ale unor varste diferite, innadite cu toata libertatea capricioasa a memoriei.
    Incizia (emotionala si lingvistica a) acestor vivisectii (dar si registrul voluptatii pe care il practica, oarecum compensativ, in ciclul secund al cartii) demonstreaza ca Hristina Doroftei este, cu acest al doilea volum al ei, o poeta in deplinul sens al cuvantului, cu o voce inconfundabila." - Sanda Cordos

CUPRINS:
• dolor sit amet
• consectetur adipiscing elit
• sed do eiusmod tempor incididunt
• ut labore et dolore magna aliqua
• ut enim ad minim veniam
• quis nostrud exercitation ullamco laboris

CUPRINS:

    Lobotomie • Biografie de iarna • 8 Graal • Metamorfoza • Biografie de toamna • Beethoven's Silence • Asa e cand ninge • Licantropie clinica • No love allowed • Clopotul de sticla • Letal • Timpul lui Zaharia (a trecut) • Ieftin • Toamna pe strazi • Sambata • Heavy • Monument • Nu mai exista • (Uite) Cum stau • 29.1 • Cimitir de lux • Ak-74 • Primul barbat care a vrut sa se sinucida pentru mine • Al doilea barbat sinucis pentru mine • Al treilea barbat aproape sinucis pentru mine • Nevralgie • Insomnie • Inapoi • Border Narcisism • Falset • Recenzie pentru Ea e Matilda • Moarte clinica • I was your sorry ever after • Necrofilie • Culori • Confirmare • Rock in Uk • 29.2 • Borderline

  Tund iarba, ma opresc sa curat cosul, imi bag mainile in iarba, simt ca pipai vene  dintr-un corp imens, inima la pipait e precum viermii de matase. Senzatia inotarii in apa linistita din inima imensa a unei balene albastre.

Cea mai frumoasa intalnire
  Dragostea mea anonima
  Aceasta dintre noi e
  Intalnirea dintre eu, cuvant
  si tu, lumina.

Volumul incepe cu memorabila poveste a lui Peter Pan. Opera aceasta a fost montata la Opera Nationala din Bucuresti unde s-a jucat 8 stagiuni cu un succes incontestabil. Era o bucurie nemarginita ca in fiecare duminica dimineata, la orele 11, sa vezi sala operei plina cu copii de la parter pana la galeria a treia, participand cu sufletul la gura la actiunea de pe scena. Opera aceasta s-a montat si la Craiova si la Iasi.

O intamplare amuzanta s-a petrecut atunci cand am trimis, eu ca autor, o partitura completa a unei noi opere dupa „O faclie de pasti” de I.L. Caragiale, la Metropolitan Opera din New York, unde am aflat ca este corepetitor un roman pe nume Vlad Iftinca, din Iasi. Vorbind la telefon cu Iftinca acesta imi spune cu glas timid: ”Eu va cunosc pe dumneavoastra...  am jucat la Iasi in opera dumneavoastra „Peter Pan”...eu eram Michael!

Fara cuvinte.

A doua lucrare „Aventuri de vacanta” inca nu a vazut lumina rampei cu toate ca muzica este gata, iar lucrarea are un potential artistic remarcabil. Ea este jucata de copii pentru copii, dar sufera de aceeasi pedeapsa de netrecut in fata unei directii de teatru... are prea multe personaje, iar teatrul nu are atatia angajati.

Stop cadru.

A treia lucrare este o lucrare virgina. Nimeni nu a incercat, inca, sa compuna ceva pe versurile ei, cu toate ca are mari sorti de izbanda fiind adversara marelui succes al lui Lloyd Weber „Pisicile”. Ideea este minunata si isi asteapta realizatorul.

Oricum, a o citi e un prilej de mare satisfactie.

Succes!

  Volumul cuprinde 7 scenarii de film, 7 povesti bune de citit, povesti pline de informatii, povesti presarate cu pilde bune de retinut, povesti atractioase care va vor lasa o amintire frumoasa despre o lectura placuta. Volumul „7 scenarii pentru 8 filme” se adreseaza in egala masura specialistilor din industria cinematografica cat si marelui public cititor, tuturor iubitorilor de film si nu numai.

Primul scenariu care da si titlul volumului se intituleaza „Filiera Brancusi”. Scenariul descrie aventura fantastica a unor lucrari principale ale lui Brancusi, inca necunoscute, lucrari care isi cer dreptul la viata. Fascinant dialog, fascinanta dezvoltare si mai ales... fascinant sfarsit.

Al doilea scenariu este un scenariu de actiune, scenariu inspirat din activitatea politiei economice de la Moscova.

Din „Fura si fugi” veti afla multe lucruri necunoscute pana acum, veti intalni oameni si fapte care seamana cu ceea ce se intampla,d e prea multi ani, si pe la noi. Veti avea bucuria ca invinge, ca in orice film de actiune, binele, iar raul va fi pedepsit.

Al treilea scenariu „Sub Ursa Mare” este o placere a imbinarii normalului zilnic cu paranormalul existent in noi si printre noi. Traim intr-o tara frumoasa, bogata, cu oameni frumosi si creativi, oameni care incearca sa lase gneratiilor viitoare tot ceea ce au acumulat ei mai bun in viata noastra pamanteasca. Am afirmat mai sus ca acest scenariu este o placere, o placere pe care nu trebuie sa o ratati.

Al patrulea scenariu cuprinde vesnica poveste a lui Peter Pan, poveste pe care o cunosc toti copiii din lume. Ea nu va avea sfasit niciodata, deoarece dorinta de a ramane copil salasluieste in fiecare dintre noi.

            Al cincilea scenariu „Marele impas” este o poveste stiintifico-fantastica, de anticipatie politico-sociala, o poveste care ridica  in dialogul personajelor multe probleme asupra carora incercam sa ne aplecam chiar si in zilele noastre. Am fost, suntem si, mai ales, vom fi intr-un mare impas... Numai noi putem sa-l rezolvam.

            Al saselea scenariu „Compozitie pentru doi” ridica problema tradarii intre parteneri... si pune intrebarea: ”Rezolva razbunarea aceasta situatie?” Cititi si aflati raspunsul!

            Al saptelea scenariu „Pianistul” are un subiect care se intalneste foarte des in multe familii unde copii nu sunt lasati sa isi aleaga singuri viitoarea meserie. Parintele, mai ales tatal, vrea sa isi impuna punctul sau de vedere, punct de vedere care se dovedeste de cele mai multe ori gresit. Cititi si nu faceti ca acesti parinti!

            Al optulea scenariu ar putea fi povestea ulterioara publicarii  acestor 7 povesti.

            Lectura placuta!

Sebastian Big este unul dintre cei mai buni clarvăzători sintactici pe care îi cunosc, o meserie de viitor în timpuri de criză nu atât economică, cât conceptuală. Profeții semantice de orice natură, socială, psihologică, literară etc., au încercat mulți în trecut, rezultatele fiind dezamăgitoare, iar direcțiile de urmat neclare, în ciuda eforturilor asidue de a le urma. Lucrător cu semnul, de formație filozofică și cu traduceri din Virilio, Baudrillard, Derrida & Stiegler, Sebastian caută să își valorifice talentele pe piața românească, însă metodele sale de clarviziune sunt puse, deocamdată, la îndoială de un sistem cantonat în factualitatea imediată. (Adrian Dohotaru)

Rareș Fogaș: student la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București; a publicat texte în revistele: Luceafărul, Agata literară, și în antologia Juventus 2013 (ed. Tracus Arte). Va scoate revista Pulă, o reluare a revistei cu același nume din anii ’30, din care publică doar două numere; primul număr a fost ars și aruncat într-un coș de gunoi la Facultatea de Filosofie:
„Am vrut să scot din nou revista Pulă, numai că am făcut-o ca o foaie, adică doar câteva pagini trase la xeroxul de lângă școală și capsate, cu tot felul de texte: de-ale mele, de-ale lui Vica. Erau câteva secțiuni, dacă îmi aduc aminte, printre care versul numărului n, unde puneam versuri care au rămas în istoria literaturii din secolul trecut.

Alin Ioan: (n. 1981) îi place să meargă cu bicicleta și să privească lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat. consumă multă cafea și muzică. A publicat poezie în câteva reviste. Locuiește în Arad.

Zeul protector al casei, care veghează peste cerul de rigips și norii de glet, e unul lipsit de puteri supranaturale sau tămăduitoare, un zeu care se blochează adesea în încercarea de a-și rosti binecuvântările și care e departe de a cunoaște toate răspunsurile. Dar el este stăpân peste limita dintre provizoriu și permanent, acolo unde se aprind și se sting tensiunile mai mult sau mai puțin lirice ale vieților noastre domestice, din ce în ce mai sărace în trăiri ingenue. (Andrei Dósa)

“Cu economie remarcabila de mijloace stilistice si lexicale, Anatoli Ciucurovschi realizeaza o „Comedie obscura”, populata cu schite de portrete si caractere foarte elocvente.Pana si numele unor personaje ca Victoria Antifascista, Calin Vaselin, Hanibal Beton etc. sporesc efectele umoristice absurdizante ale acestor minitexte.Intoarcerea lumii pe dos din Taramul bizar pune in lumina o existenta fictiva care este un analogism al celei reale. Scriitura agreabila si tonul hazos de „basm absurd” fac din Taramul bizar o lectura deschisa pentru toate varstele. Anatoli Ciucurovschi a deschis un culoar in proza noastra actuala pe care s-au inscris foarte putini dintre prozatorii contemporani.” (Romul Munteanu)

„Doua teme majore intalnim in opera lui Omar Khayyam, teme care sunt nu numai esentiale pentru continutul metafizic al universului sau poetic, dar si realitati subtile, simbolice, cu posibilitate de realizare initiatica si metafizica: VINUL si TIMPUL. […]

Vinul simbolizeaza un mod aparte, un gen special de Cunoastere: Iubirea; in mod evident, nu este vorba despre eros in sensul pe care il inteleg in general oamenii, ci despre acel dor care uneste dorinta irepresibila, suverana, de Absolut cu tensiunea tragica creata de lipsa aparenta a lui Dumnezeu in imediat. […]

Iubirea, la Omar Khayyam, este o imensa suferinta, o adanca si inalta durere pe care o simte in fiecare particica a fiintei sale, iar acestea, asa cum spune doctrina, vor marturisi in fata lui Dumnezeu la Ziua Invierii si a Judecatii.” Teodoru Ghiondea

Personajele:

Sultanul Saladin
Sittah, sora acestuia
Nathan, un evreu bogat din Ierusalim
Recha, fiica adoptiva a acestuia
Daja, o crestina, aflata insa in casa evreului ca insotitoare a Rechai
Un tanar templier
Un dervis
Un patriarh din Ierusalim
Un calugar
Un emir
Pe langa acestia diversi mameluci ai lui Saladin.

Actiunea se petrece in Ierusalim.

Tonul poeziilor lui Adrian Devenyi are o nuanță clară, luminoasă, limpede, o excelentă „mânuire” de vocale şi de consoane ale limbii române. Într-o lume care îşi pierde identitatea în anonimatul limbii engleze, el stăpânește impecabil graiul românesc, cu toate că e stabilit de mult timp în New York.  

Volumul de față conține trei mini-cicluri, temperate cu multă discreție. Primul ciclu, în engleză, este un recviem la persoana întâi, un soi de recviem-omagiu. Chiar dacă are referentul în lumea americanizată, acesta îl are pe Labiș ca sursă de inspirație.

 Al doilea ciclu, nenumit, conţine diverse autoportrete în „negru şi dalb”, încercări de redenumire a traseului printre oameni şi locuri, printre amintiri şi prejudecăți. Al treilea grupaj are titlul „Poezii pentru Ramona” şi este un ciclu personal, presărat cu o subtilă tentă ironică.

Autorul are un discurs măsurat, sobru dar în aceeaşi măsură delicat şi îndemânatic.   

Parcurgerea acestui volum e ca un itinerariu printre mituri şi metafore, o referință la  versul barbian, cu măiestre inflexiuni de Orient. De altfel, din toate textele iese la suprafaţă destul de bine şi de clar frecventarea limbajului poetic barbian și blagian.

Descoperim în acest volum un poet serios, cu bune lecturi, lucid, dar în aceeaşi măsură sensibil, oferindu-ne un produs de calitate.

„Dor cuantic” vine în continuarea succesului de care s-a bucurat primul volum de poezii al Gabrielei Aronovici, „Iubire cuantică”, și oferă o lectură plăcută, sentimentală. Mesajul tuturor poeziilor cuprinse în acest volum este iubirea, în toate ipostazele ei umane – iubirea neîmplinită, iubirea care te face să visezi cu ochii deschiși, iubirea geloasă, iubirea care se sacrifică, iubirea care străbate trecerea anilor.

Acest volum se lansează tocmai la începutul primăverii, într-o perioadă în care avem mai mult ca niciodată nevoia de speranță, de optimism, de fericire.

"Dupa ce si-a amanat destul de mult debutul editorial, Cristina Stancu pare a-si fi descoperit in sfarsit propriile teritorii poetice (dar si existentiale), niste teritorii crepusculare, cateodata apocaliptice, populate de o umanitate bantuita de anxietati, nelinisti thanatice, stari de Spaltung, crize ale limbajului si comunicarii, scene de supliciu si autosupliciu. Scrie o poezie introspectiva, care nu ezita adesea sa aduca la suprafata vegetatii sufletesti pline de stranietate, o poezie cruda uneori ca o operatie fara anestezie si o scrie convingator, evitand gesticulatia zgomotoasa si patetismul. In versurile ei nu se urla niciodata, dar se scrasneste tot timpul din dinti." (Octavian Soviany)