Poezie

„Când m-am întâlnit cu Valeriu Mircea Popa și am trecut pe la el acasă, aproape de toamna lui 2018, mi-a arătat pe biroul său plin de foi un nou volum de poezii, la care lucra înainte de avut accidentul vascular și pe care l-a perfecționat în timpul în care a stat singur, după aceea. MOJAR scria mare pe prima pagină, de unde am înțeles că este titlul volumului. Mi l-a arătat cu degetul, nu a putut să-l pronunțe cum trebuie”.

Primul volum Opere I. Poezii 1908–1920 al prezentei ediții Ezra Pound, concepută în patru volume, acoperă poezia publicată de Ezra Pound înainte de Cantos. Acest volum incepe cu o cuprinzătoare „Introducere în viața lui Pound“, semnată de Horia-Roman Patapievici, menită să îi ofere cititorului român, pentru prima oară în cultura noastră, o viziune de ansamblu asupra biografiei și operelor acestuia. Sub aceeași semnătură urmează o substanțială „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, cu o amplă contextualizare a operei celebrului poet american, în care sunt analizate legăturile subtile dintre mediul în care acesta a creat şi ideile sale filozofice.

„Dacă asemenea unui străin prietenos într-un salon de fumat mi-ați cere ca din întâmplare și pe nepregătite o părere despre cine e omul care scrie cel mai bine poezie azi, v-aș răspunde probabil: «Ezra Pound». Orice discuție despre poezia modernă, purtată de oameni care o cunosc, se încheie prin a-l fixa pe Ezra Pound undeva. Se poate să fie numit doar pentru a fi ocărât drept detracat sau zeflemist, poseur, ușuratic și vagabond. Sau se poate să fie clasat drept umplând azi o nișă precum aceea a lui Keats într-o epocă precedentă. Ideea e că va fi menționat.“ (Carl SANDBURG, „The Work of Ezra Pound“, 1916)

„Pound a fost Proteul absolut. A fost cel mai inventiv, cel mai versatil, cel mai neastîmpărat, cel mai dificil de prins, cuprins și surprins dintre toți scriitorii moderni. Poate fi comparat doar cu Picasso, în artele vizuale, ori cu Stravinsky, în muzică. Pound este marele catalizator al deceniului care culminează cu anul 1922, annus mirabilis al modernismului literar. Prin Cantos, Pound a dat poemul epic al modernității, care închide în el lumea modernă în același fel în care Homer a închis în Iliada și Odiseea lumea greacă, Vergiliu în Eneida lumea romană, iar Dante în Divina Comedie creștinătatea latină. Pound este nu doar un simptom al epocii moderne, este și o radiografie a răului din atitudinea modernistă. Toți marii moderni tîrăsc după ei o radiografie a răului. În același timp, modernismul este un mecanism de acces la sufletul intim. Operele moderne ne vorbesc atît de mult și de direct deoarece modernismul este un fel de a spune lucrurile pînă la capăt: de obicei pînă la capătul deplinei singurătăți. Nu spusese Duns Scot, teologul din care s-a inspirat Hopkins și în tradiția căruia se află și Pound, că persoana este ultima singurătate a omului? Pe urmele lui Pound, modernismul a încercat prin persona să ajungă la persoană, iar prin personae să o depășească.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI, „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, 2015)

Traduceri de Mircea Ivănescu şi Radu Vancu
Selecţie, îngrijire de ediţie, cronologie, introducere şi comentarii de Horia-Roman Patapievici

„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă descopeream golită, pustie şi, mai ales, cu sentimentul că este de tot. Deşi ştiam că mi se mai întâmplase, deşi îmi spuneam că şi de alte dăţi mi se păruse la fel şi că totuşi minunea se repetase, mă uitam la ultima poezie scrisă cu sfâşietoarea convingere că de astă dată este într-adevăr ultima, că niciodată nu voi mai fi în stare să scriu nimic. Iar dacă următoarea evadare se dovedea zadarnică şi Dumnezeu nu venea la întâlnire, întâmplarea nu era decât o verificare în plus, pentru o perioadă, a acestei convingeri. Recădeam în contingent mai deprimată decât în momentul evadării, până când încet-încet începeam să simt că se pregăteşte o nouă iluminare care nu aşteaptă, pentru a se produce, decât o nouă fugă.“ – ANA BLANDIANA

Monica Pillat – nepoata poetului Ion Pillat şi a pictoriţei Maria Pillat-Brateş, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie.
Scrieri: poezie, proză, critică literară, traduceri şi îngrijiri de ediţie.

„Prezenta antologie cuprinde o selecţie din versurile publicate în volumele Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970, Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Românească, 1981, Pluralul ca o veghe, Ed. Emi­nescu, 1989, Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998, Dorul de rai, Ed. Universalia, 2005, şi Duet în alb, Ed. Humanitas, 2015, la care am adăugat şi câteva texte extrase din cartea de proză şi poezie Drumul spre Emaus, Ed. Vremea, 2002, şi din 45 de poeme inedite.“ – MONICA PILLAT

„Cele şapte secţiuni şi anume: «Când scriu», «Printre zăbrelele de umbre», «Recompuneri», «Incandescenţe», «Între lumi», «Iubire de apoi» şi «În aşteptare» – sunt gândite astfel încât să configureze treptele descoperirilor sufleteşti pe care le-am suit, din clipa când am început să scriu. Bucuriile şi riscurile creaţiei, aventura lecturii, reve­laţiile continuităţii în descendenţa poetică a familiei, oglindirea în personaje de demult sau mai de aproape, trăirea de la răsărit la asfinţit a dragostei, păşirea pe punţile ce leagă veghea de somn, prezentul de trecut, văzutele de nevăzut, certitudinea iubirii care transcende moartea, dând existenţei aura eternului, apropierea minţii de misterul divin sunt «întredeschiderile» oferite cititorului de această recapitulare a poeziilor mele de o viaţă.“ – MONICA PILLAT

„...Abăluță e un scriitor insațiabil, cu o conștiință acută a meseriei sale. El nu începe să gloseze pe o temă sau să exploreze o zonă de poeticitate fără să asimileze în slalomul său tot ce poate fi asimilat. Ceea ce uimește în continuare la el este pulsul extraordinar de atent la actualitate, reușind un lucru rar la scriitorii ce-nregistrează un exces de productivitate: anume să rămână în joc, să fie în continuare credibil și autentic. (…)

Orgi și altare demontate recapitulează traseul unui poet și traducător exemplar, fiind prima antologie pe care tânărul octogenar Dinu Abăluță nu și-o croiește singur (el care i-a antologat cu acribie și devotament pe colegii săi de generație în temeinica Poezia română după proletcultism), agreând aproape toate alegerile mele, așa încât antologia (care trebuia să nu iasă nici masivă, dar nici peste măsură de frugală) să poată fi citită ca un volum cursiv și unitar, unul care s-a scris, cu toate tăcerile și tranzițiile unei vieți omenești, din 1968 până în 2018.” (Claudiu Komartin)

Antologie, traducere, note și cronologie de Dinu Flămând
Introducere de Stefano Verdinoi

„Luzi este un poet creştin şi al materialităţii, doritor de deplina integrare în întrupările creaţiunii, în marile forme ale peisajului, în viaţa omenească şi în viaţă în general, în confruntarea dintre lumină şi umbră. Credibilitatea întregului rezidă într-o vastă orchestraţie a limbii, ultima expresie a codului literar al tradiţiei naţionale, o limbă care se desfăşoară într-un ritm alert, «in allegro».
Luzi pune în mişcare o strategie stilistică prin care semnele capătă mai multă relevanţă decât limba. De aici interogaţiile, liniuţele, parantezele în versurile în scară, alternanţa dintre litera cursivă şi cea dreaptă, toate modelând textul ca osmoză între cuvânt şi semn. Iar prezenţa interogaţiei îl face să fie şi prag, şi deschidere, în timp ce desele nexuri factice îi dau o tentă de oralitate.“ – STEFANO VERDINO

„Lexicul lui Luzi abundă în cuvinte inventate sau derivate, cu multe latinisme, sintaxa lui este deseori ambiguă sau chiar eliptică, polisemia etalează un subiectivism asumat, pe care uneori nu-l poţi descifra nici recurgând la abundenta exegeză dedicată operei sale, nici la numeroasele profesiuni de credinţă şi texte de autoexegeză în care poetul nu a fost deloc zgârcit în explicaţii.“ – DINU FLĂMÂND

Pe copertă: Telemaco Signorini, Santa Maria de’Bardi (detaliu)

„De dragul catorva prejudecati entuziaste, mai nimeni nu-l citeste cu adevarat pe Eminescu – iar cat se citeste, se citeste superficial si marginit la cateva poezii rau consacrate de scoala. Eminescu tinde tot mai mult sa devina «Eminescu», ceva pus deoparte in lada de zestre a natiei si de care esti mandru ca se afla acolo, ferit de orice intamplari. Este insa vremea sa se intample ceva cu ce ne-a ramas de la el: o largire si o adancire a cunoasterii si a intelegerii noastre.“ (Petru Cretia)

Poezia lui Dorin Cozan este ca un organism viu. Iti atrage atentia si apoi, pe neasteptate, cand crezi ca ai terminat-o de citit, te trage mai tare spre ea. Starea ei organica e asemenea unui magnet. Se lipeste pur si simplu de tine. Asta pentru ca are o prospetime vizuala asupra realitatii cum rar gasesti in poezia si literatura de azi. Poetul, cunoscand toate formulele de tusare lirica, se conecteza cand la concretul cotidian, cand la ecranul interior al propriei fiinte, de unde ne aduce o recuzita originala de stari care dau in vileag cand un poet metafizic de excelenta, cand un poet ce probeaza poezia ca pe un exercitiu despre dragoste. - Paul Gorban

Volumul 16 încheie noua integrală Shakespeare, ale cărei prime volume au apărut, în îngrijirea lui George Volceanov, în anul 2010. Pandant al Volumului 1, care cuprindea, alături de un consistent studiu introductiv, Sonetele și Furtuna (ultima piesă scrisă de Shakespeare de unul singur), volumul de față cuprinde adaptarea lui Cardenio (scrisă în colaborare cu John Fletcher, dramatizarea unui amplu episod din Don Quijote de Cervantes), realizată de eminentul filolog și îngrijitor de ediții shakespeariene Lewis Theobald la 1728, precum și marile poeme Venus și Adonis și Violarea Lucreției. Alături de acestea, în volum figurează și ciclul de douăzeci de poezii din Pelerinul îndrăgostit (1601), cripticul poem Pasărea Phoenix și Turturelul (1601) și poemul Jeluirea unei îndrăgostite (1609) – texte ce demonstrează, pe de o parte, faptul că Shakespeare n-a fost doar un mare om de teatru, iar pe de altă parte uriașa popularitate de care s-a bucurat acesta încă din timpul vieții.

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Visniec s-a nascut pe 29 ianuarie 1956 la Radauti, in nordul Romaniei.  A debutat cu poezie in revista Luceafarul in 1972. Mai tirziu, stabilit la Bucuresti unde a facut studii de filozofie, s-a numarat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat in volum in 1980, la editura Albatros, cu o culegere intitulata La noapte va ninge. Matei Visniec este autorul a cinci volume de poezie, sase romane si peste 50 de piese de teatru. Din 1987 traieste in Franta unde lucreaza ca jurnalist la Radio France Internationale. Dupa caderea comunismului in 1989, activitatea lui Matei Visniec s-a derulat intre Franta si Romania, intre doua culturi si doua limbi, intre Vest si Est. Piesele sale sunt traduse in peste 30 de limbi si s-au aflat pe afis in numeroase tari.

In anii ʼ80, la Bucuresti, intr-un moment de mare efervescenta poetica, Matei Visniec si-a forjat un stil al sau, recognoscibil imediat. Deseori poemele sale sunt niste mici fabule filozofice, dar si niste situatii dramatice insolite, ca si cum ar planta decorul unor intimplari stranii pe care le schiteaza cu o mare economie de mijloace. Nu intimplator drumul de la poezie la teatru a fost firesc pentru Matei Visniec, intrucit aproape toate poemele sale contin in embrion un conflict si o interogatie, o provocare si o dilema. Numeroase personaje mirate sau amuzate, fragile sau ironice se plimba prin poemele lui Matei Visniec si uneori trec dintr-un poem in altul, ca si cum autorul ar construi un unic univers, o galaxie de angoase existentiale, dar si de situatii ludice.

Când spui poezie rusă contemporană, inevitabil îți trece prin minte că e vorba despre catrene cu rime și mulți mesteceni. Desigur că e o impresie falsă, deși poezia rusă are suficienți mesteceni pentru toată literatura. Și cu rima e la fel: da, majoritatea poeților ruși scriu cu rimă, însă e nedrept să considerăm că rima – sau absența ei – poate aduce un plus poeziei. Un poet bun poate scrie oricum și despre orice.

Tot ce poți cuprinde cu vederea este o antologie făcută de doi poeți tineri de la Chișinău: Veronica Ștefăneț și Victor Țvetov. Nu e o antologie de-a gata, pe care au tradus-o, ci e una pentru care au făcut selecția poeților și a poemelor. Au citit foarte multe cărți de poezie din Rusia și au făcut o triere dură.

Alexandru Vakulovski

Când am ajuns un pic mai sus, încercam să vânez berze cu gâtul înnodat

Toate aveau un nod pescăresc pe la jumătatea gâtului

Nu am nimerit niciodată vreuna

Ba mai mult, mi-a scăpat și toporul în apă

și te-am lovit

Ai venit să mi-l aduci cu lama lipită de frunte

“Personajele acestei cărți și-o iau urât, tarantinian. O regizoare bitchy le manevrează simbolic printr-o lume compensatorie ce li se-ntoarce direct în față. Dar cel cu adevărat defect, arhetipul pulp, mimează inocența în mijlocul scenei: nici un text, oricât de cinstit sau de răzbunător, nu-l poate șifona. De unde, în paralel cu proiecțiile moraliste, viața începe să ruleze pe categorie B: alcool, medicamente, sex aiurea, leșinuri din senin. Anca Zaharia scrie – uneori pe tipar de antireclame – despre o tipă cool, incapabilă să se salveze.”

Cu ilustrații de Ioana Drogeanu

„Dan Sociu, unul dintre poeţii de vîrf, unul dintre cei mai iubiţi, carismatici, s-a clasicizat. Sociu ne anunţă că nu mai există ironie, gata cu glumiţa, cu umorul, cu jocul de cuvinte, un joc de cuvinte care să nu ducă nicăieri. Gata cu hăhăiala, cu chiţăiala adolescentină, cu totul. E serios, deşi, evident, rămîne acelaşi Sociu hîtru, cu tot felul de formulări, fie memorabile, fie care te fac să rîzi, fie care te fac să plîngi, dar nu mai e de rîs. E clasic Sociu. Mi se pare că Sociu face o încercare de a-şi pune în bună ordine bîrfele şi legendele despre el însuşi, amestecă episoade biografice cu chestiuni de reverie mai din tinereţe, mai de-acum. Accentul mistic pus pe diverse episoade – «uau» este o traducere a biblicului «vai» –, acest «uau» este şi el foarte serios. Toate lucrurile astea, sunetul tobelor, clinchetele, tot felul de zgomote de adunare, de strigare către pocăinţă sună serios. Avem un poet foarte bun, Sociu, care a mai scris ceva bun, Uau.” (Costi Rogozanu)

„Liliana Ursu clădește prin poezia ei extraordinare punți între spații și timpuri. Ea face hărți ale sufletului care se întind din locurile natale până dincolo de ocean.Asemeni lui Marcel Proust, Liliana Ursu recreează orașul ei iubit, străzile copilăriei, atmosfera peisajelor de altădată pornind de la memoria simțurilor și astfel universul ei liric devine cald, palpabil, plin de culoare și de parfum. Fiecare poem e un cadou dăruit cititorului cu iubire și har. Poezia Lilianei Ursu e vindecătoare și aducătoare de bunătate.“ - MONICA PILLAT

„O gură de aer proaspăt din România, poezia Lilianei Ursu posedă întreaga libertate ritmică și stilistică a lui Joseph Brodsky, Adam Zagajewski și a altor mari poeți din Europa de Est, dar Ursu are norocul de a fi în stare să treacă dincolo de melancolia adâncă care răsună în poeziile scrise în această parte a lumii.Poeziile sale radiază serenitate. Mixul de vitalitate și de moderație, de imaginație și de simplitate, de explozii verbale și de o înțelepciune prietenoasă face poezia Lilianei Ursu de neuitat.“ - TOMA PAVEL

„Lirica Lilianei Ursu este a unei ființe solare, pentru totdeauna a Sudului.“ - IOAN HOLBAN

„Versurile Lilianei Ursu au o mare delicatețe, vin dintr-un aer înalt, au ceva tămăduitor. Cartea aceasta aduce atâta bucurie.“ - COSTION NICOLESCU

„Poezia Lilianei Ursu se hrănește din izvoarele freatice ale plinătății vieții și ale bucuriei în Domnul, cele care l-au făcut pe psalmist să joace înălțând «strigăte de bucurie». Este vocea robustă a unui psalmist modern – poate ultimul – căruia aluviunile modernității nu au reușit să-i tulbure cântecul de laudă închinat Creatorului.“ - LIVIA BĂLAN

Poezia Kristei Szocs, extrem de muzicala, extrem de depresiva, este puternica in sensul in care cineva poate sa ajunga la un limbaj al semnelor diseminarii sentimentelor intr-o lume pe care eu niciodata nu am sa o pot vedea, dar pe care mi-o imaginez ca pe o lume a unei splendori depresive si asumate. Poezia Kristei nu e deloc feminista, nu este deloc erotica la modul grosolan. Ii doresc sa devina o mare poeta a interioritatii ei, printr-un limbaj al unei amintiri care sa nu sufoce poezia, ci mai degraba sa o deschida spre lume. - Angela Marinescu 

Una dintre cele mai mari bucurii din ultimii ani a fost să mă apropii de Florin Iaru și poezia sa. Textele lui (sau să fie jocuri?) sunt în același timp încântătoare și profund serioase. Umorul lui inteligent și uneori tăios ascunde o sensibilitate adâncă și noi, cititori recunoscători și iluminați, ne simțim deopotrivă amuzați și mișcați. Vrem să vedem mai multe cărți de-ale lui Florin Iaru – și uite una acum! - Lloyd