Teatru

In Apus de soare dezlantuirea oratorica este extraordinara. Sunt parti de inalta, sublima truculenta, la nivelul poeziei lui Victor Hugo si a lui Eminescu.

Enumerarea, simetria, cacadarea, navala periodica, toate mijloacele bunei retorici infaptuiesc o atmosfera epica de neuitat...

Apus de soare este o capodopera a dramaturgiei poetice si oratorice si nu mai putin o drama de observatie a tipicului, singura din literatura noastra in care toate aceste aspecte se unesc armonic. G. Calinescu

Se poate spune, fara exagerare, ca, in biruirea greutatilor de la inceput al teatrului romanesc si in dezvoltarea sa de-a lungul unei jumatati de veac, contributia lui Alecsandri a fost hotaratoare. El a dat limbii cursivitate si firesc, a reusit, pentru intaia oara pana la Caragiale, sa restituie senzatia vorbirii autentice a oamenilor, potrivit cu starea sociala si profesiunea lor, sa caracterizeze prin dialog. Pe taramul constructiei, a experimentat o mare diversitate de genuri si forme teatrale... G.C. Nicolescu

„S-a spus ca sunt un scriitor al absurdului; exista pe lume cuvinte care trec din gura in gura, e si asta un cuvant la moda, care se va demoda. Oricum, el e de pe-acum suficient de vag pentru a nu mai insemna nimic si pentru a defini totul. Daca nu voi fi uitat, peste catva timp, va exista un alt cuvant care va trece din gura in gura, un alt cuvant primit de-a gata, care ne va defini, pe mine si pe altii, fara sa ne defineasca. De fapt, existenta lumii mi se pare nu absurda, ci de necrezut, insa inlauntrul existentei si al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi si stabilite reguli «rezonabile». Neintelesul nu apare decat atunci cand te intorci la izvoarele existentei, cand te asezi pe margine si o privesti in intregul ei.“ (Eugène Ionesco)

„Singura piesa de solid succes a lui Tudor Musatescu este Titanic vals, comedie in trei acte, care poate sa para intelectualului cam populara si simplista. Dar judecand mai bine lucrurile, se vede ca totul e o chestiune de interpretare si ca personalitatea autorului sta tocmai in acea sentimentalitate razatoare care nu jigneste lumea observata. Comedia este si nu este o caricatura a burgheziei provinciale. Mai degraba studiaza amabil ale lumii valuri intr-un mediu normal.“ - (G. Calinescu)

traducere V. Demetrius

Comedia de fata a fost ultima scrisa de Moliere, la a carei reprezentatie a si murit. Catre sfarsitul vietii sale, fiind bolnav, amicii l-au rugat sa renunte la teatru, insa aceste rugi au fost zadarnice. La vorbele lui Boileau : "Singur tu te omori", Moliere ii raspunde: "Onoarea ma impiedica de a parasi teatrul".

Colectia Teatru

In secolul al XVIII-lea, perioadele si modalitatile de a calatori coincid cu raspandirea modelor si maniilor colective. Daca la nivelul aristocratiei si al marii burghezii aflam moda celebrului «grand tour» , adica acel gen de «turism cultural» si monden care ii aducea pe nordicii Europei in cele mai vii orase ale insoritei Italii, iar pe italieni ii mana in marile capitale de peste Alpi, Paris, Londra, Viena, la nivelul burghezului mediu – la care se situeaza societatea trilogiei de fata –, moda se adapta posibilitatilor financiare si gustului local.

Colecția Teatru

Don Carlos nu este un text ”istoric”, chiar dacă personajele și conflictul (în parte) sunt împrumutate din realitatea secolului al XVI-lea.

Dedicat lui George Banu, acest volum nu este un melanj pentru că gravitează în jurul unei constante: George Banu face parte din categoria criticilor-călători, a criticilor-martori.
El călătoreşte în numele dorinţei de a vedea spectacole şi de a cunoaşte artiţti care lucrează în spaţiul lor, scrutându-şi propria cultură.

Multe dintre observaţiile şi sugestiile din această carte ar putea fi considerate erezii. Ea este o compilaţie şi un distilat al ideilor şi practicilor care m-au însoţit şi pe care le-am adunat în cei patruzeci de ani de teatru profesionist, al regulilor după care funcţionez eu ca artist şi prin care mi-am câştigat existenţa. (David Mamet)

Cuprins:

ZAMOLXE (1921)
TURBURAREA APELOR (1923)
MEŞTERUL MANOLE (1927)
CRUCIADA COPIILOR (1930)
REPERE BIBLIOGRAFICE
OPINII CRITICE

Ca şi în poezie, în eseu şi studiu filozofic, Lucian Blaga este şi în teatru un neobişnuit iniţiator de forme noi.

„Comedia secolului al XVI-lea este o parte importantă şi deosebit de vitală a creaţiei literare renascentiste, care regândeşte bazele acestui gen literar, într-o fericită îmbinare între modelele Antichităţii clasice şi inovaţie, la nivelul temei, al limbii şi al perspectivei racordate la contemporaneitate. Dar ea trebuie cunoscută, citită, înţeleasă şi, nădăjduiesc, repusă în scenă, nu doar pentru valoarea sa istorică, ci mai ales pentru valoarea sa teatrală, care are numeroase resurse (unele surprinzător de actuale) pentru a crea delicii şi publicului de astăzi. Ceea ce propun aceste volume este o selecţie fericită a câtorva dintre textele cele mai importante şi valoroase ale primei jumătăţi a veacului; în volumul viitor îşi vor afla locul comediile cele mai semnificative din a doua parte a secolului al XVI-lea, care vor întregi panorama acestei componente atât de importante a culturii Renaşterii.“ (Giulio FERRONI)

„În comedia italiană din secolul al XVI-lea se situează şi se defineşte forma «modernă» de teatru, atât la nivelul dramaturgiei, cât şi la cel al spectacolului: în bogăţia de experimente se poate recunoaşte o adevărată «invenţie a teatrului», a însuşi modului în care structura teatrală a fost concepută de către tradiţia europeană ce a urmat, cel puţin până în secolul XX. Este vorba despre un model structural care, pornind de la genul comic, s-a propagat la celelalte genuri teatrale (tragedie, tragicomedie, melodramă etc.), care s-au dezvoltat, chiar suferind o serie întreagă de modificări şi complicaţii, tocmai plecând de la schemele de bază, de la tipologia textuală şi de la cadrul scenic folosite în comedie (chiar dacă spectacolele mitologice organizate la sfârşitul secolului al XV-lea şi drama pastorală au avut şi ele, la rândul lor, un rol paralel şi diferit în acest sens, dar mai puţin hotărâtor la nivel textual).“ (Giulio FERRONI)

„Personalitatea, aşa cum o înţelegem astăzi, este o invenţie shakespeariană, şi e nu doar cea mai mare dovadă de originalitate a lui Shakespeare, ci şi adevărata explicaţie a omniprezenţei lui.“ (Harold BLOOM)

În teatrul absurd, în general, şi în piesele lui Havel, în special, […] există o legătură existenţială strânsă între oameni şi un sentiment de speranţă, în ciuda haosului şi a crizei evidente din jurul nostru. Adevărul este comunicat în situaţii cotidiene, aproape triviale. Personajele nu sunt filozofice nici în mod făţiş, nici intenţionat, ci reuşesc să transmită un mesaj profund prin însăşi banalitatea lor. [...] Piesele sale [...] sunt puternice, pline de spirit şi ironie, în linia lui Cehov, Beckett şi Ionesco, dar neîndoielnic ceheşti în privinţa mentalităţii şi a comportamentului protagoniştilor.

Odată cu arderea pe rug a lui Giordano Bruno, în anul 1600, în istorie se stinge acea epocă a gândirii în care cunoaşterea era inseparabilă de eros şi magie, în locul ei instaurându-se epoca ştiinţelor exacte şi a tehnologiei moderne.h

Teatru 2 / teatro 2

Teatru 1 / teatro 1

 "«Jacques si stapanul sau» nu este o adaptare; este propria mea piesa, propria mea «variatiune la Diderot», sau mai precis, fiind conceputa cu toata admiratia, «omagiul meu lui Diderot».