Psihologie

Mark Bowden și Tracey Thomson sunt speakeri și traineri recunoscuți în domeniul comunicării nonverbale. Compania lor, Truthplane, colaborează nu doar cu directori de mari companii, dar și cu personalități ale politicii internaționale.

Joseph Campbell (1904-1987) și-a început cariera în 1934, ca profesor al Colegiului Sarah Lawrence, unde a predat timp de aproape 40 de ani. În onoarea lui, aici a fost înființată Catedra Joseph Campbell, în cadrul departamentului de mitologie comparată. Este autorul a numeroase cărți, printre care bestsellerurile Eroul cu o mie de chipuri şi Nenumăratele chipuri ale lui Dumnezeu.

Bill Moyers (n. 1934) este jurnalist la posturile de televiziune CBS și PBS, remarcându-se prin iniţiativa de a aduce pe micul ecran marii gânditori ai vremurilor noastre. Unul dintre cele mai de succes proiecte ale sale este serialul A World of Ideas.

Jolande Jacobi, psihoterapeut jungian, profesor la Institutul C.G. Jung din Zürich, a fost una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale întemeietorului psihologiei analitice.

Erich Fromm (1900–1980), sociolog și psihanalist, s-a format în cadrul Școlii de la Frankfurt, pentru ca în 1933 să emigreze în SUA. Din cărțile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității umane, Omul pentru sine, Sufletul omului și Limbajul uitat.

Christophe André este psihoterapeut și medic psihiatru la Spitalul Saint-Anne din Paris, fiind specializat în tratarea tulburărilor afective. Dintre cele mai recente titluri apărute la Trei, amintim: 3 minute de meditație, Viața interioară, Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii și Libertatea interioară (ultimele două, în colaborare cu A. Jollien și M. Ricard).

Leslie Becker-Phelps este psiholog, psihoterapeut, autor și speaker. Coordonează pagina dedicată relațiilor pe blogul WebMD și are propria practică privată în New Jersey.

Fabuloasa aventură a Christianei Morgan în lumea incon­știentului continuă în acest al doilea volum al seminarului dedicat viziunilor sale. Aflată în căutarea propriei identități feminine, ea parcurge drumul spre profunzimile psihicului său, aducând la suprafață imagini marcate tot mai mult de animus și de principiul Erosului, ce începea să înmugurească în interiorul său. Simboluri apar și sunt comentate, analizate, circumambulate, prin interesante incursiuni în istorie, religie, mitologie. Și acest volum, la fel ca precedentul și la fel ca Analiza viselor, reușește să ne aducă în sala de seminar, unde Jung își stimulează auditoriul să gândească și să descopere semnificațiile esențiale din frânturile de imagini oferite de inconștient. Prelegerile susținute de el pe marginea viziunilor ei rămân mărturia drumului parcurs de această femeie către individuare, iar lectura lor este captivantă pentru toți cei interesați de rezolvarea enigmei psihicului uman.

Marea este întotdeauna simbolul inconștientului colectiv, iar faptul de a sta pe mal este o situație simbolică, situație care apare frecvent în vise sau viziuni, însemnând că te afli la marginea lumii conștiente, cum s‑ar spune, privind spre distanța infinită sau către cele mai profunde adâncimi ale oceanului. Marea, inconștientul, arată ca o oglindă; nu poți pătrunde în interiorul ei, dar știi că suprafața ei strălucitoare acoperă o imensă profunzime conținând tot soiul de forme misterioase. (C. G. Jung)


Carl Gustav Jung (1875–1961), psihiatru elvețian, este fondatorul psihologiei analitice și iniţiatorul conceptelor de anima, animus, umbră, inconştient colectiv. Operele complete i-au fost traduse integral la Editura Trei, unde au mai apărut și insolita Carte Roșie, Analiza viselor și Corespondența Freud-Jung.

Una din cele mai cunoscute relaţii paideice din istoria psihologiei şi psihoterapiei este cea dintre Freud şi Jung. La început discipol preferat, ridicat de Freud la rangul de «prinţ moştenitor», Jung devine, începând cu 1912, fiu rătăcitor şi elaborează propria teorie despre inconştient şi terapia psihanalitică. Inconştientul colectiv ia locul inconştientului personal în centrul concepţiei lui Jung despre psihic. Nu doar ceea ce a fost îndepărtat din conştiinţă în prima copilărie dă conţinut inconştientului, aşa cum credea Freud, ci şi precipitatele experienţelor fundamentale ale speciei care n-au fost niciodată în conştiinţa individuală. Articolele din această carte, scrise de Jung în diferite momente ale vieţii, documentează evoluţia atitudinii psihanalistului elveţian faţă de psihanaliza freudiană de la acceptare fără rezerve la critică din perspectiva propriei concepţii.
VASILE DEM. ZAMFIRESCU

„Ceea ce are de spus Freud despre rolul sexualităţii, al plăcerii infantile şi al conflictului ei cu «principiul realităţii», despre incest şi altele asemenea este în primul rând expresia cea mai adevărată a psihologiei sale personale. Este expresia modelată fericit a celor deja găsite subiectiv. Nu sunt un oponent al lui Freud, deşi miopia sa ca şi cea a discipolilor săi vor să mă eticheteze ca atare. Nici un psihiatru experimentat nu poate să nege că a avut cel puţin zeci de cazuri a căror psihologie corespunde în toate aspectele ei esenţiale cu cea a lui Freud. De aceea, Freud a ajutat la naşterea unui mare adevăr omenesc tocmai cu crezul său cel mai subiectiv. El însuşi este exemplul şcolar al psihologiei sale şi şi-a dedicat viaţa şi creaţia împlinirii acestei misiuni."

[…]

„De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, «sarea pământului ». Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu există şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere."
C.G. JUNG

Ce procese mentale au loc atunci când o persoană știe că face ceva nesănătos? Ce se intâmplă cu o persoană onestă care spune o „minciună nevinovată"? Daca trebuie să alegem între două variante la fel de atrăgătoare, cum se schimbă modul în care judecăm valoarea opțiunilor după ce alegerea a fost făcută? În 1954 Leon Festinger a formulat teoria disonanței cognitive pentru a descrie fenomenul psihic care apare în astfel de situații.În anii care au urmat, disonanța cognitivă a devenit un pilon central al psihologiei. Volumul de față cuprinde atat prima formulare a teoriei disonanței cognitive și comentariile lui Festinger la 30 de ani de la lansarea acestei teorii, cât și o serie de idei și studii ingenioase ale unui colectiv de cercetători din Canada, Franța, Japonia și Statele Unite, a căror intenție comună a fost înțelegerea mai profundă a fenomenului de disonanță cognitivă și a legaturilor sale cu procesele motivaționale.

Eddie Harmon-Jones este profesor de psihologie la University of New South Wales. Cercetările sale se centrează pe studiul emoției și motivației, implicarea lor în procesele sociale și cognitive și substratul lor fiziologic. A scris peste 200 de articole pe această temă.


În timpul scurs de la prezentarea sa de către Festinger, acum mai bine de șaizeci de ani, teoria disonanței cognitive a continuat să genereze cercetări, revizuiri și controverse. Unul dintre motivele pentru care teoria a fost atât de productivă este că ea a fost enunțată în termeni generali și abstracți. Ca urmare, poate fi aplicată unei palete largi de teme din psihologie care implică interacțiunea dintre cogniție, motivație și emoție. O persoană poate avea cogniții despre comportamente, percepții, atitudini, convingeri și sentimente. Cognițiile pot fi despre sine, despre o altă persoană, despre un grup sau elemente din mediu. Teoria este relevantă pentru multe subiecte diferite, nu doar pentru unul.
Eddie Harmon‑Jones și Judson Mills



Grupul credea într‑o profeție despre un potop care va inunda continentul. Se presupunea că profeția a fost transmisă din spațiu unei femei din grup. Membrii credeau că și ei au fost aleși printre supraviețuitori și că vor fi evacuați de o farfurie zburătoare. Când potopul nu a mai avut loc, membrii care erau singuri în acel moment nu și‑au menținut credința. Cei care așteptau evenimentul împreună cu alții din grup și‑au păstrat credința. Femeia (care „primea mesaje din spațiul extraterestru") a relatat că a primit un mesaj care le spunea că potopul a fost împiedicat de Dumnezeu datorită existenței grupul ca o forță a binelui. Înainte de infirmarea credinței despre potop, grupul se angajase în câteva activități de prozelitism. După infirmare însă, membrii grupului s‑au angajat într‑un prozelitism acerb.
Eddie Harmon‑Jones și Judson Mills

Spre deosebire de perspectiva culturală dominantă despre rușine ca emoție toxică pe care sperăm să nu o simțim niciodată din cauza forței sale distructive, cartea de față ne face cunoscută întreaga familie de emoții din gama rușinii, ce au în comun o conștientizare dureroasă de sine. Joseph Burgo susține faptul că stima de sine nu crește prin laude și încurajări neîncetate, ci depinde de stabilirea unor obiective și îndeplinirea lor, de posibilitatea de a ne ridica la nivelul așteptărilor pe care le avem de la noi și, în cele din urmă, de posibilitatea de a împărtăși bucuria succesului cu oamenii cei mai importanți din viața noastră. Pentru constuirea unei stime de sine autentice trebuie să învățăm din întâlnirile noastre cu rușinea în loc să ascultăm și să ne repetăm la nesfârșit afirmații și gânduri pozitive.
Bogat ilustrată cu exemple din experiența clinică a autorului, cartea descrie numeroasele moduri în care rușinea se ascunde în spatele unui larg spectru de tulburări psihice printre care gasim anxietatea socială, narcisismul, dependența și masochismul

Joseph Burgo este psihoterapeut cu peste 35 de ani de experiență clinică. A publicat numeroase articole. Dintre cărțile sale De ce fac asta? Mecanismele psihice de apărare și căile ascunse prin care ne schimbă viața a fost publicată la Editura Trei.


Clientul meu Dean evita momentele potențial rușinoase renunțând la orice ambiție. Dacă nu aspiri vreodată să realizezi ceva, atunci nu vei simți niciodată rușine când nu reușești. Oamenii cărora le lipsește motivația, care nu își pot face planuri sau care par leneși pot fi împinși la asta de teama de rușinea care s‑ar putea naște din Așteptarea Neîmplinită: dacă nu aștepți nimic, dacă nu ai țeluri, nu poți fi niciodată dezamăgit.
Joseph Burgo


În forma sa cea mai toxică și mai narcisistă, concurența transformă lumea într‑un câmp de luptă între învingători de invidiat și ratați demni de dispreț. În mentalitatea narcisistă, stima de sine este un joc cu sumă zero: am o părere mai bună despre mine dacă te fac pe tine să te simți mai prost. Gândiți‑vă la asta ca la un balansoar: mă ridic ori de câte ori te trimit pe tine în abisul rușinii, dar mă tem de situația inversată, când succesele încep să te înalțe.

Joseph Burgo

Anii de grădiniță reprezintă o tranziție incredibilă de la micuța familie la marea comunitate. Sunt anii fanteziei și ai dorinței de a explora, ai marelui "Nu" de la doi-trei ani și ai nevoii de a testa limitele adulților. În a treia parte din seria Parentingul magic, psihoterapeuta de familie Hedvig Montgomery își propune să răspundă la cele mai stringente întrebări ale părinților care au copii cu vârste între 2 și 5 ani: Cât de important este pentru copil să-și facă prieteni și să socializeze? Cât de periculoase sunt certurile între frați? Cum gestionăm timpul petrecut la televizor și cum pot să-l fac pe copil să încerce noi feluri ce mâncare?

Răspunsurile autoarei încurajează părinții să ofere, mai întâi de toate, un cadru definit de siguranță, empatie și libertate de dezvoltare: "Tot ceea ce trebuie să știe un copil despre viață se sădește în acești ani. Lăsați sămânța să încolțească și să devină ceva care va face această lume mai bună. Prin joc și fantezie copilul va învăța să stea împreună cu ceilalți, să respecte regulile și va observa că, atunci când face ce trebuie, poate să ajungă până în Borneo chiar și cu o bărcuță".

Hedvig Montgomery, psihoterapeut de familie cu peste două decenii de experiență clinică, este autoarea seriei Parentingul magic și ține seminarii de educație parentală în cadrul organizației Famlab. Editura Trei a publicat deja primele două cărți din serie, considerată noua biblie de parenting din țările nordice.


Cartea oferă un ghid solid pentru părinții cu copii de grădiniță. Totul, într-un limbaj curgător și foarte bine structurat.
- Aftenposten

Această carte ar merita să fie citită de orice persoană intră în contact cu copiii. Căci toți trebuie să-și dea seama cât rău pot să facă pedepsele, măsurile exagerate și reducerea la tăcere a celor mici. Dacă vom învăța alte căi de a impune limite, copiii se vor simți mult mai bine.
- Rainer Bergersen, director de grădiniță din regiunea Rana (Norvegia)

Volumul de față este plin de resurse valoroase – informații, idei și tehnici creative care să-i inspire și să-i susțină pe terapeuții care lucrează cu copii cu traume relaționale sau de dezvoltare. Bazându-se pe diferite modele terapeutice oferite de școlile contemporane de psihoterapie (sistemică, psihodinamică, neurobiologică, cognitiv-comportamentală și psihoterapia bazată pe atașament), Karen Treisman explică impactul traumei asupra copiilor, adolescenților și familiilor acestora, arătând modul în care efectele pot fi regasite în diferite simptome cum ar fi coșmarurile, dificultățile de somn, dezechibru emoțional, episoade de furie explozivă. Teoriile și strategiile terapeutice sunt acompaniate de peste 100 de fișe de lucru, fotografii și ilustrații ce pot fi folosite de practicieni.
Cartea este utilă nu numai psihoterapeuților care lucrează cu copii și adolescenți, ci și profesorilor, psihologilor, părinților, asistenților maternali, tutorilor, părinților adoptivi și personalului ce lucrează în centrele de tratament.

Karen Treisman este psiholog clinician și psihoterapeut și publicat numeroase carți despre abordarea clinică a traumei relaționale. Conduce Centrul de consultanță Safe Hands and Thinking Minds


Patrick a adus în casă un melc din grădină. În loc să‑i spună: „Ieși cu chestia aia murdară din casă!", mama sa adoptivă i‑a zis: „Ia te uită! Cum se numește acest melc?" Patrick a răspuns: „Domnul Lipicilă". Pentru a impune limitele, ținând totodată cont de perspectiva lui Patrick și de puterea parentajului prin joacă, Janice a spus: „E un nume excelent — ce‑ai zice să mergem să ne jucăm cu domnul Lipicilă afară? Melcii se simt cel mai bine afară — pe pământ și lângă copaci. Nu le place să stea înăuntru. Pe urmă, putem să‑l desenăm pe domnul Lipicilă sau să‑i facem niște poze. Cum ți se pare această idee?"


Maxine avea un coșmar recurent în care se îneca în cada de baie. După ce a parcurs niște tehnici de procesare și integrare, și‑a externalizat coșmarul sub forma unui val uriaș care o lăsa fără suflare. A desenat valul care o copleșea și a reflectat apoi la cum se simțea din punct de vedere emoțional, senzorial și fizic atunci când era copleșită de val. Maxine s‑a desenat apoi sărind și făcând surfing pe val. De asemenea, a învățat și exerciții de respirație și relaxare, imaginându‑și apoi cum se scurge valul și toată apa se transformă în ciocolată caldă.

Știm foarte multe despre teoriile lui Freud din seria de opere publicată de Editura Trei. Știm, de asemenea, multe despre omul Freud din biografiile sale scrise de Peter Gay și Elisabeth Roudinesco, publicate tot de Editura Trei. Știm însă mult mai puțin despre modul în care lucra Freud ca terapeut. Cele cinci cazuri celebre (Dora, Micul Hans, Omul cu șobolani, Omul cu lupi, Președintele Schreber), incluse în seria de opere, se concentrează asupra psihopatologiei nevrotice sau psihotice și deloc asupra tehnicii. Singura fereastră spre modul de lucru al lui Freud este jurnalul, rămas mult timp inedit, al cazului Omul cu șobolani (1909).

Tocmai la întrebarea cum lucra Freud răspunde volumul de față, care descrie și comentează alte cinci cazuri din perioada de maturitate a lui Freud (A. Kardiner , H. Doolittle, J. Wortis , J. Dorsey, S. Blanton), pe baza mărturiilor publicate de analizanți. În loc de a întâlni un terapeut „ecran alb", „receptor telefonic" sau „chirurg", cum cerea Freud în teorie, facem cunoștință cu un psihanalist uman, și pe deplin relațional. Comentariile autorilor încearcă și reușesc să explice contradicția marcată între teorie și clinica lui Freud, precum și efectele acestei contradicții asupra dezvoltării ulterioare a psihanalizei.  


A fost Freud un „freudian"? Dacă „freudian" înseamnă un interpret neimplicat, neutru, al transferului și al rezistenței, răspunsul, conform acestei noi cărți fascinante, este nu, nu a fost. Pornind de la niște relatări complete ale pacienților care au fost tratați de Freud în anii 1920 și ’30, acest volum ne arată un Freud surprinzător – unul foarte diferit de stereotipul curent. Prezentate pentru prima dată împreună, aceste biografii vii, intime, ale procesului analitic oferă un prim-plan revelator asupra lui Sigmund Freud la lucru. Prin cuvintele propriilor săi pacienți, cititorului i se înfățișează un clinician organizat, persistent, implicat personal și expresiv, care punea tratamentul în mișcare bazându-se pe asociații libere și nu pe analiza transferului și a rezistenței.
– Autorii



Beate Lohser, profesor de psihologie la Wright Institute, psiholog în practică privată. Practică psihoterapia psihanalitică la San Francisco și Berkeley.

Peter M. Newton, profesor de psihologie la Wright Institute, psiholog în practică privată. Are numeroase publicații în domeniul dezvoltării adultului și a terapiei psihanalitice.

De autorul bestsellerului Ce spui după bună ziua

Teoria jocurilor psihologice oferă o explicaţie nepreţuită asupra modului în care oamenii, în mod inconştient şi sistematic, eşuează în a coopera, în a-şi satisface nevoile autentice, în a obţine relaţii împlinite, deşi îşi doresc foarte mult contrariul şi se străduiesc din toate puterile. Berne ajută cititorul să îşi descopere propria responsabilitate pentru nefericirea personală şi să întrevadă noi opţiuni, mai sănătoase şi mai eficiente decât cele pe care le repetă în neştire, deseori ca o moştenire de familie cu un deznodământ frustrant, trist, iar uneori chiar tragic.
Jocurile noastre de toate zilele a propulsat Analiza Tranzacţională în rândul psihoterapiilor din întreaga lume. Cartea reflectă geniul lui Eric Berne în a radiografia dimensiunea inconştientă a relaţiilor dintre oameni şi în a denumi jocurile într-o manieră colocvială, ce surprinde esenţa lor: „Dă-mi un şut", „Dacă n-ai fi fost tu", „Hai, băteţi-vă!"

Teoria jocurilor psihologice fascinează pe oricine este preocupat să se înţeleagă pe sine şi să-i cunoască mai bine pe ceilalţi, pentru că este imposibil să nu te regăseşti într-unul dintre rolurile de victimă, persecutor sau salvator. Cartea cuprinde răspunsuri la următoarele întrebări: de ce nu pot să mă înţeleg cu cei apropiaţi; de ce partenerul de dialog nu e în stare să-şi ţină vorba; de ce nu putem comunica, deşi ne iubim; de ce sfârşesc toate relaţiile mele la fel etc.

Eric Berne (1910 - 1970), celebru psihiatru şi psihoterapeut, este întemeietorul Analizei Tranzacţionale. La începutul carierei, Berne s-a pregătit pentru a deveni psihanalist, parcurgând două tranşe de analiză personală cu Paul Federn şi Erik Erikson. După 1956 abandonează ortodoxia psihanalitică şi creează o nouă orientare psihoterapeutică —„Analiza Tranzacţională". De acelaşi autor, la Editura Trei au mai apărut volumele Analiza tranzacţională în psihoterapie şi Ce spui după Bună ziua?

Deși vedem în ultima vreme tați care plimbă căruciorul sau care nu se jenează să schimbe scutecele bebelușului, rolul patern este confundat, în continuare, cu cel al "părintelui de duminică" – tatăl își vede mai departe de jobul său și de hobbyurile sale și, uneori, își răsfață, la final de săptămână, copilul cu niște cadouri menite să-i suplinească lipsa. Însă, chiar dacă prima legătură a unui copil nou-venit pe lume este cea avută cu figura maternă, tatăl este un motor de dezvoltare la fel de important în primii ani de viață. Plecând de la cercetările de ultimă oră din psihologia dezvoltării, dar și de la o bogată cazuistică, cartea arată că mama este "portul" care oferă protecție și adăpost în fața furtunilor vieții, pe când tatăl asigură explorarea în largul mării, curiozitatea și dorința de a influența mersul lucrurilor. Prezența tatălui este, deci, absolut necesară pentru a aduce copilului bucuria descoperirii și autonomia de care are nevoie în primii ani de viață. Concret, tatăl va trebui să fie dispus să se joace mai des cu cel mic, să se lase în voia planurilor sale și să-l încurajeze să ia decizii în mod autonom. La rândul ei, mama este sfătuită să aibă mai multă încredere în intuiția și strategiile tatălui, chiar dacă lucrurile se vor desfășura altfel decât s-ar aștepta ea. Doar așa cei doi părinți vor putea rezolva într-un mod echilibrat problemele micii copilării – de la cele referitoare la somn și hărnire, până la dificultățile privind impunerea unor limite sau rezolvarea unor conflicte.

Josephine Schwarz-Gerö este specialistă în psihosomatica sugarilor și lucrează, în calitate de medic neonatolog, la Clinica de Copii Glanzing din Viena. De asemenea, predă la Universitatea din Viena un curs despre tulburările de alimentație în copilăria mică.

Cea mai recentă apariție din impresionanta serie de lucrări de referință publicată de Asociația Americană de Psihologie, Dicționarul de psihologie clinică include o diversitate de termeni specifici tratamentului, observării, evaluării, diagnosticului și prevenției tulburărilor psihice. În plus, dicționarul cuprinde concepte relevante pentru cercetarea, formarea și supervizarea din psihologia clinică și din practica psihoterapeutică, precum și noțiuni conexe din biologie, medicină, neuroștiințe, sociologie și psihologia dezvoltării.
Dicționarul este accesibil și oferă o structură menită să faciliteze o informare rapidă și lămuritoare, incluzând:

• 11 000 de definiții clare și exhaustiv documentate;
• O selecție bine echilibrată a termenilor de strictă specialitate, precum și a celor din domeniile conexe – de la farmacologie la sociologie și management medical;
• Sute de referințe încrucișate, care ajută la aprofundarea temelor de interes;
• Un Ghid introductiv, pentru buna utilizare a dicționarului, și două apendice care cataloghează marile personalități din domeniu și cele mai importante abordări psihoterapeutice prezentate în dicționar.

Dicționarul de psihologie clinică este o sursă de informare accesibilă și sintetică pentru: psihologi, psihoterapeuți și psihiatri implicați în îngrijirea și tratarea pacienților, indiferent dacă lucrează în centre medicale sau în cabinete private, specialiști din medicină, drept, asistență socială și sociologie, dar și studenți de la științele sociale.

De când trebuie să-mi dau voie să simt?, ai putea întreba. Nu trecem noi oare, cât e ziua de lungă, prin tot soiul de emoții? Așa pare să fie, dar ce faci cu acele sentimentele profunde, puternice, derutante, care te surprind chiar și pe tine? Cum te raportezi la afectele care-ți scapă de sub control sau pe care vrei să le ascunzi de toată lumea, ca să nu-ți expui vulnerabilitățile? Și de câte ori nu-i înveți, prin exemplul tău, și pe copiii tăi că nu au voie să simtă teamă, furie sau dezamăgire?

În urma a 25 de ani de cercetări asupra emoțiilor, Marc Brackett a găsit cele mai bune căi prin care îți poți înțelege și utiliza stările afective, pentru a avea succes în viață și pentru îmbunătățirea stării de bine. Instrumentul care stă în centrul acestei cărți este metoda RULER, bazată pe cinci abilități afective esențiale: recunoașterea unei emoții (pornind de la limbajul nonverbal), înțelegerea cauzelor ei, etichetarea ei corectă, afișarea emoțiilor de-o manieră adecvată social și, în fine, reglarea și modificarea reacțiile afective, pentru atingerea obiectivelor personale.

Metoda RULER a fost testată cu succes în mii de școli din SUA, ea dovedind că poate reduce stresul și epuizarea, îmbunătățind considerabil climatul la clasă și performanțele școlare. Scrisă cu sinceritate și umor, cartea te va ajuta să-ți vindeci rănile afective, dar și să-ți gestionezi mai bine emoțiile, pentru a fi mai sănătos, mai performant și mai satisfăcut de viața ta.

Marc Brackett este profesor la Centrul pentru Studiul Copiilor de la Universitatea Yale și director fondator al Centrului pentru Inteligență Emoțională de la Yale.

Te-ai gândit vreodată cât de mult loc ocupă stresul în viața ta? Ce te împiedică să faci și cum ar arăta o zi lipsită de stres? Desigur, în anumite doze e bun: ne ajută să funcționăm, ne dă energia necesară acțiunii, dar sunt și acele momente în care ne copleșește, ne acaparează și în care pare să ne răpească bucuria de a trăi. Atunci intervine nevoia de a-ți reîncărca bateriile. Într-un mod contraintuitiv, cartea pe care o ții în mână sau o privești acum nu te îndeamnă să elimini din activitățile zilnice – știm, nici nu ai avea cum: job, familie, prieteni, sport… o alegere ar fi imposibilă. În schimb, te va învăța cum să-ți reîncarci bateriile „pe loc", nerenunțând la niciuna dintre activitățile esențiale pentru tine. Indiferent pe care dintre cele trei atitudini față de viață o îmbrățișezi – performantă, grijulie sau de întârziere - vei găsi aici tehnicile adaptate ție. Poți opta pentru tehnici mini, midi sau maxi, acestea din urmă reprezentând deja o schimbare de profunzime. Cartea e presărată cu exemple ale unor oameni ca tine și abundă în exerciții, unele dintre acestea putând să le practici chiar în biroul tău.


Henrik Fexeus este specialist în psihologie, tehnici de comunicare și limbajul corpului, NLP şi hipnoză. Organizează şi susţine conferinţe pe tema tehnicilor de manipulare şi influenţă psihologică în mass-media, publicitate, propagandă. De acelaşi autor, la Editura Trei au apărut bestsellerul „Arta de a citi gândurile" și „Manualul abilităților sociale superioare".

Catharina Enblad este jurnalistă specializată în sănătate și wellness. Are o bogată experiență de redactor și redactor-șef la reviste precum Chef și ToppHälsa, dedicate, printre altele, problemei majore a oamenilor din ziua de azi, stresul.

Masculinitatea este în declin! În prezent, tinerii bărbați au eșecuri mai mari decât oricând pe plan academic, social și sexual. Care sunt motivele care au generat această situație și ce este de făcut? Bazându-se pe cercetările lor, autorii prezintă mai întâi motivele asociate cu trăsăturile de personalitate, precum timiditatea, impulsivitatea și lipsa conștiinciozității. Apoi iau în considerare factorii situaționali, cum ar fi răspândirea fenomenului de absență a tatălui, disponibilitatea jocurilor video stimulative și accesul gratuit la pornografie pe internet. În sfârșit, autorii adaugă un plus de complexitate analizei, luând în considerare factori sistemici cum sunt: consecințele politice și economice ale legislației ce recunoaște nevoile și drepturile femeilor, dar care, în același timp, le ignoră pe cele ale bărbaților; modificările fiziologice generate de mediu, care scad nivelul testosteronului și cresc nivelul estrogenului; influențele din mass-media; recesiunea economică ce a avut drept rezultat scăderea locurilor de muncă; precum și eșecul sistemului educațional de a crea medii provocatoare care să stimuleze curiozitatea băieților.

Philip Zimbardo a fost profesor de psihologie la Universitățile Stanford, Yale, New York și Columbia și a fost președinte al Asociației Americane de Psihologie. A scris numeroase articole și cărți, fiind cunoscut pentru remarcabilele cercetări din domeniul psihologiei sociale.

Nikita D. Coulombe este scriitoare. Împreuna cu Philip Zimbardo a scris și Demise of Guys.


Dacă analizăm motivele pentru care băieții utilizează jocurile video și pornografia, vom descoperi că acei factori reprezintă atât simptome, cât și cauze ale regresului lor general. Există o cauzalitate reciprocă în cadrul căreia o persoană s-ar putea să folosească pornografia sau jocurile video excesiv și apoi să dezvolte probleme sociale, sexuale și motivaționale, dar și invers. Aceasta creează un ciclu vicios al izolării sociale.
- Autorii


Dacă un bărbat a primit constant lucruri când era mic, fără să i se impună niște condiții legate de folosirea acestora sau niște responsabilități pe măsura utilizării lor în perioada adolescenței, acesta nu învață să le aprecieze sau să fie mândru de realizarea lor, ci numai de faptul că le deține. Învață să aștepte totul de la ceilalți și să îi manipuleze pentru a obține lucrurile de care el consideră că are nevoie. În zilele noastre, puțini băieți mai știu să prețuiască efortul personal.
- Autorii