Psihologie

Ce ne poate invata psihologia despre sex? Cum reactioneaza oamenii – corpuri si minti diferite – atunci cand vine vorba despre sex? Cum putem sa ne opunem stigmatizarii oamenilor pe considerente ce tin de sexualitatea lor?

 

Psihologia sexului iti va arata diferitele modalitati prin care psihologii au creat si au sustinut anumite perspective de-a lungul timpului asupra sexului si sexualitatii. Avand in permanenta in vedere caracterul subiectiv al sexului, cartea exploreaza preocuparile culturale care planeaza asupra sexualizarii, pornografiei si dependentei de sex si, de asemenea, apeleaza la cercetarile realizate in diferite comunitati sexuale si la domeniul aplicat al terapiei sexuale.

 

Meg‑John Barker este autoare si terapeut, cu specializare in domeniul sexului, al genului si al relatiilor. Este conferentiar in Psihologie la Open University si psihoterapeut acreditat UKCP

(United Kingdom Council for Psychotherapy).

Ce spun despre noi hainele pe care le purtăm? În ce mod ne afectează îmbrăcămintea dispoziţia și emoţiile? Cum reușește industria modei să ne inducă dorinţa de a arăta intr‑un anumit fel?

Fashion. Psihologia modei ne oferă o introducere lucidă în universul captivant și dinamic al modei, văzut în raport cu comportamentul uman, de la felul în care hainele ne pot afecta procesele cognitive până la cel în care comercianţii manipulează reacţiile consumatorilor. Cartea explorează capacitatea creaţiei vestimentare de a influenţa obiectivitatea percepţiei pe care o avem asupra propriei persoane, modul în care psihologia poate oferi o perspectivă mai practică asupra procesului de producţie și de reciclare a hainelor, precum și motivele pentru care dezvoltăm anumite obiceiuri consumeriste.

Intr‑un moment în care străzile, revistele și canalele audiovizuale abundă de imagini promovând moda, volumul de faţă ne arată cum hainele și psihologia pot aduce o schimbare pozitivă în vieţile noastre.

Când se transformă un obicei nevinovat în dependenţă? De ce doar unii dintre noi devenim dependenţi? Cum este posibilă recuperarea?

Psihologia dependenţei și a comportamentului adictiv este o introducere fascinantă în problemele psihologice din jurul adicţiei, prezentând impactul pe care îl au acestea asupra politicilor sociale, recuperării și vieţii de zi cu zi a unei persoane dependente. Cartea se concentrează pe adicţiile de droguri și alcool și dezbate subiecte precum: „importanţa reţelelor sociale în recuperare” sau „consumul de droguri conduce întotdeauna la adicţie?”. De asemenea, atinge și teme ca dependenţa de activităţi precum pariurile, jocurile video și sexul.

O carte de interes pentru studenti si profesori la facultatile de asistenta sociala si psihologie, precum si pentru practicieni din domeniul asistentei sociale.

Ni se intampla tuturor sa mascam furia, mania. La unii oameni, ascunderea agresivitatii devine obisnuinta. Astfel se naste agresivitatea pasiva, care nu inseamna suprimarea agresivitatii, ci doar manifestarea ei pe cai ocolite.

Ca ramura recenta a psihologiei, psihotraumatologia cerceteaza leziunile psihice, cauzele si efectele acestora; preventia, reabilitarea si posibilitatile terapeutice fac parte, de asemenea, din noul domeniu.

Al doilea volum al "Tratatului" elaborat de regretatul profesor Mielu Zlate incheie sinteza studiilor si teoriilor dedicate psihologiei organizational-manageriale, domeniu care, in contextul noilor solicitari si exigente determinate de schimbarile economico-sociale rapide, are un obiect de cercetare si interventie din ce in ce mai complex.

Fireste, nu sunteti un ignorant. Stiti ca unii oameni par sa atraga fara nici un efort dragostea, succesul si bunastarea, doar folosindu-si instinctul. Dar exista vreo teorie stiintifica menita sa explice cum anume reusesc ei?

Dupa ce a epuizat toate barfele, si-a comparat geanta cu a Julietei, a criticat ultimul film a lui Woody Allen si a privit la trecatorii de pe strada, Eva incepe sa se vaicareasca:-Mi-ar placea sa cer o marire de salariu, sa-mi fie mai usor sa vorbesc despre bani cu Jules, sa nu mai raman mereu leftera la sfarsitul lunii, sa stiu daca parintii mei au de gand sa-mi lase o mostenire babana.

“Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atat cat suntem in stare sa-l urmarim, consta in stimularea inconstienta a arhetipului si in dezvoltarea si amplificarea lui pana la opera desavarsita.

Intalnirea psihanalistului cu pacientul sau nu este - atunci cand are intr-adevar loc - o intalnire obisnuita.Ea nu este codificabila in aspectul ei esential de comunicare inconstienta, metaforica, enigmatica, afectiva.Nu este o intalnire medicala desi "pretextul", motivul constient, sau varful aisbergului presupun un simptom, o boala, o cerere de vindecare.Nu este o intalnire amicala, desi ea presupune posibilitatea confesiunii, ca si increderea in alb: "Nu stiu daca am reusit sa va fac sa intelegeti problema, nevoia dumneavoastra de a fi salvator, faptul ca va simtiti vexat ca nu ati reusit, faptul ca acest copil simte abandonul mamei.

Aceasta carte este consacrata prezentarii unor documente referitoare la tratamentul psihanalitic al unui copil psihotic, tratament condus de Joyce McDougall cu asistenta tehnica a lui Serge Lebovici. Productiile unui copil psihotic sunt interesante prin frumusetea lor, uneori tragica. Lumea fantasmatica in care traiesc acesti copii este tragica pentru ca ea le traduce angoasa: ea pune constant sub semnul intrebarii sentimentul pe care il au in legatura cu unitatea lor si cu cea a celor cu care traiesc.

Bucura-te de relatii intense si pline de satisfactii in toate sferele vietiiComunicarea Nonviolenta te - sa te eliberezi de efectele nocive ale vechilor experiente si ale conditionarii culturale;  - sa elimini tipare de gindire care conduc la certuri, furie si depresie;î - sa rezolvi conflictele in mod pasnic, indiferent daca e vorba de cele personale, sociale, domestice sau internationale; - sa creezi structuri sociale ce sustin principiul satisfacerii nevoilor tuturor- sa dezvolti relatii bazate pe respect reciproc, compasiune si cooperare.

Melanie Klein, a doua mare psihanalista dupa Freud, a lucrat cu copii si cu patologii severe, ce-i pot provoca analistului emotii puternice. Trebuie ca ea a avut mereu dorinta (inconstienta?) de a scrie despre asta, insa fidelitatea fata de teoria freudiana a oprit-o.

 

Definita in anul 1890 de filosoful si medicul american William James, unul dintre parintii psihologiei moderne, drept stiinta a vietii mentale, psihologia a beneficiat inca de la primii ei pasi nu numai de o caracterizare adecvata, ci si de o precizare a obiectului ei de activitate: gandurile, sentimentele (ca univers fizic existand in timp si spatiu) si calea de cercetare si cunoastere a acestora. A urmat o perioada de 150 de ani, in care au fost puse bazele stiintifice ale investigarii problematicii specifice, ani in care au fost articulate raspunsuri la intrebari cu mult mai vechi sau au fost rezolvate dileme mai recente.

Schimbaţi tiparele, şi viaţa vi se va schimba.

De ce este atât de greu să spui nu? Teama că vei fi perceput ca un individ agresiv, că vei fi respins, dorinţa de a nu-i dezamăgi pe cei pe care îi iubeşti, toate par să stea la originea acestei forme speciale de autocenzură.

Dintr-o dragoste uriașă față de propriii părinți, copilul este un fel de burete emoțional, care absoarbe și simte tot. Atunci când cei care ar trebui să le asigure nevoile de bază sunt afectați de istoriile familiale personale, există riscul ca cel mic să se îmbolnăvească și să manifeste simptome dintre cele mai grave. Preluând asupra lui povara transmisă din generație în generație, încearcă să își vindece părinții și își folosește în acest sens toată energia de care dispune.

Cum pot fi ajutați copiii-terapeuți ai propriilor părinți să aibă o viață normală? Dispariția emoțiilor parazite moștenite din familie le permite să folosească pentru ei o energie consumată până atunci pentru „vindecarea“ celorlalți. Dacă este descoperită originea reală a simptomelor, nu vor mai fi bolnavi – proces condiționat, firește, de asumarea de către părinți a propriilor dificultăți emoționale.

Cazurile clinice impresionante și vindecările spectaculoase din experiența de psihoterapeut a lui Bruno Clavier ne arată că ține de noi să evităm suferința inutilă a propriilor copii. O pledoarie pentru sănătatea emoțională a familiei, pentru ca repetarea traumelor ancestrale să înceteze, pentru ca lanțul acela fatal al fantomelor familiale să se rupă definitiv și să ne conducem descendența în direcția corectă, aceea a fericirii ei actuale și viitoare.

Nici nu știți câtă nevoie aveam de o psihologie a lumii urbane, a vieții de birou, a flirturilor online, a speakerilor motivaționali și a comerțului dezlănțuit! La vremuri noi, fantasme noi. Sunt atâtea și atâtea noi dorințe, dar și traume, pe care, vai, marii analiști nu au apucat să le descifreze.

Psihologia evadează din turnul său de fildeș și iese în stradă, pentru a le vorbi oamenilor obișnuiți. Este  o știință a sufletului, cristalizată la suprafața vieții de zi cu zi. O viață prinsă în vrăjile industriei luxului, a manipulărilor și a mantrelor publicitare.

Psihologie pentru oameni obișnuiți, o cafea fără zahăr, ne va trezi din acest vis. Trebuie doar să privim în jur, să înțelegem și să ne punem cea mai importantă întrebare: de ce ne dorim ceea ce ne dorim?

Știm foarte multe despre teoriile lui Freud din seria de opere publicată de Editura Trei. Știm, de asemenea, multe despre omul Freud din biografiile sale scrise de Peter Gay și Elisabeth Roudinesco, publicate tot de Editura Trei. Știm însă mult mai puțin despre modul în care lucra Freud ca terapeut. Cele cinci cazuri celebre (Dora, Micul Hans, Omul cu șobolani, Omul cu lupi, Președintele Schreber), incluse în seria de opere, se concentrează asupra psihopatologiei nevrotice sau psihotice și deloc asupra tehnicii. Singura fereastră spre modul de lucru al lui Freud este jurnalul, rămas mult timp inedit, al cazului Omul cu șobolani (1909).

Tocmai la întrebarea cum lucra Freud răspunde volumul de față, care descrie și comentează alte cinci cazuri din perioada de maturitate a lui Freud (A. Kardiner , H. Doolittle, J. Wortis , J. Dorsey, S. Blanton), pe baza mărturiilor publicate de analizanți. În loc de a întâlni un terapeut „ecran alb", „receptor telefonic" sau „chirurg", cum cerea Freud în teorie, facem cunoștință cu un psihanalist uman, și pe deplin relațional. Comentariile autorilor încearcă și reușesc să explice contradicția marcată între teorie și clinica lui Freud, precum și efectele acestei contradicții asupra dezvoltării ulterioare a psihanalizei.  


A fost Freud un „freudian"? Dacă „freudian" înseamnă un interpret neimplicat, neutru, al transferului și al rezistenței, răspunsul, conform acestei noi cărți fascinante, este nu, nu a fost. Pornind de la niște relatări complete ale pacienților care au fost tratați de Freud în anii 1920 și ’30, acest volum ne arată un Freud surprinzător – unul foarte diferit de stereotipul curent. Prezentate pentru prima dată împreună, aceste biografii vii, intime, ale procesului analitic oferă un prim-plan revelator asupra lui Sigmund Freud la lucru. Prin cuvintele propriilor săi pacienți, cititorului i se înfățișează un clinician organizat, persistent, implicat personal și expresiv, care punea tratamentul în mișcare bazându-se pe asociații libere și nu pe analiza transferului și a rezistenței.
– Autorii



Beate Lohser, profesor de psihologie la Wright Institute, psiholog în practică privată. Practică psihoterapia psihanalitică la San Francisco și Berkeley.

Peter M. Newton, profesor de psihologie la Wright Institute, psiholog în practică privată. Are numeroase publicații în domeniul dezvoltării adultului și a terapiei psihanalitice.

De autorul bestsellerului Ce spui după bună ziua

Teoria jocurilor psihologice oferă o explicaţie nepreţuită asupra modului în care oamenii, în mod inconştient şi sistematic, eşuează în a coopera, în a-şi satisface nevoile autentice, în a obţine relaţii împlinite, deşi îşi doresc foarte mult contrariul şi se străduiesc din toate puterile. Berne ajută cititorul să îşi descopere propria responsabilitate pentru nefericirea personală şi să întrevadă noi opţiuni, mai sănătoase şi mai eficiente decât cele pe care le repetă în neştire, deseori ca o moştenire de familie cu un deznodământ frustrant, trist, iar uneori chiar tragic.
Jocurile noastre de toate zilele a propulsat Analiza Tranzacţională în rândul psihoterapiilor din întreaga lume. Cartea reflectă geniul lui Eric Berne în a radiografia dimensiunea inconştientă a relaţiilor dintre oameni şi în a denumi jocurile într-o manieră colocvială, ce surprinde esenţa lor: „Dă-mi un şut", „Dacă n-ai fi fost tu", „Hai, băteţi-vă!"

Teoria jocurilor psihologice fascinează pe oricine este preocupat să se înţeleagă pe sine şi să-i cunoască mai bine pe ceilalţi, pentru că este imposibil să nu te regăseşti într-unul dintre rolurile de victimă, persecutor sau salvator. Cartea cuprinde răspunsuri la următoarele întrebări: de ce nu pot să mă înţeleg cu cei apropiaţi; de ce partenerul de dialog nu e în stare să-şi ţină vorba; de ce nu putem comunica, deşi ne iubim; de ce sfârşesc toate relaţiile mele la fel etc.

Eric Berne (1910 - 1970), celebru psihiatru şi psihoterapeut, este întemeietorul Analizei Tranzacţionale. La începutul carierei, Berne s-a pregătit pentru a deveni psihanalist, parcurgând două tranşe de analiză personală cu Paul Federn şi Erik Erikson. După 1956 abandonează ortodoxia psihanalitică şi creează o nouă orientare psihoterapeutică —„Analiza Tranzacţională". De acelaşi autor, la Editura Trei au mai apărut volumele Analiza tranzacţională în psihoterapie şi Ce spui după Bună ziua?

Multipremiata jurnalistă Rachel Louise Snyder cercetează subiectul „terorismului intim“ și extinderea violenței domestice în SUA, prin studii de caz, analize și portrete. Explorează istorii personale și miturile care înconjoară această temă în discursul public: transformarea victimei în vinovat, violența recurentă la agresori, ideea că violența domestică e o chestiune tabu.

Printr-o cercetare aprofundată a mărturiilor adunate de la victime, de la agresori, de la oamenii legii și de la diverse ONG-uri, Snyder ajunge la rădăcina violenței domestice și la consecințele ei indiscutabile pentru întreaga societate și face cunoscuți pașii necesari pentru a o reduce cu adevărat.

„Un reportaj terifiant și curajos din zona de război din interiorul nostru. (…) Snyder scrie cu luciditate abrazivă și multă compasiune, spunând povești de o actualitate stringentă cu un talent narativ absolut remarcabil.“
Andrew Solomon 

„Un studiu extraordinar, motivat de dorința evidentă de a produce o schimbare. Snyder folosește toate tehnicile literare disponibile: trece de la istorie la prezent, de la scene de viață la analiză, cu o virtuozitate relaxată, demnă de admirație.“
Parul Sehgal, New York Times

 

„Și chiar și pentru acelea care știu sau intuiesc, ca Michelle Monson Mosure, este un salt cognitiv absolut să își imagineze că această persoană pe care o iubesc sau care le-a iubit, această persoană cu care au făcut un copil, această persoană cu care au avut un angajament și viceversa, această persoană cu care împărtășesc fiecare detaliu mare sau mic al vieții, ar putea cu adevărat să le ia viața. Iubirea este cea care face ca violența domestică să fie diferită de oricare altă crimă. Faptul că persoanele implicate și-au spus una alteia și lumii: «Tu ești cea mai importantă ființă pentru mine.» Iar apoi, într-o clipă, acea relație să devină letală? Este o idee care ne cere să trecem peste niște obstacole mentale, intelectuale, emoționale dincolo de orice ne putem imagina.“

In pofida a ceea ce spun articolele de presa, ca autorii care scriu despre pandemie ar face-o pentru „speculatie financiara”, consideram ca afirmatia are un aer de superioritate. Cel mai probabil, exista un numar infim de scriitori care doresc sa fie mai vizibili in aceasta perioada si incearca sa profite de subiectul pandemiei. In cazul nostru, lucrurile nu stau asa. Grija pentru societate si destinul ei ne-a indreptatit sa lucram la un indrumar; un retetar gandit psiho-social, plecand de la comportamentele observate.

101 libertati in vremea pandemiei. Realitati psiho-socio-comportamentale ale romanilor se prezinta sub forma unor observatii si analize de teren. Aceste observatii le-am raportat la stiinta si psihanaliza, din dorinta de a oferi plus-valoare.
Ideea cartii a venit de la gandul ca populatia romaneasca trebuie/ar fi trebuit sa aiba acces la un Registru National al propriilor libertati intr-o astfel de perioada. Asa cum te duci la Registrul National al Infractorilor Sexuali si cauti ce ai nevoie, asa si in cazul libertatilor.
De-a lungul scrierii, libertatile au suferit transformari. Au fost scrise pe nerasuflate, in functie de elementele noastre creative. Unii ar numi-o inspiratie. Altii, originalitate. Rostul libertatilor s-a decis cand am identificat trei dimensiuni macro prin care ele ar putea fi valorificate de cititor, la nivel mental: psihologic, social si comportamental.

BESTSELLER NEW YORK TIMES
VÂNDUT ÎN PESTE 2 MILIOANE DE EXEMPLARE

În fiecare femeie se ascunde o creatură puternică, înzestrată cu instincte bune, pasionată, creativă şi înţeleaptă. Adesea, însă, cultura şi societatea au sufocat această „Femeie sălbatică”, au redus-o la tăcere, încercând cu obstinaţie să o „civilizeze", forţând-o să-şi asume roluri rigide, care-i înăbuşă elanurile. Psihanalistă şi povestitoare, fascinată de mituri şi legende, Clarissa Pinkola Estes ne invită să recuperăm această parte adânc îngropată în noi, vibrantă, generoasă, plină şi dătătoare de viaţă. Prin săpături psihoarheologice în ruinele subpământeanului feminin şi făcând apel la vechi tradiţii, mituri şi poveşti, ea ne deschide drumul şi ne arată că stă în puterea fiecăreia să regăsească, înăuntrul său, „Femeia Sălbatică”.

„Îi sunt recunoscătoare acestei cărţi şi Clarissei Pinkola Estes. Lucrarea îi arată cititorului ce minunat este să ai curaj şi să fii femeie. ”
Maya Angelou,
scritoare şi poetă

„O carte absolut unică... O efervescentă şi încântătoare proză... Va deveni cu certitudine o Biblie a femeilor dornice să înfăptuiască lucrarea profundă. Este o hartă a tuturor capcanelor, obişnuite sau groaznic de neaşteptate, pe care le întâlneşte o femeie pe drumul înapoi la sinele său instinctual. ”
Los Angeles Times

„O lucrare profund spirituală. Onorează ceea ce este neîmblânzit la o femeie, tenacitatea ei, inteligenţa. Venerează sufletul feminin.”
The Washington Post Book World

Deși vedem în ultima vreme tați care plimbă căruciorul sau care nu se jenează să schimbe scutecele bebelușului, rolul patern este confundat, în continuare, cu cel al "părintelui de duminică" – tatăl își vede mai departe de jobul său și de hobbyurile sale și, uneori, își răsfață, la final de săptămână, copilul cu niște cadouri menite să-i suplinească lipsa. Însă, chiar dacă prima legătură a unui copil nou-venit pe lume este cea avută cu figura maternă, tatăl este un motor de dezvoltare la fel de important în primii ani de viață. Plecând de la cercetările de ultimă oră din psihologia dezvoltării, dar și de la o bogată cazuistică, cartea arată că mama este "portul" care oferă protecție și adăpost în fața furtunilor vieții, pe când tatăl asigură explorarea în largul mării, curiozitatea și dorința de a influența mersul lucrurilor. Prezența tatălui este, deci, absolut necesară pentru a aduce copilului bucuria descoperirii și autonomia de care are nevoie în primii ani de viață. Concret, tatăl va trebui să fie dispus să se joace mai des cu cel mic, să se lase în voia planurilor sale și să-l încurajeze să ia decizii în mod autonom. La rândul ei, mama este sfătuită să aibă mai multă încredere în intuiția și strategiile tatălui, chiar dacă lucrurile se vor desfășura altfel decât s-ar aștepta ea. Doar așa cei doi părinți vor putea rezolva într-un mod echilibrat problemele micii copilării – de la cele referitoare la somn și hărnire, până la dificultățile privind impunerea unor limite sau rezolvarea unor conflicte.

Josephine Schwarz-Gerö este specialistă în psihosomatica sugarilor și lucrează, în calitate de medic neonatolog, la Clinica de Copii Glanzing din Viena. De asemenea, predă la Universitatea din Viena un curs despre tulburările de alimentație în copilăria mică.

Cea mai recentă apariție din impresionanta serie de lucrări de referință publicată de Asociația Americană de Psihologie, Dicționarul de psihologie clinică include o diversitate de termeni specifici tratamentului, observării, evaluării, diagnosticului și prevenției tulburărilor psihice. În plus, dicționarul cuprinde concepte relevante pentru cercetarea, formarea și supervizarea din psihologia clinică și din practica psihoterapeutică, precum și noțiuni conexe din biologie, medicină, neuroștiințe, sociologie și psihologia dezvoltării.
Dicționarul este accesibil și oferă o structură menită să faciliteze o informare rapidă și lămuritoare, incluzând:

• 11 000 de definiții clare și exhaustiv documentate;
• O selecție bine echilibrată a termenilor de strictă specialitate, precum și a celor din domeniile conexe – de la farmacologie la sociologie și management medical;
• Sute de referințe încrucișate, care ajută la aprofundarea temelor de interes;
• Un Ghid introductiv, pentru buna utilizare a dicționarului, și două apendice care cataloghează marile personalități din domeniu și cele mai importante abordări psihoterapeutice prezentate în dicționar.

Dicționarul de psihologie clinică este o sursă de informare accesibilă și sintetică pentru: psihologi, psihoterapeuți și psihiatri implicați în îngrijirea și tratarea pacienților, indiferent dacă lucrează în centre medicale sau în cabinete private, specialiști din medicină, drept, asistență socială și sociologie, dar și studenți de la științele sociale.

Dificultăţile şi tensiunile care apar între diferite persoane semnalează adeseori prezenţa unor conflicte neformulate. Printre metodele care fac posibilă abordarea acestor probleme, psihodrama ocupă un loc privilegiat, fiind în primul rând un instrument terapeutic prin care individul se eliberează de inhibiţii sau traume, urmărindu-se readucerea lor la suprafaţă, prin jocuri de rol, într-o acţiune improvizată, un fel de commedia dell’arte, aplicată unei situaţii trăite.

Punând în dinamică ansamblul fenomenelor psihice, psihodrama este fie o terapie – prin deblocarea şi eliberarea unor sentimente refulate sau inhibate, fie o pedagogie a relaţiilor interpersonale – prin antrenarea spontaneităţii, a formării unei percepţii corecte asupra celorlalţi şi a relaţiei cu aceştia, fie o accedere la propria persoană, la sinele nostru profund.

Anne Ancelin Schützenberger a colaborat timp de peste 20 de ani cu Jacob L. Moreno, fondatorul psihodramei, fiind considerată o adevărată pionieră a acestei metode de terapie în Europa, cu o contribuție covârșitoare la dezvoltarea și popularizarea ei.

„După părerea mea, psihodrama este magică. Sper că și vouă vi seva părea la fel.“
– Anne Ancelin Schützenberger

Când viața îți dă lămâi… adesea nu te alegi decât cu o zeamă acră. Dacă ai crescut într-o familie disfuncțională, vezi bine că n-ai avut prea multe șanse la fericire. Nu doar că te-ai simțit mizerabil în copilărie, dar nici tinerețea nu ți-a fost prea lină. Intimitatea zbuciumată de care ai avut parte în relația de cuplu ți-a deschis ochii asupra tiparelor toxice pe care le preluaseși fără voie din familia de origine și le întruchipai fără să-ți dai seama, deși le detestai cu toată ființa ta. Disfuncționalitatea e contagioasă, dacă rămâi suficientă vreme în preajma ei. Acum a sosit timpul să te gândești mai clar la cum îți crești copiii. Și la cum ai vrea, de fapt, să-i crești.

„A vorbi despre durere și suferință este o dovadă autentică de curaj – nu doar al celui care scrie, ci și al celui care citește. Această carte îndrăznește să povestească despre ceea ce mulți dintre noi au trăit în copilărie și ne ajută să ne găsim vocea, pentru a deveni părinții de care copiii au cu adevărat nevoie. Va fi o lectură grea pentru suflet, dar înălțătoare pentru minte. De aceea, este esențial să ne reamintim că azi suntem adulți puternici, nu victimele de altădată! Cartea e pentru cei care vor să nu-și mai contamineze copiii cu traumele lor.“ — Gáspár György, psiholog și autorul cărților Copilul invizibil și Revoluția iubirii

„O carte excelentă, pe care am citit-o spunându-mi la fiecare pagină câtă nevoie aș fi avut de ea când îmi erau copiii mici. Este, probabil, cea mai clară, sintetică și bine scrisă carte ce se adresează părinților care și-au trăit copilăria într-o familie disfuncțională. Adică majorității părinților români. Este absolut necesară această carte și sper că va contribui la vindecarea rănilor pe care le avem, dar mai ales la conștientizarea celor pe care le putem face copiilor noștri, perpetuând tiparul disfuncționalității. Niciodată nu e prea târziu să învățăm și să schimbăm ceva. Oricât de mari ar fi copiii noștri, ei merită tot efortul.“ — Petronela Rotar, autoarea cărților Ajută-mă să nu dispar și Orbi

„De câte ori nu mă întreb și eu: «Oare, ce mă face un părinte bun?!» Iubirea necondiționată, răbdarea, blândețea, disponibilitatea, bunăvoința, cunoștințele de psihologie?! «Și ce mă încurcă, oare?»
Da, ne dorim să fim părinți «cât de cât impecabili», cum bine ar spune prietenul Exarhu. Dar cred că trebuie, întâi de toate, să nu ne iluzionăm că părinții noștri, cei nu neapărat impecabili, nu sunt și ei pretutindeni cu noi, invizibili, indiferent cât i-am contesta și cât ne-am propune să fim, în primul rând, altfel decât ei.
Nu suntem nicicare în situația să ne fi putut alege părinții. Dar ne spunem, când ajungem maturi, că putem alege măcar ce fel de părinți devenim noi. Văd eforturi mari, admirabile, la cei din generația mea – să se chestioneze despre ce e bine, cum e mai indicat, să caute o rețetă a părintelui desăvârșit. Și pare că rețeta chiar există, o găsești în nenumăratele cărți de parenting. Dar e ca toate rețetele, cum sunt și cele din cărțile de bucate, de pildă: fără cusur, doar că mai ai nevoie și de maestrul care chiar să le poată realiza.
Cărțile de parenting au, din punctul meu de vedere, o nuanță: dau răspunsuri aproape exacte despre ce înseamnă binele copilului, dar prea puține indicații despre cum ar putea, totuși, să-i reușească rețeta unei atât de mari varietăți de indivizi. Nu ești maestru doar pentru că știi rețetele. Înțelegi din ele cum să gestionezi frustrările copilului; dar cum rămâne cu ale tale, în fix aceeași situație?! Înțelegi că trebuie să iubești și furia, și tristețea, și neliniștea la copil, dar unde le așezi pe ale tale?! Sper că această carte va pune lumina și pe mine, părintele.
Și… da, nu suntem impecabili ori atinși de zen și nu cred că vom dobândi perfecțiunea în parenting. Dar cred că intuim de ce a fi părinți rămâne unica noastră șansă la un strop de nemurire, în caz că nu vom lăsa în urmă capodopere literare ori artistice.“ — Amalia Enache, jurnalistă, mama Almei

„În prima clipă, m-am uitat la ființa aceea încrâncenată, cu nedisimulată încântare. Venise, în sfârșit, după 20 de ani de așteptare. În prima săptămână acasă, pe măsură ce zilele treceau, am tânjit după weekend. Și apoi m-a lovit: mi-am dat seama că weekendul, așa cum îl știam, nu mai exista. Că viața, așa cum o știam, nu mai exista. Și că ființa asta cu trăsături ca ale mele e a mea doar temporar, iar rolul meu e să-i fiu alături – cu răbdare, iubire și responsabilitate – pentru totdeauna. Fără experiență, fără manual de utilizare… Ca și cum tocmai ai primit o rachetă cu care poți ajunge pe Lună, ești mega-încântată și abia aștepți să aterizezi acolo, dar habar n-ai cum se face. Și te pui pe studiat. Ceea ce urmează să citești nu e chiar un manual. Și nici pe Lună nu vei ajunge prea curând, dar măcar câteva stele verzi și niscaiva revelații tot vor apărea pe traseu. Succes! Și încă ceva: încearcă să te simți bine pe drum!“ — Melania Medeleanu, jurnalistă, fondatoarea Asociației MagiCamp, mama lui Radu

„Sunt 30 de ani deja, de când Organizația Națiunilor Unite, organizații neguvernamentale active în domeniul drepturilor copilului și universități de prestigiu – în laboratoarele cărora se naște știința cu privire la sănătatea și starea de bine a ființei umane – avertizează cu privire la importanța covârșitoare a calității educației parentale pentru sănătatea emoțională a copiilor. Practicile profesionale și știința ne arată însă, cu dovezi complexe, că unui părinte care nu a beneficiat de siguranță fizică și emoțională în propria copilărie îi va fi foarte dificil, în ciuda iubirii imense și a bunelor intenții, să creeze un mediu armonios, predictibil, cald și sigur pentru copilul său.
Mai bun decât părinții tăi este un cadou neprețuit pentru părinții crescuți în cultura «bătăii rupte din rai» și a «pupatului doar în somn», conștienți de poverile emoționale pe care le poartă, dornici să își crească altfel copiii, dar neajutorați și copleșiți în sutele de momente de provocare pe care creșterea unui copil le aduce în viața părintelui său.
Dacă, în experiența ta de părinte, ai avut măcar un moment în care te-ai simțit copleșit de grijă și neputință, măcar o situație în care ai simțit că nu știi ce să faci cu furia ta, măcar un context în care singura soluție ce ți-a venit în minte a fost din trecutul copilăriei tale, și nu din prezentul copilului tău, atunci această carte este pentru tine.“ — Diana Stănculeanu, psihoterapeut specialist în sănătatea emoțională și relațională a copilului și adolescentului

„Se spune că nu din cărți învățăm să fim părinți, că ar trebui să ne bazăm pe instinct. Instinctul ne ajută, dar nu ne face părinți. Aprofundarea acestui rol atât de important va face diferența între stagnare și evoluție.
La prima vedere, cartea poate părea simplă, însă pe măsură ce dai paginile, inima ți se strânge. Te regăsești în tot mai multe ipostaze și, încet-încet, conștientizezi că ai putea face lucrurile mult mai bine. Pentru familia ta și pentru copiii tăi! O carte de citit cu sufletul, cu zidurile jos, cu iubire și compasiune în primul rând față de propria persoană.“ — Atena Boca, fondatoarea Asociației La Primul Bebe