Publicistică & Critică & Istorie literară

Proiect editorial apărut sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Director: Ioan Pintea
Seria: Publicații, programe și proiecte ale Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud
Pe copertă: Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu Bistrița, inaugurată pe 14 noiembrie 2023

 

Am conceput, cu ani în urmă, o suită de cărți aparținând geografiei literare. În rândul acestora s-au numărat volume despre Bihor (Pagini bihorene, 2003; De la Samuil Vulcan la Iosif Vulcan. O panoramă a scrisului din Bihor până în 1918, 2018; Repere bihorene, 2020), Blaj (Uleiul din candelă. Astra și spiritul Blajului, 2009), Cluj (Ferestrele Clujului. Exerciții de memorie culturală, 2014, 2015; Cuibul privighetorilor. Clujul literar după Marea Unire, 2017; Peisaje culturale clujene, 2024), continuând cu lucrări despre Sălaj (Momente culturale silvane, 2015) etc. Acum a sosit momentul să adaug acestei serii o carte despre scriitori din zona Bistrița-Năsăud.

Au venit la rând aceste incursiuni, întrucât, de-a lungul timpului, am scris despre mulți autori din această arie geografică, ținut care se distinge prin faptul că a dat culturii naționale doi scriitori de o importanță covârșitoare: poetul George Coșbuc și prozatorul Liviu Rebreanu. Trei dintre zonele de care m-am ocupat, Blaj, Bihor și Năsăud, își datorează înflorirea culturală faptului că acolo a existat un învățământ românesc în limba națională: din 1754, la Blaj, din 1828, la Beiuș, din 1863, la Năsăud. Aceste școli românești au fost adevărate creuzete de formare a intelighenției transilvănene, soldate în plan cultural și literar cu veritabile curente de renaștere națională, care au lăsat urme durabile în presă, învățământ, edituri, stimulate și de existența mai multor asociații culturale și literare, care au influențat scrisul în mod direct și eficace. Fie că vorbim de Asociațiunea Astra, fie că vorbim de lepturiștii orădeni, de Societatea „Petru Maior” de la Budapesta sau de „Virtus Romana Rediviva” de la Năsăud, toate acestea au creat cadrul firesc de afirmare și dezvoltare. (Mircea Popa)

Cuvânt-înainte de Acad. Doru Pamfil, președintele Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române
Postfață de Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, Directorul Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca
Proiect editorial apărut sub egida Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca și a Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cu sprijinul Fundației Transilvania Leaders
Concept grafic copertă: Ghepard Communication 
Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.

Acest prim volum a dorit să surprindă, în special, contribuția acestor întemeietori ai structurii Filialei, cei care au propus primele colective și institute de cercetare, care au solicitat bugete adecvate, posibilități de dotare și publicare, și care au asigurat dezvoltarea condițiilor în primii 20 de ani de activitate. Consider că au fost cu adevărat pagini pentru o perioadă de aur, care, sfidând condițiile vitrege de finanțare, limitările politice și instituționale ale timpului, au reușit să asigure creșterea capacităților de cercetare de la 6 institute la 19 unități ale Filialei în anul 1968. (Acad. DORU PAMFIL, președintele Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române)

Filiala Academiei Române din Cluj-Napoca a devenit o stare de spirit datorită generaţiilor de academicieni şi cercetători care au contribuit, clipă de clipă, la înălţarea spirituală a poporului român, şi nu numai. Memoria timpului (consemnată și în manuscrisul Cartea de Aur, redat aici integral) a înregistrat fiecare contribuţie umană la renumele Filialei, iar personalităţi şi anonimi deopotrivă sunt parte importantă a istoriei acesteia. Pentru că istoria nu este numai glorie sau revoluţie, ci este şi viaţa celor mulţi. (Prof. univ. dr. IOAN BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Române - directorul Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca)

Manuscrisul Cărţii de Aur a Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române a fost depistat în contextul reorganizării şi inventarierii preţioasei arhive istorice a acestei instituţii, oferind o analiză pe durată lungă, menită să pună mai bine în valoare sursele inedite cuprinse în fonduri ale diverselor unităţi de cercetare aflate sub cupola Filialei clujene. Prin intermediul lor putem afla date preţioase despre activitatea multor nume de referinţă din cadrul Academiei Române, cercetători de prestigiu, dar şi despre modul în care Filiala în sine a înţeles să conceapă şi să pună în practică propria strategie de dezvoltare a unităţilor aflate în subordinea sa. (VIOLETA DRUȚĂ, arhivist, Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române)

Ideea publicării Cărţii de Aur a Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române, în acest an în care instituţia în sine marchează 75 de ani de excelenţă în cercetarea academică de înalt nivel, reprezintă un demers mai mult decât necesar. Menirea sa este aceea de a pune mai bine în lumină rolul foarte important pe care Filiala şi unităţile sale l-au jucat în comunitate, aducând, prin rezultatele cercetărilor obţinute în timp, un plus de valoare la complicatul proces de modernizare a societăţii şi, implicit, la progresul ştiinţei româneşti în general. (CȘ II dr. VARGA ATTILA, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române - Visiting researcher la Oxford Brookes University, Marea Britanie)

...Citindu-i acum cartea, imi dau seama ca, fara a fi redactor la Bucuresti, fara a fi unul dintre membrii conducerii, Mariana Sebeni e absolvent cu Magna cum laude a Scolii Cristoiu. Istorisirile Marianei Sebeni despre cum a ajuns sa obtina unele stiri tari, stiri de pagina intai, trimit la inteligenta si dexteritatea unui spargator de banci. Prin asta se explica faptul ca Mariana Sebeni a provocat in ultima instanta demisia ministrului de Interne, publicand in Evenimentul zilei reportaje care o semnalau ca descoperitoare a unor urmariti generali, pe care Politia ii cauta zadarnic. Pentru a scrie un reportaj despre o Ghicitoare, Mariana Sebeni s-a deghizat in nefericita care vrea sa-si stie viitorul. Se intelege ca, in astfel de cazuri, stirea din spatele stirii e la fel de pasionanta precum stirea propriu-zisa. Sa ne intelegem. Pentru a putea scrie o carte in care sa dezvalui stirea din spatele stirii trebuie sa ai trasatura de esenta a ziaristului adevarat: Credinta nesfarsita in profesia de ziarist. [...] - Ion Cristoiu, publicist

„Viaţa lui Nicolae Iorga nu a stat niciodată sub zodia seninătăţii. Pentru că scrisul, cuvântul, fapta sa care au atins în multe domenii culmi pe care cultura română nu le întrezărise şi pe care nu avea să le întreacă n-au fost concepute şi alcătuite nici deasupra vâltoarei, nici în afara tumultului vieţii, nici a frământărilor, nu odată dureroase, ale ţării sale. Încă de la debutul său precoce - avea doar nouăsprezece ani când i-a luat apărarea lui Caragiale - avea să se afirme trăsătura sa dominantă de caracter şi anume setea de adevăr, adevăr spus răspicat mai presus de conjunctură şi de conjuncturi, de ierarhii, de inamicii care se adăugau duşmanilor de până atunci. Nicolae Iorga şi-a afirmat tăiosul său spirit critic mai întâi asupra literaturii române din ultimul deceniu al secolului trecut, privită aşa cum a privit el orice fenomen, în perspectivă istorică, ca apoi la cumpăna celor două veacuri când se afla la pragul a treizeci de ani de viaţă să cuprindă sub focul privirii sale scrutătoare întreaga alcătuire a societăţii româneşti.“ 

Valeriu Râpeanu

„Viaţa lui Nicolae Iorga nu a stat niciodată sub zodia seninătăţii. Pentru că scrisul, cuvântul, fapta sa care au atins în multe domenii culmi pe care cultura română nu le întrezărise şi pe care nu avea să le întreacă n-au fost concepute şi alcătuite nici deasupra vâltoarei, nici în afara tumultului vieţii, nici a frământărilor, nu odată dureroase, ale ţării sale. Încă de la debutul său precoce - avea doar nouăsprezece ani când i-a luat apărarea lui Caragiale - avea să se afirme trăsătura sa dominantă de caracter şi anume setea de adevăr, adevăr spus răspicat mai presus de conjunctură şi de conjuncturi, de ierarhii, de inamicii care se adăugau duşmanilor de până atunci. Nicolae Iorga şi-a afirmat tăiosul său spirit critic mai întâi asupra literaturii române din ultimul deceniu al secolului trecut, privită aşa cum a privit el orice fenomen, în perspectivă istorică, ca apoi la cumpăna celor două veacuri când se afla la pragul a treizeci de ani de viaţă să cuprindă sub focul privirii sale scrutătoare întreaga alcătuire a societăţii româneşti.“ 

Valeriu Râpeanu

Despre Eminescu s-a scris atât de mult ca nici despre unul din bărbaţii însemnați ai neamului românesc. Au scris cei ce l-au cunoscut în persoană, şi alţii care nu l-au cunoscut decât după scrierile sale şi din toate publicațiile acestea s-au format apoi concluzii asupra întregii individualităţi a lui Eminescu. Amintirile de faţă nu le-aş fi scris şi publicat dacă nu aş fi fost îndemnat spre aceasta de nenumărate ori şi din foarte multe părţi. Mi s-a zis, că eu care am fost prieten şi coleg cu Eminescu în liceul din Cernăuţi, care am petrecut cu dânsul cât timp a stat în Bucovina şi apoi cât timp a urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator să dau publicului românesc amintirile mele despre acest prieten al meu, amintiri care vor interesa pe cunoscuţii, prietenii şi admiratorii lui Eminescu. Şi astfel m-am hotărât să urmez dorinţelor exprimate din atâtea părţi.

Teodor V. Ștefanelli

Dacă insistăm asupra traiului lui nenorocit, este că fiind contemporani cu el – fie chiar că nu i-am apucat decât cei din urmă ani – ne credem datori a privi omul aşa cum l-am cunoscut în realitate. Posteritatea va putea fi indiferentă, căci ea va privi numai opera poetului. Noi însă nu putem uita sufletul lui, suferinţele şi chinurile lui, am fost alături cu unele din ele şi nu putem să le înlăturăm din amintirea noastră. Trudit aşa în viaţă, la vârsta de 28 de ani, când alţii încep a trăi şi a simţi, el scrie, în 32 de variante, versurile: Mai am un singur dor, să mă lăsaţi să mor, ca singura dorinţă ce-i mai rămăsese în viaţă.

N. Petrașcu

Tone de hârtie s-au scris, de-a lungul timpului, despre Caragiale, lucruri povestite de el, de familie sau consemnate de prieteni şi relatate de biografi şi istorici ai literaturii. Cu fiecare aprofundare a operei şi a vieţii dramaturgului, lucruri inedite ies mereu la iveală. În spatele succesului de care s-a bucurat marele dramaturg Ion Luca Caragiale s-a ascuns tot timpul povestea unei vieţi triste.

Într-o scrisoare adresată lui Vlahuţă, Caragiale scrie: „Sunt un copil de părinţi sărmani. Am rămas – după moartea lui tată-meu – singurul sprijin al mamei şi al sori-mi. Am învăţat atâta şcoală, câtă la limită mi-ar fi de-ajuns să mă pot apuca de învăţătura Dreptului şi să mă fac avocat şi să mă introduc încet-încet, în afaceri şi în politică.

Am o educaţie nu tocmai îngrijită, fiindcă părinţii mei n-au avut mijloace să-mi dea una mai aleasă; dar am puţin bun simţ şi cum poţi constata şi d-ta mă exprim fără vreun fel original de gândire, destul de limpede şi de comod.”

Pe vremea aceea, nu apăruse satiricul şi ironistul. Caragiale era prea mult hărţuit de viaţă, ca să ia lucrurile în uşor şi apoi nu avea nici experienţa pentru a lua o hotărâre rapidă. Apăruse însă autocriticul şi censorul.

*

O vreme, I. L. Caragiale şi cu ai lui stau la o verişoară, Cleopatra Lecca, divorţată de colonelul Poenaru. Cleopatra Lecca este inspiratoarea nemuritoarelor versuri ale lui Eminescu: Pe lângă plopii fără soţ. Ea venea şi la lecturile Junimii, în casa lui Titu Maiorescu. Se prezenta la şedinţe grozav de vopsită şi stârnea senzaţie şi rumoare. Dar cel care era mai impresionat de apariţia ei, era Eminescu, care îl bănuia pe Caragiale că face curte verişoarei. Din această pricină, Eminescu, care era tot o fire impulsivă, îl ameninţase pe Caragiale cu moartea. Acesta se silea însă să-l liniştească, reuşind cu multă greutate să-i risipească bănuielile.

Poezia romaneasca a celor doua razboaie mondiale Demersul porneste de la o distinctie implicita intre poezia de razboi, a celor nemobilizati, si poezia de front, a celor mobilizati, pentru a delimita patru posturi de scriitori - scriitorul profesionist combatant, scriitorul profesionist civil, scriitorul amator combatant si scriitorul amator civil – si vizeaza relevarea manierei particulare in care experienta traumatizanta a razboiului ii inspira deopotriva pe scriitorul devenit combatant si pe combatantul devenit scriitor, confirmand si infirmand, totodata, dictonul latinesc inter arma silent musae.

Incepem o alta istorie mai putin vesela decat cea de pana ieri; rasul si gluma nu ne vor mai putea sluji de mangaiere ca altadata fata de cele ce se vor petrece in lumea romaneasca. Copiii nostri vor avea poate de ce sa se planga - noi am ras destul. - Scrisoare din 3/16 martie 1907, catre O. Th. Missir

Dana Pîrvan citește și comentează pasionat și pasionant cărțile unor scriitori români și străini foarte diferiți ca formulă narativă, dar care au în comun preocuparea pentru problematica umanului. Lectura ei empatică și atentă, cu observații de mare subtilitate, va fi pe placul specialiștilor și al nespecialiștilor, deopotrivă. Carmen Mușat

Evacuarea umanului din literatură și arte, din vremea modernismului înalt, a fost strict contemporană cu evacuarea umanului pusă în practică de ideologiile totalitare. Convinsă că arta ar fi trebuit să fie dintotdeauna de partea umanului, Dana Pîrvan scrie o carte despre „cărarea prin uman“ (împrumută explicit sintagma asta minunată a lui Celan) pe care ne poartă literatura. Urmând cărarea asta, care o poartă de la supraviețuirea prin poveste a lui Burhan Sönmez până la căldura umană infinită din scrisorile lui Nabokov către Vera, ba chiar până la dragostea omenesc-prea-omenească dintre Kafka și Dora Diamant, Dana Pîrvan construiește una dintre cele mai admirabile pledoarii pentru uman din studiile noastre literare. Radu Vancu

Unul dintre cei mai staruitori comentatori ai operei si vietii lui Mihai Eminescu, asa cum se reprezinta in critica si istoriografia actuala, este Saluc Horvat. Iata, asadar, un impatimat in ale eminescologiei. - Constantin Cublesan

Ideea unității morale a națiunei noastre e ceea ce ne-a-nsuflețit ca să luăm inițiativa unei serbări în care inima va fi una a priori; în care cugetele se vor unifica – cugetele, doamne a lucrărilor, astfel încât pe viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel că Unificarea direcțiunei noastre spirituale să urzească de pe-acum unitatea destinelor noastre. Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă toată viața noastră națională. Să fim conștiuți de situațiunea noastră față cu lumea, de datoriile cătră ea și cătră noi înșine. În trecut ni s-a impus o istorie, în viitor să ne-o facem noi. (MIHAI EMINESCU)

Poporul român trăiește de multă vreme cu Eminescu și prin Eminescu.
Poetul nepereche își etalează filă cu filă mersul istovitor al unui suiș demiurgic, de pe urma căruia „icoana stelei ce-a murit” ni se pare tot mai limpede și mai vie, într-o vibrație pulsatilă care îndeamnă la reculegere și la dreaptă cinstire. Pururi tânăr, înveșmântat în mantia sa de Hyperion astral, Eminescu rămâne unul dintre zeii nemuritori ai poeziei fără vârstă dintot­deauna, atingând cu aripile sale stelare Eternitatea. (MIRCEA POPA)

Volumul documentează felul în care revista „România literară“ și-a exercitat, onest și dezinteresat, salutara ei magistratură critică în literatura română din ultimele șase decenii Cartea Alexandrei Mănescu nu este doar o documentare completă și exactă a existenței revistei „România literară“ în cultura română. Și dacă ar fi numai atât, tot ar fi remarcabilă.

„Ce este biografia unui scriitor? Este viata in sensul cel mai inalt al cuvantului, succesiunea de momente superioare sufletesti explicand opere, sinteza ideologica a zilelor traite, proiectata pe tabloul epocii.” Cu alte cuvinte, in conceptia calinesciana, biografia ca si romanul devine o opera de generalizare artistica.
Pentru a crea atmosfera, Calinescu se ajuta de fragmente de poezie sau proza si, fara sa avertizeze, reconstruieste scene calchiate pe constructiile eminesciene.
Lucian Pricop

Razvan Voncu este prezent in Istoria critica a literaturii romane, pe langa alte carti, si cu propria Istorie literara a vinului in Romania, "carte superba - dupa cum scrie Nicolae Manolescu -, in care vinul e povestit in toate aparitiile lui in literatura de-a lungul timpului". Validat drept "cel mai important istoric literar al generatiei 2000", Razvan Voncu s-ar fi putut multumi cu aceasta recunoastere a valorii operei sale. Din fericire pentru cititori si pentru iubitorii de vin, autorul publica a doua editie, care este, totodata, o carte veche si o carte noua: desi e reluat cuprinsul primei editii, sunt facute adaugiri si revizuiri semnificative, pe temeiul unei bibliografii aduse la zi, iar materia nu mai urmeaza cronologia literara, ci cronologia vinului. Este reverenta scriitorului in fata eroului principal al acestei istorii palpitante, in care sunt dezvaluite puntile dintre arta literara si arta enologica. Daca istoria cea mai fidela a unui popor este istoria literaturii pe care a creat-o, Istoria literara a vinului in Romania pune in lumina un element definitoriu al identitatii noastre nationale. - Valeriu Stoica

Mergand pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul con­tact al cititorului de literatura cu aceasta carte a lui Mihail Sebastian ii va pune cel putin doua probleme de relationare. Probleme de naturi diferite, dar concurente.

Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior aparut, de a face un dosar al receptarii sale, in care include preponderent reactiile critice ale detractorilor, carora le raspunde, intr-o incercare stranie de a demonta varii acuzatii, mai toate ideologice.

Problemele interpretarii si ale traducerii depasesc cadrul strict al filozofiei artei. Interpretarea realitatii si traducerea ei in termenii proprii fiecarei fiinte ii privesc chiar si pe cei care nu sunt neaparat sensibili la latura estetica a existentei. Elogiul tradarii nu-i va vaduvi insa pe iubitorii de frumos, carora le ofera, printre altele, o traducere fidela si eleganta, in proza ritmata, a teatrului in versuri al lui Puskin.

„O biografie a lui Dostoievski minunat scrisă.“ Tom Holland

Condamnat la moarte în ipostaza de tânăr revoluționar, Dostoievski a supraviețuit unui simulacru de execuție și exilului siberian, trăind apoi o perioadă de agitație politică în Rusia și fiind în cele din urmă primit în cercul intim al țarului. A avut trei mari aventuri amoroase, fiecare umbrită de amenințarea epilepsiei și de dependența de jocurile de noroc. Printre toate acestea, a găsit timp să scrie: povestiri, articole, celebrele romane. În Dostoievski îndrăgostit, Alex Christofi împletește fragmente alese din opera scriitorului cu contextul istoric, în încercarea de a alcătui un întreg atrăgător și accesibil. Rezultatul este o biografie romanțată care cufundă cititorul în panorama grandioasă a Rusiei lui Dostoievski: de la lagărul de prizonieri din Siberia la sălile de jocuri de noroc din Europa, de la celulele mucede ale închisorii la saloanele rafinate din Sankt-Petersburg. Pe parcurs, Christofi relatează poveștile celor trei femei a căror viață s-a întrepătruns atât de adânc cu cea a lui Dostoievski; rezultă portretul unui iubit timid, dar devotat, al unui prieten al celor umiliți și obidiți capabil de o mare empatie, al unui frate și camarad credincios și al unui scriitor care a reușit să pătrundă profunzimile sufletului uman. 

„Alex Christofi ne cufundă în câmpul de forțe al gândirii lui Dostoievski.“ The Guardian

„Tapiseria fermecător urzită de Alex Christofi ne reamintește de calitățile nebunești, tumultuoase ale stilului dostoievskian.“ The Financial Times

„Unii cititori se tem adesea să abordeze romanele lui Dostoievski. Minunata carte a lui Alex Christofi le va risipi anxietatea.“ Wall Street Journal

„Dacă ai parcurs fie și frânturi din opera lui Dostoievski, cartea lui Alex Christofi te va face să citești mai mult.“ New York Journal of Books

„Christofi reușește să dezvăluie personalitatea lui Dostoievski așa cum niciun alt volum biografic n-a reușit.“ Publisher’s Weekly

Scriitorul britanic Alex Christofi și-a început cariera ca agent literar, iar în prezent este director editorial la Transworld Publishers. Scrie articole, eseuri și proză scurtă pentru The Guardian, The Brixton Review of Books, The London Magazine sau New Humanist. A publicat două romane: Glass (2015; recompensat cu Betty Trask Prize și finalist la Desmond Elliott Prize) și Let Us Be True (2017). Dostoievski îndrăgostit (Dostoevsky in Love, 2021) a fost aleasă cartea de nonficțiune a anului de The Times și The Sunday Times și s-a numărat printre finalistele la Slightly Foxed Best First Biography Prize. În primăvara anului 2024, Alex Christofi a publicat Cypria. A Journey to the Heart of the Mediterranean. Cărțile lui sunt traduse în douăsprezece limbi.

Iulia Hasdeu este ultima descendenta dintr-un neam de carturari de vita aleasa, in sensul ca strabunicul ei Tadeusz Hajdeu, si bunicul ei Alexandru Hajdeu si tatal ei Bogdan Petriceicu Hasdeu au scris file de istorie, drept, literatura despre meleagurile romanesti si s-au remarcat in Polonia, Austria, Rusia si Romania. De peste un veac si jumatate aura Iuliei Hasdeu este la fel de intensa, si poate ca cel mai fidel portret il aflam in Cugetari: Orice om are in el darul de a iubi. Prin aceasta este el Om. Constienta ca trebuie sa aleaga intre a dainui peste si pentru generatii prin daruire sacrificand sanatatea si o traire banala, Iulia Hasdeu a inclinat catre gloria in posteritate. E scump pretul daruirii? Tanara romanca doritoare de iubire necuprinsa - de neam, de fire, de viata - l-a platit. Daca si astazi se mai vorbeste despre Iulia Hasdeu inseamna ca ea a trecut pragul viitorului. - Prof. univ. dr. Crina Decusara Bocsan

Premiul Scriitorul lunii octombrie 2023, acordat de Uniunea Scriitorilor din România Premiul „Radu Stanca” acordat de revista Apostrof, ediția 2023 Volum nominalizat la Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021 „O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă.” (Andrei Pleșu) Titus Andronicus păcătuiește prin exces și prin lipsă. E opera unui începător crud, care nu-și dozează efectele. Talentat și impetuos, Shakespeare vrea să arate dintr-odată tot ce știe, dar adaugă prea multe ingrediente (viol, mutilări, canibalism). Citind capodopera Hamlet alături de Titus Andronicus, observăm cum parcurge Shakespeare drumul de la bizara piesă atelier la „poemul infinit”. Hamlet nu e o simplă tragedie elizabetană a răzbunării, ci o schimbare de paradigmă, un moment astral în literatura europeană. Nu doar opera lui Shakespeare, ci și cultura occidentală se împart în două: înainte și după Hamlet. Dar nicio capodoperă nu există în sine, ci într-o tradiţie. Arta incredibilă a tragediei shakespeariene începe cu Titus Andronicus.

Povestea captivanta a unui "cuplu" spiritual - Dostoievski si Tolstoi -: doi titani care nu s-au cunoscut niciodata, dar si-au citit operele, au facut schimb de impresii prin intermediari, au sustinut (pururi de la distanta, o distanta incitanta si de neinteles, de vreme ce cei doi uriasi se iubeau!) un dialog viu, inscris cu litere de aur in istoria literaturilor lumii, printre marile enigme ale acesteia.

Dan Sociu aseamana textele cuprinse in acest volum foiletoanelor din ziarele vieneze de la inceputul secolului XX. Despartite printr-o linie neagra de sectiunea politica, acestea erau un amestec de literatura si gazetarie. Stilul liber, personal si speculativ le asigura popularitatea - una enorma, devenind, precum cafenelele in care erau de regula citite si discutate, o institutie emblematica a culturii orasului inainte de Primul Razboi Mondial. Foiletoanele au fost totodata si laboratoare ale modernismului, locul in care se testau limitele limbajului si ale genurilor literare consacrate in cautarea unor forme de expresie ce trebuiau sa rezoneze cu sensibilitatea specifica noului secol.

In eseul Despre basme, Tolkien incearca sa gaseasca raspuns la trei intrebari, si anume: ce sunt basmele? care este originea lor? ce valoare au ele? - aceasta din urma facand trimitere la conceptia tolkeniana privind mythopoeia. - Carl Phelpstead, in A Companion to J.R.R. Tolkien

„Ne aflăm în fața celui mai complex și mai avizat studiu al prozei lui Mircea Nedelciu, prin anvergură teoretică, prin documentarea exemplară, exhaustivă, prin capacitatea de structurare și de analiză a unei vaste producții literare.” - Adriana Babeți

Volumul de față pleacă de la constatarea că în epoca actuală conceptul de arhetip și de centru structural au fost denunțate drept constructe intelectuale fără o bază metafizică sau psihologică reală. Totuși, în baza autorității și prestigiului lor, ele au fundamentat cele mai importante estetici din cultura europeană, fiind folosite drept criteriu de judecată valorică și canonică și condamnând la marginalitate operele și genurile literare care nu respectă ideea aristotelică de compoziție organică.

„Mulți dintre cei care s-au ocupat de opera lui Hugo Pratt au insistat asupra dialecticii realității și a iluziei, dublate de o consistentă opoziție vis/trezie. Adevărul e că se fantasmează și se visează mult în albumele despre care e vorba în această carte. După cum se citește mult. Deși în majoritatea ipostazelor personajele sunt surprinse în încleștări fizice, confruntări aspre și lupte acerbe cu inamicii ori cu natura, grundul livresc dă narațiunilor grafice o consistență inedită, de literatură înrădăcinată în mitologie și magie. Ecoul miturilor, poveștilor și legendelor clasice răzbate din aproape fiecare planșă. Elementul fantastic e integrat cu naturalețe, cu aerul unei metarealități în care burlescul, parodicul și ironia coexistă într-o formulă ce tinde spre jubilație nostalgică și euforie intelectuală."

Explorand multiplele fatete care circumscriu relatia dintre critica si literatura, Marian Papahagi ne propune o perspectiva analitica integratoare, de o remarcabila claritate conceptuala. In studiile si eseurile reunite in volumul de fata, critica literara devine o constructie riguroasa, o instanta intermediara intre opera si cititor, o calauza pe caile mirabile ale creatiei, dar si o experienta de cunoastere. Reflectiile cu substrat metodologic, care contextualizeaza armonioasa geometrie a spiritului critic, isi gasesc un subtil corolar in remarcabilele analize si micromonografii ce investigheaza, adesea cu mijloacele stilisticii ori ale pragmaticii lingvistice, un intreg orizont discursiv, cautand, in sens barbian, Ideea unificatoare. De la scriitorii romani reprezentativi pentru diferitele perioade si curente artistice si pana la marii autori apartinand altor literaturi romanice, pe deplin familiare insa criticului si teoreticianului Marian Papahagi, ni se reveleaza o adevarata sinteza culturala, dar si o inedita fenomenologie a actului rescrierii literare.

„Mircea Eliade scria odată că se apropie timpul când temele religioase nu vor mai fi recognoscibile în documentele trecutului. Dacă este adevărat înseamnă că mai avem încă privilegiul de a putea înțelege câte ceva din complexa problematică de ordin istoric și religios pe care o conține folclorul. Însă ne revine sarcina de a acționa cu rapiditate, întrucât această înțelegere urmează să se piardă curând.”