Religie & Spiritualitate

Cu un limbaj explicit, în volumul Această parte a Edenului. Despre originea religiei Hans Peter Duerr cercetează modul în care fenomenele inexplicabile au fost interpretate prin sfera religiei, de la începuturile culturii umane din epoca pietrei până în perioada New Age, povestind despre experiențe în apropierea morții, despre apariții ale Fecioarei Maria, despre oameni care comunică cu morții și au relații romantice cu fantomele. Elocvent și uimitor, studiul său creează o panoramă care abundă în informații asupra istoriei omenirii. „[Și totuși] Ce este sacru?” Tot ceea ce este tabu, interzis, tăinuit, sentimentele și emoțiile intense și ceea ce este pur și simplu inexplicabil reprezintă experiențe religioase? Trăirile «religioase» se nasc din ceva anume sau le «primim» pe cale transcendentă? Sau unde este granița dintre o experiență religioasă și un fenomen explicabil în mod natural? Prin lucrarea sa îndrăzneață, H.P. Duerr ne invită să răspundem acestor întrebări ridicând toate vălurile și punând sub lupă experiențele cele mai tăinuite, fascinante și scandaloase deopotrivă, care au marcat conștiința umană.” (Elena Ciurlic, traducător)

Biruinţa lui Hristos asupra morții este fundamentul întregii doctrine a Bisericii, a cărei învăţături este zadarnică dacă Domnul nu a înviat cu adevărat din morți (cf. 1 Cor 15:17). În mod similar, Biserica trebuie să se îndrepte către Cel Înviat pentru a-i denunţa pe „stăpânitorii întunericului acestui veac” (Efeseni 6:12) – ce se menţin în umbră –, pentru a dezvălui unitatea ascunsă care stă la baza comportamentului (aparent) contradictoriu manifestat în societățile noastre secularizate, care fug de moarte alegând-o (cf. eutanasia) și aleg moartea fugind de ea (cf. „tratamentele agresive” menite să prelungească viața cu orice preț).

În acest volum (Sponsa Verbi), von Balthasar priveşte Biserica, “Mireasa lui Hristos”, ca fiind deopotrivă nepătată şi necredincioasă, Biserica sfinţilor, ca şi a păcătoşilor. El parcurge Scriptura şi Tradiţia, analizând ambele dimensiuni ale Bisericii şi cee ace semnifică acestea.

Verbum caro/ Cuvântul întrupat este primul din cele cinci volume cu numeroasele eseuri şi conferințe ale lui von Balthasar. Fiecare se concentrează asupra unui aspect specific al teologiei sau spiritualității și îl prezintă cu toată bogăţia care provine din imensa sa erudiţie, dar într-un stil direct şi inteligibil, deoarece puţine dintre aceste eseuri au fost destinate unui public de cercetători.

In „Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale”, Adolf von Harnack defineste conceptul de dogma, analizeaza modul in care dogma a fost initial folosita de biserica pentru a se apara de erezii, dar si modul in care crezul filozofic s-a substituit cu timpul vietii religioase autentice.

Capodopera lui Harnack, „Istoria Dogmei” (Lehrbuch der Dogmengeschichte), a aparut pentru prima oara intre anii 1886 si 1890, fiind tradusa la scurta vreme in mai multe limbi. Cele sapte volume prin care se arata cum o credinta vie s-a inchistat in niste formule ecleziastice rigide se adresau unui public laic instruit, care avea totusi nevoie de un rezumat pe masura pentru a parcurge cu succes multitudinea de informatii si idei expuse in opera marelui teolog german.

Din aceasta nevoie a aparut volumul „Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale”, care satisface toate criteriile unei lucrari fundamentale, putand face parte din acea biblioteca selecta a istoriilor importante, care schimba viziuni si dezvaluie noi puncte de observatie asupra lumii. Cum Harnack insusi spunea, "istoria dogmei, expunand originea si evolutia dogmei, ofera cele mai bune mijloace de a elibera Biserica de crestinismul dogmatic si de a grabi inevitabilul proces de emancipare inceput odata cu Augustin".

Trei zile s-au scurs de când Hristos a fost pogorât de pe cumplita Cruce. Cuvântul, Lumina cea Adevărată, S-a sălășluit printre oamenii păcătoși iar acum zace într-un mormânt săpat în stâncă. Pe trupul Său preasfânt, semnele răstignirii sunt încă vii.

Ușile închise ale vieții! Cu întârziere, dar am înțeles. Dragostea lui Dumnezeu pe unele uși le deschide, iar pe altele le închide. Când îți deschide, mulțumește, dă slavă lui Dumnezeu și mergi mai departe. Când afli o ușă închisă, nu lua barosul voii tale ca s‑o spargi, s‑o dărâmi. Acolo nu‑i pentru tine, nu înțelegi? Spargem uși, intrăm într‑un iad și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu Care a încercat să ne împiedice. Câți oameni își pierd viața în fața unei uși, încercând s‑o deschidă, în vreme ce Dumnezeu le‑a deschis ușa și calea potrivite lor! Tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este potrivit pentru om. Când am venit în Sfântul Munte, am înțeles că Dumnezeu nu mi‑a dat un lucru dintre cele cerute atunci, ci mi le‑a dat pe toate. Da, pe toate!!! Îi ceri ceva, și ți le dă pe toate. Dumnezeu este nobil.

Pentru omul de azi, viața este o realitate cu multe chipuri. Toate aceste chipuri nu o pot defini, ci doar rezuma. Cu atât mai mult, viața duhovnicească, "pârga vieții noastre", este mai greu de povestit celor care nu o trăiesc. Arhimandritul Serafim Alexiev ne cheamă la viața cea adevărată prin cinci scrieri ce explică și detaliază, pe înțelesul tuturor, spovedania, vrajba și împăcarea, mândria și smerenia, suferințele.

Primul din seria celor patru volume consacrate Spiritualităţii Răsăritului creştin, monumentală sinteză şi rod al unei munci de-o viaţă, Manualul sistematic al părintelui Tomáš Špidlík oferă cea mai amplă panoramă asupra spiritualităţii ortodoxe efectuată până acum. Scris cu simplitate şi eleganţă pe baza unei erudiţii copleşitoare, „manualul de spiritualitate răsăriteană” depăşeşte de departe limitele scolasticismului şi istorismului. Înţeleasă ca descriere a vieţii concrete a omului în Duhul Sfânt, înglobând într-un tot unitar şi organic toate dimensiunile existenţei: teologică, antropologică, sociologică, ecleziologică, ascetică şi mistică, spiritualitatea răsăriteană este prezentată omului contemporan ca o viziune teologică organică, personală şi concretă. Născut în 1919 în Moravia, părintele Tomáš Špidlík S.J. a predat vreme de 45 de ani spiritualitatea răsăriteană la Institutul Pontifical de Studii Orientale din Roma, continuându-şi şi în prezent activitatea în cadrul Centrului de Studii „Ezio Aletti”.

Corespondența Înaltpreasfințitului Justinian cu poetul Ioan Alexandru este un veritabil exemplu de restaurare în comuniunea dragostei. Această corespondență are în sine o relevanță deosebită pentru a sesiza geneza scriitorului, a poetului și geneza sau creșterea duhovnicească și culturală a ierarhului prin meandrele unor vremi ce presupuneau anumite sacrificii...

Părintele Feodor Borodin, popular scriitor creştin şi tată a opt copii, binecunoscut cititorilor români prin lucrarea Cum să creștem un copil fericit, ne dăruieşte și de această dată o carte unică în felul ei. Cu o abordare întru totul adaptată realităţilor lumii contemporane, Pildele lui Hristos ne arată cu simplitate şi însuflețire cum înţelesurile parabolelor Mântuitorului se pot întrupa în viaţa de zi cu zi, într‑un mod care să le aducă adulţilor revelaţii neaşteptate, dezlegându‑le nedumeririle cu privire la felul în care le‑ar putea transmite copiilor adevărurile veşnice ale Evangheliei.

Patriarhul Pavle a fost o adevărată lumină duhovnicească. El a arătat prin pilda sa cum să ac­­ţio­nezi şi la ce să aspiri în vârtejul ispitelor vieţii, cum se cuvine să crezi în veşnicia Binelui şi care este calea spre ea. Era în strânsă legătură cu cerul, a fost trăitor al cerului pe pământ. Și totuşi, unul dintre noi.

În această nopte, mi-a răsărit Soarele. "O, noapte mai luminoasă decât ziua; o, noapte mai veselitoare decât soarele; o, noapte mai albă decât zăpada; o noapte mai strălucitoare decât fulgerul; o, noapte ce alungă somnul; o, noapte ce ne învață cum să veghem cu îngerii!"

Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun „ceilalţi”, mă refer şi la vrăjmaşii mei.

Cei mai mulți dintre creștinii zilelor noastre nu s‑au născut într‑un mediu impregnat de duhovnicie, îndreptându-se către Biserică la o vârstă matură. Omul intră astfel într‑o lume nouă, complet necunoscută, care devine a sa – prefacerea treptată dintr‑un creștin cu numele într‑un creștin adevărat petrecându‑se cu multe și mari dificultăți. Ajutorul cuiva care se află în Biserică nu este deloc de prisos pentru un creştin aflat la început de cale, până când el va putea sta pe picioarele sale.

Îndatorirea creștinului față de sine însuși stă în aceea ca el să nu slăbească, cu ajutorul lui Dumnezeu, în nevoința credinței, și astfel să primească mântuirea cea veșnică, pe care Hristos ne‑a agonisit‑o prin moartea Sa. Că, deși credincioșii primesc în dar, numai prin har, viața veșnică, după cuvântul Scripturii: „darul lui Dumnezeu este viața veșnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23), totuși se cere nevoință necontenită împotriva diavolului, a lumii, a trupului, care le pun piedici creștinilor și nu le îngăduie să ajungă la fericirea cea veșnică.

Nuvelă sau jurnal de călătorie, Grota Sfântului surprinde și onorează autorul - gen Vasile Voiculescu din Zahei Orbul, Mihail Sadoveanu din Paștele Blajinilor, Mircea Eliade din Noaptea de Sânziene, cu tentă Agatha Christie, proza se impune, totuși, prin descrierea naturii, părtașă pe tot cuprinsul nuvelei la taina din Grota Sfântului. Personajul, povestitorul, frate bun al lui Alioșa din Frații Karamazov, are discuții de taină cu Nifon, un călugăr, cunoscător al filosofiei, istoriei, miturilor...

Asistența religioasă oferită credincioșilor, spovedania și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, nu au încetat nici o zi, cu toate acțiunile de ostilitate și chiar agresivitate promovate de unele instituții media, cucerite de ideologiile globaliste, progresiste și neomarxiste, care au lansat ideea atee și întunecată că oamenii s-ar putea infecta de la împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, de la Potir și Linguriță. A fost o adevărată bătălie, pe argumente, între atei și creștini - între slujitorii lui Hristos și proorocii progresiști ai secolului XXI...

Cei dintâi oameni au fost alungați din rai prin înșelăciunea și ispitirea diavolului, biruiți fiind de mândrie: "Veți fi a Dumnezeu!" (Facerea 3, 5). Satana însuși fusese aruncat din cer tot din pricina mândriei. Amăgit de slava deșartă și înălțarea de sine, omul a căzut astfel tot mai mult, fiind nevoie ca Însuși Fiul lui Dumnezeu să Se pogoare, din iubire, pe pământ spre a-l răscumpăra.

Natalie Depraz e unul dintre cei mai importanți și creativi gânditori contemporani afiliați direcției fenomenologice a filozofiei contemporane. Pentru autoare, vitalitatea fenomenologiei e dată de capacitatea ei de a da seama într‑un mod de gândire și de viață practic și concret de tot ceea ce experiază în fiecare moment subiectul uman și mai ales de toate formele posibile de alteritate.

Te plictisești când stai la slujbă în biserică? Și eu, uneori, mărturisesc. Sau poate ți se par greu de înțeles cuvintele cântărilor și slujba e cam lungă, așa că preferi să ieși în curte și să te joci cu prietenii. Sau chiar să nu mai vii deloc la biserică. Te înțeleg perfect! Sau poate că, uneori, privind la sfinții zugrăviți, te gândești că stau acolo, încremeniți pe perete din vremuri de poveste, și că, în fond, ce legătură au ei cu viața ta? Ori poate că, într-adevăr, au?

În Biserica Ortodoxă imnografia este la fel de însemnată ca Teologia Dogmatică. Dintre toate creațiile imnografice, canonul este cea mai complexă, fiind alcătuit din nouă cântări sau ode, a noua – a Maicii Domnului – fiind de sorginte neotestamentară (Lc. 2, 46‑55). La rândul său, fiecare cântare este compusă dintr‑o strofă‑model (irmosul) și alte trei‑patru tropare, ce urmează întru totul structura metrică a irmosului.

Porţile mănăstirilor româneşti se deschid spre noi îm­bi­in­du‑ne cu tihna sfintelor slujbe, cu mireasmă de tămâie şi sfinte moaşte. Din icoane şi fresce nepreţui­te, veşnicia priveşte în ochii noştri, şi în frumuseţea ei se topesc grijile vieţii de zi cu zi. Glasul de clopote şi de toacă, vechea cântare bizantină ne cheamă la închinare şi rugăciune, la odihnă pentru sufletul obosit şi tămăduire pentru suferinţele trupului. În noua ediţie a Ghidului – îmbogăţită şi ­actualizată cu mai multe zeci de mănăstiri și schituri noi sau redeschise în ultimii ani – sunt cuprinse informaţii amănunţite despre istoria, ­arhitectura, moaştele şi icoanele făcătoare de minuni, căile de acces, datele de contact ale acestora.

Mânăstirea Rila - cea mai cunoscută lavră a Balcanilor - a fost ctitorită în urmă cu mai bine de un mileniu de către Sfântul Ioan de Rila (876 - 946), un sihastru ce a viețuit în pustietatea munților ce înconjoara vatra monahală. Capodoperă arhitecturală a renașterii naționale bulgare, așa cum o vedem astăzi, Rila a fost înscrisă în 1983 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind vizitată de sute de mii de pelerioni și turiști din întreaga lume.

Părintele James Bernstein s‑a născut într‑o familie evreiască de tradiție hasidică, originară din Vechiul Ierusalim. La 15 ani a început să citească pe furiș Noul Testament și astfel și‑a început uimitoarea călătorie către Hristos, ajungând să înțeleagă că Ortodoxia creștină este cea mai firească continuare și împlinire a Ortodoxiei iudaice.

Prințesa Simplitate era cea mai frumoasă regină a pământului, nu pentru podoabele ei scumpe şi pentru frumuseţea trupească, ci pentru ceea ce ascundea în suflet.Povestea ei ne învaţă că adevărata frumuseţe este cea care există în noi.Cea care ştie să iubească şi se inspiră de la Unul, Cel veşnic Frumos, Care şi-a pătat frumuseţea cu Sânge pentru iubirea de oameni…

„Hai să încingem hora!” strigă apoi. „O horă voinicească, aşa cum facem atunci când trimitem la cer vitejii care au fost ucişi, eroii!” „Astăzi fiul meu a eliberat Agrafa.Trăiască patria noastră!Când am luat armele în mâini am strigat: «Pentru sfânta credinţă a lui Hristos şi pentru eliberarea patriei le vom da pe toate. Pe toate!».„Pe toate, căpitane!” au zis cu glasuri tunătoare.

Sufletul, cel ce mă vădește a fi om, trăiește numai prin Dumnezeu și numai în unire cu El. Iar atunci când se desparte de El pătimește grozav. Viața sufletului meu este, de fapt, pacea puterii mele sufletești, iar această pace își are obârșia doar în Dumnezeu. Există, de asemenea, și o lume a trupului – una înșelătoare, de unde îşi iau început viforele care se iscă în suflet. Despre această lume grăia Domnul că „peste ea va veni pieirea”, și oamenii „nu vor avea scăpare” (I Tesaloniceni 5, 3).

Sfântul Gavriil ne îndeamnă prin explicarea vedeniei avute de maica Ecaterina – în care sunt înfățișate atât fericirea drepţilor, cât şi chinurile păcătoşilor – să vedem cerul şi Biserica într-un fel care să ne apropie de Dumnezeu.

Parcă îl și aud pe cititor, grăindu-și în sine, exasperat: „Încă o carte cu sfinți! Sunt prea multe cărți! Iar eu nu am decât o viață. Trebuie să mai și făptuim, nu doar să citim!" Dreptatea, trebuie să o recunosc, e de partea cititorului.