Religie & Spiritualitate

Cultura tradițională chineză este o comoară a civilizației lumii, iar Analectele lui Confucius constituie cea mai strălucită perlă a culturii multimilenare chineze. Ideile sale au prins atât de adânc rădăcini în inimile poporului chinez, încât toți chinezii, fie de naționalitate Han sau făcând parte din minoritățile naționale, au fost mai mult sau mai puțin influențați de ideile acestei cărți.

Considerata o introducere clasica in filosofia budista pentru cititorul modern, Buddha a spus reprezinta o relatare clara, la indemana oricui, despre principiile fundamentale ale doctrinei budiste, asa cum se regasesc acestea in cele mai multe texte stravechi, denumite "Traditia" (Agama) in sanscrita si "Corpul Canonic" (Nikaya) in pali.

Textele reunite în acest volum aduc contribuții importante în contextul discuțiilor de astăzi referitoare la natura umană, fluiditate și identitate de gen, precum și din punctul de vedere al cercetării științifice asupra naturii. Totodată, capitolul final este o meditație profundă a problemei natură-har în „Paradisul” lui Dante.

Între coperțile volumului de față, cititorul găsește meditațiile care au rezultat din omiliile rostite în catedrala „Sfîntul Iosif” din București, dar și în alte cîteva biserici din arhidieceza de București, în anii 2018 și 2021. Ele provin dintr-o comunicare directă, vie, în biserică, unde credincioșii participă la explicarea Cuvîntului lui Dumnezeu și prin atenție cristalizată în momente de tăcere glacială, dar și prin neatenție marcată prin tuse, foială și privit la ceas. Nu am modificat nimic din aceste urme ale realității concrete, vitale, interumane, în care s-au născut meditațiile. Nu am eliminat niciuna dintre omilii, nu am adăugat niciuna elaborată la birou. Am explicat în altă parte că meditațiile provin din schemele de predici pe care le aprofundez în rugăciune, uneori multă rugăciune, pînă cînd schema devine clară pentru mine, cu o zi sau două înainte de a fi rostite în fața credincioșilor. Sper ca aceste aspecte să se poată identifica în textele publicate în seria „Mysterium Christi”, ca un drum spre realitățile spirituale care se percep la nivel spiritual, după ce urcăm scara care produce fenomenul, după cum spune Mircea Eliade. Wilhelm Dancă

Obiectul principal al meditațiilor din acest volum sînt două teme semnificative pentru evanghelistul Matei, pentru Biserica de la începuturile creștinismului, dar și pentru noi, astăzi. Prima este legată de cateheza credinței, o temă pe care apostolul Matei o încadrează în orizontul Învierii. Prin urmare, Învățătorul unic și Catehetul adevărat din Biserică este Christos Înviat. […] A doua temă semnificativă este dreptatea. Aceasta se deosebește de dreptatea din învățătura fariseilor sau din filozofia greacă. Dreptatea creștină înseamnă orientarea vieții discipolului spre valorile Împărăției lui Dumnezeu, practica constantă a rugăciunii și trăirea iubirii universale față de aproapele. Evanghelistul Matei argumentează că Isus este Învățătorul acestui nou fel de dreptate. El este cel drept prin excelență pentru că a acceptat voința Tatălui de mîntuire a tuturor oamenilor și și-a dăruit viața pentru ca toți oamenii să aibă viață. (Wilhelm Dancă)

„În calitatea mea de „Curator al Colecției de Scripturi”, am făcut cunoștință cu toate cărțile din colecția mea și m-am împrietenit cu fiecare în parte. Am adăugat la fondurile existente în jur de 13.000 de publicații noi și am acceptat, cu durere în suflet, să trimit în Brazilia 11.000 de dublete și retipăriri. Am organizat expoziții și am publicat cataloage și broșuri. Cu timpul, am înțeles că aveam în colecție aproape toate cărțile pe care ar trebui să le menționeze o istorie a Bibliei în epoca tiparului și că experiența pe care o acumulasem m-ar putea ajuta să redactez o narațiune coerentă. Textul de față este, în același timp, un dar pe care vreau să-l fac cărților mele, în momentul în care mă despart de ele, și o încercare de a vorbi despre ele compatrioților mei, în limba mea maternă. Ar fi cu neputință să menționez fiecare carte sau fiecare limbă. Voi încerca să amintesc cît mai multe și alegerea mea va fi, fără îndoială, subiectivă. Mă voi opri cu precădere asupra edițiilor care conțin măcar un Testament, dacă nu chiar textul integral al Bibliei, și voi încerca să ilustrez și răspîndirea geografică a traducerilor făcute de misionarii creștini.” - Liana Lupaș

In cadrul cursurilor pe care le-am sustinut la College de France, am intreprins un amplu studiu privitor la sacrificiile savarsite in cadrul diferitelor religii. Dupa ce am cercetat aceasta problema in vechile culte ale Orientului, Greciei si Romei, am fost nevoit sa analizez in paralel importanta sacrificiilor in cadrul misteriilor paganismului greco-roman, precum si sacrificiile in cadrul cultului crestin. Cu aceasta ocazie, m-am ocupat de problema originilor crestinismului si am ajuns la concluzia ca radacinile acestei religii nu trebuie cautate doar in iudaism, ci si in vechile religii pagane, prin intermediul cultelor misteriilor.

Descopera toate tainele lui Hristos de la nastere la inviere si alunga neintelegerile referitoare la Sfanta Treime si legatura intre ei dintr-o perspectiva ortodoxa a sfantului Grigorie de Nazianz, unul dintre Sfintii Parinti a bisercii, care a primit numele de "Teologul"

La începuturile ei, Evanghelia era în principal o proclamație a unei victorii divine asupra morții, a păcatului și asupra puterilor spirituale aflate în ceruri, aici cu noi și sub pământ, și în rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Ea se anunța cu adevărat ca „vestea cea bună” a unei campanii divine de salvare, efectuată de un Dumnezeu iubitor care, trimițându-și Fiul în lume, și chiar și în împărăția morții, își eliberase făpturile din sclavia față de un stăpân fals și nemilos, și deschisese o cale spre Împărăția Cerurilor, în care toată creația va fi fost glorificată în prezența directă a lui Dumnezeu. Era un anunț care venea îmbrăcat în imagistica religioasă, profetică și eshatologică a timpului și a locului ei, având ca scut întreaga panoplie metaforică a religiei Antichității târzii, dar cu mult mai puține dintre acele detalii adăugate mai târziu...

Cu un limbaj explicit, în volumul Această parte a Edenului. Despre originea religiei Hans Peter Duerr cercetează modul în care fenomenele inexplicabile au fost interpretate prin sfera religiei, de la începuturile culturii umane din epoca pietrei până în perioada New Age, povestind despre experiențe în apropierea morții, despre apariții ale Fecioarei Maria, despre oameni care comunică cu morții și au relații romantice cu fantomele. Elocvent și uimitor, studiul său creează o panoramă care abundă în informații asupra istoriei omenirii. „[Și totuși] Ce este sacru?” Tot ceea ce este tabu, interzis, tăinuit, sentimentele și emoțiile intense și ceea ce este pur și simplu inexplicabil reprezintă experiențe religioase? Trăirile «religioase» se nasc din ceva anume sau le «primim» pe cale transcendentă? Sau unde este granița dintre o experiență religioasă și un fenomen explicabil în mod natural? Prin lucrarea sa îndrăzneață, H.P. Duerr ne invită să răspundem acestor întrebări ridicând toate vălurile și punând sub lupă experiențele cele mai tăinuite, fascinante și scandaloase deopotrivă, care au marcat conștiința umană.” (Elena Ciurlic, traducător)

Biruinţa lui Hristos asupra morții este fundamentul întregii doctrine a Bisericii, a cărei învăţături este zadarnică dacă Domnul nu a înviat cu adevărat din morți (cf. 1 Cor 15:17). În mod similar, Biserica trebuie să se îndrepte către Cel Înviat pentru a-i denunţa pe „stăpânitorii întunericului acestui veac” (Efeseni 6:12) – ce se menţin în umbră –, pentru a dezvălui unitatea ascunsă care stă la baza comportamentului (aparent) contradictoriu manifestat în societățile noastre secularizate, care fug de moarte alegând-o (cf. eutanasia) și aleg moartea fugind de ea (cf. „tratamentele agresive” menite să prelungească viața cu orice preț).

În acest volum (Sponsa Verbi), von Balthasar priveşte Biserica, “Mireasa lui Hristos”, ca fiind deopotrivă nepătată şi necredincioasă, Biserica sfinţilor, ca şi a păcătoşilor. El parcurge Scriptura şi Tradiţia, analizând ambele dimensiuni ale Bisericii şi cee ace semnifică acestea.

Verbum caro/ Cuvântul întrupat este primul din cele cinci volume cu numeroasele eseuri şi conferințe ale lui von Balthasar. Fiecare se concentrează asupra unui aspect specific al teologiei sau spiritualității și îl prezintă cu toată bogăţia care provine din imensa sa erudiţie, dar într-un stil direct şi inteligibil, deoarece puţine dintre aceste eseuri au fost destinate unui public de cercetători.

In „Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale”, Adolf von Harnack defineste conceptul de dogma, analizeaza modul in care dogma a fost initial folosita de biserica pentru a se apara de erezii, dar si modul in care crezul filozofic s-a substituit cu timpul vietii religioase autentice.

Capodopera lui Harnack, „Istoria Dogmei” (Lehrbuch der Dogmengeschichte), a aparut pentru prima oara intre anii 1886 si 1890, fiind tradusa la scurta vreme in mai multe limbi. Cele sapte volume prin care se arata cum o credinta vie s-a inchistat in niste formule ecleziastice rigide se adresau unui public laic instruit, care avea totusi nevoie de un rezumat pe masura pentru a parcurge cu succes multitudinea de informatii si idei expuse in opera marelui teolog german.

Din aceasta nevoie a aparut volumul „Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale”, care satisface toate criteriile unei lucrari fundamentale, putand face parte din acea biblioteca selecta a istoriilor importante, care schimba viziuni si dezvaluie noi puncte de observatie asupra lumii. Cum Harnack insusi spunea, "istoria dogmei, expunand originea si evolutia dogmei, ofera cele mai bune mijloace de a elibera Biserica de crestinismul dogmatic si de a grabi inevitabilul proces de emancipare inceput odata cu Augustin".

Trei zile s-au scurs de când Hristos a fost pogorât de pe cumplita Cruce. Cuvântul, Lumina cea Adevărată, S-a sălășluit printre oamenii păcătoși iar acum zace într-un mormânt săpat în stâncă. Pe trupul Său preasfânt, semnele răstignirii sunt încă vii.

Ușile închise ale vieții! Cu întârziere, dar am înțeles. Dragostea lui Dumnezeu pe unele uși le deschide, iar pe altele le închide. Când îți deschide, mulțumește, dă slavă lui Dumnezeu și mergi mai departe. Când afli o ușă închisă, nu lua barosul voii tale ca s‑o spargi, s‑o dărâmi. Acolo nu‑i pentru tine, nu înțelegi? Spargem uși, intrăm într‑un iad și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu Care a încercat să ne împiedice. Câți oameni își pierd viața în fața unei uși, încercând s‑o deschidă, în vreme ce Dumnezeu le‑a deschis ușa și calea potrivite lor! Tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este potrivit pentru om. Când am venit în Sfântul Munte, am înțeles că Dumnezeu nu mi‑a dat un lucru dintre cele cerute atunci, ci mi le‑a dat pe toate. Da, pe toate!!! Îi ceri ceva, și ți le dă pe toate. Dumnezeu este nobil.

Pentru omul de azi, viața este o realitate cu multe chipuri. Toate aceste chipuri nu o pot defini, ci doar rezuma. Cu atât mai mult, viața duhovnicească, "pârga vieții noastre", este mai greu de povestit celor care nu o trăiesc. Arhimandritul Serafim Alexiev ne cheamă la viața cea adevărată prin cinci scrieri ce explică și detaliază, pe înțelesul tuturor, spovedania, vrajba și împăcarea, mândria și smerenia, suferințele.

Primul din seria celor patru volume consacrate Spiritualităţii Răsăritului creştin, monumentală sinteză şi rod al unei munci de-o viaţă, Manualul sistematic al părintelui Tomáš Špidlík oferă cea mai amplă panoramă asupra spiritualităţii ortodoxe efectuată până acum. Scris cu simplitate şi eleganţă pe baza unei erudiţii copleşitoare, „manualul de spiritualitate răsăriteană” depăşeşte de departe limitele scolasticismului şi istorismului. Înţeleasă ca descriere a vieţii concrete a omului în Duhul Sfânt, înglobând într-un tot unitar şi organic toate dimensiunile existenţei: teologică, antropologică, sociologică, ecleziologică, ascetică şi mistică, spiritualitatea răsăriteană este prezentată omului contemporan ca o viziune teologică organică, personală şi concretă. Născut în 1919 în Moravia, părintele Tomáš Špidlík S.J. a predat vreme de 45 de ani spiritualitatea răsăriteană la Institutul Pontifical de Studii Orientale din Roma, continuându-şi şi în prezent activitatea în cadrul Centrului de Studii „Ezio Aletti”.

Corespondența Înaltpreasfințitului Justinian cu poetul Ioan Alexandru este un veritabil exemplu de restaurare în comuniunea dragostei. Această corespondență are în sine o relevanță deosebită pentru a sesiza geneza scriitorului, a poetului și geneza sau creșterea duhovnicească și culturală a ierarhului prin meandrele unor vremi ce presupuneau anumite sacrificii...

Părintele Feodor Borodin, popular scriitor creştin şi tată a opt copii, binecunoscut cititorilor români prin lucrarea Cum să creștem un copil fericit, ne dăruieşte și de această dată o carte unică în felul ei. Cu o abordare întru totul adaptată realităţilor lumii contemporane, Pildele lui Hristos ne arată cu simplitate şi însuflețire cum înţelesurile parabolelor Mântuitorului se pot întrupa în viaţa de zi cu zi, într‑un mod care să le aducă adulţilor revelaţii neaşteptate, dezlegându‑le nedumeririle cu privire la felul în care le‑ar putea transmite copiilor adevărurile veşnice ale Evangheliei.

Patriarhul Pavle a fost o adevărată lumină duhovnicească. El a arătat prin pilda sa cum să ac­­ţio­nezi şi la ce să aspiri în vârtejul ispitelor vieţii, cum se cuvine să crezi în veşnicia Binelui şi care este calea spre ea. Era în strânsă legătură cu cerul, a fost trăitor al cerului pe pământ. Și totuşi, unul dintre noi.

În această nopte, mi-a răsărit Soarele. "O, noapte mai luminoasă decât ziua; o, noapte mai veselitoare decât soarele; o, noapte mai albă decât zăpada; o noapte mai strălucitoare decât fulgerul; o, noapte ce alungă somnul; o, noapte ce ne învață cum să veghem cu îngerii!"

Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun „ceilalţi”, mă refer şi la vrăjmaşii mei.

Cei mai mulți dintre creștinii zilelor noastre nu s‑au născut într‑un mediu impregnat de duhovnicie, îndreptându-se către Biserică la o vârstă matură. Omul intră astfel într‑o lume nouă, complet necunoscută, care devine a sa – prefacerea treptată dintr‑un creștin cu numele într‑un creștin adevărat petrecându‑se cu multe și mari dificultăți. Ajutorul cuiva care se află în Biserică nu este deloc de prisos pentru un creştin aflat la început de cale, până când el va putea sta pe picioarele sale.

Îndatorirea creștinului față de sine însuși stă în aceea ca el să nu slăbească, cu ajutorul lui Dumnezeu, în nevoința credinței, și astfel să primească mântuirea cea veșnică, pe care Hristos ne‑a agonisit‑o prin moartea Sa. Că, deși credincioșii primesc în dar, numai prin har, viața veșnică, după cuvântul Scripturii: „darul lui Dumnezeu este viața veșnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23), totuși se cere nevoință necontenită împotriva diavolului, a lumii, a trupului, care le pun piedici creștinilor și nu le îngăduie să ajungă la fericirea cea veșnică.

Nuvelă sau jurnal de călătorie, Grota Sfântului surprinde și onorează autorul - gen Vasile Voiculescu din Zahei Orbul, Mihail Sadoveanu din Paștele Blajinilor, Mircea Eliade din Noaptea de Sânziene, cu tentă Agatha Christie, proza se impune, totuși, prin descrierea naturii, părtașă pe tot cuprinsul nuvelei la taina din Grota Sfântului. Personajul, povestitorul, frate bun al lui Alioșa din Frații Karamazov, are discuții de taină cu Nifon, un călugăr, cunoscător al filosofiei, istoriei, miturilor...

Asistența religioasă oferită credincioșilor, spovedania și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, nu au încetat nici o zi, cu toate acțiunile de ostilitate și chiar agresivitate promovate de unele instituții media, cucerite de ideologiile globaliste, progresiste și neomarxiste, care au lansat ideea atee și întunecată că oamenii s-ar putea infecta de la împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, de la Potir și Linguriță. A fost o adevărată bătălie, pe argumente, între atei și creștini - între slujitorii lui Hristos și proorocii progresiști ai secolului XXI...

Cei dintâi oameni au fost alungați din rai prin înșelăciunea și ispitirea diavolului, biruiți fiind de mândrie: "Veți fi a Dumnezeu!" (Facerea 3, 5). Satana însuși fusese aruncat din cer tot din pricina mândriei. Amăgit de slava deșartă și înălțarea de sine, omul a căzut astfel tot mai mult, fiind nevoie ca Însuși Fiul lui Dumnezeu să Se pogoare, din iubire, pe pământ spre a-l răscumpăra.

Natalie Depraz e unul dintre cei mai importanți și creativi gânditori contemporani afiliați direcției fenomenologice a filozofiei contemporane. Pentru autoare, vitalitatea fenomenologiei e dată de capacitatea ei de a da seama într‑un mod de gândire și de viață practic și concret de tot ceea ce experiază în fiecare moment subiectul uman și mai ales de toate formele posibile de alteritate.

Te plictisești când stai la slujbă în biserică? Și eu, uneori, mărturisesc. Sau poate ți se par greu de înțeles cuvintele cântărilor și slujba e cam lungă, așa că preferi să ieși în curte și să te joci cu prietenii. Sau chiar să nu mai vii deloc la biserică. Te înțeleg perfect! Sau poate că, uneori, privind la sfinții zugrăviți, te gândești că stau acolo, încremeniți pe perete din vremuri de poveste, și că, în fond, ce legătură au ei cu viața ta? Ori poate că, într-adevăr, au?