Religie & Spiritualitate

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 661-690 din 2040

  • Viața Maicii Domnului. Povestiri pentru copii după tradiția ortodoxă
    15.86 LEI
    Cu toții ne vom fi întrebat cum a fost viața Maicii Domnului, cum vedea ea lucrurile, cum o priveau oamenii din jur, cum o primea toată făptură. Oare cum a venit pe lume, cum a fost viața ei Templu, cum a primit nașterea preaminunată, cum L-a crescut cu dragoste înfiorată pe Fiul ei, cum a îndurat răstignirea, cum a trăit după aceea?
  • Sfântul Martin cel Blând – Sunt ocrotitorul celor deznădăjduiți. Viața, minunile, rugăciuni
    19.03 LEI
    Viața și minunile Sfântului Martin pot aduce nespus de multă mângâiere și nădejde omului de azi, copleșit de necazuri, sărăcie, agresivitate și nesiguranță. În fiecare împrejurare a vieții lui, încă din copilărie, Sfântul, punându-și nădejdea numai în Dumnezeu, a fost blând, milostiv, ascultător și demn în același timp, uneori chiar cu prețul unor mari suferințe. Într-o iarnă geroasă, când era catehumen, L-a văzut în vis pe Hristos înconjurat de îngeri, îmbrăcat cu jumătate din propria lui haină, pe care i-o dăruise unui sărac. A răbdat pentru Domnul bătăi și umiliri de la cei de altă credință...
  • Sfânta Agnia - Vindecatoare a bolilor fără leac
    12.69 LEI
    Sfânta Muceniță Agnia s-a născut la Roma spre sfârșitul secolului al III-lea, într-o familie de nobili patricieni creștini. Rănită fiind de dragostea Mirelui Hristos, s-a dăruit Acestuia și nu a vrut nici să audă de vreun logodnic pământesc. Ea a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea, la vârsta de 13 ani, sub prigoana împăratului Dioclețian, pentru mărturisirea credinței creștine.
  • Biblia (editie omagiala 100 de ani de la Marea Unire)
    153.18 LEI
    Versiunea de față are la bază textul ediției din 2008, însă vine cu o noutate absolut necesară, și anume, ea cuprinde introduceri la cărțile biblice, preluate din ediția jubiliară a Bibliei apărută cu aprobarea Sfântului Sinod (2001).
  • Texte alese (vol. 2)
    17.74 LEI
    „În mod concret, în volumul de față, fragmentele selectate din operele Sfântului Ioan Casian descriu, detaliat și cu o deosebită finețe analitică, obstacolele interioare care ne blochează creșterea duhovnicească, relaționarea dreaptă și curată cu semenii și cu Dumnezeu” Pr. dr. Marius Ciprian Dinu
  • Mineiul pe Septembrie
    134.98 LEI
    Epuizat din stoc
    Luna septembrie, care deschide anul bisericesc ortodox, cuprinde sărbători şi zile de pomenire ale unor mari Sfinţi ai creştinătăţii, pentru a căror cinstire imnografii au alcătuit numeroase tropare, stihiri şi canoane, cuprinse în Mineiul pe septembrie.
  • Scrieri despre rugăciune
    74.59 LEI
    Epuizat din stoc
    Antologia de față cuprinde texte a căror temă este rugăciunea și reunește autori aparținând celor trei mari familii lingvistice ale vechii Biserici, siriacă, greacă și latină. Abordările sunt variate, mai cu seamă că autorii aparțin unor epoci și spații cultural-geografice diferite.
  • Comentariu la Epistola către Evrei
    49.73 LEI
    Problema controversata privind paternitatea Epistolei catre Evrei nu joaca un rol principal in acest Comentariu. Arhiepiscopul Dimitri se refera in mod repetat la ,,Apostolul" (evident, Sfantul Pavel) ca fiind autorul scrisorii si citeaza, de asemenea, pe mai multi Sfinti Parinti, ca si practica liturgica generala, pentru a sustine aceasta afirmatie. Dar, el recunoaste faptul ca biblistii nu sunt unanimi in aceasta privinta si, in Prefata, declara simplu si direct ca singura lui dorinta este de axplora bogatia mesajului comunicat in Epistola, ,,pentru zidirea duhovniceasca a celor credinciosi".
  • Evanghelia dupa Toma
    60.26 LEI
    Evanghelia dupa Toma este una dintre cele patruzeci si noua de scrieri pe care le reunesc cele treisprezece volume descoperite din intamplare, catre 1945, in apropiere de Nag Hammadi, in Egiptul de Sus. Cele treisprezece codexuri descoperite reprezinta biblioteca unei comunitati gnostice, alcatuita in secolele III, IV sau V. Aceste codexuri contin lucrari de provenienta diversa (setiene, in marea lor majoritate, dar si valentiniene sau hermetice), redactate in mai multe dialecte copte (in principal in cel sahidic).
  • Bhagavad - Gita
    87.00 LEI
    Bhagavad-gītā este al saselea cint al celebrei epopei Mahābhārata si reprezinta o cuprinzatoare sinteza a spiritualitatii hinduse si una dintre cele mai importante texte din literatura vedica. Poemul filosofic relateaza o conversatie in versuri intre zeitatea centrala hindusa Krishna si razboinicul Arjuna, care este reticent sa intre in razboi impotriva propriei familii si a prietenilor. Prins la mijloc intre datoria de a-si indeplini soarta de razboinic si dorinta de a nu lupta impotriva celor pe care ii iubeste, Arjuna il intreaba pe Krishna nu numai despre motivul pentru care ar trebui sa intre in lupta, ci si despre sensul vietii si calea catre iluminare.
  • Arta de a trai
    52.00 LEI
    Vipassanā-bhāvanā, „dezvoltarea vederii interioare,” intruchipeaza esenta invataturii lui Buddha. Aceasta cale de autocunoastere este extraordinara prin simplicitatea ei, prin lipsa oricarui dogmatism dar mai ales prin rezultatele sale. Tehnica de meditatie Vipassana poate fi folosita cu succes de oameni provenind din toate mediile socio-culturale.
  • Sfinții de lângă noi
    26.43 LEI
    ,,Ce dar minunat ne oferă Ciprian Voicilă! Darul unei cărți simple și frumoase ca peretele de răsărit din casa unui creștin. O carte binecuvântată la umbra icoanei unor cuvioși: părinții Justin Pârvu, Proclu, Nicanor sau maica Paisia. O carte plină de gânduri și emoții mistice, stârnite de amintirea unor fapte și întâmplări fără egal: mirul izvorât din fotografia părintelui Justin, piciorul care începe să-i crească unui copil șchiop, zidul de aer ridicat în calea securiștilor. Întâmplări grele, puternice, dumnezeiești..." Sorin Preda
  • Dragostea și fericirea omului. Putem fi fericiți fără Dumnezeu?
    12.69 LEI
    Orice om îşi doreşte o viață fericită. E cu putință însă adevărata fericire fără Dumnezeu? Desigur, pentru o vreme ne putem ­simți relativ bine fără credința în El. Fericirea ­autentică presupune, totuși, mult mai mult decât acest sentiment.
  • Dragostea în care cred
    27.00 LEI
    Cuvântul…Materialul de lucru al lui Marius Iordăchioaia. Prolificitatea lui mă lasă perplex. Ca să adâncești, trebuie timp, dar el pare a fi permanent în această stare. Pentru că nu are astâmpăr. Pentru că se teme de înțelegerile comode ca de ceva pustiitor. Unele după altele, cuvinte revelatoare de noimă în Hristos sunt aruncate zilnic în lume, răvașe de iubire concentrate cu virtute de haiku-uri duhovnicești. Se naște o specie nouă, care s-ar putea lăsa poate circumscrisă în registrul de interes al teoreticienilor literaturii dacă miza ei nu le-ar transcende preocupările printr-o lucrare vădit mai înaltă.Sunt cuvinte de prețioasă atingere doar, doar deștepta-vor inimi întru noblețea înțelegerii și trăirii în Domnul. În fața lor s-a sfârșit cu comoditatea....
  • Cuvinte de folos, cuvinte de învățătură, cuvinte de mângâiere ale stareților, bătrânilor și marilor duhovnici ai ortodoxiei actuale
    21.15 LEI
    Oare cine își mai amintește de ,,Revista Lumea monahilor"? Cum cine? Toată lumea care merge la mânăstiri, care are aplecare către viața monahală, care soarbe cuvintele înțelepte ale marilor duhovnici și asceți ai credinței răsăritene. Aceea revistă energică, vie și necesară a livrat de-a lungul a peste 150 de numere, din 2007 până în 2020, sute de articole de cea mai bună calitate duhovnicească, a reprezentat toiagul și busola multor creștini îndrăgostiți de mediul monahal autentic.
  • Chip de om, chip de Dumnezeu
    19.03 LEI
    "Privirea ei, împăienjenită de lacrimi, căută să vadă ceea ce atât de mult îi lipsise, în anii lungi de suferință: lumina din ochii unui semen de-al său. Când întâlni, însă, acea lumină, când se simți scăldată în razele iubirii ce izvorau din ea, înțelese, din adâncul cel mai adânc al inimii care o ardea în piept, că primise mult, mult mai mult decât ce-și dorise!...
  • Bucuria Sfântului Serafim
    37.00 LEI
    Prin această carte frumos ilustrată, cititorii se vor cufunda în traiul de zi cu zi al ursoaicei Bucurie și în întâmplările viețuirii ei alături de pustnicul drag – Sfântul Serafim din Sarov. Pe cititorii tineri îi va cuceri viața sfântului și a prie­tenilor lui necuvântători. Cititorii mai maturi, îndeosebi părinții, vor redescoperi prin ochii ursoaicei asceza, rugăciunea deasă, lacrimile pocăinței și apriga luptă cu duhurile răutății. Plină de duioșie și căldură este și experiența întâlnirilor cu Maica Domnului pentru aceeași ursoaică, Bucurie, care își găsește – la măsura celor care nu cuvântă – pacea și rostul.
  • Războiul nevăzut
    38.85 LEI
    Alcătuit ca un manual de viață mistică și duhovnicească, Războiul nevăzut se adresează atât începătorilor în viața duhovnicească, cât și celor sporiți, punând la îndemână, într-o manie­ră metodică și sistematică, îndemnuri pentru toate treptele vieții spiritual-morale în duh isihast. Lucrarea de față – un adevărat ghid practic de spiri­tualitate ortodoxă necesar a fi studiat zilnic – îmbină foarte armonios temele practice și teoretice ale viețuirii creștine în acord cu exigențele Evangheliei, determinând cititorul să se ridice de la problemele și confruntările de fiecare zi la analiza experiențelor duhovnicești, în scopul călăuzirii pe calea desăvârșirii, adică al curățirii de patimi și al luminării minții, al rugăciunii inimii și al îndumnezeirii, în vederea dobândirii mântuirii – rostul vieții noastre pe pământ.
  • Ne vorbeşte Părintele Serafim Rose. Scrisori
    32.00 LEI
    Părintele Damschin Christensen scria: „Ceea ce m-a surprins cel mai mult la părintele Serafim a fost faptul că în fața mea se afla un om care se jertfea pe deplin pentru Dumnezeu, pentru Adevăr. Nu era vreun profesor universitar ce primea un salariu confortabil pentru a fi un răspânditor al cunoașterii, nici nu era vreun conducător religios ce tânjea să-i fie așezate la picioare putere, influență sau măcar un vas cu fructe, precum făceau maeștrii spirituali care aveau, pe atunci, discipoli prin zonă. El nu trăia în religie pentru avantajele pe care le-ar fi putut obține de acolo; nu căuta un sprijin, nici să se bucure de o viață spirituală. Era doar un călugăr simplu, ce căuta Adevărul mai presus de toate”.
  • Viața, o binecuvântare
    47.57 LEI
    Moartea, rânjind din toate publicațiile și pe toate ecranele, i-a condus pe mulți dintre semenii noștri la un înalt grad de disperare, iar dacă nu, cel puțin la o analiză urgentă și radicală a vieții: a rostului nostru pe pământ, a chestiunii serioase și personale a sfârșitului fiecăruia dintre noi, copil, tânăr, adult sau vârstnic, a planului lui Dumnezeu cu noi, a sensului suferinței și pierderii celor dragi, a pașilor de urmat într-o paradigmă umană și spirituală complet dată peste cap.
  • Spiritul Liturghiei. O introducere
    51.80 LEI
    "Cartea lui Joseph Ratzinger nu este un comentariu al rânduielii liturghiei din ritul romano-catolic, ci o analiză a acelui spirit care însufleţeşte orice liturghie creştină întemeiată pe Sfânta Tradiţie a succesiunii apostolice prin care Spiritul lui Dumnezeu călăuzeşte corabia Bisericii în mijlocul valurilor şi furtunilor istoriei acestei lumi. Este o carte despre semnificaţia cosmică a liturghiei, despre formarea ei biblică în cadrul istoriei, despre sacralitatea timpului şi a spaţiului, despre semnificaţia ontologică şi escatologică a orientării către Răsărit, dar şi despre raportul cu moştenirea iudaică, despre sensul icoanelor, muzicii, gesturilor precum îngenuncheatul sau semnul crucii, sau semnificaţia escatologică a veşmintelor şi ornatelor liturgice, nu în ultimul rând şi despre unitatea în diversitate a riturilor aflate în comuniune apostolică de credinţă. De aceea, Spiritul Liturghiei poate fi un îndrumar deosebit de util atât edificării spirituale a credincioşilor romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi, cât şi pentru toţi acei oameni de bună-credinţă interesaţi să descopere universul fascinant al sensurilor şi simbolurilor pe care se întemeiază cultul creştin." Dan Siserman
  • România şi Biserica Universală
    37.00 LEI
    Pentru Biserică și în special pentru Biserica Română Unită cu Roma, ce a dat sub regimul totalitar una dintre cele mai înălțătoare mărturisiri de credință, din istoria creștinismului chiar, a lua parte la lupta lui Hristos împotriva răului din lumea actuală și dintotdeauna, în tot decursul existenței sale, dar mai ales sub regimul comunist-ateu, a fost considerată a fi misiunea ei privilegiată, pe care a purtat-o cu demnitate și curaj. Această conștiință au avut-o permanent credincioșii săi...
  • Propriul omului. O legitimitate contestată
    41.23 LEI
    Tema lucrării de faţă o reprezintă legitimitatea existenţei şi acţiunii omului în lume, în condiţiile în care modernitatea târzie pare să le facă imposibile. Prin urmare, este propus ca soluţie un umanism ce se întemeiază pe ipoteza înrădăcinării omului în Dumnezeul biblic. Mişcarea de relegitimare se împlineşte deci printr-o întoarcere la universal biblic. Chestionarea temeiului existenţei omului constituie o team de primă importanţă pentru Rémi Brague, care a propus chiar ideea că secolul XXI este secolul Fiinţei, după secolele XIX şi XX, care au avut ca întrebări dominante Binele şi Adevărul.
  • Meditaţia creştină
    15.86 LEI
    Meditația creștină nu se va strădui să iasă din lume ca să pătrundă în vreun paradis entuziast, ci, asemenea Mariei, va însoți în rugăciune drumul lui Isus, pentru ea de nepătruns, adesea de neînțeles, mereu gata să pornească din nou pe el dacă e nevoie de ea: sub Cruce. În această meditație există, în mod sigur, experiența împlinirii, dar nu și insule idilice, căci și asupra anilor de tinerețe ai Fiului planează profeția lui Simeon: „prin însuși sufletul tău va trece sabie" [Lc 2,35] şi – după cuvântul lui Isus în vârstă de doisprezece ani - cea mai întunecată umbră a neînțelegerii...
  • Medic şi pacient
    21.15 LEI
    ,,Fragmentele prezente aici, precum și un alt mic volum cu îndrumări practice pentru prietenie, logodnă, căsnicie („Christiane”), arată cât de mult era preocupată Adrienne von Speyr, în toate privințele vieții obișnuite, de oamenii aflați în grija sa și cât de mult s-a luptat mereu pentru a împăca numeroasele sale responsabilități lumești cu abundența intuițiilor sale spirituale pentru care depun mărturie comenta-riile sale exegetice și alte lucrări religioase." Hans Urs von Balthasar
  • Inima lumii
    30.66 LEI
    Cu adevărat, o carte uimitoare. Cei cărora nu le plac de obicei „cărţile spirituale” vor putea să o iubească pe aceasta. Şi poate că ea îi va conduce la cărţile spirituale de la maturitate ale autorului, precum „Rugăciunea contemplativă”, mai bogată în doctrină explicită, sau la surorile ei mai recente, de o simplitate şi mai nudă, intenţionat mai aproape de existenţa umilă, precum acele „Puncte de reper”, atât de luminoase şi precise, sau acest ultim născut, acest mic volum „Catolic” care a văzut lumina zilei odată cu revederea ei de către „Inima lumii”.
  • Biserica și statul
    21.15 LEI
    „Două iubiri au zidit două cetăți: iubirea de sine dusă până la disprețul de Dumnezeu a zidit cetatea pământească; iubirea de Dumnezeu dusă până la disprețul de sine a zidit cetatea cerească” – textul lui Augustin nu și-a pierdut cu nimic actualitatea. Cele două cetăți, știm aceasta, nu sunt diferite, ci coexistă în această lume, ca și în lăuntrul fiecăruia dintre noi..
  • Biblia ilustrată pentru copii
    79.00 LEI
    Descoperiţi în familie toate întâmplările şi marile personaje cunoscute ale Bibliei, de la traversarea Mării Roşii până la Sărbătoarea Paştelui, oprindu-ne la arca lui Noe, Cele Zece Porunci, miracolele şi Patima lui Isus… Aceste relatări bogat illustrate pun în valoare cea mai importantă scriere din istoria omenirii şi ne permit să descoperim în profunzime patrimonial nostru cultural comun pentru a-i împărtăşi bogăţia.
  • Teologica (vol. 3): Duhul adevarului
    63.59 LEI
    De la început, întreaga trilogie a fost structurată în funcție de determinările transcendentale ale ființei, și anume, având în vedere de fiecare dată relaţia analogă între semnificația și forma ei în fiinţa lumească și în ființa divină: astfel, în Estetică există o corespondență între frumusețea “lumească” și “slava” divină, în Dramă între libertatea lumească finită și libertatea divină infinită. Aici, în Logica teologică, va trebui să reflectăm prin urmare la relația dintre structura adevărului creatural şi a celui divin. Și, în consecință, să ne punem întrebarea dacă adevărul divin poate fi reprezentat şi exprimat (în diverse forme) în structurile celui creatural. Cunoștințele teologice despre slava, bunătatea, adevărul lui Dumnezeu presupun prin însăși natura lor o structură nu numai formalistă sau gnoseologică, ci ontologică a ființei lumești: fără filosofie nu poate exista teologie.
  • Teologica. (vol. 2): Adevarul lui Dumnezeu
    47.57 LEI
    Volumul al doilea tratează despre adevărul pe care Dumnezeu ni l-a făcut cunoscut din proprie inițiativă prin revelația sa liberă şi care a devenit astfel norma ultimă, supremă, a adevărului lumesc. Pentru a descrie și înțelege modul în care adevărul lumesc, departe de a fi astfel anulat, este elevat și desăvârşit mai presus de sine, sunt necesare însă şi presupuse analizele din acest prim volum.
Filter by

Preț

Editura