Religie & Spiritualitate

Despre ierarhia cerească este al treilea tratat din corpusul areopagitic pe care îl oferim publicului într-o nouă traducere, după Despre numele divine și Teologia mistică. Departe de a fi o simplă expunere dogmatică a nivelurilor îngerești, scrierea este o meditație asupra manierei complexe în care lucrează providența divină. Prin îngeri, dumnezeirea transmite darul său de lumină primordial. În plus, prezența îngerilor este ea însăși revelată în Scripturi prin imagini și simboluri, în mod providențial. În cele din urmă, explicarea acestor imagini are scopul de a trezi în noi imitarea îngerească, făcându-ne să intrăm în logica providenței divine, ca împreună-lucrători ai ei. Astfel, tratatul nu este doar despre îngeri, ci devine el însuși un act ierarhic, sub călăuzirea angelică.

Autorul cercetează problema ființei omenești situate într-un univers aparent ostil și ajunge să pună sub semnul întrebării normele fundamentale ale societății și iluziile care guvernează mintea. Ideile lui Freud și ale lui Jung au adus psihoterapia mai aproape de eliberare, dar, susține Watts, s-ar fi ajuns și mai departe prin apelul la înțelepciunea orientală, inaccesibilă până nu de mult majorității occidentalilor. Astfel, eliberați de constrângerile sociale, ne putem crea în sfârșit o legătură armonioasă cu universul.

Principesa Sofia este recunoscută drept călătoarea familiei regale române. Devotamentul său pentru arta fotografică nu este egalat, poate, decât de marea sa capacitate de a empatiza cu viața celor care adesea nu stârnesc interesul camerelor foto. Așa cum, pe bună dreptate, spune Adrian Cioroianu în Prefață, „lumea surprinsă în aceste minunate fotografii este una pe care majoritatea românilor, de fapt, nu o cunosc decât la suprafață – deși, se știe, Biserica este una dintre instituțiile cele mai populare și mai respectate în țară. Mulți români merg cu regularitate la biserică, mulți vizitează numeroasele mănăstiri cu valoare istorică ale țării, dar puțini sunt cei care ajung să cunoască viața din interiorul acestora”.

În pelerinajul său la cele patru mănăstiri reprezentative pentru istoria și cultura noastră, Principesa Sofia a fost găzduită timp de câteva zile atât la Horezu, cât și la Sâmbăta de Sus, Văratec și Suceava. Astfel, a putut observa și contempla, alături de comunitățile de maici sau de călugări, viața de zi cu zi a acestora – cum se gospodăresc, cum interacționează cu cei din afara sfintelor lăcașuri, serviciul religios etc. A fost mereu însoțită, nu doar de maici ori călugări, ci și de fiica sa Elisabeta-Maria (Elaz), fără să se despartă însă de aparatul foto.

Imaginile „salvate” de Principesa Sofia, care beneficiază și de explicații pe măsură, constituie adevărate fragmente de interpretare istorică și de antropologie culturală. Prin Albumul propus, Principesa Sofia aduce într-o binemeritată actualitate spiritul locului și al timpului celor patru mănăstiri ortodoxe din România, nu doar prin bunurile patrimoniale la a căror conservare contribuie zi de zi călugărițele și călugării care le locuiesc, perpetuând o tradiție de multe secole, ci mai ales prin devotamentul lor față de oameni și de Dumnezeu. Albumul realizat de Principesa Sofia este o remarcabilă demonstrație prin intermediul fotografiilor a modului în care o comunitate, mai strict sau mai lejer delimitată, poate trăi frumos, sănătos și demn în comuniune. Totodată, Albumul poate fi perceput ca dovadă materială a puternicei legături spirituale a Pricipesei Sofia cu patria tatălui său, Regele Mihai, patrie care i-a fost interzisă de regimul comunist jumătate de secol.

Cuvintele Papei Francisc se adresează tuturor, credincioși sau necredincioși. Spontaneitatea, generozitatea, spiritualitatea, dar și pragmatismul său oferă răspunsuri la multe întrebări cotidiene.

JORGE MARIO BERGOGLIO vorbește despre iubirea lui Dumnezeu, despre iubirea aproapelui și despre multe alte subiecte. Nefiind conformist, abordează un ton liber, zâmbește, se încruntă, uneori se indignează. În fața unor populații de religii și culturi diferite, primul Suveran Pontif iezuit din istorie, înzestrat cu o memorie impresionantă, se exprimă din inimă și cu o subtilitate proprie ordinului său. Alături de el redescoperim optimismul, învățăm să relativizăm, să fim mai toleranți, să ne lăsăm contaminați de solidaritate.

Licentiat al Facultatii de Medicina (in 1941) si al celei de Litere si Filosofie (in 1948), Constantin Daniel a profesat ca medic psihiatru la Policlina Batistei pana la moartea sa. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din 1976.  A fost presedintele Asociatiei de Studii Orientale.

In cuvantul inainte la lucrarea sa Manuscrisele de la Marea Moarta, semitologul Athanase Negoita afirma urmatoarele: „Constantin Daniel a fost unul dintre cei mai autentici qumranologi. Desi doctor in medicina (si ce medic!), el era un magister si in orientalistica antica. Studiile sale de orientalistica, aparute in atatea carti si reviste rominesti si straine, l-au confirmat ca un mare savant".

*

Scurta nota autobiografica : 

 „Eu eram student la medicina si audiam totodata cursurile Facultatii de Filosofie din Bucuresti, cand am inceput sa ma apropii de orientalistica, in buna parte influentat si de profesorii Nicolae Predescu, Mircea Vulcanescu si Mircea Eliade, care, fiecare in felul sau, mi-au deschis cate o fereastra catre domeniu. Eram constient de faptul ca pentru a te putea initia cat de cat in orientalistica trebuie sa cunosti bine cateva limbi straine care nu sunt tocmai la indemana oricui. Eu eram stimulat interior de cunoasterea limbilor greaca si latina - ceea ce nu-mi ajungea. Din aceasta cauza, dupa ce am luat licenta in sociologie, cu profesorul Dimitrie Gusti, am pornit serios la treaba: am inceput sa studiez greaca veche, apoi slava veche, apoi ebraica (cu profesorul Meyer Halevy) si aramaica, dezvoltandu-mi-se gustul pentru egiptologie – pe care mi l-am satisfacut deprinzand «alfabetul» de la profesorul Frenkian, singurul nostru specialist in egipteana veche."

Constantin Daniel

Pitagora sau Pythagoras (in greaca: Πυθαγόρας; n. secolul al VI-lea i.Hr., Samos, Egeea de Nord, Grecia – d. anii 490 i.Hr., Metaponto⁠, Basilicata, Italia, Metapontum⁠, Lucania⁠ a fost un filosof si matematician grec, originar din insula Samos, intemeietorul pitagorismului, care punea la baza intregii realitati, teoria numerelor si a armoniei. A fost si conducatorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au pastrat. Traditia ii atribuie descoperirea teoremei geometrice si a tablei de inmultire, care ii poarta numele. Ideile si descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiati.

Pitagora a fost un mare educator si invatator al spiritului grecesc si se spune ca a fost si un atlet puternic, asa cum statea bine atunci poetilor, filosofilor (de exemplu, Platon insusi) si comandantilor militari. Pitagora era ionian, originar din insula Samos, dar a emigrat la Crotone, in Italia de sud, unde a intemeiat scoala ce-i poarta numele, cea dintai scoala italica a Greciei antice.

Scolii pitagoreice si in special lui Pitagora i se atribuie o serie lunga de descoperiri in domeniul matematicii, astronomiei, biologiei, embriologiei, medicinei, muzicii si in alte domenii stiintifice. Printre teoriile de baza ale pitagoreicilor, pozitia centrala este ocupata de doctrina despre numere, considerandu-se ca universul poate fi descris prin simbolurile matematice.

Numele initial al lui Porfir a fost Malchos, un cuvant care, asa cum ne spune chiar el, inseamna "rege". Tatal sau avea acelasi nume si era un om care se tragea dintr-o familie distinsa. Suidas afirma ca Porfir a trait in timpul domniei lui Aurelian si ca a murit in timpul lui Diocletian. Porfir insusi ne spune ca avea treizeci de ani cand a devenit elevul lui Plotin, lucru petrecut in al zecelea an al domniei lui Galienus; astfel, data nasterii sale a fost anul 233 d.Hr.

Dupa ce a parasit orasul natal, Tyr, capitala Feniciei, Porfir a ajuns la Atena, unde a studiat sub indrumarea lui Apolonios si a lui Longinus, ale carui vaste cunostinte si pricepere retorica i-au fost atat de folositoare lui Porfir, incat a ajuns sa fie laudat de profesorul sau. La varsta de douazeci de ani se duce pentru prima data la Roma, pentru a-l asculta pe Plotin, dar, avand in vedere ca ultimul isi intrerupsese cursurile in acea perioada, Porfir s-a intors in Orient. Despre cei zece ani care s-au scurs dupa aceea nu stim nimic.

La varsta de treizeci de ani, Porfir ajunge la Roma si isi propune sa invete filozofia lui Plotin. Porfir a castigat atat de complet aprobarea si increderea lui Plotin, incat a ajuns sa fie considerat de acesta drept podoaba scolii sale si i-a ingaduit o relatie in termeni foarte apropiati. Plotin l-a insarcinat in nenumarate randuri cu abordarea diferitelor controverse care apareau si i-a incredintat sarcina dificila si delicata de a-i corecta si aranja scrierile.

Legatura sa cu Plotin a durat aproape sase ani; la sfarsitul acestei perioade Porfir a plecat in Sicilia. Nu dupa mult timp, Plotin moare in Campania. Potrivit lui Eusebiu si Ieronim, Porfir ar fi scris tratatul sau impotriva religiei crestine, in 15 carti, in perioada in care se afla in Sicilia. Despre restul vietii lui Porfir stim foarte putine lucruri. Dupa Eunapios, el s-a intors la Roma, unde a predat si a tinut discursuri publice si unde si-a dovedit talentul oratoric, fiind respectat de catre senat si de catre popor pana cand a murit. Cand se afla probabil la o varsta mai inaintata, Porfir s-a casatorit cu Marcella, vaduva unuia dintre prietenii sai si mama a sapte copii. Data mortii sale nu poate fi stabilita cu exactitate; a murit probabil in 305 sau 306 d.Hr.

Publicarea fundamentalei lucrari a lui Hierocles din Alexandria inlesneste contactul cu unul dintre cele mai remarcabile spirite ale acelei savante scoli filosofice, care a fost, alaturi de Proclus, Damascius, Olympiodor si Simplicius, ultima glorie a scolii ateniene si a geniului pagan.

Desi a trait si a invatat (in sec. al V-lea d. Hr.) in Alexandria, Hierocles era deja patruns de spiritul care insufletea ultima scoala filosofica a Antichitatii, scoala din Atena, ultimul efort al unei gandiri pe care triumful crestinismului o va izgoni din incinta ce i-a fost adevaratul leagan. Telul pe care si-l propusese aceasta scoala era de a consolida, prin eruditie filosofica, prin cunoastere teologica si prin stiinta interpretarii textelor vasta sinteza inceputa deja de scoala din Alexandria.

Dar cine a fost Hierocles? Din pacate, nu stim mare lucru. Faptul cel mai remarcabil pe care il cunoastem despre viata sa este povestit in Suidas: „Hierocles era filosof si [cetatean] alexandrin. El reunea gandirea cea mai inalta cu un mod de exprimare maret si direct; el stralucea prin usurinta limbajului si era atat de inspirat in alegerea sensului cuvintelor si frazelor sale, incat isi incanta de fiecare data auditoriul."

Santideva, calugar buddhist din secolul VIII, se numara printre cele mai renumite si respectate figuri din intreaga istoriei a buddhismului Mahayana. Asa cum este cazul si cu alte figuri din istoria buddhismului indian, exista putine cunostinte istorice cu privire la viata sa. Santideva, asemeni lui Buddha Sakyamuni, s-a nascut intr-o familie regala, fiind destinat tronului. Insa in preajma incoronarii sale, Manjusri, intruchipare divina a intelepciunii, si deasemenea Tara, intruchipare divina a compasiunii, i-au aparut in vis, sfatuindu-l sa renunte la tron. Astfel, el parasi regatul tatalui sau, retragandu-se in solitudine si dedicandu-se meditatiei. In aceasta vreme a atins inalte stari de extaz si diferite puteri miraculoase.

Dupa aceasta sedere in pustnicie a fost o vreme sfetnic al unui rege, pe care l-a ajutat sa guverneze conform principiilor buddhiste. Insa acest lucru a starnit invidia altor ministri, Santideva abandonand in cele din urma serviciul regelui. Indreptandu-se spre renumita universitate de la Nalanda, obtine hirotonisirea monastica, devotandu-se studiului profund al sutrelor si tantrelor buddhiste. Aceasta este perioada in decursul careia compune doua dintre lucrarile sale devenite clasice: Siksamuccaya si Sutrasamuccaya. Insa in vazul celorlalti calugari, nu facea altceva decat sa manance si sa doarma.

Cautand sa-l umileasca pentru a-l alunga din manastire, alti invatati i-au impus sa recite o sutra inaintea intregii comunitati monastice si  a publicului laic, o treaba care in viziunea lor era mult peste priceperea sa. Dupa cateva ezitari, Santideva este de acord sa raspunda cererii si ii intreaba: "Doriti sa recit un text existent sau o compozitie originala?" "Recita-ne ceva nou!" raspunsera ei, si atunci el incepu sa psalmodieze Bodhicaryavatara ("Intrarea pe calea iluminarii").

Vladimir Sergheievici SOLOVIOV (1853-1900) este magistrul filozofiei sistematice din Rusia, întemeietorul gândirii creştine moderne ruseşti. Între multiplii săi adepţi şi urmaşi se
numără Nikolai Alexandrovici BERDIAEV (1874-1948) şi Gheorghi Petrovici FEDOTOV (1886-1951). În tratatele şi studiile sale, Soloviov a unit profunzimea cugetării cu un remarcabil talent literar. Farmecul eseistic distinge şi vasta operă a lui Berdiaev, devenită celebră în toată lumea. Fedotov s-a impus, la rândul său, printr-o amplă publicistică de idei.

Nicolae Velimirovici s’a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley,” în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei. În Aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către guvernul Serbiei în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor Slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este numit episcop al Ohridei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către Gestapo pe când se afla în Mănăstirea Jicea, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârşitul lui 1944. La 14 Decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dahau, împreună cu Patriarhul Sârb Gavriil, unde a avut parte de un tratament deosebit de aspru. După război imigrează în Statele Unite ale Americii. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminarii Creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Tihon, din South Canaan, Pennsylvania şi Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956. La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jicei în sinaxarul sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Rus al San Francisco-ului, care a fost o vreme profesor la Seminarul Ortodox din Bitolia, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)… Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe.”

Hans Urs von Balthasar (1905-1988), preot elvețian, numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, este unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX. Opera sa cuprinde zeci de cărți publicate, incluzând marea sa Trilogie: Slava-Teodramatica-Teologica.

Hans Urs von Balthasar (1905-1988), preot elvețian, numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, este unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX. Opera sa cuprinde zeci de cărți publicate, incluzând marea sa Trilogie: Slava-Teodramatica-Teologica.

Hans Urs von Balthasar (1905-1988), preot elvețian, numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, este unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX. Opera sa cuprinde zeci de cărți publicate, incluzând marea sa Trilogie: Slava-Teodramatica-Teologica.

K. Bromberg, una dintre cele mai bine vândute autoare New York Times și USA Today, scrie romane contemporane romantice, emoționante, senzuale și cu un strop de realitate. Ea însăși este puțin din fiecare personaj feminin pe care îl creează: inteligentă, încăpățânată, rezervată, prietenoasă, determinată, emotivă, puternică și cu o inimă mare. Pe toate acestea le afișează zilnic față de soțul ei și de cei trei copii, alături de care locuiește în sudul Californiei.

Chiar dacă și-a publicat prima carte mai mult din capriciu, Kristy a reușit să vândă din 2013 peste un milion și jumătate de copii ale cărților sale în 17 țări diferite. Iar seria Driven a ajuns să fie ecranizată de Passionflix.

O carte cadou, in format de buzunar, prin care ne reintalnim cu radacinile crestinismului si cu sensibilitatea pastelataa lui Horia Bernea.

Ramana Maharshi (1879-1950), s-a nascut in oraselul Tiruchuzhi, din provincia Tamil Nadu. Dupa moartea tatalui sau, cand abia implinise doisprezece ani, se muta la Madurai. In 1896 are loc marea sa experienta transformatoare – trecerea prin moarte, urmata de realizarea Sinelui. Isi paraseste caminul si familia si se indreapta spre Arunachala. Se stabileste in pestera Virupaksha unde va locui vreme indelungata. Aici i se vor alatura primii discipoli, carora le va impartasi invatatura sub forma unor raspunsuri la chestiuni pe teme spirituale. Acestea se vor regasi in opusculele Vichara Sangraham (Introspecţia) si Nan Yar? (Cine sunt eu?), care pot fi considerate primele sale lucrari.

De asemenea, Ramana Maharshi compune diferite imnuri inchinate Arunachalei, stranse ulterior intr-o culegere foarte pretuita de devotii sai. Despre aceste carti, Ramana va spune: „Toate poeziile mele s‑au înfiripat la dorinta unuia sau a altuia, in legatura cu cate un eveniment concret. Chiar si Patruzeci de versuri despre Realitate, cea atat de tradusa si comentata, nu a fost gandita ca o carte, ci consta din versuri concepute in diverse perioade. Singurele poeme ivite spontan, obligandu‑ma, as putea spune, sa le notez, fara ca nimeni sa mi‑o ceară, sunt Unsprezece stante in cinstea lui Sri Arunachala si Opt stante catre Sri Arunachala."

In 1922, mama sa, Alagammal, moare, fiind ingropata la poalele muntelui Arunachala. Incepand cu acelasi an, Maharshi intemeiaza Sri Ramanashram, asezamant ce se va extinde in anii urmatori ca urmare a cresterii numarului de devoti. Printre cartile „scrise" in aceasta perioada mentionam: Upadesa Saram (Esenta invataturii), Upadesa Manjari (Buchetul de sfaturi spirituale), precum si numeroase comentarii la lucrari vedantice. Pana la moartea sa, petrecuta in 1950, Ramana va impartasi invatatura sa eliberatoare miilor de discipoli si de pelerini sositi din toate colturile Indiei si din Occident.

***

„Calea cunoasterii inseamna doar sa te afunzi inauntru cu mintea, fara a rosti cuvantul «Eu», si sa cercetezi de unde mintea, ca „«Eu», rasare. A medita «Acesta nu sunt Eu» sau «Acela sunt Eu» poate fi de ajutor, dar cum ar putea reprezenta Investigatia? Cand mintea, investigand launtric «cine sunt eu?», ajunge in inima, ceva propriu inimii insesi se manifesta ca «Eu‑Eu», astfel incat eul individual trebuie să se plece rusinat. Desi se manifesta, nu este Eu prin natura, ci Perfectiunea insasi, si aceasta este Sinele".

Ramana Maharshi, Patruzeci de stante

***

„Ramana ne daruieste o religie a spiritului care ne ajuta sa ne eliberam de dogme si su­perstiţii, de ritualuri si ceremonii, pentru a trai ca spirite libere. Esenta tuturor religiilor e o problema intima si personala, un raport individual cu Divinul. Nu atat prea­slavire, cat cautare; o cale de devenire, de eliberare.”

Dr. S. Radakrishnan, fost vicepresedinte al Indiei