Religie & Spiritualitate

LEV TOLSTOI (1828, Iasnaia Poliana – 1910, Astapovo), romancier, povestitor, eseist şi dramaturg rus. Capodoperele lui epice, Război şi pace şi Anna Karenina, au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării romanului, iar credinţele şi ideile lui filozofice, sociale, politice, teologice şi estetice, propovăduite de-a lungul vieţii prin celelalte opere, sunt cunoscute sub denumirea de „tolstoism". Proza, dramaturgia şi scrierile sale autobiografice constituie o vastă frescă a Rusiei secolului al XIX-lea, în care reconstrucţia sociografică, meditaţia istorică şi analiza psihologică se combină exemplar cu reflecţia asupra unei lumi alternative ideale. Tolstoi s-a manifestat totodată ca reformator în domeniul educaţiei şi, spre sfârşitul vieţii, ca fervent comentator al învăţăturilor cristice.

Bibliografie selectivăRomane: Război şi pace (1865-1869), Anna Karenina (1873-1877), Învierea (1899).Nuvele şi povestiri: Amintiri din Sevastopol (1855-1856), Trei morţi(1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz (1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884-1886), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889-1891), Stăpân şi slugă (1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896-1904), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902-1904).Teatru: Puterea întunericului (1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900).Scrieri filozofice: Religia mea (1883), Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta? (1897), Calendarul înţelepciunii (1910).Scrieri autobiografice: Copilăria (1852); Adolescenţa (1854); Tinereţea (1856).

Textele din aceste volume aduc informații exacte, bazate pe documente de arhivă și pe mărturii, constituind un material de referință pentru această temă.

 Titlurile volumelor:

1. Episcop Vasile Aftenie - viața și martiriul

2. Episcop Valeriu Traian Frențiu - viața și martiriul

3. Episcop Ioan Suciu - viața și martiriul

4. Episcop Tit Liviu Chinezu - viața și martiriul

5. Episcop Ioan Bălan - viața și martiriul

6. Episcop Alexandru Rusu - viața și martiriul

7. Episcop Iuliu Hossu - viața și martiriul

8. „Lichidarea” stalinistă a Bisericii Române Unite

9. Desfășurarea pe teren a „lichidării”Bisericii Române Unite în 1948

10. Răspunsul Episcopatului greco-catolic la persecuție (1944-1948)

11. Calea Crucii comună a Episcopatului greco-catolic (1948-1956)

12. Persecuția împotriva Bisericii Române Unite până la moartea episcopului Iuliu Hossu

În anul 1948, România era o ţară ocupată de sovietici, care aveau prezente Armata Roşie, consilieri, agenţi KGB1, societăţi mixte (SOVROM-uri 2 ), iar liderii politici români nu întreprindeau nicio acţiune fără avizul prealabil al Kremlinului. Reamintim că Stalin dăduse ordinul de atac împotriva Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la 2.03.1945. În România, persecuția împotriva Bisericii Catolice (Romano Catolică și Greco-Catolică) a început progresiv, încă din 1944, urmând ca atacul decisiv împotriva ambelor Biserici să fie declanșat de-a lungul anului 1948. Lucrurile s-au desfășurat după cum urmează: 

A. S-a pornit o ofensivă deschisă împotriva Bisericii Catolice în general, care s-a desfășurat de-a lungul întregului an 1948 și urmărea să-i limiteze în mod radical structura și mijloacele de acțiune. 

B. În paralel, s-a lansat „operațiunea de unificare”, adică atacul împotriva Bisericii Greco-Catolice, care a culminat cu un adevărat „asalt” asupra tuturor localităților cu greco-catolici din Transilvania, având drept obiectiv „lichidarea” acestei Biserici și preluarea de către Biserica Ortodoxă Română a tuturor bisericilor greco-catolice, a catedralelor, a unora dintre mănăstiri, precum și a credincioșilor grecocatolici „trecuți” la ortodoxie. 

C. Imediat după „lichidarea” Bisericii Greco-Catolice (la 1.12.1948) s-a trecut la atacul împotriva Bisericii Romano Catolice, care a avut drept obiectiv preluarea de către Securitate a controlului asupra structurilor de conducere ale acestei Biserici.

În timpul desfășurării persecuției, apoi a „asaltului” împotriva Bisericii Române Unite, episcopii greco-catolici nu avuseseră cum să afle ceva despre: 

• „Planul concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie” (Planul Ministerului Cultelor); 

• Înființarea Comisiei CC al PMR care a coordonat „asaltul”; 

• Dispozițiile III și IV ale Ministerului Cultelor, deoarece acestea fuseseră publicate doar în documente interne ale MAI (în schimb, Dispozițiile I și II, cu trecerile în grup și prin capii de familie, le fuseseră accesibile prin presa cotidiană); 

• Cele trei ordine circulare secrete ale Securității. 

• Ei n-au avut cum să realizeze că preluarea bisericilor s-a desfășurat – conform unor ordine secrete, după cum știm astăzi – fără nicio legătură cu „trecerile” la ortodoxie, respectiv cu „procentele” acestor „treceri”. 

După ieșirea din închisoarea Sighet a celor trei episcopi supraviețuitori, la 4.01.1955, aflându-se timp de un an și trei luni în Domiciliu Obligatoriu (D.O.) comun, ei au putut fi vizitați de preoți cu responsabilități din toate eparhiile. Aceștia le-au relatat cele întâmplate în Etapele Iși II ale „asaltului”, în timp ce episcopii erau blocați la reședințe. Dar nici preoții care i-au vizitat, și care fuseseră la rândul lor alungați sau arestați, nu-și putuseră crea o imagine clară și completă asupra Etapei a III-a a „asaltului”.

Planificarea „lichidării” Bisericii Române Unite

În acest volum 8 prezentăm planul, de proveniență stalinistă, proiectat în vederea „lichidării” Bisericii Greco‑Catolice din România. Pe parcurs, va trebui să facem referiri și la modul în care a fost aplicat acest plan. Dar prezentarea efectivă a desfășurării „lichidării” pe teren se va face în volumul 9.

Subliniem încă de la început faptul că evenimentele descrise în volumele 8 și 9 s-au desfășurat doar între anii 1944 și 1948.

 De ce trebuie dovedită și înțeleasă persecuția din ură față de credință, care a dus la moartea episcopilor greco‑catolici?

 a) În primul rând, este o cerință seculară a Bisericii:

 Este bineînțeles necesar să se găsească dovezi de necontestat asupra disponibilității pentru martiriu, pentru vărsarea sângelui, ca și asupra acceptării lui din partea victimei, dar este tot atât de necesar să apară, direct sau indirect, însă întotdeauna într‑un mod moralmente sigur, acel odium fidei [„ura față de credință”] din partea persecutorului. În lipsa acestui element, nu va fi un martiriu veritabil, conform doctrinei teologice și juridice dintotdeauna a Bisericii.

 b) Deoarece persecuția a avut loc la mai multe niveluri, care nu se disting cu ușurință.

Astfel, în urma analizei documentelor și a mărturiilor, s‑a ajuns foarte repede la concluzia că a existat mai întâi o persecuție împotriva Bisericii Române Unite cu Roma (a Bisericii Greco‑Catolice din România) în ansamblul său, iar în cadrul acesteia, unul dintre obiective a fost persecuția împotriva întregului Episcopat, prelungită apoi cu persecuția particulară împotriva fiecărui episcop în parte, până la moartea acestuia.

c) Deoarece înțelegerea persecuției permite înțelegerea cauzei pentru care și-au dat viața episcopii.

În acest sens, există o opinie după care suferința din anchetă sau moartea într‑o închisoare comunistă (cu regim de exterminare) sunt suficiente pentru a dovedi martiriul. Un răspuns clasic la această opinie este dat de Sfântul Toma din Aquino (1225‑1274) în comentariul său la Epistola către Efeseni (3,1): „Nu pedeapsa îl face pe martir, ci cauza […]”. Or, cauza pentru care au murit episcopii se poate clarifica doar dacă se înțelege persecuția.

Peter Kreeft spune despre convertiri că seamănă cu fulgii de zăpadă: nu există două la fel. La fel se poate spune despre forma pe care o va lua lucrarea Noii Evanghelizări în viața fiecăruia dintre noi. Această lucrare va fi diferită în fiecare casă și în fiecare parohie. Felul în care se va desfășura ține de rugăciune și de discernământ.

Dar trebuie să ne implicăm.

„Intraţi prin poarta cea strâmtă”, ne spune Isus, „că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Mt 7:13-14).

 

Dumnezeu nu ne cheamă pe toți să scriem pe un blog sau să fim gazda unei emisiuni la un post catolic de radio. Dar profitând de informarea și formarea pe care ele ni le oferă și folosind propriile noastre conturi de Facebook și Twitter pentru a da mărturie despre credință, putem contribui la Noua Evanghelizare, pentru ca „bogăția infinită a Evangheliei să găsească forme de expresie capabile să ajungă la mintea și la inima tuturor”.

Scott Hahn

 

„Biserica «ce iese în lume» este comunitatea de discipoli misionari care iau inițiativa...  Comunitatea evanghelizatoare știe că Domnul... ne-a iubit mai întâi (1 In 4:19) și, prin urmare, putem face primul pas, putem lua inițiativa fără teamă, mergând în întâmpinarea celorlalți, căutând pe cei de departe și ajungând la răscrucile drumurilor pentru a-i chema pe cei excluși. 

− Papa Francisc, Evangelii Gaudium, nr. 24

Ceea ce Papa Francisc descrie în felul său puternic este Noua Evanghelizare − chemarea de a-l întâlni pe Isus și de a-l aduce în lume. Scott Hahn demitizează această sarcină − care aparține întregii Biserici − astfel încât fiecare dintre noi să fie martor al lui Hristos în fiecare zi, pentru toți pe care îi întâlnim.

Iuliu Hossu – trei portrete/ Iuliu Hossu - Three Portraits, volum bilingv, coordonat de Ruxandra Cesereanu.

Penitenciarul de la Sighet reprezintă polul negativ extrem din memorii. Împotriva degradării cu care sunt întâmpinați în închisoare (împotriva trupului batjocorit): „Băgăm bivolii la grajd!” după cum avertizează un gardian, viața episcopului va fi una de seninătate spirituală și iluminare continuă. Sufletul și spiritul vor compensa felul în care corpul era obstrucționat și pedepsit de autoritățile închisorii (prin foame, frig, mizerie, umilințe). Metoda este aceea a transfigurării: când sunt dezbrăcați de reverende și îmbrăcați în zeghe, clericii greco-catolici sunt transfigurați, percepându-se astfel investiți ca întemnițați pentru dreapta credință. „Aici nu este episcop”, replică Vasile Ciolpan, directorul primitiv al închisorii Sighet, atunci când Iuliu Hossu, la internarea în penitenciar se prezintă ca episcop. Or, tocmai în pofida persecuției și negației din partea autorităților, Iuliu Hossu va continua să fie episcop chiar și în închisoare, devenind „piatră” a Bisericii persecutate, dar supraviețuitoare. Deși i se confiscă rozariul și deși patru ani și șapte luni nu va mai avea permisiunea să liturghisească la Sighet, întrucât este cunoscător pe de rost al liturghiei, episcopul de Cluj-Gherla va liturghisi contemplativ, din adâncul spiritului și sufletului.

„Citeste rar aceste sfaturi. Mediteaza cu calm aceste consideratii. Sunt lucruri pe care ti le spun la ureche, cu incredere de prieten, de frate, de parinte. Si aceste confidente le asculta Dumnezeu”. Astfel introduce autorul, Drumul, prima sa carte si cea mai populara. Prima, pentru ca desi este publicata cu acest titlu in 1939, era o refacere a precedentei carti Consideratii spirituale.

 

999 de puncte de meditatie – numarul este dictat de devotiunea autorului fata de Preasfanta Treime – „pentru a face sa iasa la iveala vreun gand care sa te miste; astfel vei imbunatati viata ta, te vei indrepta pe drumuri de rugaciune si de Iubire, si vei deveni in sfarsit un suflet cu o judecata sanatoasa”, sunt cuvinte tot din prolog. 999 de ganduri care cuprind in toate aspectele vietii crestine ale aceluia careia vrea sa fie si sa se comporte ca fiu al lui Dumnezeu in mijlocul lumii: de la caracterul de apostolat, trecand prin rugaciune, munca si virtuti.

 

„Mare parte din aceasta carte” declara autorul unui jurnalist al lui Figaro in 1966, „am scris-o in 1934, incercand sa sintetizez experienta mea preoteasca pentru folosul sufletelor de care aveam grija, fie ca erau sau nu din Opus Dei. Nu este o opera rezervata membrilor lui Opus Dei: a fost scrisa pentru toti, chiar si pentru necrestini. Drumul trebuie citit cu un minim de spirit supranatural, de viata interioara si de implicare apostolica. Nu este un cod pentru omul de actiune. Vrea sa fie o carte care sa induca la intrarea in raport cu Dumnezeu si a-l iubi, si pentru a sluji pe toti oamenii”.

 

Drum este un adevarat best seller al literaturii spirituale si poate fi considerat un clasic. S-au vandut 4.500.000 de copii in diferite editii in 44 de limbi.

O carte care răspunde la multe din întrebările pe care ni le punem cu toții în legătură cu starea creștinismului zilelor noastre...

„Întrebarea pe care vreau s-o schiţez în această carte este una din cele care mă tulbură adânc, ea mi se pare insolubilă în stadiul actual al cunoştinţelor mele şi îmbracă aspectul grav al unei ciudăţenii istorice. Poate fi formulată cât se poate de simplu: cum se face că dezvoltarea societăţii creştine şi a Bisericii a dat naştere unei societăţi, unei civilizaţii, unei culturi, în totală opoziţie cu ceea ce citim în Biblie, cu ceea ce constituie textul indiscutabil al Torei, al profeţilor, al lui Iisus şi al lui Pavel în acelaşi timp? Am zis bine, în totală opoziţie. Căci contradicţia nu se manifestă doar într-un singur punct, ci în toate punctele. Aşa încât, pe de o parte, creştinismul a fost acuzat de o mulţime de greşeli, de crime şi de minciuni, străine de spiritul textelor şi al inspiraţiei originare, iar, pe de altă parte, Revelaţia a fost modelată progresiv, reinterpretată în practica de zi cu zi a creştinătăţii şi a Bisericii.” Jacques Ellul

Meditațiile despre Crăciun sînt răspunsurile mele interioare la provocările evenimentului Întrupării, răspunsuri pe care le-am pregătit folosindu-mă de intuițiile unor Părinți ai Bisericii, filozofi, teologi, scriitori și artiști. Asemenea meditației introductive și celei finale, celelalte din cuprinsul volumului au un caracter filozofic, teologic și literar. Prima meditație poate fi subintitulată „Crăciunul filozofilor”, pentru că propun aici o analiză scurtă a modului în care s-au raportat cîțiva filozofi moderni și contemporani la sărbătoarea Nașterii Domnului. Printre aceștia se numără: Georg Friedrich Hegel, Jean-Paul Sartre sau Edith Stein. Ultima meditație are un caracter literar specific, pentru că este o analiză teologico-literară a ideii de Crăciun la poetul Vasile Voiculescu. Scopul introducerii acestui text este evidențierea specificului sărbătorii Crăciunului în România, țară punte între Orient și Occident, deci punerea în lumină a Crăciunului din creștinismul oriental.

Neîndoielnic, păstrarea echilibrului dintre latura sacră și cea profană a Crăciunului ține de misiunea instituțiilor religioase, a Bisericii. Astăzi fenomenul secularizării pare mai puternic decît rezistența sacrului din educația ce se propune în familie sau în școli. Se scriu cărți alarmiste, se publică studii, cifre și tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește viitorul nu doar al sărbătorii Crăciunului, ci și al creștinismului ca atare. Totuși, istoria religiilor și, în special, istoria creștinismului nu încurajează disperarea. Nu mai vorbesc de credința și rugăciunea din inimile celor ce cred, care se transformă pe ei înșiși în bastioane ale rezistenței de neînfrînt. (Wilhelm Dancă)

Textul cărții de față a fost găsit, sub formă de papirus, într-o grotă din Munții Libanului de către un botanist în căutare de plante medicinale. Botanistul a tradus papirusul din greaca veche în latină, iar mai multe întâmplări i-au comunicat necesitatea imperioasă de a-i transmite conținutul întregii lumi.
    Acest text unic ne împărtășește o altă perspectivă asupra vieții Mântuitorului și ne redă nediluat mesajul Său: iubirea universală. Îndemnul iubirii dintre oameni și al regăsirii de sine prin atenția față de Celălalt devine cu atât mai necesar în ziua de azi, când dezbinarea și individualismul par să domine relațiile dintre oameni. Simplitatea, forța și sacralitatea mesajului christic își manifestă astfel puterea atemporală de a sătura foamea lumii – nu foamea trupului, ci foamea sufletului omenesc.

Prefață de Andrei Pleșu

Traducere și note de Tatiana Niculescu

 

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

Paginile dense și precise pe care Teodor Baconschi le consacră sfinților-mimi și nebunilor întru Hristos descriu un tip ideal, realizat prin mijlocirea unor experiențe particulare. Rîsul și deriziunea sînt armele acestor oameni spiritualizați, care desfid lumea din iubire față de Dumnezeu, ironizează cu smerenie puterea structurilor ecleziastice, așa cum denunță, de dragul autenticității, pietatea conformistă. Hohotele lor – pe care mulți le asociază prea ușor cu grosolănia sau țicneala – atestă, înainte de orice, deplina lor libertate de copii ai lui Dumnezeu. (Michel Meslin)

Cititorul acestei cărți va descoperi o viziune proaspătă, mai puțin sever-hieratică, asupra creștinismului bizantin, definit prin simțul unei sacralități deschise, care nu se opune și nici nu se substituie profanului. Teodor Baconschi ne ajută poate să presimțim – și deci să regăsim – acel mod de a fi „aureolat de voioșie”, al cărui secret părea pierdut. (Olivier Clement)

Sri Ramana Maharshi este unul dintre cei mai respectati maestri spirituali pe care i-a dat vreodata India. Prezenta lui puternica, investigatia asupra Sinelui – doctrina lui desavarsita, ca si viata lui exemplara atrag noi discipoli chiar si in ziua de azi. Aceasta carte este povestea vietii unuia dintre cei mai apropiati discipoli ai lui Bhagavan, care a fost Annamalai Swami,

scrisa de catre David Godman, cautator fervent al adevarului si invataturilor spirituale autentice.

Marturia lui Annamalai Swami despe viata traita alaturi de Bhagavan s-a dovedit a fi atat de revelatoare si transformatoare, incat a sfarsit prin a deveni o carte intreaga, cea de-a patra scrisa de catre David Godman despre Sri Ramana si discipolii sai. Traind in apropierea Maestrului aproape toata viata sa, Annamalai Swami intruchipeaza in relatia sa cu Bhagavan
o intalnire tipica intre Guru si discipol, o calatorie spirituala profunda ce scoate in evidenta gratia Maestrului pentru devotul care i se daruieste in mod neconditionat.

Din 1976, cand a ajuns pentru prima oara la ashramul lui Ramana Maharshi de la Tiruvannamalai, si pana in prezent, David Godman a scris peste 16 lucrari dedicate lui Sri Ramana, invataturilor acestuia si discipolilor sai. El a devenit cunoscut prin antologia Fii ceea ce esti, care reuneste conversatii cu diferiti cautatori, veniti la ashramul lui Bhagavan pentru indrumare spirituala.

Pe lângă textele preluate în Noul Testament, literatura creştină a primelor secole numără şi o serie de texte numite „apocrife” („ascunse”) deoarece ele se citeau în privat. Până în secolul al IV-lea nu există o graniţă clară şi unanim acceptată între textele canonice şi celelalte. Dimpotrivă, unele texte considerate iniţial „canonice” au devenit ulterior „apocrife” şi invers.

Pereţii bisericilor sunt pline de scene care-şi au fie originea, fie primele atestări în această lite-ratură. Evangheliile din volum, selectate, introduse şi adnotate de Cristian Bădiliţă, specialist al creştinismului timpuriu, alcătuiesc un vast „roman cristologic”. Ele sunt de factură populară şi au influenţat atât spiritualitatea, cât şi iconografia. Credincioşii, teologii consacraţi sau în formare vor descoperi o altă faţetă a propriei Tradiţii; cititorul de bun-gust va savura pagini de un farmec şi de o densitate unice în literatura lumii.

Este o carte vie, fiindca s-a nascut dintr-o apriga lupta purtata in campiile adevarului.

Este o carte-raspuns, chiar daca intrebarile se ascund undeva in zarea incarcata de amenintari, ce inconjoara trupul fragil, dar curat al Ortodoxiei.

Este o apologie de un actualism stringent, un vademecum care va constitui pentru multa vreme un reper absolut.

Pr. Prof. Ion Buga

 

Cartea aceasta, ca si intreaga opera a preotului teolog grec, marturiseste despre un suflet care arde de ravna pentru Ortodoxie, pentru acea parte a Crestinismului ramasa, prin vremuri – in ciuda celor mai inversunate atacuri ale vrajmasului – Sfanta si fara de prihana.

 

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Prima ediţie ce alătură textului original, grecesc, o traducere într-o limbă modernă.

Un autor renumit pentru talentul său lingvistic (cunoştea patru limbi străine, lucru rarisim în Antichitate), dar cu o scriitură aluzivă, criptică, aproape cifrată.

Preot ortodox, Alphonse Goettmann dialogheaza aici cu Karlfried Graf Durcheim, a carui invatatura a marcat o intreaga generatie de cautatori spirituali.Mistica crestina - in special cea a lui Meister Eckhart - si psihologia abisala a lui Carl Gustav Jung au un loc important in aceasta invatatura, ca si meditatia Zen, a carei practica Durckeim a studiat-o direct cu calugari buddhisti japonezi.

Tratatul "Despre adevarata religie" constituie marturia preocuparilor lui Augustin pentru asimilarea traditiei filozofiei grecesti in teologia crestina.

Omilia „populara", comentariul savant si adnotarea filologica, toate prezente in acest volum, ne dezvaluie modul in care Antichitatea crestina s-a raportat la text, la textul privilegiat.

Reformarea Bisericii apusene s-a desfasurat pe durata mai multor secole, intre anii 1300 si 1700. Teologia lui Martin Luther a fost doar punctul culminant al unui proces inceput anterior prin Hus si Wycliffe, care au expus opinii diferite de invatatura oficiala a Bisericii.

Ghidul parintelui-profesor Vasile Raduca, publicat acum intr-o editie revazuta si adaugita, s-a nascut din intrebarile noastre, ale celor lipsiti de sansa unei educatii religioase: intrebari cu raspunsuri simple, despre prescriptiile crestine pentru viata de fiecare zi, si intrebari dificile, despre sensul acestor prescriptii si dogma care le-a generat.

Intelepciunea e savoare: ea inseamna a gusta din cunoasterea Celui cu totul altul. Credinta inseamna certitudinea ca aceasta cunoastere e nesfarsita, ca savoarea ei e inepuizabila. Textele acestei colectii se refera la o asemenea cunoastere, la stradania de a o atinge, de a-i simti gustul veritabil.

"Omenirea mereu a trecut prin momente de criză și de mari pandemii, de lepră și de ciumă, de uitare și deznădejde, iar Biserica mereu a îndreptat atenția lumii către busola care ne poate călăuzi pașii și care ne dă un sens și un rost în viață: Isus Cristos. Surprinși, am constatat că nimeni nu ne poate fura rugăciunea – nici chiar o pandemie – rugăciunea care ne ține aproape de Domnul și ne menține un tonus al vieții.

Cartea pe care o ținem în mâini este într-un „alt” fel tot o carte de învățăminte, de îndemnuri, de rugăciuni. Felicitări Părintelui Alexandru Buzalic pentru munca depusă și pentru bucuria cu care ne o dăruie nouă, tuturor."

† Dr.Virgil Bercea

Oradea, 6 iulie 2020

De obicei, comentariile patristice la cartea Genezei le asociem cu cateheza baptismală a Părinților Bisericii, fapt cu totul justificat, dar, într-un sens mai larg, prin comentarea acestui bun comun al iudaismului și al creștinismului reprezentat de cartea Genezei, aceiași Părinți ai Bisericii reiau, cu siguranță, elemente provenind din iudaism: cum ar fi, de exemplu, preluarea metodelor de exegeză sau propunerea unor interpretări convergente ale acestor texte, fapt care dovedește că, încă din primele secole, deosebirea dintre iudaism și creștinism nu ieșea atât de tare în evidență cum am fi înclinați să credem.

 Marie-Anne VANNIER 

Preocupat de problematica teologiei în istorie, Henri de Lubac (1896-1991) a fost un teolog de factură tomistă, influențat de ideile lui Maurice Blondel, Joseph Maréchal și Pierre Rousselot. Opera sa prezintă toate trăsăturile teologiei catolice a secolului XX: indiscutabila fundamentare biblică și patristică, deschiderea către dialogul necondiționat de apartenența la catolicism, aprecierea aspectelor valoroase ale gândirii moderne și mai ales, căutarea de soluții la noile provocări cu care se confrunta nu numai Biserica, ci întreaga omenire.

-Marina Cristea

---

H. de Lubac a încercat, printr-o analiză reflexivă, să stabilească principiul vieţii morale: atracția Iubirii divine, care îi cheamă pe toţi oamenii, îl poate mișca pe cel care are conştiinţa păcatului şi acceptă darul divin, care îl eliberează. Cele două elemente care par să se opună: iubirea gratuită a lui Dumnezeu Tatăl şi conştiinţa păcatului se contrapun în felix culpa („fericita vină”). Iertarea Tatălui este interioară conștiinței care se recunoaşte păcătoasă şi reciproc. Morala se sprijină concret pe elanul mistic, fără de care „viaţa morală riscă să fie doar o refulare”, pe care o evită prin conştiinţa păcatului. Dimpotrivă, „dorind o eliberare ale cărei practici trebuie să-i servească ca instrument, omul merge până la renegarea a ceea ce constituie condiţia sa de ființă dependentă şi ar vrea, ca să spunem aşa, să nu se fi născut, adică, să nu existe, să nu fi trebuit să se nască.

---

Henri de Lubac (1896-1991), călugăr iezuit, cardinal din 1983, a fost unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX.

Coordonator Madeea Axinciuc

Lectura în limba ebraică Prim-Rabin Rafael Shaffer

Traducere, transliterare și note de Madeea Axinciuc, Ioana Bujor, Rodica Gurămultă, Gabriela Myers, Alina Tăriceanu, Beniamin Chircan, Sabina Avram, Ioana Zamfir, Gabriel Victor Bâclea, Andrada Chioveanu

Volumul conține traducerea din ebraică a primei părţi din Cartea Psalmilor, după textul masoretic din Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1977), care preia, în cea mai îngrijită variantă completă de pînă acum, manuscrisul Codex Leningradensis. Este prima traducere academică, neconfesională a Psalmilor din limba ebraică în limba română, realizată de o echipă formată din doctoranzi și cadre universitare care au absolvit Programul de Studii Iudaice și/sau Programul de Studii Religioase – Texte și Tradiţii din cadrul Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine a Universităţii din București. Textul este completat de un material audio, cu cinci psalmi în limba ebraică în lectura dlui Rafael Shaffer, Prim-Rabin al României.

În luna martie a anului curent, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol (Istanbul) a emis un document amplu despre învățătura socială a Bisericii Ortodoxe: „For the Life of the World: Towards a Social Ethos of the Orthodox Church”. Textul documentului a fost tradus în 12 limbi. Documentul are o importanță deosebită prin tematica abordată și prin viziunea teologică propusă, fiind o încercare reușită de a pune în dialog Ortodoxia cu problemele lumii contemporane.

„Documentul își dorește să reflecte viziunea despre lume și misiune a Patriarhiei Ecumenice, așa cum a fost aceasta exprimată de‑a lungul secolelor și pînă în prezent. Deși structura și stilul acestui text au un caracter oficial, comisia care a redactat documentul s‑a străduit să evite formule abstracte goale și să ofere propuneri morale concrete. În plus, intențiile documentului au o dimensiune pur pastorală; analiza pe care o face situației contemporane își dorește să fie una plină de compasiune, criticile strict constructive, iar îndemnurile smerite din punct de vedere academic. În plus, documentul a fost redactat cu dorința reală de a învăța nu numai din înțelepciunea generațiilor anterioare, ci și din greșelile lor, precum și cu dorința de a învăța unii de la alții în comuniunea Bisericii. În acest context, membrii comisiei trimit această lucrare Bisericii în ansamblul ei ca o etapă preliminară către un dialog teologic mai amplu și ca un sprijin pentru creșterea duhovnicească a credincioșilor ortodocși”. (din prefața semnată de David Bentley Hart și John Chryssavgis)

Ce ar face Papa Francisc?

Aducând nevoiașilor vestea cea bună

“Ce ar face Papa Francisc? este un amestec reconfortant de istorioare personale, spiritualitate iezuită și învățături papale, combinând cu iscusință anecdota și cunoașterea interioară în aceste pagini bine scrise. Pentru toți cei care doresc să accepte chemarea Papei Francisc de a trăi mai aproape de Isus, Salai este ghidul perfect: plin de duh, înțelept și provocator.”

– Austen Ivereigh, autorul cărții Marele reformator: Francisc și devenirea unui Papă radical

---

“Printr-o analiză clară și convingătoare, Salai ne deschide o fereastră către inima Papei Francisc, permițându-ne să aruncăm o privire în izvorul din care Sfântul Părinte vorbește despre tandrețea cu care ne iubește Dumnezeu și despre nevoia ca toți credincioșii să aducă acea iubire într-o lume care o așteaptă. Recomand cu căldură această carte tuturor celor care doresc să răspundă la chemarea Papei Francisc de a deveni mijlocitori și misionari plini de bucurie ai milostivirii.”

– Episcop Frank Caggiano, Dieceza de Bridgeport

---

“Într-o narațiune alertă și captivantă, Salai dezvăluie Bucuria Evangheliei, punând în lumină planul înflăcărat al Papei Francisc pentru evanghelizarea celor marginalizați. Rezultatul este o imagine de ansamblu mobilizatoare care cere cu insistență acțiunea evanghelizatoare în orice loc și pentru fiecare om.”

– Dale Recinella, capelanul condamnaților la moarte din Florida și autor

---

 “Cred că Papa Francisc ar fi mândru de această carte și de omagiul pe care îl aduce mesajului său. Se numără printre acele lucruri care te fac să fii mândru că ești catolic.”

– James Lee Burke, cel mai bine vândut romancier în clasamentul publicației New York Times

---

 “Sean Salai, S.J., se dovedește a fi un însoțitor și un ghid excepțional ca să învățăm să-l «descifrăm» pe primul nostru papă iezuit și să ne familiarizăm cu spiritualitatea în care acesta s-a format. Cartea Ce ar face Papa Francisc? va avea un impact deosebit, hipnotic aș îndrăzni să spun, asupra multor cititori și o recomand în special elevilor și studenților.”

– Elizabeth Scalia, autoare și editorul versiunii în limba engleză al website-ului catolic internațional Aleteia.org