Religie & Spiritualitate

Prefață de Walter Hooper

„Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.

Descoperă o colecție bogată de rugăciuni si acatiste tradiționale ortodoxe, menite să te ghideze în drumul tău spiritual și să-ți ofere alinare în momentele dificile. Cartea noastră de rugăciuni te va ajuta să te conectezi cu Dumnezeu, Maica Domnului și Sfinții, oferindu-ți un sprijin spiritual neprețuit în viața de zi cu zi.

Prezenta lucrare a Parintelui prof. Vasile Muntean este structurata in sase capitole si cuprinde o expunere detaliata a marturiilor prezentei romanilor in sursele bizantine, a contingentelor Bizantului in diverse structuri romanesti, a situatiei bisericesti din Tarile Romane si a legaturilor acestora cu Bizantul, precum si a influentelor din diferite domenii culturale si a imprumuturilor lexicale.

„Fara Evanghelii, Giulgiul ar ramane, in realitate, o enigma indescifrabila si, daca privim in sens invers, Evangheliile primesc o confirmare neasteptata din partea relicvei de la Torino. Pare ca nucleul genetic al credintei crestine, Moartea si Invierea lui Iisus din Nazaret, ar fi fost fotografiat intr-un instantaneu care rezuma cele mai importante momente din istorie. Si tocmai din aceasta cauza, Giulgiul a fost uneori definit drept a cincea Evanghelie sau Evanghelia stiintifica”. - Emanuela MARINELLI, Marco FASOL

Volumul de față oferă publicului românesc în general, iar clerului, monahilor și credincioșilor ortodocși în special, o nouă ediție a celui mai citit și mai cunoscut comentariu omiletic asupra Evangheliei după Matei, socotită de tradiție prima Evanghelie în ordine cronologică. Autorul tâlcuirii acestei „scrisori de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni”, cum o numește chiar el, este Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari, mai profunzi și mai echilibrați exegeți ai creștinătății.

Retorul roman – plasat cronologic între apologeții secolului al III-lea și Părinții teologi din veacul de aur al domeniului, al IV-lea – s-a bucurat de șansa istorică a cronicarului ce trăiește pe viu tranziția de la epoca persecuțiilor crâncene la triumful credinței creștine. Martor privilegiat, alături de Eusebiu de Cezareea, al mirabilei transformări din viața Bisericii de după momentul Mediolanum (313), apropiat al împăratului Constantin cel Mare, Lactanțiu istorisește îndeosebi ce a văzut și a experimentat pe cont propriu: de aici derivă, de pildă, valoarea excepțională a scrierii sale Despre morțile persecutorilor (De mortibus persecutorum). Însă el reprezintă astăzi mult mai mult decât cel dintâi filozof al istoriei din perspectivă hristocentrică – el fiind primul teolog latin autor de Summae – sau decât o inestimabilă sursă de informații istorice, culturale și literare privind epoca respective.

Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Ilustrații de Oana Gîrneț

Drumul de mii de ani al unei cărți care a schimbat lumea

Într-un stil limpede și convingător, Wilhelm Tauwinkl, unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul teologiei și al filologiei biblice de la noi,  le povestește tinerilor cititori cum a ajuns Biblia să fie gândită, transmisă din om în om, scrisă și apoi adunată în Scripturile Bisericii creștine, pe care le cunoaștem astăzi.

Deslușindu-ne fascinanta istorie a cărții care stă la temelia culturii noastre, Povestea Bibliei ne invită într-o călătorie pe firul timpului, care începe cu mii de ani în urmă, în Țara Sfântă.

Odată ajunși acolo, vom fi martori la nașterea poporului de la care avem Biblia, vom descoperi cum au apărut primele sisteme de scriere, vom vedea cum s-au ridicat civilizațiile Antichității și vom asculta în jurul focului, la șezătorile din Canaan, poveștile, proverbele și poeziile care vor fi adunate în cartea de mai târziu. Străbătând veacurile, îi vom vedea la lucru pe autorii, scribii, editorii și traducătorii care ne-au dat Biblia așa cum o știm astăzi și vom descoperi cum de este cu putință ca o carte al cărei drum a început cu mii de ani în urmă să înrâurească muzica, literatura și arta până în zilele noastre.

În cele din urmă, la capătul acestei călătorii, vom înțelege că Biblia este o carte vie, care evoluează odată cu vremurile, revelând noi înțelesuri pentru fiecare generație de cititori.

Acestă carte adună cele mai îndrăgite parabole pentru copii, ilustrate cald şi accesibil, menite să-i ajute să înţeleagă iubirea, iertarea şi bunătatea lui Dumnezeu, fiind uşor de folosit în familie sau la clasă şi un dar potrivit pentru orice aniversare sau sărbătoare.

Adrienne von Speyr prezintă rugăciunea ca participare reală la viața interioară a lui Dumnezeu, în care omul, prin credință și convertire, este introdus într-un dialog viu, trinitar, ce dă sens întregii sale existente.

Numai credința are în sine o speranță împlinitoare – şi nu o agăţare goală de viitor - pentru că, dincolo de toate etapele intermediare temporale, ea îl prinde pe Împlinitor, ba nu, este prinsă de El. Ea vrea să prindă acel scop care a prins-o deja dintotdeauna (Filipeni 3,12-13).

Un adevărat tezaur de înțelepciune și de spiritualitate, în care Papa Benedict al XVI-lea îmbină erudiția biblică, pasiunea pentru Părinții Bisericii – în special pentru Augustin – și o interpretare a istoriei în cheie teologică. „Aceasta este adevărata boală a timpului nostru: faptul că Dumnezeu nu este realitate, iar realitate sunt doar lucrurile care pot fi atinse. Dacă este așa, trăim cu adevărat într-o orbire teribilă, excluși de la adevărata realitate, de la lumina lui Dumnezeu, de la frumusețea lui Dumnezeu. Realitatea este înainte de toate Dumnezeu: numai dacă îl vedem pe Dumnezeu, vedem bine și restul și putem găsi drumul.”– Benedict al XVI-lea

„În această carte, scriu ca de la amator la amator, vorbind despre greutăţile pe care le-am întâlnit sau despre iluminările de care am avut parte când am citit Psalmii, cu speranţa că ea ar putea să-i intereseze ori chiar să-i ajute, uneori, pe alţi cititori nepricepuţi. Aceasta nu este o lucrare «apologetică». Nu voi căuta să-i conving pe necredincioşi de adevărul creştinismului. Mă adresez celor care deja cred sau celor care sunt gata să-şi «suspende necredinţa» pe parcursul lecturii. Un om nu poate să apere întruna adevărul; mai trebuie să aibă uneori vreme să se şi hrănească din el.“  — C.S. LEWIS

Ediţie revăzută, întregită cu o nouă introducere, a celor trei cărţi

„Să nu uitați niciodată că noi suntem încă primii creștini. Dezbinările actuale dintre noi sunt, să sperăm, o boală a copilăriei: abia acum ne ies dinții. Fără îndoială că lumea din afară crede tocmai contrariul, susținând că am muri de bătrânețe. Dar au mai crezut așa de foarte multe ori. Iarăși și iarăși s-a crezut că se apropie sfârșitul creștinismului, din cauza persecuțiilor din afară sau a descompunerii dinăuntru, din cauza ridicării mahomedanismului, din cauza progresului științelor naturii, din cauza ridicării marilor mișcări revoluționare anticreștine. Dar lumea a fost dezamăgită de fiecare dată.“ — C.S. LEWIS

„C.S. Lewis are capacitatea unică de a face teologia să devină o căutare atractivă, tulburătoare și fascinantă.“ – Times Literary Supplement

Pe copertă: Jan Brueghel cel Bătrân, Predica de pe munte (detaliu)

Este important pentru noi astăzi, când lumea exterioară exercită asupra simțurilor noastre o putere fantastică de împrăștiere în cele din afară, să încercăm să ne interiorizăm, să ne adunăm mintea din împrăștierea ei pentru a o ajuta să coboare în inimă. Cum să-ți cobori mintea în inimă?! Este aceasta o figură de stil, o metaforă? Da, însă o metaforă care exprimă o mare realitate. Mintea, după cum ne învață Părinții ascetici, este o energie a inimii, își are sediul în inimă. Omul se concentrează în inima sa, se recapitulează pe sine, cu toată ființa, în inimă. Dar nu numai ființa noastră, ci toată creația, întreg Universul se concentrează în inimă. Când reușim, prin rugăciune, să pătrundem în inimă, atunci trăim sentimentul că nu mai suntem despărțiți de nimeni și de nimic, că totul trăiește în noi, că suntem una cu toată creația.

Acest volum este dedicat hristologiei palamite. El analizează, paradoxal, doar două predici: Omilia a XVI-a și Omilia a LVIII-a. Ar putea să pară curios de ce am ales această modalitate de lucru și de ce nu am purces la o deslușire omiletică și a altor cuvântări. Răspunsul va putea fi găsit în paginile acestei cărți, dar el poate fi rezumat și aici în câteva cuvinte: aceste două predici sunt monumente dogmatice de importanță majoră. Ele descriu cu rafinată înțele-gere teologică taina cea mare a Întrupării și a Nașterii Domnului. Nu sunt simple înșiruiri de adevăruri dogmatice, ci reprezintă zbaterea Sfântului Grigorie Palama de a scoate la lumină, în predică, într-un mod cât mai accesibil, adevărul înomenirii Logosului.

Aceste două omilii pot fi, așadar, modele pentru predicatorul și catehetul de astăzi, dar ele constituie, cu siguranță, o sursă importantă și pentru dogmatiștii care ar dori să pună în evidență acribia exprimării de către Sfântul Grigorie Palama a adevărului dogma-tic. De aceea, am ales să facem multe conexiuni între ideile din aceste două omilii și idei similare prezente la diferiți alți Părinți sau teologi contemporani. Am privilegiat, în mod special, conexiunile dintre teologhisirea Sfântului Grigorie Palama și cea a Cuviosului Sofronie Saharov.

Autorul

Pentru ca Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatal care M-a trimis, Acela Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc; si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. Deci cele ce vorbesc Eu, precum mi-a spus Mie Tatal, asa vorbesc” (In. 12, 49-50)

Aduce aminte poporului iudeilor cele ce i s-au propovaduit inainte prin Moise despre El si, aratandu-le lipsa de evlavie, in mod cuvenit ii mustra pe fata ca niciun indemn nu i-a facut sa respecte Legea, desi s-a crezut ca a fost data de Dumnezeu. Ceea ce a spus Moise despre Hristos e cunoscut tuturor, dar, din necesitatea de a fi inteles, voi repeta si eu: „voi scula din mijlocul fratilor lor, ca pe tine”, adica Datator de Lege si Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni (Deut. 18, 18). „Si voi pune cuvintele Mele in gura Lui si El va grai tot ce-I voi porunci Eu. Iar cine nu va asculta cuvintele Mele pe care prorocul Acela le va grai in numele Meu, aceluia ii voi cere socoteala” (Deut. 18, 18-19). In acelasi text, Domnul nostru Iisus Hristos invinuieste norodul ingamfat al iudeilor, ca pe unul ce se opune lui Dumnezeu Tatal. Si, spunand ca a primit porunca de la El sa nu graiasca de la Sine, Se arata pe Sine Insusi ca fiind prorocul cel vestit mai inainte prin Lege si anuntat de mai inainte prin glasul lui Dumnezeu Tatal.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu este doar un simbol al curajului, ci și un ajutor viu pentru cei care i se adresează cu credință. Ajutorul Sfântului Gheorghe în diferite împrejurări ale vieții s-a arătat prin izbăvire din primejdii, alteori prin vindecări neașteptate, prin ocrotire în momente de cumpănă sau prin întărirea credinței în clipe de încercare. Puterea lui nu izvorăște din forța omenească, ci din harul lui Hristos, pe care îl împărtășește celor ce îl cheamă în rugăciune. Astfel, fiecare rugăciune devine o punte între viața noastră de zi cu zi și curajul, credința și jertfa sfântului. Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dacă veţi revărsa aroma bunei miresme a lui Hristos, co­piii voştri vor fi bineînmiresmaţi înaintea oamenilor, vă vor fi bucurie şi mângâiere. Să vă educaţi copiii prin puterea exemplului personal! - Sf. Luca al Crimeei Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă?

Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren - copii frumoși, care-mi citiți povestea -, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care se poate întâmpla să ne simțim singuri sau să ne fie foarte, foarte teamă, să nu uităm niciodată că Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor, e întotdeauna în ultimul vagon! Stă acolo, veghează și nu așteaptă decât să fugim spre El, cerându-I ajutorul.

Monahii au jucat un rol hotărâtor în formarea concepției despre viața duhovnicească în Răsăritul creștin. Încă de la originile sale, viața monahală a fost imaginea vieții creștine autentice. Dornici să păzească toate poruncile lui Hristos, monahii sunt, așadar, adevărații și autenticii creștini. În zilele noastre, creștinul modern face o deosebire mult prea mare între „mântuire” și „desăvârșire”. Or, zice Sfântul Ioan Hrisostom: „Sfintele Scripturi nu spun nimic despre o atare deosebire, ci tuturor li se cere să ducă viața monahilor, chiar dacă sunt căsătoriți”. Fidel Sfinților Părinți, Răsăritul nu cunoaște paralelismul tipic occidental între „poruncile” și „sfaturile” evanghelice, primele obligând pe toți creștinii, iar celelalte doar pe monahi. Instrumente ale virtuții, mijloace de dobândire a „virtuților duhovnicești”, făgăduințele sărăciei, castității și ascultării sunt necesare deci pentru toți creștinii. Monahii se deosebesc de restul creștinilor doar prin radicalismul asumării lor. Fuga de lume, ascetismul riguros, rugăciunea și munca de zi cu zi a monahilor tind de fapt spre realizarea spirituală a Botezului: curățirea în om a chipului lui Dumnezeu care a fost întinat de păcat și redarea strălucirii sale originare în comuniune cu Arhetipul său divin.

„Când vlădica intra în altar - își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev -, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea asemenea unui om fără de trup. Odată, în timpul Liturghiei, un copil a exclamat: „Vlădica, miroși a Rai!” Prin cuvintele sale nevinovate, copilul exprimase ceea ce era aproape cu neputință de redat în cuvinte...

Scrisori indiene, una dintre puținele scrieri ficționale ale sfântului, continuă tradiția romanului epistolar în cheie polemică: trei soli ai unui maharajah din Malabar cercetează Europa tulburată de Marele Război, dezamăgiți de materialismul ei îngust, și află în Serbia și Balcani o înrudire neașteptată, istorică și spirituală.

În mentalitatea modernă, într‑o lume post‑creş­tină, desacralizată şi secularizată, Dum­­nezeu nu mai are loc, iar Evanghelia nu mai este auzită. Spec­tacolul credinţei nu mai încântă pe nimeni, iar în lumea aceasta nu există nici o urmă de miracol. Credinţa reli­gioasă apare ca un stadiu infantil al conştiinţei umane, fiind înlocuită avantajos prin tehnică, psiha­naliză şi solidaritate socială.

Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a Sfinților Părinți, părintele dovedindu-se un remarcabil cunoscător al scrierilor patristice, din care se inspiră constant și la care face neîncetat referire.

Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în fața durerii, a întrebărilor și a încercărilor vieții. Tăcerea Celui Atotprezent nu e însă absență, ci o altă formă de prezență. Sub impresia că Dumnezeu Se ascunde, rugile par a ni se rostogoli în abisul tăcerii - în schimb, iau calea veșniciei, ridicându-se deasupra timpului mărginit și perisabil.

Schimbarea este iubirea de Dumnezeu, căruia tu îi dedici totul. Aduc această carte în viețile voastre ca o schimbare în credințele pe care le aveți, dictate de reguli și dogme știute, fără ca intenția Mea să fie perturbatoare de liniște, aducând o cunoaștere de informații care să contribuie la buna funcționare a vieții pe Pământ, totodată împlinind în totalitate, prin împletirea de cuvinte, o bucurie și o pace în sufletele voastre, ce sunt părticele din întregul Meu numit DUMNEZEU. (DANIELA GRIGORE)

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor‑Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Sorin‑Ioan Loghin, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

Dipticul 1–2 Regi continuă firul narativ al cărților 1–2 Samuel, înfățișând evoluția poporului Israel sub domniile regilor care s-au succedat după moartea lui David. În structura sa pot fi identificate mai multe macrosecțiuni unitare. Prima (1 Regi 1–11) constituie o evaluare a domniei regelui Solomon. Dacă în capitolele de început suveranul e o figură eminamente pozitivă, în cele ulterioare portretul său capătă zone de umbră. Loialitatea regelui față de Dumnezeu este subminată de cultele idolatre ale numeroaselor sale soții, iar excelentele relații diplomatice și comerciale cu Egiptul sunt indiciul că succesul poate fi o capcană. Epoca solomoniană, în care disensiunile sociale și politice au dus la dezbinarea regatului în Regatul de Sud, cu sediul la Ierusalim, și Regatul de Nord, cu reședința la Samaria, este dovada că fastul și decadența sunt fețe ale aceleiași monede.

Declinul constant al celor două regate este subiectul macrosecțiunii 1 Regi 12– 2 Regi 17, partea centrală a dipticului 1–2 Regi, unde cititorul va întâlni o varietate de personaje subsumate unuia din cele două roluri dominante: regele (puterea politică) și profetul (puterea spiritual-carismatică). Distrugerea Regatului de Nord de către asirieni în 721 î.H. constituie un semn rău-prevestitor pentru locuitorii micului regat al lui Iuda. Intrat într-un declin care nu mai poate fi oprit, Regatul de Sud va pieri la rându-i în 587 î.H., când Ierusalimul este cucerit de babilonieni.

Volumul de față, 1 și 2 Regi, este al șaselea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al treilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Armand Jean le Bouthillier de Rancé (1626-1700) a fost un abate francez care, după o tinerețe lumească, s-a retras la abația La Trappe, inițiind o reformă strictă bazată pe austeritate extremă, tăcere și muncă fizică. Această mănăstire a devenit nucleul unui nou ordin monahal, trapistii (cistercieni), care continuă și astăzi să urmeze idealul său de pocăință radicală. Prin scrierile și exemplul său de viață, Rancé a devenit o figură centrală a spiritualității secolului al XVII-lea, reactualizând rigoarea monahismului primitiv într-o epocă de relaxare a moravurilor bisericești.

Prefață de Teodor Baconschi

„În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a lumii mediteraneene, așteptând profetic convertirea împăratului Constantin. În volumul de față, datele enciclopedice se aliază cu nervul reportajului, racordul contemporan înviorează decorurile pândite de Antichitate, iar creștinul practicant, care nu chiulește de la divinele oficii, e cadorisit cu gramatica lecturilor pauline de peste an. Fiecare Apostol primește o succintă hermeneutică deloc fastidioasă, ba chiar elocventă pentru cea mai originală parte din arhitectura volumului.” (Teodor Baconschi)

„Așa constatăm cu neprefăcută mirare noi, cei de acum, cum s-ar preschimba lumea dacă am urma povețele Sfântului Apostol Pavel; dar mai observăm – privind în amonte în istorie – și cât de seducătoare au fost aceste cuvinte pentru contemporanii săi, venite de la unul care și-a pus viața chezășie pentru adevărul celor afirmate! Pe care a și pierdut-o la Roma, unde altundeva? sub paloșul gâdelui, însă lăsând în urmă credința creștină curată, epistole și episcopi, mod de lucru nemaivăzut până la el și tehnici misionare nebănuite, minuni și învieri din morți, discursuri aprinse și convertiri miraculoase, ucenici fideli și admiratori dezlănțuiți.” (Răzvan Bucuroiu)

Răzvan BUCUROIU (n. 1963) este unul dintre primii ziariști ai domeniului religios din România, fiind prezent de peste 35 de ani în toate formatele presei: print, TV, radio, online. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este autorul mai multor volume cu subiect religios (eseuri, călătorii, interviuri etc.), fiind totodată și un cunoscut conferențiar pe teme creștine. Vreme de 20 de ani a condus grupul de reviste „Lumea credinței”, publicații care au avut un impact media deosebit în perioada postdecembristă în ceea ce privește redescoperirea creștinismului autentic, nu a celui ideologizat ori schimonosit de rătăciri comunitare sau orgolii personale.