Religie & Spiritualitate

Semnificația Tainei Căsătoriei este amplu tâlcuită de arhimandritul Athanasie Mytilineos într‑o serie de șase omilii, în care îmbină învățătura teologică cu îndrumarea practică, izvorâte din nevoia de a oferi soluții pentru bunul mers al căsniciei fiilor săi duhovnicești.

Respectarea temeiurilor căsătoriei ortodoxe și înțelesurile teo­logice ale acesteia sunt premisele fericirii pe calea uneori ușoară, alteori anevoioasă a căsniciei. Dimpotrivă, nesocotirea aspectelor teologice și practice ale acestei Taine, adică a rânduielilor bisericești, va conduce în mod sigur la o multitudine de probleme, inclusiv de natură psihologică.

Din perspectiva părintelui Athanasie, multe dintre dificultățile ce apar între soți nu sunt doar de natură psihologică, ci își au rădăcina în plan duhovnicesc, și din acest motiv ele nu se pot rezolva prin instrumente psihologice – pot fi cel mult camuflate, amelio­rate, neputând fi vindecate deplin decât prin întoarcerea responsabilă către Dumnezeu.

Cartea de față este un ghid de folos pentru cei ce caută binecuvântarea lui Dumnezeu în viața de familie.

Volumul de față reunește singurele documente ajunse până la noi, prin nestatornicia vremurilor, de la și despre Părintele Ioan cel Străin, îndrumătorul spiritual în jurul căruia s-a închegat faimoasa grupare a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim din București. textele prezintă un dublu inters: duhovnicesc și documentar. 

Momente din viața mea, Cuvinte către ucenici și Scrisori din detenție provin din arhiva rămasă de la poetul Sandu Tudor, păstrată în Biblioteca Sfântului Sinod. Ele au fost scrise în limba rusă de Părintele Ioan Kulîghin și traduse în românește de ucenicii săi basarabeni. Materialele din secțiunea Documentar provin din arhiva Arhiepiscopiei Bucureștilor și sunt redactate în limba română. 

În Addenda au fost cuprinse două emoționante evocări ale Părintelui Ioan cel Străin, semnate de Alexandru „Codin” Mironescu și de Părintele Roman Braga.

Nebunii pentru Hristos sunt necesari şi trebuincioşi pentru lumea noastră. Este un mod de a lua în derâdere lumea, care crede că-L poate batjocori pe Dumnezeu şi adevărul Lui.

Prin februarie a venit un vânt geros, care le-a îngheţat pe toate. Cutiile de carton nu puteau să ţină de cald şi astfel într-o noapte s-a dus să doarmă într-un paraclis care era lăsat noaptea deschis ca să se închine lumea. A întins pe jos o haină veche şi s-a pus să doarmă, cum doarme lipsit de griji mielul în grajdul lui.

„Îţi mulţumesc, Maica Domnului, că ai şi pentru mine o căsuţă atât de caldă, să vin şi eu să mă dezmorţesc după gerul de afară. Mare este bunătatea şi harul tău, buna mea Măicuţă!”

Şi-a făcut semnul crucii şi s-a întins pe jos şi imediat l-a luat un somn plin de vise.

Oameni ciudati, marginalizati, nebuni, pe care uneori ii privim cu indoiala, fiindca s-au lepadatde imperativele si cerintele acestei lumi zadarnice. Dar oare cum rasar intre ei si se ridica la cer ca niste stele luminoase chipuri precum Sfânta Isidora, Sfânta Sofia de la Kleisoura, Sfântul Vasile al Moscovei sau cuvioasa Maria Skobtova? Părintele Dionisios Tambakis ne arată un alt mod de a privi calea care de la nebunia trotuarelor se îndreaptă spre ... saloanele Raiului.

Viețuirea cea adevărată întru Hristos nu se arată în cuvinte, ci în fapte și în rugăciunea pentru toți și toate. Aceasta se dobândește prin paza inimii și prin lucrarea neîncetată a rugăciunii. 
Oricât de adâncă ar fi căderea omului, oricât de apăsătoare ar fi povara păcatelor lui, Domnul rămâne mereu gata să-l primească pe cel ce se pocăiește.
Sufletul nostru nemuritor este menit să strălucească prin iubire, milă și compasiune. Astfel, îna­intând în credință, ne curățim viața, gândurile și simțirile, devenind mai buni, mai blânzi, mai milostivi. Atunci vom păși în Împărăția triumfătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, luminoși, plini de bucurie, cu pecetea iubirii pe chip.
Să‑L chemăm în viața noastră pe Duhul Sfânt, Mân­gâietorul, ca în noi să se aprindă focul iubirii de Dumnezeu. Ca harul Său să ne lumineze, liniștească și  înțelepțească, spre a deveni lumină pentru ceilalți.
Cartea de față este un îndreptar de preț pe calea înnoirii noastre duhovnicești, spre descoperirea, prin rugăciune, a cerului din inimă.

O carte minunată despre un duhovnic mult iubit al timpurilor noastre. Un părinte care vorbea cu inspirație, dedicat întru totul oamenilor și lui Hristos.

Părintele Anania Kousténis a fost fiul duhovnicesc al Sfântului Porfirie Kavsokalyvitul, de care a fost foarte apropiat și pe care l-a considerat, cu toate sinceritatea, cel mai mare binefăcător al vieții lui pământești. Părintele a predicat și a slujit vreme de aproape 40 de ani la „Așezământul Sfântul Nectarie” din Athena. Cuvintele și predicile sale au fost transmise la posturile de radio ale Bisericii Ortodoxe a Greciei și ale Mitropoliei de Pireu, fiind audiate de milioane de ascultători vreme de câteva decenii.
***
„Prin rugăciune facem din existența noastră sălaș al lui Dumnezeu, iar locul în care ne rugăm – biserică. Sfințim aerul, văzduhul. Îi binecuvântăm pe cei din jurul nostru. Îi ajutăm pe cei aflați în nevoi. Ne rugăm pentru cei ce au murit. Îi mângâiem pe cei plâng și pe cei ce suferă.”
„Rugăciunea nu este un lucru ușor. Ca să primești prin rugăciune Duh, Duhul Sfânt, trebuie să dai sânge, adică se te ostenești. Este nevoie de multă, foarte multă osteneală. Din acest motiv rugăciunea are valoare și în ea constă puterea sufletului, deoarece este puterea Celui Preaînalt.”
„Toți vrem o îmbrățișare. Toți tânjim după o îmbrățișare. Această îmbrățișare este a lui Hristos. În momente de răscruce, în impasurile vieții noastre, Hristos ne oferă îmbrățișarea Sa, așteptând să o primim.”
Pr. Anania Kousténis

Fericitul Filotei Zervakos, ucenicul preaiubit al Sfântului Nectarie de la Eghina, și-a trăit întreaga viață urmându-L pe Hristos, de a Cărui dragoste sufletul i s-a aprins încă din copilărie. Trecând, de-a lungul anilor, prin felurite ispite și încercări, fericitul Filotei și-a început calea monahală cu binecuvântarea Sfântului Nectarie. După pilda marelui său părinte duhovnicesc, fericitul Filotei s-a dăruit cu totul slujirii aproapelui, prin predicile pe care le-a rostit în multele lui călătorii, prin jertfelnicia lui deplină, prin cuvântul înflăcărat, sincer și mângâietor deopotrivă, prin înțelegerea adâncă și plină de dragoste atât a firii omenești căzute și neputincioase, cât și a înaltei chemări a omului spre sfințenie.
Adresate în primul rând celor trăitori în lume, care încearcă să se apropie de Hristos în timp ce se luptă cu problemele lor firești, de fiecare zi, viața fericitului Filotei și cuvintele cuprinse în această carte sunt simple, vii și pline de căldură; uneori zguduie sufletul și-l trezesc din amorțire, alteori îl mișcă și îl îndeamnă spre nevoință și spre urmarea lui Hristos, aprinzându-l de dorirea Împărăției Lui celei veșnice.
***
„Am venit aici ca să vă înfățișez chipul și lucrarea prin care să deveniți cu toții fericiți. Dacă ascultați sfaturile și îndemnurile mele părintești, să știți că veți fi fericiți cu toții, veți deveni cu toții bogați, vă veți face cinstiți și slăviți cu adevărat. Căci nu sunt cuvintele mele, ci cuvintele lui Dumnezeu, pe care ni le-a predicat în Evanghelia Sa Însuși Hristos, Cel Care a venit în lume să ne călăuzească pe drumul mântuirii și al fericirii adevărate. De asemenea, sunt cuvintele Sfinților Apostoli, ale prorocilor și învățătorilor credinței noastre. Ca părinte duhovnicesc, am datoria de a vi le spune, ca să fiți fericiți. Luați aminte dar, să aflați cum să fiți fericiți și în această viață trecătoare, și în cea veșnică.” (Fericitul Filotei Zervakos)

Ghirlanda tăcerii deschide un spațiu de reflecție dedicat gândirii și învățăturilor lui Sri Ramana Maharshi, figură emblematică a tradiției Advaita Vedānta și una dintre cele mai influente figuri spirituale ale secolului XX.

Prefață de Walter Hooper

„Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.

Descoperă o colecție bogată de rugăciuni si acatiste tradiționale ortodoxe, menite să te ghideze în drumul tău spiritual și să-ți ofere alinare în momentele dificile. Cartea noastră de rugăciuni te va ajuta să te conectezi cu Dumnezeu, Maica Domnului și Sfinții, oferindu-ți un sprijin spiritual neprețuit în viața de zi cu zi.

Prezenta lucrare a Parintelui prof. Vasile Muntean este structurata in sase capitole si cuprinde o expunere detaliata a marturiilor prezentei romanilor in sursele bizantine, a contingentelor Bizantului in diverse structuri romanesti, a situatiei bisericesti din Tarile Romane si a legaturilor acestora cu Bizantul, precum si a influentelor din diferite domenii culturale si a imprumuturilor lexicale.

„Fara Evanghelii, Giulgiul ar ramane, in realitate, o enigma indescifrabila si, daca privim in sens invers, Evangheliile primesc o confirmare neasteptata din partea relicvei de la Torino. Pare ca nucleul genetic al credintei crestine, Moartea si Invierea lui Iisus din Nazaret, ar fi fost fotografiat intr-un instantaneu care rezuma cele mai importante momente din istorie. Si tocmai din aceasta cauza, Giulgiul a fost uneori definit drept a cincea Evanghelie sau Evanghelia stiintifica”. - Emanuela MARINELLI, Marco FASOL

Volumul de față oferă publicului românesc în general, iar clerului, monahilor și credincioșilor ortodocși în special, o nouă ediție a celui mai citit și mai cunoscut comentariu omiletic asupra Evangheliei după Matei, socotită de tradiție prima Evanghelie în ordine cronologică. Autorul tâlcuirii acestei „scrisori de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni”, cum o numește chiar el, este Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari, mai profunzi și mai echilibrați exegeți ai creștinătății.

Retorul roman – plasat cronologic între apologeții secolului al III-lea și Părinții teologi din veacul de aur al domeniului, al IV-lea – s-a bucurat de șansa istorică a cronicarului ce trăiește pe viu tranziția de la epoca persecuțiilor crâncene la triumful credinței creștine. Martor privilegiat, alături de Eusebiu de Cezareea, al mirabilei transformări din viața Bisericii de după momentul Mediolanum (313), apropiat al împăratului Constantin cel Mare, Lactanțiu istorisește îndeosebi ce a văzut și a experimentat pe cont propriu: de aici derivă, de pildă, valoarea excepțională a scrierii sale Despre morțile persecutorilor (De mortibus persecutorum). Însă el reprezintă astăzi mult mai mult decât cel dintâi filozof al istoriei din perspectivă hristocentrică – el fiind primul teolog latin autor de Summae – sau decât o inestimabilă sursă de informații istorice, culturale și literare privind epoca respective.

Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Ilustrații de Oana Gîrneț

Drumul de mii de ani al unei cărți care a schimbat lumea

Într-un stil limpede și convingător, Wilhelm Tauwinkl, unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul teologiei și al filologiei biblice de la noi,  le povestește tinerilor cititori cum a ajuns Biblia să fie gândită, transmisă din om în om, scrisă și apoi adunată în Scripturile Bisericii creștine, pe care le cunoaștem astăzi.

Deslușindu-ne fascinanta istorie a cărții care stă la temelia culturii noastre, Povestea Bibliei ne invită într-o călătorie pe firul timpului, care începe cu mii de ani în urmă, în Țara Sfântă.

Odată ajunși acolo, vom fi martori la nașterea poporului de la care avem Biblia, vom descoperi cum au apărut primele sisteme de scriere, vom vedea cum s-au ridicat civilizațiile Antichității și vom asculta în jurul focului, la șezătorile din Canaan, poveștile, proverbele și poeziile care vor fi adunate în cartea de mai târziu. Străbătând veacurile, îi vom vedea la lucru pe autorii, scribii, editorii și traducătorii care ne-au dat Biblia așa cum o știm astăzi și vom descoperi cum de este cu putință ca o carte al cărei drum a început cu mii de ani în urmă să înrâurească muzica, literatura și arta până în zilele noastre.

În cele din urmă, la capătul acestei călătorii, vom înțelege că Biblia este o carte vie, care evoluează odată cu vremurile, revelând noi înțelesuri pentru fiecare generație de cititori.

Acestă carte adună cele mai îndrăgite parabole pentru copii, ilustrate cald şi accesibil, menite să-i ajute să înţeleagă iubirea, iertarea şi bunătatea lui Dumnezeu, fiind uşor de folosit în familie sau la clasă şi un dar potrivit pentru orice aniversare sau sărbătoare.

Adrienne von Speyr prezintă rugăciunea ca participare reală la viața interioară a lui Dumnezeu, în care omul, prin credință și convertire, este introdus într-un dialog viu, trinitar, ce dă sens întregii sale existente.

Numai credința are în sine o speranță împlinitoare – şi nu o agăţare goală de viitor - pentru că, dincolo de toate etapele intermediare temporale, ea îl prinde pe Împlinitor, ba nu, este prinsă de El. Ea vrea să prindă acel scop care a prins-o deja dintotdeauna (Filipeni 3,12-13).

Un adevărat tezaur de înțelepciune și de spiritualitate, în care Papa Benedict al XVI-lea îmbină erudiția biblică, pasiunea pentru Părinții Bisericii – în special pentru Augustin – și o interpretare a istoriei în cheie teologică. „Aceasta este adevărata boală a timpului nostru: faptul că Dumnezeu nu este realitate, iar realitate sunt doar lucrurile care pot fi atinse. Dacă este așa, trăim cu adevărat într-o orbire teribilă, excluși de la adevărata realitate, de la lumina lui Dumnezeu, de la frumusețea lui Dumnezeu. Realitatea este înainte de toate Dumnezeu: numai dacă îl vedem pe Dumnezeu, vedem bine și restul și putem găsi drumul.”– Benedict al XVI-lea

„În această carte, scriu ca de la amator la amator, vorbind despre greutăţile pe care le-am întâlnit sau despre iluminările de care am avut parte când am citit Psalmii, cu speranţa că ea ar putea să-i intereseze ori chiar să-i ajute, uneori, pe alţi cititori nepricepuţi. Aceasta nu este o lucrare «apologetică». Nu voi căuta să-i conving pe necredincioşi de adevărul creştinismului. Mă adresez celor care deja cred sau celor care sunt gata să-şi «suspende necredinţa» pe parcursul lecturii. Un om nu poate să apere întruna adevărul; mai trebuie să aibă uneori vreme să se şi hrănească din el.“  — C.S. LEWIS

Ediţie revăzută, întregită cu o nouă introducere, a celor trei cărţi

„Să nu uitați niciodată că noi suntem încă primii creștini. Dezbinările actuale dintre noi sunt, să sperăm, o boală a copilăriei: abia acum ne ies dinții. Fără îndoială că lumea din afară crede tocmai contrariul, susținând că am muri de bătrânețe. Dar au mai crezut așa de foarte multe ori. Iarăși și iarăși s-a crezut că se apropie sfârșitul creștinismului, din cauza persecuțiilor din afară sau a descompunerii dinăuntru, din cauza ridicării mahomedanismului, din cauza progresului științelor naturii, din cauza ridicării marilor mișcări revoluționare anticreștine. Dar lumea a fost dezamăgită de fiecare dată.“ — C.S. LEWIS

„C.S. Lewis are capacitatea unică de a face teologia să devină o căutare atractivă, tulburătoare și fascinantă.“ – Times Literary Supplement

Pe copertă: Jan Brueghel cel Bătrân, Predica de pe munte (detaliu)

Este important pentru noi astăzi, când lumea exterioară exercită asupra simțurilor noastre o putere fantastică de împrăștiere în cele din afară, să încercăm să ne interiorizăm, să ne adunăm mintea din împrăștierea ei pentru a o ajuta să coboare în inimă. Cum să-ți cobori mintea în inimă?! Este aceasta o figură de stil, o metaforă? Da, însă o metaforă care exprimă o mare realitate. Mintea, după cum ne învață Părinții ascetici, este o energie a inimii, își are sediul în inimă. Omul se concentrează în inima sa, se recapitulează pe sine, cu toată ființa, în inimă. Dar nu numai ființa noastră, ci toată creația, întreg Universul se concentrează în inimă. Când reușim, prin rugăciune, să pătrundem în inimă, atunci trăim sentimentul că nu mai suntem despărțiți de nimeni și de nimic, că totul trăiește în noi, că suntem una cu toată creația.

Acest volum este dedicat hristologiei palamite. El analizează, paradoxal, doar două predici: Omilia a XVI-a și Omilia a LVIII-a. Ar putea să pară curios de ce am ales această modalitate de lucru și de ce nu am purces la o deslușire omiletică și a altor cuvântări. Răspunsul va putea fi găsit în paginile acestei cărți, dar el poate fi rezumat și aici în câteva cuvinte: aceste două predici sunt monumente dogmatice de importanță majoră. Ele descriu cu rafinată înțele-gere teologică taina cea mare a Întrupării și a Nașterii Domnului. Nu sunt simple înșiruiri de adevăruri dogmatice, ci reprezintă zbaterea Sfântului Grigorie Palama de a scoate la lumină, în predică, într-un mod cât mai accesibil, adevărul înomenirii Logosului.

Aceste două omilii pot fi, așadar, modele pentru predicatorul și catehetul de astăzi, dar ele constituie, cu siguranță, o sursă importantă și pentru dogmatiștii care ar dori să pună în evidență acribia exprimării de către Sfântul Grigorie Palama a adevărului dogma-tic. De aceea, am ales să facem multe conexiuni între ideile din aceste două omilii și idei similare prezente la diferiți alți Părinți sau teologi contemporani. Am privilegiat, în mod special, conexiunile dintre teologhisirea Sfântului Grigorie Palama și cea a Cuviosului Sofronie Saharov.

Autorul

Pentru ca Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatal care M-a trimis, Acela Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc; si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. Deci cele ce vorbesc Eu, precum mi-a spus Mie Tatal, asa vorbesc” (In. 12, 49-50)

Aduce aminte poporului iudeilor cele ce i s-au propovaduit inainte prin Moise despre El si, aratandu-le lipsa de evlavie, in mod cuvenit ii mustra pe fata ca niciun indemn nu i-a facut sa respecte Legea, desi s-a crezut ca a fost data de Dumnezeu. Ceea ce a spus Moise despre Hristos e cunoscut tuturor, dar, din necesitatea de a fi inteles, voi repeta si eu: „voi scula din mijlocul fratilor lor, ca pe tine”, adica Datator de Lege si Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni (Deut. 18, 18). „Si voi pune cuvintele Mele in gura Lui si El va grai tot ce-I voi porunci Eu. Iar cine nu va asculta cuvintele Mele pe care prorocul Acela le va grai in numele Meu, aceluia ii voi cere socoteala” (Deut. 18, 18-19). In acelasi text, Domnul nostru Iisus Hristos invinuieste norodul ingamfat al iudeilor, ca pe unul ce se opune lui Dumnezeu Tatal. Si, spunand ca a primit porunca de la El sa nu graiasca de la Sine, Se arata pe Sine Insusi ca fiind prorocul cel vestit mai inainte prin Lege si anuntat de mai inainte prin glasul lui Dumnezeu Tatal.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu este doar un simbol al curajului, ci și un ajutor viu pentru cei care i se adresează cu credință. Ajutorul Sfântului Gheorghe în diferite împrejurări ale vieții s-a arătat prin izbăvire din primejdii, alteori prin vindecări neașteptate, prin ocrotire în momente de cumpănă sau prin întărirea credinței în clipe de încercare. Puterea lui nu izvorăște din forța omenească, ci din harul lui Hristos, pe care îl împărtășește celor ce îl cheamă în rugăciune. Astfel, fiecare rugăciune devine o punte între viața noastră de zi cu zi și curajul, credința și jertfa sfântului. Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dacă veţi revărsa aroma bunei miresme a lui Hristos, co­piii voştri vor fi bineînmiresmaţi înaintea oamenilor, vă vor fi bucurie şi mângâiere. Să vă educaţi copiii prin puterea exemplului personal! - Sf. Luca al Crimeei Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă?

Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren - copii frumoși, care-mi citiți povestea -, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care se poate întâmpla să ne simțim singuri sau să ne fie foarte, foarte teamă, să nu uităm niciodată că Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor, e întotdeauna în ultimul vagon! Stă acolo, veghează și nu așteaptă decât să fugim spre El, cerându-I ajutorul.

Monahii au jucat un rol hotărâtor în formarea concepției despre viața duhovnicească în Răsăritul creștin. Încă de la originile sale, viața monahală a fost imaginea vieții creștine autentice. Dornici să păzească toate poruncile lui Hristos, monahii sunt, așadar, adevărații și autenticii creștini. În zilele noastre, creștinul modern face o deosebire mult prea mare între „mântuire” și „desăvârșire”. Or, zice Sfântul Ioan Hrisostom: „Sfintele Scripturi nu spun nimic despre o atare deosebire, ci tuturor li se cere să ducă viața monahilor, chiar dacă sunt căsătoriți”. Fidel Sfinților Părinți, Răsăritul nu cunoaște paralelismul tipic occidental între „poruncile” și „sfaturile” evanghelice, primele obligând pe toți creștinii, iar celelalte doar pe monahi. Instrumente ale virtuții, mijloace de dobândire a „virtuților duhovnicești”, făgăduințele sărăciei, castității și ascultării sunt necesare deci pentru toți creștinii. Monahii se deosebesc de restul creștinilor doar prin radicalismul asumării lor. Fuga de lume, ascetismul riguros, rugăciunea și munca de zi cu zi a monahilor tind de fapt spre realizarea spirituală a Botezului: curățirea în om a chipului lui Dumnezeu care a fost întinat de păcat și redarea strălucirii sale originare în comuniune cu Arhetipul său divin.

„Când vlădica intra în altar - își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev -, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea asemenea unui om fără de trup. Odată, în timpul Liturghiei, un copil a exclamat: „Vlădica, miroși a Rai!” Prin cuvintele sale nevinovate, copilul exprimase ceea ce era aproape cu neputință de redat în cuvinte...