Sociologie & Antropologie

Avem deja formulate o serie de diagnoze ale societatilor in care traim: societate „a supunerii”, „a asimetriei”, „a vidului valorilor”, „a structurilor invizibile”, „a haosului”, „a cinismului”, „a mediatizarii”, „a minciunii”, „a cunoasterii”, „a informatiilor”, „a comunicatiilor”, „a manipularii extinse”, „a indiferentei”, „a infantilismului”, „a turbulentei”, „a riscului”, „a narcisismului”, „a cleptocratiei”. Cum se pot corela toate acestea?

Adolescenţa se strecoară pe nesimţite în viaţa unui copil, aducând multe schimbări şi o serie de conflicte interioare. Autorul pune în lumină problemele frecvente ale vârstei, cum ar fi sentimentul de singurătate, întâlnirea cu alţi indivizi şi relaţiile cu aceştia, dificultăţile cu părinţii, cu alcoolul şi cu drogurile.

Este oare adolescenţa un impuls spre libertate care va dura numai câţiva ani sau este posibil ca acesta să se păstreze şi să crească, în ciuda restrângerii opţiunilor pe măsură ce adolescentul se apropie de vârsta maturităţii?

Adresându-se direct părinţilor care se confruntă cu astfel de probleme, Julian Sleigh prezintă felul în care tânărul devine conştient de posibilitatea de a lua decizii pe baza propriului simţ de răspundere şi sentimentelor personale. Dacă părinţii reuşesc să înţeleagă această etapă de încercări şi posibile erori, vor fi capabili să privească încrezători cum se dezvoltă personalitatea tânărului.

Criza pe care o traim nu este pur si simplu economica si financiara, ci si filosofica si spirituala. Ea trimite la intrebari universale: Ce il face pe om fericit? Ce anume poate fi considerat un progres adevarat? Care sunt conditiile necesare unei vieti sociale armonioase?
Contra unei viziuni pur materialiste a omului si a lumii, Socrate, Iisus si Buddha sunt trei modele de viata. O viata pe care ei nu o izoleaza niciodata intr-o conceptie inchisa si dogmatica. Cuvintele lor au strabatut secole fara sa se perimeze si, dincolo de divergente, cei trei sunt de acord in ceea ce priveste partea cea mai importanta: existenta omului este pretioasa si fiecare, oriunde ar fi, este chemat sa caute adevarul, sa se cunoasca in profunzime, sa devina liber, sa traiasca in pace cu sine insusi si cu ceilalti. Un mesaj umanist si spiritual, care raspunde fara inconjur la intrebarea esntiala: de ce traiesc?

Filosof si director al publicatiei `Monde des religions`, Frederic Lenoir este de asemenea romancier si dramaturg. A semnat, printre altele, in calitate de autor si coautor lucrarile: `La Promesse de l`ange`, Code Da Vinci, l`enquete, `L`Oracle della Luna` si piesa de teatru `Bonte divine!`. Cartile lui au fost traduse in douazeci de limbi.

Apeluri telefonice, SMS-uri, chat-uri, căutări pe Google, fotografii pe Facebook: ne comunicăm în fiecare clipă informațiile personale privind locurile în care suntem, opiniile, obiceiurile, fricile sau gândurile noastre, fără a ne face griji privitor la ce se va întâmpla cu acestea. Dar se pare că internetul, gândit ca un formidabil mijloc de emancipare, e pe cale să devină cel mai eficient instrument de control imaginat vreodată. Toate aceste informații pe care cu atâta ușurință le împărtășim sunt înregistrate, stocate și pot fi cu ușurință analizate și exploatate de către agenții de spionaj extrem de complexe și de aliații lor reprezentați de corporații transnaționale. Aceasta este teama lui Julian Assange și a prietenilor lui, gânditori și activiști rebeli din prima linie a bătăliei pentru cyberspaţiu, care militează pentru un internet liber. Discuția lor ne deschide ochii asupra amenințărilor actuale la adresa libertăților noastre politice și individuale.

„O explicație clară a modului în care controlul exercitat de către corporații și guverne asupra internetului reprezintă o amenințare la adresa libertății noastre și a democrației.“ — Oliver Stone

JULIAN ASSANGE este redactorul-șef al WikiLeaks, distins cu premiul „Noile Media“ al Amnesty International (2009), premiul fundației Sydney pentru pace (2011), premiul „Walkley“ pentru jurnalism (2011) și premiul „Martha Gellhorn“ (2011). Este creatorul a numeroase proiecte de software inspirate de filosofia cypherpunk, inclusiv al sistemului de fișiere Rubberhose pentru criptare și al codului original pentru WikiLeaks. A mai publicat cartea „Underground“ (împreună cu Suelette Dreyfus, 2012), o istorie a mișcării internaționale a hackerilor.

„Viața cetății este într-o dinamică complexă, iar pentru o bună funcționare a acesteia e nevoie de cetățeni bine informați. «Polis» aduce laolaltă cele mai bune cărți de științe politice și sociale, care configurează modele societale viabile și repere pentru toți cei interesați de bunul mers al societății în care trăiesc.“ — Cristian Pîrvulescu

După prăbuşirea pe care a reprezentat-o criza, după anii de evoluţie economică lentă care i-au urmat, dezvoltarea va deveni obiectivul detaşat al perioadei care vine. Globalizarea poate construi o serie de premise ale dezvoltării, dar nu poate asigura şi dezvoltarea propriu-zisă. Corporaţiile? Corporaţiile vin şi pleacă. Ele pot crea „insule“ ale dezvoltării; problema este cine reuneşte toate acest „insule“, cine construieşte perspectiva? Să nu ne amăgim! Avem de-a face cu o adevărată mutaţie. Dezvoltarea va reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări şi va da seamă de vrednicia statului. Stat–dezvoltare este noul tandem care va domina viaţa şi relaţiile internaţionale ale lumii. Criza recentă a avut un impact masiv asupra relaţiilor şi ordinii internaţionale. Globul pare că a intrat în trepidaţii, iar „indisciplina geopolitică“ este caracteristica noii vieţi planetare. Parcă nimeni nu mai este mulţumit cu situaţia actuală şi toată lumea ar dori să înceapă o „nouă partidă de şah geopolitic“. La nivelul actorilor globali importanţi, nimeni nu este prea puternic pentru a domina şi nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat.

Paul Dobrescu este profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București. De-a lungul carierei sale academice, a fost preocupat să descifreze procese definitorii ale lumii contemporane, cum ar fi evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente, reaşezarea puterilor globale. A publicat numeroase lucrări de geopolitică, sociologie politică şi comunicare, între care amintim: Mass media, puterea fără contraputere (2002, în colaborare), Geopolitica (2003), Istoria comunicării (2007, în colaborare), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2013, distinsă cu premiul Henri H. Stahl al Academiei Române), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), La ruse de la mondialisation (L’Harmattan, 2015).

Mânată de curiozitatea de jurnalist și după îndelungate discuții cu alte mămici, Mei-Ling Hopgood face turul lumii studiind metodele de educaţie din cele mai ȋndepărtate colţuri ale globului. Datorită interviurilor realizate cu părinţi, profesori, experţi ȋn puericultură și antropologi aparţinȃnd celor mai variate culturi, aflăm despre diverse abordări ale unor practici universale precum mersul la culcare, deprinderea de a face la oliță, momentele de repaus sau joacă.

Când vine vorba de făcutul la oliță, chinezii, se pare, sunt ași. La ei, antrenamentul începe la șase luni. La rândul lor, kenyenii își poartă bebelușii în spinare, înfășurați în eșarfe multicolore, ceea ce nu ține neapărat de tradiție – căci nu prea poţi să te încumeţi să împingi un cărucior pe trotuarele pline de gropi din Nairobi! Francezii, pe de altă parte, reușesc să facă din prichindeii lor niște adevărați gastronomi în miniatură. Iar ȋn Tibet, femeile ȋnsărcinate sunt ȋnconjurate cu mii de atenţii și li se recomandă să mediteze cȃt se poate de mult.

Hopgood a testat toate aceste descoperiri – și multe altele – ȋn educaţia propriei fiice, încă de la naștere. Iar rezultatele vorbesc de la sine! Ni se oferă astfel o imagine panoramică asupra educației practicate în culturi foarte variate și posibilitatea de a învăța din multiple tradiții, ceea ce ne confirmă faptul că nu există doar una, ci mii de practici pe care le poți adopta pentru a fi un bun părinte.

S I M P L I T A T E A: U N   P R O D U S   D E   L U X   P A R   E X C E L L E N C E

O lume a obiectelor inutile, a ritualurilor inutile, a conceptelor inutile. A relațiilor inutile, a acumulărilor inutile, a exube­ranțelor inutile. Un desăvârșit de util spectacol al inutilității mondene, moderne și devoratoare, în căutarea fericirii, mereu pe drumuri greșite și lungi, din ce în ce mai lungi, când bucuria se află atât de aproape, încât nu reușești să o vezi, și lupta împotriva zădărniciei devine, de fapt, o artă secretă.

Eternele articolele de lux (parfumuri şi stofe „fine“, sau călătorii „exclusiviste“) au ajuns de o desăvârșită banalitate şi la îndemâna oricui, spre disperarea celor bogaţi – iar situaţia s-a răspândit cu repeziciune, transformându-se în sursă de inspiraţie pentru Hollywood ("American Psycho" sau "Fight Club"). În epoca în care totul a devenit disponibil oriunde şi oricând, industria de lux e obligată să îşi imagineze noi și noi strategii, cum ar fi rarefierea artificială, cu scopul de a lăsa impresia unor produse tot mai greu de obţinut. La Paris, un turist asiatic sau rus îşi poate cumpăra cel mult două genţi de la Louis Vuitton.

Dorinţa de a rămâne cu orice preţ în apropierea unui suveran, prin etalarea unui fast frapant, a ruinat nobilimea franceză şi engleză, ale cărei averi s-au transferat către clasele aflate în ascensiune. Luxul s-a dovedit dintotdeauna un agent al transformării sociale şi economice, prin crearea unor necesităţi şi a unor ramuri economice inexistente până atunci. Luxul de ieri devine necesitatea de mâine. Cu graniţe greu de stabilit.

Abundenţa este atributul civilizaţiei. De ce ar mai fi nevoie de furculiţă, dacă se poate mânca şi cu degetele? Nevoia de abundenţă reprezintă impulsul fundamental al civilizaţiei umane. Din nevoia de a îndesa, din timp în timp, ceva în gură s-au atins culmile artei culinare. Din nevoia de a lupta pentru supravieţuire s-au dezvoltat idealurile eroismului, ale martiriului, ale sacrificiului de sine, ale cavalerismului şi ale confruntării oneste. Din dorinţa de a ne apropia trupurile şi de a ne bucura de atingerea lor am născocit iubirea, ce poate fi atât de intensă,  încât uneori e capabilă să renunțe chiar la propria ei împlinire.

De abundenţă te poţi bucura cu adevărat doar dacă nu ai parte de ea tot timpul.

Fiecare dintre noi îşi începe, la un moment dat, propria călătorie în căutarea dragostei. Cunoaştem oameni, începem relații și le punem punct, cu scopul de a găsi pe cineva cu care să avem o legătură profundă şi puternică. Dacă toate acestea sunt fireşti pentru noi, pentru generaţiile anterioare lucrurile nu stăteau deloc aşa. Oamenii singuri din epoca noastră au mai multe opţiuni decât au existat vreodată, în toată istoria umanităţii.

Graţie tehnologiei, avem acum din ce în ce mai multe opţiuni de a intra în legătură unii cu alţii. Dacă în 2010 doar 10% dintre americanii singuri declarau că-şi cunoscuseră partenerii în mediul online, trei ani mai târziu, în 2013, procentul ajunsese la 35%, iar acum ne apropiem de 50%.

În urmă cu câteva decenii, oamenii îşi găseau pe cineva simpatic în cartierele în care locuiau. Oamenii se cunoşteau şi, după ce își dădeau seama că niciunul dintre ei nu era un potenţial criminal, se căsătoreau şi făceau un copil, toate acestea până împlineau 24 de ani. În zilele noastre însă, oamenii se căsătoresc mai târziu ca niciodată şi îşi petrec ani buni din viaţă în încercarea de a-și găsi sufletul-pereche.

Haios din fire, Aziz Ansari dovedeşte că poţi să fii inteligent şi amuzant în acelaşi timp. Nu doar că am râs în hohote, dar am şi învăţat o mulţime de lucruri noi. Unde era cartea asta când aveam 22 de ani? Steven Levitt, coautor al bestsellerului "SuperFreakonomics".

De ani de zile Aziz Ansari face glume despre iubirea modernă, dar, odată cu cartea de faţă, "Dragostea modernă", a hotărât să ducă lucrurile la un cu totul alt nivel. A făcut echipă cu sociologul Eric Klinenberg de la Universitatea din New York, cu care a elaborat un proiect de cercetare uriaş, în care au fost incluse sute de interviuri şi focus grupuri realizate cam peste tot, de la Tokyo, până la Buenos Aires şi Wichita. În cadrul acestui proiect, cei doi autori au analizat date legate de comportament şi au creat propriul forum online de cercetare pe Reddit, unde oamenii au lăsat sute de mesaje. S-au consultat cu cei mai reputaţi experţi din ştiinţele sociale, ca Andrew Cherlin, Eli Finkel, Helen Fisher, Sheena Iyengar, Barry Schwartz, Sherry Turkle şi Robb Willer.

Rezultatul este "Dragostea modernă", o îmbinare fericită între cercetare sociologică de ultimă oră şi umor nebun, care ne oferă o perspectivă pe cât de inedită, pe atât de haioasă, despre lumea iubirii de azi.

Vocile sunt cele care vă vor face să citiţi această carte pe nerăsuflate! Vocile oamenilor în vârstă - care s-au căsătorit cu vecini de bloc sau de cartier - şi vocile tinerilor care bifează sute de opţiuni pe noapte, cu atâtea posibilităţi la îndemână, încât orice alegere devine imposibilă. Şi vocea lui Aziz, desigur, teribil de amuzantă, dar şi înduioşător de empatică. După ce a investigat iubirea pe tot globul pământesc, timp de un an de zile, a descoperit că toate aplicaţiile posibile duc la un singur adevăr uman valabil: trebuie să petreci timp cu cineva, să stai faţă în faţă cu cineva ca să îţi dai seama dacă e alesul sau aleasa. Şi poate că ceea ce îi face să fie aleşii e tocmai faptul că petrecem timp cu ei. Avem grijă de ceea ce iubim şi îi iubim pe cei de care ne îngrijim! E clar: această carte o să vă încânte! Sherry Turkle, autorea cărţii Reclaiming Conversation.

În centrul cărții Civilizația analfabetismului stau fenomenele legate de tranziția de la o civilizație dominată de alfabetizare la una caracterizată de o varietate de mijloace de expresie și comunicare. Căderea regimurilor totalitare, dificultățile structurale actuale ale Uniunii Europene, povara aparatului birocratic statal, efortul mondial de retehnologizare și economia globală reprezintă o parte a tabloului mai amplu al unui progres necesar.

Lumea noastră nu mai este lumea a două culturi – știință și discipline umaniste – pe care o analiza C.P. Snow. Este o lume a unei dinamici fără precedent până acum în istorie. În această lume, numeroase alfabetizări noi, supuse uzurii morale ca orice altceva în epoca noastră, depășesc necesitatea și posibilitatea unei alfabetizări atotcuprinzătoare. Ele asigură interacțiunii umane mijloacele adecvate atingerii a probabil celor mai radicale forme de individualism, ca și mijloacele cele mai uluitoare de intercondiționare socială.

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații.

Criza ideologiilor, criza partidelor, individualism excesiv – asa arata societatea in care traim. O societate lichida, unde nu e deloc usor sa-ti gasesti reperele. O societate cu multe masti: mastile politicii, obsesia mediatica a vizibilitatii, pe care o avem (aproape) cu totii, dependenta de telefoanele mobile, proasta-crestere... O societate dominata de confuzie, de detasare si de fluvii de cuvinte care nu sint decit locuri comune. In ultima sa carte, Umberto Eco face un portret al societatii actuale, in care nonsensul pare sa prevaleze asupra rationalului, adesea cu efecte comice, dar si cu consecinte ingrijoratoare. 

Din cuprins: 

• Inainte ca racul


• A fi in vazul lumii


•  Batrinii si tinerii


• Online


• Despre telefoanele mobile


• Despre conspiratii


• Despre mass-media


• Diferite forme de rasism


• Despre ura si moarte


• Intre religie si filosofie


• Educatia cea buna


• Despre carti si alte lucruri


• Cea de-a Patra Roma


• De la prostie la nebunie

Aparitia unor noi puteri si disparitia altora, explozia demografica, migratiile, terorismul sau modificarile climatice vor schimba lumea contemporana. In acest eseu despre evolutia lumii in urmatoarea jumatate de secol, Jacques Attali ne pune in fata unei alternative radicale. Omenirea va avea de ales intre disparitia totala, determinata fie de evolutia unui hiperimperiu construit dupa legile pietei, fie de un conflict ce ar intrerupe violent globalizarea, si hiperdemocratie: acceptarea si controlarea mondializarii, intr-o societate care va oferi tuturor accesul la noile tehnologii, la un mediu mai bine protejat si la libertatea individuala. 

Din cuprins:

• O istorie foarte indelungata


• • Scurta istorie a capitalismului


• • Sfirsitul imperiului american


• • Primul val al viitorului: hiperimperiul


• • Al doilea val al viitorului: hiperconflictul


• • Al treilea val al viitorului: hiperdemocratia


• • Dar Romania?

„Ştiinţa politică are ambiţia şi vocaţia de a guverna şi raţionaliza o serie de obiecte de reflecţie şi de investigaţie precum puterea, participarea, guvernarea ori statul. O face întotdeauna în funcţie de propriul său nucleu de raţionalitate, stabilit de judecata politică, de normele cunoaşterii ştiinţifice, precum şi de diferitele limbaje ale ştiinţei şi ale politicii înseşi. În loc să fie conştiinţa critică a democraţiei, ştiinţa politică s-a transformat treptat într-un instrument de legitimare intelectuală a tuturor actelor de dominaţie pe care regimurile politice ale prezentului le întreprind sub numele democraţiei. În chip asemănător, sociologia a devenit ştiinţa care, studiindu-le cu ajutorul unei metodologii din ce în ce mai formalizate, confirmă şi justifică toate presupoziţiile pe care se întemeiază societatea seculară, fragmentată funcţional şi divizată etic. Drept urmare, ştiinţele sociale nu-şi propun să spună adevărul în prezenţa puterii, ci se întreabă dacă au cumva de spus vreun adevăr şi dacă mai este cineva interesat să-l afle. Teologia a rămas pesemne singura nişă intelectuală în care adevărului îi este dat să se refugieze fără a-şi ascunde identitatea şi fără a-şi anunţa iminenta dispariţie. Teologia politică este una dintre tentativele procedurale ale teologiei, ştiinţă asociată genealogic adevărului, de restaurare a suveranităţii cunoaşterii şi de confruntare cu adevărul a puterilor din politică şi din societate. Atât politica, cât şi societatea zilelor noastre şi-au adăugat acelaşi prefix pentru a deveni inteligibile. Post-democraţia face pereche analitică cu societatea post-seculară. Dacă sunt văzute nu ca imanenţe supuse unei ştiinţe empirice, ci ca ficţiuni, ca operaţiuni încrucişate şi agregate ale gândirii, ţesutul social contemporan şi regimul politic ce-l pune în operă au nevoie de o hermeneutică ce nu mai poate face economie de transcendenţă. Teologia politică poate fi o asemenea hermeneutică, cu condiţia de a nu ceda ea însăşi tentaţiei imanenţei, revendicându-se de la o tradiţie creştină anume, ci îndrăznind să se raporteze reflexiv şi critic la toate.”

„În societăţile democratice şi pluraliste de azi, raţiunea seculară tinde, adesea cu maximă energie şi de regulă în termeni extrem de persuasivi, să nu-şi mai reprezinte subiectul sub specia omului, a fiinţei, ci sub cea a cetăţeanului, adică a unui agent raţional care nu mai este construit şi explicat ontologic, ci în termeni etico-politici şi, la rigoare, în cheia juridică a drepturilor şi obligaţiilor. Întrebarea din titlu, au cetăţenii suflet?, îşi propune să situeze chestiunea cetăţeniei democratice pe teren teologico-politic. Teza acestei cărţi este aceea că teologia politică are atât vocaţia, cât şi instrumentele conceptuale şi metodele de analiză pentru a se comporta ca o ştiinţă socială a societăţilor post-seculare.”

Daniel Barbu a studiat istoria artei, istoria, filosofia şi teologia la Bucureşti, Cluj şi Fribourg. Din 1996 este profesor de ştiinţă politică la Universitatea din Bucureşti. A fost profesor invitat la University of Pittsburgh, Pa., Institut d'Études Politiques din Bordeaux, Central European University din Budapesta şi Institut d'Études Politiques din Aix-en-Provence. A publicat douăsprezece cărţi, între care: Byzance, Rome et les Roumains. Essais sur la production politique de la foi au Moyen Âge (1998),Bizanţ contra Bizanţ. Explorări în cultura politică românească (2001), Politica pentru barbari (2005), Die abwesende Republik (2009). Fost ministru al Culturii (2012-2013), în prezent senator.

"Asemeni ecologilor, care privesc natura ca pe un mediu indispensabil de supravieţuire și cer stoparea poluării pentru ca urmașii noștri să mai poată avea ce respira, și Mihai Maci privește învăţământul ca pe un mediu de viaţă, indispensabil pentru viitorul naţiunii și pus sever în discuţie de iresponsa­bilitatea distrugerii condiţiilor care fac posibile producerea și reproducerea binelui comun. Vom dispărea, ne avertizează Maci cu vocea sa blândă, iubitoare și încărcată de disperare." - H. R. Patapievici

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, cicunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

Mihai Maci este lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea.

A urmat studii de licență, de masterat și de doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Na­poca, specializându-se în filosofie con­temporană. Preocupările sale inițiale au fost legate de Simone Weil, apoi de Martin Heidegger și de relațiile gândirii acestuia cu problemele istoriei și cele ale teologiei contemporane. Încă din perioada stagiilor doctorale din Franța a fost interesat de gândirea disidenței est-europene și, în mod particular, de opera filosofului ceh Jan Patočka.

A publicat studii despre gânditori contemporani (Martin Heidegger, Edith Stein, Jan Patočka, Moisey Ostrogorsky sau Zevedei Barbu), probleme ale istoriei recente a lumii românești (secularizarea, memoria Holocaustu­lui și a comunismului), precum și articole pe teme de educație și politică internațională.

Colecția Contributors reunește lucrări informative, inteligente, semnate de nume cu autoritate în diverse domenii. Cititorul va găsi în paginile colecției argumente convingătoare, analiză riguroasă și independență în gândire. Volumele incluse în această colecție sunt menite să te facă să înțelegi ideile, tendințele și mutațiile din lumea modernă, din actualitatea imedi­ată și din mințile celor ce provoacă sau decid schimbările.

"Anatomia unei imposturi", de Mihai Maci, este al doilea volum al colecției Contributors.

Asemeni chintesenței, această lucrare este rodul unei prelungi frecventări a operei lui Edith Stein, a unei urmăriri atente a itinerariului său filosofic şi spiritual, a teoriei sale antropologice în raportul ei cu educaţia.

În gândirea acestui autor, problema educaţiei ocupă un loc central, cu toate că nu este elaborată într-o formă sistematică. Într-adevăr, considerațiile legate de această tematică se găsesc răspândite în toată opera sa, de unde și legitimitatea deplină a unui proiect de reconstituire a arhitecturii sale de ansamblu.

Pentru Edith Stein, educaţia este o „artă de a-și modela propria viață”, un gest activ, o veritabilă creaţie. Din această perspectivă, suntem invitaţi să urmăm pas cu pas aplicarea efectivă a gestului educativ, tot așa cum urmărim o linie melodică.

În ce constă însă experienţa profundă pe care o avem atunci când ascultăm o melodie? „O melodie nu este pentru noi o simplă succesiune de sunete pe care le percepem prin intermediul auzului. În această melodie, auzim cântând chiar sufletul uman.” Cu alte cuvinte, articulaţiile care construiesc din interior o melodie sunt tot atâtea puncte de sprijin care permit degajarea mișcării sale vivace, fără să-i blocheze avântul. În acelaşi fel, pornind de la dimensiunile esenţiale ale fiinţei umane, Edith Stein consideră mişcarea melodică inerentă gestului educativ ca pe o manifestare a „notei pure dată de fiecare creatură.

Prezentând aceste pagini într-un moment în care interesul pentru gândirea lui Edith Stein recâştigă teren, iar studiile care îi sunt consacrate cunosc un dinamism cu adevărat creator, sperăm să încurajăm cercetarea în special în domeniul gândirii sale educative, dând „un impuls într-o direcţie ce trebuie să fie urmată, şi (încrezători) că alţii vor face mai bine în continuare”.

Cercetarea Alexandrei Croitoru reflectă o impresionantă investigaţie specifică studiilor culturale, în care elementul central îl constituie construirea socială a „mitului” lui Brîncuşi, precum şi procesele prin intermediul cărora acest mit este reprodus şi conservat în cultura populară din România. Mitul este înţeles aici drept o contrucţie ideologică naturalizată, care ajunge să se identifice, în cele din urmă, cu o suprastructură identitară de ordin naţional. În cadrul acestei cercetări, artista trasează genealogia mai multor mecanisme culturale care au contribuit la mediatizarea operei şi numelui lui Constantin Brîncuşi atît în sfera artei, cît şi în afara sa: apropierea artei moderne (şi a codurilor sale)în cultura vizuală populară; naşterea unui domeniu de studii în istoria artei marcat de un interes obsesiv pentru viaţa şi opera lui Constantin Brîncuşi („brîncuşiologia”), dar şi de un diletantism al formaţiei academice scuzat de patosul documentar; conservarea cultului lui Brîncuşi în perioada comunistă prin intermediul unor ritualuri comemorative destinate să evidenţieze ceea ce, într-un alt studiu, am numit, cu o formulă paradoxală „transcendentalismul istoric” al operei lui Brîncuşi – valoarea sa universală, atemporală, şi totodată locală, înrădăcinată în folclor şi legende populare româneşti; în fine, construirea unei figuri imaginare, eroice şi mitologice, în literatura română. Elementul comun al acestor discursuri este fără îndoială ficţiunea – acea construcţie narativă fundamentală pentru definirea naţiunii drept o comunitate imaginată şi imaginară. Cristian Nae

Alexandra Croitoru (n. 1975) trăieşte şi lucrează în Bucureşti. Începînd cu anul 1999 predă în cadrul departamentului Foto-Video al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Din 2011 este co-curator al Salonului de proiecte Bucureşti. Proiectele sale artistice au fost prezentate în expoziţii organizate de instituţii precum Kunsthalle Winterthur, MNAC Bucureşti, tranzit.ro/Bucureşti, Club Electroputere Craiova, MUMOK Viena, Zachęta National Gallery of Art Varşovia, Shedhalle Zürich, Casino Luxembourg, Künstlerhaus Bethanien Berlin, Salon of the Museum of Contemporary Art Belgrad, Kunsthallen Nicolaj Copenhaga, Center for Contemporary Art Plovdiv, Kunsthalle project space Viena sau Muzeul Brukenthal Sibiu. În 2014 primeşte, în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, titlul de Doctor pentru o teză centrată pe „naţionalizarea” lui Brîncuşi în România, cercetare ce stă la baza lucrării de faţă şi a proiectelor expoziţionale realizate în 2015 în conjucţie cu aceasta: Fii şi fiicele lui Brîncuşi. O intrigă de familie – Actul I la Galeria Plan B Cluj şi Actul II, organizat de Salonul de proiecte în cadrul Timişoara Art Encounters.

Ce forta economica a capatat antreprenoriatul feminin? Cine sint reprezentantele sale? Cum au reusit intr-o competitie feroce a mediului de afaceri? Iata citeva dintre intrebarile la care incearca sa raspunda acest volum, o continuare fireasca a celui aparut in urma cu cinci ani, in care era pusa in discutie forta politica a femeilor. De data aceasta au fost invitate sa dea o parte din raspunsuri, dar si sa impartaseasca cititorilor din experienta lor unele dintre cele mai de succes femei din domeniul afacerilor. Dupa o parte introductiva, in care sint prezentate principalele repere ale initiativei private feminine in Romania, instrumentele de sprijinire si politicile publice de interes pentru antreprenoriatul feminin, 56 de afaceriste din numeroase domenii de activitate relateaza succint modul in care au pus bazele firmei, esecurile si piedicile cu care s-au confruntat, precum si recomandari deosebit de utile pentru femeile care doresc sa porneasca o afacere, dar si pentru politicieni, in vederea crearii unui mediu economic mai fluid si mai eficient.

In spatiul academic romanesc exista putine cursuri aprofundate de studii islamice, majoritatea fiind centrate pe aspecte generale ale culturii si civilizatiei arabo-islamice. De asemenea, din spatiul editorial romanesc lipsesc lucrarile autorilor musulmani progresisti, desi acestia au probabil cel mai nuantat discurs islamic contemporan, capabil sa medieze eficient dialogul dintre doua culturi diferite. Statutul femeilor in islam compenseaza vidul de informatie actual si ofera o analiza comparativa critica a perspectivelor novatoare promovate de interpretarile islamice progresiste cu privire la Coran si sunnah, evidentiind contributiile acestei orientari in cadrul exegezei islamice. Aspectele critice ale traditiei interpretative islamice majoritare pot fi solutionate, sustine autoarea, printr-o reinterpretare a surselor islamice fundamentale in conformitate cu realitatile, supozitiile si necesitatile contemporane: libertatea de expresie si de credinta, drepturile minoritatilor religioase, drepturile femeilor.

Sustinind ideea de sociologie stiintifica, Traian Rotariu face o trecere in revista a metodologiei cercetarii sociale. Analiza sa are in vedere in primul rind metodele de culegere a informatiilor si cele doua forme fundamentale sub care se prezinta datele obtinute in cadrul oricarei cercetari stiintifice: cea cantitativa si cea calitativa. Sint de asemenea prezentate diferitele orientari din domeniul stiintelor sociale – realiste, constructiviste, individualiste sau holiste –, care privilegiaza una sau alta dintre metode sau chiar un pluralism metodologic. Volumul le ofera studentilor si profesorilor de la facultatile de stiinte sociale sinteze utile, bazate pe o bibliografie de ultima ora, iar specialistilor in domeniu – puncte de plecare pentru reevaluarea muncii de cercetare si pentru gasirea unor solutii la probleme metodologice fundamentale.
 
Din cuprins:
Sociologia ca stiinta • Cantitativ si calitativ in cercetarea din stiintele sociale • Individualism sau holism • Realism sau constructivism • Constructie, realitate, realitate sociala, constructie sociala • Monism metodologic sau dualism metodologic • Explicatie si comprehensiune; problema cauzalitatii • O evaluare sumara a metodelor de culegere a informatiei in stiintele sociale • Forme ale observatiei in stiintele sociale

Deviza antropologiei alimentației, o societate într-o farfurie, nu este nici gratuită, nici pretențioasă. O alimentație într-o reclamă nu este altceva decît prelungirea la fel de îndreptățită a primei devize atunci cînd societatea cu pricina este una de piață. Îmbinînd o cunoaștere de publicitar, o experiență de cumpărător și o perspectivă de antropolog, Florin Dumitrescu citește pentru noi etichetele publicității alimentare pentru a ne explica de ce și cum s-a născut acest trend relativ recent al produselor tradiționale și cum se face marketizarea acestuia.

Martina Giufrre preda antropologie culturala la Universitatea "L'Orientale" din Napoli. Lucreaza de multi ani pe teme de migratie si de gen, si pe surse orale. A condus numeroase cercetari de teren in Republica Capului Verde, in Australia si in diferite tari europene.

Volumul reuneste pagini memorabile scrise de Henri H. Stahl, surprinzand devenirea stiintei sociologice raportata la specificul societatii romanesti patriarhale. Instrument de lucru, selectia de fata este in primul rand un suport de seminar la indemana oricui doreste sa patrunda in problemele, trecute si prezente, ale lumii rurale din Romania.

Stiai ca starile de spirit ale persoanelor din jur sunt contagioase? Ca viitorul tau partener de viata s-ar putea afla printre cunostintele unor colegi? Sau ca poti slabi motivat de prieteni virtuali? Explicatia: retelele sociale din care facem parte ne determina aproape fiecare aspect al vietii — emotiile, partenerii, bolile, veniturile, optiunile electorale si multe altele.

Analiza retelelor sociale are o aplicabilitate extinsa in cercetarea relatiilor, interactiunilor si interdependentelor dintre diferiti indivizi. Volumul ofera o introducere in studiul fenomenelor sociale din perspectiva relationala, prezentind teoriile si aparatul conceptual de baza pentru caracterizarea retelelor sociale, precum si instrumentele fundamentale de analiza a acestora.

Un „concentrat“ de Romania, in text si imagine:

Arhitectura modernista / Arta neolitica / Ateneul / Balconul inchis / Bara de batut covoare / Cainii maidanezi / Casa Poporului / Castelul Peles / Cheia la gat / Coada / Coliva / Coloana infinita / Comunismul / Covrigul / Cozonacul / Dacia 1310 / Damigeana / Emil Cioran / Eugenia / George Enescu / Gopo / Gratarul la marginea drumului / Insula de latinitate / Ion Luca Caragiale / Marea, delta si muntele / Marin Preda / Martisorul / Micii / Monarhia / Mucenicii / Nadia Comaneci / Nichita Stanescu / Nicolae Ceausescu / Omul cu punga / Opinca / Pegas Kent / Plicul / Sarmalele / Sfinxul / Sighisoara / Slanina / Statu‑n poarta / Sticlele de lapte si iaurt / Spritul / Taiatul porcului / Transfagarasanul / Vama Veche si 2 Mai / Veceul din curte / Vlad Tepes / Zacusca.

„Nimeni nu va mai putea discuta despre iubire fara sa faca referire la aceasta carte.“ (Die Zeit)

Din cuprins:

Mentalul colectiv: un peisaj aproximativ • Surani si istoriile marunte • Primarita comunista: o cariera politica • Colectivizarea • Anul 1962: o ruptura in destinul individual si colectiv • Spiritul comunitar: un tesut distrus • Mizeria modernitatii: sat si oras • Ceausescu si surubul • Noi si ei: perceptia reciproca • Femei si barbati • Credinta intr-o lume dreapta • Iesirea din comunism: 1989

Élisabeth Montfort, jurist si filozof, raspunde intrebarilor actuale cu privire la conceptul de gen: Este o teorie sau o ideologie? Care sunt mizele genului in construirea identitatii si a personalitatii? Ce spun sexul si genul despre diferenta sexuala? Sexul si genul pot fi integrate intr-o viziune a persoanei umane unificate? Sunt intrebari pe care si le pun liceenii si studentii, pentru viata lor de azi si de maine... Deputat european pana in 2004, Élisabeth Montfort, cunoaste bine sfidarile si mizele care se ascund in spatele cuvintelor si conceptelor. Pentru a fi mai accesibile, ea ni le prezinta aici sub forma de intrebari si raspunsuri.

Cel sarac, cel nefericit, cel slab, cel care nu are decit lacrimile… atunci cind este victima unei injustitii, ce poate sa faca cel lipsit de putere?