Self Help
-
Ghidul unui călugăr pentru curățenia casei și a minții (ebook)16.92 LEI
Traducere de Anca Rotar
Călugării Zen sunt recunoscuți pentru disciplina cu care își cultivă mintea și sufletul, dar și pentru curățenia templelor în care viețuiesc. Citind acest ghid în egală măsură spiritual și practic, tradus în peste 15 limbi, înțelegem de ce tehnicile de purificare a minții și metodele de curățenie sunt de fapt două fațete ale unei singure realități. Străvechile tradiții budiste legate de meditație și de străduința permanentă spre Iluminare devin aici accesibile omului occidental prin sfaturi legate de rutina zilnică. Shoukei Matsumoto analizează în detaliu aspecte ale vieții noastre cotidiene – de la somn până la alimentație, de la igiena personală până la întreținerea garderobei, a casei și a grădinii. Totul stă sub semnul grijii față de sine și față de obiectele și natura înconjurătoare.
„Un ghid budist plin de înțelepciune despre folosul spiritual pe care îl putem obține curățindu-ne deopotrivă casa, mintea, trupul și sufletul.“ — Spirituality&Practice.com
„Matsumoto prezintă curățenia ca pe un ritual, ca pe un «mod prin care ne putem limpezi mintea» în timp ce îndepărtăm murdăria din jur. Cititorii copleșiți, poate, de haosul care îi așteaptă acasă se vor simți încurajați de această carte liniștitoare, scrisă cu blândețe.“ — Publishers Weekly
-
Noua copilărie. Cum să ne creștem copiii în lumea digitală (ebook)31.72 LEI
Traducere de George Chiriță
„Narațiunile din jocurile video sunt fascinante. Într-un fel, sunt niște versiuni interactive ale poveștilor cu care ne delectăm la televizor sau la cinema. Au ceva de spectacol dramatic, de roman sau de poveste spusă în jurul focului. Când te gândești că aproape fiecare copil se joacă pe computer, se poate spune fără exagerare că acestea sunt formele narative principale din secolul XXI. Cu alte cuvinte, jocurile video sunt noile povești de adormit copiii, noile basme, noua mitologie, poate chiar și noua Scriptură. Sunt cea mai proaspătă formă de comunicare scrisă și înregistrată.“ — JORDAN SHAPIRO
„Jordan Shapiro risipește temerile celor care se plâng de carențele educative ale noii generații conectate.“ — HOWARD GARDNER
„Noua copilărie trebuie citită de părinți și educatori! E o resursă incredibil de prețioasă pentru dezvoltarea sănătoasă a familiilor și a copiilor în lumea tehnologică de astăzi.“ — WENDY KOPP
-
Viața (re)începe după 50 de ani. Cum să-ți pui înțelepciunea la treabă (ebook)28.55 LEI
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook
EBOOK > epub / pdf
Traducere de Dana Verescu
La 52 de ani, Chip Conley și-a vândut compania – Joie de Vivre Hospitality, al doilea lanț de hoteluri boutique din America – pe care a fondat-o și a condus-o ca director executiv vreme de douăzeci și patru de ani și s-a reinventat, contribuind la transformarea companiei Airbnb în cea mai mare platformă online de cazări alternative din lume. Într-o lume care venerează noutatea și tinerețea, Conley a mizat pe experiența acumulată în prima parte a vieții profesionale, iar acum ne împărtășește această aventură în cartea de faţă. Este o pledoarie pentru regăsirea valorilor tradiționale în epoca digitală: inteligența emoțională, discernământul, capacitatea de a colabora, înțelepciunea care vine odată cu înaintarea în vârstă. „Bătrânii Moderni“, fie că e vorba de cei care-și schimbă cariera la mijlocul vieții sau de cei care amână pensionarea, pot deveni astfel un atu al oricărei companii, ca mentori și „antrenori“ ai directorilor sau colegilor mai tineri care, la rândul lor, îi îndrumă în hățișul tehnologic. Un dialog intergenerațional plin de optimism și de speranță.
„Oricine se simte epuizat, neinteresant sau pur și simplu banal la locul de muncă poate să citească această carte într-o dimineață și să se simtă apoi revigorat.“ — The Financial Times
„Există o generație de lucrători mai vârstnici cu abilități neprețuite – inteligență emoțională ridicată, o judecată bună născută din decenii de experiență, cunoaștere specializată și o rețea vastă de contacte – care ar putea face pereche cu milenialii ambițioși pentru a crea afaceri durabile… Fie că este al doilea, al treilea sau al patrulea deceniu al vieții tale active, principiile și practicile din această carte îți vor arăta cum să-ți folosești competențele și experiența nu doar pentru a rămâne relevant, ci pentru a fi indispensabil în locurile de muncă moderne. Lumea are nevoie de înțelepciunea ta mai mult ca niciodată.“ — CHIP CONLEY
„Într-o epocă în care o idee strălucită sau chiar instinctul par să fie celebrate drept succes, cartea lui Chip Conley ne reamintește că înțelepciunea, analiza situațiilor, munca și răbdarea rămân esențiale.“ — ARNE SORENSON, președinte și CEO Marriott International
-
Despre băieți. Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări referitoare la cum să creștem un băiat (ebook)29.60 LEI
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook
EBOOK > epub / pdf
Traducere de Veronica Sidon
Băiatul meu are 8 ani și e singurul din clasă care nu are o consolă. Mă tem că jocurile electronice creează dependență. Ce părere aveți?
Jon este în clasa a patra, a fost diagnosticat cu ADHD, iar pentru el școala e un chin. Cum am putea să-l ajutăm?
Fiii noștri au 9 și 11 ani. Mereu s-au luat la întrecere. Cum îi pot învăța să fie ei înșiși în loc să se compare unul cu altul?
Când să mă aștept ca fiul nostru să arate că înțelege femeile? Deocamdată, la 12 ani, pare un misogin în devenire. Ar trebui să intervin? Sau doar să sper că îi va trece?
Cum să ne ajutăm fiul de 15 ani să-și gestioneze furia?
Iată doar câteva dintre întrebările la care Michael Thompson, psiholog cu o vastă experiență în probleme familiale, oferă răspunsuri. Soluțiile propuse sunt menite să ajute părinții de băieți – atât copii, cât și adolescenți – să-și înțeleagă mai bine fiii. Scrisă cu umor și pricepere, într-un stil simplu și captivant, Despre băieți abordează teme de actualitate precum presiunea socială, imaginea despre sine și sexualitatea, ADHD-ul, dar și subiecte clasice ca prieteniile, relația cu frații/surorile, divorțul părinților, admiterea la facultate etc. Michael Thompson ne pune la dispoziție o serie de informații neprețuite, sfaturi practice și cunoștințe absolut esențiale care ne vor ajuta să ne creștem fiii în așa fel încât să devină bărbaţi sănătoşi din punct de vedere emoțional și responsabili.
„Din cartea lui Michael Thompson veți descoperi nu doar că băieții au o viață emoțională complexă, ci și ceea ce vă trebuie pentru a îndeplini cu succes cel mai important job din lume: acela de a fi părinte.“ — Boston Globe
-
Sănătatea copilului meu. Ghid de simptome şi îngrijiri (ebook)22.20 LEI
EBOOK > PDF
Traducere de Marius Constantin
Un ghid practic unic în felul său, pentru că pornește de la simptome, nu de la diagnostic, cum fac de regulă ghidurile pediatrice pentru părinți. Iar părinții se confruntă în primul rând cu simptome: copilul are febră, copilul tușește, copilul nu aude bine, pe copil îl dor dinții, copilului i-a apărut o erupție pe piele, copilul are diaree sau consti-pație etc. etc. Despre ce poate fi vorba? E grav sau nu? Ce este de făcut repede, înainte să putem ajunge la doctor? Ce trebuie să știm despre afecțiunea copilului, după ce doctorul a stabilit diagnosticul? Cartea se referă la copiii de 0–12 ani și este în așa fel concepută încât să poată fi consultată rapid, oferindu-i părintelui, cu discernământ (nu așa cum le găsește pe internet...), informațiile atât de necesare. Pentru sănătatea copilului său.
„Multe cărți de îngrijire a copilului bolnav consideră că știți să diagnosticați ce este în neregulă cu copilul, așadar să căutați problema în indicele alfabetic. Acest sistem este adecvat dacă știți că micuțul are astm sau amigdalită sau altă afecțiune clară, dar nu prea folosește dacă habar nu aveți ce se întâmplă. Aici vă ajută această carte. Capitolele sunt structurate după simptome. Îmi îndrept atenția asupra afecțiunilor care se întâlnesc în viața de zi cu zi și le provoacă părinților cele mai multe griji. Nimeni nu vă poate promite că viața de părinte va fi mai ușoară, dar informațiile clare pe care le veți avea la îndemână vă vor face să vă simțiți mult mai încrezători.“ – DR. DAVID HASLAM
-
Ichigo-Ichie. Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (ebook)14.81 LEI
EBOOK > EPUB / PDF
Traducere de Lidia Dumitru
Fiecare clipă din viața noastră este unică, iar dacă o lăsăm să ne scape o pierdem pentru totdeauna – aceasta este filozofia ichigo-ichie, care ne învață că lucrurile sunt efemere, iar ceea ce trăim acum nu se va mai repeta în același fel. Deseori folosită în Japonia pentru a întâmpina pe cineva sau pentru a-ți lua rămas-bun, expresia ichigo-ichie își are originile în budismul zen. Héctor García și Francesc Miralles ne introduc în arta de a ne bucura de fiecare clipă îmbinând filozofia zen cu instrumentele din psihologia contemporană. Vom învăța astfel să apreciem frumusețea naturii trecătoare, să ne folosim simțurile ca să ne ancorăm în prezent, să fim atenți la magia coincidențelor, să folosim ichigo-ichie pentru a ne descoperi ikigai-ul, sau scopul vieții, căci numai astfel putem găsi ceea ce ne motivează și ce ne aduce fericirea.
-
Ikigai (ebook)21.05 LEI
EBOOK – PDF
Traducere de Camelia Dinică
„Ikigai... Acest concept japonez, care s-ar traduce prin «fericirea de a fi mereu ocupat», pare să explice extraordinara longevitate a japonezilor, mai ales din insula Okinawa. Acolo, numărul persoanelor centenare depășește cu mult media mondială.
Cultivarea prieteniilor, alimentația moderată, odihna adecvată și mișcarea ușoară par să facă parte din ecuația sănătății, însă în centru este acea joie de vivre, bucuria de a trăi, care îi ajută să însumeze ani și să sărbătorească în continuare fiecare răsărit de soare, ikigai-ul personal al fiecaruia.“ (HÉCTOR GARCÍA (KIRAI) și FRANCESC MIRALLES)Cele 10 legi ale ikigai-ului:
1. Fii mereu activ, nu te pensiona niciodată.
2. Privește lucrurile cu calm.
3. Nu mânca pe săturate.
4. Înconjoară-te de prieteni buni.
5. Fii în formă pentru următoarea ta aniversare.
6. Zâmbește.
7. Reconectează-te la natură.
8. Fii recunoscător.
9. Trăiește clipa.
10. Urmează-ți ikigai-ul. -
Medicina, nutritie si buna dispozitie (ebook)22.20 LEI
EBOOK – EPUB / PDF
Râsul împreună cu doctorul de nutriție nu îngrașă!
Consideri toate E-urile o otravă care ne este adăugată în mâncare? Te înspăimântă OMG-urile (organismele modificate genetic), chiar și pomelo sau nectarina? Crezi că omul modern trebuie să se întoarcă la leacuri băbești sau să caute mijloace alternative de diagnostic și tratament, fie şi dacă rezultatele lor nu sunt reproductibile în experimente controlate și se bazează doar pe testimonialele unor oameni… mai mult sau mai puțin reali?
Atunci trebuie neapărat să citești această carte! Te va învăța să fii mai circumspect cu miracolele și afirmațiile iresponsabile ale celor care vor doar să vândă un produs, fără să fie însă responsabili pentru efecte.
Te crucești când vezi reclame nerușinate la băuturi magice care trateazã cancerul cu bicarbonat? Te uluiesc persoanele care se lasă escrocate cu naivitate de aparate miraculoase pentru diagnosticarea „tuturor bolilor“? Ai dubii referitoare la suplimentele nutritive, la bairamurile cu antioxidanți și suculeț verde de detox? Ți-au ieşit pe nas reclamele deșănțate la extracte din plante cu nume exotice care luptă împotriva cancerului, întăresc imunitatea și detoxifică (fără efecte adverse, bineînțeles)?
Atunci această carte e pentru tine: citește-o și vei afla ce e verificat și ce e impostură în avalanșa de soluții și leacuri care ne-au invadat în ultimii ani.
Ești o tânără mămică derutată de sfaturile contradictorii din abisul internetului și nu mai știi cum să-ți hrănești odorul? Citește cartea și ai să te lămurești.
Ești sportiv și îți fac cu ochiul produse menite să îmbunătățească performanțele fizice? Ai grijă, unele pot avea efecte adverse ciudate și nu tocmai plăcute: poți afla din această carte care sunt. și nu oricum, ci cu zâmbetul pe buze și cu bună dispoziție, fiindcă „glumind putem spune orice, chiar și adevărul“ (Sigmund Freud).
Vei mai descoperi că râsul împreună cu doctorul specialist în nutriție nu îngrașă, dar îți înseninează viața. Detoxifică, crește imunitatea și luptă împotriva tuturor bolilor! -
Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi (ebook)23.14 LEI
Traducere de Lucia Nicolau
Cartea lui Stefan Klein, devenită bestseller în Germania, sintetizează și explică descoperirile neuropsihologiei moderne, oferind nu rețete, ca ghidurile self-help, ci cunoștințe și modul lor de „întrebuințare“ în viața de zi cu zi. Căci nu există o formulă a fericirii universală, ci o formulă a fiecăruia. Există șapte miliarde de oameni și șapte miliarde de căi spre fericire, spune autorul. Dar esențial e faptul că fericirea poate fi găsită. O dovedesc două descoperiri importante: mintea noastră are mecanisme înnăscute pentru bucurie, plăcere, euforie; iar tendința aceasta naturală spre fericire poate fi exersată, deoarece creierul omenesc este configurabil la nesfârșit, indiferent de vârstă.
„După ce vei fi citit această carte, capul tău va arăta altfel pe dinăuntru, promite Klein, și chiar așa este.“ (Der Spiegel)
„Stefan Klein a reușit să scrie o adevărată capodoperă. Mesajul ei simplu, acela că poți învăța să fii fericit, este comunicat cititorului într-un mod deopotrivă fascinant și documentat, inteligibil pentru oricine.“ (Die Welt am Sonntag)
„Stefan Klein rezumă în cartea sa o întreagă bibliotecă... Această carte e un adevărat instrument de autocunoaștere.“ (Der Stern)
-
Cum devenim parinti mai buni (ebook)16.77 LEI
Un ghid celebru, un National Bestseller, cum scrie pe coperta ediţiei originale, care pornește de la ideea că nu e suficient să ne iubim copiii ca să-i educăm bine – trebuie să învăţăm „meseria de părinte“. O „meserie“ sintetizată în această carte în cele 50 de probleme cu care ne confruntăm cel mai des ca părinţi şi soluţiile lor practice. De exemplu: Tândăleala, Crizele de nervi, Răspunsurile obraznice, TV-mania, Notele proaste, Mofturile la mâncare.
Problemele privesc copiii de 3-4 până la 12-13 ani. Soluţiile sunt verificate, funcţionează. Manualul e sistematizat, concis şi are un ingredient care n-ar trebui să-i lipsească nici unui părinte: umorul. -
Lectii de magie (ebook)22.21 LEI
Nimeni nu cunoaşte mai bine drumurile sinuoase ale creativităţii decât Elizabeth Gilbert, întruchiparea perfectă a propriei teorii: ca să creezi, fie în artă, fie în viaţa personală, nu trebuie decât să îndrăzneşti să te laşi inspirat, şi apoi să perseverezi pe calea pe care ţi-o deschide inspiraţia. Astfel se produce Marea Magie. Astfel se preschimbă banalul cotidian într-un tărâm al bucuriei şi al imprevizibilului.
După ce conferinţele sale motivaţionale TED s-au bucurat de mare succes, autoarea bestsellerului Mănâncă, roagă-te, iubeşte s-a simţit inspirată să scrie un ghid de creativitate pentru numeroşii ei cititori, şi nu numai. Cu stilul ei spumos, plin de umor, dar şi cu seriozitatea cuiva care s-a dăruit cu totul muncii creative, Elizabeth Gilbert ne adresează un îndemn esenţial: să scoatem la iveală comorile ascunse în noi şi să alegem cea mai bună dintre vieţile pe care le putem trăi. Cheia unei vieţi fericite este să ne lăsăm conduşi de curiozitate, nu de frică.„Creativitatea este sacră şi nu este sacră.
Ceea ce creăm contează enorm şi nu contează deloc.
Trudim singuri şi suntem însoţiţi de spirite.
Suntem îngroziţi şi suntem curajoşi.
Arta e o zdrobitoare corvoadă şi un minunat privilegiu. .
Divinitatea nu ne poate lua în serios decât atunci când suntem în cea mai jucăuşă dispoziţie.
Fă loc acestor paradoxuri, astfel ca toate să fie deopotrivă de adevărate în sufletul tău, şi îţi promit – vei putea face orice.“ (Elizabeth GILBERT) -
Cum sa ne crestem fetele (ebook)20.19 LEI
Un ghid practic scris cu pasiune și un semnal de alarmă tras de Steve Biddulph, autorul bestsellerului internațional Cum să ne creștem băieții.
Trăim într-o lume în care presiunile sociale asupra fetelor și femeilor tinere sunt enorme, după cum enorme sunt și presiunile economice care îi țin adesea pe părinți departe de copii. Cartea lui Steve Biddulph descoperă nebănuite resurse de forță și energie în viața de familie și îi învață pe părinți cum să crească fete încrezătoare în forțele lor, bine adaptate și fericite. Scriind cu căldură și umor, nu doar din perspectiva psihologului, ci și a tatălui, autorul le dezvăluie atât cuplurilor de părinți, cât și mamelor și taților singuri cum să navigheze cu abilitate printre obstacolele ivite în calea fiicelor lor, îndrumându-le cu dragoste și ajutându-le să devină puternice și independente.
Din cuprins:
•Cele cinci etape ale copilăriei și adolescenței fetelor
• Trecerea lină spre adolescență
• Imaginea despre sine, alimentația și tulburările de nutriție
• Prieteniile și încrederea în sine
• Pericolele rețelelor de socializare"
-
Cum sa ne crestem baietii (ebook)20.19 LEI
Cărțile lui Steve Biddulph se găsesc în peste 3 milioane de case din întreaga lume. Bestseller internațional tradus în 30 de limbi și văndut în peste 1 milion de exemplare, Cum să ne creștem băieții i-a ajutat pe părinții de pretutindeni să-și înțeleagă, în sfărșit, fiii.
Să crești un băiat fericit, iubitor și responsabil în zilele noastre nu-i lucru ușor. Steve Biddulph trece în revistă toate provocările care apar încă de la nașterea copilului - primii pași, prietenii, școala, temele, sportul, Internetul, sexul, violența, tentația drogurilor și a alcoolului - și oferă soluțiile potrivite nu doar pentru cuplurile de părinți, ci și pentru mamele și tații singuri. Scrisă cu căldură și umor și întemeiată pe deceniile de experiență a autorului ca psiholog și tată de familie, cartea îi învață pe părinți cum să le ofere copiilor îndrumarea de care au nevoie pentru a reuși în viață.
Din cuprins: Cele trei etape ale copilăriei unui băiat ♦ Prin ce se deosebește cereierul băieților de al fetelor? ♦ Băieții și învățatul. La ce vârstă e indicat să meargă la școală? ♦ Ce înseamnă „dificultăți de învățare“? ♦ Cum să-i ajutăm pe băieți să aibă o atitudine sănătoasă față de sex
-
În sfârşit nefumător (ebook)17.15 LEIO primă ediţie a acestei cărţi a apărut în 2004. În 2009, Humanitas Multimedia a publicat audiobookul În sfârşit, nefumător în lectura lui Marius Vintilă.