Publicistică & Critică literară

​Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Traducere de Virgil Stanciu

Cu un eseu despre „Oralitate în textualitate“ tradus de Anca Băicoianu, un capitol românesc despre Mateiu I. Caragiale și „Recitiri“ (Dilemateca)

„În «Epilogul» cărții sale A citi, a reciti: Către o poetică a (re)lecturii (intitulată, în versiunea sa originală, Rereading), Matei Călinescu spune că a ajuns la ideea de a o scrie atunci când a recitit anumite texte pentru a le descoperi secretul. Prin nenumărate reflecții extraordinar de inteligente și ingenioase, mustind de informație istorică de calitate, Matei Călinescu reușește de fiecare dată să elucideze misterul, dar şi să arate că misterul textului literar nu este o criptografie, ci un mister consubstanțial. Iar acest mister ireductibil îndeamnă la recitire chiar cartea pe care o citiți. Faptul de a reciti nu este un moft: el decurge din caracterul infinit al textului literar. Or lucrurile care nu pot fi epuizate până la capăt au în ele ceva din esența vieții, astfel că o metodă a recitirii așa cum o practică Matei Călinescu este și un mod de a pune în lumină viața extraordinar de bogată a marilor texte literare. Cărțile studiate și analizate de Matei Călinescu învie, prin cartea sa, în sufletul nostru. Recitirea, în mâinile sale de hermeneut, se transformă într-un soi de «scris pe suflet», care însuflețește cartea citită și readuce la viață, în noi, lumea de gânduri și imagini a autorului dispărut. Recitirea poate fi, dacă e practicată cum ne-a învățat Matei Călinescu, un mijloc de a ne recăpăta trupurile la judecata de apoi a cititului veritabil.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

EBOOK > EPUB / PDF

În cele peste cinci decenii de critică și istorie literară, Eugen Negrici a adus contribuții esențiale la cercetarea literaturii noastre vechi, a literaturii române sub comunism și a ideologiilor literare.În fermecătoarele eseuri din Simulacrele normalității, criticul își propune, după cum mărturisește, să identifice „prejudecăţile literare, situările greşite, falsele concepte, clişeele, fenomenele ignorate, interpretările inerţiale, viziunile discutabile ale istoriilor noastre literare“. Fie că se oprește asupra poeziei boierilor stihuitori de la începutul secolului al XIX-lea, asupra avangardei literare ori asupra literaturii române în comunism sau imediat după, autorul ne cucerește prin impetuozitatea și forța sa argumentativă.

EBOOK – EPUB

„Trebuie remarcat din capul locului că Roxana Eichel alege calea regală a confruntării spațio-temporale, impunându-și o limitare drastică a evadărilor în zona biograficului, cel care aduce, de regulă, timpul și spațiul laolaltă. Investigația Roxanei Eichel vrea să se mențină deasupra ispitelor conjuncturalului, pe care ni le livrează de regulă mărturisirile proprii sau mărturiile altora, preferând decriptarea semnelor destinului din înseși textele teoretice și critice pe care le scriu protagoniștii scenariului pe care autoarea îl explorează. Șarjând un pic, din motive euristice, aș zice că, pentru Roxana Eichel, Matei Călinescu, Virgil Nemoianu și Toma Pavel nu pleacă din România, ci din teoria literară românească, și nu ajung în Statele Unite, ci în comparatistica transatlantică.“ – LIVIU PAPADIMA

„Studiul Roxanei Eichel arată cât de pasionantă poate fi arheologia ideilor dacă e practicată cu inteligență și cu preocupare pentru mobilitatea contextelor în care oamenii și lecturile circulă, mai ales în (post)modernitate. Critica regăsirii reia un subiect discutat doar superficial până acum, deși deseori la îndemână în conversația intelectuală curentă: „teoria românească în exil“ (mai precis, cărțile lui Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel). Roxana Eichel întâmpină cu ironie generalizările și narațiunile fondatoare pe această temă și oferă, în schimb, argumente pentru o regândire a determinărilor complexe între biografie și operă, individ și școală de gândire, consecvență și ispita noului. O admirabilă demonstrație despre cum se face teoria literară.“ – OANA FOTACHE „

Cartea scrisă de Roxana Eichel ne oferă o imagine convingătoare a culturii universitare românești în anii ’60, precum și a rațiunilor pentru care, la strângerea ideologică din anii ’70, mulți tineri intelectuali și-au părăsit țara. Excelent informată, atentă și la imaginea de ansamblu, și la detalii, scrisă pe un ton limpede și prietenos, Critica regăsirii înțelege și face înțeles felul în care Matei Călinescu, Virgil Nemoianu și eu însumi am încercat, și poate din când în când am reușit, să coordonăm experiența culturală din România cu valurile de curente critice din Vest. Îi sunt profund recunoscător.“ – TOMA PAVEL

„Eugène Ionesco a fost confruntat, încă din adolescenţă, cu o dilemă identitară – de natură familială, etnică, lingvistică şi, desigur, culturală (inclusiv literară, confesională şi politică) – transformată, curând, într-un conflict interior… Tânărul care se simţea exilat în România sa natală urma să-şi regăsească patria adevărată, spirituală, adică Franţa, şi cultura franceză, după o odisee de traumatisme «iniţiatice» care avea să dureze, intelectual vorbind, multă vreme…

Devenind francez, Ionesco se simte liber să abordeze acele «probleme esenţiale» aşa cum le concepe el, ca ridicole şi tragice în acelaşi timp, începând cu aceea a limbajului şi sfârşind cu aceea a scandalului morţii. Suntem, spune el, esenţial comici: tragedia noastră existenţială vine tocmai de aici. În cultura franceză, lipsit de complexe, el descoperă că explorarea subiectivităţii sale celei mai profunde poate fi un mod de comunicare cu ceilalţi, cu singurătatea lor, cu neliniştile şi obsesiile lor; descoperă, cu alte cuvinte, că «fiecare e universal».“ (MATEI CĂLINESCU)

„Într-o vreme în care face ravagii (şi nu numai la noi) tendinţa programatică de a se acorda tot mai puţină atenţie trecutului cultural, Antichitatea fiind aproape uitată, mi-am permis în această carte un gest, paradoxal vorbind, nonconformist.

După ce în altă parte (În dialog cu anticii) m-am oprit asupra dramaturgilor români încercând să aflu în ce fel şi în ce măsură apropierea de cei antici i-a ajutat să-şi descopere propria identitate şi propriile valori, de data aceasta am vrut să arăt cum critici, poeţi şi prozatori – de la Titu Maiorescu la E. Lovinescu, de la Ion Budai-Deleanu la Ion Pillat, de la Alexandru Odobescu la Gheorghe Crăciun – au meditat asupra relaţiei dintre literatura antică şi cea modernă a epocii lor, ori chiar s-au inspirat în opera proprie din miturile, temele, motivele şi personajele preluate sau născocite de autorii elini şi latini. La capătul acestui drum parcurs împotriva curentului, îmi îngădui şi o platitudine: uitarea nu e cel mai bun sfătuitor.“ (Alexandra CIOCÂRLIE)

„Elegia pentru uman din cartea de faţă e oficiată pentru omul filo-uman, cel învins de toate ideologiile, victima perfectă a tuturor totalitarismelor, omul hăcuit de texte (fiindcă totalitarismul e Textul care ajunge să fie pus în practică), dar pentru care nicicând ideile nu devin mai importante decât oamenii, pentru care empatia şi atenţia la celălalt sunt înseşi condiţiile lui de existenţă. Era cumva natural ca literatura să fie în avangarda acestei elegii pentru uman. Pe de o parte, fiindcă literatura şi umanul sunt coextensive, şi a fost o enormă greşeală strategică a modernităţii să încerce să-şi alieze literatura la cruciada ei anti-umană.

Au existat minţi care au refuzat să valideze silogismele modernităţii împotriva omului; care au găsit inacceptabil ca modernitatea, iniţiată în numele libertăţii, egalităţii şi fraternităţii omului, să ajungă să nege punctual fiecare dintre aceste trei concepte-promisiuni – pentru ca, în cele din urmă, să nege omul însuşi. Aceşti scriitori au înţeles literatura ca pe o cărare înspre uman, înspre un luminiş aflat la marginea istoriei, departe de modernitate şi de infernurile ei estetice şi politice, în care omul să aibă răgazul de a reînvăţa să fie uman. Fără revoluţiile lor estetice, literatura ultimului secol e de neimaginat.“ (Radu VANCU)

"Istoria străzii Mântuleasa începe odată cu ridicarea bisericii, ctitorită de familia Manta, în zorii veacului al XVIII-lea. Povestea acestei familii, a mahalalei care ia numele soției lui Manta cupețul, Stanca (sau al surorii lui, Maria, enigma persistă încă), a străzii așa cum o știm astăzi traversează trei secole, iar cartea de față urmărește cum s-au reflectat transformările acestui segment din geografia bucureșteană în existența cotidiană a mântulescenilor.

Volumul de față dublează informația istorică, preluată inclusiv din documente inedite, cu elemente de atmosferă, studiul fiind unul de istorie a mentalităților, de sondare a moravurilor, ce mizează totodată pe amănunte de epocă, în încercarea de a recrea atmosfera unor veacuri trecute. Nu în ultimul rând, cartea urmărește sursele mitologiei bucureștene valorificate de Mircea Eliade în câteva dintre prozele sale scurte."