Poezie
-
Nu striga niciodată ajutor (ebook)23.27 LEI
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook
EBOOK > epub / pdf
Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.
Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale. Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.
-
Integrala poemelor (ebook)51.80 LEI
EBOOK – EPUB / PDF
„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă descopeream golită, pustie şi, mai ales, cu sentimentul că este de tot. Deşi ştiam că mi se mai întâmplase, deşi îmi spuneam că şi de alte dăţi mi se păruse la fel şi că totuşi minunea se repetase, mă uitam la ultima poezie scrisă cu sfâşietoarea convingere că de astă dată este într-adevăr ultima, că niciodată nu voi mai fi în stare să scriu nimic. Iar dacă următoarea evadare se dovedea zadarnică şi Dumnezeu nu venea la întâlnire, întâmplarea nu era decât o verificare în plus, pentru o perioadă, a acestei convingeri. Recădeam în contingent mai deprimată decât în momentul evadării, până când încet-încet începeam să simt că se pregăteşte o nouă iluminare care nu aşteaptă, pentru a se produce, decât o nouă fugă.“ – ANA BLANDIANA
-
Orologiul fara ore (ebook)14.56 LEI
Printre clipe
Ca floarea tăiată
Cu petale-aripe Ț
i-amintești cum cădeai
Printre clipe?
Și clipele cum
Se dădeau la o parte
Să te-ajute s-ajungi
În adâncul din carte,
Unde stelele moarte
Se transformă-n poeme
Și nu e târziu,
Și nu e devreme
Să pierzi veșnicia,
Să renunți și să ierți.
Ți-amintești întunericul
Dintre coperți?
-
Duet in alb (ebook)12.48 LEI
De la scrisul ca aventură a cunoașterii de sine, din volumul de debut Corăbii (1970), la descoperirea pluralității fascinante a eului și a vocilor cu care acesta intră în rezonanță, din Imaginaţia ecoului (1981) și Pluralul ca o veghe (1989), Monica Pillat a evoluat către un gen de poezie ce transcende palpabilul, pentru a explora misterele inefabilului în Dorul de rai (2005).
În prezentul volum, poeta imaginează dialogul liric al sufletului cu nevăzutul, invitându-și cititorii să urce împreună cu ea treptele iubirii crescătoare. -
Lomografii (ebook)22.21 LEI
„Cărţile mele de versuri sunt poveşti. Au crescut pe un schelet narativ, s-au vertebrat epic, deşi formal s-au folosit de artificiile stilistice ale poeziei. În Poză retuşată am încercat să fixez contorsiunile unei poveşti de dragoste, în Nordul am vorbit despre copilărie, şi traumă, şi sentimentul de minoritar în ultimul deceniu de comunism, în Credinţa am încercat să-mi înţeleg mai bine trecutul faulknerian şi convulsiv, iar în Autoimun am vorbit despre boală, maturitate şi implacabil. Fiecare poezie e, de fapt, un fragment al istoriei pe care o subîntinde. Prin urmare, orice antologare e aproape imposibil de făcut. Am operat totuşi o selecţie pe primul volum, căruia i-am adăugat şi câteva texte inedite, pe când Autoimun, de pildă, este inclus integral. Celelalte două cărţi reiau antologia Cenotaf, apărută în anul 2006.“ (Ioana NICOLAIE, iunie 2015)
„O autoare sobră de un subtil rafinament, ale cărei legături subterane dezvăluie o sensibilitate atipică pentru timpurile noastre, de o originalitate frapantă.“ (Andrei BODIU)
„O poetă cu o scriitură singulară la noi – o scriitură feminină, inteligentă, profundă, seducătoare şi prietenoasă.“ (Marius CHIVU)
„Ca o altă Eliză, fata-fetiţă devine «fărmecătoare», o vrăjitoare bună «strivind urzici pe prispă şi în oale», urzind cămăşi de cuvinte pentru cei 11 fraţi şi aducându-i astfel la viaţă.“ (Simona SORA)
-
Opera poetica (ebook)42.51 LEI
„Sensuri ascunse, ce ar putea sa fie formulate in chip abstract, nu se gasesc in poezia mea, decat ca alunecari, pe cari insumi le condamn. Toate sensurile tin de domeniul unei sensibilitati metafizice, ce coboara in adanc si vine in adanc, ele n-au confinii cu intelegerea filozofica discursiva. ...In poezia mea sunt frecvente si motivele mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez in chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetica. Motivele nu sunt tratate «dogmatic». Le folosesc in sens totdeauna creator, liber; le modific si le amplific după necesitati. Nascocesc motive mitice la fiece pas, fiindca fara de-o gandire mitica nu ia fiinta, din pacate sau din fericire, nici o poezie.“ (Lucian Blaga, Luntrea lui Caron)