10-12 ani

Ilustrații de Adrià Fruitós

Marile legende medievale repovestite pe înţelesul copiilor de Francesc Miralles, autorul bestsellerurilor „Poveşti ca să te iubeşti mai mult”, „Poveşti pentru copii fericiţi” şi „Poveşti pentru copii curajoşi”.

A sosit trubadurul cu tolba plină de poveşti şi cu lăuta pregătită. Sunteţi gata să-l ascultaţi? Veţi descoperi cele mai captivante istorii ale Evului Mediu şi îi veţi cunoaşte pe eroii lor legendari.

Iată-i pe neînfricaţii cavaleri ai Mesei Rotunde, gata să înfrunte primejdii pen­tru rege şi pentru onoare, pe curajosul Lancelot, care luptă în numele iubirii, pe iscusitul Robin Hood, tâlharul cu inimă bună, mânat de dorinţa de a face dreptate, pe Tristan şi Isolda, a căror poveste a străbătut veacurile până la noi. Iar de sus, de la fereastra castelului, ne privesc chiar regele Arthur şi regina Guinevere, care aşteaptă la graniţa dintre realitate şi imaginaţie, acolo unde se nasc legendele.

Vignete: Robin Hood • Cidul • Reginele Kriemhilda şi Brunhilda • Regele Arthur • Sir Gawain • Tristan şi Isolda • Romeo şi Julieta • Perceval • Yvain sau Cavalerul cu leul • Roland • Lancelot

Continuarea îndrăgitei cărți „Sâmbăta când vine Sambo”

Pățaniile domnului Gambrino Berebum și ale lui Sambo continuă în acest volum, spre hazul și deliciul cititorilor. Nimeni nu poate intra în atâtea buclucuri și neînțelegeri nevinovate ca acești doi prieteni, mai ales când Mașina Dorințelor este pusă în funcțiune. Dar ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să primești! Domnul Gambrino vrea o mașină, deși nu are permis, vrea o vacanță pe o insulă pustie, fără să se gândească la faptul că o insulă pustie poate fi la fel de bine undeva la poli sau în apropie­rea unui vulcan activ, vrea tot soiul de trăsnăi lipsite de noimă ca să-și dea seama până la urmă că tot ce-și dorește cu adevărat este ca bunul lui prieten Sambo să rămână mereu alături de el.

Plină de jocuri de cuvinte și de versuri hazlii, Sambo se întoarce este în primul rând o carte despre prietenie.

În vreme ce Ari şi Joni ajung în Zona 51, peste tot în lume alţi copii încearcă să termine jocul Kepler62. Marie, o fată de 14 ani, cu o minte iscoditoare şi curaj pe măsură, vrea să ştie care-i misterul din spatele lui.

Ea află că organizaţia OTNSPCFRVR (Out In Space For Ever) pune la cale o misiune spaţială şi se alătură echipajului.

Odată ajunsă şi ea în Zona 51, Marie descoperă un extra­terestru ţinut prizonier care o avertizează telepatic să nu plece în călătoria spaţială. Dar ce se poate întâmpla dacă fata nu mai poate să dea înapoi?

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Ilustrații de Ana Alfianu

Introducere și control științific de conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava

O călătorie în timp și o poveste captivantă, în care știința se întâlnește cu legendele!

Ne sunt ghizi Cristian Ciobanu, specialist în geoturism la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, care ne invită să descoperim de ce sunt deosebiți dinozaurii ce stăpâneau cândva pe acest teritoriu, Ana Alfianu, autoarea și ilustratoarea bestsellerului Val și Cetatea Sufletului, care recreează în ilustrații bogate lumea Insulei Hațeg, și cercetătorul Zoltán Csiki-Sava, de la care înțelegem cum reușește paleontologia să ne aducă dinaintea ochilor trecutul îndepărtat.

Acum zeci și zeci de milioane de ani, pe când munții Pirinei, Alpi și Carpați încă nu se formaseră, iar sudul Europei era doar o întindere de apă, regiunea din Transilvania cunoscută astăzi ca Țara Hațegului era o insulă subtropicală înconjurată de Oceanul Tethys.

Acolo, în mijlocul vegetației luxuriante, și-au găsit adăpost o mulțime de specii de animale, de la șerpi, broaște și păsări până la giganticul pterozaur Hatzegopteryx și la fascinanții dinozauri pitici.

Captivi pe acest teritoriu, dinozaurii din Insula Hațeg s-au dezvoltat cu totul altfel față de exemplarele megafaunei de pe continent, continuând să-i surprindă și astăzi pe oamenii de știință, care le studiază cu pasiune urmele și le recompun din detalii existența.

Deschide această carte și cercetează-i cu atenție: sunt ultimii din rasa lor!

Ilustrații de Ana Alfianu

După bestsellerul „Fizica povestită”, Cristian Presură revine cu o nouă carte la fel de captivantă, de data aceasta dedicată copiilor pasionați de spațiul cosmic. Însoțită de minunatele ilustrații ale Anei Alfianu, O călătorie prin univers: astrofizica povestită spune cea mai grozavă poveste din câte s-au spus vreodată: aceea a universului și a oamenilor care au visat dintotdeauna să-i descifreze tainele.

„Dragi prieteni, astăzi pornim într-o palpitantă călătorie prin univers. Misiunea noastră spațială n-are nevoie de rachetă, fiindcă ne vor propulsa dorinţa de a cunoaşte şi puterea imaginaţiei. Împreună, vom îndrăzni să demontăm uluitoarea maşinărie cosmică şi să aflăm după ce legi funcţionează, să cercetăm cu metodă ştiinţifică incredibila acumulare de materie şi energie răspândită prin univers, să punem întrebări și să căutăm răspunsuri. Sunteţi gata? Să pornim, necunoscutul ne aşteaptă!" – CRISTIAN PRESURĂ

Ilustrații de Milla Vestin

Tradus în peste 23 de ţări, Radio Popov şi copiii uitaţi spune o poveste plină de umor şi căldură, care ne aduce aminte de unii dintre cei mai îndrăgiţi clasici ai literaturii pentru copii, precum Roald Dahl şi Astrid Lindgren.

Alfred are nouă ani şi, practic, trăieşte singur. Mama lui a dispărut de multă vreme, iar tatăl, plecat mai mereu în călătorii de afaceri, nu pare să-şi amintească întotdeauna că băiatul există.

Într-o noapte altfel decât toate nopţile, Alfred fuge de-acasă cu Amanda, din soiul misterios al Urechilor Ciulite, care îi ajută pe copiii uitaţi, vârându-le în cutia poştală mere, şosete de lână şi sendvişuri.

Aşa începe o aventură incredibilă, care schimbă totul, şi nu doar pentru Alfred. În casa de culoarea terciului de fructe de pădure a Amandei, băiatul mănâncă bunătăţi, citeşte pe săturate şi descoperă un vechi emiţător radio proiectat chiar de marele fizician A.S. Popov. Cu ajutorul lui, Alfred începe să transmită în secret o emisiune nocturnă, pe care o ascultă ceilalţi copii uitaţi din oraş.

Vor putea oare Alfred şi Amanda să-i ajute pe toţi? Şi ce se va întâmpla când tatăl băiatului va băga de seamă că a dispărut? Şi, mai presus de toate, cine sunt, de fapt, Urechile Ciulite?

NPR Best Book of the Year, Amazon Best Book of the Month

Ce faci când ți s-a spus toată viața să stai departe de magie, fiindcă s-ar putea să se întoarcă împotriva ta?

Într-o lume peste care stăpânesc țesătorii de vrăji, câțiva adolescenți cu vieți zbuciumate și talente neobișnuite sunt aduși împreună de un personaj misterios, care le încredințează o misiune imposibilă: să fure o piatră cu puteri dincolo de orice închipuire de la cel mai primejdios vrăjitor. Eșecul este inacceptabil, dar succesul le-ar putea fi fatal.

Promisiunea unei răsplăți pe măsură îi ademenește pe Callan, un bă­iat de 14 ani, care se pricepe să fure orice și citește oamenii ca pe-o carte deschisă, pe Meriel, expertă în acrobații (și cuțite!), pe Gareth, pasionat de cărți misterioase, în paginile cărora găsește răspunsuri la aproape toate întrebările, pe Lachlan, care poate obține orice de la oricine, și pe Coadă de Vulpe, fata fără chip, care poate să se cațere pe acoperișuri ca o pisică.

Deși viața i-a făcut să nu aibă încredere în nimeni, cei cinci trebuie să învețe să se bazeze unul pe celălalt ca să supraviețuiască forței cataclismice pe care au dezlănțuit-o.

O aventură de proporții, infuzată de magie și cu o notă de steam punk, care se citește și se trăiește cu răsuflarea tăiată.

Ilustrații de Petur Antonsson

Scriitorul american Ben Guterson este autorul trilogiei de succes „Casa de Iarnă”, tradusă în zece limbi, care i-a adus nominalizări pe lista scurtă la prestigioasele Edgar Award și Agatha Award în 2019. Publicat în Statele Unite în 2022, „Misterul Turnului din Vista Point” este deja tradus în șapte limbi.

Atunci când viața îi pune la încercare, membrii familiei Einstein se mută la Vista Point, un orășel fermecător și în aparență liniștit, ca să-și dea șansa unui nou început. Acolo, Zack, în vârstă de 11 ani, cel mai mic dintre copii, se împrietenește cu Ann, o fată haioasă, care știe o mulțime de povești despre locurile din jur. Cu ajutorul ei, băiatul are parte de o vacanță de pomină: descoperă o peșteră tainică, cu mesaje ciudate scrise pe pereți, o cabană abandonată în mijlocul pădurii, un vechi cimitir și, mai presus de toate, un turn părăsit, pe a cărui cupolă un medalion argintiu e purtătorul unui mesaj pe care nimeni n-a reușit să-l descifreze până acum. Dar mai e ceva care nu-i dă pace lui Zack: prietena lui, Ann, despre care nu știe mare lucru, pare că ascunde ea însăși un secret. Ce să fie?

Pământul nu mai e cum îl ştim, e suprapopulat şi secătuit de resurse. Ari, în vârstă de 13 ani, are grijă de fratele lui mai mic, Joni, care s-a îmbolnăvit de un virus necunoscut. Ca să le treacă timpul mai uşor, cei doi reuşesc să facă rost de Kepler62, cel mai nou şi mai misterios joc video, despre care se spune că este aproape imposibil de terminat. Nimeni nu ştie ce se întâmplă când treci la ultimul nivel sau, mai mult, dacă Kepler62 este doar un joc, sau o poartă spre altceva…

O aventură uimitoare e pe cale să înceapă.

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Romanul „Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie” s-a născut din scenariul filmului omonim regizat de Andrei Huţuleac, avându-i în distribuţie pe Maya Noelle Prediger, Teodor Corban, Matei Dima, Grigore Silișteanu și Micutzu Cosmin Nedelcu.

Adaptare după un scenariu de film de Mihai Mănescu, Matei Dima și Andrei Huţuleac • Ilustrații de Ingrid Nemțanu

Laura este inteligentă, curioasă și plină de curaj, deși se crede „neobișnuit de obișnuită“. Are însă un secret. O să vi-l spun și vouă: la aproape opt ani, nu știe să citească. Motivul? Imaginația ei prea bogată.

Într-o bună zi, colegii Laurei intră în bibliotecă și dispar. Au devenit pur și simplu invizibili! Unde ar putea  să fie? Ca să-i regăsească, fata trebuie să treacă prin șase încercări și să cunoască șase lumi. Din fericire, nu e singură în aventurile ei. Are alături un vrăjitor. Va reuși el oare s-o învețe și formula magică a cititului?

Jurnalul Annei Frank a fost publicat pentru prima oară acum şapte decenii, iar lumea a descoperit ororile nazismului prin ochii unei fete de 13 ani care, în ascunzătoarea unde s-a adăpostit împreună cu familia, în 1942, şi-a notat cu candoare tot ceea ce trăia şi simţea. Astăzi, însemnările zilnice ale Annei sunt transformate într-un roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului, oferindu-le tinerilor cititori o perspectivă neobișnuită și interesantă asupra istoriei, în care vocea adolescentei este însoţită de imagini puternice, vii şi lămuritoare.

Ilustrații de Radu Oltean Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân", căci pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate, la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare, când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând la înscăunare) acest nume. Atunci când se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Bătrân“, adică „cel Vechi“, cel din vechime. Asta înseamnă „cel Bătrân“. Să ştiţi, de asemenea, că datorită înfăptuirilor şi a nobleţei caracterului său i s-a mai zis şi „cel Mare": Mircea cel Mare. Veţi judeca şi voi, din povestirea care urmează, dacă e vrednic să i se spună astfel.

„Dragii mei, începem azi o poveste minunată! Când zic minunată, vreau să spun că seamănă cu minunile de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: nu înţelege uşor mintea noastră cum de s-a întâmplat aşa ceva. Şi acea poveste e Cum s-a născut poporul român. Ce neamuri au fost din vechime pe acest pământ care e astăzi al nostru, ce fel de oameni erau, cu ce se îndeletniceau. Cum au venit alte popoare, pe rând, cum s-au războit sau cum s-au amestecat unii cu alţii şi cum, în cele din urmă, după vreo mie de ani de mari mişcări şi mari frământări, a ieşit un popor întreg de sute de mii, apoi de milioane de oameni vorbind toţi aceeaşi limbă şi având aceleaşi datini şi obiceiuri. O mie de ani! Vă sperie cifra, nu-i aşa? Dar gândiţi-vă: bunicul vostru s-a născut, poate, acum aproape o sută de ani. În orice caz, într-o sută de ani încap trei generaţii: bunicul, tatăl şi fiul, care, în general, apucă să se cunoască. Imaginaţi-vă deci de zece ori aceste trei generaţii ale unei familii şi iată-ne la strămoşii noştri din anul 1000! Vedeţi că o mie de ani nu-i aşa mult?“

Ilustrații de Ana Alfianu

De o frumuseţe aparte, această primă adaptare românească pentru copii a celor 1001 de nopţi a văzut lumina tiparului la mijlocul secolului trecut şi a aprins imaginaţia a generaţii de tineri cititori.

Poveștile depănate de iscusita Șeherazada de-a lungul a o mie și una de nopţi spre desfătarea soţului său, preaputernicul Riar Șah, sunt pesemne cele mai cunoscute din toată literatura lumii. De la peripeţiile lui Aladin, stăpânul lămpii fermecate, la epopeea lui Sindbad marinarul și de la năzdrăvăniile lui Ali Baba și ale celor patruzeci de hoţi la isprăvile lui Harun al-Rașid, califul-califilor, basmele arabe zugrăvesc lumi fără seamăn, neîntrecute în frumuseţe și farmec.

Ilustrații de Xuan Loc Xuan

După succesul internațional al volumului Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, Héctor García și Francesc Miralles își propun, de data aceasta, să-i ajute pe cei mai tineri cititori ca, împreună cu părinții lor, să-și descopere pasiunile și să-și găsească propriul drum.

Ce vreau să fac cu viața mea? Care este scopul meu? Ar trebui să studiez ceea ce îmi place, sau să aleg o profesie „de viitor“? Ce se va întâmpla dacă iau o decizie greșită?

Cu siguranță, fiecare copil sau adolescent și-a pus aceste întrebări atunci când a venit momentul să ia o hotărâre importantă, iar Héctor García și Francesc Miralles încearcă să ofere răspunsurile cele mai lămuritoare.

Pornind de la ideea că o viață fericită și împlinită se găsește la intersecția a patru cercuri – ce iubești, la ce ești bun, pentru ce poți fi plătit și ce are nevoie lumea –, autorii îi încurajează pe tinerii cititori să se cunoască mai bine și să înțeleagă cum și-ar putea fructifica punctele forte, pasiunile și aptitudinile în următorii ani de studiu, în viitoarea profesie ori în relațiile cu ceilalți.

Împletind povești, parabole, sfaturi și exemple din lumea reală, cartea de față este un ghid util pentru toți copiii și adolescenții care încep să se gândească la viitorul lor, pentru părinții care vor să-i ajute să dobândească încredere în sine și curaj ca să pornească în marea aventură a vieții, dar și pentru educatorii și psihologii a căror misiune este să-i îndrume și să-i sprijine ca să se simtă împliniți.

După succesul adaptării grafice a Jurnalului Annei Frank, regizorul Ari Folman și ilustratoarea Lena Guberman își imaginează povestea Annei dintr-o perspectivă nouă și originală, care se reflectă și în scenariul filmului Unde este Anne Frank.

Legat prin fire nevăzute de jurnal, romanul grafic Unde este Anne Frank este aventura unei fete care are curajul să descopere lumea înconjurătoare și să se descopere pe ea însăși. Desfășurată în trecut și în prezent, povestea începe atunci când un fulger lovește Muzeul Anne Frank din Amsterdam, spărgând geamul care protejează manuscrisul jurnalului și aducând-o la viață pe Kitty, prietena imaginară a Annei și cea căreia îi scrie aceasta în paginile de însemnări.

Kitty nu știe că au trecut mai multe decenii de când Anne i-a scris ultima oară și nici unde se află prietena ei. Dezorientată, se hotărăște să afle adevărul. Mergând pe străzile Amsterdamului, ea află nu doar despre soarta Annei și a familiei Frank, ci și despre viața crudă a familiilor din zonele distruse de conflicte armate și despre felul în care ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial se oglindesc încă în întâmplările prezentului.

Pe lângă faptul că celebrează talentul literar al Annei Frank, noul roman grafic ne încurajează să continuăm să-i ascultăm vocea incomparabilă, mai relevantă ca oricând acum, la 75 de ani de la prima publicare a jurnalului.

„Ideea de a o «aduce la viaţă» pe prietena imaginară a Annei și de a-i da libertatea să-și spună propria poveste a pornit din dorința noastră de a continua să spunem povestea Annei Frank și de a descrie Holocaustul cu ajutorul unui vehicul narativ ușor de înțeles – în acest caz, romanul grafic –, care să ajungă la un număr cât mai mare de tineri cititori din întreaga lume.“ — ARI FOLMAN

 

Ilustraţii de Jan Bielecki 

„A venit vremea să ne luăm privirea de la noi și s-o îndreptăm către imensitatea Spațiului... Putem ajunge, cu îndrăzneală, acolo unde n-a mai ajuns nimeni niciodată. Cine știe ce vom descoperi?“ — STEPHEN HAWKING

Cum ar fi dacă te-ai putea întoarce în timp ca să fii martor la nașterea galaxiei noastre? Ar putea roboții să cucerească lumea? Ce-ar fi dacă te-ai număra printre primii coloniști ai planetei Marte?

George este una dintre cele mai iubite și mai citite serii pentru copii din lume. Pentru prima dată, fascinantele teorii științifice care au însoțit aventurile lui George și Annie sunt reunite într-un singur volum, împreună cu capitole în premieră scrise de cei mai importanți oameni de știință ai momentului. Excelent ilustrat și plin de date fascinante, volumul care încheie îndrăgita serie este o antologie cuprinzătoare a celor mai recente și mai interesante informații științifice despre Univers.

La 700 de ani de la moartea lui Dante, capodopera poetului florentin, povestită pentru copii de Corina Anton și minunat ilustrată de Mihail Coșulețu, le va aprinde curiozitatea și imaginația celor ce îndrăznesc să pornească în această aventură fără egal care este descoperirea unei mari culturi.

„Cartea pe care ai deschis-o este povestea uneia dintre cele mai uimitoare călătorii făcute până acum de o minte omenească. A scris-o cel mai important poet italian, pe numele său Dante Alighieri, acum mai bine de șapte veacuri. Și totuși noi continuăm să o citim, pentru că o carte cu adevărat bună străbate timpul și este îndrăgită în toate vremurile. Ești curios? Hai să pornim pe urmele lui Dante, dar să știi că ne așteaptă cale lungă. Vezi colo-n zare o pădure și-un om cu pasul șovăielnic? Să-l urmăm, înainte să se piardă printre copaci!“ — CORINA ANTON

„Spre deosebire de foarte tânărul cititor italian, în a cărui țară există deja o tradiție a adaptărilor Divinei Comedii pentru copii, cel român nu a avut niciodată prilejul de a aborda opera lui Dante în felul acesta, printr-un ochean întors către Evul Mediu, într-o călătorie fabuloasă. De aceea, apariția Divinei Comedii povestite pentru copii este o noutate absolută, care trebuie salutată cu mare fervoare, și un eveniment cu totul deosebit în peisajul editorial românesc, chiar în anul în care se împlinesc 700 de ani de la moartea lui Dante. Scrisă într-un stil cuceritor și plăcut, cu o profundă cunoaștere și înțelegere a originalului, și ilustrată cu mare talent, povestirea Divinei Comedii își călăuzește tânărul public către o capodoperă a marii literaturi universale.“ — BRUNO MAZZONI, Universitatea din Pisa

Paola Capriolo are în palmares, între altele, Premiul Giuseppe Berto şi Premiul Rapallo Carige, fiind, de asemenea, finalistă la prestigioasele premii Campiello şi Grinzane Cavour. Cărţile sale sunt publicate în peste cincisprezece ţări.

Dacă ar trebui să-i dau un nume destinului meu, i-aş zice simplu: Abel. Fratele meu Abel.

Cel care ne povesteşte această versiune a începutului lumii, una dintre multele posibile, e Cain. S-a născut la scurtă vreme de la alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, iar chipul său luminos îi consolează pe cei doi pentru pierderea paradisului. După şapte ani vine pe lume Abel, şi totul se schimbă. Abel e blând, naiv şi se mulţumeşte cu ceea ce-i oferă pământul pe care îl munceşte cu dăruire. Mistuit de gelozie, Cain ridică mâna asupra lui, şi astfel, primul copil din lume devine primul ucigaş, iar fapta sa se propagă în timp precum cercurile pe care le face o piatră aruncată în apă.

Aşa începe epopeea lui Cain, pedepsit să trăiască veşnic, hăituit de propria faptă. Vreme de sute şi sute de ani, fuge fără oprire şi fără putinţa de a se ascunde de el însuşi, cunoaşte preţ de o străfulgerare iubirea, e martor neputincios la mersul lumii şi trăieşte într-o clipă cât alţii într-un veac. Pe măsură ce pământul se populează, Cain îşi vede trecutul oglindit în întâmplările prezentului şi, în vremea regelui Nimrod, la piciorul Turnului Babel, ajunge să stea de vorbă cu propriul urmaş, care poartă pe chip pecetea vechii crime.

O rescriere convingătoare şi emoţionantă a originii fiinţei umane, care pune în prim-plan greutatea imensă a responsabilităţii şi sfâşierea sufletului între mândrie, gelozie şi vinovăţie.

Carte cu autografele autorului Mihai Mănescu, regizorului Andrei Huțuleac și actorilor Maya Noelle Prediger, Matei Dima, Micutzu Cosmin Nedelcu din distribuția filmului omonim.

 

Romanul Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie s-a născut din scenariul filmului omonim regizat de Andrei Huţuleac, avându-i în distribuţie pe Maya Noelle Prediger, Teodor Corban, Matei Dima, Grigore Silișteanu și Micutzu Cosmin Nedelcu.

 

Adaptare după un scenariu de film de Mihai Mănescu, Matei Dima și Andrei Huţuleac  •  Ilustrații de Ingrid Nemțanu

ANGELA McALLISTER este autoarea a peste 80 de cărţi pentru copii. Volumele ei au fost adaptate pentru teatru, au fost traduse în nenumărate limbi şi au câştigat mai multe premii.

Bine-cunoscuta autoare americană NANCY SPRINGER a scris peste 40 de romane pentru adolescenți și adulți – printre care faimoasa serie Tales of Rowan Wood – pentru care a primit numeroase premii. Dragostea ei pentru literatură vine din copilărie, când printre altele a citit cu nesaț operele com¬plete ale lui Sir Arthur Conan Doyle. Așa se face că, ajungând scriitoare, a îmbinat pasiunea pentru mister cu dorința de a crea un personaj feminin puternic, independent, care să le învețe pe tinerele cititoare să gândească cu mintea lor, să fie stăpânele propriului destin și să-ți aleagă singure drumul în viață. Astfel s-a născut Enola Holmes, sora cu mult mai tânără a celebrului Sherlock. Cazul marchizului dispăruta fost nominalizat la prestigiosul Edgar Award.

1265: DANTE ALIGHIERI, fiul lui Alighiero di Bellincione şi monna Bella (despre care nu se cunosc detalii şi care a murit înainte de 1275), se naşte la Florenţa, necunoscîndu-­se data exactă (se presupune între 21 mai şi 20 iunie), într-­o familie din mica nobilime. Familia de tradiţie guelfă (adică ataşată facţiunii politice propapale) trece prin declinul economic declanşat de transformările sociale petrecute în cadrul Comunei (oraşul-­stat caracteristic Italiei la sfîrşitul Evului Mediu), care au dus la ascensiunea clasei comercianţilor şi a artizanilor. Florenţa era cel mai prosper stat din Toscana, care a cunoscut o rapidă dezvoltare economică datorită extinderii traficului comercial, a expansiunii societăţilor meşteşugăreşti, axate pe obiecte de lux, şi nu în ultimul rînd datorită unei mari concentrări de capital financiar (deşi cămătăria era considerată un păcat grav). Fiul lui Alighiero a fost botezat foarte probabil cu numele Durante. Studiile, începute la vîrstă timpurie, se înscriu în linia tradiţională, şi anume studiază gramatica şi retorica cu un doctor puerorum. Prima figură importantă în formarea tînărului Dante este Brunetto Latini, important reprezentant al enciclopedismului medieval, autor al celebrei enciclopedii scrise în franceză Trésor, sintetizată în italiană sub titlul de Tesoretto. Dante îşi manifestă dragostea faţă de «maestrul» său în cîntul XV din Infern («ce mă­nvăţa odinioară cum / pătrunde ­un muritor în veşnicie»), dragoste ce nu l-­a împiedicat să-­l pedepsească pe Brunetto printre cei care au păcătuit împotriva naturii (sodomiţi). Între cei doi se creează un raport pedagogic liber, Dante nu a studiat într-­o formă instituţionalizată cu Latini, purtînd doar îndelungi conversaţii. Adolescentul intră apoi în contact cu tînăra poezie în limba italiană (limbă denumită pe atunci «vulgară» spre a o deosebi de limba cultă, care era latina) şi cu rimatorii florentini, frecventînd mediile intelectuale ale oraşului.

1270-1273: După moartea mamei sale, tatăl se recăsătoreşte cu Lapa di Chiarissimo Cialuffi, cu care va avea doi copii.

1274: O întîlneşte la vîrsta de 9 ani, potrivit celor afirmate în Vita Nuova, pentru prima dată pe Beatrice, fiica gentilomului Folco Portinari. Documentele care atestă existenţa reală a Beatricei sunt extrem de puţine, astfel încît s­a ajuns chiar la ipoteza existenţei sale exclusiv literare. Unicul document cert este testamentul lui Folco Portinari din 1287 prin care acesta îi lasă o moştenire fiicei Bice, măritată cu Simone de' Bardi. Anumite elemente biografice precum data naşterii, data morţii, întîlnirea cu Dante, salutul dat acestuia provin din prima operă a autorului. Beatricei îi va dedica Vita Nuova, în care elementele biografice se contopesc cu trăsăturile ideale: pe ea o reprezintă «mirabila doamnă» care va deveni figura centrală a întregii opere a ilustrului florentin.

1277: Se stipulează contractul matrimonial (de fapt, un fel de logodnă oficială) între Dante şi Gemma di Manetto Donati, care descindea dintr-­o ramură secundară a familiei Donati ce va conduce facţiunea guelfilor negri.

1281: Moare tatăl, lăsîndu-­i lui Dante o modestă moştenire care îi permite să se dedice studiului şi vieţii politice.

1283: Scrie primul sonet din Vita Nuova şi intră în contact cu alţi tineri poeţi florentini, printre aceştia şi Guido Cavalcanti care îi va deveni bun prieten. Guido Cavalcanti (1255-1300) a fost un important poet filozof al Dulcelui Stil Nou, din poeziile căruia reiese o reprezentare tragică a iubirii, cu abordări doctrinare (de origine averroistă) şi ermetice. Dante îi dedică Viaţa Nouă (cf. cap. XXX), însă numele acestuia nu apare citat în operă. Are loc a doua întîlnire cu Beatrice (Dante are optsprezece ani).

1284: Poartă o bogată corespondenţă, îndeosebi pe teme poetice, cu Guido Cavalcanti, Dante da Maiano, Lapo Gianni. Doi dintre aceştia, Cavalcanti şi Lapo Gianni, alături de Dante, Cino da Pistoia, Dino Frescobaldi, Gianni Alfani sunt reprezentanţii Dulcelui Stil Nou (1280-1310), o mişcare literară care a apărut la Florenţa şi care elaborează o nouă concepţie despre iubire. Poetul bolognez Guido Guinizzelli este considerat precursorul Dulcelui Stil Nou, iar canţona acestuia Al cor gentil rempaira sempre amore, în care teoria iubirii explică etic şi metafizic adoraţia faţă de femeie, devine manifestul noii orientări literare.

1285: Se căsătoreşte cu Gemma Donati, cu care va avea 4 copii: Giovanni (probabil primul născut, care a murit înainte de 1332), Pietro (autor al unor poezii şi al unui important comentariu, Comentarium, al Divinei Comedii) Jacopo (autor al unui capitol în versuri - componiment poetic în terţine, intitulat Divisione, care este un rezumat al Comediei, şi al unui comentariu al Infernului, intitulat Chiose - adică Glose), Antonia (care s-­a călugărit sub numele de Beatrice). După unii biografi ar fi avut însă doar trei copii.

1286: Dante se află la Bologna, unde va rămîne, se pare, pînă la începutul lui 1287. Aici începe, probabil, să lucreze la redactarea celor două opere în versuri Fiore şi Detto d'amore, care reprezintă transpunerea în italiană a celebrului poem alegoric Roman de la Rose, operă începută de Guillaume de Lorris (1237) şi terminată de Jean de Meung (1275-1278). Atribuirea paternităţii celor două opere lui Dante nu este unanim împărtăşită de exegeţi.

1287: Beatrice se căsătoreşte cu bancherul Simone de' Bardi.

1289: Dante participă la bătălia de la Campaldino (11 iunie) împotriva ghibelinilor (facţiune care susţinea puterea imperială şi era adversară declarată a Bisericii) care sunt înfrînţi de guelfi precum şi la bătălia de la Caprona (16 august) împotriva trupelor pisane conduse de Guido da Montefeltro. Pisa, cetate marinară, era concurenta şi duşmana tradiţională a Florenţei. Oraşul ghibelin prosper, protejat de împăratul Frederic II, a fost mereu rîvnit de Florenţa pentru ieşirea la mare.

1290: La 8 iunie moare Beatrice. Dante suferă o criză gravă. Trebuie menţionat faptul că în viaţa reală, precum reiese din Vita Nuova, cei doi nu şi-­au vorbit niciodată, relaţia dintre ei limitîndu-­se la două întîlniri (Dante avînd 9 şi 18 ani) şi la un salut din partea lui Beatrice la a doua întîlnire. Potrivit relatărilor din Vita Nuova şi Convivio, această cumplită criză îl va îndrepta către lectura operelor lui Boetius şi Cicero şi către studiul temeinic al filozofiei. El începe să frecventeze şcolile franciscanilor de la Biserica Santa Croce şi pe cele ale dominicanilor de la Biserica Santa Maria Novella, unde accesul laicilor era permis doar la lecţiile de teologie morală şi la dezbaterile în cadrul cărora faimoşi teologi răspundeau întrebărilor din public. Dante trece în această perioadă printr­un proces intens de îmbogăţire şi perfecţionare a cunoştinţelor filozofice şi teologice, care îi va conferi formidabila cultură enciclopedică oglindită în operele sale. El se apleacă cu asiduitate asupra textelor fundamentale ale scolasticii, parcurgînd operele lui Albertus Magnus, Toma d'Aquino, Sfîntul Bonaventura etc. şi îşi formează o proprie viziune filozofico-­teologică.

1294: Benedetto Caetani este ales papă sub numele de Bonifaciu VIII după abdicarea lui Celestin V. Cu alegerea noului papă se risipesc toate speranţele de întoarcere a Bisericii la idealurile pauperiste (o reîntoarcere la simplitatea evanghelică pentru a elimina corupţia şi opulenţa din sînul Bisericii şi pentru a reinstaura supremaţia bogăţiei spirituale), întărindu-­se dimpotrivă viziunea teocratică centrată pe puterea temporală. De­a lungul pontificatului său, Bonifaciu a emanat o serie de bule care formulau principiul primatului universal al papei, în faţa căruia trebuiau să se supună, fără excepţie, şi suveranii. Bonifaciu VIII, considerat responsabil pentru corupţia Bisericii, pentru sprijinirea făţişă a guelfilor negri şi, implicit, căderea politică a guelfilor albi, iar ca urmare şi pentru exilul lui Dante, va fi ţinta constantă a polemicii marelui florentin: «Aşa curînd te-­ai săturat de-­averea / de dragul cui să-­nşeli avut-­ai nas / mireasa dobîndită cu puterea ?» (Infernul, XIX, 55­57) sau «prinţul marei clici de farisei», «căci doar creştinii i-­au fost veci duşmani» (Infernul, XXVII, 85, 88). Dante nu-­l poate condamna la pedeapsa eternă a Infernului, deoarece călătoria sa în lumea de dincolo este plasată în 1300, cînd Bonifaciu era încă în viaţă, dar prin personajul Guido da Montefeltro (Infernul, XXVII) demască o parte din nelegiuirile comise de papă, astfel încît prin contele ghibelin este condamnat simbolic şi Bonifaciu la flăcările eterne în care sunt învăluiţi sfătuitorii de rele din cea de-­a opta bolgie. În această perioadă începe compunerea rimelor doctrinale (Voi che'ntedendo il terzo ciel movete; Amor che ne la mente mi ragiona care vor fi comentate în Convivio), dar şi a sonetelor comico-­realiste ale tensonului (schimb de sonete) cu Forese Donati. Prietenia dintre cei doi este evocată în cînturile XXIII­XXIV din Purgatoriu. Forese era fratele Piccardei Donati, care apare ca suflet beát în Paradisul, şi al lui Corso Donati, conducătorul guelfilor negri şi unul dintre duşmanii înrăiţi ai lui Dante (considerat, alături de Papa Bonifaciu, responsabil pentru alungarea guelfilor albi din Florenţa şi pentru propriul exil).

1294-1295: Scrie Vita Nuova (Viaţa Nouă), operă în care reciteşte şi comentează, în lumina iubirii pentru Beatrice, dar şi în cea a morţii acesteia, 31 de poezii alese din producţia poetică a deceniului precedent.

1295: Din acest an pînă la sfîrşitul secolului implicarea în viaţa politică va ocupa rolul fundamental în biografia autorului. Giano della Bella, figură importantă a vieţii politice florentine, descendent al unei nobile familii ghibeline, dar care a trecut de partea guelfilor din raţiuni pur politice, promulgase în timpul prioratului său, la 18 ianuarie 1293, aşa-­zisele Ordinamenti di Giustizia prin care se excludea participarea vechii aristocraţii la viaţa publică şi dobîndirea unor funcţii civice în favoarea burgheziei ascendente. În urma schimbărilor aduse de Consiliul general al Comunei, după alungarea lui Giano della Bella, se permitea nobililor, dar nu şi magnaţilor (marea nobilime de tradiţie feudală şi latifundiară), accesul la magistraturile publice prin simpla înscriere într­una din breslele existente. De aceea, pentru a avea acces la o funcţie publică, Dante se înscrie în breasla medicilor şi spiţerilor. Dante va parcurge rapid etapele carierei politice, în ciuda fragilei vieţi sociale şi politice a Florenţei. Deşi se spera că oraşul se va bucura de o perioadă de pace după înfrîngerea ghibelinilor din 1289 (bătălia de la Campaldino), Florenţa a fost supusă unor conflicte personale şi familiale izbucnite între două puternice familii guelfe: Cerchi şi Donati. Curînd neînţelegerile şi certurile au început să degenereze, extinzîndu-­se la nivelul întregului oraş şi, în consecinţă, facţiunea guelfă a ajuns la ruptură, împărţindu-­se în «albi» (cu o viziune politică mai echidistantă între papalitate şi imperiu, cu o linie politică mai apropiată de popor) şi «negri» (filopapali declaraţi, cu o linie politică elitistă). Primii erau conduşi de familia Cerchi, bogaţi negustori cu origini umile, în timp ce «negrii» erau cîrmuiţi de familia Donati, din vechea oligarhie citadină. Dante se va alătura, la început cu o oarecare moderaţie, guelfilor albi.

1295-1296: Este ales în Consiliul Căpitanului Poporului (1 noiembrie 1295-30 aprilie 1296), în Consiliul Înţelepţilor, în Consiliul Celor O Sută (mai 1295-septembrie 1296). Aceste consilii făceau parte din guvernul oraşului şi aveau sarcini bine definite: Consiliul Căpitanului Poporului veghea asupra legalităţii vieţii politice, Consiliul Înţelepţilor era consultat pentru alegerea priorilor şi elabora normele pentru alegerea acestora, iar Consiliul Celor O Sută se ocupa de aspectele economice şi de administrarea banului public. Procesele-verbale din anii 1298-1301 ale diferitelor consilii s-­au pierdut, dar se presupune că, dacă Dante ar fi avut vreo funcţie importantă, vreo referire la aceasta s-­ar fi găsit în alte documente. Dante reapare ca membru al Consiliului Celor O Sută în 1301.

1296: Începe redactarea rimelor petrose (2 canţone şi 2 sextine), care descriu o dragoste dificilă pentru o Doamnă Pietra. Aceste poezii reprezintă un exerciţiu stilistic care reia aşa-­zisul trobar clus al poetului provensal Arnaut Daniel, adică o manieră poetică dificilă, aproape ermetică. În cazul lui Dante acest stil se manifestă nu atît la nivel conceptual, cît la nivelul unei sonorităţi aspre a sunetelor, îndeosebi a rimelor.

1300 mai: Cardinalul Matteo d'Acquasparta este numit legat papal în Toscana şi Romagna, cu sarcina de împăciuitor între cele două facţiuni adverse, însă el va purta o politică ascunsă de favorizare a guelfilor negri.

1300 15 iunie-15 august: Dante este ales unul dintre cei şase priori ai Florenţei. Prioratul, o magistratură publică, era organismul cel mai înalt al Comunei, instituit în 1282, reprezentînd, alături de Căpitanul Poporului, puterea executivă. Priorii, iniţial în număr de trei, apoi de şase, erau aleşi pe o perioadă de 2 luni. Perioada prioratului reprezintă atît culmea, cît şi sfîrşitul carierei politice danteşti. Pentru a linişti animozităţile din ce în ce mai aprinse între guelfii albi şi cei negri şi pentru a salva pacea oraşului, priorii deliberează în data de 24 iunie trimiterea în exil a părţilor turbulente, la Sarzana (albii) şi la Castel della Pieve (negrii), printre care şi pe capii celor două facţiuni, Gentile Cerchi şi Corso Donati şi, odată cu ei, şi pe marele prieten al lui Dante, Guido Cavalcanti. În timp ce guelfii albi se supun hotărîrii de exil, cei negri, bucurîndu-­se de sprijinul legatului papal Matteo d'Acquasparta, în realitate de cel al papei, refuză să plece. Astfel se declanşează un conflict deschis între priori şi Matteo d'Acquasparta (implicit şi între Dante şi papa Bonifaciu VIII) care se termină aparent cu victoria primilor. Aprobarea hotărîrii de exil îi va procura lui Dante alte neplăceri cînd, după terminarea prioratului său, hotărîrea va fi parţial revocată, adică doar pentru «albi», pe 19 august de priorii succesivi, «albii» întorcîndu-­se deci la Florenţa. Anularea hotărîrii de exil, care va declanşa furia papei, a fost, se pare, motivată de grava îmbolnăvire a lui Cavalcanti, care va muri la puţine zile după reîntoarcerea sa în patrie (29 august). Revocarea a fost evident o eroare politică ce sublinia poziţia părtinitoare a priorilor, iar Dante, conştient de consecinţe, se disociază de această decizie.

1301 iunie: Bonifaciu VIII exercită o presiune puternică pentru a obţine prelungirea ajutorului militar (100 de cavaleri) din partea florentinilor, acordat, cu două luni înainte, împotriva familiei Aldobrandeschi. Dante, în calitate de membru al Consiliului Celor O Sută, se opune cu fermitate acestei solicitări. Consiliul votează în favoarea continuării sprijinului militar, fapt ce îl izolează pe Dante de restul membrilor Consiliului şi îi va crea imense probleme în viitorul imediat.

1301 septembrie: Papa decide să trimită la Florenţa un alt mediator de pace în persoana lui Charles de Valois, fratele regelui Franţei, Filip cel Frumos. Bonifaciu VIII, filofrancez, solicită un ajutor armat de la rege pentru a interveni în războiul care se purta pentru regatul Siciliei între aragonezi şi francezi (Casa d'Anjou). În realitate, scopul papei era acela de a oferi sprijin guelfilor negri, aliaţii lui, pentru a recîştiga puterea politică la Florenţa şi pentru a­i alunga pe guelfii albi.

1301 octombrie: Dante este unul din cei trei ambasadori trimişi la Roma pentru a-­i solicita Papei să renunţe la trimiterea lui Charles de Valois ca împăciuitor la Florenţa, dar acesta din urmă era deja pe drum. Papa îi retrimite la Florenţa pe cei doi ambasadori, dar îl reţine pe Dante la Roma, considerîndu-­l prea influent, deci periculos. (După alţi biografi această misiune diplomatică ar fi avut loc în 1300, anul primului Jubileu).

1301 noiembrie: Charles de Valois intră în Florenţa permiţînd guelfilor negri să preia puterea. Dante află de înfrîngerea suferită de guelfii albi în drum spre Florenţa, unde nu se va mai întoarce niciodată, fiind constrîns la o umilitoare peregrinare care a durat 20 de ani. Este foarte dificilă stabilirea unei cronologii şi topografii exacte a acestei peregrinări.

1302 ianuarie: La Florenţa, aflată în mîna guelfilor negri, sunt pornite persecuţii feroce împotriva guelfilor albi. În procesul care li se intentează acestora, Dante este acuzat de fraudă, corupţie, extorcare de bani şi bunuri. Chemat să se disculpe, Dante refuză cu demnitate să se prezinte dinaintea unui tribunal mincinos. Este condamnat în contumacie de judecătorul Cante dei Gabrielli da Gubbio, în data de 27 ianuarie, la plata unei amenzi usturătoare de 5000 de florini, la doi ani de exil şi la interdicţia pe viaţă de a mai ocupa funcţii publice.

1302 martie: Pactul de la Gargonza între guelfii albi şi ghibelini; încheierea pactului va duce la o atitudine şi mai înverşunată din partea «negrilor». În noua circumstanţă, neprezentîndu-­se la Florenţa pentru a-­şi plăti amenda, Dante, împreună cu alţi 14 imputaţi, este condamnat la moarte prin ardere pe rug şi la confiscarea averii.

1302 iunie: Participă la San Godenzo la întîlnirea dintre «albii» exilaţi şi căpeteniile ghibeline din Toscana care avea ca scop organizarea unei campanii militare împotriva «negrilor» pentru a restabili puterea «albilor» la Florenţa. Deziluzionat de lipsa de calitate morală şi organizatorică a exilaţilor, Dante se va distanţa de ei preferînd să caute o găzduire demnă pe lîngă curţile senioriale din Italia de nord.

1302 noiembrie: Bonifaciu emite bula papală Unam sanctam prin care se proclamă superioritatea puterii spirituale asupra celei temporale: prima este condusă de Biserică prin papă, a doua este condusă în favoarea Bisericii prin rege, dar la indicaţiile papei. Relaţiile papei cu regele Franţei se deteriorează cînd acesta din urmă vrea să extindă impozitele statale şi asupra bunurilor Bisericii. Bonifaciu îl excomunică pe rege în 1302, iar în 1303 Filip cel Frumos trimite o expediţie condusă de ministrul său Guillaume de Nogaret care îl face prizonier pe papă la palatul din Anagni. Bonifaciu VIII moare în 1303 la puţin timp după eliberarea sa.

1303: În prima parte a anului Dante se află probabil la Forlě, la Scarpetta degli Ordelaffi, seniorul oraşului, pentru a căuta ajutor în vederea campaniei împotriva «negrilor». În a doua parte a anului merge la Verona, la seniorul oraşului Bartolomeo della Scala, în acelaşi scop. Începe redactarea în limba latină a tratatului, rămas neterminat, De vulgari eloquentia (Despre arta cuvîntului în limba vulgară, 1303-1305). Proiectul iniţial prevedea redactarea a patru cărţi, dar autorul întrerupe tratatul la capitolul XIV din cartea a doua. Spiritul eclectic al lui Dante se manifestă din plin în acest tratat lingvistic, care dobîndeşte însă conotaţii multiple: conţine ante litteram elemente de lingvistică generală, şi se poate defini şi ca un tratat de filologie romanică, un manual de literatură comparată şi un tratat de poetică şi retorică. Dante inaugurează aşa-­zisa questione della lingua, o dezbatere­dispută care va dura secole asupra caracteristicilor limbii literare italiene (deja Dante a ilustrat 13 dialecte în De vulgari eloquentia).

1304: Dante se întoarce în Toscana, probabil la Arezzo. Noul papă Benedict XI îl numeşte pe cardinalul Niccolň da Prato mediator de pace al facţiunilor adverse din Florenţa. Dante scrie Epistola I, în care exilaţii «albi» îşi declară încrederea în misiunea pacifică a cardinalului, misiune care însă eşuează. Moare Benedict XI, iar scaunul pontifical este ocupat de Clement V, arhiepiscop de Bordeaux, cel care va transfera în 1309 sediul pontifical la Avignon. Dante scrie Epistola II, de fapt o scrisoare de condoleanţe adresată conţilor Oberto şi Guido da Romena pentru moartea unchiului lor Alessandro. Dante nu poate vizita familia îndoliată din cauza situaţiei economice precare în care se afla, astfel încît în spatele acestor rînduri se ascundea şi solicitarea unui ajutor financiar. Are loc bătălia de la Lastra din 20 iulie: guelfii albi exilaţi atacă Florenţa; Dante, nefiind de acord cu această decizie, se disociază definitiv de tovarăşii de exil. Bătălia se încheie cu victoria guelfilor negri. Dante renunţă la ideea de a se întoarce în Florenţa cu ajutorul armelor şi părăseşte Toscana. Apoi, dar în acelaşi an, Dante este probabil la Treviso, ca oaspete al contelui Gherardo da Camino, seniorul oraşului între anii 1283 şi 1306. Se naşte Francesco Petrarca.

1305: Lucrează la redactarea celui de­al doilea tratat, de data aceasta unul filozofic şi scris în italiană (limba «vulgară»), şi acesta nefinalizat, Convivio (Ospăţul, 1304-1307), care trebuia să comenteze 14 canţone. Din proiectul iniţial (introducere plus 14 cărţi) autorul realizează doar introducerea şi 3 cărţi. Acest tratat se voia o enciclopedie, un «banchet» cultural (în tradiţia anticelor banchete ale înţelepciunii) cu multe «bucate» filozofice oferite noului public vorbitor de limbă vulgară. Dante spera ca prin cele două tratate să reuşească să-­şi consolideze şi faima de autor doct prin care să poată obţine, desigur, revocarea exilului. Din păcate Florenţa nu-­şi apreciază marele scriitor, şi această cale de întoarcere rămîne doar o iluzie. Dante descrie în Convivio (I, III, 4­5), într-­un fragment de o amărăciune dezolantă, statutul său de exilat: «pedeapsa, zic, a exilului şi a sărăciei, pentru că cetăţenilor din preafrumoasa şi vestita fiică a Romei, Florenţa, le-­a fost placul să mă alunge din sînul ei dulce - unde născut şi hrănit am fost pînă în culmea vieţii mele şi unde, cu îngăduinţa ei, doresc din toată inima să-­mi odihnesc sufletul ostenit şi să-­mi sfîrşesc zilele ce mi-­au fost hărăzite. Aşadar, am umblat pribeag prin mai toate locurile unde răsună acest grai, aproape cerşind şi arătînd, împotriva dorinţei mele, urgia soartei de care adesea pe nedrept este socotit vinovat cel lovit. În adevăr, am fost o corabie fără de pînză şi cîrmă, purtată spre felurite porturi, limanuri şi ţărmuri de vîntul uscat pe care-­l exală amarnica sărăcie.»

1306: Dante îşi continuă peregrinările, se pare, în Veneto. Ca şedere atestată rămîne cea din Lunigiana, teritoriu cuprins între actualele regiuni Toscana şi Liguria, la marchizii de Malaspina, familie guelfă. Pentru marchizi, care nu prea ştiau carte, prezenţa lui Dante a fost foarte binevenită, încredinţîndu-­i-­se delicata misiune de a media pacea cu episcopul de Luni, cu care familia era în conflict de 20 de ani. Poartă o corespondenţă poetică cu Cino da Pistoia (jurist şi poet al Dulcelui Stil Nou), şi el exilat din Pistoia din cauza apartenenţei sale la facţiunea guelfă; lui îi adresează Epistola III.

1307: Este iarăşi în Toscana, oaspetele contelui Guido di Battifolle (familia Guido era una dintre cele mai vechi familii din Toscana, aparţinînd aristocraţiei ghibeline), la castelul acestuia de la Poppi din valea Casentino. Scrie Epistola IV adresată marchizului Morello Malaspina, în care îi prezintă canţona Amor, da che convien pur ch'io mi doglia.

1308: Este la Lucca, oaspete al unei misterioase nobile doamne Gentucca, amintită în cîntul XXIV din Purgatoriul. Începe redactarea capodoperei sale intitulate Comedia (poate chiar începînd din 1307, din momentul întreruperii tratatului filozofic Convivio, fiind deja prins de concretizarea amplului proiect al poemului). Epitetul «divina» va fi dat ulterior de Boccaccio în lucrarea Trattatello in laude di Dante şi apare pentru prima dată într­o ediţie din 1555. Ideea poemului apare deja profetizată în ultimul capitol al Vieţii Noi. Ficţiunea poetică a Divinei Comedii are la bază o alegorie fundamentală generală - călătoria în lumea de dincolo. Aceasta are ca scop descrierea istoriei reale a eului­ călător care, traversînd experienţa păcatului (Infern) şi a purificării (Purgatoriu), ajunge la condiţia privilegiată a înţelegerii ordinii divine (Paradis). Beatrice reapare ca personaj­simbol al credinţei, asumînd funcţia de călăuză în Paradis, după Vergiliu - simbol al raţiunii, călăuză fidelă şi înţeleaptă a lui Dante în Infern şi Purgatoriu. Redactarea Infernului se înscrie cu aproximaţie în perioada 1308 (1307 ?)-1309. Henric VII de Luxemburg (Arrigo VII) este ales rege al Germaniei. El va încerca să restaureze gloria Sfîntului Imperiu, din care, teoretic vorbind, Italia făcea încă parte. Dante a avut o imensă admiraţie pentru el, sperînd că va deveni salvatorul Italiei şi totodată cel care îi va redeschide lui porţile Florenţei.

1309: Henric VII este încoronat la Aachen, în Germania, pe 6 ianuarie.

1309-1310: Este posibil ca Dante să fi făcut o călătorie la Paris, după afirmaţiile istoricului Giovanni Villani şi ale lui Boccaccio.

1310: Compune celebra Epistola V adresată principilor şi poporului italian pentru a-­l primi pe Henric VII cum se cuvine, celebrînd misiunea sa salvifică. Dante începe probabil să lucreze la a doua cantică a Divinei Comedii, Purgatoriul. Henric VII ajunge în Italia de nord.

1311: Dante este din nou oaspetele contelui Guido di Battifolle, la Poppi. Scrie Epistola VI adresată florentinilor cărora le reproşează rezistenţa arătată împăratului şi Epistola VII adresată chiar lui Henric VII, în care îl îndeamnă să nu mai rămînă în nordul Italiei, ci să coboare în Toscana. Tot la Poppi scrie, în numele contesei di Battifolle, şi Epistolele VIII, IX şi X, adresate împărătesei Margareta de Brabant, soţia lui Henric VII.

1312 martie: Henric VII ajunge în Toscana, probabil la Pisa, unde va merge şi Dante pentru a-­şi prezenta omagiile. Aici se va întîlni cu foarte tînărul Francesco Petrarca, ce îşi însoţea tatăl în acelaşi scop.

1312 iunie: Henric VII este încoronat de legaţii papali (Clement V fiind la Avignon) în Bazilica San Giovanni in Laterano ca Împărat al Sfîntului Imperiu Roman, primul împărat german încoronat de papă după marele Frederic II de Hohenstaufen (1220).

1312 septembrie: Împăratul asediază Florenţa.

1313: Henric VII retrage asediul Florenţei; lovit de malarie va muri brusc pe 24 august la Buonconvento. Cu moartea acestuia, se risipesc atît speranţele politice ale lui Dante, cît şi posibilitatea lui de a se întoarce la Florenţa. Dante pleacă la Verona unde va fi, pînă în 1318, oaspetele lui Cangrande della Scala, considerat principele ideal în ochii lui Dante, datorită curajului său şi activităţii de mecena. Autorul îi creionează un portret pozitiv în Paradisul (XVII, 76­93). Se naşte Giovanni Boccaccio.

1314: Moare Papa Clement V. Dante scrie cu această ocazie Epistola XI către cardinalii reuniţi în conclav, îndemnîndu-­i să aleagă un papă italian care să reinstaleze Curia papală la Roma. Dante îl pedepseşte pe Clement în cercul infernal al simoniacilor.

1315: Potrivit unei vechi tradiţii, de sărbătoarea Sfîntului Ioan guvernul din Florenţa îi graţia pe unii condamnaţi, în general hoţi şi răufăcători. În acest an graţierea se extinde şi la exilaţii politici, aceştia primind posibilitatea de a se reîntoarce în patrie dacă plătesc o amendă şi dacă participă la procesiunea de penitenţă din Baptisteriu. În Epistola XII scrisă unui prieten florentin, Dante, care devenise deja un cărturar de mare renume în toată Italia, îşi exprimă dezacordul şi indignarea faţă de condiţiile umilitoare impuse: «Oare asta este binevoitoarea chemare, prin care, după ce a îndurat surghiun timp de aproape cincisprezece ani, e chemat iarăşi în patrie Dante Alighieri ? Asta a meritat oare nevinovăţia lui, limpede pentru orişicine ? Asta, sudoarea şi munca fără răgaz a strădaniilor cărturăreşti ? [...] Departe fie de un om care propovăduieşte dreptatea, ca, după ce a îndurat nedreptăţi, să plătească din banii săi, ca unora care ar fi binemeritat de la el, tocmai acelora care l­au nedreptăţit.» Astfel, neprezentîndu-­se la Florenţa, pe 6 noiembrie este din nou condamnat la moarte, împreună cu fiii săi, şi la confiscarea bunurilor.

1316: Lucrează deja la redactarea Paradisului, cantică pe care o dedică, prin Epistola XIII (a cărei autencitate este încă pusă sub semnul îndoielii) lui Cangrande della Scala. Dante oferă aici un comentariu al primului cînt din Paradis, precum şi o ilustrare a sensului general al poemului. Ultima cantică va fi împărtăşită publicului doar după moartea lui Dante, în 1322, de către fiii acestuia, după ce ultimele 13 cînturi au fost găsite în mod miraculos la opt luni de la moartea poetului. Dante a fost cel care, potrivit biografiei lui Boccaccio, i-­a indicat în vis fiului Jacopo locul unde se găseau manuscrisele, în van căutate pînă atunci. Începe să lucreze şi la tratatul politic De Monarchia, scris în latină, prin care dorea să apere drepturile Imperiului împotriva pretenţiilor ridicate de Biserică. Dante condamnă doctrina teocratică care îi dădea Bisericii dreptul de a conferi autoritate împăratului, susţinînd că autoritatea acestuia vine direct de la Dumnezeu şi nu de la papă. Proclamă deci răspicat că cele două puteri, cea spirituală şi cea temporală, sunt independente.

1317: Infernul şi Purgatoriul, care circulau deja în formă manuscrisă, încep să fie cunoscute.

1318: Se stabileşte la Ravenna ca oaspete al lui Guido Novello da Polenta, seniorul oraşului între anii 1316 şi 1322. Vor veni la Ravenna şi cei trei copii, Pietro, Jacopo şi Antonia (suor Beatrice), care vor rămîne alături de Dante pînă la moarte.

1319: Scrie cele două Eglogae în latină, o corespondenţă poetică cu profesorul bolognez Giovanni del Virgilio.

1320: Scrie Quaestio de aqua et terra, care este de fapt transcrierea disertaţiei cosmologice pe care a ţinut-­o la Biserica Sant'Elena din Verona la începutul aceluiaşi an (20 ianuarie).

1321: Este trimis de Guido Novello în misiune diplomatică la Veneţia pentru a aplana conflictele din ce în ce mai acute dintre cele două oraşe. Se îmbolnăveşte grav de febră malarică în timpul călătoriei de întoarcere la Ravenna. Moare la cîteva săptămîni după aceea, în noaptea de 13 spre 14 septembrie (13 septembrie potrivit epitafurilor, 14 potrivit lui Boccaccio). La dorinţa lui Guido Novello i se organizează funeralii solemne, fiind înmormîntat la mănăstirea San Francesco din Ravenna. La puţin timp după moartea lui Dante, florentinii au început să reclame corpul ilustrului poet pentru a fi readus în patrie. Papa Leon X (Giovanni di Lorenzo de' Medici) a aprobat în 1519 cererea florentinilor de a preleva osemintele pentru a fi duse la Florenţa. Dar în momentul deschiderii sarcofagului, acesta a fost găsit gol: fraţii franciscani luaseră osemintele şi le ascunseseră, aşa încît rugăminţile de restituire ale florentinilor au rămas neascultate. Rămăşiţele lui Dante se odihnesc şi astăzi la Ravenna, în mausoleul în stil neoclasic, comisionat de cardinalul Luigi Valente Gonzaga şi construit în 1781 de arhitectul Camillo Morigia. La Florenţa, după solicitările seculare vane ale osemintelor, a fost ridicat în 1829 un cenotaf în stil neoclasic în Biserica Santa Croce.

BEN GUTERSON a fost profesor de literatură în Colorado și New Mexico timp de un deceniu. A lucrat mai mulți ani la Microsoft. Trăiește în apropiere de Seattle, la poalele Munților Cascadelor. Romanul Casa de iarnă (Winterhouse, 2018), primul volum al trilogiei cu același nume, este cartea sa de debut. De la apariție și până acum a fost tradus în 10 limbi și a fost finalist al Edgar Award (2019) pentru cea mai bună carte pentru copii și al Agatha Award (2019) pentru cea mai bună carte de mister pentru copii și adolescenți.

Ilustrații de Jan Bielecki

Traducere de Maria Rizoiu

 

„A venit vremea să ne luăm privirea de la noi și s-o îndreptăm către imensitatea Spațiului... Putem ajunge, cu îndrăzneală, acolo unde n-a mai ajuns nimeni niciodată. Cine știe ce vom descoperi?“ — STEPHEN HAWKING

 

Cum ar fi dacă te-ai putea întoarce în timp ca să fii martor la nașterea galaxiei noastre? Ar putea roboții să cucerească lumea? Ce-ar fi dacă te-ai număra printre primii coloniști ai planetei Marte?

 

George este una dintre cele mai iubite și mai citite serii pentru copii din lume. Pentru prima dată, fascinantele teorii științifice care au însoțit aventurile lui George și Annie sunt reunite într-un singur volum, împreună cu capitole în premieră scrise de cei mai importanți oameni de știință ai momentului. Excelent ilustrat și plin de date fascinante, volumul care încheie îndrăgita serie este o antologie cuprinzătoare a celor mai recente și mai interesante informații științifice despre Univers.

EBOOK  >  EPUB  /  PDF

 

Bestseller Bookfest 2019

 

Traducere de Ianina Marinescu

 

Seria „Enigmele Enolei Holmes“ a fost tradusă în 16 limbi și va fi ecranizată cu Millie Bobby Brown, protagonista serialului Stranger Things, în rolul principal. Autoarea este distinsă cu Edgar Award.

 

Enola Holmes, adolescenta care-și găsește propriul drum

 

Când rebela Enola, sora mai mică a celebrului Sherlock Holmes, descoperă că excentrica ei mamă a dispărut, pornește fără să stea pe gânduri în căutarea ei. Drumurile o poartă până la Londra, unde o așteaptă un șir de aventuri la care o fată de 14 ani n-ar îndrăzni să se gândească: e implicată fără voie în răpirea unui tânăr marchiz, înfruntă o bandă de răufăcători, se ascunde într-un cartier periculos, dezleagă cifruri, se luptă cu tot felul de superstiții și practici oculte, și toate acestea în vreme ce adună indicii. În vâltoarea atâtor evenimente, independenta Enola își descoperă adevărata chemare, care o smulge din plicticosul rol de „domnișoară de familie bună“ și o aruncă în calea unor enigme și mai încurcate, pe care va trebui să le rezolve. Aventura ei abia acum începe!

EBOOK > PDF

 

Bestseller Gaudeamus 2019

 

Ilustrații de Sidonia Călin

Traducere și note de Anca Bărbulescu

 

Publicată pentru prima oară în 1915, Visătorul de visuri este probabil cea mai cunoscută și mai iubită dintre scrierile beletristice ale reginei Maria.

 

Cartea spune povestea sfâșietor de frumoasă a lui Eric Gundian, pictorul cu plete aurii găzduit la castelul regelui Wanda, dintr-un ţinut îndepărtat. Noapte de noapte, tânărului îi apare în vis o făptură cu ochi luminoși, care îi înrobește sufletul și-i fură liniștea fără de care nu poate picta. Fermecat de fata fără nume și dornic să-și încheie capodopera rămasă neterminată pe peretele castelului, Eric pornește prin lume în căutarea ei. Călătoria, plină de aventuri, îi este presărată cu probe de curaj și credinţă și îi prilejuiește întâlniri miraculoase cu oameni care îi oferă adevărate lecţii de viaţă. Ce-l așteaptă pe Eric la capătul drumului? Oare visul lui se va întrupa aievea, sau va rămâne de-a pururi de neatins?

Puţine cărţi s-au bucurat vreodată de o faimă mai mare decât 1001 de nopţi, un adevărat triumf al imaginaţiei omenești! Publicată la mijlocul secolului trecut, această primă adaptare românească pentru copii a fermecat pentru totdeauna generaţii de tineri cititori și, fără îndoială, va continua să o facă multă vreme acum încolo.

 

„De la Arabia la Samarkand, de la Damasc la India, pe marile drumuri ale caravanelor şi generaţiilor, basmele Şeherazadei s-au rostit la seraiuri de mari sultani şi-n pustie, la focuri de popas vremelnice.“ —EUSEBIU CAMILAR

Ilustrații de Chloe Bristol

Traducere de Anca Bărbulescu

 

Înapoi la faimosul hotel Casa de Iarnă pentru încă o vacanță de vis, Elizabeth și prietenul ei Freddy sunt hotărâți să dezlege secretele unor artefacte ciudate și puternice lăsate aici de un oaspete excentric. Cu ajutorul acestora, malefica Gracella Hibernal ar putea încerca din nou să distrugă hotelul și familia lui Elizabeth. Ca s-o oprească, cei doi prieteni iau urma unui șir de indicii misterioase scrise codat în blazonul Casei de Iarnă. Odată descifrate, acestea îi conduc tocmai în subsolul hotelului, unde se întretaie vechi și misterioase tuneluri închise de zeci de ani, unde s-au activat puteri nebănuite.

„Acțiunea palpitantă și personajele puternice ne fac să dăm cu înfrigurare paginile cărții ca să rezolvăm întreg puzzle-ul care este acest roman, în vreme ce îl așteptăm nerăbdători pe următorul.“ – Booklist