10-12 ani
-
Povestea Bibliei67.00 LEI
Ilustrații de Oana Gîrneț
Drumul de mii de ani al unei cărți care a schimbat lumea
Într-un stil limpede și convingător, Wilhelm Tauwinkl, unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul teologiei și al filologiei biblice de la noi, le povestește tinerilor cititori cum a ajuns Biblia să fie gândită, transmisă din om în om, scrisă și apoi adunată în Scripturile Bisericii creștine, pe care le cunoaștem astăzi.
Deslușindu-ne fascinanta istorie a cărții care stă la temelia culturii noastre, Povestea Bibliei ne invită într-o călătorie pe firul timpului, care începe cu mii de ani în urmă, în Țara Sfântă.
Odată ajunși acolo, vom fi martori la nașterea poporului de la care avem Biblia, vom descoperi cum au apărut primele sisteme de scriere, vom vedea cum s-au ridicat civilizațiile Antichității și vom asculta în jurul focului, la șezătorile din Canaan, poveștile, proverbele și poeziile care vor fi adunate în cartea de mai târziu. Străbătând veacurile, îi vom vedea la lucru pe autorii, scribii, editorii și traducătorii care ne-au dat Biblia așa cum o știm astăzi și vom descoperi cum de este cu putință ca o carte al cărei drum a început cu mii de ani în urmă să înrâurească muzica, literatura și arta până în zilele noastre.
În cele din urmă, la capătul acestei călătorii, vom înțelege că Biblia este o carte vie, care evoluează odată cu vremurile, revelând noi înțelesuri pentru fiecare generație de cititori.
-
Zuza sau Povestea poemului care a fugit din carte69.00 LEI
Ilustrații de Joèla Visniec
După ce ne-a încântat cu minunata carte Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină, Matei Vișniec revine cu o poveste despre cum poți găsi poarta spre tărâmul imaginației dacă ești copil și îți place literatura.
Zuza are 10 ani și locuiește cu bunica ei. Într-o bună zi, fără a avea habar, fata își alege dintr-o librărie o carte de poezii magică. Spre mirarea ei, din pagini sare afară un poem care îi devine călăuză și prieten.
Zuza pornește astfel în aventura vieții ei: ajunge împreună cu Poemul pe strada unde își face apariția Inspirația, află cât de capricios poate fi Timpul și se plimbă pe malul Fluviului cu rime și prin Grădina cu metafore; ba chiar Poemul ajunge să-i scrie o scrisoare autorului său.
Călătoria Zuzei din realitate în imaginație și înapoi este o cavalcadă de întâmplări incredibile și viu colorate, pline de umor care amintește de cel din Alice în Țara Minunilor și de răspunsuri la multele întrebări pe care le avem la vârsta copilăriei. (Atenție! Răspunsurile sunt abil strecurate printre rânduri, trebuie să citiți povestea fără să săriți niciun cuvințel ca să le descoperiți.)
-
Comoara ascunsă67.00 LEI
De la Jessie Burton, autoare nominalizată pe lista scurtă la Carnegie Medal pentru romanul pentru adolescenţi Meduza, vine o nouă poveste captivantă, în care magia se strecoară pe nevăzute.
Bo Delafort este „scormonitoare“, adică o căutătoare de comori pe malul Tamisei. Locuieşte la Londra, împreună cu mama şi cu fratele ei mai mare, Harry, care tocmai a plecat pe front. Într-o zi, fata găseşte, adânc îngropată în nisipul de la marginea apei, o jumătate de broşă veche, încrustată cu perle şi rubine. Comoara valorează mai mult decât orice pe lume, dar nu din pricina pietrelor preţioase, ci fiindcă magia râului curge prin ea; iar Bo o simte cu toată fiinţa, deşi nu ştie de ce. Răspunsul vine de la Billy, un băiat care are cealaltă jumătate a bijuteriei şi cu care fata se împrieteneşte imediat.
Când reapariţia preţioasei comori este descoperită de lordul Muncaster, care îi cunoaşte puterea ascunsă, cei doi copii se pomenesc prinşi într-o cursă pe viaţă şi pe moarte pentru a da de capătul unei istorii vechi de secole, în centrul căreia se află un secret întunecat.
Ce s-ar întâmpla dacă Bo şi Billy ar reuni cele două jumătăţi ale bijuteriei? Şi de ce le-a oferit-o râul tocmai acum? Şi ce legătură e între broşă şi tabloul vechi de 500 de ani din salonul lordului Muncaster? Toate misterele se vor dezlega în ziua eclipsei totale de soare care se apropie, când trecutul şi prezentul se vor privi ochi în ochi ca într-o oglindă.
-
Algebra în benzi desenate79.00 LEI
Serie vândută în milioane de exemplare și tradusă în peste 25 de limbi
Cartea asta te face să iubești matematica!
Un ghid cuprinzător, amuzant și inteligent prin hăţișurile algebrei, pentru toţi cei care vor să descopere ce ne șoptesc numerele.
Cu o grafică excepțională și cu umor, Algebra în benzi desenate acoperă toate aspectele esențiale pentru înțelegerea fără rest a acestei ramuri a matematicii, de la elementele de bază până la ecuații complexe, nelăsând pe dinafară nici episoade interesante din istoria algebrei și punând în lumină numeroasele sale aplicații practice în viața de zi cu zi.
Cartea reușește să facă subiectele dificile distractive, captivante și ușor de înțeles, prezentându-le într-un format clar, organizat și precis.
• 250 de pagini de explicații lămuritoare, ilustrate ca o bandă desenată
• recapitulări ale numerelor, operațiilor matematice, variabilelor, ecuațiilor de gradul I și al II-lea, rădăcinilor pătrate etc.
• exerciții cu aplicații practice și probleme distractive, cu soluții detaliate, pentru a exersa noțiunile dobândite
• umor care demitizează lumea complexă a matematicii
• pentru toți cei care vor să descopere și să înțeleagă algebra
„În cartea lui Gonick, designul și ilustrațiile ingenioase fac ca ideile sau perspectivele complicate să devină cât se poate de clare.“ — New York Times Book Review
-
Peter Haas și fantoma din Kronburg87.00 LEI
Cu ilustraţiiile autoarei
Peter Haas are 12 ani și își petrece vara străbătând catacombele care străpung împrejurimile orașului Kronburg, în căutare de comori de piraţi. Ceea ce descoperă însă întrece cu mult orice închipuire: numele ei e Ada, are 14 ani și e fantoma unei fete care a trăit în Evul Mediu. A rămas printre oameni, nevăzută de aceștia, ca să caute coroana pierdută a unui rege, de care depinde soarta ţinutului și a locuitorilor săi.
Căutările îi poartă pe cei doi prin locuri pline de taine – Biserica Neagră, fântâna vechii cetăţi de pe munte, Bastionul Ţesătorilor –, le scot în cale personaje bizare și le pun la încercare curajul, prietenia, agerimea minţii și generozitatea.
Vor găsi coroana? O va păstra Peter pentru el, sau va ști să-i împartă puterea cu alţii? Și ce va face Ada, atunci când va trebui să aleagă dacă să rămână sau nu printre oameni?
Dacă vei avea curaj să dai pagina și să intri în poveste, vei afla.
„O coroană dispărută. Catacombe tenebroase, bătălii uitate de timp și un mister care se adâncește cu fiecare capitol. Cu o imaginaţie debordantă și o forţă narativă remarcabilă, Ana Alfianu ne poartă într-o călătorie captivantă, unde trecutul, aventura și descoperirea de sine se împletesc într-o poveste care te prinde de la prima până la ultima pagină.“ — ALEX MOLDOVAN
ANA ALFIANU s-a născut în 1979 la Brașov și a urmat cursurile liceului de artă din localitate. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licență în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, și a lucrat vreme de câțiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Județean din Târgu Mureș. Între 2006 și 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. A debutat la Humanitas Junior, în 2017, cu volumul Val și Cetatea Sufletelor, pe care l-a scris și ilustrat. În 2019, cartea a fost pusă în scenă la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ștefănescu. Ana Alfianu a ilustrat, între altele, Ina și Ariciul Pit: Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1 și 2, de Radu Țuculescu (Corint, 2017, 2018), 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, vol. 1 și 2 (Humanitas Junior, 2019, 2020), Băiatul care nu credea în Moș Crăciun de Liana Alexandru (Humanitas Junior, 2019), O călătorie prin univers: Astrofizica povestită de Cristian Presură (Humanitas Junior, 2019) și Tigrul nerecunoscător, povești asiatice alese și traduse de Ștefan Liiceanu (Humanitas Junior, 2020).
-
Vrăjitorul din Oz75.00 LEI
Ilustraţii de Iacob Desideriu
Publicată acum 125 de ani şi ecranizată în 1939 într-o superproducţie devenită, la rândul său, clasică, Vrăjitorul din Oz rămâne una dintre cele mai cunoscute şi iubite poveşti ale copilăriei. Recuperată într-o nouă traducere, această splendidă ediţie din anii ’70, cu ilustraţiile lui Iacob Desideriu, aduce împreună generaţii de cititori.
Viaţa liniştită a micuţei Dorothy se schimbă pe neaşteptate când un ciclon gigantic o ia pe fetiţă pe sus, cu casă cu tot, şi o duce din Kansas tocmai în Ţinutul Marelui Vrăjitor Oz. Cine este însă acest Oz, despre care toată lumea vorbeşte cu reverenţă, dar pe care nimeni nu-şi aminteşte să-l fi văzut? Şi cum o poate el ajuta pe Dorothy să se întoarcă acasă? Însoţită de căţelul Toto, fetiţa porneşte spre Oraşul de Smarald ca să-l găsească pe vrăjitor. Urmând drumul pavat cu cărămizi galbene, Dorothy se întâlneşte pe rând cu o Sperietoare de Ciori, un Om de Tinichea şi un Leu fricos, cu care se împrieteneşte şi de la care învaţă multe despre compasiune, isteţime şi curaj. Cei patru prieteni trec împreună prin aventuri şi primejdii de tot felul, luptă cu Vrăjitoarea cea rea de la Apus, îi înfruntă pe înfricoşătorii kalidahi, află adevărul despre Oz şi sunt răsplătiţi în cele din urmă cu îndeplinirea celor mai arzătoare dorinţe.
„Călătoria lui Dorothy ne dezvăluie că, de cele mai multe ori, ceea ce căutăm se află deja în noi înşine, iar magia adevărată este cea a prieteniei şi a curajului asumat.“ — ANA ALFIANU, autoarea bestsellerului Val şi cetatea sufletelor
-
Bunicul de ciocolată II. Secretul vechiului cufăr67.00 LEI
După o idee de Valentin Postnikov
Ilustrații de Irina Petelina
Mult așteptata continuare a cărții Bunicul de ciocolată
Conrad Paulsen, străbunul cu care a început neamul nostru, a fost un mag atotputernic, un adevărat vrăjitor.
Ce bucurie pe Martin și Matilda Sjursen! Vor petrece două săptămâni la bunicul Oscar! Și încă nesupravegheați de părinți! Odată ce pătrund în casa plină ochi de dulciuri a bunicului, pe copii îi așteaptă o aventură incredibilă: află secrete din istoria familiei lor, călătoresc în timp, întâlnesc vikingi adevărați și pornesc în căutarea cufărului misterios în care se ascunde un artefact magic ce poate îndeplini orice dorință, dar numai una. E foarte important ca aventurierii noștri să-l găsească, fiindcă a căzut în mâinile trădătoarelor surori Paulsen, care urăsc dulciurile și visează să le distrugă în întreaga lume.
Să sperăm că Martin, Matilda și bunicul de ciocolată o să le oprească la timp. La urma urmei, acolo unde își face apariția bunicul Oscar, există întotdeauna și un strop de magie!
-
Trei zile nemaipomenitePreț special 63.20 LEI Preț standard 79.00 LEI
Ilustrații de Anca Smărăndache
„Când eram mică de tot, chiar mai mică decât voi, dragii mei cititori mici, m-am împrietenit cu o veveriță. Este una dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea, și din ea s-a născut povestea asta. Ca în Prinț și cerșetor, și în cartea mea se face un schimb: aici, o fetiță devine veveriță și trăiește într-o pădure, iar veverița devine un copil ca oricare altul și merge la școală. Vă închipuiți prin câte întâmplări nemaipomenite trec amândouă, și fata, și veverița! Vă invit să le citiți, mai bine zis să le trăiți alături de ele, cu Bukurie!“ — IOANA PÂRVULESCU
Scrisă cu umor și însuflețire, cu personaje de neuitat și situații de viață ușor de recunoscut, Trei zile nemapomenite are toate șansele să devină una dintre cele mai iubite cărți ale literaturii române pentru copii.
IOANA PÂRVULESCU s‑a născut în Brașov. Se înţelege foarte bine cu copiii și nu s‑a despărţit toată viaţa de cărţile lor. A observat astfel multe lucruri ciudate, printre care și următoarele: Cine citește de dimineaţă departe ajunge. Cartea‑prietenă la nevoie se cunoaşte. O carte bună se cunoaște de dimineaţă. Cartea e brăţară de aur. Cu o carte nu se face primăvară. De ce carte ţi‑e frică nu scapi. Cine sapă cartea altuia cade singur în ea. Cartea bună trece primejdia rea. Apa trece, cărţile rămân. Munte cu munte se‑ntâlneşte, dar om cu carte… Autoarea nu crede că există cărţi care sunt potrivite doar pentru copii. Crede, în schimb, că toţi copiii sunt potriviţi pentru cărţi. Prima ei carte pentru copii, Invizibilii, este chiar despre aventurile din cărți. Cea de-a doua, Trei zile nemaipomenite, este pentru cei care iubesc poveștile cu surprize.
-
Jurnalul Annei Frank. Adaptare grafică54.00 LEI
Jurnalul Annei Frank a fost publicat pentru prima oară acum şapte decenii, iar lumea a descoperit ororile nazismului prin ochii unei fete de 13 ani care, în ascunzătoarea unde s-a adăpostit împreună cu familia, în 1942, şi-a notat cu candoare tot ceea ce trăia şi simţea.
Astăzi, însemnările zilnice ale Annei sunt transformate într-un roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului, oferindu-le tinerilor cititori o perspectivă neobișnuită și interesantă asupra istoriei, în care vocea adolescentei este însoţită de imagini puternice, vii şi lămuritoare.
-
Făt-Frumos din lacrimă65.00 LEI
Ilustrații de Oana Gîrneț
Publicat acum 150 de ani în revista Convorbiri literare, Făt-Frumos din lacrimă, unul dintre cele mai frumoase basme culte din literatura română, e locul unde imaginaţia populară se întâlneşte cu rafinamentul scriiturii lui Eminescu.
Născut dintr-o lacrimă şi luându-şi asupra sa o misiune care îi va pune la încercare curajul şi loialitatea, Făt-Frumos porneşte într-o călătorie iniţiatică la capătul căreia îşi va întâlni destinul.\De-a lungul ei, se luptă cu forţele răului, cunoaşte iubirea, se face frate de cruce cu împăratul vecin şi, în semn de credinţă, i-o aduce mireasă pe fata Genarului, vorbeşte cu sălbăticiunile şi înfăptuieşte multe alte minunăţii care fac din el un erou de poveste.
Şi dacă e adevărat că pentru eroii din basme vremea nu vremuieşte, atunci nu-i de mirare că Făt-Frumos din lacrimă, călătorind neobosit prin lume pe armăsarul său cu şapte inimi, a ajuns până la noi ca să-şi spună povestea.
-
Abu-Hasan59.00 LEI
Ilustrații de Ionela Marinovschi
Reînviată de Caragiale din paginile celor 1001 de nopţi, povestea lui Abu-Hasan ne poartă într-o lume unde visele pot părea mai adevărate decât realitatea.
Abu-Hasan, un tânăr cu inima bună, dar iubitor de petreceri, are parte de o aventură neaşteptată: califul Harun-al-Raşid, deghizat în negustor, îl ia la palatul său şi îl păcăleşte că el este de fapt stăpânul Bagdadului. Prins într-un joc al aparenţelor, Abu-Hasan ajunge să se creadă calif şi începe să dea porunci de la înălţimea tronului. Dar curând norocul îl părăseşte, şi se trezeşte la realitate.
Povestită cu mult umor şi inteligenţă, Abu-Hasan este una dintre cele mai savuroase pagini scrise de I.L. Caragiale pentru copii, care vor înţelege cât de important este să rămâi tu însuţi în orice împrejurare a vieţii şi că bogăţia şi puterea pot fi trecătoare, pe când mintea limpede, cumpătarea şi bunul-simţ sunt cea mai de preţ comoară.
-
Dau un regat pentru un ceai69.00 LEI
Traducere, cuvânt înainte și comentarii de Florin Bican
Cu douăzeci și unu de desene de Fulvio Testa
„Dau un regat pentru un ceai este replica lui Burgess la cărţile lui Lewis Carroll Alice în Ţara Minunilor şi Alice în Ţara din Oglindă contopite într-o singură aventură şi drese cu o doză de Pinocchio. Căci şi Pinocchio se exilează într-o lume care se dovedeşte complet străină de aşteptările lui. Şi toate aceste personaje – Edgar, Alice, Pinocchio – trebuie să-şi forţeze ieşirea din lumile în care s-au prăbuşit accidental pentru a putea reveni în lumile lor iniţiale, pe care, la întoarcere, le văd cu alţi ochi – ochi mai înţelepţi. Şi cititorul, aşijderea…“ — FLORIN BICAN
Edgar se plictiseşte cumplit la ora de istorie, şi nu-i stă mintea decât la o evadare salvatoare şi la ceaiul bun care-l aşteaptă acasă, la sfârşitul orelor. Şi ce să vezi? Precum Alice a lui Lewis Carroll, băiatul alunecă, printr-o gaură din bancă, în altă lume şi în alt timp, unde legile obişnuite ale logicii şi ale limbajului nu se aplică decât pe ici, pe colo. După multe aventuri a căror rezolvare cere ingeniozitate şi îndrăzneală, după întâlniri cu personaje fantastice sau de-a dreptul absurde – Fiara Furibundă, un câine care vorbeşte, un şoarece pe nume Albert, care-l învaţă despre teoria relativităţii –, Edgar revine în sala de clasă un pic mai înţelept şi un pic mai curajos. O poveste cum n-aţi mai citit, plină de umor subtil şi inteligent, care o să vă ţină atenţia trează de la primul cuvânt până la punctul care pune capăt aventurii.
-
Marea cu ferestre79.00 LEI
Ilustrații de Oana Ispir
Oamenii mari își spun mereu unul altuia, cu regret: „Trece vacanţa și n-am făcut nimic…“. Asta după ce tot restul anului au zis în gura mare: „Abia aștept să vină vacanţa, să nu fac nimic!“. În aventura asta însă, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru că o fetiţă în vacanţă ajunge să se ocupe de treburile împărăţiei, iar ajutorul va veni de la o caracatiţă numită Ananas. Peripeţii fără pereche din care aflăm de ce, ca să explici câteva cuvinte, trebuie să inventezi o limbă întreagă și ce cărţi cumpără Sara de la librăria subacvatică pentru biblioteca de pe submarin. Iar contelui de Yng nu i se poate opune decât o prietenie care cuprinde în ea toată frumuseţea lumii.
Scriitorului și arheologului Cătălin Pavel i-au mai apărut la Editura Humanitas cinci cărţi pentru oameni mari: Aproape a șaptea parte din lume, Arheologia iubirii: De la Neanderthal la Taj Mahal, Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie, Toate greșelile care se pot face și Adevărul despre vacanţe. Cel mai important însă e că în colecţia Junior a publicat aventurile Sarei din Muntele cu uși.
-
Viața Domnului nostru scrisă de Charles Dickens special pentru copiii lui25.00 LEI
Acum un film de succes cu titlul Împăratul împăraților
Cei care au citit Poveste de Crăciun vor îndrăgi cu siguranță Viața Domnului nostru, o altă operă clasică a lui Charles Dickens. Adaptată în 2025 pentru marele ecran, cartea prinde viață cu ajutorul unei distribuții de excepție, din care fac parte Kenneth Branagh, Uma Thurman, Mark Hamill și Pierce Brosnan.
În preajma Crăciunului, un tată le spune copiilor lui povestea lui Isus Cristos, pruncul născut în iesle. Istorisirea este o adaptare emoționantă, profund personală și fermecător de simplă a Evangheliei după Luca. Povestitorul are grijă să vorbească pe înțelesul micilor lui ascultători, să explice, să scoată la lumină sensuri ascunse. Cum este scriitor, din relatarea destinată doar familiei lui a luat naștere o carte clasică pentru toți copiii, a cărei încărcătură spirituală rezonează de-a lungul generațiilor.
Charles Dickens a scris Viața Domnului nostru pentru copiii lui între 1846 și 1849, cam în perioada în care scria David Copperfield, și fără nicio intenție de a o publica. Mai mult, a făcut tot posibilul să se asigure că familia Dickens nu va scoate vreodată din casă manuscrisul ori o copie a acestuia. De-abia în 1933, ultimii membri ai familiei hotărăsc, în urma unui vot, să publice Viața Domnului nostru, care vede astfel lumina tiparului în 1934, la aproape 65 de ani de la moartea autorului. Traducerea în română, semnată de Luana Stoica, a apărut în 2004 la Humanitas, în colecția „Cartea de pe noptieră“ coordonată de Ioana Pârvulescu.
Pe copertă: afișul filmului Împăratul împăraților © August Film
-
Țara soarelui pe dos. Primăvara49.89 LEI
Cu ilustrațiile autoarei
Faceți cunoștință cu Maxi, un băiat curios și isteț, care vă invită într-o călătorie magică în Țara soarelui pe dos, pardon, Japonia voiam să spun.
Urmați-l și veți descoperi o mulțime de lucruri interesante despre tradițiile și obiceiurile din arhipelag, despre cultura urbană, despre ce fac elevii japonezi la școală, ce sporturi practică, care sunt dulciurile lor preferate, ce anime și manga le plac și câte și mai câte.
La final veți găsi câteva pagini de activități amuzante și de vocabular ca să puteți exersa și voi limba japoneză cu prietenii adevărați sau imaginari.
Călătorie plăcută!
Seria „Țara soarelui pe dos“: 1. Primăvara • 2. Vara • 3. Toamna • 4. Iarna • 5. Musonul
-
1001 de nopți. Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar (vol. II)129.00 LEI
Ilustrații de Ana Alfianu
Puţine cărţi s-au bucurat vreodată de o faimă mai mare decât 1001 de nopţi, un adevărat triumf al imaginaţiei omenești! Publicată la mijlocul secolului trecut, această primă adaptare românească pentru copii a fermecat pentru totdeauna generaţii de tineri cititori și, fără îndoială, va continua să o facă multă vreme acum încolo.
„De la Arabia la Samarkand, de la Damasc la India, pe marile drumuri ale caravanelor şi generaţiilor, basmele Şeherazadei s-au rostit la seraiuri de mari sultani şi-n pustie, la focuri de popas vremelnice.“ —EUSEBIU CAMILAR
-
InvizibiliiPreț special 47.20 LEI Preț standard 59.00 LEI
BESTSELLER GAUDEAMUS 2022
Ilustrații de Irina Dobrescu
Prima carte pentru copii semnată de Ioana Pârvulescu, autoarea bestsellerului Inocenții.
Laura este inteligentă, curioasă și plină de curaj, deși se crede „neobișnuit de obișnuită“. Are însă un secret. O să vi-l spun și vouă: la aproape opt ani, nu știe să citească. Motivul? Imaginația ei prea bogată.
Într-o bună zi, colegii Laurei intră în bibliotecă și dispar. Au devenit pur și simplu invizibili! Unde ar putea să fie? Ca să-i regăsească, fata trebuie să treacă prin șase încercări și să cunoască șase lumi. Din fericire, nu e singură în aventurile ei. Are alături un vrăjitor. Va reuși el oare s-o învețe și formula magică a cititului?
O carte vrăjită despre vraja cărților.
Pentru cititorii de la 8 la 108 ani.
-
Darul lui Moş Crăciun57.00 LEI
Ilustrații de Done Stan
A fost odată, ca niciodată... când, nu mai ştiu nici eu, atâta îmi amintesc că era în preajma Crăciunului. Gabi, Mihai şi Bianca, doi băieţi şi o pisică, îşi scriu scrisorile cître Moş Crăciun. Pe Gabi şi Mihai îmi închipui că nu ţi-e greu să-i vezi scriind scrisori. Dar pe Bianca? Ai văzut tu vreo pisică să scrie scrisori? Ei bine, trebuie să ştii că scrisorile pe care le primeşte Moş Crăciun nu sunt chiar nişte scrisori. Sigur, Moşul primeşte şi scrisori obişnuite, dintre cele cu scrisul mărunt şi cuminte sau dezordonat şi grăbit, lungi sau scurte, de la copiii din toată lumea, închise în plicuri colorate şi purtând pe ele adresa: Laponia, strada Decembrie, numărul 25. Dar el le primeşte şi pe cele care nu au fost scrise niciodată. Pe acelea pe care copiii doar au visat sau au dorit să le scrie. În căsuţa din Laponia, de Crăciun, orice gând sau vis al tău ajunge şi este la fel cântărit şi împlinit ca şi dorinţele pe care le aduc către Moşul scrisorile.
-
Anxionauții. Pierduți prin Cosmos69.00 LEI
Ilustrații de Petridean
Un basm științifico-fantastic în rime și desenat în culori vii: universul din paginile cărții freamătă de viață mai ceva decât un parc de distracții cosmic și te invită să te strecori înăuntru ori de câte ori vrei să pornești în aventură.
I-ai cunoscut pe anxionauți? Sunt niște astronauți mai... ăăă... puțin curajoși. Comandantul Eufrikon, secundul Al Armat și cercetătorii Somnucheor, Trista Y Smiorcăita de Lamentina și Hao Tic străbat spațiul interstelar în căutarea extratereștrilor care au trimis mesaje stranii spre Terra.
Când nava e catapultată, printr-o gaură de vierme, în locuri unde nimeni n-a mai ajuns vreodată, liniștea echipajului e tulburată: în calea celor cinci apar dinozauri de metal, extraterelfi pufoși, plasmuște bâzâitoare și videmoni născuți din vidul cosmic – și fiecare nouă întâlnire e mai năucitoare decât cea dinainte.
Cu toate acestea, la capătul călătoriei, anxionauții vor descoperi că, uneori, cea mai mare aventură din Univers nu e să cucerești o planetă necunoscută, ci să-ți învingi frica și să-ți faci prieteni.
-
Capra cu trei iezi55.00 LEI
Ilustrații de Adela Maria Calistru
Publicată în revista Convorbiri literare, la sfârşitul anului 1875, povestea Capra cu trei iezi aniversează 150 de ani în bibliotecile noastre.
„Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte“ – aşa începe poate cea mai cunoscută poveste românească din toate timpurile. Inspirată de Fraţii Grimm, inclusă în manualele şcolare, adaptată pentru teatru şi film, Capra cu trei iezi are astăzi parfumul nostalgiei pentru generaţii întregi, care şi-au început cu aceste rânduri cariera de cititori.
Născut, după propria-i mărturisire dintr-un fragment de biografie, la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, după un înscris oficial), ION CREANGĂ a fost primul dintre cei opt copii ai lui Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti, Neamţ, şi ai soţiei sale Smaranda, născută Creangă. După ce urmează, pe rând, cursurile şcolilor din Humuleşti, Broşteni şi Târgu-Neamţ (1846–1853), apoi pe ale Şcolii Catihetice din Fălticeni (1854–1855), ajunge să studieze la Seminarul de la Socola (Iaşi). În 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu şi este hirotonisit diacon. Un an mai târziu se naşte unicul său fiu, Constantin. După un parcurs întortocheat, care include printre altele înscrierea la Facultatea de Teologie, curând abandonată, şi la Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, ocupă prin concurs, în 1864, postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi. În 1865 absolvă Şcoala Normală. Este apoi institutor şi diacon. Alcătuieşte manuale şcolare. În 1871, refuză să mai respecte cutuma şi apare în biserică tuns şi cu pălărie. Publică Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive, alături de C. Grigorescu şi V. Răceanu; manualul avea să primească patru ani mai târziu, alături de Metoda noua de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare, avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea în şcoli. În 1873 semnează câteva articole despre care se consideră că ar aduce atingere preoţimii şi este destituit din cler, pierzând totodată şi slujba de institutor. În acelaşi an obţine divorţul, după ce se retrăsese la „bojdeuca din Ţicău", împreună cu Tinca Vartic, alături de care îşi va petrece întreaga viaţă. În 1874 îşi primeşte înapoi postul de institutor. Îi sunt publicate câteva povestiri şi poezii. În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi. Cu ajutorul lui ajunge în cercul Junimii şi începe să publice constant poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare. Din 1880, la sfatul bunului său prieten Eminescu, începe să pună pe hârtie Amintiri din copilărie. În anii următori se implică în diverse proiecte de manuale, îşi vede tipărite primele trei părţi din Amintiri. Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte. Vestea morţii lui Eminescu îl afectează foarte mult. După ani de suferinţă şi numeroase concedii de boală, Creangă se stinge în noaptea de 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral. Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.
-
Cea mai frumoasă poveste din junglă59.00 LEI
Ilustrații de Oana Gîrneţ
După ce scapă cu viaţă din întâlnirea cu un jaguar în jungla de pe malul fluviului Paraguay, Alexandru N. Stermin, ale cărui aventuri le-aţi citit în cartea Cum am devenit vrăjitor, află de la un şef de trib o poveste nemaiauzită.
Departe, în inima unei păduri, trăiau nişte oameni ca la începuturile lumii: îngemănaţi cu natura, în stare să-i citească semnele, să-i înţeleagă minunile şi să-i culeagă roadele. Când, din nesăbuinţa lor, darurile naturii s-au isprăvit, iar zeul Haipucu n-a mai putut să-i ajute, patru copii curajoşi au pornit pe căi neumblate ca să-şi scape semenii de la pieire. La capătul drumului lor plin de peripeţii şi descoperiri, ei au învăţat o lecţie valoroasă: că suntem parte din natură şi natura e parte din noi, şi că viaţa înfloreşte doar când această legătură e strânsă şi trainică. Iar asta este, cu siguranţă, cea mai frumoasă dintre poveştile oamenilor.
ALEXANDRU N. STERMIN (n. 1985, Viştea de Sus, Braşov) este biolog şi explorator. Predă la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, neurobiologie şi evoluţia creierului, etologie, bioetică şi ecologie umană. Este licenţiat în biologie şi teologie, a absolvit un masterat în filozofie şi un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediţii în jungla Americii de Sud şi în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald şi la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea ştiinţei şi conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română, iar în 2017 şi‑a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog. I-au urmat Călătorie în jurul omului (2021) şi Căzuţi din junglă: Poveştile unui explorator (2022), Privirea urangutanului (2024), care au devenit bestselleruri Humanitas, şi Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator (2023, Humnaitas Junior). Scrie articole în revistele Sinteza şi National Geographic. A primit din partea Universităţii Babeş‑Bolyai Premiul de Excelenţă pentru implicarea culturală şi deschiderea spre comunitate (2021) şi Premiul de Excelenţă în Educaţie (2022).
OANA GÎRNEȚ este artistă vizuală multidisciplinară, care îmbină ilustraţia cu designul grafic şi pictura. Şi-a descoperit pasiunea pentru desen încă din copilărie, urmând apoi Liceul de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, secţia Grafică. Şi‑a continuat formarea artistică la Coventry University din Marea Britanie, specializarea Arte plastice şi Ilustraţie, şi la Universidad Europea din Madrid, unde a studiat cu o bursă Erasmus. De‑a lungul parcursului său, a participat la proiecte şi expoziţii de grup, explorând mereu noi moduri de a spune poveşti prin imagini. Lucrările sale, realizate manual, îmbină rafinamentul detaliului cu sensibilitatea expresiei. Mai multe despre Oana la oanagirnet.com şi @oanagirnet_illustration.
-
George în căutare de comori prin Cosmos59.00 LEI
O aventură din alte lumi, însoţită de o mulţime de informaţii ştiinţifice fascinante şi de 32 de pagini cu imagini color din spaţiul extraterestru
Va putea oare George să descifreze misterioasele indicii care l-au atras în cosmos, antrenându-l în această fantastică vânătoare de comori? O poveste de aventuri fermecătoare şi plină de suspans. Şi numeroase informaţii pertinente din domeniul astronomiei, inclusiv despre cele mai recente teorii care au fost formulate cu privire la formarea şi la evoluţia universului.
Carte oferită de Lucy Hawking şi de profesorul Stephen Hawking, cel mai faimos geniu al ştiinţei din întreg spaţiul cosmic!
Volumul cuprinde noi isprăvi galactice ale îndrăgitelor personaje George şi Annie, pe care le cunoaşteţi deja din cartea George şi cheia secretă a universului, scrisă de aceiaşi autori.
LUCY HAWKING este scriitoare şi încearcă, cu ajutorul poveştilor, să le treazească cititorilor ei interesul pentru ştiinţă. Împreună cu tatăl ei, Stephen Hawking, a creat seria George care este bestseller internaţional, fiind tradusă în peste 40 de limbi. Printre premiile şi distincţiile primite de autoare de-a lungul timpului se numără un doctorat onorific în ştiinţă acordat de Universitatea Queen Mary din Londra. În ultimii patru ani, Lucy Hawking a creat două proiecte de mare succes împreună cu Agenţia Spaţială Europeană şi cu editura Curved House, care privesc învăţarea prin artă în clasele primare. Lucy Hawking a realizat documentare radio pentru BBC şi un film în realitatea virtuală, împreună cu Guardian Media Group, despre autism în rândul adolescentelor. Este preşedinta Fundaţiei Stephen Hawking.
STEPHEN W. HAWKING s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford şi un doctorat susţinut la Cambridge, Hawking devine titularul Catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre şi a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spaţiul şi timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang). În ciuda unei boli care l-a ţintuit în scaunul cu rotile, Hawking şi-a continuat cercetările, aflându-se în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare ce ar explica întregul univers. Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg, în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală. Este, probabil, cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. A încetat din viață pe 14 martie 2018.La Editura Humanitas au apărut: Scurtă istorie a timpului (1994); Visul lui Einstein şi alte eseuri (1997); Universul într-o coajă de nucă (2004); (împreună cu Leonard Mlodinow) O mai scurtă istorie a timpului (2007) şi Marele plan (2012); Teoria universală. Originea şi soarta universului (2014), Scurtă istorie a vieții mele (2015); (împreună cu Lucy Hawking) George şi cheia secretă a universului (2009), George în căutare de comori prin Cosmos (2010), George şi Big Bangul (2012), George și codul indescifrabil (2016), George și luna albastră (2017). Biografia sa este relatată şi în cartea lui Jane Hawking Dragostea are 11 dimensiuni: Viaţa mea cu Stephen Hawking (trad. rom. Humanitas, 2013).
-
Cartea junglei69.00 LEI
Ilustrații de Valentin Tănase
La mai bine de 130 de ani de la publicare, Cartea junglei a laureatului Nobel Rudyard Kipling rămâne aceeaşi poveste atemporală despre prietenie, familie şi importanţa respectării naturii, care a fermecat generaţii de copii. Recuperată astăzi într-o nouă traducere, semnată de Tatiana Niculescu, ediţia din anii 1980, cu ilustraţiile lui Valentin Tănase, îi va încânta la fel de mult şi pe părinţii care au iubit-o în copilărie.
Porneşte într-o aventură incredibilă prin jungla indiană alături de Mowgli, Baloo şi Bagheera!
Mowgli, un băieţel de-o şchioapă, este adoptat de o haită de lupi. Cu ajutorul căpeteniei lor, Akela, puiul de om deprinde graiul fiarelor sălbatice, îşi însuşeşte legile junglei, învaţă lecţii valoroase despre loialitate şi supravieţuire şi se împrieteneşte pe viaţă cu ursul Baloo şi pantera neagră Bagheera.
Când tigrul Shere Khan încearcă să-l vâneze, Mowgli trebuie să facă o alegere imposibilă între a rămâne alături de prietenii lui, animalele, pe care a ajuns să-i considere o familie, şi a-şi căuta adăpost printre oameni, pe care nu-i cunoaşte, ca să-şi salveze viaţa.
„Un secret numai şi numai pentru copilul care se pricepe la citit: jungla internetului e nimic pe lângă jungla micuţului Mowgli! Ia-te după el şi după prietenii lui, dacă vrei să prinzi curaj şi să capeţi încredere în tine!“ — TATIANA NICULESCU
-
George şi cheia secretă a Universului65.00 LEI
Ilustrații de Garry Parsons
Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această carte amuzantă şi foarte bogată în informaţii vă oferă ocazia să zburdaţi puţin nestingheriţi prin spaţiu, timp şi univers.
LUCY HAWKING este scriitoare şi încearcă, cu ajutorul poveştilor, să le treazească cititorilor ei interesul pentru ştiinţă. Împreună cu tatăl ei, Stephen Hawking, a creat seria George care este bestseller internaţional, fiind tradusă în peste 40 de limbi. Printre premiile şi distincţiile primite de autoare de-a lungul timpului se numără un doctorat onorific în ştiinţă acordat de Universitatea Queen Mary din Londra. În ultimii patru ani, Lucy Hawking a creat două proiecte de mare succes împreună cu Agenţia Spaţială Europeană şi cu editura Curved House, care privesc învăţarea prin artă în clasele primare. Lucy Hawking a realizat documentare radio pentru BBC şi un film în realitatea virtuală, împreună cu Guardian Media Group, despre autism în rândul adolescentelor. Este preşedinta Fundaţiei Stephen Hawking.
STEPHEN W. HAWKING s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford şi un doctorat susţinut la Cambridge, Hawking devine titularul Catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre şi a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spaţiul şi timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang). În ciuda unei boli care l-a ţintuit în scaunul cu rotile, Hawking şi-a continuat cercetările, aflându-se în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare ce ar explica întregul univers. Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg, în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală. Este, probabil, cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. A încetat din viață pe 14 martie 2018.La Editura Humanitas au apărut: Scurtă istorie a timpului (1994); Visul lui Einstein şi alte eseuri (1997); Universul într-o coajă de nucă (2004); (împreună cu Leonard Mlodinow) O mai scurtă istorie a timpului (2007) şi Marele plan (2012); Teoria universală. Originea şi soarta universului (2014), Scurtă istorie a vieții mele (2015); (împreună cu Lucy Hawking) George şi cheia secretă a universului (2009), George în căutare de comori prin Cosmos (2010), George şi Big Bangul (2012), George și codul indescifrabil (2016), George și luna albastră (2017). Biografia sa este relatată şi în cartea lui Jane Hawking Dragostea are 11 dimensiuni: Viaţa mea cu Stephen Hawking (trad. rom. Humanitas, 2013).
-
Cum s-a născut poporul român104.66 LEI
„Dragii mei, începem azi o poveste minunată! Când zic minunată, vreau să spun că seamănă cu minunile de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: nu înţelege uşor mintea noastră cum de s-a întâmplat aşa ceva. Şi acea poveste e Cum s-a născut poporul român. Ce neamuri au fost din vechime pe acest pământ care e astăzi al nostru, ce fel de oameni erau, cu ce se îndeletniceau. Cum au venit alte popoare, pe rând, cum s-au războit sau cum s-au amestecat unii cu alţii şi cum, în cele din urmă, după vreo mie de ani de mari mişcări şi mari frământări, a ieşit un popor întreg de sute de mii, apoi de milioane de oameni vorbind toţi aceeaşi limbă şi având aceleaşi datini şi obiceiuri. O mie de ani! Vă sperie cifra, nu-i aşa? Dar gândiţi-vă: bunicul vostru s-a născut, poate, acum aproape o sută de ani. În orice caz, într-o sută de ani încap trei generaţii: bunicul, tatăl şi fiul, care, în general, apucă să se cunoască. Imaginaţi-vă deci de zece ori aceste trei generaţii ale unei familii şi iată-ne la strămoşii noştri din anul 1000! Vedeţi că o mie de ani nu-i aşa mult?“
NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, funcţionează ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Rămâne în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei. În 1961 pleacă în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când se întoarce în ţară. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. Cele mai importante cărţi: Le droit roumain en matière de nationalité (teză de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiată de Academia Franceză; în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor); Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle(în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne); O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui Georges Milesco (roman); Amintiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie (versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil, 1948–1990); Există istorie adevărată?; Thocomerius–Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări; O scurtă istorie ilustrată a românilor.
RADU OLTEAN (n. 1970) este astăzi unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric. A absolvit Academia de Arte din București, Secția grafică, în 1997. A debutat cu seria de colaborări cu Neagu Djuvara: Cum s-a născut poporul român (2001), Mircea cel Mare și luptele sale cu turcii (2001), De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul (2003; trad. engl. From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire, 2011), apărute la Humanitas. Pasiunea sa pentru ilustrația documentară este dublată de aplecarea spre studiul științific al istoriei; lucrările sale se bazează pe analiza riguroasă deopotrivă a izvoarelor directe și a cercetărilor celor mai recente. A conceput proiecte editoriale care valorifică un patrimoniu iconografic cvasinecunoscut publicului larg: Bucureștii – 550 de ani de la prima atestare documentară (editor și coordonator, 2009), Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureștilor (2013, în colaborare cu Emanuel Bădescu), Bucureștii Belle-Epoque (2016, în colaborare cu Emanuel Bădescu). Volumul Art historia. Ilustrația istorică între artă și știință / Historical Illustration Between Art and Science (2018) reunește cele mai frumoase lucrări ale sale, apărute în țară sau în prestigioase publicații de profil din străinătate, cu care colaborează în mod constant. Din ampla sinteză, unică în spațiul istoriografiei noastre, Cetăți, castele și alte fortificații din România a publicat primele două volume (în 2016, urmat de ediția în limba engleză, și în 2020); cele două volume care întregesc seria apar tot la Humanitas. Dacia: Războaiele cu romanii. I. Sarmizegetusa (2014), primul dintr-o serie de două volume bogat ilustrate care sintetizează stadiul actual al cercetărilor în domeniu, a fost tradus în spaniolă şi în engleză şi reeditat la Humanitas în 2019.
-
Oscar și Tanti Roz. Roman grafic55.00 LEI
Adaptare și dialoguri de Vincent Zabus
Desene și culori de Valérie Vernay
Cel mai citit roman al lui Éric-Emmanuel Schmitt, într-o adaptare grafică încântătoare și luminoasă.
Într-o seară de vară, Tanti Roz, o infirmieră în vârstă, neîntrecută la inventat povești, recitește scrisorile pe care Oscar, un băiețel de zece ani, pe care l-a cunoscut la spital, i le-a scris lui Dumnezeu. Amintirea lui e mai vie ca niciodată, luminată cald de afecțiunea care i-a legat: atunci când copilul a izbucnit furios împotriva bolii lui nedrepte și fără leac, ea a fost singura care a știut cum să-i fie aproape și l-a îndemnat să scrie epistole către divinitate ca să se simtă mai puțin singur.
Cu ajutorul lui Tanti Roz, Oscar și-a trăit fiecare zi ca și cum ar fi fost zece ani, a încercat cu intensitate experiențele tuturor vârstelor, a învățat, printre râsete și uneori lacrimi, că viața e miraculoasă, că binele și răul nu sunt absolute și că orice sfârșit e un început.
O poveste tandră, emoționantă, atemporală, care dezvăluie frumusețea omenescului din fiecare dintre noi.
Dramaturgul și scenaristul de benzi desenate VINCENT ZABUS a devenit cunoscut datorită unor seriale pentru copii publicate în revista Spirou. A continuat să creeze poveștile premiate Les Ombres și Incroyable!, care au debutat ca piese de teatru și apoi au devenit romane grafice în colaborare cu artistul Hippolyte. Adaptarea sa după Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder, combină pasiunea pentru povestire și filozofie.
VALÉRIE VERNAY a studiat ilustrația la Școala de artă Émile Cohl. După absolvire, a creat prima sa carte pentru copii, Le gardien de la nuit, apoi s-a aventurat în domeniul benzilor desenate, contribuind la mai multe proiecte colective. Prima sa carte de benzi desenate a fost prima parte a adaptării grafice pentru La Guerre des Boutons, publicată în 2005, împreună cu Mathieu Gabella. În 2007 a început seria de benzi desenate Agathe Saugrenu împreună cu Vincent Zabus.
ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, iar în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat. În 2023 publică Provcarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, cu postfața semnată de Papa Francisc.De mare succes se bucură și seria de cărți pentru copii Poveștile bufniței (2021–2022), din care au apărut, la Humanitas Junior, volumele Pisoiul care se temea de orice, Insula Libertății, Elefantul care nu respecta nimic și Ursul care voia să fie fericit. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.
-
Îți place opera?69.00 LEI
Ilustrații de Ana Alfianu
„Opera poate fi o poveste de iubire. Una în care, aşa cum se întâmplă de când lumea, te îndrăgosteşti – treptat sau năvalnic –, în care creşti, în care te transformi şi care te poate însoţi pe tot parcursul vieţii. În această carte, încerc să-ţi dau nu unul, ci zece argumente pentru care cred că merită să faci primul pas pe drumul acestei iubiri. O iubire care, odată instalată, se va lăsa cu emoţii formidabile, în urma cărora te vei simţi mai bogat, mai atent, mai bun. În cazul operei, eu cred în îndrăgostirea imediată. Cred că, dacă plângi la Boema sau râzi la Bărbierul din Sevilla, dacă te copleşeşte Turandot sau te ia pe sus Tristan şi Isolda, opera te-a câştigat, iar tu ai câştigat infinit mai mult. Altfel, sigur, se poate ajunge la operă şi timid, respectuos, drămuit, dar ai trecut la umăr pe lângă pasiune, iar pasiunea e tot ce poate fi mai definitoriu pentru această artă a artelor.“ — MARIUS CONSTANTINESCU
„Am parcurs cele zece capitole ale volumului Îți place opera? ca pe un roman de aventuri: ritmul alert al lui Marius Constantinescu te face să întorci pagina repede pentru a nu pierde continuarea, lăsându-mi la sfârșit impresia că am asistat la o mini-serie documentară plină de erudiție, pasiune și umor. Ilustrațiile superbe ale Anei Alfianu au avut și ele un rol însemnat în crearea acestei impresii. Era nevoie în peisajul cultural autohton de un astfel de volum, o introducere accesibilă și dezinvoltă în lumea dramei lirice. Și iată-l apărut, invitându-ne pe toți să ne bucurăm împreună de ceea ce are opera mai frumos de oferit.“ — TIBERIU SOARE, dirijor al Operei Naționale București
-
Bit & R. Exploratori prin multivers70.83 LEI
Ilustrații de Renata Macoveanu
„În acest roman fascinant, tehnologia și fizica întâlnesc fantezia, iar teoria multiversurilor capătă chip uman prin ochii unui copil de 11 ani, pasionat de programare. Bit este martorul unei realități paralele, născută dintr-un calcul aproape imposibil și un vis îndrăzneț. O poveste plină de mister pentru toți cei care nu încetează să viseze că lumea din jur este mult mai mult decât ceea ce știm.“ — CRISTIAN PRESURĂ
Într-o noapte de decembrie, Bit, un băiat singuratic, curios și pasionat de computere, se trezește în mijlocul orașului în ruină și dogorind de căldură. „Unde sunt?“ se întreabă el, și pornește să descopere adevărul. Îl însoțește Robert, roboțelul lui superinteligent, care ar putea deține răspunsul la multe întrebări.
Pe măsură ce călătorește prin orașul abandonat, Bit se împrietenește cu Ada, o fată isteață, de la care află că omenirea e în colaps și nimeni n-are voie să folosească tehnologia din ordinul unui personaj malefic pe nume Hackerman. Bit pornește în căutarea lui, înfruntă roboți periculoși, rezolvă enigme năucitoare și, în cele din urmă, se confruntă cu un adevăr imposibil, care ar putea schimba tot ceea ce știe despre lume și despre propria familie. Va putea Bit să salveze omenirea și să se întoarcă acasă, sau va rămâne blocat pentru totdeauna într-o realitate alternativă?
-
Integrala poveștilor68.71 LEI
Ilustrații de Ana Alfianu
Magice, somptuoase și rafinate, poveștile lui Oscar Wilde au fost scrise, după cum mărturisea el însuși, „pentru copii și pentru cei care și-au păstrat nealterată capacitatea de a se minuna și a se bucura copilărește“.
La peste un secol de la apariție, aceste pagini pline de farmec, de umor subtil și de poezia vieții de zi cu zi așteaptă o nouă generație de cititori care să pătrundă în atmosfera lor fabuloasă și să descopere valoroasele lecții de viață oferite cu discreție și cu o profundă înțelegere a naturii umane.
-
Consulatul Lunii62.37 LEI
Ilustrații de Joèla Visniec
Roman minuscul în două părţi destinat copiilor de la 8 ani în sus şi adulţilor de la 108 ani în jos
Într-un orășel liniștit trăiește Adelina, o fată de 13 ani, care iubește literatura. Fiindcă toată lumea e de părere că-i lunatică, adică o visătoare cu capul în nori și gândurile-n lună, fata își petrece timpul cu Sleepy, motanul ei vorbitor.
Într-o bună zi, cei doi sunt martori la o întâmplare extraordinară: pe nesimțite, crocodilii dintr-o mlaștină din apropiere se insinuează în localitate și aduc cu ei mlaștina, la propriu și la figurat. Încet-încet, reptilele pun stăpânire pe oraș, iar oamenii, împărțiți în tabere pro și contra crocodili, se refugiază pe acoperișuri și încearcă să le facă față invadatorilor.
Cum vor scăpa locuitorii asediați de solzoșii verzi? Ei bine, cu ajutorul Adelinei și al poeziei, care are puteri magice, fiindcă vine de pe lună, după cum știu toate pisicile din oraș. Nu-i de mirare că, în cele din urmă, în localitate se deschide Consulatul Lunii, pentru ca iubitorii de literatură, așa ca Adelina, să călătorească în spațiu și să lase în urmă, măcar pentru o vreme, realitatea de pe pământ.
„De mai multă vreme mă preocupă aceste întrebări: cum le-ar putea fi explicate copiilor catastrofe geopolitice? Sau instaurarea lentă a unei dictaturi? Sau acumularea lașităților într-o lume care nu mai vrea să-și apere libertatea? Nu știu în ce măsura am reușit, dar am încercat să scriu această poveste pentru copii peste 8 ani și… sub 108.“ — MATEI VIȘNIEC