Noutăți

Grilă Listă
Setați descendent

30 Articole

Cumpără acum de la
  • Jung si filosofia umbrei
    Preț special 39.38 LEI Preț standard 52.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Ștefan Bolea are un condei exersat și acest lucru se vede imediat la lectura cărții. Fraza este bine condusă, exprimarea este expresivă, luminând contururile ideilor, demonstrația se articulează logic, discursul este convingător și flexibil.  Corin Braga


    Calitatea intelectuală înaltă a autorului se vede de fapt de la primele pagini ale prezentei cărți. Cercetarea lui Ștefan Bolea asupra „umbrei” urmează un fir conceptual livresc, un drum cu serpentine prin creații de natură filosofică, literară și psihologică – uneori prin creații muzicale, apoi filmice – din secolul al XIX-lea ș i apoi, în parte, din secolul XX.  Marta Petreu


    Să notăm originalitatea temei abordate, acuratețea analizelor de text, comprehensiunea inter- și transdisciplinară a interpretării, un fin spirit critic, adaptat temei înseși, precum și o bibliografie impresionantă, din care noi înșine am avut multe de învățat. Virgil Ciomoș


    Transferul în plină postmodernitate a unui concept bine înrădăcinat în mentalul occidental de secol al XIX-lea este pasionant, iar recursul la sugestiile provenite din cultura light indică și ele lejeritatea cu care Ștefan Bolea se deplasează pe toate palierele culturale. Avem de-a face cu o carte excelentă, rod al unui spirit viu și rafinat, o carte bazată pe o bibliografie extrem de vastă, de nouă și de variată. – Ilinca Ilian

  • Orașul promis
    Preț special 23.63 LEI Preț standard 31.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Pendulând între dezamăgire și nesiguranță, între debusolare și dezabuzare, între suferință și disperare, între vis și realitate, fata din roman, Ileana, nu prea are între ce să aleagă. Pentru că orice ar alege e rău și orice ar face e și mai rău. De aceea e și condamnată la inacțiune, devenind prizoniera unui destin nemilos. De care nu e capabilă să se rupă și pe care nu poate să-l schimbe, cu toate că face câteva încercări în acest sens, adevărat că timide. După ce eșuează în câteva tentative de a-și recăpăta libertatea, personajul – narator preferă să aștepte. Să aștepte ca drama pe care o trăiește să ia (de la sine) o altă turnură, poate nu neapărat una fericită, dar o altă turnură. Dar asta nu se întâmplă și atunci durerea mocnită se transformă în suferință, iar drama, într-o tragedie.


    Începutul oniric și finalul realist al romanului sunt ca două paranteze între care Ileana își conștientizează abandonul. Ceea ce se anunța a fi un roman realist sau post-realist se transformă într-o narațiune alegorică. Situat între Carlos Fuentes și Ovidiu Nimigean, romanul Valentinei Șcerbani redă, într-un limbaj îmbibat de poezie, povestea unei pierderi. Un roman pur și simplu răscolitor.  Dumitru CRUDU

  • Reverenta
    Preț special 19.69 LEI Preț standard 26.25 LEI
    Epuizat din stoc

     



    ,...ieri lumea s-a umplut de femei
    ele toate cîntă dansează
    şi desigur ascultă prefăcute părerea
    noastră
    părerea noastră e ca o apă limpede
    în care ele prăjesc peşti
    doar în vis mai ieşim din laptele lor
    după părerea noastră
    lumea e plină
    pînă şi-ntr-o femeie
    dai de o femeie
    conform acestei păreri
    e numai bine aşa…,


  • Genetica, nutritia personalizata si medicina de precizie
    Preț special 43.31 LEI Preț standard 57.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Maria Vranceanu este expert in nutrigenomica si medicina antiaging. In anul 2010 a absolvit cursul de specializare in Nutrigenomica, nutrigenetica si nutraceutica, la Universitatea de Studii din Florenta, Italia, Departamentul de stiinte biomedicale, experimentale si clinice. In anul 2015 a absolvit cursurile de master: Nutritia personalizata: baze moleculare si genetice la Universitatea Tor Vergata din Roma, Facultatea de Medicina si Chirurgie. In septembrie 2017 a absolvit, la Milano, Scoala de medicina preventiva, regenerativa si antiaging. Este consilier expert in antiaging in cadrul clinicii Milano Esteticasei, Italia, si este acreditata de catre A.M.I.A. (Associazione medici italiani antiaging). Este doctoranda in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie, Cluj Napoca. Se ocupa de nutritia personalizata pe baza profilului ADN, lifestyle si antiaging.

  • Draga Magdalena... Corespondenta Geo Bogza - Madda Holda
    Preț special 23.63 LEI Preț standard 31.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul cuprinde 38 de scrisori şi cărți poştale trimise de Geo Bogza şi păstrate de Madda Holda (Magdalena Binder), precum şi 24 dintre cele scrise de aceasta, aflătoare în arhiva Bibliotecii Academiei Române. Din păcate, la cele din urmă nu s-au găsit şi plicurile, motiv pentru care apar fără adresă. […] De asemenea, am introdus reproducerea facsimilată a unei schițe inedite a lui Geo Bogza – Aventura popei Panțu – scrisă în perioada ilustrată de corespondența sa cu Magdalena Binder. Am adăugat şi o schiță inedită de Madda Holda.


     Cosmin PANĂ



    Și pe urmă te‑am întâlnit pe tine magdalena și dintru început tu ai fost apa, singura apă a acestei însetări, a acestei însetări definitive pe viață și pe moarte. […] Articolul exasperarea creatoare a fost primul articol după ce în toamna lui 1930 am cunoscut foarte aproape de tine – de pildă mersul în piața matache măcelarul să căutăm o căruță – un imens dezastru sufletesc. Articolul ți‑era închinat, cum dealtfel a fost tot ceea ce am scris de atunci încoace până la acest ultim cuvânt.


     Geo BOGZA





    Scrisoarea ta, prietene Bogza, scrisoare‑poem și scrisoare‑scrisoare și‑a întins o parte din zîmbetul ei și peste mine, eri la orele 4 cînd am primit‑o și cetit‑o cu reținute lacrimi de bucurie […]. Am observat între tine și mine o sumă de afnități – fapt care, pe mine mă bucură.


     Madda HOLDA


  • Schiţe şi nuvele aproape...futuriste
    Preț special 19.69 LEI Preț standard 26.25 LEI
    Epuizat din stoc

    Ediţia „Urmuz” este o ediţie care restituie proiectul lui Urmuz, titlul acesta aproape futurist este titlul pe care autorul îl preconiza pentru textele sale. Domnul Ion Pop face muncă de restituire şi textele publicate aici nu sunt doar prezentate ca atare ci sunt însoţite de note şi de comentarii, în aşa fel încât ediţia aceasta cred că este una foarte necesară pentru înţelegerea procesului de creaţie urmuzian, dar şi mai ales pentru cei care vor să studieze Urmuz.  – Carmen Muşat

  • Ion Negoitescu: Singularitate si (l)abilitate
    Preț special 22.68 LEI Preț standard 30.24 LEI
    Epuizat din stoc

    Cum arata (siesi, mai iantai), ca sa spun astfel, pe dinafara, de-a lungul vietii, Ion Negoitescu ne-o spune printr-o judecata rece sau poate numai in aparenta astfel: „nu am mizat niciodata pe aspectul meu fizic”. Iata o neincredere in propria natura, la cineva care mizeaza, in general, totusi, pe natura. Pe natura alteritatii, vreau sa spun de fapt, aceea personala fiind simtita si reflectata ca alterata.


    Marian Victor Buciu


  • O propunere de corpo-etica feminista: masculinitati si filosofia diferentei sexuale
    Preț special 27.56 LEI Preț standard 36.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Demersul lui Ovidiu Anemțoaicei merită respect și o reflecție aprofundată. În loc de a face din diferența între femei și bărbați un motiv de dezbateri inutile și de simple aserțiuni sociologice, el încearcă să elucideze problematica identității sexuate masculine și a modului în care aceasta poate să se localizeze în relație cu identitatea sexuată feminină și cu aspectul său matern. Astfel, el oferă o contribuție valoroasă la dezvoltarea nu doar a identității bărbatului, ci și a relațiilor între bărbați și femei la nivel individual și colectiv.


     Luce IRIGARAY


     


    Dacă ai vrut să înțelegi vreodată de ce atingerea a două labii este un sex antimasculinist, aici găsești un manual erotic și etic care te va tulbura. Ce face cartea? O dată, vei fi invadat/ă de o imensă fidelitate față de corpul matern, care va fi întrupată în construcția unei bărbății antidominatoare și egalizante. În al doilea rând, vei fi martorul unei munci intelectuale fascinante, care va trasa o genealogie a întâlnirilor teoretice contemporane între diverși teoreticieni feminiști, queer și ai genului.


     Bogdan POPA


     


    Era nevoie de o astfel de carte în România, pentru că aproape nimeni n-a avut curajul și răbdarea  aprofundării unei astfel de teme, în special din punct de vedere filosofic.


     Nona RAPOTAN


  • Estetica si hermeneutica grotescului. Tudor Arghezi, Urmuz, Eugen Ionescu
    Preț special 24.00 LEI Preț standard 32.00 LEI

    Scopul nostru este de a realiza o construcție teoretică („o poietică a grotescului”) în care să avem trăsături suprasegmentale sau arhetipale de identificare estetică dincolo de „mode și timp”. Am parcurs în cercuri concentrice, de la o perspectivă de ansamblu la analiza de amănunt a textului, de la viziunea istorică de ansamblu la analiza textelor, un drum sinuos, bazat pe o mișcare de „du-te-vino” care să ne permită construirea modelului și înțelegerea din interior a sistemului de elemente specifice. A înțelege pe „altul” (conștiință, epocă, text) transformă hermeneutica dintr-o simplă metodă de cercetare într-un act existențial. Este un plonjon în interiorul „altuia”, o experiență interioară, în care ființa hermeneutului-care-înțelege devine ființa-care-înțelege-pe-altul-prin-sine printr-un act de empatie și identificare.


     ***


    N-aș vrea s-o descurajez și nici să spun că ambiția ei de a cuprinde toată literatura subiectului este singulară. Nu, mai toți, în condiția ei, au această dorință de totalitate, toți am avut-o și, uneori, o păstrăm până ținem un condei în mână. O ambiție care se opune (și bine face!) „urechismului” tradițional, maladie răspândite în lumea intelighenței românești, obișnuită să frunzărească dornică să epateze și să încheie repede.  Îmiamintesc ce mărturisește Eliade în jurnalul său intim: a sporit bibliografia unei idei ca să scap de suspiciunea de „fragmentarism”, „șmecherie”, „urechism”, „impostură”, „diletantism est-european” sau, mă rog, de această nefericită reputație… Nu știu dacă Alunița Cofan a pornit de la aceleași considerente, dar, oricum, paginile ei mi se par uneori încărcate ca niște corăbii care transportă ingrediente din orientul îndepărtat spre orientul, mai sărac, al Europei… Eugen Simion


     


    Subliniez un merit: al modestiei, dar şi al strategiei procedării – două aspecte datorită cărora lucrarea capătă şi savoarea unui demers-surpriză. Din mai multe motive. Fiindcă, în primul rând,demonstraţia depăşeşte aria literaturii (anunţată în titlu), transgresând perimetrul criticii, istoriei şi teoriei literare şi înglobându-l, în cunoştinţă de cauză, în cel al esteticii, semioticii, logicii şi filosofiei, şi înscriindu-l în cercul mai larg al artelor, în care fenomenul literar este încadrat într-o manieră la fel de avizată. (...)  De fapt, autoarea a izbutit performanţa de a împlini şi complini cele două modalităţi de luare în stăpânire a materiei, într-un studiu în care partea teoretică nu este afişată ca într-o vitrină, pentru a lua ochii cititorilor, ci face corp comun cu o componentă aplicativă a lucrării, tot aşa cum demersul inductiv este peste tot flancat de geamănul său deductiv. Nicolae Mecu


     


    Originală ca propunere în cîmpul teoriei estetice româneşti, lucrarea îşi are, totuşi, vecinătăţile ei. (...) Trebuie spus însă că, prin comparaţie cu trivialul, grotescul apare dezavantajat. El nu e atât de radical şi are un caracter mai vag. (...)  Luând act de indeterminarea semantică a termenului, autoarea încearcă să elaboreze o definiţie de cîmp semantic, prin intermediul „logicii dinamice a contradictoriului” brevetate de St. Lupasco. Paul Cernat

  • Adrian Enescu 4ever
    Preț special 33.08 LEI Preț standard 44.10 LEI
    Epuizat din stoc

    „Desfid prevestirile.
    Pana si moartea unei vrabii
    Asculta de un destin.
    Daca e sa fie acum,
    n-o sa mai fie maine
    daca n-o sa fie maine,
    o sa fie acum
    daca n-o sa fie acum,
    oricum va fi sa fie!
    Totul e sa fii gata!
    Daca tot nu stii ce lasi in urma ta,
    Ce conteaza ca pleci cu o clipa mai
    devreme
    Deci, fie!” - Shakespeare, Hamlet traducere Nina Cassian 

  • De vita romaneasca. O altfel de istorie a vinului
    Preț special 17.33 LEI Preț standard 23.10 LEI
    Epuizat din stoc

    Mai acum vreo doua, trei luni am avut o discutie cu amicul V. Imi zice: - Ti-am citit un articol pe net. Intreb: - Care? Raspunde: - Ceva cu vinuri. Este interesant, dar inutil. Pe cine mai intereseaza zghihara, francusa, vitele tale disparute... - Nu sunt pierdute, sunt doar uitate, din nefericire, si totusi aceste soiuri reprezinta zestrea viticola a acestori meleaguri. - Hai, fugi de-aici... omu' vrea sa bea, nu da doi bani pe rest... - Nu cred asta, in afara de betivii patentati, oamenii pretuiesc soiurile pamantului; mai ales ca si zghihara si francusa si feteasca, mai toate vitele romanesti, autohtone, au mult de oferit.




    Mi-o taie scurt: - Vrei sa spui ca se compara cu vinurile italienesti din Toscana? - Da. Asta vreau sa spun; in plus atentia pe care le-o putem arata ar face planeta vinului mai diversa si mai imbietoare. Biodiversitatea, in general, ca si etnodiversitatea, de altfel, ne restituie, plenar lumea... - O fi, dar oricum te irosesti degeaba cu subiecte de bodega, cand ai putea scrie ceva serios... (Amicul V. avea in glas un repros apasator, starnindu-mi vag un sentiment de jena c-am ajuns sa ma ocup de chestiuni frivole, in timp ce "exegeza" mea la "fenomenologia spiritului" tot asteapta...) Pe atunci nu stiam textul lui Alexandru Oswald Teodoreanu caci, negresit, i-as fi raspuns cu un citat de-al sau: "As da prioritate vitelor indigene care si-au trecut de mult probele si care au fost pe nedrept izgonite de la ele de-acasa".


  • Pulsar
    Preț special 19.69 LEI Preț standard 26.25 LEI
    Epuizat din stoc

    Textul are la baza articole stiintifice si declaratii NASA, interviuri cu Ann Druyan, Carl Sagan si Neil deGrasse Tyson. Replicile proprii personajelor au fost marcate ca text autentic (T.a.). Toate datele tehnice, locatiile si aprecierile stiintifice sunt exacte. - Calin Tudor Zarojanu


    O lovitura de maestru, o proza scrisa nu atat pentru creier, cat pentru inima. Asta inseamna stiinta, asta e meserie de scriitor! - Michael Haulica
  • Mai mult decat un vis. Din Romania comunista la Casa Alba
    Preț special 39.38 LEI Preț standard 52.50 LEI
    Epuizat din stoc
     Petre Marmureanu avea doar zece ani cind a inceput sa invete sa joace tenis in Romania comunista, jucand in picioarele goale pe terenurile de zgura si folosind o paleta de lemn pe post de racheta. Opt ani mai tarziu, in calitate de membru al echipei de Cupa Davis, Marmureanu calatorea alaturi de Ilie Nastase si Ion tiriac in toate capitalele lumii, jucand la turnee in Cairo, Monte Carlo, Paris, Londra, Moscova si in multe alte orase ale lumii.

        In aceasta scriere autobiografica, Marmureanu se lasa purtat de firul amintirii, relatandu-si viata, povestind cum fusese obligat sa ajunga curier pentru Securitate, calatorind cu pachete continand documente strict secrete pe care le ascundea in husa rachetei de tenis si pe care trebuia sa le „livreze” ambasadelor Romaniei. Prinzind in ultima secunda un zbor spre libertate, Marmureanu povesteste cum a reusit sa evadeze. Chiar si in America, unde Donald Rumsfeld si Presedintele Gerald Ford l-au ajutat sa obtina cetatenia americana, a trait mai multi ani sub protectia FBI-ului, temandu-se in permanenta pentru propria viata, fiindu-i cunoscut pericolul in care se aflau cei care fugeau din Romania si stiind ceea ce ii astepta pe cei care se intorceau vreodata in tara. Si totusi, de dragul familiei, Marmureanu a riscat si s-a intors - devenind martorul primelor momente ale rebeliunii, momente care au precedat prabusirea unui regim malefic.

     

        Fragment din autobiografie:

     

        „In calatoriile mele am avut ocazia de a vizita o serie de tari care pur si simplu m-au cucerit. Israel a fost un astfel de loc. Si prima mea vizita a fost de neuitat.

        Am ajuns la Tel Aviv cu patru zile inainte de inceperea turneului. Cei de la Federatia Israeliana de Tenis m-au intrebat daca as vrea sa ma antrenez cu echipa lor de Cupa Davis, care tocmai incepuse un antrenament strasnic in vederea pregatirii unui meci care urma sa aiba loc in trei saptamani. Am fost de acord imediat si in curand ma gaseam pe terenurile cu nisip alb ale clubului Maccabi Tel Aviv, principalul club de sport din centrul orasului. Fiindca jucasem mai multe turnee in Egipt, eram deja obisnuit cu stralucirea terenurilor cu nisip alb si am jucat bine. A doua zi mi-am gasit numele afisat in mod vizibil intr-o stire de pe prima pagina a ziarului Tel Aviv Observer.

        Apoi, Jerusalem Post mi-a solicitat un interviu. In timp ce discutam cu reporterul, mi-am amintit de Sonia, o prietena din copilarie care disparuse din Romania in 1946, pe cand aveam cinci ani. Inca mai aveam imaginea ei in minte — o fata linistita, politicoasa si frumusica, cu parul blondut, care locuia pe aceeasi strada cu mine in Bucuresti. Ca un copil de cinci ani nefericit in dragoste, o conduceam adesea acasa pana cand, intr-un final, intr-o dimineata de iarna, mi-am facut curaj sa o invit la o plimbare pe sania mea. Timp de doua saptamani am fost cei mai buni prieteni. Apoi, intr-o zi de la inceputul lunii februarie, n-a venit la gradinita. Au mai trecut cateva zile si tot nu aparuse. Cand am sunat la usa casei sale, am aflat ca familia plecase. La inceput nu am putut obtine o explicatie."
  • Teritorii
    Preț special 13.50 LEI Preț standard 18.00 LEI
    Epuizat din stoc

    "Dupa ce si-a amanat destul de mult debutul editorial, Cristina Stancu pare a-si fi descoperit in sfarsit propriile teritorii poetice (dar si existentiale), niste teritorii crepusculare, cateodata apocaliptice, populate de o umanitate bantuita de anxietati, nelinisti thanatice, stari de Spaltung, crize ale limbajului si comunicarii, scene de supliciu si autosupliciu. Scrie o poezie introspectiva, care nu ezita adesea sa aduca la suprafata vegetatii sufletesti pline de stranietate, o poezie cruda uneori ca o operatie fara anestezie si o scrie convingator, evitand gesticulatia zgomotoasa si patetismul. In versurile ei nu se urla niciodata, dar se scrasneste tot timpul din dinti." (Octavian Soviany)

  • Descartes nu a spus ...
    Preț special 27.56 LEI Preț standard 36.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Un inventar al ideilor false despre autorul cartii "Discurs asupra metodei", cu detaliile necesare si cu o incercare de apologie.

    In gandirea contemporana, detractorii de tot felul par a intregi un consens in exigenta renuntarii la mostenirea carteziana. Renascuta din constiinta bunului simt, constiinta rationala care parea un bun castigat si o referinta statornica, risca din plin rolul unei referinte negative. Textura simbolic-narativa a vietii suporta greu suveranitatea solara a unui concept si reversul ei metodic, deductivismul. Cogito a murit, filosofia republicii se rastalmaceste in republica filosofiei, iar Descartes nu este decat un platonic ratacit in modernitate. Iata ceea ce autorul cartii de fata doreste sa preintampine, redescoperindu-l cu nesat pe ganditorul care nici macar nu ceruse un punct de sprijin arhimedic, ci doar cautase unul de plecare intr-o procesiune teoretica. 

    Gandesc, deci exist nu este intocmai rationamentul lui Descartes, ci, mai curand, formula prin care filosoful desemneaza ori rezuma acest rationament, in momentul in care doreste sa reflecteze asupra-i: „Gandesc, deci exist este aproape un nume propriu, numele unei gandiri, al unui demers intelectual”, acestea sunt cuvintele prin care Denis Kambouchner surprinde si convinge, asa cum de la orice autor respectabil ne-am astepta, inca din prima treime a cartii sale. Pentru morala cogitativa, cartezianismul trebuie inteles, intai de toate, ca pilda de determinare, pentru care indoiala si provizoratul nu sunt decat strategii cu valoare persuasiva. - Cristina SAVOIU

  • Jurnalul sinuciderii
    Preț special 27.56 LEI Preț standard 36.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Desi scrise cu iminenta mortii, cu stiloul in dreapta si cu robinetul de gaz ucigas in stinga, aceste pagini sint un imn inchinat vietii, iubirii, un alt manual (tot) al fericirii perfecte, mereu cautate, niciodata pe deplin atinse. (Sasa PANA)

    ***

    Cu o intarziere de cateva decenii acest JURNAL, un text totodata minunat si cutremurator, este adus in fata cititorilor. In alcatuirea volumului intra si un grupaj de revelatoare scrisori ale lui Ilarie Voronca destinate logodnicei si apoi sotiei sale Colomba, precum si o serie de inedite fotografii din albumul de familie. (Vladimir PANA)

  • Diviziunea celulara
    Preț special 9.45 LEI Preț standard 12.60 LEI
    Epuizat din stoc

    *** Volum cistigator al premiului de debut in poezie Alexandru Musina / 2016

    Pre

    Stau acasa
    si-mi astept diviziunea celulara.
    Apropo de asta,
    am aflat dintr-o poveste
    ca pe craiul serpilor il cheama Divizion
    si se tine de cuvant.
    Pe urma am fost in excursie cu tramvaiul
    si m-am simtit zdruncinata.
    Sa stiti ca un om, in viata,
    poate fi chiar si demonolog
    si nimeni n-are ce sa-i reproseze.
    Si trece vremea
    si nu ma mai divizez.
    Si trece vremea
    si ma expandez.

  • Dezvataturi
    Preț special 18.90 LEI Preț standard 25.20 LEI
    Epuizat din stoc

    E graitor faptul ca verbul romanesc "a invata” provine din vitium, „vitiu”, apucatura, deprindere negativa. De ce au transformat romanii viciul in invatatura, adica negativul in pozitiv? Oare asa stau lucrurile? Oare viciul sa-si fi intors camasa pe dos ori, dimpotriva, si-a pastrat-o ca atare, schimbandu-si doar numele? Invatatura pentru romani, a ramas un viciu, o apucatura, o sminteala si, drept urmare, se impune anularea ei prin dezvatatura. Dezvatatura este adevarata slefuire sufleteasca, smulgerea din radacina a Viciului primordial, contracararea blestemului, dezvitierea.

  • Iluminarea marilor constructii
    Preț special 31.50 LEI Preț standard 42.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ion Muresan s-a nascut pe 9 ianuarie 1955, in localitatea Vultureni, judetul Cluj. A absolvit, in 1981, Facultatea de Istorie si Filosofie „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. A publicat volumele de poezie: Cartea de iarna (Ed. Cartea Romaneasca, 1981 – Premiul Uniunii Scriitorilor), Poemul care nu poate fi inteles (Ed. Arhipelag, 1993 – Premiul Uniunii Scriitorilor), cartea Alcool (Ed. Charmides, 2010 – Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Romane). A publicat, de asemenea, volumele Le mouvement sans coeur de l’image (trad. Dumitru Tepeneag, Editions Belin, Paris, 2000) Zugang verboten / Acces interzis (trad. Ernest Wichner, Büroarcrasch, Viena, 2008), The Book of Winter and Other Poems (trad. Adam J. Sorkin si Lidia Vianu, University of Plymouth, 2011). Este prezent in antologii de poezie aparute in Anglia, Franta, Germania, Italia, Serbia, Ungaria etc.
    In 2014, i s-a decernat, la Botosani, Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.

  • Sufletul nathanic
    Preț special 27.56 LEI Preț standard 36.75 LEI
    Epuizat din stoc

    CUPRINS 

    Sufletul nathanic  
    Lentila ca metafora  
    Radacinile crestine ale stiintei occidentale 
    Libertate si autoritate  
    Caderea in intelectualism a fost necesara 
    Cosmologie hristocentrica   
    Initierea rosicruciana  
    Revelatorul adevarului despre inteligenta umana  
    Epoca empatiei   
    Specializare si transdisciplinaritate   
    Capitularea spiritului european  
    Cine a fost (este) eul lui Rudolf Steiner  
    Cei doi Ioan  
    Somn si veghe  
    Efectele secundare ale nemuririi  
    Kenozele   
    Cuvint de incheiere / Matase, rina, cupru 

  • Un tigru in strada
    Preț special 18.90 LEI Preț standard 25.20 LEI
    Epuizat din stoc

    Antologie. Volumul II cuprinde Poeme, Proza, Teatru
        "Chiar daca opera lui Harms este departe de politica, puterea oficiala nu fara temei isi vede in autorul ei un critic necrutator. Ceea ce multora li se parea "viata normala" Daniil Harms o infatiseaza si o descrie ca pe o stare cosmareasca, absurda, care nu se lasa intelegerii si explicatiei rationale." (Vladimir Gribanov)

  • Espresso lung, fara zahar
    Preț special 13.39 LEI Preț standard 17.85 LEI
    Epuizat din stoc

      "Vestea proasta este ca limbajul public se degradeaza incontinuu. Bunaoara, inclinatia barbatilor romani, indiferent de clasa, virsta ori educatie, de a-si invoca public organul genital, te miri cind si te miri unde, ca si cum altminteri s-ar sufoca, pare cu totul si cu totul de neoprit.


        Vestea buna este ca, in ciuda tuturor acestor vicisitudini, poezia isi continua opera de slefuire a moravurilor, inceputa pe aceste meleaguri acum mai bine de un secol si jumatate. Fie ca isi „povesteste" propriile sentimente (Amalia. Manual pentru incepatori), fie ca isi propune sa capteze emotiile si experientele celorlalti (Espresso lung, fara zahar), Silviu Dudescu demonstreaza cum, in momentele celei mai intense pasiunii, ca si in cele ale maximei descumpaniri, iti poti pastra gratia si eleganta. Adica, intr-un anume sens, discret dar esential, demnitatea." (CAIUS DOBRESCU)
  • Subiect rezervat
    Preț special 11.03 LEI Preț standard 14.70 LEI
    Epuizat din stoc

      "Poezia lui Pavel Gataiantu e in racord perfect cu tot ce se scrie azi in lume. De larga respiratie multiculturala, globalizatoare, cum se intituleaza, de fapt, si una din cartile sale: Europoeme.
       Actuala sa carte, Subiect rezervat, articulata pe acumulari retorice si tematice de ultima ora, transgresand o lirica sincrona cu ceea ce fac poetii romani ai generatiei '80, aduce inca o data un aer proaspat, lipsit de orice complexe, degajat si incisiv in spatiul literar romanesc." (Daniel Piscu)

  • Afganii
    Preț special 18.90 LEI Preț standard 25.20 LEI
    Epuizat din stoc

      Lucrarea elaborata de Alexandru Vakulovski constituie un dosar memorialistico-documentar despre razboi, care tinteste razboiul, il distruge, il umanizeaza, fiind un semnal al unor voci intruse, insa actori in marile evenimente globale si care de curand si-au anuntat intrarea in marea istorie. (Ion Xenofontov)

  • O filosofie a riscului. Introducere in opera lui Th. W. Adorno
    Preț special 14.18 LEI Preț standard 18.90 LEI
    Epuizat din stoc

    Adorno respinge idealul certitudinii in filosofie propriu rationalismului clasic, precum si orice forma constringatoare a gindirii (logica formala, deductia) corespunzatoare acestui ideal. Filosofia trebuie, dupa Adorno, sa accepte riscul de a gresi, numai astfel poate ajunge la ceva nou.


       O notiune imprumutata din lingvistica, parataxa (simpla juxtapunere a doua propozitii, fara ca una sa fie subordonata celeilalte) reprezinta modelul, figura generala a gindirii lui Adorno. Ea prezideaza atit in constructia operelor sale cit si la sintaxa propriului scris. Formele predilecte de expresie sunt la Adorno fragmentul si eseul, opuse spiritului sistematic.
  • Orthodoxie versus ortodoxie
    Preț special 27.56 LEI Preț standard 36.75 LEI
    Epuizat din stoc

     Exista un spirit orthodox (cu h) care traverseaza, in mod discret, toate confesiunile crestine, asa cum exista un duh neorthodox care bantuie adesea prin ceea ce numim, indeobste, "ortodoxie". Exista o traditie orthodoxa autentica, nobila si frumoasa, asa cum exista o pseudotraditie ortodoxa (fara h) ideologizata si nociva. Operand o asemenea distinctie imi propun o decantare a valorilor adevaratelor orthodoxii, criticand, uneori cu accentuata pasiune, dar mereu argumentat, variantele necrestine ale falsei "ortodoxii". Pe parcursul lecturii, cititorul isi va da seama ca are de-a face nu cu o incercare de "subminare" a Bisericii ortodoxe, ci cu o adevarata apologie a dreptei credinte care se inradacineaza in Revelatie, in Scriptura si in Traditia de aur a Parintilor. (Cristian Badilita)

  • Fortral
    Preț special 15.17 LEI Preț standard 20.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Aparitia volumului de debut al lui Emilian Pal implica o buna doza de stranietate. In primul rand prin aceea ca este foarte putin probabil ca un poet excelent sa apara din senin si sa debuteze la 35 de ani. De obicei aceasta este varsta la care poetii se rateaza, nu se nasc. Nu este cazul aici, Emilian Pal debuteaza in forta cu o voce distincta, taioasa si rafinata deopotriva. fortral este o carte spectru si, pentru ca tot vorbeam despre stranietate, pot garanta ca este o carte care isi bantuie cititorul, una dintre cele mai intense si mai subtile explorari ale traumei la care am asistat (prin lectura) vreodata. (Cosmin Perta)

  • Matanii
    Preț special 18.97 LEI Preț standard 25.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Chiar daca, in mare, in creatia autoarei ramane dominanta starea individual-intima, deschiderile si revelatiile poetice sunt orientate spre profunzimile sufletesti, concomitent Ahmatova iesind temerar din sfera cotidianului si personajului, implicandu-se in universalitate. Astfel ca pana si atitudinile programatice, de exterior, au pe fundal poezia de dragoste. Insa ceea ce face ca cercul sa nu se inchida, totusi, sa nu se instaureze monotonia in discursul liric, de multe ori ca de litanie, sunt nuantele, intensitatile intonationale, conflictele emotionale, sugestiile lasate, parca, in suspans, care ii solicita cititorului sa participe, sa duca la un final sau altul gandul, sentimntul autoarei. (Leo Butnaru)

  • Unde se termina lumina
    Preț special 11.38 LEI Preț standard 15.17 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul contine 49 de poeme grupate in capitolele: o biata lama de cutit, jurnalul unui naufaragiu, poemele nocturne


    Raluca Leontina Neagu s-a nascut in 1993, in Calarasi. Este studenta la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti. A colaborat cu revistele Algoritm Literar, Armonii Culturale, Actualitatea Literara, Mantaua lui Gogol, New York Magazin Cultural. In prezent este co-organizator al Serilor Literare Isis. 


    unde se termina lumina constituie volumul de debut al autoarei. 

  • Elegii pentru o bucata de iaht
    Preț special 35.44 LEI Preț standard 47.25 LEI
    Epuizat din stoc

    Contine 101 poeme din volumele Ninsoarea electrica, 1, 2, 3 SAU..., Cruciada intrerupta, Aer cu diamante, Poemele siameze, In asteptarea cometei, Batranetile unui baiat cuminte, Ioana care rupe poeme, Perchezitionarea ingerilor, Vanatoarea pe capete, Greva capsunelor, Aerostate plangand, Jurnalul morilor de vant, Aritmetica pleoapelor, Postume, selectionate de Teodor Duna

Filter by
Cumpără acum de la

Preț

Editura