Noutăți

Traducere de Smaranda Bratu Elian

Bestseller internațional, tradus în peste 20 de limbi, Ce încredințăm vântului e o tulburătoare pledoarie pentru viață, inspirată din povestea adevărată a unui loc extraordinar din Japonia zilelor noastre, loc de pelerinaj și consolare după giganticul tsunami din 2011.

„Într-o zi cineva a instalat o cabină telefonică în grădina casei sale, la poalele muntelui Kujira-yama, adică Muntele Balenei, în imediata apropiere a orașului Otsuchi, unul dintre locurile cele mai grav lovite de tsunami-ul din 11 martie 2011. În interiorul ei se află un telefon vechi, negru, care însă nu este conectat și care poartă glasurile în văzduh. Mii de persoane merg în pelerinaj la el în fiecare an.“

Când un uragan violent lovește acea zonă, o femeie își riscă viața pentru a se asigura că grădina magică de pe Muntele Balenei nu va fi distrusă. Numele ei este Yui și pe data de 11 martie 2011, când marea a măturat coastele Japoniei, și-a pierdut mama și fiica în vârstă de trei ani. Până să afle din întâmplare, în timpul unei emisiuni la radio pe care o modera, de existența Telefonului Vântului, Yui nu mai avea nici o rațiune de a trăi. Dar călătoria spre Kujira-yama și întâlnirea cu Takeshi, medicul văduv a cărui fiică refuză să vorbească, și cu o întreagă galerie de ființe ale căror răni se vindecă au fost primii pași pe drumul regăsirii unui sens al vieții, reaprinderii speranței, redescoperirii iubirii.

Traducere și note de Adriana Liciu

O poveste de dragoste care fascinează de aproape un secol și jumătate; o examinare pătrunzătoare atât a legăturilor de familie, a fericirii conjugale și iubirii – erotice și spirituale –, cât și a marilor evenimente sociale; o frescă a decăderii și reînnoirii sufletului rus; o meditație asupra credinței, a lumii seculare și singurătății primordiale a ființei.

Editura Humanitas Fiction oferă cititorilor o nouă traducere a acestui „roman perfect“, așa cum a socotit  Amos Oz Anna Karenina. Fluidă, lucrată cu sensibilitate și inteligență, redând sonoritățile tolstoiene, poartă semnătura Adrianei Liciu.

„Tocmai am recitit Anna Karenina, carte pe care atât de mult am iubit-o în tinerețe. Admirația mea rămâne neschimbată. S-a spus că operele lui Shakespeare, Balzac și Tolstoi sunt cele trei mari monumente închinate umanității de umanitate. Sunt din ce în ce mai sigur că așa este. [...] Tolstoi se mișcă printre ființe cu o simplicitate, o naturalețe pe care nici un alt scriitor nu o atinge. Balzac rămâne înainte de toate romancier, Dostoievski deformează. Tolstoi, oglindă desăvârșită, reflectă imensa existență. Suntem atrași în curgerea unui fluviu liniștit. E viața care trece.“ — ANDRÉ MAUROIS

Traducere de Sînziana Dragoş

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

Grădina uitată, cel de-al doilea roman al lui Kate Morton, a devenit bestseller în Australia, apoi bestseller Sunday Times în Marea Britanie, bestseller New York Times în SUA și bestseller Der Spiegel în Germania. În anul 2009 a fost recompensat cu General Fiction Book of the Year, în cadrul Australian Book Industry Awards (ABIA).

În ajunul Primului Război Mondial, o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.

Traducere și note de Mihaela Dumitrescu

Roman finalist la Pulitzer Prize for Fiction 2020, nominalizat la The Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year • În Marea Britanie, Casa Olandeză devine Cartea anului 2019 în Sunday Times, fiind bestseller Sunday Times,  Guardian, The Times și Daily Telegraph • În Statele Unite, ajunge bestseller New York Times 2019, 2020 și Publishers Weekly 2020, 2021 • E inclus în Time Magazine’s 100 Must-Read Books 2019, iar NPR, Washington Post, Herald, O: The Oprah Magazine, Good Housekeeping, Real Simple, Vogue, Refinery29 și Buzzfeed îl plasează în topul celor mai bune cărți din 2019.

Casa Olandeză este o poveste despre iubire și sacrificiu, despre absență și generozitate, despre puterea și magia unui loc care poate condamna, dar și vindeca.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma unui pont primit pe patul unui spital de campanie, Cyril Conroy face o investiție genială, care îl va transforma într-un mogul imobiliar. Ca orice îmbogățit peste noapte, va cumpăra Casa Olandeză, unde se va muta împreună cu familia sa. „Visul american“ al lui Cyril Conroy se destramă însă, așa cum înainte se întâmplase cu cel al familiei VanHoebeek, primii proprietari ai casei, dar va fi reactivat de ambițiosul său fiu, Danny, și va fi împlinit cu succes de nepoata sa, May. Reușita lui Danny vine cu un preț: Maeve, sora lui, va renunța la propriile visuri, renunțare care vorbește despre sacrificiul pe care numai iubirea îl poate face posibil și îl legitimează.

Cele zece povestiri ale acestei cărți se situează la granița imperceptibilă dintre viață și moarte, vis și realitate, amintire și vedenie. Personajele lor trăiesc prietenia, iubirea, suferința bolii, a despărțirii sau a doliului cu o tulburătoare acceptare însoțită de premoniții și de mesaje criptice. Iubiri, semne și minuni dintr-un nevăzut magic rup vălul realității pătrunzând pe neașteptate în miezul vieții. Mișcându-se cu grație în spațiu – București, Oradea, Stockholm, New York, Barcelona – și în timp – din anii ’50 până în zilele noastre –, misterioasa autoare pasionată de arhitectură Kaya de Vos construiește lumi după lumi în căutarea unui spațiu armonios și ocrotitor al fericirii la care visează, împreună cu ea, orice cititor.

„Îmi place să ascult. Poveștile pe care le aud se înregistrează undeva, în capul meu, și rămân să doarmă acolo ani de-a rândul. Apoi, cândva, încep să dea semne că vor să iasă din nou la lumină. Le visez, mă persecută. Vor să fie scrise. Așa s-a petrecut în 2020. Aveam proiecte în lucru, aveam șantiere de urmărit, apoi, deodată, totul s-a oprit. Pentru mine, asta a însemnat un răgaz neașteptat în care am putut să mă așez și să scriu. Oricât de puțin. În fiecare zi trebuia să pun pe hârtie măcar un dialog, un portret al vreunui personaj, o scenă simplă dacă nu mai mult. Așa s-a construit această carte cu povestiri stranii, ale căror înțelesuri ambigue rămân să fie descifrate de cititor după puterea lui, cu speranțele și visele lui, cu optimismul și negurile lui. Dar așa se face că povestirile vor arăta, pentru fiecare, altfel.“ — KAYA DE VOS

Traducere de Doru Mareș

Premiul Jules Renard 2020

Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt când el încearcă să depășească suferința provocată de moartea aceleia care i-a dat viață. Fiul documentează, în tulburătoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani în care parcurge drumul de la deznădejde la conștientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-și omagia mama. Doi ani în care deapănă amintiri de-o viață, trăiește și înregistrează curajos sentimente contradictorii, momente-cheie și clipe de cumpănă. Pendulând între evocarea trecutului fericit și consemnarea prezentului, cu realitățile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transformă experiența morții într-o pledoarie pentru viață.

„Un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viață prin cuvinte. La doi ani de la dispariția mamei sale, autorul se hotărăște să-și transforme jurnalul doliului în carte – o carte în care nu vorbește de­spre el, ci despre noi, noi toți, care trebuie să înfruntăm, mai devreme sau mai târziu, pierderea părinților. Să dai nume durerii, să trasezi apoi un drum spre lumină, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier îl poate face cititorilor săi?“ — Le Pèlerin

Traducere de Doru Mareș

Romanul, scris în limba engleză și tradus de autor în franceză, se bucură de o ecranizare de excepție în 1965, în regia lui Peter Ustinov, cu Sophia Loren, Paul Newman și David Niven în rolurile principale.

Poveste de dragoste și ficțiune istorică având un deznodământ dintre cele mai neașteptate, Lady L. este și o satiră a aristocrației victoriene, combinată cu un portret reușit al anarhiștilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Iubirea și umorul domină o istorie picantă și cinică, în care farsa și tragedia își dau mâna.

O bătrână doamnă, etalon al aristocrației victoriene, este înconjurată, la împlinirea vârstei de optzeci de ani, de întreaga familie. Una dintre marile familii ale Angliei – după cum însăși Lady L. o spune: Guvernul de-a dreapta, Biserica la stânga, Banca Angliei și Armata în spatele ei. Cele patru reprezentate, toate, de urmașii acestei femei, care a dat Angliei tot ce avea mai bun. Dar nu întotdeauna trunchiul de pe care sar așchiile este pe atât de nobil pe cât ni l-am putea imagina. Ba chiar s-ar putea dovedi că nu este nici măcar pe atât de englez pe cât s-ar cuveni. Amenințată cu pierderea pavilionului de vară, sanctuarul ei secret, Lady L. este obligată să-și mute lucrurile cu toată discreția posibilă. De aceea apelează la prietenul de o viață Sir Percy Rodiner, poetul oficial al Curții, care va asculta perplex incredibila istorie a femeii pe care o iubește de peste patruzeci de ani.

Traducere și note de Gabriela Lungu

Între adevăr istoric și invenție narativă, romanul lui Matteo Strukul îl aduce în prim-plan pe Michelangelo Buonarroti într-un moment de tensiune cu Biserica și ne oferă imaginea fascinantă a unui oraș – Roma – și a unei lumi pline de conspirații și trădări, dar și de prietenie profundă și iubire. 

Michelangelo ereticul este povestea unei scurte perioade (1542–1547) din viața genialului artist, când, grație și prieteniei cu Vittoria Colonna, cunoscută poetă a Renașterii italiene, aderă la grupul Spiritualilor, care-și propunea o schimbare în sânul Bisericii Catolice tot mai corupte. Spiritualii intră însă în vizorul Inchiziției, și doar prestigiul imens îl salvează pe Michelangelo de la a fi declarat eretic și tratat ca atare. Toate frământările sale legate de o Biserică de care era tot mai dezamăgit sunt perfect sintetizate în opera descrisă de el ca „tragedia“ vieții sale, monumentul funerar al Papei Iulius II din biserica San Pietro in Vincoli, având drept figură centrală statuia lui Moise. Nemulțumit de faptul că Moise, așa cum îl sculptase, privește spre altar, Michelangelo reușește în doar două zile să modifice traiectoria privirii profetului, întorcându-i capul spre lumina ferestrei.

Pe copertă: Alexandre Cabanel, Michelangelo vizitat de Iulius II în atelierul său (detaliu)

Traducere și note de Alexa Stoicescu

O mărturie din iadul de sârmă ghimpată, singura carte scrisă la Auschwitz încă din timpul războiului, recuperată după aproape 75 de ani de la prima ediție și aflată în curs de apariție în peste 30 de țări.

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945 este o relatare copleșitoare, în care se regăsesc atrocități, suferință, degradare fizică și morală, dar și solidaritate și încredere, consemnată aproape în timp real, cu sclipiri de iubire și speranță ce luminează, fie și pentru o clipă, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scoțând la iveală și ceea ce este mai rău, și ceea ce este mai bun în ființa omenească, povestea lui Eddy de Wind este o lecție unică, mereu de actualitate, mereu citită ca un avertisment.

În 1943, tânărul medic Eddy de Wind se oferă voluntar pentru a merge să lucreze în lagărul de tranzit de la Westerbork, în care ajung toți evreii din estul Olandei. Are motive să creadă că își va găsi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork se îndrăgostește de Friedel, iar în scurt timp sunt și ei trimiși la Auschwitz. Eddy este repartizat în Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel în Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde își alege victimele Josef Mengele. Eddy și Friedel supraviețuiesc, dar nu reușesc să rămână împreună. În încercarea de a-și șterge urmele, naziștii vor să golească rapid lagărul, iar Friedel pornește într-unul dintre „marșurile morții“. Eddy rămâne încă o vreme în lagărul eliberat pentru a-i îngriji pe bolnavi, și atunci își scrie povestea. Pe de o parte, se teme că manuscrisul său ar putea cădea în mâini nepotrivite; pe de altă parte, oroarea și povara celor trăite la Auschwitz îi produc atâta suferință, încât nu găsește putere să scrie la persoana întâi, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.

„Pentru mine, aceasta e mărturia supremă despre Holocaust.“ — HEATHER MORRIS, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz

Traducere și note de Marius Dobrescu

Mai presus de toate, Dimineți la Café Rostand este o declarație de iubire față de Paris, Parisul visat în anii tinereții, la Tirana sau la Moscova, și Parisul real, unde Ismail Kadare a creat o mare parte a operei sale, și în același timp o profesiune de credință a scriitorului albanez, francez, european.

„Ideea de a scrie ceva despre Café Rostand îmi venise atât de firesc, încât nu țin minte nici momentul și nici împrejurările. Era un sentiment între regret și recunoștință, asemănător cu acela pe care-l ai față de soția ta de o viață, care, fiindu-ți alături la orice, nu s-a bucurat, sau ție ți se pare că nu s-a bucurat, de atenția cuvenită. În această cafenea am scris sute de pagini și am făcut tot atâtea fișe despre subiecte și motive diverse, fără a o pomeni niciodată.“

Volum de memorii și reflecții asupra unor subiecte care țin atât de viața reală și de biografia subiectivă a scriitorului, cât și de procesul de creație. Descoperirea orașului e o temă predilectă, cartea debutând chiar cu evocarea primei vizite la Paris a lui Ismail Kadare, la începutul anilor 1970. Împărțindu-și timpul între Tirana și Paris în ultimele decenii, scriitorul și-a făcut un ritual zilnic al vieții sale pariziene, diminețile petrecute la Café Rostand, având în față Jardin du Luxembourg. Ele sunt catalizatorul acestor texte care evocă experiențele sale la Tirana și Moscova, prieteniile literare și iubirile de tinerețe într-o Albanie apăsătoare și cenușie, dar și Premiul Nobel, Academia Franceză, tragedia greacă sau Macbeth, deambulările pe străzile Parisului sau întâlnirile cu personalități din lumea literară și artistică.

Traducere și note de Iulia Gorzo

Autoarea bestselerurilor internaționale Miniaturista și Muza revine cu un roman luminos, puternic și emoționant despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine.

Confesiunea are o construcție pe două paliere temporale, anii 1980, din Soho până la Hollywood, și Londra zilelor noastre, legate între ele de personajul unei scriitoare, Constance Holden, cândva de succes, dar care vreme de treizeci de ani a dispărut din lumea literară. Constance – Connie, cum îi spun femeile care îi traversează viața – este singura conexiune dintre Elise Morceau și fiica acesteia, Rose Simmons. Puntea pe care, fără să vrea, ajunge să o ridice între cele două devine o mărturisire pe mai multe planuri și o asumare.

Confesiunea este, în primul rând, un roman despre multiplele relații ce se stabilesc între femei, de la maternitate la iubire, de la prietenie la ură, urmând o dublă istorie, desfășurată într-un tempo la început lent, accelerându-se firesc pe parcurs, deoarece secretele nu pot fi dezvăluite oricum și uneori este nevoie de o viață întreagă pentru ca rostirea lor să devină o cale spre descoperirea și acceptarea de sine.

Traducere, repere biobibliografice, postfață şi note de Mihai Banciu

Important prozator italian al secolului XX, Italo Svevo a avut o lungă prietenie cu James Joyce, fiind de notorietate faptul că i-a inspirat personajul Leopold Bloom din Ulise. Cele mai multe traduse pentru prima dată în limba română, povestirile cuprinse în volumul de față oferă o privire caleidoscopică asupra obsesiilor lumii europene în urmă cu o sută de ani. Surprinzător sau nu, ele coincid în mare parte cu cele ale omului contemporan. Povestirea care dă titlul acestei selecții ilustrează o temă ce amprentează întreaga operă a lui Italo Svevo, și anume în ce fel „acțiunea memoriei se poate mișca în timp asemenea evenimentelor înseși“.

Preocuparea pentru evoluțiile din tehnică și medicină, fenomenul îmbătrânirii pus în relație cu suferința și moartea, atât din perspectivă individuală, cât și socială, literatura ca vehicul al supraviețuirii, memoria și visul, spațiul și timpul în geografia personală, erosul și, nu în ultimul rând, exploatarea unor elementele camuflate de autobiografie situează proza scurtă sveviană la nivelul marilor sale romane.

„Nu putem face abstracție, iar aceasta cu referire la toate operele lui Svevo, de ceea ce constituie însăși calitatea lui esențială: pasiunea pentru adevărul uman, dorința lui continuă de a sonda, dincolo de aparențele fenomenale ale ființei, în acea zonă subterană și întunecată a conștiinței în care oscilează și se tulbură evidențele cele mai consacrate.“ — EUGENIO MONTALE

Pe copertă: Piero Marussig, Seară la Trieste (detaliu)

Traducere de Irina Bojin

Un roman captivant bazat pe extraordinara poveste reală a unei americance căsătorite cu directorul de la Ritz, Blanche Auzello, implicată în lupta clandestină a Rezistenței franceze în timp ce juca rolul de gazdă primitoare pentru nemții care își stabiliseră cartierul general din Paris în somptuosul hotel.

Simbol al luxului și eleganței, hotelul Ritz din Paris atrage o pleiadă de artiști și celebrități internaționale, printre care Hemingway, Picasso, Cole Porter, Marlene Dietrich, Coco Chanel și Scott Fitzgerald.  Este decorul somptuos în care se desfășoară furtunoasa poveste de dragoste a unei starlete americane nonconformiste și a unui francez cu vederi conservatoare, palatul în care devin prințesă și cavaler, prinși într-o relație care e mereu altceva decât le pare lor a fi.

Adevărata încercare îi așteaptă însă în iunie 1940, când armata germană ocupă Parisul și își stabilește cartierul general la Ritz. De acum încolo, la fel ca toți concetățenii lor, și trebuind, în plus, să ascundă un secret ce le-ar putea fi fatal, încearcă să găsească o cale de la supraviețui, dar și de a-i sabota pe naziștii cărora le ține piept Rezistența franceză. În cei patru ani ai Ocupației, acțiunile îndrăznețe ale lui Blanche și ale lui Claude, încununate de succes, schițează un tablou complex al adevăratului curaj: este acesta o atitudine afișată, sau un risc asumat în repetate rânduri, pe ascuns? Și care este dovada unei iubiri adevărate, intrată pe un făgaș tragic?

Traducere de George Chiriță

„Narațiunile din jocurile video sunt fascinante. Într-un fel, sunt niște versiuni interactive ale poveștilor cu care ne delectăm la televizor sau la cinema. Au ceva de spectacol dramatic, de roman sau de poveste spusă în jurul focului. Când te gândești că aproape fiecare copil se joacă pe computer, se poate spune fără exagerare că acestea sunt formele narative principale din secolul XXI. Cu alte cuvinte, jocurile video sunt noile povești de adormit copiii, noile basme, noua mitologie, poate chiar și noua Scriptură. Sunt cea mai proaspătă formă de comunicare scrisă și înregistrată.“ — JORDAN SHAPIRO  

„Jordan Shapiro risipește temerile celor care se plâng de carențele educative ale noii generații conectate.“ — HOWARD GARDNER

„Noua copilărie trebuie citită de părinți și educatori! E o resursă incredibil de prețioasă pentru dezvoltarea sănătoasă a familiilor și a copiilor în lumea tehnologică de astăzi.“ — WENDY KOPP

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA

Pe copertă: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan

„Ne‑am ivit pe Pământ, pare‑se, din întâmplare, printr‑un concurs cu totul improbabil de împrejurări; suntem o micuță crevasă de antientropie, născută abia ieri, fără scop și rost și care urmează să fie deja colmatată mâine. Suntem un dezastru ecologic, o mână de scandalagii care‑și hărțuiesc generosul proprietar – Natura – și murdăresc zilnic imobilul pe care‑l ocupă forțat, unde nu sunt decât vremelnici chiriași și defel proprietari, așa cum ei se imaginează cu un neîngrădit orgoliu. Suntem aberația ucigașă, eroarea impardonabilă a unui Demiurg ignorant, sursa iminentei «a șasea extincții», urâciunea Planetei. Pe de altă parte însă, prin exercitarea puterii noastre de cunoaștere – fiind noi «un punct în raport cu infinitul, un tot în raport cu neantul» (Pascal) –, și infinitul, și neantul își regăsesc centrul (Pico della Mirandola), măsura universală (Protagoras), deci întruparea regulii lor, oricât de minoritară cantitativ ar fi aceasta. Descărcăm în întreg scârna, ce‑i drept, dar și slava noastră, fiindcă numai prin noi, minuscula lui parte, întregul, căpătând conștiință de sine, se îmbrățișează pe sine cunoscându‑se și acționând, descoperindu‑și deopotrivă și toată scârna, și toată slava. Excepția care suntem, într‑un sens, tot ea e și regula, într‑alt sens; trăim, fără îndoială, ca făpturi «de‑o zi» și ca «visul unei umbre», cum suna versul lui Pindar, dar, oricât de rar, iată‑ne uneori și în rolul torței care iluminează o clipă întregul și‑i furnizează etalonul măreției. Infime și sordide slugi «toată săptămâna» și, de fapt, aproape tot timpul minuscul ce‑l avem la dispoziție, devenim totuși în câte‑o minunată și rară «ziuă a șaptea» boierii mari ai tuturor lumilor.“ — ANDREI CORNEA

„Ioan Stanomir e un cititor pasionat. Dar și foarte subtil. I-a picat în mână un dicționar alcătuit în 1975 de către ideologii Partidului Comunist Român și a făcut din el un instrument care ne îngăduie să înțelegem mai bine nu doar societatea de acum jumătate de secol, ci și vocile radicale de azi. Citiți acest volum, dacă vreți să deslușiți drumul de la totalitarism la democrație, cu toate scurtăturile și ocolișurile lui ideologice.“ — CRISTIAN PREDA

„Ioan Stanomir ne oferă o admirabilă lectură critică a catehismului comunist. În fraze memorabile, al căror stil este un contrapunct la barbaria limbii de lemn, el psihanalizează idiolectul minciunii, care a supraviețuit mitologiei comuniste. Omul nou trăiește, lobotomizat, într-o butaforie de tip Potemkin; liberul arbitru i-a fost amputat, iar cuvintele comuniste îl populează în continuare. Acest volum este un breviar al răului, al codului statolatriei, este o lectură transistorică memorabilă a național-comunismului românesc.“ — MARIAN VOICU

„Comunismul a fost un regim întemeiat pe puterea cuvintelor. Marxism-leninismul şi ceauşismul au mizat pe capacitatea ideilor de a mobiliza şi legitima tirania. Lumea pe care o descrie această încercare de investigaţie intelectuală este cea din care se naşte postcomunismul. Republica Socialistă România nu e un obiect de muzeu, ci terenul din care se ridică prezentul nostru. Cât despre ipoteza comunistă, ea rămâne un teribil exerciţiu de strivire a individului în numele perfecţiunii, egalităţii şi al progresului. Departe de a fi inocente, cuvintele evocate aici au fost osatura totalitarismului. Recitirea devine o formă de angajare etică, antidot la ispitele nostalgice sau utopice.“ — IOAN STANOMIR

„Am trăit aceşti ani la o intensitate fără seamăn: abuzurile, ticăloşiile, declaraţiile aberante ori dezvăluirile revoltătoare au fost, fiecare în parte, tot atâtea motive pentru a mă solidariza cu o societate civilă mereu activă şi mereu ameninţată, cu grupuri sau persoane expuse linşajului public sau defăimării. Au fost, deopotrivă, pretexte pentru a îndigui cât se poate prin analiză lucidă revărsările de ură, de frică, de laşitate ori de conformism care păreau să sufoce România zi după zi, aducând, atât cât mi-a stat în putinţă, un elogiu raţiunii, educaţiei şi declarându-mi încrederea necondiţionată în forţa argumentelor limpezi şi precis exprimate. Am scris de multe ori frenetic, transformând scrisul într-un soi de terapie prin care îmi făceam mie suportabilă o societate pe care o simţeam în acelaşi timp foarte străină şi totuşi copleşitoare, am scris mânat de tristeţe sau de indignare, fără a mă eschiva de la responsabilitatea pe care mi-am luat-o singur, fără mandat şi fără constrângeri, de a fi un intelectual public.“ — CIPRIAN MIHALI

CONSTANTIN IONESCU s-a născut la 24 august 1878, într-o familie de proprietari funciari din Dolj. A avut două surori și a beneficiat de studii alese. A terminat liceul în 1896 și s-a înscris peste doi ani la Facultatea de Drept a Universității București. Practica juridică îi este întreruptă de efectuarea stagiului militar, la artilerie, fapt care l-a salvat probabil de la moarte în Primul Război Mondial. Avocat din 1903, procuror din 1905, se căsătorește în 1912 și are două fetițe. Avansat căpitan încă din 1915, este reactivat în armată în 1916, dar cade prizonier după doar trei luni. Revine din prizonieratul german în 1917 și practică avocatura până la pensie. Suferă din cauza instaurării regimului comunist, care-i confiscă parte din casă și colecția de arme, și moare în 1963.

EBOOK > epub / pdf

Traducere și note de Mihnea Gafița

Un nou roman semnat de autorul bestsellerului internațional Atlasul norilor prezent în topurile de vânzări din Marea Britanie și S.U.A., declarat una dintre cele mai bune cărți ale anului de The Guardian, The Telegraph, Sunday Times, The New York Times, San Francisco Chronicle, NPR, Los Angeles Times, Kirkus Reviews și nominalizat la International Dublin Literary Award.

Ține-ți ochii larg deschiși, să nu treci cu vederea o ușiță neagră de fier.

Nu departe de pubul Vulpea și Copoii, în zidul înalt de cărămidă ce mărginește o alee neobișnuit de îngustă, dacă se întâmplă să fie întrunite condițiile strict necesare, ai șanse mari să dai peste intrarea în Conacul Slade. Te întâmpină o persoană străină, care-ți spune pe nume și te invită înăuntru. La început, nu mai vrei să pleci. Mai târziu, descoperi că nu poți. La fiecare nouă ani, cei care locuiesc în Conac – un cuplu bizar, frate și soră – lansează câte o invitație unică unei persoane singure, care-i mai altfel: un adolescent precoce, un polițist proaspăt divorțat, o studentă interiorizată. Dar ce se întâm­plă cu-adevărat în Conacul Slade? Dacă ai ajuns să afli, e deja prea târziu…

„Am devorat acest roman într-o singură seară. Alambicat înrudită cu celelalte cărți ale lui David Mitchell, această fantezie compactă debordează de energie mitchelliană clasică. Atent imaginată și trepidând de forță narativă, cartea aceasta este un Dracula pentru noul mileniu, un fel de Hänsel și Gretel pentru adulți, o aducere aminte a faptului că ficțiunea poate fi atât de distractivă.“ — ANTHONY DOERR, autorul bestsellerului Toată lumina pe care nu o putem vedea

EBOOK > epub / pdf

Traducere și note de Gabriela Russo

Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoțki și familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Ulițkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie –, dezbătute firesc, așa cum de altfel apar în toată proza sa.

Tânărul chirurg și obstetrician Pavel Alekseevici Kukoțki, descendent dintr-o familie cu mulți medici vestiți, are un dar pe care nici o știință nu-l poate explica: vederea lui pătrunde în corpul pacientului, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Darul dispare însă ori de câte ori are relații sexuale. De aceea doctorul evită legăturile amoroase, până când o întâlnește pe Elena Gheorghievna, care, după ce reușește să o smulgă din ghearele morții, îi devine soție. Anii trec, istoria năvălește peste noua familie, și o vorbă aruncată fără voie creează falii adânci între membrii ei, punând în mișcare o spirală tragică, cu accente de realism magic.

„Cazul doctorului Kukoțki este saga unei generații și o explorare îndrăzneață a memoriei, medicinei, eticii, misticismului și iubirii.“ — Foreword Reviews

EBOOK > epub / pdf

Despre roata destinului, urzeala sorții și chipurile neașteptate ale ursitei se vorbește și se scrie de când lumea. Vechi și noi, culturile și civilizațiile dau înțelesuri tulburător-obscure acestor forțe nevăzute care par să conducă din umbră viețile oame­nilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-și asuma propriile fapte și decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?

Zece scrisori schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecții, umor, experiențe personale și culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepții despre destinul omului. Un epistolar despre soartă și sorți care se citește pe nerăsuflate.

​Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

În ce măsură poate contracara omenirea amenințările majore care pot veni dinspre mediul natural? Dereglări climatice, radiații solare, epidemii, explozii vulcanice, tornade, secetă, cutremure, tsunami – lista e nesfârșită. Trăim de fapt într-o lume extrem de ostilă și avem atât de infime capacități de a o struni. În raport cu datele din anul de grație 1985, Lucian Boia face în această carte o trecere în revistă a diverselor dezastre care și-au pus amprenta asupra evoluției societăților și a civilizației, precum și o comparație cu momentul actual, când este evident că funcţionarea mecanismului om–natură suferă un dezechilibru, foarte probabil ireversibil. Într-adevăr, lumea nu se va sfârși, spune autorul, din pricina cutremurelor, sau a petelor solare, sau a variației axei Pământului. Nici chiar din pricina pandemiilor. Primejdia cea mare o reprezintă acum încălzirea climei și efectul de seră, fenomen global și potențial distrugător, a cărui răspundere o poartă cu precădere omul. Dar nu e deloc sigur că omenirea mai poate opri procesul, sau măcar că își dorește să-și schimbe modul de viață. Abia în acest punct specia umană riscă să dispară cu adevărat.

„Dacă ne vom mai încălzi cu câteva grade, să ne aşteptăm ca o teribilă criză de civilizaţie să lovească omenirea. Se va petrece – cine ştie? – o mare migraţie spre Nord, Africa revărsându‑se asupra Europei. Migraţia actuală determinată de sărăcie şi de conflicte armate se va amplifica din motive climatice. Lumea va fierbe, atât la propriu, cât şi la figurat.  Dar dacă lucrurile vor merge și mai departe? Va mai exista scăpare? Să emigrăm în spaţiul cosmic? Nici o altă planetă a Sistemului Solar nu oferă condiţii de viaţă cât de cât asemănătoare cu cele de pe Terra. Deocamdată, odată ce am ajunge în situaţia ca Pământul să nu ne mai suporte, nu avem nici un fel de soluţie de rezervă.“ — LUCIAN BOIA

Pe copertă: Simon de Myle, Arca lui Noe pe Muntele Ararat (detaliu), 1570

Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la întâmplare. Buna informare pierde teren în faţa deznădejdii. A spaimei. A indigenţei. Şi chiar dacă nu toţi cei înfăţişaţi în cele patru capitole ale cărţii sunt şarlatani, cu toţii profită de naivitatea altora, de neputinţa celor mai săraci cu şcoala de-a deosebi adevărul de scorneală. Unul încearcă să convingă lumea că dacii i-au învăţat latină pe romani, altul susţine că plata cu cardul te face ostaticul tehnologic al lui Bill Gates. Unul crede că virusul SARS-COV 2 dispare după o gură de ţuică, altul îi neagă existenţa. Unul înfiinţează o academie de slăbit, altul ştie că festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra conţine indicii la vederea cărora secta care ne controlează pe toţi primeşte undă verde să pună gheara pe planetă. Unul acreditează teza că Isus s-a născut în Ardeal, altul exaltă virtuţile curative ale argilei albastre.

Din toate aceste motive, Vitrina cu şarlatani este o încercare de repunere în drepturi a discernământului. A informării corecte, din surse credibile. A recursului la argument şi la logică.

Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Traducere de Simona Drelciuc

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT

„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times

„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature

„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian

Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.

Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale. Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.

Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Traducere de Tudora Șandru Mehedinți și Lavinia Similaru

Pe plan internațional, din mai tânăra generație de scriitori de expresie spaniolă și catalană, Francesc Miralles este unul dintre cei mai talentați, originali și de succes. Farmecul romanelor sale constă în îmbinarea fericită a unei erudiții impresionante și a unei filozofii accesibile (mai ales de sorginte japoneză) cu scene din viața oamenilor de pretutindeni, de care se apropie constant cu sensibilă înțelegere și generozitate.

Francesc Miralles ne invită în viitor, într-o fascinantă călătorie pe Lună, unde magnatul excentric Kumar întemeiază prima colonie umană, Exovillage, menită să devină un centru turistic pentru milionarii lumii. La Barcelona, Verne, filolog specialist în limba sanscrită, este îndrăgostit de ani de zile de Moira, care se află însă în Exovillage, responsabilă cu telecomunicațiile. Hotărât să încerce imposibilul pentru a câștiga inima Moirei, Verne se va înrola într-o aventură îndrăzneață, cu consecințe inimaginabile. Pentru că pe Lună legile pământene nu se mai aplică, și nici pământenii din Exovillage nu sunt singuri...

Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Introducere şi note de David ShukmanTraducere de Alexandru Anghel

„Una dintre cele mai strălucite minți științifice de la Einstein încoace." - Daily Express

În 2016, Stephen Hawking a abordat în cadrul Prelegerilor Reith, BBC, un subiect care l-a fascinat întreaga viață – găurile negre. Faimosul fizician susține că dacă am reuși să înțelegem găurile negre și felul în care pun la încercare natura spațiului și timpului, am fi mai aproape de dezlegarea misterelor universului.

Se spune că realitatea este uneori mai ciudată decât ficțiunea, ceea ce nicăieri nu este mai adevărat decât în cazul găurilor negre. Ele sunt mai ciudate decât orice și-au imaginat vreodată autorii de literatură științifico-fantastică.

​Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Traducere de Doru Mareș

„Caut particularul și universalul în fiecare spiritualitate. Sunt fascinat de constante: necesitatea de depășire a egoismului prin altruism, dobândirea seninătății și a păcii interioare, regăsirea legăturii cu natura, care trebuie respectată. Și în același timp încerc să ilustrez și aspectele specifice. Cercetez comorile de sens pe care ni le oferă formele de spiritualitate și încerc, prin scrierile mele, să îl iau pe cititor de mână și să îl fac să descopere ceva.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT

În cartierul parizian Belleville, cafeneaua La Muncă e un reper al bunei dispoziții. Fatou, tânara patroană, o senegaleză plină de viață, și-a câștigat, cu veselia ei molipsitoare și știința de a asculta și sfătui, o clientelă fidelă și pestriță. Simone, travestitul cu talent contabil, domnul Sophronides, filozoful pesimist, sau înduioșătorul Robert Larousse, neobositul cititor de dicționare, alcătuiesc o mare familie pentru ea și pentru fiul ei, Félix, pe care îl crește singură. Dar echilibrul perfect al vieții lor este spulberat într-o zi, odată cu planurile de viitor ale lui Fatou, care devine brusc o umbră. Pentru a-și recăpăta mama, Félix, ajutat de pitorescul unchi Bamba, apelează la vraci și vrăjitori, care se dovedesc însă niște șarlatani. Fatou nu-și va putea găsi liniștea decât prin întoarcerea acasă – pe malul fluviului Senegal. Sufletul ei, asemenea baobabului străvechi de lângă satul natal, este adânc înrădăcinat în pământul fierbinte al Africii și se adapă din izvorul invizibil al energiei și iubirii care animă tot ce e viu. Iar secretul acestui izvor îi va fi dezvăluit și lui Félix.

Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

EBOOK > epub / pdf

Traducere și note de Luminița Bălan

Yu Hua, autorul bestsellerurilor internaționale În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă un roman despre cea mai pură și mai înduioșătoare pietate filială, o meditație în registru când ludic, când poetic despre destin și moarte, un tablou necruțător al Chinei contemporane aflate între comunism și hipercapitalism.

Yang Fei, născut într-un tren și crescut de un tată adoptiv sărac, este personajul în jurul căruia se desfășoară această poveste tulburătoare. Ajuns la vârsta de mijloc, viața îi e curmată în mod neașteptat, într-o zi în care încerca să deslușească misterul dispariției tatălui său și să afle amănunte despre moartea recentă a fostei sale soții. Cum nu are un loc pentru odihna veșnică și nici pe cineva care să se ocupe de întreg ritualul funerar, sufletul lui rătăcește vreme de șapte zile – prilej de rememorare a unor episoade din mărunta lui existență și de reîntâlnire cu cei care au făcut parte din universul său. Călătoria lui Yang Fei între cele două lumi dezvăluie, uneori cu umor negru, alteori cu detașare, absurdul existenței în societatea chineză consumeristă, marcată de nedreptate, corupție și suferință. În contrast cu toate acestea sunt însă legăturile sufletești profunde, țesute între personajele romanului Ziua a șaptea, din paginile căruia transpare, ca de altfel din întreaga operă a lui Yu Hua, o extraordinară forță emoțională.