Noutăți

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 3481-3510 din 6240

  • Bac 2017. Istorie
    22.09 LEI
    Epuizat din stoc

    Lucrarea de fata – care isi propune sa fie un instrument de lucru util si accesibil – se adreseaza atat elevilor care sustin examenul de bacalaureat, proba de istorie, cat si cadrelor didactice. 


        • Sintezele, alcatuite conform programei de bacalaureat, au fost concepute pe baza competentelor specifice si a cerintelor de evaluare generale ale Centrului National de Evaluare si Examinare. 

        • Modelele de subiecte realizate pe fiecare tema din programa de bacalaureat reprezinta o noutate in peisajul lucrarilor de acest gen. Modelele pot fi asamblate, in teste, de fiecare profesor, la clasa, in functie de nivelul de cunoastere al elevilor si de materia parcursa. 

        • Variantele de teste prezentate la examenul de bacalaureat din anii 2012–2014 au rolul de a-i obisnui pe elevi cu standardul de exigenta cerut de acest examen. 

        • Sugestiile de rezolvare le explica elevilor modul in care pot fi abordate temele din programa de bacalaureat, ajutand, implicit, la invatarea coerenta si logica a materiei de examen. 

     

  • Sufletele, ingerii si ce ne ascunde stiinta
    33.24 LEI
    Epuizat din stoc

    Nu sintem nici pe departe singuri, iar fiintele nevazute aflate in preajma noastra au abilitati si cunostinte mult mai avansate decit noi si doresc sa ni le impartaseasca – tot ce trebuie sa facem e sa fim receptivi si sa descifram semnalele pe care ni le trimit. Astfel pot fi explicate multe miracole, dar si ajutoarele ori pedepsele divine de care avem parte. Acestea au la baza alte legi ale fizicii, in legatura cu care cercetatorii sint deocamdata reticenti. Bogat ilustrat cu fotografii, volumul face primul pas spre cunoasterea acestei stiinte avansate si spre entitatile dezvoltate care o aplica de milenii.


    Din cuprins: Tainuiri versus dezvaluiri • Fiintele intrupate au si corpuri invizibile! • Apropiata lume a sufletelor • Incursiuni in „Lumea de Dincolo” • „Fratii buni” si „fratii rai” din invizibil • Imagini din lumea ingerilor • Aurele colorate • Beneficele emisii invizibile

  • Boierii mei si Europa
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc

    ”În 1972 am plecat din România pentru totdeauna, luând sub braț cele patru blazoane, cel al familiei Budișteanu, cel al familiei Vignali, cel al familiei Skeletti și cel al familiei Mavrocordat, fotografii și o valiză cu strictul necesar, în cap mai mult amintirile unei vieți de 42 de ani, educația (cei șapte ani de-acasă, puținul care a mai fost de la școală, resturi îngurgitate de prin cărți), pățanii multe (și ele mai mult negative), o înfățișare plăcută – nici frumoasă cum era Mama, dar nici urâtă (cam mică, dar făcusem față până atunci bine așa cum eram, în primul rând sănătoasă, plină de forță, cu un curaj de care se mira lumea) –, cultura, principiile, valorile, memoria și experiențele, în general proaste. Nu, blazoanele nu le-am putut lua cu mine (afirmația de mai sus a fost o figură de stil!), pentru că nu aveam voie să luăm nicio hârtie, nicio fotografie, ce să mai vorbim de document, dar am trimis prin poștă, oficial, în plicuri mici, încetul cu încetul, tot felul de amintiri scrise soțului meu, care părăsise țara cu doi ani înaintea noastră. Așa am putut să expediez și bruma de hârtii și fotografii de familie care rezistaseră războiului, bombardamentului, refugierilor, lipsei unui acoperiș stabil, și mai ales durabil, și pe care le târâsem cu mine de-a lungul anilor de colo, colo, în diferite genți sport pe care mi le trânteam pe un umăr și plecam cu ele dintr-o așezare provizorie într-alta. Așa se face că astăzi, când scriu, mă pot baza pe câte ceva. Mi-am făcut de-a lungul timpului și note pe carnete și carnețele, pe colțuri de hârtie, pe unde nimeream și în inimă și în creier, repetându-mi-le din când în când, ca să nu le uit și să le pot duce totuși cu mine și reda mai târziu. Sunt mai mult de 40 de ani de când suntem departe de țară. Văd acum că m-a ajutat și memoria din care izbucnesc imaginile, dând peste mine oricând, oriunde, așa deodată și, „înghiontindu-mă”, mă îndeamnă să scriu și să nu le iau cu mine pe lumea cealaltă, ci să le las cititorilor pentru mai târziu. M-am înfiorat când am realizat ce mulți sunt străbunii boieri rămași în urma mea și care cu toții ar mai avea ceva de spus... Pentru că nu știam dacă voi reuși prin scrisul meu, cât de cât, să-i mulțumesc în ce privește efectul pe care ceea ce voi scrie îl va avea asupra urmașilor noștri. Azi sunt încă (mirare!) aici pentru voi, cititorii mei, și scriu nu numai pentru descendenții mei, ci pentru toți cunoscuții și necunoscuții, pentru toți care au trăit în România, trăiesc acolo sau sunt numai interesați de România epocii 1930-1972, așa cum am cunoscut-o eu. Sufletul meu a fost oglinda acelei epoci în România, reflectând mai apoi între străinii între care mă aflu, numai umbrele și luminile vieții mele dinainte de a ajunge printre ei, pe care le-am considerat a fi pe înțelesul acestei lumi noi. Cei din generația mea și cei care ne-au urmat imediat am fost sortiți să trăim în timpuri tulburi, de răsturnare și tranzit, timpuri urâte, dar am supraviețuit, iar eu mai sper, cu ajutorul lui Dumnezeu și drept mulțumire că am ajuns ziua de azi, să reușesc să afirm și în scris ceea ce am în suflet și în minte.” (Despina Skeletti-Budișteanu)

  • Existenta si Idee
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Cultura înaltă nu și-a pierdut cu totul însemnătatea: faptul brut de a fi în lume nu constituie în mod obligatoriu, în ciuda afirmațiilor filozofilor existenței, orizontul ultim al gândirii. Posibilitatea formării omului prin cultură (Bildung) nu a fost încă, în ciuda aparențelor, lichidată. Menirea omului nu este de a se dărui prezentului și lumii înconjurătoare, ci de a privi dincolo de acestea, de a se cunoaște pe sine ca Individ pornind de la ideea „eterogenității” sale. Cunoașterea de sine – sau a Sinelui – este, așa cum vom vedea, scopul ultim al filozofiei. Această cunoaștere este întemeiată în ființa omului, în ființa sa istorică. Putem vorbi așadar despre dimensiunea ontologică a memoriei, jocul rememorării și al uitării constituind, așa cum a arătat Nietzche, baza culturii înalte. Dacă omul este creator de cultură, acest mod de a fi este cel al vieții înseși în procesul ei de autotransformare. Numim mișcarea sufletului dincolo de sfera imediatului spre viața din adâncuri – metafizică.

  • Creierul de Homo Sapiens - Ghid de utilizare. Dragos Cirneci in dialog cu Iuliana Alexa
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    ”Ați auzit de inteligența personală? Ea este acea inteligență care vă ajută să fiți un bun psiholog. Sau un „psiholog nativ”, cum s-ar zice. Ne folosim de această abilitate pentru a ghici informații privind alte persoane în funcție de acțiunile lor, dar și de aspectul lor fizic și vestimentar sau de diverse bunuri ale acestora. Iar aceste informații sunt utilizate apoi în a ne forma o impresie despre acea persoană și a o încadra într-o categorie de oameni cunoscuți. Din aceste informații putem deduce cum să ne purtăm în viitor sau putem ghici cauzele posibile din spatele comportamentului oamenilor. Dacă sunteți acest gen de om vă va plăcea această carte. Chiar o veți găsi fascinantă.” (Dragos Cîrneci)

  • Autoportrete in oglinzile cartilor
    49.95 LEI
    Epuizat din stoc

    "Pacostea civilizației occidentale și-ar putea trage originea și dintr-o nefericită evoluție a modelului său  filosofic modern. Respectiv din prestigiul teologic acordat subiectului (Ego sub diversele lui ipostaze), precum și din eticizarea superficială a filosofiei practice. Înțeleg prin asta abandonarea idealului antic al înțelepciunii – practicat peste 1000 de ani, de la Solon la Plotin – și al celui medieval al sfințeniei, în câștigul mult prea superficialului arbitru moral între bine și rău. Conștiința morală n-are nicio consistență și nici efectele scontate de vreme ce râvna spre înțelepciune, iluminare și sfințenie au dispărut. Alegerea etică, pusă în mâinile unor ignoranți, capricioși, superficiali sau frivoli nu poate da rezultate mulțumitoare nici în plan personal și nici social”. Cum face autorul să depășească dezabuzarea, suprasaturația, oboseala care nu-l ocolesc niciodată pe cititorul „de veghe în lanul de cărți”? Tocmai prin „vizarea” acestei pierdute „înțelepciuni”, de dincolo sau dincoace de răceala (simplismul?) cogito-ului rațional. El caută în texte ceva fundamental antropologic, adică dimensiuni ale umanului, câștigate prin exprimare. De aici prospețimea, curiozitatea nedisimulată cu care își transcrie experiențele de lectură. Căci nu de judecăți de valoare e vorba în primul rând (deși ele nu lipsesc, și nu sunt deloc complezente, indiferent de „numele” celui analizat), ci de judecăți de existență, de observarea chipurilor infinite ale „meseriei de a trăi”, pentru a reproduce titlul unui autor iubit de Vianu Mureșan, Cesare Pavese. (Christian Crăciun)."


     

  • Alexandropol. Orasul lui Manuc Bei
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Reconstituire fictionala cu incursiuni in intimitatea ”cosmopolita” a familiilor nobiliare si in dedesubturile marilor combinatii politice din ”Evropa” vremii, pictura de medii si moravuri... dar si meditatie asupra istoriei. (...) Desfasurata tacticos, pe multiple paliere, naratiunea are si relief, nu doar carnasie epica. (Paul Cernat)

         Fragment din volum:


        “Mariam coborase si ea. Manuc ii recunoscu imediat silueta fragila. Semana mult cu fata pe care o ceruse candva de sotie. O ceruse cu inima indoita. Nu fusese o casatorie din iubire, ci una aranjata. Mariam nu il cucerise din prima clipa, nu avea un farmec irezistibil. In schimb, il cucerise definitiv, pentru intreaga viata. Farmecul ei lucra insidios, in timp. Buna, inteleapta lui sotie tine cumpana armoniei familiale, ii daruise copii care sa-i poarte numele si multa, nesperat de multa iubire.

        Mariam remarca de departe cuta adancita intre sprancenele lui. Era un semn dobandit in absenta ei si a familiei. A fost de ajuns sa-l vada, ca sa inteleaga cat de mult il marcasera suferinta, grijile si greutatile pe care le infruntase in ultimii ani.

        Manuc o vedea apropiindu-se. Il emotiona felul care ea isi tinea salul, mana asezata pe piept, o mana alba, subtire, fara inele. Mariam nu purta bijuterii, desi ii daruise casete intregi. Nici nu avea nevoie. Poseda un lucru rar, cu mult mai valoros: fibra naturaletei.

        O privea nemiscat. Ar fi trebuit sa se aproprie de ea, dar era incapabil sa mai faca un singur pas. Ii fu recunoscator primului nascut. Tanarul merse grabit in intampinarea ei, ii sprijini usor cotul.

        Si Manuc o vazu zambind, chiar rosind usor. Da, era sotia lui. Da, era intr-adevar Mariam. De ce totusi nu alergase in intampinarea ei? De ce fusese cuprins dintr-odata de aceasta emotie dureroasa?

        Si Mariam incerca din rasputeri sa faca fata unor intrebari. Nu intelegea de ce Emanuei o privea atat de incruntat. Expresia intunecata, cuta care se incapatana sa se adanceasca o nelinisteau. Oare se instrainase de ea? Era nemultumit de ceva? Numai dupa ce a cuprins-o si a strans-o in bratele lui, abia atunci, simtindu-i tremurul, infiorarea trupului si obrazul usor umezit, a descifrat uriasul lui efort de a-si stapani emotia."
  • Pe aici nu se trece. Revoltele taranesti din Vrancea (1957-1958)
    29.14 LEI
    Epuizat din stoc

    30 de interviuri din Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet cu țărani din Răstoaca, Suraia și Vadu Roșca, participanți la revoltele împotriva colectivizării din noiembrie 1957-ianuarie 1958. Interviurile au fost realizate de Daniel Popa în naul 1996, la 40 de ani de la revoltele din Vrancea.

  • Armistitiul din 1944 si implicatiile lui
    32.63 LEI
    Epuizat din stoc

    Retipărirea studiului lui Corneliu Coposu „Armistițiul din 1944 și implicațiile lui”, precum și a celorlalte mărturii ale contemporanilor participanți la evenimente, este o depoziție de onoare în favoarea adevărului științific care nu trebuie uitat sau deformat. Contribuții de Ivor Porter, Ioan Hudiță, Augustin Vișa, Reuben H. Markham Editare, note și comentarii de Paul Lăzărescu.

  • O discutie la Masa Tacerii. Brancusi viu
    8.16 LEI
    Epuizat din stoc

    Cele douăsprezece convorbiri care compun această carte se înscriau în efortul de a-l scoate pe Brâncuşi din clişeele legen-dare şi propagandistice, de a-l întoarce în rândul oamenilor reali şi fireşti. Portretul realizat este, sper, unul credibil şi lipsit de prejudecăţi, îmbrăcat în roua inocenţei, dar purtând în acelaşi timp „o aureolă nevă-zută”, cum spune unul dintre conlocutori. Luăm cunoștință de un om conştient de valoarea sa dar fără să fie îngâmfat, plin de umor dar şi de susceptibilitate, fermecător dar şi puţin sucit, cu o personalitate puter-nică dar păstrând luminişuri şi chiar naivi-tăţi, care ne amintesc de butada sa „Când încetăm să mai fim copii, suntem deja morţi.” Geniul redevine o persoană vie ca oricare alta, dar care ne convinge tocmai prin naturaleţea sa de genialitatea operelor.
    (…) Odată cu Brâncuşi, sunt celebrați și aceşti prieteni ai lui, cărora le este dedicată noua ediţie a cărţii, pe care azi o văd eu în-sumi cu alţi ochi decât atunci. Romulus Rusan, octombrie 2016

  • Strigat-am catre Tine, Doamne...
    55.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Prigonitori şi călăi, vă ascultăm fără să vă urâm cum ne acoperiţi cu invective şi insulte după ce ne-aţi trecut prin flăcările iadului. Vă ascultăm minciunile, calomniile, dispreţul, dezonoarea „emanate” de răutatea voastră, fără să osteniţi. Vă iertăm şi uneori, în clipe de graţie, ne rugăm pentru voi. Eu nu vă pot contempla ca pe oricare dintre fraţii mei deoarece voi înjosiţi în mine condiţia de om şi-mi ofensaţi iubirea. Mi-e milă de voi pentru că nu vă gândiţi că este un timp pentru orice. Este un timp pentru viaţă şi este un timp pentru moarte. Este un timp pentru faptă şi este un timp pentru răsplată. Mi-a trebuit mult timp să vă pot ierta. M-am rugat şi am postit ca să nu vă urăsc. Vă iert din toată inima pentru ce ne-aţi făcut şi mă rog să nu vă ardă adevărurile ce le-aţi ascuns şi nu le-aţi recunoscut şi lacrimile ce nu le-aţi plâns, dar trebuia să le plângeţi. 

  • Craciun intemnitat. Sarbatoarea Nasterii Domnului in temnitele comuniste si dupa eliberare in amintirile marturisitorilor
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Cartea conţine 33 de mărturii legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului în temniţe, lagăre, în deportare, domiciliu obligatoriu, dar şi după eliberare. Alcătuită şi îngrijită de Cezarina Condurache, cartea este prefaţată de Pr. Prof. Constantin Necula.

  • Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfintilor Inchisorilor”
    16.65 LEI
    Epuizat din stoc

    Bogdan Munteanu a trăit vreme îndelungată în vecinătatea mărturisitorilor români, trecuți prin cercurile infernului carlist, antonescian sau comunist. A meditat asiduu, cu acribie, asupra textelor care ne-au rămas de la ei, spre folosul nostru spiritual. Adevărul vieții lor i-a luminat, îi luminează și îi încălzește viața. De aceea, ne putem lăsa cu nădejde călăuziți de el. Noi nu trebuie decât să ne învingem inerția lăuntrică și să pășim treaptă cu treaptă, pagină cu pagină pe drumul ce ni se arată... (Ciprian Voicilă, fragment din prefaţa cărţii, Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfinţilor Închisorilor”, Editura Evdokimos, 2016)

  • Martirii sunt printre noi
    13.32 LEI
    Epuizat din stoc

     Prin cartea “Martirii sunt printre noi”, Parintele Marius Visovan le propune cititorilor, potentiali sau reali, un nou exercitiu de retrezire, de reactivare a memoriei anticomuniste. O intreprindere menita sa infranga atitudinea amnezica pe care, din pacate, multi dintre noi o manifestam fata de o sectiune importanta din istoria noastra moderna, interbelica si postbelica.


        Eroii acestei mici carti mari – mare prin mesajul pe care il contine explicit dar, mai ales, prin indemnul care se intrevede printre randuri –, sunt martiri, adica persoane care au dat marturie despre moartea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos, traind-o pe cont propriu, fiecare in contextul sau de viata, circumscris spatio-temporal: o imitatio Christi reflectata intr-o multitudine de biografii extraordinare, iesite din cadrele unei existente supuse comunului, banalizarii si, inevitabil, condamnate la uitarea colectiva. - Ciprian Voicila
  • Insemnari de la Jilava
    16.65 LEI
    Epuizat din stoc

    Primeasca Dumnezeu si suferinta mea, spre binele, spre inflorirea Neamului nostru. Durere langa durere, chin langa chin, suferinta langa suferinta, rana langa rana, pe trupuri si in suflet, mormant langa mormant, asa vom învinge... - Corneliu Zelea Codreanu


      Fragment din volum:


        “Vineri dimineata, 17 lunie 

        Miercuri pe la 5 a venit sotia mea si cu mama ei. Mi-au spus ca procesul meu in recurs nu s-a amanat cum era uzul, ci se judeca dupa masa la 5, continuand in sedinta de noapte. Sotia mea mi-a spus ca au chemat-o la Legiunea de jandarmi Baneasa, unde au tinut-o de dimineata pana la ora 1 si jumatate, pentru ca sa-i spuna ca nu mai are voie sa intre acasa, la Casa Verde, ca Vineri sa vina sa-si impacheteze lucrurile, iar Duminica, cu carutele, sa le duca unde va sti.

        Era neagra la fata de suparare. Sa-ti scoti lucrurile din cuibul tau. Unde sa le duci? Unde sa stai? Eu, in inchisoare, sotia mea, fara nici un scut, aruncata pe drumuri, cu fata de mana.

        Cata lipsa de omenie!... Cata lipsa de bunacuviinta!

        Stam toti trei si ne gandim: unde? unde?

        Dau si eu cateva adrese, de incercare. N-avem atatia bani ca sa putem plati o casa cu chirie...

        l-am spus ca, daca mi se va respinge recursul, voi fi dus de aici la Doftana.

        Ea vrea sa vina cu fata, sa locuiasca in satul de Ianga inchisoare.

        I-am spus ca am lasat la Lizeta Gheorghiu dispozitii testamentare si am inceput sa le schitez in cateva cuvinte continutul.

        Ele plangeau, si sotia mea si mama ei; fata are abia patru ani, nu intelege nimic din toata tragedia acestor momente, cand umbrele mortii incep sa bata peste gandurile unei familii. 

        Dupa cele 15 minute reglementare, au plecat.

        Acum e Vineri dimineata, inca nu mi-a sosit raspunsul cu recursul.

        Acasa la noi, la ora aceasta, sotia mea impacheteaza si-si plange toate nenorocirile.

        Dar nu se poate. O sa ne intoarcem. 

     

        Vineri seara, 17 lunie 

        Acum o jumatate de ora au venit avocatii la mine si mi-au spus ca s-a respins recursul meu la Casatia Militara.

        Erau cu totii tristi si abatuti.

        Am stat cu ei vreo 15 minute. I-am intrebat cum s-au desfasurat dezbaterile. Mi-au spus in cateva cuvinte; ne-am despartit. M-am reintors in celula mea, m-am asezat pe marginea patului meu de scanduri si m-am rugat lui Dumnezeu, spunand rugaciunea „Tatal nostru"; Doamne, fie-n voia Ta."
  • Amintiri in dialog. Memorii (ebook)
    29.50 LEI

    „Bântuiam ca o stafie melancolică locuri pe care le cunoscusem îndeaproape într-o viaţă anterioară şi mă simţeam esenţial vulnerabil, deşi mă ştiam protejat, dacă nu de acea invizibilitate sau transparenţă pe care şi-o pot alege spectrele, de faptul că devenisem irecognoscibil. După două decenii de absenţă eram într-un fel deghizat în propriul meu trup, în propria mea vârstă.


    Revenisem în România pentru câteva zile, dar adevărata întoarcere, mi-am dat seama, avusese loc pe alt plan, acela al scrisului, mai demult.


    Cartea noastră era nu numai, cum credeam, un nostos imaginar; era chiar întoarcerea în Itaca.“ (Matei CĂLINESCU)


    „Fusesem eu, fuseserăm noi doi, care ne întorceam în ţară după un lung sau mai puţin lung exil, aidoma unor Ulise, Telemah?


    Pentru a fi pe deplin înţeleşi ar trebui, înainte de «post-Odiseea» care se desfăşoară chiar în timp ce scriem aceste rânduri, să pomenim şi să încercăm să înţelegem întâmplările circumnavigaţiei noastre, înainte de prima sosire la Itaca şi, mai ales, jalea care ne-a cuprins atunci când, odată depăşită prima euforie a libertăţii, am înţeles că s-ar putea să nu mai revedem niciodată insula copilăriei.“ (Ion VIANU)

  • Matematica. Teste pentru clasa a IV-a
    17.65 LEI
    Epuizat din stoc

    Vă propunem un material util pentru reactualizarea și sistematizarea cunoștințelor elevilor din clasa a IV-a, elaborat în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale referitoare la Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a.


    Testele propuse acoperă toate conținuturile din programa de Matematică pentru clasa a IV-a, sunt elaborate după modelul testelor de la Evaluarea Națională (MECS) și permit verificarea nivelului de pregătire al elevilor.

  • 1200 de exercitii si probleme. Matematica. Clasa a IV-a
    26.53 LEI
    Epuizat din stoc

    Materialul permite exersarea cunoștințelor învățate și dezvoltarea abilităților matematice. Sarcinile de lucru sunt diverse și au grade diferite de dificultate.


    Editura Litera Educaţional, parte a Grupului Editorial Litera fondat în 1989, publică și difuzează manuale și auxiliare școlare în format tipărit și digital, precum și materiale pentru cadrele didactice, care contribuie la îmbunătățirea activității educaționale.

  • Un fel de jurnal 1973-1981 (ebook)
    18.93 LEI

    „Încă o dată îmi dau seama că rămânerea mea aici m-a ferit de-o aproape certă sinucidere intelectuală şi psihologică, dacă nu chiar fizică. Dar, «rămânând», n-am optat pentru un alt fel de sinucidere?“ (Matei CĂLINESCU)


    Un fel de jurnal acoperă răstimpul unei adânci prefaceri sufleteşti: perioada adoptării exilului şi cea a adaptării la el. Matei care intră în acest jurnal este diferit de Matei care iese. Nu doar cetăţenia americană, stabilitatea profesională şi crescânda recunoaştere academică îi separă pe cei doi Matei. Modificarea e mai adâncă şi, din acest motiv, ea poate furniza percepţiei noastre amorţite de conformism un foarte fin instrument de evaluare a lumilor pe care cele două voci (identități) le articulează şi din care se hrănesc.


    Cele două identităţi, adaugă autorul jurnalului, sunt separate şi de spaţiu, şi de istorie, şi de cronologie: prima este cea pe care o ignoră americanii, a doua este cea pe care o ignoră românii. Iar între ele stă «neclintita limbă» a exilului, care pentru Matei Călinescu a fost jupuire de viu.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

  • Spre Romania 2000-2002 (ebook)
    17.86 LEI

    România: normalitatea ca utopie...


    „A scrie în şoaptă. Eu scriu aceste pagini cum ai vorbi în şoaptă. Aici, în România, fac eforturi să vorbesc numai în şoaptă (o şoaptă a sensului). Tocmai pentru că aici trebuie să te răsteşti, să te răţoieşti pentru a fi ascultat. În româneşte, scriu în şoaptă.“ (Matei CĂLINESCU)

  • Start la lectura! Texte literare și aplicatii. Clasa I
    19.87 LEI
    Epuizat din stoc

    Lucrarea îi introduce pe elevi în studiul textelor literare ale marilor scriitori români și universali. Le stimulează gustul pentru lectură și analiză, pentru exprimarea unor idei și formarea unor opinii.


    Editura Litera Educaţional, parte a Grupului Editorial Litera fondat în 1989, publică și difuzează manuale și auxiliare școlare în format tipărit și digital, precum și materiale pentru cadrele didactice, care contribuie la îmbunătățirea activității educaționale.

  • Elena din Avalor. Invat sa citesc (nivelul 2)
    22.09 LEI
    Epuizat din stoc

    "Învăț să citesc" este o colecție special creată pentru a-i ajuta pe cei mai mici cititori să pornească în aventura lecturii. Formatul accesibil, textele bogat ilustrate și adaptate la nivelul de înțelegere al copiilor de vârstă preșcolară și școlară contribuie la captarea atenției și îi motivează totodată să pășească încrezători în lumea magică a cărților.


    NIVELUL 2: Citesc cu ajutor


    - 48 de pagini
    - text bogat ilustrat
    -  8 pagini de activități pentru înțelegerea textului
    -  cuvinte din vocabularul de bază
    - structuri gramaticale simple
    -  maximum 800 de cuvinte

  • Soy Luna. Un nou început.
    27.64 LEI
    Epuizat din stoc

    Roman bazat pe serialul tv de la Disney Channel.

  • Soy Luna. Concurs pe role
    27.64 LEI
    Epuizat din stoc

    Entuziasmul Lunei atrage doar lucruri bune. Împreună cu Simón, adolescenta se străduiește din răsputeri să fie aleasă reprezentanta Jam&Roller la un nou concurs pe role. Printre ședințe intense de antrenament, teme complicate și momente amuzante alături de noii prieteni, Luna nu mai știe ce simte pentru Simón, nici… pentru Matteo! Va trebui să se concentreze asupra visului ei: rolele.

  • Vaiana. Invat sa citesc (nivelul 4)
    22.09 LEI
    Epuizat din stoc

    "Învăţ să citesc" este o colecţie special creată pentru a-i ajuta pe cei mai mici cititori să pornească în aventura lecturii. Formatul accesibil, textele bogat ilustrate și adaptate la nivelul de înţelegere al copiilor de vârstă preșcolară și școlară contribuie la captarea atenţiei și îi motivează totodată să pășească încrezători în lumea magică a cărților.


    NIVELUL 4: Campion la citit


    - 64 de pagini
    -  poveste împărțită pe capitole și acțiune pe mai multe planuri
    -  structuri gramaticale complexe
    -  vocabular îmbogățit cu termeni
    - literari și științifici
    -  minimum 2500 de cuvinte

  • Inteligenta emotionala 2.0 - Strategii esentiale pentru succesul personal si profesional
    44.29 LEI
    Epuizat din stoc

    METODA VERIFICATĂ PENTRU A-ȚI CREȘTE INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ


    în contextul vieţii profesionale grăbite de azi, oamenii petrec mai mult timp cu calculatorul, cu telefonul și în conferinţe de afaceri decât comunicând direct, faţă în faţă. în această reţea din ce în ce mai complexă, inteligenţa emoţională este mai importantă ca oricând. Conform cercetărilor, EQ-ul este de două ori mai important decât IQ-ul pentru a obţine ce vrei în viaţă. Cartea conţine un program pas cu pas care te va ajuta să-ţi identifici abilităţile de inteligenţă emoţională, responsabile pentru 58% din performanţa în toate tipurile de muncă, să ţi le sporești și să te bucuri de succes atât în viaţa personală, cât și în cea profesională.


    Include un cod pentru accesarea gratuită a testului online de inteligenţă emoţională cu ajutorul căruia vei afla ce EQ ai și ce poţi face pentru a-l îmbunătăţi imediat.


    Travis Bradberry, doctor în psihologie clinică și industrial-organizațională, este, alături de Jean Greaves, cofondatorul TalentSmart®, o companie de consultanță care colaborează cu peste 75% dintre companiile din lista Fortune 500 și care este lider mondial în furnizarea de teste de inteligență emoțională și de training. Cărțile lui au fost traduse în 28 de limbi și sunt vândute în peste 150 de țări.

  • Gheorghi Konstantinovici Jukov
    33.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Jukov a fost figura dominantă a Armatei Roșii în al Doilea Război Mondial. Ca înalt ofițer al Stavka (Marele Cartier General al Armatei Roșii), Jukov a acționat în toate sectoarele critice în calitate de consultant, coordonator și comandant de facto pe câmpul de luptă ori de câte ori i s-a cerut. A jucat un rol crucial în salvarea situației disperate din toamna anului 1941, precum și între anii 1942 –1943, când a condus Armata Roșie către o răsturnare de situație uimitoare și către o victorie între anii 1944 –1945.


    Totuși, metodele sale erau adeseori brutale și s-au soldat cu pierderi masive de partea sovieticilor. Mai mult, nu a dat dovadă de loialitate sau de compasiune față de comandanții din subordine sau față de soldații obișnuiți. Relația specială cu Stalin a reprezentat și ea un factor decisiv în rolul jucat de Jukov. Mai târziu, Stalin nu l-a mai privit cu ochi buni pe acest erou de război, ci ca pe o amenințare la adresa propriei autorități. După război, căderea lui Jukov a fost la fel de rapidă ca și ascensiunea sa inițială în cadrul Armatei Roșii, iar numele său a fost reabilitat abia după prăbușirea comunismului în URSS.

  • Lawrence al Arabiei
    33.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Thomas Edward Lawrence, cunoscut întregii lumi ca Lawrence al Arabiei, este una dintre figurile simbol ale secolului XX. Ridicându-se de la un obscur grad de ofițer pentru a deveni un respectat și temut exponent al războiului de gherilă, Lawrence a unit cu remarcabil succes triburile arabe răzlețite și le-a condus revolta împotriva Imperiului Otoman. Rămâne una dintre figurile proeminente și cele mai influente în dezvoltarea gherilei și a tacticilor de război în deșert, iar metodele sale sunt și astăzi obiect de studiu.


    În prezentul volum, David Murphy trasează originile acestui om ieșit din comun și înfățișează în amănunt realizările lui militare fără precedent. În plus, pune în lumină omul din spatele legendei, examinând caracterul complex și uneori contradictoriu al lui Lawrence al Arabiei.

  • Caius Iulius Caesar
    28.76 LEI
    Epuizat din stoc

    Pentru Iulius Caesar, unul dintre cei mai reprezentativi comandanți din istorie, cea mai faimoasă campanie a sa, cucerirea Galliei, a reprezentat un prim pas, major, către obținerea puterii absolute. Ca general îndrăzneț și hotărât, victoriile răsunătoare asupra galilor i-au permis să intre în lupta pentru putere politică la Roma. Trecând Rubiconul în 49 î.Hr. cu o singură legiune, Caesar a aruncat zarurile sorții și a dezlănțuit un război civil care a pus capăt sistemului republican și a deschis calea imperiului sub domnia fiului său adoptiv, Octavian. Cartea aceasta analizează factorii din spatele numeroaselor succese pe câmpurile de luptă, mai ales celebra celeritas Caesariana – viteza de gândire și de acțiune a lui Caesar.

  • Floarea intunecata
    33.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Acțiunea romanului "Floarea întunecată" de John Galsworthy, autor al ciclului Forsyte Saga și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, se întinde pe o perioadă de aproape treizeci de ani din viața lui Mark Lennan, un sculptor dintr-o familie engleză înstărită. Alcătuit din trei părți, „Primăvara“, „Vara“ și „Toamna“, care corespund tot atâtor epoci din existența personajului principal, volumul surprinde trei mari pasiuni din viața lui Mark, primele două din vremea tinereții și a maturității, pentru două femei mature, iar a treia din vremea vârstei mijlocii, pentru o fată aflată abia la anii adolescenței. Liric și amuzant pe alocuri, prin stângăcia personajelor care nu reușesc uneori să-și exprime sentimentele, romanul lui Galsworthy conține pasaje descriptive remarcabile și impresionează prin structura simetrică a narațiunii, marcă a scriiturii unui mare autor.

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura