Noutăți
-
Efigii ale unui cosmar istoric (ebook)18.17 LEI
În Efigii ale unui coşmar istoric, carte gândită ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnații vechiului regim, Vladimir Tismăneanu este interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945 şi de felul în care s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, de exponenții ei. Cititorul va găsi, așadar, aici portretele liderilor PCR și ale premierilor comunişti, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Construind din biografiile liderilor comunişti un original bestiar al vremurilor moderne, Vladimir Tismăneanu explorează şi principalele instituții comuniste, între care, în primul rând, partidul, aparatul de propagandă şi poliția secretă.
„Odată cu Efigii ale unui coşmar istoric, avem în față o carte de o pasiune intelectuală totală, proba unui angajament incontestabil al lui Vladimir Tismãneanu de partea adevărului și a civilității liberal-democratice. Volumul se înscrie pe linia Fantomei lui Gheorghiu-Dej, a Stalinismului pentru eternitate, la care putem adăuga însă, ca într-un tot unitar, și dimensiunea filozofico-politică a autorului așa cum apare ea, o supraconfirmare intelectuală, în Diavolul în istorie. Pe de altă parte, avem, cu această nouă lucrare, o recuperare și o pedagogie esențială a memoriei.“ (Marius STAN)
Volum coordonat de Marius Stan
-
Istoria Regelui Gogosar37.37 LEIEpuizat din stoc
Radu Aldulescu este autorul romanului Cronicile genocidului, distins in 2013 cu Premiul „Augustin Fratila” si Premiul pentru cel mai bun roman acordat in cadrul Colocviilor Romanului Romanesc Contemporan, editia a VI-a.
-
Noi vorbim, nu gandim (ebook)17.15 LEI
Paginile acestea au fost gândite ca un insectar al proastei exprimări. De aceea, miza lor este doar în primă instanţă râsul. Dacă e adevărat că în spatele fiecărei intenţii comice trebuie să stea o nelinişte, Noi vorbim, nu gândim va ieşi din perimetrul cărţilor bune de citit doar în tren, în avion sau pe plajă. După ce se va stinge hohotul, va trebui să-şi facă apariţia îngrijorarea. Şi asta, în principal, din două motive. Fiindcă e foarte greu ca, exprimându-te şleampăt, să gândeşti coerent. Şi fiindcă majoritatea celor antologaţi aici sunt persoane publice. Oameni care imprimă stiluri de viaţă, conduc instituţii sau partide, emit legi şi populează studiourile de televiziune. Oameni care, din nefericire, pot fi preluaţi ca modele de viaţă. Iar asta fără ca agresiunea lor asupra limbii române şi asupra logicii să fie pedepsită în vreun fel.
„Am intrat în zodia «lacebunului»: la ce bun mersul la ore? La ce bun studiul? La ce bun cititul? La ce bun bibliotecile? Câtă şcoală are, în fond, liota de asistente TV şi manelişti care populează emisiunile de divertisment reambalate sub eticheta showului (late night or otherwise)? Ce rost are să citeşti, când o carieră de succes se poate clădi atât de uşor cu ajutorul unui chirurg plastician sau al unui taraf? Câte BMW-uri îţi poate oferi o catedră de istoria artei? Mai lăsaţi-ne cu barometrul de cultură, zău aşa.“ (Radu PARASCHIVESCU)
-
Romania in timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej25.66 LEIEpuizat din stoc
Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a adus Romaniei o schimbare dramatica in viata de zi cu zi. Uniunea Sovietica, cu acordul tacit si sprijinul celor 1 000 de comunisti romani, a aruncat la gunoi institutiile democratice ale Statului si l-a silit sa abdice pe suveranul tarii, regele Mihai.Conducatorul acestora, Gheorghe Gheorghiu-Dej, bazandu-se pe institutiile de forta ale armatei sovietice, a introdus teroarea (zeci de mii de oameni aruncati in puscarii fara judecata).
-
Vlad Tepes Dracula37.43 LEIEpuizat din stoc
Vlad Tepes este unul dintre putinii domni romani a caror biografie nu se poate reconstitui in afara de legenda. Aceasta, pe de o parte, fiindca documente de la el sau despre el s-au pastrat in numar redus, iar pe de alta, deoarece legenda i-a fost consemnata inca din timpul vietii si indata dupa moarte, in doua texte separate, reprezentand tot atatea versiuni asupra faptelor si personalitatii lui. Asa se face ca povestirile care au circulat in secolul XV pe seama lui si care, luate la un loc, alcatuiesc nucleul legendei, sunt un izvor nepretuit pentru orice incercare de monografie menita sa-i desluseasca adevaratul chip.
-
Explicatiile noului Cod penal. Vol. II. Art. 53-187105.86 LEIEpuizat din stoc
Publicarea volumelor Explicatiile noului Cod penal va constitui o contributie notabila si la imbunatatirea calitatii activitatii didactice, la intelegerea superioara a institutiilor penale si a mecanismului lor de aplicare.
-
Dragoste de viata si alte povestiri18.13 LEIEpuizat din stoc
"Rabdarea lupului era infricosatoare. Rabdarea barbatului era la fel de infricosatoare."
-
Vara de neuitat. Plaja26.67 LEIEpuizat din stoc
„Comportamentul ideal se naste din deplina indiferenta. Poate ca de aceea iubim intotdeauna cu incrincenare pe acela care ne intoarce spatele.” (Cesare Pavese)
„In romanele lui Pavese exista ceva ce pindeste, ceva ce-ti apasa constiinta si se intinde in strafundurile ei.” (The New York Times Book Review)
-
Cartea cetatii doamnelor53.41 LEIEpuizat din stoc
Curajoasa si erudita apologie a virtutilor femeilor, Cartea cetatii doamnelor este considerata indeobste prima utopie feminista din literatura universala si a devenit un model pentru literatura feminina ulterioara.
-
Marele plan25.66 LEIEpuizat din stoc
„Ce ar insemna daca am descoperi intr-adevar teoria ultima a universului? S-ar incheia un capitol lung si glorios din istoria stradaniilor noastre de a intelege universul si, in acelasi timp, s-ar schimba perspectiva publicului larg privind legile care guverneaza universul. Daca vom descoperi pana la urma o teorie completa, cu timpul, ea va ajunge sa fie inteleasa in principiu de toata lumea, nu doar de cativa oameni de stiinta.“ (Stephen W. HAWKING, Leonard MLODINOW)
-
Supunere (ebook)24.24 LEI
"Un adevărat fenomen editorial, Supunere (ianuarie 2015), noul roman al lui Michel Houellebecq, cel mai important scriitor francez actual, se traduce in cursul acestui an în peste 40 de țări.
Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), Supunere a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare."
-
Mai de ieri mai de departe (ebook)18.17 LEI
„Cititorule, ai în mână o carte în care ieri e încă azi, iar departele e foarte aproape. Ți se face cadou o sursă de bucurie, melancolie și talent.“ (Andrei PLEȘU)
Înzestrată cu vocația călătoriei, privirea ageră a artistului plastic și știința potrivirii cuvintelor, Anamaria Smigelschi ne poftește s-o urmăm în lungul și-n latul lumii, din India până-n Mexic și din Suedia până-n Egipt, într-o călătorie ce șerpuiește nu doar prin spațiu, ci și prin timp. Ghid neobosit și entuziast, autoarea se strecoară, cu ușurința celui care se simte pretutindeni ca acasă, prin palate strălucite, bazaruri încărcate de minunății, muzee care-ți taie răsuflarea și catedrale semețe, zugrăvindu-ne toate câte le vede când cu vervă și umor, când cu pioasă admirație. Gusturi, mirosuri, culori, sunete, senzații se amestecă într-o învârtejită simfonie a simțurilor, nelăsându-ne o clipă de răgaz între două călătorii. Iar undeva, bine tăinuită în spatele urzelii narative, ghicim iubirea Anamariei Smigelschi pentru trecut, pentru acel „ieri“ din titlu, dinaintea căruia face o reverență: „Nu-mi plac orașele futuriste care cresc din soluri mustind de petrol și dolari, insulele artificiale desenate pe ocean în formă de palmieri și enormele turnuri răsucite în spațiu înfrângând toate legile echilibrului și ale logicii. Trecutul însă mă pasionează, civilizațiile antice, misterioase îmi taie respirația, la fel locurile călcate de oameni vechi, șlefuite cu palma, ridicate cu puterea minții."
Zeița Ganga, din nemărginita-i grație, a turnat apă în capul zeului. Apa s-a scurs printre șuvițele-i răsucite, răcorindu-l. De atunci, indienii cred că baia purificatoare în undele râului îi va izbăvi de chinul reîncarnărilor și drumul lor către Nirvana va fi lin. La Varanasi, orașul sfânt al Indiei, pe seară, 25 de adulți și un tinerel peltic și deosebit de obraznic ne-am cocoțat, doi câte doi, în 13 ricșe deșelate și am pornit într-o goană incredibilă spre Gange. Pe străzi înguste și aglomerate ne-am luptat cu alte sute de ricșe, motociclete, taxiuri bombate ca niște gândaci cu spinarea galbenă din mușama, claxonând în delir, printre mii de indieni tuciurii, negustori ambulanți sau stabili, agitați în fața dughenelor mizerabile cu mărfuri heteroclite, atârnate sub firmele pestrițe, pe un caldarâm plin de hârtoape și cu movile de gunoaie la intersecții. Am coborât pe treptele cheiului cu o spaimă nebună să nu ne pierdem unii de alții în mulțimea colorată, noroc de un domn general din grup cu un cap mai înalt decât toți ceilalți.
Am primit buchețele de flori cu lumânărică de la splendide făpturi înfășurate în sariuri strălucitoare și le-am plătit cu sume variind între 20 și 200 de rupii, în funcție de rezistența noastră la lumina ochilor lunecoși. Cu o dorință în gând ce avea să se împli-nească, le-am dat drumul pe apa deja plină de luminițe plutind printre sutele de bărci cu pelerini și turiști. O puzderie de copii se înghesuiau să ne arate o treaptă primejdioasă sau o groapă, după care își pretindeau recompensa. – India, 2009
-
Cladiri in acuarela42.67 LEIEpuizat din stoc
Volume aparute:
Bazele desenului
Sa pictam flori in acuarela
Tehnici de realizare a portretului
Bazele anatomiei artistice
Ghid de iconografie
Peisaje in acuarela
Perspectiva
Pasteluri cu flori, gradini si campuri
Cladiri in acuarela
-
Pagini bizarePreț special 19.98 LEI Preț standard 26.64 LEIEpuizat din stoc
Volumul contine si CD: Fuchsiada (Poem eroico-erotic si musical, in proza, improvizat in limba romana si in limba franceza de Avant’n’Gard & Monsieur Delagare.)
-
Rosu si negru (2 volume)Preț special 49.12 LEI Preț standard 65.49 LEIEpuizat din stoc
Stendhal studia oamenii ca pe niste insecte ciudate, care traiesc si mor si sunt animate de tot soiul de forte fatale.
-
Scrisoare de dragostePreț special 31.64 LEI Preț standard 42.18 LEIEpuizat din stoc
Una dintre cele mai impresionante povesti de iubire
-
Manualul razboinicului luminii31.01 LEIEpuizat din stoc
Manualul razboinicului luminii este o invitatie pentru fiecare dintre noi sa ne traim visul, sa acceptam incertitudinile vietii si sa ne ridicam in intampinarea destinului nostru unic. In stilul sau inimitabil, Paulo Coelho ne ajuta sa descoperim razboinicul luminii din noi. In scurte pasaje pline de inspiratie, suntem invitati sa pornim pe calea razboinicului: cel care apreciaza miracolul de a fi in viata, cel care accepta esecul si cel a carui cautare il face sa devina ceea ce doreste sa fie.
-
Cea mai frumoasa istorie a fericiriiPreț special 31.64 LEI Preț standard 42.18 LEIEpuizat din stoc
Cum putem spera sa fim fericiti? Trebuie sa profitam de viata si de fiecare clipa, alergand dupa placeri? Trebuie sa urmarim cu orice pret reusita, sa ne imbatam cu cele mai nebunesti pasiuni?
-
Nu exista lumina puraPreț special 31.64 LEI Preț standard 42.18 LEIEpuizat din stoc
„Eu vin dintr-o provincie obscura, dintr-o tara pe care o taioasa geografie o separa de toate celelalte. Am fost cel mai disperat dintre toti poetii, iar poezia mea a fost regionala, dureroasa si ploioasa. Dar am avut intotdeauna incredere in om. Si nu mi-am pierdut niciodata speranta.“ (Pablo Neruda)
-
Sebastian si lumea luiPreț special 19.98 LEI Preț standard 26.64 LEIEpuizat din stoc
Aceasta marca a interbelicului romanesc reprezinta cadoul neasteptat si prețios pe care o carte ca aceea a Danei Pirvan-Jenaru il face cititorului de astazi. Investigația sa documentara, ireprosabila, se transforma intr-o viziune ce depaseste documentul pentru a se inscrie in orizontul adevarurilor generale. (Mihai Zamfir)
-
Cum sa ne crestem fetele (ebook)20.19 LEI
Un ghid practic scris cu pasiune și un semnal de alarmă tras de Steve Biddulph, autorul bestsellerului internațional Cum să ne creștem băieții.
Trăim într-o lume în care presiunile sociale asupra fetelor și femeilor tinere sunt enorme, după cum enorme sunt și presiunile economice care îi țin adesea pe părinți departe de copii. Cartea lui Steve Biddulph descoperă nebănuite resurse de forță și energie în viața de familie și îi învață pe părinți cum să crească fete încrezătoare în forțele lor, bine adaptate și fericite. Scriind cu căldură și umor, nu doar din perspectiva psihologului, ci și a tatălui, autorul le dezvăluie atât cuplurilor de părinți, cât și mamelor și taților singuri cum să navigheze cu abilitate printre obstacolele ivite în calea fiicelor lor, îndrumându-le cu dragoste și ajutându-le să devină puternice și independente.
Din cuprins:
•Cele cinci etape ale copilăriei și adolescenței fetelor
• Trecerea lină spre adolescență
• Imaginea despre sine, alimentația și tulburările de nutriție
• Prieteniile și încrederea în sine
• Pericolele rețelelor de socializare"
-
O istorie a evreilor (ebook)52.65 LEI
"„O carte magistralã.“ (Sunday Times)
„Celebrul Paul Johnson ne prezintă o istorie provocatoare a poporului, religiei şi culturii evreieşti din cele mai vechi timpuri până în prezent. Împărţită ingenios în şapte secţiuni (Israeliţii, Iudaismul, Catedocraţia, Ghetoul, Emanciparea, Holocaustul şi Sionul), lucrarea descrie complexa interacţiune dintre istoria evreilor şi istoria mondială, arătând felul în care traiectoria civilizaţiei occidentale a fost influenţată decisiv de acest grup puţin numeros… O excelentă istorie nonacademică, pentru marele public.“ (Library Journal)
„O introducere foarte accesibilă şi utilă, mai ales în istoria modernă a evreilor.“ (Kirkus Reviews)
„O istorie de 4 000 de ani, de la Casa lui David până în anii 1980. Entuziasmul şi productivitatea lui Johnson sunt, ca de obicei, prodigioase.“ (Sunday Times)
„O carte captivantă, provocatoare, bine scrisă, adeseori mişcătoare, un amestec pătrunzător şi pasionat de istorie şi mit, de povestire şi interpretare.“ (Christian Science Monitor)
-
Cea mai frumoasa carte din lume (ebook)18.17 LEI
"Nuvela Odette Toulemonde a fost ecranizată în 2006 de către autor, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel şi Jacques Weber.
Opt nuvele, opt poveşti de iubire, opt femei. De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soţia dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deţinuta politic la prinţesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deşi nevoia de fericire rămâne mereu aceeaşi.
„Cea mai frumoasă carte din lume... are graţia şi forţa vizuală ale marilor texte literare.“ (Lire)
„Fiecare dintre povestirile acestui volum pune în lumină, cu un lirism de o prospeţime unică, o ipostază a sufletului feminin.“ (L'Express)
„Schmitt e un povestitor înnăscut, care are harul de a spune poveşti aparent simple, ce conţin însă o adevărată filozofie de viaţă." (La Libre Belgique)
„Aceste superbe povestiri ne amintesc de Maupassant prin linia narativă, finalurile neaşteptate, umorul sarcastic şi pătrunderea psihologică.“ (Kirkus Reviews)
-
Partea nevazuta decide totul (ebook)25.26 LEI
"Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“
„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)
-
Cum s-a romanizat Romania (ebook)17.15 LEI
"O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice.
„Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.
„Fiecare popor îşi are propria experienţă cu «ceilalţi». Puţine însă în asemenea măsură şi cu asemenea intensitate precum românii. Situat într-o regiune «deschisă» şi multă vreme vag structurată, actualul spaţiu românesc a cunoscut o diversitate de dominaţii politice şi de infuzii etnice şi culturale.“ În Vechiul Regat de dinainte de 1918, populaţia oraşelor era cât se poate de amestecată sub aspect etnic şi cultural. În perioada interbelică, România Mare cuprindea, alături de românii majoritari, o diversitate de naţionalităţi ca niciunde în Europa. Lucian Boia înfăţişează modul cum, începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, apoi în perioada comunistă şi în anii care au urmat, această diversitate a dispărut aproape cu desăvârşire. România e astăzi mai românească decât oricând. Din păcate, arată autorul, şi românii s-au „românizat”, rupându-se în mare măsură, prin izolaţionismul practicat de regimul comunist, de valorile culturii occidentale pe care se clădise România modernă."
-
Memoriile lui Hadrian (ebook)35.51 LEI
"Îmbrăcând forma unei istorii personale, povestea împăratului Hadrian este o rafinată meditație despre moarte, dualitatea corp–spirit, dragoste, sacralitate și timp. Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, Memoriile lui Hadrian poartă marca inconfundabilă a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primită în Academia Franceză.
Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de împăratul Hadrian succesorului său, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinară adâncime psihologică. Cronica vieții lui Hadrian, scrisă de el însuși, oferă prilejul pentru o reconstituire exemplară a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosând asupra fiecărui eveniment și subliniindu-i anvergura în contextul epocii. Romanul este, în același timp, o importantă meditație asupra istoriei, un studiu asupra vieții politice și a relațiilor complicate ale lui Hadrian cu mulți dintre contemporanii săi, uneori prieteni, alteori dușmani. Existența tumultuoasă a împăratului, cu momentele de triumf și înfrângerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume răvășită de război și despre cum se poate păstra integritatea spiritului de-a lungul vieții."
-
-
-
Trilogia valorilor (ebook)28.31 LEI
„Destinul creator al omului nu e un fapt circumscris de un vag finalism metafizic, ci are aspectul unei saturaţii finaliste, cu structuri şi accesorii precise care îl reliefează ca atare. Toate aceste consideraţii nu fac, evident, decât să aducă o nouă contribuţie la definiţia plastică a omului ca fiinţă cu totul singulară în univers. Omul, aşa cum e, e o fiinţă unică în lume. Şi sunt unele stele care îi luminează numai lui – stele interzise fiarelor din peşteri şi îngerilor din cer deopotrivă.“ (Lucian BLAGA)
-
Neinvins de viata29.94 LEIEpuizat din stoc
Povestea uimitoare a supravietuirii unui sportiv olimpic ca prizonier de razboi in Japonia in al Doilea Razboi Mondial.