Cărţi

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.

Nimic nu este mai important pentru Lucas, pe langa fotbalul american, decat Benny: prietenul tatalui sau, pompier si fost mare fotbalist. El l-a invatat pe Lucas sa joace si tot el il ajuta sa se antreneze. Asa ca, in ziua in care parintii lui Lucas decid ca fotbalul e prea periculos si vor sa-l retraga, Lucas trebuie sa ii ceara ajutorul celui mai inflacarat sustinator al sau. 
Fara sa stea prea mult pe ganduri, Lucas nu se mai urca in autobuzul scolii, ci ia trenul spre oras. In New York e o zi insorita de toamna. Dar, la scurt timp dupa ce Lucas ajunge la statia de pompieri, totul se schimba... si nimic nu va mai fi vreodata la fel.

Cand lovesc dezastrele, se nasc eroii.

Fragment din carte:

"Era o vreme cand tata se aseza pe patul lui sa-i povesteasca ce planuri are pentru urmatoarea aventura. In unele nopti, o asteptau pe mama sa adoarma si se strecurau la subsol sa lucreze la Seagrave. 
Tata si Lucas formau o echipa — ei doi. 
Dar apoi s-a intamplat incendiul de la depozit. 
Trecusera deja doi ani de la incident, insa amintirile erau inca vii — soneria care sunase in miez de noapte, seful si unchiul Benny stand in usa, mirosind inca a fum. Lacrimile mamei. Apoi imaginea tatei, invelit in bandaje, palid de durere. 
Lucas stiuse dintotdeauna ca serviciul tatalui sau era periculos. Uneori, in zilele libere, tata il ducea pe Lucas la sectia de pompieri. Lucas il ajuta la diverse munci — spala masina, pregatea masa de pranz, verifica furtunurile. Dar cel mai tare ii placea sa stea cu ceilalti la masa mare si rotunda din bucatarie asculte pe baieti povestind despre incendiile pe care le-au stins. 
Pentru Lucas, erau niste supereroi. 
Patrundeau in cladiri cuprinse de flacari portocalii si fum negru, inecacios. Foloseau topoare ascutite ca sa sparga ferestre, sa darame pereti si sa doboare usi. Carau oamenii pe scari incinse ca un cuptor si se lasau pe franghii de la zeci de metri inaltime. Incendiile pe care le stingeau erau mai rele si mai indaratnice decat orice raufacator din jocurile video sau monstru din filme. 
Dar abia dupa incendiul de la depozit a inteles Lucas ce-i poate face focul unui om in carne si oase, un om ca tatal sau. 
Tata nu vorbise niciodata despre ce i se intamplase in depozitul acela. Lucas stia doar ca murisera patru pompieri si ca tata se arsese rau in urma unei explozii. Dupa atata timp, tata tot mai avea pe brate cicatrici ridate, de un rosu aprins, ca un hamburger crud. 
Insa incendiul acela avusese asupra tatei si alte urmari, mai rele decat arsurile. 
Nu mai zambea atat de des si nu mai radea din toata inima. Devenise un om tacut. In unele zile, tata abia scotea doua vorbe. Avea o privire de parca mintea ii era in alta parte — probabil se strecura, printr-un nor de cenusa, inapoi in depozitul acela. "

Cuprins:

Un mare prieten, Romulus Rusan - la despărțire p. 3

In forfota orasului Pompei, oamenii nu-si fac griji cand pamantul de sub talpile lor incepe sa se cutremure. Fiara de sub muntele Vezuviu, la poalele caruia se intinde orasul, se trezeste uneori prost dispusa – dar intotdeauna adoarme la loc. 
Dar lui Marcus i se face frica. Simte ca urmeaza sa se intample ceva ingrozitor – iar tatal lui, care are mai multa incredere in stiinta decat in creaturile mitologice, ii da dreptate. Dupa ce din Vezuviu tasneste un nor de cenusa fierbinte, iar pietrele incep sa cada din cer precum ploaia, vor reusi ei oare sa scape – si sa supravietuiasca distrugerii epice a Pompeiului?

Cand lovesc dezastrele, se nasc eroii.

Tocilara. Volumul I. De la geek la sic...

Harriet Manners este o tocilara stangace, care tine pe noptiera dictionare si colectioneaza informatii de tipul „stiati ca...?”. Evident, nu e cea mai populara fata din scoala, asa ca, in ziua in care i se ofera sansa sa se reinventeze, Harriet nu sta pe ganduri si accepta un... contract de modelling! Va reusi ea sa se descurce cu o creatoare de moda excentrica, un agent flamboaiant, o multime de modele geloase si un tanar seducator pe nume Nick?

Captivanta serie Tocilara te va tine, fara indoiala, cu sufletul la gura si cu rasul mereu pe buze! Primul volum al seriei Tocilara a fost cea mai bine vanduta carte pentru adolescenti din UK in 2013, iar in anul urmator a primit Waterstones Children’s Book Prize. Seria a fost publicata in 28 de limbi, in intreaga lume.

Harriet Manners stie o multime de lucruri.
• Urechile unei pisici au, fiecare, cate 32 de muschi.
• Mierla albastra americana nu percepe culoarea albastra.
• Un om rade, in medie, de 15 ori pe zi.
• Din arahide se obtine un ingredient al dinamitei.
Dar nu stie de ce nimeni de la scoala nu pare sa o placa. Asa ca, atunci cand i se ofera sansa sa se reinventeze, Harriet profita de ocazie. Va reusi ea sa treaca de la geek la sic?

In aceasta lucrare, bazata pe metoda pedagogica a Mariei Montessori folosita pentru copiii foarte mici, de la nastere pana la 15 luni, veti gasi idei si activitati pentru:

• pregatirea universului nou-nascutului;


• crearea si pregatirea materialului senzorial adaptat fiecarui stadiu al dezvoltarii sale;


• asistarea copilului in dezvoltarea abilitatilor;


• incurajarea independentei sale, ajutandu-l „sa faca singur”;


• asigurarea unei ambiante calme si pozitive acasa.

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Judy Moody e invidioasa – invidioasa ca poza Jessicai Finch a aparut pe prima pagina a ziarului. Asa ca Judy porneste sa-si caute si ea norocul si celebritatea.
Incercarile ei de a deveni faimoasa vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Judy Moody e invidioasa – invidioasa ca poza Jessicai Finch a aparut pe prima pagina a ziarului. Asa ca Judy porneste sa-si caute si ea norocul si celebritatea.
Incercarile ei de a deveni faimoasa vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Toane rele, toane bune, chiar si toane de „s-a terminat vacanta” – Judy Moody le are pe toate! Fa cunostinta cu Judy, cu pacostea ei de frate mai mic, Stink, cu prietenul ei cel mai bun, Rocky, si cu amicul ei sacaitor, Frank Pearl.
 
Cu siguranta, vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

In cartea de fata, lectorul neinfricat si prea putin ispitit de tocsouri tembelizuante va afla trei soiuri de textule. Nu mai multe. Fiindca in unele i se intampla autorului sa reactioneze intelectual si scriptural, dar ofensiv, la operele, operetele ori izbanzile altora: acestea, heteroceptive cat incape, stau sub titulanta Despre ei si dinspre mine. Altele, unde se pozitioneaza defensiv, recurgand la raspunsuri iscusite, poate si catihetice, fata cu agresiunile interogatorii ale unor contemporani de ambe sexe, mai mult sau mai putin amicali, curiosi, insidiosi, insa nicidecum aflatorii in treaba se vor ivi in sectiunea Dinspre ei si despre mine, eminamente conversationala, careia nu au cum sa ii lipseasca intersolarele accente polemiciene (caci nu degeaba are Magister Casvanaeus reputatia, nu stim cat de meritata, ca exploreaza in continuare, alaturi de scriitura fragmentara, moduri lirice, epice sau dramatice pentru forma eseului, hranit pasamite din materia prima oferita si de specializarea sa profesionala, si de freamatul editorial din Euromania noului mileniu). Iar la mijloc de ele, semeata, straluce o sectiune de „modeste“ contributiuni in cioranologia vremilor de pe urma, unde va da cetitorele nostru rabduriu chiar peste nitcai surprize de ordinul istoriei neevenimentiale, precum spovedania fratelui nerisipitor al Decompozitorului sibiuan si interventiile acestuia din urma, in Comoedia, valeat 1943, asupra omului din Humulesti sau a tainitelor sufletului valah.

„Nu cred că am întâlnit vreun copil care să nu adore poveștile… Ei adună informațiile precum un burete adună apa. Sunt atrași de mister, de lumea înconjurătoare. Și pentru că ei, copiii, sunt cei care trebuie educați, nu putem face acest lucru decât cu ajutorul unui procedeu îndrăgit: jocul de cuvinte, rima. În fabulele și poeziile sale, Aurora Georgescu folosește un limbaj jucăuș și atractiv, indirect și metaforic, dar trasat pe înțelesul celor mici, creând simboluri, senzații și imagini din care copiii pot descoperi singuri semnificațiile și modurile în care trebuie înțeles mesajul pe care autoarea a vrut să-l transmită. În felul acesta, copiii învață mult mai ușor normele morale, iar părinții, beneficiarii indirecți, nu pot decât să fie mândri de ei. Iată de ce această carte trebuie să-și găsească locul în bibliotecile tuturor copiilor!” Gianina Georgescu, profesor învățământ primar

Vindecarea corpului, a sufletului si a mintii a luat nenumarate forme si a apelat, de-a lungul secolelor, la numeroase mijloace. Printre ele, pietrele, entitati cu proprietati miraculoase, de mare ajutor in tratamente si terapii.
In Cartea pietrelor, ele se dezvaluie in relatia lor profunda cu omul si cu natura. Lucrarea prezinta corespondente secrete si trasaturi care pot contribui la vindecarea diverselor afectiuni, folosind notiuni din medicina, biologie, geografie, psihologie etc.
Informatiile practice, ilustratiile, abordarea cuprinzatoare si accesibila a celor doi autori fac din Cartea pietrelor un instrument foarte util pentru toti cei interesati de spiritualitate si sanatate, aspecte esentiale pentru o viata armonioasa. 

Senzualitatea, nostalgia, regretul si moartea invaluie delicata ceremonie a ceaiului, in care cel mai simplu gest are o semnificatie profunda.

Cand Lars salveaza un pui de husky blocat intr-o crapatura adanca in gheata, catelusul se ia dupa el, iar ursuletul polar ajunge curand sa dea din nou de bucluc. Catelul il implora scheunand: „Te rog, nu ma parasi! Imi este foame si vreau la mama mea!” Asa ca Lars ii vine in ajutor. Dar poate el sa il duca in siguranta pe catelul nazdravan la echipajul de husky?

Fanii fermecatorului ursulet polar al lui Hans de Beer nu vor vrea sa rateze aceasta aventura captivanta!

„Povestea este placuta si vesela...Ilustratiile in acuarela, cu nuantele de albastru ale zapezii, infatiseaza animale simpatice.” - The Horn Book Guide

Cu maiestrie si sensibilitate, biografia scrisa de Barbara Leaming exploreaza lumea aparent magica a tineretii lui Jackie, casatoria ca de poveste cu un senator si candidat la presedintie bogat si atragator, si transformarea ei uimitoare intr-o sotie abila de politician si o Prima Doamna unica. Felul cum tanara femeie a respins hotarat ideea unei „casatorii sigure”, ca sotie a vreunui barbat remarcabil din punct de vedere social dar absolut predictibil, a condus-o catre JFK si, in timp, catre faima internationala. Insa trauma asasinarii sotului avea sa-i dauneze mai mult decat s-a stiut. Pana acum.

„Jacqueline a fost metafora vizuala a administratiei Kennedy si efigia modei anilor 1960. Alaturi de accesoriile celebritatii feminine, personalitatea sa intregeste portretul Primei Doamne ca etalon international, cel putin pentru secolul XX, si cu siguranta continua sa reprezinte un clasic al feminitatii din preajma puterii supreme, fiind denumita de presa internationala Regina Americii sau Prima Doamna a Modei.” - Diana Mandache

„Leaming ii contureaza lui Jackie Kennedy un portret tulburator si sensibil, descrie lupta curajoasa a acesteia pentru a-si salva casnicia si a-si crea propria identitate.” - USA Today

Romanul acesta este o fresca in culori vii a lumii comertului parizian intre anii 1860−1870, deoarece Zola, atent la toate aspectele moderne ale vremii sale, a redat, intr‑un mod uluitor de verosimil, concurenta comerciala acerba, acapararea spatiului urban si a clientelei de catre un mare magazin modern, ceea ce a dus la falimentul inevitabil al micilor pravalii din cartier, ai caror patroni priveau cu o furie neputincioasa cum le scad vanzarile si cum sunt, unul cate unul, scosi de pe piata.

„Societatea lui Zola e o mare sumbra, cateodata o cloaca, ale carei secrete nu sunt alcoolismul si nedreptatea, ci efortul rabdator sau exagerat al oamenilor de a trai aceste fatalitati. [...] Zugravirea societatii reinvie, fara voie, tragedia: un grup uman, niste destine, o fatalitate. Toate elementele unei arte care depaseste literatura descriptiva si creeaza, dincolo de realismul banal, marile cicluri naturaliste unde, pentru prima oara, omul e infatisat deopotriva in destinul sau biologic, social si cosmic.” - R.-M. Albérès

Intr-o galaxie actionata de flux, toata lumea poseda un har.

CYRA e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei ii confera durere, dar si putere – ceva ce fratele ei exploateaza fara mila, folosind-o pentru a-si tortura vrajmasii. Dar Cyra e mult mai mult decat o arma in mana fratelui ei: e indaratnica, agila si mai isteata decat stie el.

AKOS e fiul unui fermier si al unui oracol de pe inghetata natiune-planeta Thuvhe. Protejat de harul sau neobisnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui fata de familie e nemarginita. Atunci cand el si fratele sau sunt capturati de soldatii dusmani din Shotet, singurul tel al lui Akos e sa-si scoata fratele in viata de acolo – indiferent de pret.

Apoi Akos e aruncat in lumea Cyrei, iar animozitatea dintre tarile si familiile lor pare insurmontabila. Se vor ajuta unul pe celalalt pentru a supravietui sau se vor distruge reciproc?

Lucrarea de fata – care isi propune sa fie un instrument de lucru util si accesibil – se adreseaza atat elevilor care sustin examenul de bacalaureat, proba de istorie, cat si cadrelor didactice. 

Nu sintem nici pe departe singuri, iar fiintele nevazute aflate in preajma noastra au abilitati si cunostinte mult mai avansate decit noi si doresc sa ni le impartaseasca – tot ce trebuie sa facem e sa fim receptivi si sa descifram semnalele pe care ni le trimit. Astfel pot fi explicate multe miracole, dar si ajutoarele ori pedepsele divine de care avem parte. Acestea au la baza alte legi ale fizicii, in legatura cu care cercetatorii sint deocamdata reticenti. Bogat ilustrat cu fotografii, volumul face primul pas spre cunoasterea acestei stiinte avansate si spre entitatile dezvoltate care o aplica de milenii.

Din cuprins: Tainuiri versus dezvaluiri • Fiintele intrupate au si corpuri invizibile! • Apropiata lume a sufletelor • Incursiuni in „Lumea de Dincolo” • „Fratii buni” si „fratii rai” din invizibil • Imagini din lumea ingerilor • Aurele colorate • Beneficele emisii invizibile

”În 1972 am plecat din România pentru totdeauna, luând sub braț cele patru blazoane, cel al familiei Budișteanu, cel al familiei Vignali, cel al familiei Skeletti și cel al familiei Mavrocordat, fotografii și o valiză cu strictul necesar, în cap mai mult amintirile unei vieți de 42 de ani, educația (cei șapte ani de-acasă, puținul care a mai fost de la școală, resturi îngurgitate de prin cărți), pățanii multe (și ele mai mult negative), o înfățișare plăcută – nici frumoasă cum era Mama, dar nici urâtă (cam mică, dar făcusem față până atunci bine așa cum eram, în primul rând sănătoasă, plină de forță, cu un curaj de care se mira lumea) –, cultura, principiile, valorile, memoria și experiențele, în general proaste. Nu, blazoanele nu le-am putut lua cu mine (afirmația de mai sus a fost o figură de stil!), pentru că nu aveam voie să luăm nicio hârtie, nicio fotografie, ce să mai vorbim de document, dar am trimis prin poștă, oficial, în plicuri mici, încetul cu încetul, tot felul de amintiri scrise soțului meu, care părăsise țara cu doi ani înaintea noastră. Așa am putut să expediez și bruma de hârtii și fotografii de familie care rezistaseră războiului, bombardamentului, refugierilor, lipsei unui acoperiș stabil, și mai ales durabil, și pe care le târâsem cu mine de-a lungul anilor de colo, colo, în diferite genți sport pe care mi le trânteam pe un umăr și plecam cu ele dintr-o așezare provizorie într-alta. Așa se face că astăzi, când scriu, mă pot baza pe câte ceva. Mi-am făcut de-a lungul timpului și note pe carnete și carnețele, pe colțuri de hârtie, pe unde nimeream și în inimă și în creier, repetându-mi-le din când în când, ca să nu le uit și să le pot duce totuși cu mine și reda mai târziu. Sunt mai mult de 40 de ani de când suntem departe de țară. Văd acum că m-a ajutat și memoria din care izbucnesc imaginile, dând peste mine oricând, oriunde, așa deodată și, „înghiontindu-mă”, mă îndeamnă să scriu și să nu le iau cu mine pe lumea cealaltă, ci să le las cititorilor pentru mai târziu. M-am înfiorat când am realizat ce mulți sunt străbunii boieri rămași în urma mea și care cu toții ar mai avea ceva de spus... Pentru că nu știam dacă voi reuși prin scrisul meu, cât de cât, să-i mulțumesc în ce privește efectul pe care ceea ce voi scrie îl va avea asupra urmașilor noștri. Azi sunt încă (mirare!) aici pentru voi, cititorii mei, și scriu nu numai pentru descendenții mei, ci pentru toți cunoscuții și necunoscuții, pentru toți care au trăit în România, trăiesc acolo sau sunt numai interesați de România epocii 1930-1972, așa cum am cunoscut-o eu. Sufletul meu a fost oglinda acelei epoci în România, reflectând mai apoi între străinii între care mă aflu, numai umbrele și luminile vieții mele dinainte de a ajunge printre ei, pe care le-am considerat a fi pe înțelesul acestei lumi noi. Cei din generația mea și cei care ne-au urmat imediat am fost sortiți să trăim în timpuri tulburi, de răsturnare și tranzit, timpuri urâte, dar am supraviețuit, iar eu mai sper, cu ajutorul lui Dumnezeu și drept mulțumire că am ajuns ziua de azi, să reușesc să afirm și în scris ceea ce am în suflet și în minte.” (Despina Skeletti-Budișteanu)

Cultura înaltă nu și-a pierdut cu totul însemnătatea: faptul brut de a fi în lume nu constituie în mod obligatoriu, în ciuda afirmațiilor filozofilor existenței, orizontul ultim al gândirii. Posibilitatea formării omului prin cultură (Bildung) nu a fost încă, în ciuda aparențelor, lichidată. Menirea omului nu este de a se dărui prezentului și lumii înconjurătoare, ci de a privi dincolo de acestea, de a se cunoaște pe sine ca Individ pornind de la ideea „eterogenității” sale. Cunoașterea de sine – sau a Sinelui – este, așa cum vom vedea, scopul ultim al filozofiei. Această cunoaștere este întemeiată în ființa omului, în ființa sa istorică. Putem vorbi așadar despre dimensiunea ontologică a memoriei, jocul rememorării și al uitării constituind, așa cum a arătat Nietzche, baza culturii înalte. Dacă omul este creator de cultură, acest mod de a fi este cel al vieții înseși în procesul ei de autotransformare. Numim mișcarea sufletului dincolo de sfera imediatului spre viața din adâncuri – metafizică.

”Ați auzit de inteligența personală? Ea este acea inteligență care vă ajută să fiți un bun psiholog. Sau un „psiholog nativ”, cum s-ar zice. Ne folosim de această abilitate pentru a ghici informații privind alte persoane în funcție de acțiunile lor, dar și de aspectul lor fizic și vestimentar sau de diverse bunuri ale acestora. Iar aceste informații sunt utilizate apoi în a ne forma o impresie despre acea persoană și a o încadra într-o categorie de oameni cunoscuți. Din aceste informații putem deduce cum să ne purtăm în viitor sau putem ghici cauzele posibile din spatele comportamentului oamenilor. Dacă sunteți acest gen de om vă va plăcea această carte. Chiar o veți găsi fascinantă.” (Dragos Cîrneci)

"Pacostea civilizației occidentale și-ar putea trage originea și dintr-o nefericită evoluție a modelului său  filosofic modern. Respectiv din prestigiul teologic acordat subiectului (Ego sub diversele lui ipostaze), precum și din eticizarea superficială a filosofiei practice. Înțeleg prin asta abandonarea idealului antic al înțelepciunii – practicat peste 1000 de ani, de la Solon la Plotin – și al celui medieval al sfințeniei, în câștigul mult prea superficialului arbitru moral între bine și rău. Conștiința morală n-are nicio consistență și nici efectele scontate de vreme ce râvna spre înțelepciune, iluminare și sfințenie au dispărut. Alegerea etică, pusă în mâinile unor ignoranți, capricioși, superficiali sau frivoli nu poate da rezultate mulțumitoare nici în plan personal și nici social”. Cum face autorul să depășească dezabuzarea, suprasaturația, oboseala care nu-l ocolesc niciodată pe cititorul „de veghe în lanul de cărți”? Tocmai prin „vizarea” acestei pierdute „înțelepciuni”, de dincolo sau dincoace de răceala (simplismul?) cogito-ului rațional. El caută în texte ceva fundamental antropologic, adică dimensiuni ale umanului, câștigate prin exprimare. De aici prospețimea, curiozitatea nedisimulată cu care își transcrie experiențele de lectură. Căci nu de judecăți de valoare e vorba în primul rând (deși ele nu lipsesc, și nu sunt deloc complezente, indiferent de „numele” celui analizat), ci de judecăți de existență, de observarea chipurilor infinite ale „meseriei de a trăi”, pentru a reproduce titlul unui autor iubit de Vianu Mureșan, Cesare Pavese. (Christian Crăciun)."

Reconstituire fictionala cu incursiuni in intimitatea ”cosmopolita” a familiilor nobiliare si in dedesubturile marilor combinatii politice din ”Evropa” vremii, pictura de medii si moravuri... dar si meditatie asupra istoriei. (...) Desfasurata tacticos, pe multiple paliere, naratiunea are si relief, nu doar carnasie epica. (Paul Cernat)

     Fragment din volum:

30 de interviuri din Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet cu țărani din Răstoaca, Suraia și Vadu Roșca, participanți la revoltele împotriva colectivizării din noiembrie 1957-ianuarie 1958. Interviurile au fost realizate de Daniel Popa în naul 1996, la 40 de ani de la revoltele din Vrancea.

Retipărirea studiului lui Corneliu Coposu „Armistițiul din 1944 și implicațiile lui”, precum și a celorlalte mărturii ale contemporanilor participanți la evenimente, este o depoziție de onoare în favoarea adevărului științific care nu trebuie uitat sau deformat. Contribuții de Ivor Porter, Ioan Hudiță, Augustin Vișa, Reuben H. Markham Editare, note și comentarii de Paul Lăzărescu.

Cele douăsprezece convorbiri care compun această carte se înscriau în efortul de a-l scoate pe Brâncuşi din clişeele legen-dare şi propagandistice, de a-l întoarce în rândul oamenilor reali şi fireşti. Portretul realizat este, sper, unul credibil şi lipsit de prejudecăţi, îmbrăcat în roua inocenţei, dar purtând în acelaşi timp „o aureolă nevă-zută”, cum spune unul dintre conlocutori. Luăm cunoștință de un om conştient de valoarea sa dar fără să fie îngâmfat, plin de umor dar şi de susceptibilitate, fermecător dar şi puţin sucit, cu o personalitate puter-nică dar păstrând luminişuri şi chiar naivi-tăţi, care ne amintesc de butada sa „Când încetăm să mai fim copii, suntem deja morţi.” Geniul redevine o persoană vie ca oricare alta, dar care ne convinge tocmai prin naturaleţea sa de genialitatea operelor.
(…) Odată cu Brâncuşi, sunt celebrați și aceşti prieteni ai lui, cărora le este dedicată noua ediţie a cărţii, pe care azi o văd eu în-sumi cu alţi ochi decât atunci. Romulus Rusan, octombrie 2016

Prigonitori şi călăi, vă ascultăm fără să vă urâm cum ne acoperiţi cu invective şi insulte după ce ne-aţi trecut prin flăcările iadului. Vă ascultăm minciunile, calomniile, dispreţul, dezonoarea „emanate” de răutatea voastră, fără să osteniţi. Vă iertăm şi uneori, în clipe de graţie, ne rugăm pentru voi. Eu nu vă pot contempla ca pe oricare dintre fraţii mei deoarece voi înjosiţi în mine condiţia de om şi-mi ofensaţi iubirea. Mi-e milă de voi pentru că nu vă gândiţi că este un timp pentru orice. Este un timp pentru viaţă şi este un timp pentru moarte. Este un timp pentru faptă şi este un timp pentru răsplată. Mi-a trebuit mult timp să vă pot ierta. M-am rugat şi am postit ca să nu vă urăsc. Vă iert din toată inima pentru ce ne-aţi făcut şi mă rog să nu vă ardă adevărurile ce le-aţi ascuns şi nu le-aţi recunoscut şi lacrimile ce nu le-aţi plâns, dar trebuia să le plângeţi. 

Cartea conţine 33 de mărturii legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului în temniţe, lagăre, în deportare, domiciliu obligatoriu, dar şi după eliberare. Alcătuită şi îngrijită de Cezarina Condurache, cartea este prefaţată de Pr. Prof. Constantin Necula.

Bogdan Munteanu a trăit vreme îndelungată în vecinătatea mărturisitorilor români, trecuți prin cercurile infernului carlist, antonescian sau comunist. A meditat asiduu, cu acribie, asupra textelor care ne-au rămas de la ei, spre folosul nostru spiritual. Adevărul vieții lor i-a luminat, îi luminează și îi încălzește viața. De aceea, ne putem lăsa cu nădejde călăuziți de el. Noi nu trebuie decât să ne învingem inerția lăuntrică și să pășim treaptă cu treaptă, pagină cu pagină pe drumul ce ni se arată... (Ciprian Voicilă, fragment din prefaţa cărţii, Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfinţilor Închisorilor”, Editura Evdokimos, 2016)