Cărţi

Popas în amintiri. România 1910-1974

Scrise cu vervă și cu un real talent, memoriile lui Petru Vignali, redactate în România în anii '60-'70, sunt literatură de sertar, în adevărata accepție a cuvântului.
Petru Vignali a fost unul dintre fiii lui Iginio Vignali, arhitect venit în România la începutul secolului XX și căsătorit cu o fată din familia Tuduri, boieri moldoveni înrudiți cu familiile Gane și Negruzzi. Numele arhitectului Iginio Vignali nu este necunoscut celor care iubesc Bucureștii. Antrepriza de construcții pe care Vignali a fondat-o împreună cu conaționalul său Enrico Gambara a ridicat multe clădiri în capitala României.
Urmașii arhitectului s-au risipit prin lume. Amintirile au rămas. Petru, dăruit cu harul scrisului, a lăsat posterității mărturia unui bucureștean de stirpe italiană, care a iubit patria tatălui său – unde și-a făcut o parte din studii, trăind un scurt timp alături de familia italiană – dar și mai mult a iubit țara în care s-a născut, România. Aici și-a petrecut copilăria și tinerețea, printre prieteni considerați a fi cele mai strălucite minți din vremea sa, pentru România a luptat ca aviator în război, aici a rămas, îndurând pierderi, umilințe și lipsuri.
O carte care ne lasă impresia unei picturi pline de viață, înfățișând o Românie altfel decât ne-o închipuiam,cu bunele și relele ei.

"… clasa întâia am făcut-o la o școală de fete. Dimineața, împreună cu mama, luam din Piața Victoriei tramvaiul cu cai care, prin Banu Manta și Gara de Nord, ne ducea până în fața școlii. Cred că în primul an nu am strălucit, fetele erau mai istețe decât mine, apoi erau și mai mari, fiindcă pe atunci școlarizarea începea la șapte ani iar eu aveam șase; fusesem primit cu dispensă de vârstă pe motivul că eram băiat deștept, că mama era institutoare și că Ela Negruzzi, vară cu mama, se avea bine cu ministrul învățământului. De altfel Ela Negruzzi, care arăta ca un jandarm călare, se avea bine cu mai toți miniștrii, când aceștia erau conservatori, fiindcă miniștrii din acele vremuri erau boieri, iar boierii moldoveni erau toți mai mult sau mai puțin rude între ei, de unde a rămas și vorba „cousins de Iassy”. Petru Vignali

"Domnul Goga a vrut să cunoască această generație scriitoare, gânditoare și mistică. Și în acest scop a dat o masă la restaurantul Enescu, în separeu. Am avut astfel plăcerea să am sub ochi, simetric așezat pe două rânduri, aproape tot ceea ce-i mai reprezentativ în noua generație (bucureșteană), adică pe toți cei despre care se presupune că sunt meniți să devină cineva și, într-un viitor nu prea îndepărtat, să se suduie reciproc de pe băncile parlamentare sau din vârful peniței. Dl. Goga a prezidat masa între două antiteze spirituale: între Sandu Tudor și Stelian Mateescu, adică între duh și creier. Figurau mai departe: Mircea Manolescu, președintele studenților în drept; C. Enescu, viitor mare economist; Cotaru, monografist, monografist, și încă o dată monografist; Mircea Vulcănescu, despre care se spune că e un mistic și o sclipitoare inteligență; Mișu Polihroniade, minte subțire care vrea să ajungă... S-au discutat câte în lună și în soare și s-au pus în evidență numai doi tineri: Mircea Vulcănescu și Octavian Goga". Petru Vignali

"La Pavia erau foarte respectate tradițiile universitare. Una din acestea era giorno della matricola, cum s-ar zice ziua înmatriculării, care cădea prin noiembrie, după sfârșitul examenelor. În acea zi cursurile erau suspendate, studenții erau stăpânii universității și ai orașului, făceau ce voiau, beau, cântau și petreceau și aveau dreptul să-i tutuiască pe profesori. Ei căpătau o diplomă – care se cumpăra la librărie – care, într-o latinească hazlie zisă macaronica, atesta că studentul cutărică a fost promovat de la starea de puzzolente fagiolo (fasole puturoasă) la gradul dematricola și ca atare beneficiază de prerogativele studențești, ceea ce însemnează că este autorizat să bea, să facă l'amore și, eventual, să învețe". Petru Vignali

Moș Roș urmează să vină, ca în fiecare an, și elefănţeii îl așteaptă foarte nerăbdători! Toate cadourile sunt pregătite, dar anul acesta Elmer a pregătit o surpriză specială pentru micii elefanţi … Cu condiţia să nu scoată o vorbă și să stea ascunși…

Când Elmer îi aude pe elefanţi plângându-se că afară este prea frig, îi ia cu el la o plimbare într-un loc și mai friguros, doar ca să le arate cât de bine se pot distra iarna!

Cum pot fi mai bine înțelese finalitățile pedagogice ale jocului? Și cum pot educatorii să-și dezvolte aptitudinile necesare pentru a utiliza jocul în moduri cât mai eficiente în procesul de instruire? Cartea de față demonstrează în ce fel angrenarea educatorilor (dar și a părinților) în experiențe ludice creative și nedirijate conduce la o reevaluare a semnificației jocului pentru educația timpurie. Prin descrierea unor experiențe de formare didactică în jocul "autoactiv", dar și prin stabilirea câtorva principii pedagogice specifice, autorii americani demonstrează că jocul practic și nestructurat, bazat adesea pe materiale reciclate, reprezintă nu doar un prilej de recreere, ci mai ales o ocazie de dezvoltare psiho-educațională, de autocunoaștere și de sporire a încrederii în sine a copiilor din grădinițe și școli primare. 

„Plăcerea de a învăța, atât de evidentă la copiii mici, chiar și atunci când învață lucruri sofisticate sau dificile, se diluează treptat și apoi dispare, iar unul dintre motive este îndepărtarea acestui proces de joc și transformarea lui într-o activitate mai degrabă asemănătoare cu munca dificilă. Jocul reprezintă o dimensiune fundamentală a naturii umane, iar cartea pe care v-o propunem va fi un sprijin solid pentru cei implicați în educația și dezvoltarea copiilor mici (profesori, părinți, formatori etc.), pentru a redescoperi jocul pentru ei și pentru cei pe care îi însoțesc în diverse experiențe de învățare." – Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti 

Marcia L. Nell este conferențiar la Universitatea Millersville din Pennsylvania, 
Walter F. Drews este cofondator al Institutului pentru Educație Autoactivă (ISAE) din Melbourne, Florida, iar Deborah E. Bush este scriitoare profesionistă.

„Viaţa lui Ștefan Todirașcu ilustrează versantul discret al ortodoxiei, al cuminţeniei, smereniei și inteligenţei spirituale negălăgioase. Este una dintre personalităţile Rugului Aprins care a adus mulţi tineri spre rugăciunea neîncetată sau, măcar, spre Biserică. Printre cei care sau format în tinereţe lângă profesorul Șt. Todirașcu trebuie amintiţi academicianul Virgil Cândea și doctorul Mihai Constantineanu.” (Marius Vasileanu)

O năzuință (utopie poetică) a verbului meu este de a-(și) reaminti/de a redobândi idiomul protopărinților noștri, cel pierdut deodată cu edenul („Va fi fiind regăsit graiul în care Dumnezeu și Adam își vorbeau, și nici o noimă a sa nu ne va fi răsărind cu lucoare străină.”) Rostirea poematică mai reprezintă pentru mine modalitatea ideală (și unică) de a apropia, de a le ține într-o strânsă îmbrățișare lucrurile cele mai (aparent) depărtate. Exprimând o astfel de năzuință, viziunea poetică se convertește în viziune eshatologică, precum în versul/verset: „Contemplația mea unește golul lăsat de întâiul înger căzut, cu hăul iscat în urma astrului ce se cheamă Absint, a stelei numite Pelin”. E o acoladă ce încearcă să cuprindă, laolaltă, fascinația originarului și fascinația apocalipticului. (Dan Damaschin)

O poeta și un romancier care nu se cunosc decât din scris se îmbarcă pe o corabie imaginară si pleacă în calătorie pe marea gândurilor. Navigând din întrebare în întrebare, cei doi încearcă să ajungă la înțelesurile majore ale așteptării ca temă a vieții, artei și credinței. Cititorii care îi vor însoți în această expediție vor descoperi odată cu ei și farmecul straniu al imprevizibilului.

***

In interior gasiti 80 de abtibilduri si 80 de imagini de colorat! Distrati-va colorand! Coloreaza desenul si traseaza conturul! Lipim, coloram, ne distram!

Două continente, opt țări, paisprezece zboruri, peste 1000 de km parcurși pe jos, 30.000 de km - din vestul Europei până în estul Asiei și înapoi. Cu barca, avionul, trenul, bicicleta, rișca, motocicleta sau pe jos. Mâncare delicioasă, teamă, entuziasm, durere, peisaje minunate, peripeții, mizerie, vise, nopți fără odihnă, petreceri, dans, joacă. După temperatură, am trait trei veri și două toamne în trei luni ale aceluiași an: o vara pe El Camino în august, toamna în Siberia în septembrie, apoi iar vară în India în octombrie, toamnă românească după, la  final de octombrie si înca o vara la început de noiembrie, în Spania, pe  finalul călătoriei. Zeci de prieteni noi, mii de emoții și experiențe minunate, totul în 88 de zile de călătorie.

Cartea de faţă, Henna: pictură corporală, vopsirea părului, utilizări terapeutice - prezintă o alternativă sănătoasă la vopseaua de păr chimică, adresându-se persoanelor care-şi doresc un păr sănătos, puternic, colorat în minunate nuanţe de brun roşcat, arămiu sau castaniu. Efectele terapeutice ale prafului de henna contribuie la sănătatea scalpului şi a firului de păr. De mii de ani oamenii îşi pictau trupul cu diverse desene. Acest tip de design permanent, numit tatuaj, uneori foarte simplu, alteori foarte complicat era executat în diverse scopuri – de la simbol al credinţei la mijloace de transmitere a unor mesaje, până la modalităţi de împodobire a diverselor părţi ale corpului, în scopuri pur estetice. Cartea de faţă vă introduce în arta pictării corporale cu henna, procedeu care înlocuieşte tatuajul permanent, cu unul mai puţin durabil, la fel de spectaculos, însă, nedureros.Încercaţi să realizaţi câteva din minunatele modele prezentate care, cu siguranţă, vor atrage atenţia celor din jur, prin fineţea şi armonia designului.

Esarfele si fularele crosetate cu forme si modele deosebite dau o nota originala imbracamintei noastre. Toamna si iarna, ele reprezinta piese de imbracaminte necesare, dar, pot fi foarte utile si in diminetile racoroase de primavara si vara. Iar, la ocazii speciale, modelele dantelate pot fi accesoriile de invidiat ale rochiilor de gala. Cartea cuprinde explicatia principalelor ochiuri si picioruse crosetate, 15 modele de accesorii insotite de diagramele aferente.

Pentru confecţionarea figurinelor din acest volum se vor refolosi capacele PET-urilor care, altfel, ar ajunge la gunoi. Ce ar fi să nu le mai aruncaţi, ci să le transformaţi în figurine nostime? Faceţi o încercare! Să creezi animăluţe drăgălaşe sau omuleţi din capace e atât de distractiv, încât este aproape imposibil să te opreşti la unul singur. Depinde doar de imaginaţia şi îndemânarea voastră, care din nenumăratele figurine mărunte vă vor popula căminul!

Turta dulce ar putea fi definită ca fiind punctul de întâlnire, cu totul special, al diferitelor gusturi, arome şi forme. Modelele din carte au fost selectate astfel încât să ilustreze câ tmai multe tehnici şi moduri de ornamentare clasice care, dezvoltate şi completate, au creat altele noi, moderne demonstrând multitudinea variantelor de realizare, oferite de acest desert deosebit.Apucaţi-vă de lucru cu puţin curaj şi, pe baza descrierilor detaliate din carte, coaceţi câ tmai multă turtă dulce spre bucuria voastră şi a celor dragi! Sperăm ca anumite modele să vă inspire şi să vă stimuleze în crearea unora noi, potrivite a fi realizate nu doar în preajma Crăciunului, ci ori de câte ori vreţi să oferiţi cuiva un cadou inedit, dulce şi aromat!

In interior gasiti 80 de abtibilduri si 80 de imagini de colorat. Distrati-va colorand! Coloreaza desenul si traseaza conturul! Lipim, coloram, ne distram!

George Floarea scrie o poezie învăluită într-o atmosferă densă, neliniștitoare, uzând de chirurgii actuale, dar mărturisind și o pulsație mazilesciană care îl face să aibă un ton mai grav decât al multora dintre tinerii poeți de azi. Respirația sa lirică este inteligentă, lipsită de precipitări, poate și datorită debutului oarecum întârziat. „Prin labirintul dintre blocuri/ trec nepăsător cu siguranța/ celui care deține harta”, spune el într-un poem. Exact așa stau lucrurile cu George Floarea: deține harta. Apare în poezia română deja format, cu siguranța celui care știe ce are de făcut și încotro se îndreaptă.

"Combinația de mizerabilism și minimalism nu-i o exclusivitate a lui Ionel Ciupureanu. Sunt mulți alți poeți care o practică. Ceea ce-l face însă unic pe el e delicatețea, iar delicatețea sa este imposibil de imitat. Ea e arma cu care Ionel Ciupureanu răzbună o lume etern marginală. Delicate sunt furia, agresivitatea, vulgaritatea, corpurile degradate, delicate sunt toate cuvintele „urâte” la acest poet. Viguros, dar delicat e și pumnul pe care i-l arată morții în această nouă carte. Un volum în care totul curge: sângele, oasele, vântul. O lichefiere binevenită, ca o uitare, ca și cum totul ar putea fi înlocuit cu totul, unul cu altul, ca și cum nu mai e nevoie să te agăți de nimic, un antrenament intens pentru pierderea de sine finală." Svetlana Cârstean

" În poezia lui Ionel Ciupureanu nu se întâmplă nimic. În schimb, se captează voci în afara celei proprii, voci din diferite segmente de spațiu și timp, imprimate în subconștient. Fiecare poem e un microscenariu al incongruenței acestora într-un efect de aglutinare, de du-te vino, din care a dispărut orice urmă de disonanță. Poetul experimentează tentația nihilului prin neputința regăsirii unui spațiu al propriei intimități, prin dezicerea de orice referent autobiografic, prin dejucarea emoției și prin activarea mecanismelor reductive ale ironiei și autoironiei. Uimitor e familiarul nonsensului, al dialogului care alunecă în gol și-și întreține propriul abis. " Teodora Coman

"Spune Ciupureanu undeva: „în apa asta cleioasă / venea cel care murisem”. Cleioasă e, într-adevăr, toată lumea lui — în care oasele curg, ba chiar „cu gesturi lichide”, aerul se coagulează între oameni, venele sunt lipicioase, mucozitățile nasc ș.a.m.d. Ba mai mult, vâscozitatea asta nu proliferează doar la nivelul imaginarului, ci ajunge până la nivelul sintactic — nici un alt poet nu-ți dă, precum Ciupureanu, impresia că limba e o pastă vâscoasă aglutinând, cu un soi de disperare frenetică, vertijuri & dejecții. Nu degeaba notează altundeva poetul: „veghe comă și vertij ceva îmi scapă / frenezie și aglutinare”. Încleiala asta dejectă și hipnotică am mai găsit-o la Beckett, la Francis Bacon, la Ghenie – în lumile marilor torturați sarcastici, așadar. Din speța și de clasa lor este Ciupureanu. " Radu Vancu

„Cartea nepotrivirilor s-ar putea numi Lolita32, pentru că dintr-un dezacord de durată cu exteriorul & din mici stratageme de anduranţă prinde suflu poezia Liviei Ștefan. Aici, brutalităţile, îngemănate, desigur, cu fragilităţile sunt indicii strident marcate pentru cea mai subtilă dintre violenţe: nimicul și teritoriile lui cotidiene. Din ele, Livia Ștefan strânge poezie concentrată și aspră, persistentă ca zgomotul alb dintr-o intersecţie, la ore de vârf. Și face asta pentru a ajunge la momentele rare, în care se face brusc liniște. Acolo ar trebui să ne ducă pe toţi un poem. Livia Ștefan cunoaște locurile.” Alina Purcaru

„Lolita32 este o carte cu multă acțiune, ciudat pentru o carte de poezie, dar firesc, dacă te gândești că e scrisă de Livia Ștefan — fata cu revolverul, cu aparatul foto și cu Salvați Roșia Montană tatuat deasupra inimii. Versurile sunt ca niște rafale de Kalașnikov, cu un ritm alert, însă armonios. Trebuie doar să deschideți cartea. Și o veți citi până la capăt, de parcă ați fugi.” Alexandru Vakulovski

Poti sa fii in doar cateva minute intr-o lume magica si fermecata cu "Povesti de 5 minute pentru fete." Fii alaturi de eroii pe care-i indragesti cel mai mult, ce trec prin numeroase aventuri, carora li se adauga Rapunzel, Scufita rosie si Fetita cu chibrituri. Aceste 9 povesti ilustrate splendid sunt adaptari dupa surse originale, incluzand basme clasice de Hans Christian Andersen si Fratii Grimm.
Ele sunt numai bune de citit inainte de culcare, pentru cititorii micuti sau pentru cei ce vor sa evadeze pe un taram al fanteziei. Sigur, "Povesti de 5 minute pentru fete" va inflacara imaginatia intregii familii.

Poti sa fii in doar cateva minute intr-o lume magica si fermecata cu 'Povesti de 5 minute pentru baieti'. Fii alaturi de eroii pe care-i indragesti cel mai mult, ce trec prin numeroase aventuri, carora li se adauga Omul de turta dulce, Soldatelul de plumb si Cei trei purcelusi.

Aceste 9 povesti ilustrate splendid sunt adaptari dupa surse originale, incluzand basme clasice de Hans Christian Andersen si Fratii Grimm. Ele sunt numai bune de citit inainte de culcare, pentru cititorii micuti sau pentru cei ce vor sa evadeze pe un taram al fanteziei. Sigur, 'Povesti de 5 minute pentru baieti' va inflacara imaginatia intregii familii.

Fragment: " In dimineata urmatoare, el se duse sa-si inceapa lucrul la pantofi. Dar, spre uimirea sa, vazu pe masa o pereche de pantofi, gata finisati. Ce lucru ciudat! Bunul om nu stia ce sa spuna nici ce sa creada. Se uita la felul in care erau lucrati pantofii. Totul era perfect, nici o cusatura aiurea. Nu trecu mult si un client intra si ceru sa vada pantofii. I se potrivira asa de bine incat plati mult mai mult pentru ei decat ar fi meritat. Cizmarul cel sarac putea acum sa mai cumpere ceva piele si sa faca doua perechi de pantofi. Chiar in acea seara, croi pielea si o lasa pregatita pentru a o lucra in dimineata urmatoare.  "

Radu Nițescu s-a născut în 1992, în București.
A urmat trei ani cursurile Facultatății de Litere a Universității din București.
A colaborat cu diverse reviste („Poesis internațional”, „Zona nouă” etc.) în care a publicat poeme proprii sau traduceri de poezie contemporană.
A debutat cu gringo (2012).

„Un «roman» domestic în versuri — iată o formulă foarte puțin frecventată în poezia noastră (deși nume precum Mircea Ivănescu, Iustin Panța ori Caius Dobrescu nu sunt de colo). Radu Andriescu reușește, în Când nu mai e aer, performanța de a scrie poezie acută cu o retorică aparent dintre cele mai antipoetice: urmărind, cu mijloace simili-behavioriste, aventurile banale, dar cu atât mai «eroice» ale unei familii imaginare, autorul creează efecte de insolitare memorabile, stârnind tensiuni emotive între micile gesturi, evenimente, întâmplări. În mod paradoxal, tocmai distanța strategică dintre «vocea» care generează discursul și protagonistele sale delicate (Ana, Mariana și mama lor) devine sursa unor pulsații de ingenuitate, de emoție, de empatie. Cu alura ei narativă și recuzita ei când frust-concretă, când lilială, suav-infantilizată, poezia lui Radu Andriescu este rodul nu doar al unei imaginații precise, ci și al unei enorme sensibilități, care topește anodinul în abstracțiuni inefabile. Scriind despre trei «personaje», poetul își inervează propria morbidețe și o transformă în privire estetizantă. Simptom al unei creative crize existențiale, Când nu mai e aer mi se pare unul dintre cele mai incitante și mai curajoase experimente din poezia ultimilor ani!” Bogdan Crețu

„Să presupunem că, pe lângă cele două stări ale particulei prezentate în teoria fizicii cuantice, ar putea exista încă una, intermediară. În poemele din Când nu mai e aer, aceste trei stări corespund următoarelor ipostaze ale particulei eu: eul implicat, care este capul familiei, eul condamnat să asiste neputincios la viața unei familii incomplete și eul capabil de experimente, cel care jonglează cu primele două posibilități. Din imposibilitatea de a fi în cea mai firească dintre ipostaze, prima, se naște poezia și cu toții știm că ea e o formă ideală de reflectare în oglinzi paralele.” Andrei Dósa

„Revizitarea (de... 175 de minute, într-un Ipotești mizilizat) a mitului eminescian, chiar în deschidere, anunță miza cărții. Biografism abundent, direct, dar mai ales indirect, prin voci și personaje (un soi de «biografii comune», însă deloc anoste, gen Monciu-Sudinski). Narativitate până la limita evacuării lirismului, reușind, cu toate acestea, nu doar să-l păstreze, ci să-l și amplifice in extremis. Câteva ancorări, pentru contrast, în generaționismul literar. Destul pentru Alexandru Potcoavă ca să surprindă spiritul vremurilor noastre postistorice și postculturale — și apoetice — și să stoarcă din cotidianitatea (Alltäglichkeit) maladivă ce ne amenință cu aglutinarea, cu entropia impersonalului și, finalmente, cu uitarea (de unde titlul precis, aproape tehnic: Într-o zi nu ne vom mai recunoaște) o ultimă nostalgie, în sensul vechi, ontologic și intens poetic, acela de durere la amintirea casei, căminului, intimității, identității rătăcite. Nostalgie insuportabilă în sine, «îndulcită» prin autoironie și dispoziție convivială, prin râsu’-plânsu’ și haz-de-necaz. Dar care trasează liniile de forță ale unei poezii mult mai puternice, prin tragismul ei subiacent, decât poate părea la o primă vedere.” O. Nimigean

„Nu mă interesează prea tare (fiindcă încerc să ocolesc prejudecățile acelora care trebuie să bage totul în sertărașele potrivite) dacă Alexandru Potcoavă scrie poezie narativă sau un soi de proze scurte versificate, cu tușe poetice calde și pregnante, câtă vreme îl simt în textul său atât de vioi, de curios și de acut în observație și limbaj. Potcoavă e în vervă și arată o mare poftă de a povesti, împrumutând voci, croind istorii infuzate de poezie care se dezvoltă firesc, fără artificii, fără sclipici, fără incoerențe stilistice, dar cu o jubilație pe care o-ntâlnești doar la autorii cu adevărat îndrăgostiți de scris. Într-o zi nu ne vom mai recunoaște e-o carte pe care o citești pe nerăsuflate, și vine la un deceniu și jumătate după volumul de poezie foarte promițător cu care debuta, la numai 21 de ani. Era și timpul.” Claudiu Komartin

„Dacă aș fi ajuns în Mexico DF cu câteva luni înainte, aș fi cunoscut-o cu siguranță pe Adriana Carrasco. Aș fi ascultat-o citind la Cenaclul Ojo de la UNAM (cu o voce bubuitoare care se auzea din curte), aș fi ascultat-o scandând în Plaza de la Constitución: ¡Des-mem-bra-dos!, strigătul de luptă scris cu roșu pe pancarte negre, aș fi văzut-o la expozițiile de fotografie din Coyoacán cu Maria Hirschpek, iubita ei. N-am apucat nici eu, n-a apucat nici ea, care a murit împușcată într-o noapte, cînd mergea să cumpere o sticlă cu lapte. Am apucat doar să-i citesc poemele cristaline din acest volum publicat după un sezon de 27 de ani în infern, care face arșice poezia bunelor intenții, a egoului gras, a stipendiilor naționale. Ca Rimbaud, ca Alejandra Pizarnik sau Clarice Lispector.” Simona Sora

„Prin poezia ei revoltată, Adriana Carrasco semnează Legiune, spulberă turma de porci și intră direct în realitatea zilelor noastre. E o poetă care nu poate să tacă și nu poate fi redusă la tăcere, chiar dacă a fost împușcată, o poetă care continuă să susțină cauza fiecăruia dintre noi, nemulțumiții acestei lumi.” Marin Mălaicu-Hondrari

Douazeci de poeme in proza scrise sub forma de epistole adresate Universului Mama, fiinta cea fara de inceput si cea fara de sfarsit. Scrisorile sunt scrise tarziu, dupa ce Mama a reinviat in viata ei exemplara, provocand in memoria poetului cele care nu intotdeauna se marturisesc in anumite momente, ci numai atunci cand Totdeauna ingaduie astfel de taine. Scrisorile lui Vasile George Dancu joaca rolul de Nastere, de Nunta, de Moarte, inviind Fiinta. E in aceasta carte ("Universul Mama", Casa de Editura Max Blecher, Bistrita, 2015) o matematica a filozofiei morale pe care o pot defini eterna. Desi epistolierul reclama nevroza pe care i-o producea matematica pe vremea cand era la Generala, cuvintele din randurile scrise mamei sunt asezate matematizat. In toate exista o ordine si oarecare legi, care nici astazi inca nu sunt lamurite chiar de catre savanti. Versurile din scrisori sunt foarte simple, niciun cuvant nu e asezat anapoda in texte.

Poemele sunt un fel de imn si-o rugaciune adresate Mamei. Vasile George Dancu reuseste deplin sa intre in aceasta "mare tema" a literaturii universale, Mama, sa o identifice si sa-i dea aura, cu o simplitate debordata. De mult nu am citit o carte care scoate lumina din intuneric fara faclii si fara zgomote. Mama este Universul. Ce reprezinta cu adevarat Universul care inconjoara lumea nici savantii nu cunosc. Tot ceea ce se afirma in lume despre Univers, deocamdata, inca, sunt pareri aflate in intreg la stadiul de prezumtii.

„Nicolae Coande e cel mai sever mistic (al poeziei, dar nu numai) dintre poeții de azi. Mîniile, imprecațiile, afuriseniile lui de aici se trag: din ultrajul idealurilor prea febrile și prea radicale. El e chiar misticul negativității [...] restul e literatură. Iar el literatură nu vrea să scrie.” Al. Cistelecan

„Coande scrie, esențializat, la marginea morții: nu împotriva ei, ci în complicitate cu ea, poezia sa fiind, după ce trecem de toate etichetele foarte inteligente care i s-au atașat, o thanatofilie atent controlată.” Ștefan Borbely

„Prin noul său volum, Nu m-au lăsat să conduc lumea, Nicolae Coande mai demonstrează o dată că viabilitatea unei formule poetice nu ține de mode, de migrații sezoniere, de tendințe. Că un poet adevărat continuă cu obstinație să-și urmărească obsesiile, să-și hrănească indispozițiile, și o face rămînînd tot timpul subtil și neașteptat, fals sentențios — dai la tot pasul în această poezie de admirabile scăpărări de luciditate și inteligență bine strunită —, sarcastic, negru-n cerul gurii și bavard, cînd, de fapt, atît de grav în fiecare secvență derulată în filmul său straniu, ce atinge uneori tragismul prin intermediul metonimiei și al deriziunii. Lucru pe care doar cîțiva dintre cei cu adevărat mari (nu neapărat poeți galonați sau faime ale istoriilor literare) l-au mai reușit atît de memorabil — de obsedant — în toată poezia românească recentă.” Claudiu Komartin

"Potolit melancolic, poznaș, abundent, cântând pe strunele unui erotism suav și friabil, Mihai Vieru este cel mai puțin înzestrat dintre 2000-iști pentru mizerabilism, pentru depresii, convulsii și izbucniri masochiste, de care s-a abuzat în poezia de început a generației noastre. La 40 de ani, prietenul meu este unul dintre cei mai plini de curozitate și mai vitali poeți contemporani pe care-i cunosc. Cu marile sale disponibilități imagistice și lexicale, cu hipersensibilitatea și inflamările senzuale, poezia din Ieri Park e deopotrivă emoționantă și entertaining, iar Mihai Vieru — un poet din stirpea artizanilor de limbaj, unul mereu impresionabil și senzitiv, pe care îl citesc cu gândul la câțiva maeștri incontestabili, ca Mazilescu și Ion Stratan.” Claudiu Komartin

Cum să conviețuiești cu Făt-Frumos

Primul pas: Încetează să crezi că l-ai întâlnit pe Făt-Frumos! Nu există. Dar poți trăi fericită cu bărbatul pe care îl săruți de noapte bună, fără să fii nevoită să îl tratezi ca pe o pisicuță de teamă să nu se transforme în broscoi. Debora Attanasio și Patrizia D'Agostino nu îți oferă reguli de viață sau sfaturi fără cusur, dar te învață două lucruri esențiale: la ce să te aștepți de la partenerul tău și cum să îi spui întotdeauna ceea ce îți dorești.

Autoarele cunosc și înțeleg ca nimeni altcineva „sucitele mașinațiuni mentale feminine” și își pun experiența, priceperea și umorul în slujba lor. Nu te aștepta să primești indicații despre cum să îndeplinești ireproșabil toate dorințele bărbatului, dar fii pregătită și să fii descurajată dacă te plângi la nesfârșit de pantalonii pătați, șosetele împrăștiate prin toate cotloanele sau urmele lăsate de paharul lui pe măsuța din lemn de mango. Dacă vrei să fii întotdeauna stăpână pe situație în relația ta, ai găsit cartea care te poate ajuta. 

Din cuprins:

-Capitolul dedicat relațiilor dintre femei și bărbați care reunește părerile sociologilor, psihologilor și ale sexologilor, referințe din filme și romane sau situații reale cu care s-au confruntat autoarele și prietenele lor

-Amplul capitol dedicat diverselor tipologii de bărbați și soluțiilor de conviețuire fericită cu aceștia. Printre ei: Bărbatul Ipohondru, Bărbatul Pacoste Sexuală și chiar... Bărbatul Invizibil.

-Capitolul-cheie cu cele 10 reguli pentru a trăi fericită

Fără îndoială, etapa adolescenței este una dintre cele mai solicitante și dificile dintre cele pe care le parcurgem de-a lungul vieții. Când devii ținta ironiilor sau a răutăților la școală, când nu te afli pe lista invitaților la cea mai cool petrecere, când te simți umilită în mediul online, este atât de ușor să ai sentimentul că toți ceilalți se bucură de susținerea unui grup de prieteni, pe când tu trebuie să înfrunți singură toate greutățile. Reține însă că bârfa și zvonurile rănesc pe toată lumea și, adesea, până și cele mai admirate fete se simt singure. 

De cele mai multe ori, pentru a te simți încrezătoare nu e suficient să ai rujul cel mai strălucitor și pantofii la modă. Ai nevoie în primul rând de o atitudine calmă și de curajul de a fi tu însăți în fața tuturor provocărilor sociale. Ghidul de față este pregătit să îți ofere sfaturile și strategiile esențiale de apărare care te vor ajuta să scapi de răutăți și bârfe. Iată ce vei învăța parcurgând cele patru părți ale cărții, capitol cu capitol:

-Cum să reacționezi dacă cineva te jignește

-Cum să faci faţă bârfelor şi şicanărilor din mediul online

-Cum să fii categorică atunci când este cazul

-Cum să depășești sentimentele rănite și furia

-Cum să te bucuri de respect și încredere

-Cum să găsești prietene adevărate

Cartea cuprinde o multitudine de exemple și surprinde situații reale, oferă variante de acțiune și descrie implicațiile lor, demontează mituri și furnizează soluții la tot pasul. Spațiile libere îți permit să notezi și să analizezi problemele cu care te confrunți. Fii pregătită ca la finalul lecturii să te bucuri de un puternic sentiment de mulțumire de sine! 

Dimitrie Berea (1908-1975) are peste 470 de picturi, a expus alături de Picasso și Matisse, a fost pictorul preferat al vedetelor de la Hollywood, al marilor case regale din Europa, al scriitorilor și politicienilor vremii sale (Nancy Reagan, Jacqueline Onassis Kennedy, etc). În statul american Kentucky există un muzeu care îi poartă numele și unde sunt expuse cele mai multe dintre operele sale. In Romania, Berea este inca un artist prea putin cunoscut.

Remarcat de Nicolae Tonitza inca de pe holurile facultatii de Arhitectura din Bucuresti, Dimitrie Berea castiga numeroase premii pentru pictura in tara si strainatate, iar la Paris devine elevul preferat al lui Pierre Bonnard, moment in care talentul sau capata valente pur post impresioniste si se cizeleaza intr-un mediu lipsit de influentele nefaste ale comunismului. Este invitat de Guvernul Marii Britanii sa picteze si sa expuna cu prilejul Incoronarii Reginei Elisabeta II, iar din anii '60 paseste in Statele Unite ale Americii pentru a o cuceri definitiv cu talentul sau artistic.

Albumul "Dimitrie Berea" scris de pictorul si colectionarul Mihai Sandulescu, se doreste a fi o invitatie spre a cunoaste si admira, la adevarata sa valoare, viata si opera marelui artist Dimitrie Berea.