Promotii

National Book Critics Circle Award in Fiction în 2017

„O capodoperă a vieții cotidiene” (Newsday)

Romanul Îmbunătățire a fost elogiat – și pe bună dreptate – pentru căldura umană a poveștilor care îl construiesc, pentru umorul subtil și construcția rafinată.În jurul poveștii de iubire a Reynei, o tînără newyorkeză săracă, care își crește singură băiatul dintr-o relație mai veche, răsar și se ramifică alte istorii de viață, cu personaje dintre cele mai diverse: o mătușă pasionată de lecturi care și-a trăit o parte din viață în Turcia, fiind căsătorită acolo cu un vînzător de covoare, o gașcă de traficanți naivi de țigări din New York, o cosmeticiană de culoare, ambițioasă și dură, un trio de tineri nemți care încearcă să facă trafic cu antichități scoase ilegal din Turcia. Legăturile dintre ele, peste spațiu și timp, cu volute și întreruperi, cu povești de dragoste întortocheate, vinovății resimțite acut și datorii plătite, țes un model la fel de complex ca valoroasele covoare turcești ale mătușii eroinei.

„Iată un roman de o bogăţie şi o profunzime ce oferă o plăcere imensă la lectură. Silber ştie – şi ne arată şi nouă – cît de aproape de abis ne ducem vieţile, dar, în egală măsură, ştie ce înseamnă bucuria vieţii, în special bucuria născută din legăturile cu cei apropiaţi... Cu un talent desăvîrşit, romanciera dezvăluie surprinzătoare conexiuni între personajele din New Yorkul contemporan şi cele din Turcia anilor 1970.” (The New York Times Book Review)

„O cronică provocatoare a lumii contemporane.” (BBC Culture)

„Un roman superb scris, amuzant şi extrem de uman...” (The Seattle Times)

„Viața pe Facebook. Dau like, deci exist nu e un manual de utilizare a rețelelor de socializare, ci un posibil catalog de relații «exemplare» cu Facebook-ul în «corpor(e)alitatea» sa. Cartea propune o încercare de ieșire din mediu (din apă – la mal), într-un moment simbolic cînd, pe axa istoriei noilor tehnologii, încă dialoghează mai multe generații, ultimii moștenitori ai Galaxiei Guttenberg și primii digital natives. Autorii textelor analizează fenomenul rețelelor sociale potrivit sensibilității și expertizei proprii, cu deplină libertate în alegerea unghiului de abordare.” (Cristina Hermeziu)

Al Doilea Război Mondial nu a fost un eveniment ca oricare altul – el a schimbat o lume. Lumea care a luat naştere în 1945 a fost una cu totul diferită de cea care începuse războiul. Pe de o parte, fizic rămăsese cu nenumărate cicatrici şi era traumatizată psihologic: multe oraşe fuseseră distruse, sate pustiite şi, în cea mai mare parte a Europei şi a estului Asiei, comunităţi întregi au fost nimicite sau dislocate. Pe de altă parte, în 1945 lumea era probabil mai unită decît fusese vreodată. În focul războiului, s-au făurit prietenii şi, pentru o vreme, a existat cu adevărat speranţa că acestea vor putea dăinui şi în timp de pace. 
Cartea lui Keith Lowe îşi propune să inventarieze diversele moduri în care al Doilea Război Mondial şi consecinţele lui materiale şi psihologice ne-au transformat vieţile. Au apărut eroi, monştri şi martiri şi, odată cu ei, s-a creat o întreagă mitologie a războiului. Oamenii şi-au imaginat utopii pentru a edifica o lume mai bună, inclusiv una guvernată la nivel mondial. S-au prăbuşit imperii şi în locul lor au luat naştere două superputeri aflate într-o acerbă cursă a înarmării nucleare. S-au format blocuri pe baze ideologice şi geopolitice, antrenate vreme de decenii într-un costisitor Război Rece. S-au amplificat mişcările naţionale şi naţionalismul a luat amploare, dar, în paralel, statele şi naţiunile au început să se scindeze, la fel comunităţi şi chiar familii, provocînd astfel traume şi sentimente de pierdere care mai macină încă multe dintre societăţile de azi.
Toate aceste aspecte, dar şi multe altele sunt tratate de Keith Lowe pornind de la poveştile de viaţă ale unor personaje reale ale căror destine au fost într-un fel sau altul profund afectate de război şi de urmările lui. Şi toate evenimentele, susţine autorul, stau sub semnul a două forţe – frica şi libertatea –, cele mai importante imbolduri care au dus la crearea lumii noastre postbelice.

„Pe vremea cînd era medic în Dolhasca, contemplînd forma palpabilă a luminii şi cartografiind raiul, Emil Brumaru îşi pansa singurătatea şi mai ales îşi vindeca pauzele de scris, cînd poezia nu se mai aşeza de la sine pe hîrtie, compunînd splendide epistole. În ultimii trei ani de viaţă, după Amintiri din rai (2016), a scris enorm, sute şi sute de poeme. E ultima etapă, distinctă, din opera sa. Poezia aceasta de crepuscul nu pare să cunoască timpul prezent: are, cel mai adesea, trecut, întorcîndu-se elegiac înspre lumea mirifică a copilăriei ori a maturităţii virile, şi mai are un soi de viitor iluzoriu, improbabil, care mai degrabă nelinişteşte decît pansează angoasele. Poetul scrie elegii, feerii, basme, rugăciuni, imaginarul fiind cel bine-cunoscut. Nu lipsesc poemele erotice, într-o tonalitate mai îmblînzită, după cum nu lipsesc nici confesiunile directe. Întru totul, e aici opera din păcate postumă a unui mare poet care a trăit pentru poezie şi s-a aflat at his best pînă în ultima clipă.” (Bogdan Creţu) 

În Despre marea strategie, John Lewis Gaddis prezintă teoria și practica marii strategii din Antichitate pînă la al Doilea Război Mondial, avînd ca surse clasici ai istoriografiei (de la Herodot la Tucidide), ai gîndirii strategice (de la Sun Tzu la Clausewitz) și ai gîndirii politice (de la Machiavelli la Isaiah Berlin), dar și scrierile Sfîntului Augustin sau nemuritorul roman Război și pace al lui Tolstoi. Proiectul dezastruos al lui Xerxes de a invada Grecia, modul impresionant în care Octavian a edificat Imperiul Roman sau în care Elisabeta I a ținut piept Invincibilei Armade, asigurînd supremația maritimă a Angliei, înfrîngerea suferită de Napoleon în Rusia și succesul marilor președinți americani Abraham Lincoln, Woodrow Wilson și Franklin Delano Roosevelt sînt tot atîtea lecții care duc la o singură concluzie: ca să fii învingător, trebuie să ai o viziune strategică flexibilă, care ține seama de conjunctură și de particularitățile terenului de acțiune, și să nu uiți că imperativ este să-ți atingi prin orice mijloace obiectivul stabilit.

„O analiză cuprinzătoare a modului în care liderii iau decizii strategice. Un studiu dinamic, erudit asupra trecutului în beneficiul viitorului.” (Kirkus Reviews)

Moment controversat al istoriei României, evenimentele din decembrie 1989 dau naștere și astăzi unor dezbateri aprinse cu privire la caracterul lor – a fost revoluție, revoltă populară sau lovitură de stat? „Momentul fondator” al României democratice, după mai bine de 50 de ani de regimuri dictatoriale, Revoluția din decembrie 1989 a devenit granița în timp între două regimuri politice și între două lumi. Din cauza caracterului lor violent și a numărului mare de victime, evenimentele din decembrie 1989 au lăsat urme distincte în memoria colectivă și în cea istorică, precum și în felul în care a fost percepută, la nivel individual sau colectiv, ideea de revoluție după prăbușirea comunismului.

Ce au urmărit participanții? Ce rol a jucat Securitatea, principalul organ represiv al regimului? Cît adevăr există în teoria unei intervenții externe? Ce nu s-a spus despre procesul soților Ceaușescu? Care este raportul dintre adevărul juridic și cel istoric cu privire la cele întîmplate în decembrie 1989? Care sînt preliminariile și principalele etape ale prăbușirii și preluării/transferului de putere? Ce au declarat actorii implicați? Cum s-au desfășurat luptele pentru controlul instituțiilor și în ce împrejurări s-au înregistrat victime în rîndul militarilor și al civililor? Cum pot fi contextualizate internațional evenimentele? Acest volum colectiv aprofundează, rediscută și reevaluează Revoluția Română cu metode de analiză specifice unor domenii diverse: istorie (politică, militară, socială), drept, relații internaționale, științe politice ș.a. Toate aceste cercetări pot fi subsumate clivajului dintre învinși și învingători, important pentru prezentul societății românești.

Andreï Makine a dezvăluit, spre stupefacţia generală, într-un interviu din 2011 pentru Le Figaro, că sub semnătura scriitorului Gabriel Osmonde se ascunde tot el. Sub propriul nume, încoronat de laurii premiului Goncourt în 1995, a publicat 18 volume, sub cel de-al doilea, doar patru. Romanul Dincolo de frontiere îi aduce pe cei doi între coperţile aceleiaşi cărţi, în care Osmonde devine personaj, mentor spiritual, mag şi călător prin interstiţiile lumii vizibile. Complexa arhitectură a volumului, sub arcadele căreia se intersectează nu doar măşti umane din toate azimuturile, ci şi ficţiuni diferite, ne poartă de la Paris la Bruxelles şi apoi într-o Abhazie edenică, unde sîntem pregătiţi să înţelegem rosturile celei de-a Treia Naşteri, Alternaşterea, adică supravieţuirea dincolo de identităţile noastre, biologică şi socială, şi chiar „dincolo de dispariţia noastră fizică”.

„Frontierele despre care vorbeşte autorul Testamentului francez sînt cele pe care le depăşeşti prin radicalizare, sau prin exil, dar şi cele ale romanului. Cine vorbeşte, de fapt, în această carte? Andreï Makine îşi pune o mulţime de măşti. Dacă Gabriel Osmonde este un nume de împrumut cu care a semnat mai multe romane în urmă cu vreo zece ani, mai ales Alternaştere, deducem că în Dincolo de frontiere există trei voci: Lynden, Osmonde şi Makine. Adică un cavaler al Apocalipsei, un scriitor bîntuit de viziuni felliniene şi un narator mai rezonabil. Pe cine trebuie să asculţi? Acest joc ne conduce la singura întrebare care merită pusă: se poate spune totul prin literatură? Cu-adevărat? În ce măsură o epocă îi permite unui scriitor – Makine, Osmonde, Lynden – să deschidă robinetul temerilor şi fantasmelor sale, să elibereze torente de cuvinte, idei, imagini fără să i se reproşeze că provoacă, perverteşte, murdăreşte?” (Le Figaro littéraire)

„De data aceasta, Andreï Makine nu ne mai ia cu el în călătorie în Siberia, ci împinge tot mai departe limitele noastre psihologice. În Dincolo de frontiere, el pune sub semnul întrebării atît condiţia umană, cît şi pe cea de scriitor: poate acesta din urmă să scrie totul? Un roman sclipitor şi exploziv.” (La Voix du Nord)

Volumul Iubitul nefericit reuneşte şapte povestiri, scrise cu eleganţă şi fluiditate. Fie că este vorba despre un puşti a cărui imaginaţie înfierbîntată îl face să intre în conflict cu o pisică, fie că iţele poveştii dau la iveală motive mai tulburătoare, precum incompatibilitatea erotică ce duce la disperare continuă, mută, mai mult, la nepotrivirea individului cu însăşi matca vieţii sale, Moravia surprinde cu limpezime poetică momente de cumpănă, de formare, din existenţa personajelor. Tema iubirii infuzează aproape toate textele: pe rînd, ea este trădată, devine chinuitoare cînd nu este mărturisită cum se cuvine sau consumată, de cele mai multe ori rămînînd în stadiul de contemplaţie, cea a martorului neputincios, care nu reuşeşte să ia în mîini frîiele propriei vieţi. Imaturitatea emoţională e pusă la încercare, călită, iar rigiditatea individului pasiv, îmbolnăvit de ritualizarea vieţii, e şi ea chestionată.

Bob Honey e un american divorţat, de vîrsta a doua, care se pricepe la o mulţime de lucruri, de la curăţarea foselor septice, domeniu în care încearcă să-şi extindă afacerea în afara Americii, pînă la explozibili făcuţi în casă. Însă, în 2003, o întîlnire întîmplătoare în Bagdadul devastat de război îl face să devină asasin plătit, mai exact, asasin de bătrîni. Pe parcursul noii sale cariere, Bob Honey „face şi drege”: execută misiuni, inventează ritualuri şi, la un moment dat, se îndrăgosteşte de o tînără cu perucă, bolnavă de alopecie, fără să ştie că propria lui viaţă e în pericol. Dincolo de intriga trăsnită şi plină de întorsături neaşteptate, Bob Honey care face şi drege este o acută satiră socială, Sean Penn descriind societatea americană contemporană într-o cheie distopică. Romanul său este încărcat de aluzii politice şi diatribe la adresa unei lumi distorsionate ficţional tocmai pentru a dezvălui o realitate profund îngrijorătoare.

„Comic, coşmaresc, fremătînd de viaţă... Bob Honey este un erou al vremurilor noastre şi-al epocii Trump, reflectat în oglinda crăpată a scriiturii lui Penn.” (Paul Theroux)

„O carte cuceritor de ciudată... Penn îşi stabileşte un obiectiv ambiţios, iar reuşita lui este una spectaculoasă. Bob e un personaj minunat, genul de ins de la care nu-ţi mai poţi lua ochii... şi partea aceasta din carte are un farmec aproape incomensurabil.” (Booklist)

„Am bănuiala că lui Thomas Pynchon şi Hunter S. Thompson le-ar plăcea teribil această carte.” (Salman Rushdie)

1913 e anul în care Henry Ford introduce în fabrica sa o linie de asamblare automată, iar Louis Armstrong pune pentru prima oară mîna pe o trompetă – şi nu oriunde şi oricum, ci într-o şcoală de corecţie, unde fusese închis. Charlie Chaplin semnează contractul pentru cel dintîi film al său, Proust îşi începe marele ciclu dedicat timpului, Stravinski are premiera la originalul şi scandalosul balet Sărbătoarea primăverii, iar prima expoziţie Armory Show din New York face cunoscute lumea lui Picasso şi universul artei abstracte. E inventat drogul ecstasy, e executat primul looping. Discipolul Carl Gustav Jung se desparte de maestrul său, Sigmund Freud. Portretul Mona Lisei este găsit în sfîrşit şi se dovedeşte că a trecut printr-o serie întreagă de aventuri de cînd a fost furat şi pînă la recuperare. Robert Musil îşi începe Omul fără însuşiri cu o informaţie greşită, iţele pasiunii dintre Alma Mahler şi Oskar Kokoschka duc pînă aproape de căsătorie, Rainer Maria Rilke suferă şi le scrie iubitelor sale. Toate aceste personaje şi evenimente le regăsim în cartea lui Florian Illies, alături de ceilalţi eroi (sau monştri): Thomas Mann, Hesse, Rodin, Gottfried Benn, Matisse, dar şi Hitler, Stalin şi Tito.

Ilustrații de Andreea Daniela Olaru

Ioana Scoruș, psihanalist cu experiență îndelungată, s-a hotărât să aștearnă pe hârtie cinci povești terapeutice, numai bune să îi învețe pe copii câte ceva despre emoții și despre suflet. Așa s-a născut Aventuri în Țara lui Strolyx, o carte frumoasă și amuzantă, de citit (și de desenat) împreună cu părinții.

Ați auzit vreodată de strolycși? Nu? Ei bine, sunt niște creaturi tare misterioase. Au o blană pufoasă ca a urşilor polari, își schimbă culoarea când te aștepți mai puțin și se hrănesc cu lere, micole, bezuți și alte poame nemaivăzute. Dar nu ăsta este cel mai ciudat lucru. Mai de mirare este că niciun locuitor al Țării lui Strolyx nu știe ce-i bucuria ori tristețea și nici râsul sau plânsul. 

Noroc cu Mira și Hak, doi copii de vârsta ta, care ajung în acest ținut de basm și, după multe aventuri, îi învață pe strolycși un curcubeu de emoții.

Traducere de Veronica Sidon

Băiatul meu are 8 ani și e singurul din clasă care nu are o consolă. Mă tem că jocurile electronice creează dependență. Ce părere aveți?

Jon este în clasa a patra, a fost diagnosticat cu ADHD, iar pentru el școala e un chin. Cum am putea să-l ajutăm?

Fiii noștri au 9 și 11 ani. Mereu s-au luat la întrecere. Cum îi pot învăța să fie ei înșiși în loc să se compare unul cu altul?

Când să mă aștept ca fiul nostru să arate că înțelege femeile? Deocamdată, la 12 ani, pare un misogin în devenire. Ar trebui să intervin? Sau doar să sper că îi va trece?

Cum să ne ajutăm fiul de 15 ani să-și gestioneze furia?

Iată doar câteva dintre întrebările la care Michael Thompson, psiholog cu o vastă experiență în probleme familiale, oferă răspunsuri. Soluțiile propuse sunt menite să ajute părinții de băieți – atât copii, cât și adolescenți – să-și înțeleagă mai bine fiii. Scrisă cu umor și pricepere, într-un stil simplu și captivant, Despre băieți abordează teme de actualitate precum presiunea socială, imaginea despre sine și sexualitatea, ADHD-ul, dar și subiecte clasice ca prieteniile, relația cu frații/surorile, divorțul părinților, admiterea la facultate etc. Michael Thompson ne pune la dispoziție o serie de informații neprețuite, sfaturi practice și cunoștințe absolut esențiale care ne vor ajuta să ne creștem fiii în așa fel încât să devină bărbaţi sănătoşi din punct de vedere emoțional și responsabili.

„Din cartea lui Michael Thompson veți descoperi nu doar că băieții au o viață emoțională complexă, ci și ceea ce vă trebuie pentru a îndeplini cu succes cel mai important job din lume: acela de a fi părinte.“ — Boston Globe

Pentru cititorul evlavios, această carte e scandaloasă. Habotnicul trebuie s-o evite cu orice preț. Ateul nu va fi satisfăcut. Cititorul instalat în certitudini va fi tulburat. În alt secol, ar fi fost socotită eretică și pusă pe foc. Dar cel ce trăiește paradoxurile și nedumeririle propriei credințe, scepticul și însetatul de cunoaș­tere, aflați și ei în căutarea unor răspunsuri, se vor regăsi în întrebările presărate de-a lungul acestei călătorii. Despre Isus nu știu să spun decât atât: e ființa care a suferit cel mai mult din pricina felului în care arătăm noi, oamenii. I-a păsat de noi ca nimănui pe lume. De aici și încercarea lui de a crea o nouă stare morală a omenirii, de a ne da alt chip interior. Nimeni, vreodată, nu ne-a propus o schimbare din adâncuri de o asemenea anvergură. – GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice.Exerciții de umor criptic (2019).

Premiul Renaudot 2019

Traducere de Nicolae Constantinescu

În 2018, la invitația fotografului Vincent Munier, Sylvain Tesson pleacă în Tibet, în căutarea leopardului zăpezilor. Amenințat cu dispariția, acest animal trăiește la altitudini mari, în zone aproape inaccesibile. Astăzi mai sînt aproximativ 5.000 de exemplare, răspîndite din Pamir pînă în estul Himalayei, din Altai pînă în Nepal. Pe platoul Changtang, Sylvain Tesson privește turmele de iaci, capre albastre și antilope ce străbat întinderile înierbate, întîlnește cîte un lup singuratic aflat în căutarea prăzii, iar în cele din urmă ajunge în regatul leopardului zăpezilor. După lungi zile de așteptare într-un ger cumplit, leopardul își va face apariția, aducîndu-i în minte chipul celor două femei pe care le-a iubit, dar și trista imagine a unei lumi viitoare în care, din cauza acțiunilor omului, animalele vor fi din ce în ce mai puține.

„Să aștepți la minus 30 de grade, fără să scoți un sunet, incerta apariție a unui animal ce se ascunde pe platourile Tibetului – astfel se poate rezuma trama acestei cărți care amintește de pînda căpitanului Ahab din Moby Dick.” (Le Monde)

Traducere din limba italiană de Corina Anton

Cu ilustrații de Flaminia Siciliano

Vîrsta recomandată 8+

Acum un miliard de ani, lumea era un loc cu totul diferit. Mama Na Tura, o femeie uriașă care dormea cu capul pe un munte, plăsmuia tot felul de animale în vis. Ba Lena era un pește mititel și foarte necăjit din această pricină. Rino Cer era un căluț zvelt, jucăuș și zglobiu, care toată ziua sălta pe pajiști cu picioarele sale lungi. Că Milă avea o pereche de coarne falnice, spre invidia lui Cer Bu, care arăta ca o vietate oarecare. La Polul Nord era atît de frig, încît gîndurile îți înghețau într-un norișor deasupra capului, ca în benzile desenate. Peștoaica Do Rada, care trăia în mare, și sălbaticul Mis Treț, care locuia în inima pădurii, s-au îndrăgostit lulea. Iar A Dham și E Vha erau doi hipioți care leneveau toată ziua cîntînd la chitară, spre supărarea bătrînului Ie Ho Vha, care se vedea silit să se îngrijească de unul singur de frumoasa lui grădină. Acestea și multe alte povestiri amuzante din volumul Istorii din preistorie îi vor încînta, fără doar și poate, pe cititorii mici și mari.

Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone

Scris într-un stil fluid, de o simplitate şi o eleganţă încîntătoare, romanul Amorul conjugal (1949) explorează teme literare fundamentale, precum inspiraţia literară, efectul muzei asupra creativităţii şi descoperirii de sine, posibilităţile iubirii platonice şi ale iubirii conjugale. Autorul surprinde cu o fină intuiţie drama psihologică a unui diletant bogat care îşi vede năruindu-se cele mai înalte aspiraţii: să iubească o femeie şi să creeze o operă literară valoroasă. Retrăgîndu-se împreună cu soţia la o vilă izolată din Toscana pentru a scrie, Silvio Baldeschi îşi dă seama că lungile nopţi de dragoste îi secătuiesc puterile şi îi propune acesteia o perioadă de abstinenţă, pînă cînd îşi va încheia capodopera. Dar lucrurile iau o intorsătură tragică în momentul în care Leda e asaltată de avansurile bărbierului, care îi vizitează zilnic. Naraţiunea la persoana întîi transmite admirabil cititorului lipsit de altă perspectivă confuzia, nesiguranţa, suferinţa şi sentimentul de înfrîngere pe care le incearcă protagonistul în momentul destrămării mariajului său.

Apariția vieții este poate cea mai provocatoare și mai importantă enigmă pe care știința încearcă s-o rezolve. De-a lungul secolelor, cercetarea originii primelor forme de viață a fost asociată cu descoperiri revoluționare din știință, precum microscopul lui van Leeuwenhoek, teoria evoluției prin selecție naturală formulată de Darwin sau dezvăluirea structurii ADN-ului de către Crick și Watson. Bill Mesler și H. James Cleaves II discută fiecare episod important al acestei căutări umane fundamentale în contextul dezbaterilor filozofice, al schimbărilor politice și al dezvoltării cunoașterii pe care o avem despre complexitatea vieții. Scurtă istorie a creației reprezintă astfel o fascinantă explorare atât a enigmei apariției vieții, cât și a naturii descoperirii științifice.

„Încercarea de a răspunde la întrebarea cum a apărut viața este cumva diferită de celelalte demersuri științifice. Aici nu încerci să explici cum s-au format munții sau ce determină apa să se transforme în abur, ci să sondezi însăși esența existenței umane și sensul pe care ar putea să-l aibă.“ — BILL MESLER, H. JAMES CLEAVES II

Pisica şi şoarecele este al doilea volum din „trilogia Danzigului”, avîndu-l în centru pe Joachim Mahlke, un copil orfan de tată. Acţiunea, povestită din perspectiva naratorului Pilenz, se petrece la Danzig în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Împreună cu prietenii săi, Mahlke are drept loc de joacă preferat un dragor pe jumătate scufundat, de pe care aduce la suprafaţă tot felul de obiecte abandonate de echipaj, pentru a le vinde sau colecţiona. Exmatriculat pentru furt, Mahlke se alătură ca voluntar unei divizii de tancuri, dornic să-şi demonstreze adevărata valoare în faţa colegilor şi profesorilor. Distins cu Crucea de Fier pentru eroism în luptă, Mahlke se întoarce la şcoală pentru a le vorbi elevilor despre experienţa lui de combatant, însă directorul îl refuză. Lipsit de motivaţia ce îl îndemnase să se înroleze, dezertează şi, la îndemnul lui Pilenz, se scufundă o ultimă dată pînă la epava transformată în ascunzătoare.

„Paginile Apelului către lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru că au fost puse pe hârtie sub febra urgenţei de a evacua trecutul şi sub teama că ar putea să ni se întâmple ceea ce între timp ni s-a întâmplat. Din acest punct de vedere volumul acesta este documentul unei societăţi învinse şi, confruntat cu ceea ce a urmat şi cu momentul în care ne aflăm, un document al triumfului lichelelor. El este totodată un proiect tipic de intelectual umanist (şi iluminist), care crede că o lume poate fi schimbată cu ajutorul cuvintelor. De aceea, în cele mai multe dintre paginile acestei cărţi care are ca temă o miză a istoriei, cuvintele sunt încinse la roşu, sunt patetice, sunt forţate să îşi atingă limita, sunt urlate, imprecate, aleargă pe scenă despletite şi se bat cu pumnii în piept. Şi, pentru că între timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt în aceeaşi măsură tragice şi ridicole. Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursul lucrurilor în direcţia cea bună! Iar «direcţia cea bună» — de asta nu mă îndoiam nici o clipă, aşa cum nu mă îndoiesc nici acum — trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie.“ — GABRIEL LIICEANU

„Dacă ai fete, trebuie să citești această carte. Te va ajuta să alegi cea mai bună cale pentru a-ți crește fiica.“ –The Sunday Times

Să crești o fată este o provocare. În ziua de azi – mai mult ca oricând – există numeroși factori care răpesc ani buni din copilăria unei fete și o pot transforma într-o adolescentă și, ulterior, într-o femeie neîmplinită și nefericită. Internetul, mass-media și întreg mediul înconjurător au o influență decisivă asupra copiilor și le pot distruge viața dacă părinții nu sunt pregătiți să-i protejeze. Această carte propune 10 elemente-cheie, testate pe sute de părinți din întreaga lume, care te vor ajuta să le oferi fetelor tale șansa să crească în siguranță și să pornească cu bine în viață. Renumitul psiholog Steve Biddulph oferă în acest volum excepțional nu doar informații prețioase, ci și o experiență interactivă. Întrebările și testele te vor ajuta să identifici ce este unic la familia ta și la fetele tale; cu ajutorul lor vei afla ce trebuie să faci ca să fii părintele de care copila ta are nevoie.  Aceasta nu e doar o carte. Este un strigăt de luptă. Trebuie să lupți dacă vrei ca fiica ta să aibă o copilărie fericită și să ajungă o femeie extraordinară. Vei descoperi în aceste pagini armele de care ai nevoie.

La aproape trei decenii de la mişcarea civică Golania din Piaţa Universităţii, în 1990, a apărut mişcarea #rezist, cu proteste ce au cuprins întreaga ţară, declanşate împotriva schimbărilor în justiţie dorite de coaliţia coruptă aflată la guvernare. Acesta este jurnalul personal ţinut de Ruxandra Cesereanu în perioada 2017-2019, cînd s-a implicat activ în protestele din Cluj, fiind adesea printre oamenii care au ieşit în stradă. Trei ani de vîltoare socială şi politică în ţara noastră sînt sintetizaţi în acest jurnal, evidenţiind cele mai aspre momente de criză, dar şi micile victorii care au păstrat vie speranţa protestatarilor şi i-au ajutat să „reziste” pînă la destrămarea coaliţiei de guvernare din 2019. De la Golania la #rezist conturează caruselul de emoţii şi reacţii prin care a trecut autoarea în timpul protestelor, asemenea celor cu care a împărtăşit dorinţa de trezire civică a României şi de apărare a unor principii fundamentale pentru democraţie.

„După ce am văzut cu ochii mei manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii şi am auzit discursurile din balconul Universităţii, reacţiile mulţimii, cîntecele, spiritul parodic, umorul, rugăciunile comunionale, ceva s-a trezit definitiv în mine. Acelui ceva eu îi spun conştiinţă morală. Era o energie nouă, de observator lucid şi combativ, implicat în ceea ce se întîmplă în ţara sa. Acel ceva m-a făcut să mă preschimb într-un actant civic din 1990 încoace, chiar dacă mi-au rămas tabieturile de spectator. În latura mea socio-politică sînt mai degrabă un raisonneur şi, în mod cert, o analistă a mentalităţilor. Piaţa Universităţii 1990 m-a făcut să fiu aşa ceva, m-a marcat definitiv şi definitoriu, de aici mi se trage meteahna de comentator, acesta a fost începutul.” (Ruxandra Cesereanu)

Bucureşti 1988. Paul este student la Filosofie, are un set de tobe şi un plan secret: vrea să fie exmatriculat şi să se angajeze ca baterist la un restaurant, într-o formaţie. Planul îi reuşeşte, dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată şi Paul îşi face un nou plan.

„Acest roman vorbeşte doar aparent prin cuvinte, adevărata lui limbă este muzica. Cuvintele sînt ca o cortină. Odată ce le deschizi, pe scenă se cîntă. Cu personaje celebre, precum libertatea, prietenia, dragostea.” (Peter Kerek)

„După ce am citit Vizuina de Aur, mi-am dat seama că în spatele Cortinei de Fier muzica a avut alt gust şi altă putere.” (Charles King)

„O poveste dulce-amăruie şi foarte emoţionantă despre cum a fost şi cum este.” (Vladimir Mirodan)

„Premisa principală a demonstraţiilor din acest al doilea volum Educaţie şi putere este că şcoala românească actuală, în întregime, respectiv ca sistem şi funcţionare a fiecărei instituţii, ori se transformă, ori va continua să strice şi mai multe minţi şi caractere individuale şi să diminueze şi mai mult ritmul dezvoltării sociale a naţiunii. În conţinutul cărţii se demonstrează cum poate să fie readusă educaţia din starea de container al tuturor riscurilor care ameninţă în prezent individualităţi şi naţiunea ca întreg în cea de instanţă de deschidere a orizonturilor inteligenţei şi înfăptuirilor individuale şi comunitare. Aceasta înseamnă că se caută educaţia pe care s-ar putea să o avem dacă am trece la acţiuni de transformare.” (Lazăr Vlăsceanu)

„Dintre toate romanele mele, această nemaipomenită fiară e cea mai jucăuşă”, scria Vladimir Nabokov despre Rege, damă, valet – povestea unui triunghi amoros, o tragicomedie cu influenţe oedipiene, avîndu-i ca protagonişti pe Dreyer, soţul afacerist bogat, Martha, soţia lui mercenară şi deosebit de senzuală, şi Franz, nepotul lor miop. „Dacă, totuşi, vreun freudian hotărît reuşeşte să se strecoare, trebuie să fie avertizat că numeroase capcane crude au fost plasate, ici şi colo, în roman...”

„Fără îndoială, Nabokov este un laureat al cruzimii. Cruzimea abia dacă există în alte părţi; toţi aceşti Lovelace şi Osmond se dovedesc a fi – şi nu la o a doua vedere – mai mult un soi de huligani sau tirani în comparaţie cu Humbert Humbert, cu Hermann Hermann (precursorul său) din Disperare, cu Martha din Rege, damă, valet. Nabokov înţelegea cruzimea; o trata cu înţelepciune; îi cunoştea intonaţiile speciale.” (Martin Amis)

Momentele dificile îi fac oare pe oameni mai puternici? Poate umanitatea să susţină, fără a se autodistruge, puterea armelor pe care ea însăşi le-a creat? Tehnologia sau abilităţile oamenilor vor ajunge vreodată la un maximum ori vor regresa? Nu se ştiu răspunsurile la astfel de întrebări, însă nimeni nu le prezintă la fel de interesant ca Dan Carlin, legînd trecutul şi viitorul în moduri fascinante şi neobişnuite. Întrebările pe care ni le propune se referă la cel mai important subiect imaginabil: supravieţuirea omenirii. De la colapsul Epocii Bronzului pînă la provocările erei nucleare, această problemă ameninţă umanitatea ca o stăruitoare sabie a lui Damocles. Cu totul ieşită din tipare şi erudită, ciudată şi profundă, Sfîrşitul e mereu aproape analizează problemele care sunt rareori prezentate publicului şi face dintr-odată trecutul să devină important pentru prezentul nostru foarte turbulent.

Selecție de texte, prefaţă și note  de Șerban-Liviu Pavelescu

Traducere din franceză  de Alina Pavelescu

„Soldații au plecat, așadar, de pe front în masă, luând cu ei armele și banii statului, caii și vehiculele. Au luat cu asalt trenurile, asupra cărora se năpusteau ca furnicile, sau au plecat pe jos. Cei care reușiseră să pună mâna pe un cal sau pe un vehicul le încărcau cu rezultatele jafurilor lor, pe care uneori le vindeau la prețuri de nimic… Întreaga Moldovă și Basarabia erau pline de cai rusești… Soldații au fost văzuți ducând într-un sat o piesă de artilerie completă, cu tot atelajul ei, pe care au vândut-o pentru 50 sau 60 de franci. Am fost martorul acestei tranzacții, într-un târgușor la 20 de kilometri de Iași.“ – N.A. MONKEVITZ

„A lipsit puțin ca destrămarea armatei ruse în toamna anului 1917 să nu atragă după sine și destrămarea statului român. Generalii Monkevitz și Vinogradski se aflau în corpul de comandă al armatei țariste dislocate pe frontul românesc. Memoriile lor de rãzboi – scrise la cald – descriu în detaliu faptele și atmosfera acelor luni dramatice; ele au fost până acum necunoscute publicului de la noi. Mai mult decât două mărturii despre istoria aceluiași eveniment, Revoluția Rusă, în volumul de față am reunit două viziuni diferite, două perspective complementare asupra întâmplărilor – până atunci nemaivăzute – ce au dus la disoluția uneia dintre cele mai puternice armate participante la Pri¬mul Război Mondial și, foarte rapid, la reconfigurarea istoriei europene.“ – ȘERBAN-LIVIU PAVELESCU

Cînd ne gîndim la ceea ce ne defineşte ca oameni, trecem de multe ori cu vederea o caracteristică esenţială, şi anume mersul biped. Este capacitatea care ne-a permis să părăsim Africa şi să ne răspîndim în toată lumea, de la îndepărtaţii gheţari din Alaska pînă în deşerturile toride din Australia. Însă mersul biped ne oferă avantaje mai numeroase şi mai diverse decît am fi tentaţi să credem la o primă privire. Cartea lui Shane O’Mara este povestea captivantă a evoluţiei noastre, de la dezvoltarea şi mecanica mersului pînă la mersul în oraşe aglomerate şi surprinzătoarele relaţii care există între mers şi sănătatea mintală, creativitate sau coeziunea socială.

„Convingătoare şi fascinantă, Elogiul mersului este condimentată cu de toate, de la poeţi din secolul al XIX-lea pînă la experimente moderne cu subiecţi care joacă jocuri video în scanere RMN.” (The Sunday Times)

„Mersul ne face mai sănătoşi, mai fericiţi şi mai deştepţi. Shane O’Mara ştie acest lucru – nu doar din experienţă personală, ci şi din date concrete obiective.” (The Guardian)

„Elogiul mersului oferă un antidot pentru numeroasele suferinţe care se pot acumula din cauza stilului nostru de viaţă modern caracterizat de sedentarism.” (Simple Things)

„Fascinant… O’Mara demonstrează că mersul este strîns legat de corp, de creier şi, în definitiv, de existenţa noastră ca specie.” (The Times)

Sîntem în 1941. În discursul ţinut în faţa conducerii Partidului Nazist, Hitler promitea că va face din Europa Răsăriteană o „Grădină a Paradisului”. Primul pas în îndeplinirea promisiunii Führerului este curăţarea Grădinii de impurităţile care parazitează şi golesc de energie şi idealuri popoarele – intelectuali, ofiţeri şi, în primul rînd, evrei. Detaşat peste noapte la Iaşi, într-o nouă unitate ultrasecretă numită Eşalonul Operativ, Neculai Crăciun, un personaj „fără vîrstă, întunecat şi ciupit de vărsat”, urmează să îndeplinească o nouă misiune criminală împreună cu Werner Klotz, un ofiţer german din detaşamentele de exterminare, şi Nicu Pălănceanu, un jurnalist legionar ce şi-a trădat mentorul, căpitanul Furtună. Misiunea celor trei se va desfăşura în patriarhalul orăşel de munte Piatra Neamţ, unde, pentru ca România să se alinieze forţelor progresului, Werner Klotz consideră că este necesară o nouă „Noapte de cristal”.

În toamna anului 1951, Vera, evreică şi activistă în contraspionajul Armatei de Eliberare Naţională a Iugoslaviei, e arestată. Soţul ei, Miloš, ofiţer în cavaleria mareşalului Tito, tocmai se spînzurase. Profund îndrăgostită, Vera îşi apără bărbatul şi refuză cu încăpăţînare să semneze actul prin care acesta ar fi fost declarat duşman al poporului şi spion sovietic al lui Stalin. Prin urmare, va fi aruncată în lagăr şi torturată, nevoită să-şi lase fiica, micuţa Nina, în voia sorţii. O rană adîncă le va despărţi. Odată reunite, se vor putea împăca, oare, cu trecutul, sau blestemul va fi transmis din generaţie în generaţie? Zeci de ani mai tîrziu, înarmată cu o cameră video, Ghili, fiica Ninei şi nepoata Verei, reconstituie odiseea familiei.

„Cu ani în urmă, am vrut să scriu o colecţie de poveşti de dragoste adevărată – şi nimeni nu avea una ca a ei. Primul ei soţ s-a sinucis pe vremea cînd era prizonierul serviciilor secrete ale lui Tito, în 16 octombrie 1951. An de an, în 16 octombrie, o sunam şi-i spuneam: mi-am amintit că astăzi e ziua lui Rade, soţul tău. Plîngea ca şi cum el abia murise. Era bîntuită de această întrebare: de ce a făcut-o, de ce n-a putut fi îndeajuns de puternic pentru a depăşi tortura, cum a fost ea? Vorbea cu atîta duioşie despre el, această femeie – atît de neclintită în privinţa ideologiilor, dar atît de tandră în iubire.” David Grossman, Elle (Italia)

„Grossman – ca şi Oz – nu împarte lumea aceea în buni şi răi, nu ţine cu unii împotriva celorlalţi, nu are «soluţii», nici iluzii, nu urăşte decît războiul acela dintre două adevăruri la fel de îndreptăţite. Unul dintre acei romancieri – nu chiar foarte mulţi – pe care putem conta.” (Radu Cosaşu, Dilema veche)