Promotii
-
Ziua Ajustării15.86 LEI
„O parodiere a numeroaselor absurdități din societatea noastră” (New York Post)
Oamenii răspîndesc vestea pe la colțuri, și numai celor în care au încredere: Ziua Ajustării se apropie. Au aflat dintr-o celebră cărticică-manifest. Acum sînt pregătiți. În acest roman de un umor caustic, primul după mai mulți ani, Chuck Palahniuk face ce știe el mai bine: o critică usturătoare la adresa absurdităților din societatea americană de astăzi. Politicieni bătrîni și corupți pun la cale o soartă cruntă pentru tinerii bărbați ai țării, muncitorii visează să-i anihileze pe bogați, în vreme ce profesorii expun la cursuri teorii care anunță un viitor fără speranță. Și, pe un site din ce în ce mai popular, un proiect macabru adună semnături în fiecare zi. Pentru că, atunci cînd Ziua Ajustării va veni, nu mai încape îndoială: extremismul, presa faptului alternativ și teoriile conspiraţiei ce bîntuie societatea astăzi își vor fi arătat roadele înspăimîntătoare.
„Palahniuk îşi propune să se joace cu graniţele culturale ce ne separă... Rezultatul este un roman deopotrivă terifiant şi absurd, care seamănă bine cu America zilelor noastre.” (Vice)
„Ziua Ajustării este cea mai bună carte a lui Palahniuk din ultimii ani... Ea amestecă actuala dispoziţie febrilă din America şi impulsurile distructive din Fight Club şi... ia peste picior fiecare trib din coloratul peisaj politic identitar.” (Irish Independent)
„Există aici elemente de roman poliţist, de realism magic şi de roman horror. Cartea aceasta are de toate – şi are puterea de a amuza, de a ului şi de a provoca.” (Library Journal)
-
Cea care se întoarce15.86 LEI
Roman distins cu Premiul Campiello și Premiul Napoli
Al treilea roman al scriitoarei italiene Donatella Di Pietrantonio, Cea care se întoarce a avut un succes dincolo de orice aşteptări, fiind vîndut în scurt timp de la apariţie în peste 20 de ţări de pe toate continentele. Este povestea unei adolescente traumatizate de un dublu abandon şi de căutarea dureroasă a adevărului la o vîrstă ce ar trebui să fie a visurilor şi a speranţei. O fată se trezeşte, peste noapte şi fără explicaţii, catapultată într-o familie nouă, într-o lume nouă, aparent la antipozii celei anterioare. Ambele au însă în comun aceeaşi incapacitate de accesare a propriilor emoţii. Or, tocmai emoţia şi sentimentele exprimate vor aduce salvarea. Autoarea foloseşte un limbaj simplu, esenţial, tăios uneori, la fel ca ţinutul natal de pe fundal, regiunea Abruzzo, un pămînt neprietenos, dar pe care, pe neaşteptate, marea îl iluminează. Însuşi titlul cărţii, L`Arminuta, „cea care se întoarce”, aparţine dialectului local.
„Într-un stil sobru, absolut memorabil, Donatella Di Pietrantonio înfăţişează o adolescentă care se luptă nu doar să înţeleagă, ci şi să supravieţuiască şi să se integreze. Inegalitatea dintre clasele sociale, misoginismul şi sexismul îşi fac şi ele simţită prezenţa. Un roman de formare a personalităţii captivant, profund şi emoţionant.” (Kirkus Reviews)
„Di Pietrantonio nu dă voie nici o clipă poveştii să se lase copleşită de disperare. Are mai mult curaj de-atît şi nu doar în vioiciunea frazelor. Ştie exact cînd şi unde să-şi îmbine piesele jocului de puzzle, lăsînd în tot acest timp goluri emoţionale, răni psihologice care nu se pot vindeca nicicînd.” (The Washington Post)
„Cea care se întoarce s-a născut din amintirile mele din copilărie.” (Donatella Di Pietrantonio)
-
Max Einstein (vol. 2): Rebeli cu o cauză21.03 LEI
Max Einstein nu e chiar un geniu obișnuit de 12 ani. Ea…
- este fascinată de are o legătură misterioasă cu Albert Einstein;- evită loviturile de pedeapsă tentativele de răpire împreună cu prietenii săi;- îndeplinește sarcini misiuni pentru șeful ei miliardar;- este studentă profesoară la o universitate din New York.Așa arată o zi din viața unei super agente care lucrează pentru Institutul Făuritorilor Schimbării!
Un sat din India trece printr-o criză extrem de periculoasă, pe care numai un grup de copii geniali o poate rezolva. Max și prietenii săi pleacă imediat acolo. Dar e greu să-i duci misiunea la îndeplinire când niște tipi plătiți de o corporație foarte lacomă vor să te răpească! Va reuși cea mai isteață fată din lume să salveze planeta și... să se salveze și pe ea însăși?
-
Povestiri despre epidemii și vaccinuriPreț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI
Vaccinurile sunt prima armă eficace în lupta cu bolile molipsitoare. Paradoxal, au devenit o victimă a propriului succes. Într-o epocă ferită de marile epidemii ale trecutului, vaccinurile au devenit ținta favorită a amatorilor de conspirații și a emițătorilor de fake news. Iar cei care nu pot să-și amintească trecutul sunt condamnați să îl repete.
Cartea aceasta este un ghid de imunizare împotriva dezinformării. Ca să înțelegem cum funcționează, cum sunt produse și cum sunt testate vaccinurile, Alexandru Toma Pătrașcu ne însoțește într-o călătorie de-a lungul secolelor, de la descoperirea microbilor la îmblânzirea lor, și ne povestește despre primele microscoape, despre teoria germenilor și despre descifrarea misterelor sistemului imunitar. O călătorie la finalul căreia înțelegem cum funcționează știința și de ce trebuie să avem încredere în ea.
Vaccin pentru frică • „Acum variola este peste tot împrejurul nostru“ • Edward Jenner şi descoperirea vaccinării • „Meșteșugul vaccinarisitului“ în Principatele Române • De la miasme la semințele bolilor • Oare se nasc șoarecii din cârpe murdare? • Boala canibalilor • Primele vaccinuri • „Îmblânzirea“ microbilor. De la cintezele lui Darwin la vaccinurile vii • Misterul imunității • Drumul spre iad • Vaccinuri cu piure de țânțari • Doctorul ROR • Keep Calm and Vaccinate • Marea Tușeală
„Aceasta este o carte despre epidemii și vaccinuri, despre Louis Pasteur și Robert Koch, despre bacterii și viruși. Este, de fapt, o carte de povești, dar sunt povești reale, destinate adulților. În loc de zâne și dragoni, de vrăji și poțiuni magice, veți întâlni medici în luptă cu epidemiile și vaccinuri bazate pe știință.“ — ALEXANDRU TOMA PĂTRAȘCU
-
Fluviul conștiințeiPreț special 9.20 LEI Preț standard 30.66 LEI
Traducere de Florin Oprina
Fluviul conștiinței, una din cele două cărți la care Oliver Sacks a lucrat înainte să ne părăsească, este o colecție de zece eseuri care izvorăsc din pasiunea pentru cele mai irezisti-bile și fecunde aspecte ale aventurii umane: evoluția, creativitatea, memoria, timpul, conștiința și experiența. Ele pot fi citite în același timp ca o introducere și ca o concluzie la opera acestui mare gânditor și om de știință al vremurilor noastre – o încercare de a înțelege ce anume ne face oameni.
„Oliver Sacks își cucerește cititorul prin capacitatea de a împleti lecturile vaste, cercetarea și experiența în tratarea pacienților cu probleme neurologice pentru a ajunge la concluzii subtile și originale...“ — Chicago Tribune
„O carte extraordinar de substanțială, care poate fi citită atât de neinițiați, ca o introducere în opera unui autor cu o neobișnuită întindere a cunoașterii, cât și de admiratori, ca o scânteiere finală a unuia dintre scriitorii cei mai fecunzi și captivanți ai ultimelor decenii… E o bucurie să-l citești: o mulțime încântătoare de informații și comentarii organizate de un autor talentat, înzestrat cu o inteligență curioasă și plină de omenie.“ — The Washington Times
„Este oare posibil să definim procesul de o complexitate aproape de neconceput care formează corelatul neuronal al gândirii și conștiinței? Trebuie să ne imaginăm, dacă putem, că în creierele noastre cu o sută de miliarde de neuroni, fiecare cu peste o mie de conexiuni sinaptice, pot apărea sau pot fi selectate, într-o fracțiune de secundă, un milion de grupuri sau coaliții de neuroni, fiecare având între o mie și zece mii de neuroni… Toate aceste coaliții comunică între ele, țesând, de multe ori pe secundă, tiparele lor mereu în schimbare, dar mereu semnificative. Nici nu ne putem închipui densitatea, varietatea întregului proces, straturile suprapuse și interactive ale fluxului conștiinței… Nici măcar culmile artei – fie ele în film, în teatru sau în literatură – nu ne pot da decât o idee foarte vagă despre ceea ce înseamnă cu adevărat conștiința umană.“ — OLIVER SACKS
-
Pluto în Scorpion10.56 LEI
În copilărie, Dănuț merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa și îl învață să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale și ale celorlalți băieți din gașcă. La maturitate, viața lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternînd secvențe dure cu pasaje melancolice sau debordînd de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, povești ale transformării, comunică între ele prin personaje și atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului.
„Un autor mai mobil decît majoritatea congenerilor săi, probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică.” (Mihai Iovănel)
-
Pandemia veselă și tristă15.86 LEI
„Florina Ilis publică, în premieră, un volum de povestiri. Ea pleacă de la pandemie, de la provocarea actualității, cunoscută nouă tuturor, pentru a sonda, în situațiile de viață imaginate și povestite aici (care pot să fie ale fiecăruia dintre noi, tineri și bătrâni, bolnavi și sănătoși, temători și curajoși etc.), nuanțele sufletului omenesc dintotdeauna și de pretutindeni. Florina Ilis face această investigație atît cu arta, cît și cu forța unui mare scriitor, care știe să intre în cotloanele vieții și să le aducă la lumină (expresie).” (Sanda Cordoș)
-
Armura străpunsă9.99 LEI
În cele şapte povestiri cuprinse în acest volum, scrise toate la persoana întîi, Anna Gavalda aduce un elogiu celor care au puterea să-şi înfrunte vulnerabilităţile şi să-şi recunoască slăbiciunile. Povestirile ilustrează cît de important este să treci peste rănile trecutului şi să-ţi deschizi inima spre iubire, prietenie, iertare şi familie. De la fata săracă de la periferie, care se îndrăgosteşte de un tînăr bard burghez parcă din alte vremuri, la camionagiul ce-şi eutanasiază cîinele bătrîn, singura mîngîiere după moartea prematură a fiului său, ori la văduva cu doi copii mici, copleşită de vinovăţie din cauza alcoolismului, personajele se confesează cu o sinceritate aparte şi un glas uimitor de familiar, în care cititorii vor regăsi acea sensibilitate jucăuşă şi tulburătoare care constituie farmecul şi savoarea universului gavaldian.
„Sînt mulţi «oameni» în acest nou volum, ce nu vorbeşte decît despre singurătate. Aproape toţi vorbesc pe întuneric, noaptea şi într-un moment al vieţii cînd nu mai fac prea bine diferenţa între noapte şi zi. Vorbesc încercînd să iasă la lumină, se dezvăluie, se confesează, îşi străpung armura. Nici unul nu reuşeşte, însă le-am urmărit strădaniile şi m-au emoţionat. E pretenţios să vorbeşti despre personajele tale şi să spui că te-au emoţionat, dar repet: pentru mine nu sînt personaje, sînt oameni, oameni reali, oameni noi, şi pe ei vi-i încredinţez astăzi.” (Anna Gavalda)
„Vocile din aceste şapte povestiri, fiecare perfect distinctă de celelalte, îţi rămîn în memorie pentru totdeauna.” (Le Soir)
„Explorînd teme precum pierderea, familia, identitatea şi puterea apropierii, volumul este o odă dulce-amăruie închinată sufletului omenesc.” (Publishers Weekly)
-
Cum să fii dictator. Cultul personalității în secolul XX15.86 LEI
De‑a lungul întregului secol XX, sute de milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi ovaţioneze dictatorii, ajunşi de multe ori la conducere prin strategii axate în mare măsură pe manipulări şi epurări sîngeroase. Dar, pentru a se menţine la putere, aceştia s-au bazat de obicei pe teroare şi cultul personalităţii, un fenomen aberant ce-şi are locul în însăşi inima tiraniei. Cum să fii dictator face o analiză detaliată a cultului personalităţii şi propagandei din jurul unora dintre cei mai mari dictatori ai secolului trecut, de la Hitler şi Stalin la Mao Zedong şi Kim Ir Sen sau Ceauşescu şi Haile Mariam Mengistu. Pe baza unei ample cercetări arhivistice şi a unui studiu aprofundat, Frank Dikötter schiţează un uimitor portret al dictaturii, evidenţiind modul în care aceşti oameni de stat au reuşit să-şi construiască şi să-şi menţină regimurile, creînd impresia că se bucură de sprijinul maselor.
„Cu rigoare academică, Dikötter arată că aceste personaje megalomane continuă să fascineze într-o epocă instabilă din punct de vedere politic.” (Kirkus Reviews)
„Într‑un depozit administrat de primăria din Addis Abeba, Lenin stă întins pe spate, între buruieni şi canistre goale de ulei. Puţini mai vin să‑l viziteze. Iar cei care o fac sînt avertizaţi de muncitori să nu îl trezească. E mare şi greu, iar coborîrea lui de pe piedestal a fost dificilă. A fost nevoie de maşini de mare tonaj, pentru că frînghiile n‑au reuşit nici măcar să‑l facă să tremure. După căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, Lenin a fost demontat de mii de ori, uneori atacat cu pietre sau decapitat, alteori lăsat în plata Domnului. Decenii la rînd, portretele, afişele, sloganurile, busturile şi statuile au fost la mare căutare, dar acum tendinţa se inversa. Pe mulţi, asta i‑a surprins. Se gîndeau că dictatorii, la fel ca statuile lor, erau de neurnit. Părea că reuşiseră să ajungă la sufletele oamenilor şi că le modelaseră gîndirea. Pogorîseră parcă o vrajă peste oameni. Dar n‑a fost niciodată vorba de aşa ceva. A fost vorba de frică, iar cînd frica a dispărut, întregul edificiu s‑a prăbuşit. În cazul lui Ceauşescu, căderea lui în faţa demonstranţilor adunaţi în faţa sediului partidului pe 21 decembrie 1989 poate fi urmărită minut cu minut. Dar a fost nevoie de cîteva decenii pentru ca acea clipă să sosească.” (Frank Dikötter)
-
Devorarea cerului10.56 LEIEpuizat din stoc
Paolo Giordano este autorul bestsellerului Singurătatea numerelor prime.
La vila bunicii sale din sudul Italiei, Teresa surprinde într-o noapte trei băieţi care se scaldă goi în piscina din curte, după ce s-au furişat peste gardul proprietăţii. Ea încă nu ştie, dar cei trei băieţi care cresc împreună ca fraţii, deşi nu sînt fraţi – îi vor marca destinul, aşa cum şi ea le va influenţa viitorul, uneori tragic, alteori doar tulbure. Cei trei băieţi trăiesc la o fermă din apropiere, sub oblăduirea lui Cesare, tatăl unuia dintre ei şi părintele spiritual al tuturor. Îndrăgostită de unul dintre ei, năvalnicul Bern, Teresa va trăi următorii douăzeci de ani o poveste de dragoste frenetică, plină de bucurii, dar şi de ratări şi taine funeste. Simbolică pentru anvergura întregului roman este tentativa eşuată a unui grup de tineri de a crea un paradis terestru la ferma lui Cesare. Istoria micii lor utopii ecologiste ilustrează contradicţiile, obsesiile şi tensiunile lumii contemporane. Un roman despre visurile, idealurile şi dorinţele necontrolate ale adolescenţei, despre complexitatea relaţiilor dintre tineri şi fragilitatea lor, despre iubire şi moarte violentă, Devorarea cerului prezintă, în acelaşi timp, lumea în care trăim, labilitatea credinţelor de orice fel şi, mai mult decît orice, căutarea încrîncenată a unui sens al vieţii.
„Giordano şi-a demonstrat deja abilitatea de a descrie şi a prezenta relaţii de durată profunde şi puternice, o constantă în viaţa per-sonajelor sale, dar care – în acelaşi timp – nu ajung să se desăvîrşească... Titlul Devorarea cerului nu se referă doar la aspiraţia romanului propriu-zis, ci şi la aspiraţia tinerilor, cu presupusa lor forţă şi omnipotenţă, cu puterea pasiunii lor, cu vitalitatea lor – un laitmotiv al romanelor lui Giordano, tratat splendid şi aici, ca şi în celelalte cărţi ale scriitorului.” (Lo Sbuffo)
„În Devorarea cerului, Paolo Giordano revine la tema anxietăţii şi a problemelor adolescentine, care ne-a cucerit în volumul său de debut, Singurătatea numerelor prime. Doar că de data aceasta ne propune o interpretare mai gravă, mai profundă. Subiectele sînt abordate cu mai multă maturitate şi au o deschidere internaţională, trecînd de la chestiuni de ecologie la neliniştile noilor generaţii dezorientate, în căutarea unor puncte de reper.” (Today, Italia)
„Un roman superb despre credinţă şi dorinţă, despre prietenia fără rezerve din copilărie şi despre singurătatea iremediabilă a tinereţii...” (Donna Moderna)
-
Povestirile lui Vladimir Nabokov15.86 LEIEpuizat din stoc
„Povestirile scrise în această perioadă (1920-1940) înfățișează o Rusie fermecată, o populație de expatriați, observați atent, cu excentricitățile lor de ființe asuprite, care profită prin purtare de natura provizorie a propriei cetățenii... Există ceva încîntător în felul în care Nabokov, descendent aristocrat și artist autocratic, și-a împrumutat imaginația, cu atîta cuprindere și veselie, acestei ambianțe de mahala a exilului în sărăcie.” (John Updike, The New York Times)
„Nici un autor nu a exprimat în culori mai vii, nu a explorat cu mai multă forță și varietate fizica imperativă pentru a da formă și sens unei experiențe, ca apoi să poată fi înțeleasă și îndurată.” (The Washington Times)
„Povestirile reunite în acest volum oferă o remarcabilă viziune de ansamblu asupra evoluției unui scriitor magnific... Efectul unei asemenea desăvîrșiri a exprimării indică o finețe a auzului, o inventivitate profund uimitoare și fără limite – zboruri ample ale imaginației.” (The New Yorker)
„Probabil cea mai adîncă, cea mai importantă temă, indiferent dacă reprezintă subiectul propriu-zis sau se strecoară printre rînduri, este disprețul lui Nabokov față de cruzime – cruzimea oamenilor, cruzimea sorții –, iar în Povestiri... exemplele sînt numeroase...” (Dmitri Nabokov)
-
AdevărulPreț special 7.67 LEI Preț standard 30.66 LEI
Traducere de Camelia Dinică
Vestea bună era că mă iubea în continuare. Vestea proastă, că părinții ei, nu.
Acuzat pe nedrept de o crimă pe care n-a comis-o, tânărul Éric părăsește centrul pentru minori în care și-a petrecut ultimii patru ani și încearcă să se reintegreze într-o societate plină de prejudecăți ‒ și de tentații ‒, care nu e gata să-l primească cu brațele deschise. Îi dau putere teama de a nu fi absorbit în viața cartierului imund de la periferia Barcelonei, unde trăiște fami¬lia sa, dorința de a-și continua studiile, bucuria de a citi și dragostea pentru Xenia, în calea căreia se ridică atâtea piedici. Vor fi cărțile și fata pe care o iubește argu¬mente îndeajuns de puternice pentru a depăși greutățile de acum?
Cred că doar disperarea sau singurătatea sau un amestec sinucigaș din ambele m-a făcut să formez numărul Xeniei, deși știam că nu aveam cum să vorbesc cu ea. Am înregistrat o tăcere lungă de peste două minute. În ea reuneam toată tristețea, toată singurătatea, toată furia mea.
Romanul Adevărul (2017), continuarea bestsellerului premiat Minciuna (2015), dovedește încă o dată forța creatoare a autoarei și abilitatea ei de a scrie povești puternice, emoționante și pline de empatie. Personajele sale – adolescenți cărora viața le servește uneori lecții dure – reușesc să își dea singure o nouă șansă și să își găsească propriul drum.
-
Rătăciți printre formulePreț special 11.73 LEI Preț standard 39.12 LEI
Traducere de Radu Slobodeanu
De o jumătate de secol, în fizica fundamentală au apărut o mulțime de idei tentante (supersimetria, corzile etc.), dar nici una n-a fost deocamdată confirmată experimental. Neavând la dispoziție noi date experimentale la energii înalte, fizicienii teoreticieni s-au lăsat călăuziți de simțul lor estetic – o teorie trebuie să fie frumoasă –, ignorând normele de obiectivitate ale cercetării științifice. Asta le reproșează în esență Sabine Hossenfelder, ea însăși fizician teoretician, dezamăgită de starea de fapt din fizica fundamentală.
Rătăciți printre formule e radiografia situației actuale dintr-un domeniu al fizicii – particulele elementare și cosmologia – și, în același timp, o analiză fină a capacității noastre de a cu-noaște lumea prin mijloacele abstracte ale matematicii. Din discuțiile Sabinei Hossenfelder cu mari fizicieni (Steven Weinberg, Frank Wilczek, George Ellis, Joseph Polchinski) vedem cât de subiectivi sunt în realitate oamenii de știință, cât de umană e știința, în ciuda imaginii pe care obișnuim să ne-o facem despre ea.
-
Totul despre suplimentele alimentare. Cele bune și cele mai puțin bunePreț special 11.73 LEI Preț standard 39.12 LEI
Traducere şi note de Nicoleta Neagoe
Carte recomandată de dr. Simona Tivadar
„Am cumpărat o ediţie mai veche a acestei cărţi acum aproape 20 de ani, la Paris, și nu doar din interes profesional. Cred sincer că ar trebui să fie consultată periodic de fiecare om de pe planetă! De ce? Pentru că, vrând, nevrând, înghițim suplimente alimentare permanent: din produsele îmbogățite cu microelemente sau vitamine – de la lactate la pâine –, din ceaiuri, din vin sau bere. Ori ni le cumpărăm chiar noi sub formă de pastile care ne promit tinerețe fără bătrânețe și viață fără de boli. Este nevoie de informație simplă, concisă și nepărtinitoare – oferită însă de profesioniști, precum autorii volumului de faţă – ca să știm exact când ne sunt necesare aceste suplimente. Sau ca să știm să le folosim adecvat vârstei, sexului, activității fizice ori afecțiunilor pe care le avem. Ca să ne putem bucura de miracolele naturii fără să credem, cu naivitate, că orice e «natural» este necondiționat bun, folositor şi fără efecte adverse. Vă sfătuiesc, aşadar, să cumpărați și voi această carte: veți avea un doctor deștept mereu la îndemână și nu veţi risca nici să cădeți pradă escrocilor sau reclamelor la limita minciunii, nici să vă faceți mai mult rău decât bine consumând vitamine, minerale, extracte de plante, tincturi sau ceaiuri «miraculoase»; în schimb, veţi afla cum să vă ajutaţi corpul și mintea să rămână tinere și sănătoase.“ — dr. SIMONA TIVADAR
-
PastoraliaPreț special 9.20 LEI Preț standard 30.66 LEI
Destinat să devină unul dintre cele mai bune volume de povestiri ale anilor 2000, Pastoralia l-a ridicat pe George Saunders la rangul de „maestru care distilează haosul vremurilor pe care le trăim în ficțiune“ (Salon). Cele şase povestiri din Pastoralia afirmă un mare talent exploziv şi resurse de imaginaţie care nu par în pericol să se epuizeze vreodată.
„O Americă înfricoşătoare“, i-a spus Edward Behr. „O Americă distopic-absurdă“, ripostează George Saunders prin acest volum de povestiri concepute parcă în temeiul unui worst case scenario. Populată de angajaţi puşi să accepte umilinţe, de guru fabricaţi din nimic şi gata să fructifice inocenţa semenilor sau de mătuşi revenite din cavou pentru a impune reţete ale succesului în carieră, lumea lui Saunders e deraiată şi pendulează între grotesc şi patetic. Personajele din Pastoralia par intrate într-o moară a destinului care le macină fără milă şi se pregăteşte să le transforme în pulbere. Şi totuşi, cititorul simte prea puţină compasiune şi solidaritate. Prin faţa lui defilează oameni vulnerabili, victime ale propriilor temeri şi obsesii, carcase despuiate de onoare şi vigoare. Şi când colo, în loc să te umple mila, te apucă râsul. George Saunders e un fachir al sardonicului şi al turismului prin regiunile stranii ale fiinţei umane. Lumea lui este cât se poate de originală și, în același timp, incredibil de familiară.
Scriitor proeminent, considerat unul dintre maeștri prozei americane actuale, George Saunders s-a născut pe 2 decembrie 1958 la Amarillo, Texas. Și-a luat licența în inginerie geofizică în 1981 la Colorado School of Mines, iar după absolvire a plecat să lucreze în Sumatra. După un an și jumătate s-a întors în Statele Unite unde a fost, rând pe rând, portar, vânzător, muncitor într-un abator. În 1986 a fost admis la masteratul de scriere creativă de la Syracuse University, unde își cunoaște viitoarea soție, scriitoarea Paula Redick. Între 1989 și 1996 a lucrat ca scriitor tehnic și inginer geofizician, iar din 1996 predă scriere creativă la Syracuse University. Saunders a debutat în 1986 cu o povestire, „A Lack of Order in the Floating Object Room“, publicată în Northwest Review. Primul lui volum de proză scurtă, CivilWarLand in Bad Decline (1996), a fost urmat de o carte pentru copii, The Very Persistent Gappers of Frip (2000), apoi de alte două volume de povestiri, Pastoralia (Pastoralia, 2000; Humanitas Fiction, 2020) și In Persuasion Nation (2006). Între timp a publicat nuvela The Brief and Frightening Reign of Phil (2005) și volumul de nonficțiune A Bee Stung Me so I Killed All the Fish (2006). Volumul său de eseuri The Braindead Megaphone a apărut în 2007 iar volumul de proză scurtă Tenth of December: Stories în 2013. Primul lui roman, Lincoln între vieți (Lincoln in the Bardo, 2017; Humanitas Fiction, 2018) a câștigat Man Booker Prize în 2017, iar pentru proza sa scurtă a primit numeroase premii: de patru ori National Magazine Award for Fiction, PEN / Malamud Award for Excellence in the Short Story, World Fantasy Award for Best Short Story, Folio Prize, The Story Prize etc. George Saunders publică în mod regulat în The New Yorker, Harper’s Magazine, Esquire, GQ și The New York Times Magazine. În 2018 a primit Premio Gregor von Rezzori și a fost primit ca membru în American Academy of Arts and Letters.
„Criticii susţin că în prozele din Pastoralia găseşti adieri din Vonnegut, din Pynchon şi din David Foster Wallace. Aşa o fi sau poate nu. Cert este că America din povestirile lui Saunders pare un parc de distracţii unde lucrurile scapă de sub control. Goticul şi absurdul îşi dau mâna, pasajele fruste alternează cu reveriile, naturalismul bea bruderşaft cu drama existenţială. Saunders e un cronicar al picajului, un martor la subteranele prin care se pierde omul, un arhivar al experienţelor amare, un sceptic camuflat în spatele hohotului.“ — Radu Paraschivescu
„La capitolul imaginație nebună, Pastoralia, volumul plin de umor ireverențios și în același timp de compasiune autentică al lui George Saunders, nu are egal.“ — Independent
„Saunders poate fi sumbru, dar scrisul său încă le acordă personajelor o umanitate și o intransigență în urmărirea micilor lor țeluri care permite o geană de speranță că nu e totul pierdut.“ — The Times
„George Saunder este unul dintre cei mai buni scriitori din prezent.“ — TLS
„Cu un simț al umorului pendulând între Beckett și Monty Python, Saunders e un satiric anarhic, care ne invită într-un viitor imediat inimaginabil de bizar și în același timp perfect recognoscibil.“ — Sunday Telegraph
„
-
Copilul optimist. Cum să previi depresia și să-i consolidezi încrederea în sinePreț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI
În colaborare cu Karen Reivich, Lisa Jaycox, Jane Gillham
Traducere de George Chiriță
O carte cu o miză puternică: viitorul copiilor noștri
Copiii pot fi învățați să aibă încredere în ei, să manifeste spirit de inițiativă, entuziasm și bunătate – este ceea ce demonstrează renumitul psiholog Martin Seligman, care, alături de colaboratorii săi, a realizat de-a lungul a trei decenii o serie de studii despre optimism. Cartea de față se adresează părinților, profesorilor și antrenorilor, care vor învăța pas cu pas cum să le insufle copiilor optimism și să le schimbe neputința în control personal. Descoperindu-și capacitatea de a face față provocărilor sau momentelor dificile, copiii se vor bucura de un echilibru fizic și psihic mai bun, îmbunătățindu-și performanțele școlare. Exemplele, dialogurile, scenariile și testele din carte ne ajută să ne pregătim cât mai bine copiii pentru următoarea etapă a vieții.
-
Complezență Înălțarea la ortopedie • Musafir pe viață15.86 LEI
Complezență pune în oglindă două ipoteze de viață ale aceluiași personaj, o soră medicală îndrăgostită de literatură numită Maia, la fel ca personajul principal din romanul Hotel Universal.
Într-una dintre ipoteze, Maia – instrumentistă într-un spital comunist românesc, o insulă suspendată între sex și moarte, de după Decretul 770/1966 – se trezește fatalmente implicată în anchetarea unui avort ilegal. În cea de-a doua ipoteză, refugiata Maia ajunge să lucreze într-un home médicalisé elvețian dintr-un canton catolic, ale cărui reguli stricte și adesea impenetrabile o conduc într-un alt impas. Complezență aduce față în față două lumi diferite, dar care cer, fiecare în felul ei, conformism, concesie, credit. Într-un cuvînt: complezență. -
Blazon de bastard15.86 LEI
Blazon de bastard (1947) descrie o lume marcată de tirania unei dictaturi politice. Profesorul Adam Krug, renumit filozof în ţara sa, este singurul care refuză să se supună regimului, preluînd funcţia de preşedinte al universităţii în noul an de învăţămînt, nu atît principial, cît din motive legate de viaţa sa personală, în care are loc o tragedie ce îl face să simtă nevoia de‑a se retrage pentru o vreme din societate şi a‑şi petrece timpul împreună cu fiul său. Acest lucru este văzut ca un afront adus noii linii de gîndire impuse de dictatorul Paduk (întîmplător, fost coleg de şcoală cu Adam Krug) şi „Partidul Oamenilor Obişnuiţi”, pentru care traiul individual este considerat periculos, diferenţele dintre oameni trebuie aplatizate, iar unica sursă de bunăstare a societăţii este statul. Dictatorul Paduk dispune, aşadar, să fie arestaţi toţi apropiaţii filozofului, sperînd astfel să atragă sprijinul lui Krug pentru a valida noul regim şi o nouă lume birocratică, sublimă prin absurditatea ei.
„Povestea unui om liber într-un stat totalitar este o tragedie clasică a timpurilor noastre, iar Blazon de bastard abordează subiectul într-o manieră originală, remarcabilă.” (The New Republic)
„Vladimir Nabokov a scris un roman emoționant despre drama unui om civilizat, captiv într-o lume tiranică – există o sumbră și înfiorătoare inevitabilitate în trăirile, acțiunile și umanitatea protagonistului său.” (The New York Times)
„Abilitatea cu care Nabokov își creează momentele de fantezie este formidabilă: o tehnică narativă abruptă, prin explorări minuțioase ale unor scene mărunte, detaliu după detaliu, care dizolvă realitatea într-un coșmar.” (V.S. Naipaul)
-
Țara cu un singur gras15.86 LEIEpuizat din stoc
Prefaţă de Emil Hurezeanu
Cu 16 fotografii din Coreea de Nord
„Adelin Petrişor încearcă să schimbe registrul şi să transforme documentarul filmat în carte scrisă. Veţi constata singuri dacă a reuşit. Oricum, notez cu plăcere că teleagitaţia lui contagioasă intră într-un foarte nimerit contrapunct cu statica sumbră a celui mai interzis stat al planetei. Coreea de Nord este un fel de distopie înfometată a absurdului ideologic cu bombă nucleară, aşa cum, odinioară, un fost preşedinte francez numea Uniunea Sovietică o Voltă Superioară cu armă atomică. Cine ajunge azi în Coreea de Nord? Cîteva zeci de ziarişti aleşi pe sprînceană. Adelin Petrişor, după cum povesteşte, s-a ales aproape singur. El surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunăvoinţă şi reflex critic. Trăsături indispensabile exploratorului de profesie fără poliţe de asigurare pentru întîlnirea cu monştrii nonsacri.” (Emil Hurezeanu)
-
Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil RacovițăPreț special 4.44 LEI Preț standard 44.40 LEI
La 15 august 1897, corabia Belgica a pornit spre Antarctica, într-o expediție științifică finanțată de guvernul belgian, dar cu echipaj internațional. Pentru importanta misiune de biolog a fost ales tână¬rul oceanograf român Emil Racoviță, proaspăt doctor la Sorbona. După mai bine de o sută de ani, o echipă românească îi aduce un omagiu marelui savant și explorator, refăcându-i traseul. Reportajul lui Cristian Lascu și Helmut Ignat ne poartă în lumea lui Emil Racoviță și a pionierilor de pe Belgica, dar și în Antarctica secolului XXI – o destinație apărută recent pe hărțile turistice. În cartea lor, fiecare pagină este o călătorie în sine.
„Răsfoind filele acestui volum veți vedea imagini strălucitoare, cu zăpezi imaculate și ghețuri de cristal, alături de fotografii în care personajul principal este întunericul ce învăluie fantomele minerale ale lumii subterane. Orizontul antarctic nemărginit alternează cu cotloanele cioplite de ape în calcar. Între aceste coordonate s-a împlinit destinul lui Emil Racoviță.“ — CRISTIAN LASCU
-
Jurnalul Lottei: Cât de oaie să fii?15.86 LEI
Vîrsta recomandată 6+
Cel de-al doilea volum al aventurilor Lottei Petermann
,,Un jurnal de fete super comic!” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)
Astăzi, la școală, s-a întîmplat ceva senzațional. Berenike von Bödecker a înființat o gașcă numită SUPER FETELE. Aproape toate fetele din clasă fac parte din gașcă, numai cea mai bună prietenă a mea și cu mine nu. Pentru că noi le spunem mereu SUPER OILE.
Dar nu contează, Cheyenne și cu mine avem acum propria gașcă, IEPURAȘII SĂLBATICI. Și pentru că două persoane sînt cam puține pentru o gașcă, l-am inclus repede și pe Paul, cu căsuța lui din copac. Ce e rău este că acum, în afara SUPER OILOR, avem pe cap și gașca ROCKERILOR. Oare reușim să scăpăm de ei cu ajutorul flautului meu indian? Sau se vor întîmpla și mai multe lucruri ciudate?
-
ZâmbeștePreț special 7.93 LEI Preț standard 31.71 LEI
Traducere și note de Irina Horea
Roddy Doyle este una dintre cele mai importante voci ale literaturii irlandeze contemporane. Cărțile lui sunt traduse în 30 de limbi. În 1993 a fost distins cu Booker Prize.
Singuraticul Victor Forde, un bărbat de vârstă mijlocie, s-a mutat de curând într-un apartament modest și își petrece serile lungi de vară într-un pub din apropiere, bând bere, pălăvrăgind cu barmanul sau citind. Într-una din zile, este abordat în localul respectiv de un alt bărbat de vârsta lui, care pare să-l știe pe Victor din anii petrecuți la aceeași școală catolică de băieți din Dublin. Îl cheamă Fitzpatrick, însă Victor nu-și amintește de el. Totuși, conversează despre întâmplări și persoane cunoscute de amândoi. Din acest moment, acțiunea cărții oscilează între trecutul lui Victor – anii de școală, cariera de cronicar muzical și jurnalist incomod, căsătoria, divorțul – și prezentul tot mai neliniștitor din pricina insistenței lui Fitzpatrick de a-l provoca să-și reamintească lucruri pe care Victor încearcă de multă vreme să le uite.
-
Amintirile unei prințese rebele din familia RomanovPreț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI
Traducere și note de Cristina Balinte
Olga Romanoff, nepoată colaterală a ţarului Nicolae II, ne spune, în această carte de memorii, fascinanta poveste a unei prințese a cărei familie a reușit să scape din mâinile bolșevicilor. Copilăria ocrotită din labirintica Provender House, în Anglia profundă, educația atipică oferită de o mamă severă și snoabă, cu origini scoțiene și scandinave, și un tată mai relaxat și indulgent, a cărui ocupație înscrisă pe certificatul de naștere al Olgăi era cea de „prinț al Rusiei“, viața în natură, caii, legendele familiei, bijuteriile și mobilele care mai amintesc o vreme, până a fi vândute, splendoarea vieții de odinioară, toate sunt relatate cu umor, cu realism și într-un mod foarte personal.
„Memoriile prințesei Olga Romanoff sunt o lectură extraordinară... O carte foarte antrenantă, care ne oferă o mulțime de surprize.“ — Mayfair Times
„La fel de fascinantă, excentrică și amuzantă ca strămoșii ei, prințesa Olga e o adevărată Romanov.“ — Russian Roulette Magazine
-
Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat15.86 LEI
Astăzi, cînd celebritatea este considerată ca fiind echivalentă cu succesul în viață, cine mai vrea să fie anonim? Oamenii își postează opiniile și fotografiile pe rețelele de socializare, în speranța că le vor vedea cît mai mulți și că vor ajunge astfel vedete, chiar dacă la nivel micro. Cînd o asemenea mentalitate devine dominantă, o atitudine ca a Gretei Garbo poate părea de neînțeles. Artista care strălucea pe ecrane în anii 1920-1930 era renumită pentru insistența cu care își apăra viața privată de indiscreția jurnaliștilor și a fanilor: nu dădea interviuri și nici autografe, nu participa la premierele filmelor sale, nu permitea să fie fotografiată pe stradă. Intrigată de personalitatea ei, Aurora Liiceanu face o analiză a fenomenului celebrității, de la imaginea pe care vedetele aleg să o prezinte publicului pînă la avantajele materiale și costurile psihologice ale faimei. În seria de personaje celebre îl regăsim pe Jack Spintecătorul, cel căruia nimeni nu i-a văzut vreodată chipul, dar întîlnim și vloggeri de succes ca Zoella sau Selly.
-
Despre iubire și (alte) ispite. Povestiri15.86 LEI
„«Viața este o afacere care nu-și acoperă costurile.» Vorba e a lui Schopenhauer, dar trece prin mintea multor personaje din povestirile lui Dragoș Ghițulete. Dacă ar exista și zodia Accidentului în horoscop, o bună parte dintre cei care își duc viața cu poverile ei în prozele din carte aici ar trebui căutați, cu sau fără ascendent. Iar accidentul nu înseamnă neapărat o gleznă scrîntită sau o mașină proptită într-un stîlp. Există, în traficul zilei și al nopții, accidente de muncă, de iubire, de pahare în plus sau de prieteni în minus. Și nu e simplu să creezi răni cu nume de oameni. Lui Dragoș Ghițulete operațiunea îi reușește, iar în galeria de marginali pe care o pune la lucru în Despre iubire și (alte) ispite vezi uneori străfulgerări din lumea lui Bukowski, Fitzgerald sau Patti Smith. Femei sau bărbați, șoferi adunați în benzinării sau bone blazate, rebeli sau conformiști, duplicitari sau alcoolici – cu toții împart soarta perifericului căruia viața n-a știut să-i surîdă altfel decît cu gura știrbă. Semnul lor de recunoaștere e ruptura, indiferent dacă se pregătesc să alerge un maraton al supraviețuirii, să se smulgă din promisiunea confortului sau să se mute dintr-un pat în altul și dintr-o dezamăgire în alta. Happy-endul e o erezie pentru acești dezmoșteniți. Înstrăinarea, în schimb, îi așteaptă să se trezească și-i duce la culcare zi după zi.” (Radu Paraschivescu)
-
Vulpea albastră10.56 LEI
Anul 1883, Islanda. Cu puţin timp înaintea nopţii polare, un bărbat, pastorul Baldur Skuggason, este atras ca prin farmec de o vulpe albastră în pustietatea îngheţată. Destinul său se va intersecta cu cel al botanistului Friðrik B. Friðjónsson, care se pregăteşte să înmormînteze o tînără cu sindrom Down, salvată cu ani în urmă dintr-un naufragiu. Din poveştile aparent disparate ale personajelor se întrupează un roman deopotrivă misterios şi poetic, o parabolă despre creaţie şi sacrificiu, un basm întunecat în care umorul şi lirismul se împletesc strălucit, confirmînd talentul literar al unui scriitor de talie internaţională. Romanul Vulpea albastră a fost recompensat cu Premiul pentru literatură acordat de Consiliul Nordic, cea mai înaltă distincţie literară nord-europeană.
-
Puritate10.56 LEIEpuizat din stocDupă încheierea studiilor, tînăra Purity „Pip” Tyler îşi vede marile speranţe năruindu-se sub apăsarea unei existenţe nesigure. Săracă, derutată în carieră şi stîngace în relaţiile sociale, singurul ei reper este o mamă fragilă psihic, care trăieşte izolată, sub un nume fals, refuzînd cu încăpăţînare orice referire la trecut şi la tatăl lui Pip. Cînd i se iveşte ocazia să lucreze pentru organizaţia Proiectul Rază de Soare, un fel de WikiLeaks specializată în dezvăluirea de secrete cu miză mare, condusă din Bolivia de tulburătorul Andreas Wolf, Pip acceptă bucuroasă, ispitită de promisiunea că-şi va regăsi tatăl. Şi cum ilustrul Wolf, cel autoproclamat „aducător al luminii”, se îndrăgosteşte de ea, norocul pare să-i surîdă în sfîrşit. Curînd însă, Pip va descoperi că e doar un pion într-o urzeală complicată de secrete şi minciuni, trădări şi răzbunări, iubire, obsesie şi moarte.
-
Viața și întoarcerea unui Halle15.86 LEI
„Saga de familie, bildungsroman și epopee istorică, Viața și întoarcerea unui Halle este povestea unui timișorean născut în Austro-Ungaria și devenit după 1918 cetățean român. Prin ochii lui de contabil și, mai apoi, de administrator de hotel ni se conturează o frescă inedită a Timișoarei din perioada interbelică. Deși tihnit și cosmopolit, orașul n-a fost ferit de turbulențele ideologice din anii ’30, care au provocat tensiuni între etniile conlocuitoare. Viziunea lui Halle Rezső asupra evenimentelor ce culminează cu rebeliunea legionară și atacul Reich-ului împotriva Iugoslaviei ilustrează cu realism și o ironie «la firul ierbii» această lume tulburată, căci în hotelul unde lucrează protagonistul sînt cazați în 1940 ofițerii Wehrmacht-ului, sosiți în Banat cu Misiunea militară germană.
Perspectiva obiectivă, uneori tăioasă, alteori încărcată de un umor negru, e asigurată și de faptul că Halle e un evreu convertit la creștinism. Asta îl situează între lumi care îl resping deopotrivă. În toiul celui de-al Doilea Război Mondial, dat afară din serviciu din pricina legilor antisemite, Halle se refugiază în Ungaria, unde i se mai permite încă să muncească, însă își lasă familia acasă. Ia cu el, pe lîngă propriile povești, și pe cele ale soției cu origini elvețiene și maghiare și le împărtășește colegilor din lagărul în care ajunge în 1944, atunci cînd statul ungar îi strînge și pe evreii botezați, trimițîndu-i la muncă forțată.
Halle Rezső dispare în război. Întoarcerea sa, îndelung așteptată de familie, se produce prin rememorările unui supraviețuitor din lagăr și ale fiicei Julianna, într-un roman de o intensitate dureroasă semnat de strănepotul său.” (Radu Pavel Gheo)
-
Kids are not OK15.86 LEI
Nimic din felul în care începe povestea lui David, a soției sale Sabine și a fiicei lor Sofia, mutați de curînd la țară, într-o casă aflată în mijlocul unui peisaj bucolic, nu-l pregătește pe cititor pentru ceea ce urmează să se întîmple cu viața celor trei. Un prieten din tinerețe, care este și povestitorul întîmplărilor, li se alătură în două vacanțe și are prilejul să-i vadă îndeaproape în zilele lor obișnuite și să constate că sînt o familie unită și fericită. Dar toate acestea sînt curmate brusc atunci cînd un val de arestări în masă, care a cuprins aproape jumătate din sat, îi aruncă și pe cei doi soți în închisoare, sub acuzația de pedofilie, într-un caz instrumentat de un procuror „dornic de afirmare”. Unde se termină nevinovăția și unde începe fapta? Cum convingi lumea și legea că acuzațiile propriului copil nu sînt adevărate? Cum supraviețuiești gîndului că ai eșuat ca părinte și în ce fel de ființă te transformă acesta? Kids are not OK este un roman dur despre procesul prin care oamenii pot deveni nefuncționali și despre existența care nu-și mai găsește nici o motivație dacă valorile care o diferențiază de stadiul larvar sînt anihilate.
-
Un roman într-o gară mică10.56 LEI
Un pilot zboară opt sute de kilometri, pe timp de noapte, riscîndu-şi viaţa, pentru a-l „răpi“ pe fratele său din România ajunsă în mîinile comuniştilor. Mama lor, fostă baroneasă, imobilizată în scaunul cu rotile în urma unui accident, rămîne să-şi sfîrşească zilele în singurătate după plecarea celor doi fii ai săi după ce averea îi este confiscată. Galaga, fostul paznic de noapte al satului, nu-şi poate şterge din minte o întîmplare de demult, cînd un dulău uriaş, ca o nălucă albă, l-a atacat şi i-a sfîşiat pulpa. A reuşit să se salveze după ce l-a rănit la gură cu cosorul, dar are mereu în faţa ochilor chipul lui Ilie, care după noaptea aceea a apărut cu obrazul tăiat parcă de cosor. După ce cade pe peronul gării din Viena, Peter Halmer pare să-şi fi pierdut memoria. Ajuns la spital, îi trezeşte interesul lui Freud, pentru că, deşi nu ştie cum îl cheamă şi de unde vine, vorbeşte perfect mai multe limbi. Peter dispare însă după ce bea cu doi bărbaţi care susţin că îi sînt fraţi, lăsîndu-i medicului său o scrisoare care îl va zgudui. Rurale, urbane sau supranaturale, aceste povestiri, alături de altele, formează un mozaic ce readuce la viaţă personaje şi întîmplări din alte vremuri şi din alte lumi.