Promotii

„Cu acest volum, publicat postum în 1626, începe un tip de cercetare a naturii în care omul contemporan poate recunoaște elemente ale științei moderne. În același timp, Francis Bacon ne vorbește aici de alchimie, astrologie și magie naturală, de medicamente miraculoase, prelungirea vieții și posibilitatea de a produce animale și plante nemaivăzute. Sylva Sylvarum face parte din marele proiect baconian de a înzestra știința cu o poveste: agregare de sensuri și scenariu iniþiatic, special construite pentru a lua în stăpânire imaginația cititorului, trezind curiozitatea, entuziasmul și emulația, dar și dorința de a «intra în poveste», de a deveni parte a scenariului căutării și descoperirii de-a lungul căruia se naște cunoașterea.“ (Dana Jalobeanu)

Ilustrația copertei: Detalii din frontispiciul lucrării Sylva Sylvarum (1626) de Francis Bacon.

Volum apărut cu suportul financiar al Autorităţii Naţionale Pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, CNCS‑UEFISCDI, şi cu suportul logistic al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

„Ne-am propus să prezentăm dificultăţile şi suferinţele prin care au fost nevoiţi să treacă atît deţinuţii politici, cît şi membrii familiilor acestora, respectiv cîteva sute de mii de persoane (pentru că arestarea şi condamnarea unui «duşman al poporului» avea efecte şi asupra părinţilor, soţiei/soţului şi copiilor). De asemenea, am dorit să surprindem interferenţele autorităţilor statului cu destinele lor, modul în care acestea s‑au repercutat asupra evoluţiei lor sociale, profesionale, economice pe termen mediu şi lung (unele identificabile chiar şi în prezent), dar şi încercările de a ieşi din zona marginală a societăţii. Documentele reflectă problemele cu care s‑au confruntat deţinuţii politici în timpul detenţiei şi după eliberare (dificultăţile de a‑şi continua studiile, de a‑şi găsi un loc de muncă, de a‑şi întemeia o familie sau de a o păstra pe cea de dinainte de arestare). Printre problemele de după eliberare pe care le‑am ilustrat se numără şi încercările autorităţilor de compromitere a acestora în faţa apropiaţilor şi a altor deţinuţi, tentativele şi metodele folosite la racolarea unora dintre ei ca informatori şi modul în care s‑a derulat colaborarea lor cu Securitatea. În ce priveşte familiile, am reprodus documente care se referă la încercările de a lua legătura cu cei închişi, la divorţ ca soluţie pentru a scăpa de şicanele şi marginalizarea din partea autorităţilor, la urmărirea copiilor şi a altor membri ai familiei, precum şi la problemele pe care le‑au avut aceştia. Credem că interviurile şi documentele publicate vor aduce o contribuţie consistentă la completarea imaginii represiunii comuniste în România.” (Editorii)

Autobiografia legendarului star rock. Bruce Springsteen este bardul visurilor pierdute ale Americii. - The Economist

Rareori un artist si-a istorisit viata cu atit de mult talent narativ si forta evocatoare. La fel ca in cintecele sale („Thunder Road”, „Badlands”, „Darkness on the Edge of Town”, „The River”, „Born in the USA”, „The Rising”, „The Ghost of Tom Joad”, pentru a aminti doar citeva), in autobiografia lui Bruce Springsteen gasim acea doza de lirism care l-a consacrat pe scena muzicala a lumii, dar si intelepciunea unui om care a stiut sa reflecteze profund la experientele prin care a trecut in viata. In Born to Run, Bruce Springsteen povesteste cum a crescut intr-un mediu religios, in Freehold, New Jersey, inconjurat de poezia, pericolele si intunericul care i-au stimulat apoi imaginatia, ajungind la momentul marii revelatii: debutul lui Elvis Presley la The Ed Sullivan Show. Cantautorul evoca intr-o maniera surprinzatoare dorinta sa de a deveni muzician, inceputurile ca rege al formatiilor de bar din Asbury Park si infiintarea E Street Band. Cu o candoare dezarmanta, Bruce Springsteen spune pentru prima data povestea framintarilor personale care i-au inspirat cele mai bune compozitii muzicale.

In agitatul si aglomeratul New York exista un spatiu linistit si plin de farmec unde tinarul Rene, regizor aspirant, duce o viata placuta si linistita. Asta pina in ziua cind in cartier se muta o familie ciudata, alcatuita din patru barbati – un tata virstnic si cei trei fii ai sai – ce folosesc nume romane ca sa-si ascunda originile si trecutul. Cei patru Golden, Nero si fiii sai, stirnesc interesul viitorului cineast, caci aceasta familie exorbitant de bogata ascunde taine uluitoare: legaturi vechi cu lumea interlopa din India, dezechilibre psihice, dezorientari sexuale. In scena intra si o rusoaica superba, o vinatoare de avere ce-l cucereste pe batrinul Nero Golden, manipulindu-i pe toti cei din jur, inclusiv pe naratorul Rene. Casa Golden este un tur de forta narativ, un roman cosmopolit, un roman al globalizarii in decor newyorkez, un roman despre identitate si destin.

De la imparatul Nero la Obama, prin Nasul… Acest veteran al romanului combina istoria si miturile Antichitatii cu afacerile murdare, cultura populara si tehnicile cinematografice pentru a crea o istorie de moravuri a zilelor noastre. - The Guardian

Din cind in cind ai ocazia sa dai peste o carte care te captiveaza, iti spune o poveste plina de farmec si te face sa te minunezi cum a nascocit autorul asa ceva. Casa Golden este o astfel de carte... Abordeaza o serie intreaga de adevaruri universale si, in acelasi timp, se dovedeste absolut originala. - The Associated Press

Deși există multe cărți bune care istorisesc experiențele abominabile și, totodată, curajul teribil de care au dat dovadă mii de prizonieri de război capturați de către japonezii victorioși la sfârșitul anului 1941 și începutul anului 1942, relatările despre evadări din lagărele japoneze sunt mult mai rare. Aceasta se datorează numărului relativ mic de curajoși care au încercat să își recâștige astfel libertatea, în loc să mai suporte bătăile și înfometarea la care erau supuși de paznicii lor, în așteptarea, cel mai probabil, a unei morți în prizonierat. 

Cei care se încumetau totuși să evadeze, deja extenuați fizic, trebuiau să străbată un teritoriu necunoscut, cu un teren și o climă extreme, să se confrunte cu pericole iminente – boli amenințătoare, inaniție și trădare. Iar dacă erau capturați urmau să aibă parte – în cel mai bun caz – de cea mai dură dintre pedepse și, foarte posibil, de plutonul de execuție. Atenția autorului s-a îndreptat către cazuri de evadări din Hong Kong, Thailanda, Filipine, Borneo și China, ai căror protagoniști au fost ofițeri și soldați britanici, americani și ai țărilor din Commonwealth.

Un roman timpuriu al laureatului Premiului Nobel pentru literatură J.M. Coetzee, narat în 266 de paragrafe, structura lui fiind influențată de modalitățile de reprezentare ale filmului și fotografiei. În 1977, pe când locuia încă la Cape Town, J.M. Coetzee a primit pentru acest roman cel mai important premiu anual din Africa de Sud, Central News Agency Literary Award (CNA Prize). În 1983 romanul a fost ecranizt cu titlul Dust, în regia lui Marion Hänsel, cu Jane Birkin, Trevor Howard și John Matshikiza în rolurile principale.

Magda, o fată bătrână cu mintea pe jumătate pierdută, duce o existență anostă, singuratică, pustie, înstrăinată de celelalte ființe omenești. În afară de tatăl ei, fermierul, un văduv posac, înăsprit de viața la ferma lui izolată din mijlocul deșertului Karo, nu se mai află în jur decât niște servitori negri, dintre care unul, Hendrik, este cel mai tânăr, nou-venit, muncitor, politicos. Magda își pune gândurile și trăirile pe hârtie, paragraf după paragraf. Un fel de jurnal în care descrie curgerea molcomă, apatică, a timpului – zi după noapte după zi, îndatoririle casnice, cele de la ferma de oi, cele ale pământului, de la un ciclu la altul al naturii, vară, iarnă, secetă, ploaie, de la focul și cafeaua matinale, la mesele duminicale, de la curățatul cizmelor, la cârpitul hainelor, de la plecarea de dimineață a fermierului, la întoarcerea călare la apus… O viață departe de civilizație, de drumuri umblate, un pământ unde și fărădelegea poate rămâne neștiută. Dar într-o bună zi, Hendrik vine acasă cu o soție tânără și frumoasă, fapt care declanșează adevărata tragedie a tatălui și a fiicei sale. Între redarea riguroasă a realității dure și halucinațiile minții rătăcite, între poezia spațiului infinit și detaliile imunde ale vieții și morții, povestea Magdei nu-și găsește alinare.

Roman inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului 2016 din Sunday Times, The Times, The New York Times Book Review, Washington Post, New York Magazine, The Millions, NPR Books, Canadian Literature, Elle

Doi mari vizionari – William Shakespeare și Margaret Atwood își dau mâna în această poveste despre magie și iluzie.

Margaret Atwood a scris romanul Furtunii perfecte, purtându-și cititorii prin Canada zilelor noastre, din societatea elevată a unui mare Festival Shakespeare până în sistemul penitenciar, din lumea coruptei clase politice până în cea a deținuților de drept comun. Fenomenele paranormale, comunicarea cu cei dragi chiar și dincolo de moarte adaugă un plus de originalitate acestei bijuterii literare care se citește cu sufletul la gură și care, deși urmează îndeaproape coordonatele textului-sursă (uzurparea, pierderea, remușcările, dorința de răzbunare, răzbunarea prin iertare), propune un final cu totul neașteptat. „Pui de cotoroanță“ este unul dintre apelativele folosite în Furtuna de Prospero și Ariel pentru Caliban. Ar mai fi de adăugat cuvintele autoarei: „Furtuna este, într-un fel, un musicalmultimedia timpuriu. Dacă Shakespeare ar scrie azi, ar folosi toate efectele speciale ale tehnologiei.“ Reputatul critic britanic Jonathan Bate consideră Pui de cotoroanță „categoric, cel mai inteligent roman neo-shakespearian.“

Cuvânt înainte de Oliver Burkeman. O carte motivațională complet diferită

Această carte n-o să-ţi rezolve problemele şi n-o să te facă fericit. Vestea bună e că nici o altă carte de pe raft nu poate face aşa ceva, însă asta o ştii deja. Fiindcă ştii, în sinea ta, că nici o carte motivaţională nu are cum să te facă fericit. La fel cum ştii în adâncul sufletului că numai tu te poţi face fericit. Poate n-ai descoperit încă acest fapt, sau poate că ai uitat, însă ştii mai multe decât crezi despre propria fericire. Această carte creativă şi practică te va ajuta să desenezi, să scrii, să găseşti şi să ţii minte acele lucruri care te fac fericit… sau măcar mai puţin trist.

„Această carte m-a tulburat atunci când am răsfoit-o prima dată, deoarece știam că va da rezultate! Este o hartă explicită care duce într-un loc unde te vei simți mult mai bine și mult mai pregătit să faci față greutăților vieții.“ (ROB DELANEY, actor de comedie)

„Veți descoperi niște pagini pline de înțelepciune în această carte și veți avea parte de și mai multă odată ce veți termina de citit.“ (OLIVER BURKEMAN, jurnalist)

Un bancher milionar pus la patru ace poate învăţa ceva de la un artist cu hainele pătate de vopsea? Cu siguranţă. Reuşita în afaceri este o formă de artă. Astăzi vorbim frecvent despre „arta managementului”, „arta marketingului” sau chiar despre „arta de a face mai mult cu mai puţin”, însă rareori facem o legătură directă între afaceri şi lumea artei. În contextul unei economii digitale care se schimbă rapid, al noilor tehnologii şi al peisajului media tot mai aglomerat, companiile de succes sînt cele care dau dovadă de originalitate, creativitate şi inventivitate. Definirea afacerilor ca artă este o adevărată şcoală de gîndire, iar lecţiile sînt mai degrabă practice decît filosofice. Oricine este un artist spune poveştile unor oameni pe care creativitatea i-a ajutat să ajungă în top şi te învaţă cum să gîndeşti şi să acţionezi la fel ca ei.

La începutul anilor ’50, în cea mai fecundă și mai ludică perioadă de creație, alături de piesele care i-au adus celebritatea – Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele –, Eugène Ionesco a scris mai multe scenete care reprezintă nu numai laboratorul pieselor „clasice“, dar și calea directă de exprimare pentru virtuozitatea comicului său deopotrivă insolit și frapant de concret, eliptic și luxuriant. Caracterul lor de farsă-improvizație dă jocului o libertate a experimentului nemaiîntâlnită parcă în piesele de mari dimensiuni ale lui Ionesco.
În 1953, la Théâtre de la Huchette, regizorul Jacques Polieri a pus în scenă un „Spectacol Ionesco“ pornind de la șase scenete ale lui Ionesco și de la dramatizarea după Căldură mare de Caragiale. Trei dintre aceste scurte piese se credea până de curând că sunt definitiv pierdute, dar au fost descoperite în arhiva regizorului. E vorba de Guturaiul oniric, Îi cunoașteți? și Nepoata-soție (varianta originală).
Pentru a întregi imaginea asupra teatrului scurt al lui Eugène Ionesco, în afară de scenetele scrise la începutul anilor ’50, volumul de față cuprinde și două piese scrise mai târziu (Scenă în patru și Lacuna).

„Cred că a exista este o mare nenorocire. Cred că a nu fi ar fi o nenorocire încă şi mai mare. Însă, printre oamenii care există, sunt într-adevăr unul dintre cei mai norocoşi. Sunt mai favorizat decât regii, pentru că regii înşişi muncesc, pe când eu mă pot duce unde vreau, când vreau, cu un caiet şi cu un creion: nu trebuie să semnez condica de prezenţă (am semnat altădată şi ştiu ce înseamnă!). Am deci impresia că sunt un copil bosumflat, că sunt afurisit, că nu e frumos din partea mea să trăiesc aşa de nemulţumit. Când există oameni care se războiesc, care se omoară, în timp ce alţii mor de foame, când alţii muncesc ca să trăiască, eu, pur şi simplu, trăiesc.“ (Eugène Ionesco)

  „Grazia este un roman deopotriva spectaculos si profund, epic in sensul tare, dar si poetic, fictional, autofictional si mistifictional in acelasi timp. O carte bogata in referinte livresti menite sa stimuleze si sa amplifice perspectiva cititorului. Dintr-un fel de narcoza a iubirii se nasc cele patru povesti de dragoste – corespunzatoare capitolelor cartii –, cele patru gratii Iulia, Cezara, Alina si Rosa. Erotismul discret fuzioneaza cu pulsiunile onirice vii si seducatoare pentru a da nastere unei dimensiuni spatiale noi, greu de recunoscut, cu toate ca evenimentele povestite se petrec in orase precum Viena, Florenta, Iasi, Constanta si Roma. Grazia este contopirea fericita dintre grazie si gratie, dintre recunostinta si recunoastere a celor care, pentru a putea trai cu adevarat, trebuie sa se strecoare unii in mintea celorlalti. Aceasta carte scrisa si traita de Mircea Tuglea este, dupa stiinta mea, unul dintre putinele romane cu accente textualiste in masura sa se adreseze marelui public, nu doar celui deprins cu strategiile narative ale postmodernitatii.” (Serban Axinte)

     Fragment din romanul "Grazia" de Mircea Tuglea:

Romanul este o lunga meditatie asupra timpului, din perspectiva emotionala si psihologica a unui barbat coplesit de disparitia fiicei sale de numai trei ani si a carui existenta se schimba dramatic dupa aceasta tragedie. Construit pe mai multe planuri temporale, in care trecutul – loc de refugiu din prezentul prea dureros – revine obsesiv ca introspectie cathartica sau, dimpotriva, culpabilizanta, romanul se tese in jurul a trei familii din generatii diferite si al citorva teme ce se constituie in repere ale existentei colective si individuale: raportul adulti-copii, relatia dintre parinti si timp, nevoia de regasire a virstei copilariei si a inocentei pierdute. Dincolo de dramele personajelor staruie o incredere neclintita in capacitatea omului de a manipula mental contururile timpului, pentru a-i gasi virtutile tamaduitoare.

Ranit intr-o ambuscada, Toma paraseste Baza de Operatiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detasat alaturi de Fortele Speciale din 2009, si se intoarce in Celei, satul de bastina. Peste cateva luni e decorat de presedintele Traian Basescu, insa statutul de erou in lupta impotriva terorismului il resimte incongruent cu situatia personala – nevasta lui intre timp s-a incurcat cu un politist si se hotaraste sa plece cu el in Italia, amintirea prietenului sau care a murit pe front il urmareste pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simptomele de PTSD isi fac loc progresiv in viata lui Toma. Singurii oameni cu care reuseste sa se conecteze cu adevarat acum sunt baietelul lui de sapte ani, un tigan cu care a stat in banca in scoala generala si vaduva prietenului sau, cu care incepe o relatie pur sexuala. Flashbackuri din zona de conflict armat se insereaza in viata de zi cu zi, alaturi de antidotul lor – memoria copilariei. Prima parte din Trilogia H, Schije este un roman despre violenta, constiinta, masculinitate, memorie si timp. Este un roman despre clisee institutionalizate, psihologia maselor, dizolvarea identitatii personale. Si despre supravietuire.

„O carte monumentală, copleşitoare prin măreţie şi realism.“ (Wall Street Journal)

A pleca de la zero înseamnă a lua totul de la capăt. Dar oare poţi să iei totul de la capăt după un război care a schimonosit planeta? Poţi să ceri doar dreptate, nu şi răzbunare? Poţi să ierţi? Poţi să ieşi teafăr din cel mai negru coşmar? Sunt câteva dintre întrebările pe care şi le pune Ian Buruma într-o carte fundamentală pentru înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pornind de la experienţa prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre câteva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinserţia supravieţuitorilor, violenţa anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările şi complicităţile fără de care nu se putea pune problema revirimentului.
1945 a fost un an tulbure şi însângerat („Iar sângele cere sânge“, după cum spune Macbeth). A fost anul în care unii vinovaţi pentru oroarea războiului au plătit, iar alţii au scăpat. A fost anul în care s-au descoperit ororile din lagărele de exterminare naziste. A fost anul în care torţionarii au cumpărat de pe piaţa neagră certificate de supravieţuitori ai lagărelor. A fost anul în care, întorşi acasă mai mult morţi decât vii, unora dintre supravieţuitori li s-a spus: „Şi la noi a fost rău. Ne-au furat bicicleta“.
1945 sau Anul Zero a fost şi punctul de plecare al ideii şi construcţiei europene, animate de idealurile generoase, deşi utopice, ale păcii eterne şi unităţii creştine. Şi chiar dacă, aşa cum scrie undeva Monica Lovinescu, „în rău, specia umană ne va surprinde mereu“, 1945 a fost anul în care lumea s-a redeprins cu un adevăr esenţial: că temperatura naturală a existenţei noastre e temperatura libertăţii.

Sintetizind datele oficiale disponibile, volumul ofera o analiza a situatiei demografice a Romaniei extinsa pe aproape sapte decenii din istoria noastra contemporana, perioada in care au avut loc evenimente politice, economice si sociale majore, ce au influentat drumul parcurs de populatia tarii si situatia ei actuala. Informatiile prezentate in cele doua sectiuni care se ocupa de demografie in perioada comunista si dupa 1989 – de la natalitate si sporul natural la politicile demografice sau speranta medie de viata in Romania si evolutia ei – le sint utile atit specialistilor in demografie, cit si studentilor sau cititorilor interesati de acest sector atit de dinamic.

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mînă de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, cînd Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu cîţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rînduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste...

Sumar: Cel ridicat de foarte jos • Strălucirea şi suferinţele unui tînăr politician • Groparii stîngii • Victoria lui Orbán în războiul rece civil • O victorie electorală discutabilă • Preţul „orbánizării” • Potentaţii de la curte • Rolul lui Orbán într-o Europă în descompunere

Paul Lendvai (n. 24 august 1929) a părăsit Ungaria natală după revoluţia din 1956 şi s‑a stabilit în Austria. În perioada 1960‑1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse și Financial Times și a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central‑ şi est‑europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor‑şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor‑şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor: Der rote Balkan (1969); Antisemitismus ohne Juden (1972); Die Grenzen des Wandels (1977); Der Medienkrieg (1981); Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers (1996); Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch (2010); Hungary: Between Democracy and Authoritarianism (2012); Leben eines Grenzgängers (2013).

Federatia Terra, aflata sub conducerea Cupolei, intreprinde calatorii temerare in spatiul cosmic. Insa satelitul lui Jupiter, Europa, ascunde sub crusta sa de gheata panze bogate de apa limpede, dar si pericole nebanuite. Din vointa acestei planete organice ia nastere Matca, o putere necunoscuta, planuind sa transforme entitatile cu inteligenta artificiala de pe Terra intr-o noua civilizatie, postumana. Dar neamul atlant al Inteleptilor Haruni, cei care vegheaza de milenii toate formele de viata create din gandirea Marii Constiinte, trimite semne si mesageri catre pamanteni, vestindu-i asupra primejdiei.
   Al treilea volum al seriei LUMI LA RASPANTIE pune intrebari dnascute din realitatea prezentului: Exista oare riscul ca inteligenta artificiala sa se emancipeze de sub tutela umana? Ar putea ea sa atinga complexitatea naturii biologice, devenind o noua specie, cu o constiinta superioara civlizatiei noastre?
    Noaptea eclipsei ne indeamna sa meditam la valorile umane fundamentale: increderea, iubirea, dorinta de cunoastere, speranta, puterea de sacrificiu. O carte despre forta si vulnerabilitatea omului si a civilizatiei careia i-a dat nastere.

In plina Epoca de Aur, unul dintre mai-marii tirgului S. si directorul scolii uneltesc pentru a elibera un post la gradinita ce ar urma sa fie ocupat de fiica unei cunostinte. Ocazia perfecta le-o ofera Anisoara Proca, o tinara educatoare, cind se afiseaza goala pusca la fereastra locuintei sale, in urma unei seri de pomina.
Lucrurile se incurca insa cind Anisoara se dovedeste a fi indaratnica si se opune cu toate fortele acestei mutari, ba mai mult, are si o relatie amoroasa cu fiul directorului. In paralel se desfasoara si povestea lui Codreanu, profesor repartizat in S., dar care vrea sa-si aranjeze un transfer intr-un oras mare, pentru a fi alaturi de sotia lui, Silvia, proaspata absolventa de Electrotehnica.

Romanul lui Emil Iordache, recent regasit, este o fresca a unui orasel de provincie in comunism, loc unde totul se bazeaza pe relatii si influente, unde orice este posibil, cu conditia sa cunosti pe cine trebuie, iar numai cei cu un curaj nebun indraznesc sa stea impotriva valului.

Pe vasul de pescuit înghiţit de ape care ar fi trebuit să-i ducă în Suedia pentru a începe o viaţă nouă se aflaseră cinci sute de refugiaţi, între care şi o sută de copii. Acum, în derivă pe o mare ostilă, printre rămăşiţele vasului naufragiat şi cadavre plutind peste tot în jur, Doaa Al Zamel, o tînără siriană de 19 ani, se menţine la suprafaţă datorită unui mic colac de plastic, ţinînd strîns în braţe două fetiţe. Pentru ele încearcă să nu-şi piardă speranţa şi să supravieţuiască. Povestea ei cutremurătoare adună vocile neauzite a milioane de refugiaţi care riscă totul în încercarea disperată de a avea un viitor mai bun. 

„Relatarea Melissei Fleming e captivantă şi plină de emoţie. Aşa cum spune Doaa în nota ei, «este doar o frîntură din povestea durerii şi a greutăţilor pe care le îndură refugiaţii din întreaga lume».” (Financial Times) 

„O carte care trebuie citită neapărat de toţi cei ce dezbat problema crizei refugiaţilor, deoarece concentrează povestea întregului război din Siria în povestea unei singure familii, a unui singur om: Doaa.” (New York Journal of Books)

Unul dintre marile romane de dragoste ale secolului XX

Ne aflăm aproape de mijlocul secolului al XIX-lea, iar ţarul Nicolae I stăpîneşte Rusia, înconjurat de camarila lui, de spioni şi conspiratori. Unii dintre decembrişti sînt încă în viaţă, iar ecoul morţii lui Puşkin şi a lui Lermontov încă nu s-a stins. Ajuns la plinătatea vîrstei, plecat de la curtea ţarului şi retras la conacul său de la periferia Petersburgului, melancolicul prinţ Miatlev îşi petrece zilele cufundat în tristeţe, departe de îndeletnicirile potrivite rangului şi de tovarăşii săi din regimentul de husari. Într-o zi, Miatlev salvează o tînără de sub roţile unei trăsuri în plină goană, o duce acasă, o îngrijeşte şi se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Viaţa lor pare să se îndrepte spre un făgaş fericit, însă Alexandrina, negăsindu-şi calea în viaţă, e disperată: va dispărea pe neaşteptate, lăsînd în urmă ruinele unui conac bîntuit de o fantomă „care nu mai sperie pe nimeni”, iar prinţul încearcă deznădăjduit s-o găsească. Ce nu vede încă e că viitorul – dragostea, adevărata libertate, fuga de lumea plină de toane – abia începe.

„Bulat Okudjava este una dintre cele mai cunoscute şi mai puternice voci ale generaţiei sale, o voce care a contribuit la crearea unei adevărate mişcări a beatnicilor în Uniunea Sovietică.” (The New York Times)

„Romanul Călătoria diletanţilor poate fi văzut şi ca ultima mare operă a aşa-numitei «epoci de aur» a literaturii ruse.” (Russian Classical Literature Today) 

În filozofia sa, care s-a impus printr-o terminologie cu totul originală şi prin crearea unor concepte mereu inedite, Martin Heidegger a omis constant şi în mod intenţionat cuvântul „iubire“ – deşi discursul său filozofic avea ca principal obiect, mai cu seamă în perioada de tinereţe, „fiinţa umană“ (Dasein) şi tot ce ţine de ea.
În scrisorile către Hannah Arendt, publicate în volumul de faţă, acest cuvânt intră în prim-plan şi este rostit cu toată tăria, dezvăluind „prea-omenescul“ impetuos al filozofului. Iubirea devine dintr-odată mai mult decât un simplu cuvânt, devine o forţă „daimonică“, incontrolabilul însuşi. „Daimonicul m-a izbit din plin“, spune Heidegger într-una dintre primele sale scrisori, la câteva zile după ce are loc prima întâlnire cu Hannah.
Şi totuşi, chiar aici, în aceste epistole înflăcărate de iubire, sunt reluate şi puse tot mai direct marile întrebări filozofice despre om şi despre jocul periculos pe care acesta încearcă, de fiecare dată, să-l joace cu istoria. Textele de faţă dau mărturie despre istoria unei iubiri strâns legate de istoria secolului XX, din inima căruia, cu tot patosul său interogativ – şi lăsând deoparte orice „cod filozofic“ –, Martin Heidegger se întreabă: „Oare prin ce iaduri trebuie să mai treacă omul până să înţeleagă că nu el se face pe sine?“

„Filozofia are, aşadar, voie să pătrundă într-un discurs amoros şi să contribuie la alcătuirea lui (pasaje întregi din declaraţiile făcute «domnişoarei Arendt» sunt scrise în cel mai crâncen «cod heideggerian»), în vreme ce amorul dă rău într-un discurs filozofic şi trebuie, în consecinţă, ignorat. Dar de ce?“ (GABRIEL LIICEANU)

Satul Mireni pare un loc banal, dar locuitorii lui nu sint nici pe departe niste oameni obisnuiti. Un tinar trece cu motosapa dintr-un capat in celalalt al satului, lasind in urma un dezastru, un pilot aduce la sol avionul de vinatoare si afla ca baietelul sau s-a vindecat misterios de o boala incurabila, un cutremur devasteaza Bucurestiul... Planurile multiple din real aluneca pe nesimtite in fantastic, iar toate firele de la inceputul romanului, aparent haotice, converg spre padurea de salcim, sursa mierii cu proprietati misterioase, ce pare sa determine irevocabil soarta personajelor. O poveste in crescendo, incadrata intr-un timp magic, ce are puterea de a-l vraji iremediabil pe cititor.

„Lotusul se naşte în noroi, dar floarea sa rămâne întotdeauna albă şi curată. Asta e cea mai mare provocare pentru noi: să trăim în inima unei probleme, dar să nu fim subminaţi de ea. Fericirea e pretutindeni, accesibilă pentru toţi cei care vor s-o vadă. Secretul fericirii este să preţuieşti. Să ştii cum să fii mulţumit cu ceea ce ai. Budiştilor nu le este deloc frică de moarte: e în mod sigur singura certitudine din viaţă. Are, pe deasupra, o putere fără egal de a-i face pe oameni să privească atent în inima lor şi să decidă ce este esenţial şi ce este superfluu. Think big, start small. Ador această propoziţie. Mi-o repet mie insămi foarte des. De fiecare dată când mă lansez într-un nou proiect. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar fi imposibil să fac ceva. Nu e aroganţă, ci pur şi simplu încredere în viaţă. În forţa ei.

Putem schimba cursul întâmplărilor. Fiecare, la nivelul său, poate face lumea mai bună. Lumea are nevoie de sfinţi. Dar are nevoie şi de oameni obişnuiţi, simple fiinţe umane care pot să înţeleagă durerea celorlalţi. Practica budistă ne învaţă să ne privim duşmanul ca pe un învăţător, să profităm de cel care ne provoacă pentru a ne combate propria negativitate. Ca un magnet atras în direcţii opuse, m-am construit în jurul iubirii şi urii, violenţei şi dragostei necondiţionate, limitării şi infinitului. Am fost atrasă întâi într-o parte, apoi în cealaltă, până când receptorii mei interni au încetat să intre în panică şi să-mi trimită mesaje contradictorii, până când mi-am găsit stabilitatea.“ (ANI CHÖYING DROLMA)

Tudor Klein şi Irina, logodnica lui, pleacă pe o insulă cu puţinii bani pe care reuşesc să-i pună împreună deoparte, plănuind să trăiască modest o perioadă cît mai lungă. Cum arată o vacanţă de cîteva luni? Ce se-ntîmplă după cele şapte zile de euforie pe care le cunoaştem cu toţii? Ultraviolenţă, ultima parte a trilogiei Poker, este o analiză de cuplu – un roman despre singurătate şi dragoste.

„Scriind Ultraviolenţă, m-a interesat un singur aspect: cum sună romanul pe care vrei să-l iei cu tine la plajă într-o vacanţă în care n-ai venit să citeşti?” (Bogdan Coşa)

Roman ecranizat în 2016, în regia lui Sharon Maguire, cu Renée Zellweger, Colin Firth şi Patrick Dempsey în rolurile principale.

În Bridget Jones însărcinată, celebra protagonistă, terorizată de sfaturile celor din jur care‑o bat la cap cu ceasul ei biologic, care ticăie, rămîne gravidă. Îşi va descrie experienţa sarcinii aşa cum a făcut cu dragostea pentru domnul Darcy, cu umor, fără să‑şi ascundă defectele şi fără să plece urechea la gustul public. Adică nu va respecta sfaturile din reviste, va continua să mănînce junk food şi să mai tragă cîte‑un fum. Dincolo de aceste griji mărunte, rămîne însă veşnica întrebare: Cine e tatăl copilului? Să fie onorabilul, minunatul, umanul Darcy? Sau, poate, uneori descurajantul, alteori fermecătorul, şmecherul, cu‑totul‑ieşitul‑din‑comun Daniel Cleaver?

„Un roman de un comic sclipitor.” (Salman Rushdie)

„Romanul lui Helen Fielding e diferit de versiunea lui de pe marile ecrane. Spre deosebire de alte dăţi, Daniel Cleaver, «blegul» din viaţa lui Bridget, este acum eroul, centrul poveştii, salvatorul ei.” (The Financial Times)

„Cum poate un cititor să n-o iubească pe această femeie?” (The New York Times Book Review)

Romanul Mary a fost nominalizat pe lista scurtă la Premiul August, distins cu Premiul pentru roman al Radioului Suedez, Premiul pentru roman al orașului Gävle și Premiul Jeanette Schocken al orașului Bremerhaven. Parabolă politică despre dictatură sau arheologie a sufletului omenesc prins în capcanele istoriei, Mary este în același timp o carte a supraviețuirii în orice condiții, chiar și atunci când ai pierdut totul. Performanța narativă este remarcabilă: scrisă de un autor bărbat, cartea dă voce și conștiința unei femei însărcinate – Maria eternă –, fără vreo notă falsă. Povestea torturilor pe care ea le îndură are efect de catharsis, iar răul, paradoxal, pune în lumină gesturi de o nespusă gingășie.

O poveste reală despre încercarea de a supraviețui prin ficțiune, o narațiune alertă și acaparantă despre lumi care se construiesc acolo unde limitele organismului nu te lasă să ajungi. Romanul autobiografic al lui Teodorovici este locul în care, rînd pe rînd, superstițiile se transformă în miracole, iar miracolele pot fi oricînd luate drept coincidențe, lăsîndu-i cititorului libertatea de a umple cu sens întîmplările.

Cîştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2017

„Mihai Marinescu, de profesie copywriter şi de vocaţie cîrtitor, iese de sub tirania termenelor de predare şi se apucă de taximetrie. El face, altfel spus, un pas înapoi. O mişcare de downshifting, cum i se spune în branşă. Mihai are în bagaj un noian de nemulţumiri şi cîteva vise. Printre acestea din urmă, un cîştig la loto şi publicarea unui roman. Scăpat de brief-uri şi pitch-uri, fără să ştie că ele îl pîndesc la o cotitură a sorţii ca să-l reia în primire, omul îşi face timp să observe cît de trăşcălie e lumea în care se învîrte. De ce? Fiindcă în drumurile lui Mihai Marinescu dă peste autori de «literatură insuflată» (Căzut din accelerat, o carte cu un titlu, hm, personal şi cu un succes, nu-i aşa?, rapid) şi căpetenii interlope cu experienţe extracorporale, în plină transă mistică. Peste alţi downshifteri care ar vrea să picteze biserici, pentru ca pînă la urmă să orneze pereţii unei vile ţigăneşti cît un transatlantic. Peste editori care îşi tarifează prefeţele la cuvînt: cincisprezece euro cuvîntul ultraelogios, zece euro cel elogios şi cinci euro cel pozitiv-neutru. Peste conferinţe despre paranormal la care te umflă rîsul. Peste un weekend al porţilor deschise în comuna Buzescu, unde ţigodele rromilor devin obiect de interes mediatic planetar. Nu în ultimul rînd, peste amintirea lui Mircea Eliade, a cărui evocare provoacă mereu episoade şi reacţii imprevizibile.
În cîteva vorbe, asta e povestea din Downshifting. O poveste cu zvîc şi poantă. La prima lui carte, Alexandru Done dă impresia că scrie fără efort, din poignet, cu un control dezinvolt al acţiunii, al frazelor şi al efectelor speciale. Salut în el un talent care face explozie acum şi care e aşteptat, ca toţi debutanţii, să confirme la a doua apariţie.” (Radu Paraschivescu)