Promotii

„Teatrul mă interesează în măsura în care îl vedem, trece pe sub ochii noştri, iar apoi s-a terminat... Este sărbătoarea clipei, dar asta nu ne împiedică să ne amintim de ea. Îmi place această scriitură în aer care nu se fixează pe o pagină, dar care impregnează poate memoria unor fiinţe: lor le las moştenire teatrul meu privat, ca să-l salveze şi să se joace cu el. Este un teatru care nu va îmbrăca niciodată veşmintele muncii vizibile, ale strădaniei şi ale sudorii, este un teatru care, fără a fi dans, împrumută de la acesta calităţile de a vorbi despre Dumnezeu sau despre inexistenţa sa, despre solitudine şi despre copilărie, despre flecăreală, acel surplus de comunicare, şi despre tăcere. Aceste lucruri sunt deja suficient de grave pentru a nu mai avea nevoie să le mai adăugăm expunerea muncii.“ (Luc BONDY)

LUC BONDY s-a născut în 1948 la Zürich şi provine dintr-o familie evreiască de oameni de teatru şi literaţi. Studiază cu Jacques Lecoq la Paris, iar în 1969 obţine un post de asistent de regie la Teatrul Thalia din Hamburg. După retragerea lui Peter Stein, în perioada 1985-1987, este codirector la Schaubühne am Lehniner Platz de la Berlin alături de Dieter Sturm şi Christoph Leimbacher. Începând cu anii '70 pune în scenă câteva zeci de spectacole de teatru şi de operă, colaborând cu mai toate scenele teatrelor germane importante. Printre producţiile sale de referinţă se numără Marea de Edward Bond (Residenztheater, München, 1973), Pământ străin de Arthur Schnitzler (Théâtre des Amandiers, Nanterre, 1984), Timpul şi camera de Botho Strauß (Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin, 1989) sau Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov (coproducţie Wiener Festwochen şi Burgtheater Viena, 2000). În 1997 devine director artistic al Wiener Festwochen, festival al cărui director general este începând din anul 2001. Pe lângă activitatea de regizor de teatru şi de operă, Luc Bondy a regizat, de asemenea, trei filme şi este autorul mai multor volume de proză. La ora actuală este considerat unul dintre cei mai importanţi regizori din lume, creaţia sa fiind răsplătită cu numeroase premii.

„Melancolia nu are aici nici urmă de sentimentalism, viaţa ce se apropie de sfârşit e încadrată de un chenar al tristeţii de o veselie superioară. Frazele au binecuvântarea graţiei care aduce până şi greutatea în starea de plutire. Par să rămână în permanenţă la suprafaţă pentru că tocmai acolo descoperă o profunzime ascunsă.“ (Die Welt)

„La fereastră nu e doar şarmant, ci şi profund emoţionant.“ (Der Tagesspiegel)

„Luc Bondy întreprinde un joc al explorărilor, rotindu-se în jurul său şi povestind într-un limbaj care farmecă şi demască în egală măsură.“ (Nürnberger Nachrichten)

LUC BONDY s-a născut în 1948 la Zürich şi provine dintr-o familie evreiască de oameni de teatru şi literaţi. Studiază cu Jacques Lecoq la Paris, iar în 1969 obţine un post de asistent de regie la Teatrul Thalia din Hamburg. După retragerea lui Peter Stein, în perioada 1985-1987, este codirector la Schaubühne am Lehniner Platz de la Berlin alături de Dieter Sturm şi Christoph Leimbacher. Începând cu anii '70 pune în scenă câteva zeci de spectacole de teatru şi de operă, colaborând cu mai toate scenele teatrelor germane importante. Printre producţiile sale de referinţă se numără Marea de Edward Bond (Residenztheater, München, 1973), Pământ străin de Arthur Schnitzler (Théâtre des Amandiers, Nanterre, 1984), Timpul şi camera de Botho Strauß (Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin, 1989) sau Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov (coproducţie Wiener Festwochen şi Burgtheater Viena, 2000). În 1997 devine director artistic al Wiener Festwochen, festival al cărui director general este începând din anul 2001. Pe lângă activitatea de regizor de teatru şi de operă, Luc Bondy a regizat, de asemenea, trei filme şi este autorul mai multor volume de proză. La ora actuală este considerat unul dintre cei mai importanţi regizori din lume, creaţia sa fiind răsplătită cu numeroase premii.

Romanul lui Cristian Fulas este o cronica sui-generis a unui razboi personal cu instabilitatea, cu dependenta, cu nesiguranta, cu demonii care bantuie existenta personajului principal - un tanar batran, o adunatura de bucati sparte de portelan tremurator. Cu o constructie narativa pe cat de simpla, pe atat de elaborata, Fasii de rusine spune povestea unei dureroase si indelungate invieri, dupa o dramatica peregrinare prin bolgiile infernului. De la tristete la disperare, de la singuratate la rusine, nimic nu ramane netrait in acest intens roman al descompunerii si recompunerii morale si existentiale. - Carmen Musat

Într-un univers distopic periculos de ispititor la prima vedere, oamenii încep, din senin, să devină obsedați de cărți. Mania izbucnește atât de brusc și cu atâta forță, încât se transformă peste noapte într-un haos generalizat, în care au loc violențe de stradă provocate de devastarea librăriilor și de jefuirea cititorilor în plină zi. În această dictatură a cărții, cei mai persecutați sunt chiar scriitorii, închiși în adevărate lagăre de scriere silnică și executați în masă ca pedeapsă pentru producțiile literare de proastă calitate. Unul dintre acești „scriitori ai închisorilor”, înzestrat cu o putere supranaturală legată de altfel de cărți, trece prin toate ororile unui astfel de loc, în care are de a face cu alți deținuți, dar și cu torționari și șefi monstruoși desprinși parcă din cele mai sumbre manifestări ale regimurilor totalitare din secolul XX.

Romanul mult aşteptat al lui Colin Barrett, câştigătorul mai multor premii prestigioase pentru volumele sale de proză scurtă, este o explorare a lumii interlope din Comitatul Mayo, Irlanda, şi a conflictelor din zonă, dar şi o adevărată imersiune analitico-literară în tenebrele condiţiei umane. În timp ce oraşul Ballina se pregăteşte pentru cel mai important weekend din an, conflictul mocnit dintre măruntul dealer de droguri Cillian English şi fraţii interlopi Gabe şi Sketch Ferdia izbucneşte cu violenţă. Când Dev aude soneria vineri seara şi se duce să deschidă, dă peste Doll, fratele adolescent al lui Cillian, plin de vânătăi, în ghearele lui Gabe şi Sketch. Îmboldit de verii săi infami, Dev se vede implicat, împotriva voinţei sale, în visurile de răzbunare ale celor doi Ferdia. Între timp, Nicky, o adolescentă de şaptesprezece ani, nu poate scăpa de sentimentul că ceva rău i s-a întâmplat iubitului ei, Doll. Mahmură, încă încercând să-şi revină după o noapte agitată şi bântuită de propriile fantome, ea porneşte într-o misiune febrilă de a-l salva pe Doll, punând sub semnul întrebării viitorul ei în Ballina. Case dezmăţate este o poveste minunat scrisă, plină de suspans, despre doi marginali care luptă să se regăsească în timp ce lumea lor se afundă în haos şi violenţă.

În plin Război Rece, doi români fugiți din țară ajung în mijlocul deșertului algerian, unde primesc o misiune importantă: să participe la pregătirea unor teste nucleare subterane desfășurate de armata franceză. Cei doi sunt martori ai unei detonări în timpul căreia o galerie cedează, iar gazele radioactive scapă la suprafață. Pe lângă aspra climă sahariană, românii au de înfruntat și alte pericole. Printre contractorii civili umblă zvonuri ciudate despre experimente care-și propun deschiderea unor găuri de vierme, accesarea unor tuneluri prin timp și spațiu, iar din fascinația pe care o sădesc asemenea teorii în cei prea temerari se pot naște primejdii inimaginabile. Totodată, există oameni care de sute de ani își duc zilele în deșert, iar cultivarea unei relații cordiale cu ei se dovedește a fi o provocare pentru europeni. Deși atât de multe lucruri îi separă, militarii francezi, fugarii români și beduinii arabi găsesc ceva ce-i unește: umanitatea. Vor purta războaie, vor urî, vor face experimente nebunești, dar, pe lângă toate acestea, vor țese și povești de dragoste. Și, orice ar face, își vor căuta neîncetat locul și menirea. Unii dintre ei le vor găsi.

Eseurile reunite în Dincolo de limite – mărturisiri tulburătoare despre perioada trăită sub ameninţarea fatwei emise de ayatollahul Khomeini, dar şi polemici literare sau discuţii despre pasiunile sale (fotbalul, muzica rock, filmele) – compun portretul lui Salman Rushdie, intelectual veritabil, romancier cunoscut în întreaga lume şi militant pentru libertatea de expresie. Subiectele alese variază de la Vrăjitorul din Oz, India sau scriitori ca Angela Carter, Arthur Miller, Edward Said, J.M. Coetzee şi Arundhati Roy până la unele probleme politice precum situaţia din Kashmir, Irlanda de Nord, Kosovo, lumea islamică versus lumea occidentală sau atacul terorist de la 11 septembrie 2001. Volumul se încheie cu o prelegere ce îi dă şi titlul, în care Rushdie analizează tema limitelor: depăşirea lor, înlăturarea tabuurilor şi frontierele iluzorii ale lumii în care trăim.

A venit la inmormantare nu-l mai tineam minte dar mi-a zis "eram copii in curte la bunicul tau si tu aventuros ca de-obicei – ce-ar fi sa ingropam un mesaj pentru noi cei din viitor? – pe urma am incercat si eu singur si peste ani se construia pe deasupra sau se turna ciment" Ii parea rau ca de un esec dar mi-am amintit instant de el de amiaza aia de vara pe gramada de lemne in fata gradinii cu straturi de rosii mari urate, carnoase si dulci.

Cu ilustraţii de Vladimir Alexandru Chircă

Conține rețeta pentru cea mai bună turtă dulce din lume.

Bob în Țara Tuturor e cartea iepurelui alb de Termonde, Bob pe numele lui, care-și dorește o nouă condiție – din simbol al Paștelui vrea să devină o marcă a Crăciunului și vrea să fie recunoscut ca atare. Cu această dorință arzătoare în suflet, dar fără să aibă habar ce-l așteaptă, pornește într-o călătorie inițiatică spre Țara de Gheață pentru a se întâlni cu faimosul Consiliu al Renilor, singura entitate în stare să-i preschimbe visul în realitate. Drumul e lung și anevoios. Se rătă­cește, e atacat, ținut captiv, aproape gata să moară de foame și frig. Dar totodată întâlnește ființe de la care învață să se orienteze și deprinde curajul, bunătatea, detașarea și un pic din misterul lumii, ca, atunci când i se va cere, să fie gata să prepare cea mai bună turtă dulce dintre câte există.

Romanul Blestemaţi poartă în sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebrităţi de prima pagină bătându‑i drumurile (v‑aţi putea întâlni la un bulgăre de popcorn caramelizat cu Frank Sinatra, John Lennon, Jackie Onassis sau chiar cu Norman Mailer), îngreunat totuşi de birocraţia înfiorătoare a demonilor şi de proiecţiile nesfârşit de plicticoase ale clasicului film hollywoodian Pacientul englez.

„În sfârșit am citit o carte românească. Alexandru Vakulovski: Pizdeț. Să-i scriu? Să nu-i scriu? Nu știu, oricum în seara asta o să mă văd cu Santiago și o să-i povestesc despre Pizdeț, poate o să-i dau cartea și lui... și altora, și altora, și la emisiune probabil o să povestesc de ea, și poate o să-i spun și Mădălinei, și lui Bogdan, și lui Miron, și poate o să uit, așa cum deseori o fac, și poate o să-mi treacă. Sper să nu.” (Andrei Gheorghe)

„Într-un moment de confuzie și stagnare, cum e cel pe care îl traversează acum literatura română, Alexandru Vakulovski a știut să deschidă un drum, să schițeze o orientare, a avut, cu alte cuvinte, puterea să inoveze. Nu e puțin lucru.” (Gheorghe Perian)

De ce, de-a lungul istoriei, statele au subestimat în mod regulat pericolele din afară care le amenințau supraviețuirea? De ce unele state au fost capabile să-și mobilizeze eficient resursele materiale pentru a răspunde adecvat la amenințările externe, în timp ce altele nu au reușit să facă acest lucru? Sub-balansarea este un fenomen comun, dar prea puțin cercetat în politica internațională, care se produce atunci când statele fie nu conștientizează amenințările periculoase pentru ele, fie aleg să nu reacționeze la aceste amenințări sau reacționează inadecvat și imprudent...

Scrisă la cald în două săptămâni ca un act de „exorcizare”, cum spune însuşi autorul, cea mai recentă carte a lui Michel Houellebecq şi prima autobiografică relatează două evenimente care l-au marcat în perioada octombrie 2022 – martie 2023: controversele pe marginea afirmaţiilor făcute în interviul cu Michel Onfray apărut într-un număr special din revista Front Populaire, soldate cu noi acuzaţii de islamofobie şi un proces intentat de rectorul Marii Moschei din Paris, şi vâlva stârnită de ceea ce avea să devină cunoscut în mass-media ca „pornoul lui Houellebecq”, apariţia, alături de soţia lui, într-un film pornografic realizat de colectiva olandeză KIRAC şi subiectul unui alt proces...

Adesea spunem că „o imagine face cât o mie de cuvinte” și mulți dintre noi ne gândim cel mai probabil la jurnalism, în special la jurnalismul bazat pe date, unde imaginile completează textul propriu-zis pentru a transmite, cu mare ușurință și în mod credibil, informații esențiale. Ce se întâmplă însă când imaginile induc în eroare sau nu sunt suficient de clare? Informația greșită se rostogolește cu rapiditate și efectele pot fi dezinformarea sau chiar manipularea în masă. Nu mai departe de 2020, pandemia de coronavirus ne-a demonstrat cât de importantă este acuratețea datelor prezentate în mass-media.

Până la treisprezece ani, Christine nu şi-a cunoscut tatăl. Nu ştie despre el decât puţinele lucruri pe care i le-a spus mama ei cât a crescut-o singură, dintr-un salariu modest de dactilografă, într-un orăşel din centrul Franţei, înfruntând oprobriul public la care se expuneau în acea perioadă mamele necăsătorite. Nu l-a văzut decât într-o fotografie veche. De aceea, când îl întâlneşte la Strasbourg, unde el conduce departamentul de traduceri din limbi indo-europene din cadrul Consiliului Europei, este peste măsură de entuziasmată şi de emoţionată...

Thomas Quinn, un scriitor de treizeci de ani fără succes, e bântuit nu doar de relaţia distrusă cu celebrul său tată, acum mort, ci şi – aproape la propriu – de enigmaticul şi genialul Andrew Black, fost protejat al tatălui său. Cu câţiva ani în urmă, Black a scris o capodoperă care s-a vândut într-un milion de exemplare, după care a dispărut. E posibil ca Thomas să fie urmărit de protagonistul din romanul lui Black? Rămas singur când soţia lui, Imogen, pleacă să lucreze la celălalt capăt al lumii, Thomas Quinn se trezeşte treptat într-un univers care se destramă, populat de personaje de roman, cu oraşe întregi ce se dovedesc ficţionale, unde nimic şi nimeni nu e ce pare. Dacă l-ar găsi pe Black, poate ar afla nişte răspunsuri. Un roman despre misterul scrisului, tainele Bibliei, haos şi entropie, amintind de cărţile lui Umberto Eco.

Câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2023

Andrei, antieroul romanului, este blocat într-un job rutinier pe care îl face de acasă. Locuieşte singur şi are puţini oameni în viaţa lui, iar aceştia de cele mai multe ori îşi fac simţită prezenţa doar online, într-un cadru formal. Departe de a fi mizantrop sau resemnat, el caută compania şi afecţiunea celorlalţi, dar soluţiile pe care le găseşte nu sunt dintre cele mai inspirate şi îl conduc la situaţii atipice, uneori conflictuale, alteori înduioşătoare, dar de cele mai multe ori comice.

Roman distins cu prestigioasele John Llewellyn Rhys Prize şi Prix du Meilleur Livre Étranger

O satiră plină de spirit atât la adresa politicii duse de Margaret Thatcher în anii ’80, cât şi a societăţii de consum, „Ce hăcuială!” este romanul care l-a propulsat pe Jonathan Coe în topul celor mai importanţi romancieri britanici. Familia Winshaw, prezentată în această carte din perspectiva nefericitului său biograf, Michael Owen, reprezintă o adevărată galerie de monştri, tot ce-i mai rău în societatea britanică de după al Doilea Război Mondial. Membrii acestui clan îşi umplu sau şi-au umplut la viaţa lor timpul cu ocupaţii ca traficul de arme (printre clienţi numărându-se Saddam Hussein), escrocherii de tot felul, scandaluri, trădări şi, în general, distrugere pe orice plan, ţelul suprem fiind doar profitul. Cartea îmbină satira socială incisivă şi sofisticată cu suspansul unui roman poliţist neobişnuit, ce parodiază o comedie britanică omonimă din 1961. Din păcate, nici Michael Owen nu este tocmai un model de virtute şi echilibru. Iar atunci când cineva fură manuscrisul biografiei, lucrurile iau o turnură de-a dreptul bizară.

Publicate sub forma a două romane distincte, la distanţă de un an, cele două părţi din „Femeia şi străinul” spun povestea unei femei care are în proprietate o fermă, a soţului ei alcoolic şi a unui bărbat care e angajat ca muncitor în gospodărie. În mijlocul unei naturi pe cât de majestuoase, pe atât de aspre cu cei care-şi duc traiul sub zodia capriciilor ei, drama în care sunt antrenaţi cei trei capătă proporţii de tragedie. Între femeia abuzată şi noul argat se înfiripă o poveste de dragoste care-l scoate cu totul din minţi pe soţul şi aşa dezechilibrat, iar evenimentele se precipită. În a doua parte a romanului, echilibrul micului univers dezintegrat de violenţă şi omor pare să se restabilească.

Într-un apartament din Bruxelles, bărbații stau pe balcon la un pahar, femeile discută în bucătărie și copiii se joacă − un cadru casnic cât se poate de banal. Se pare totuși că Mircea are o relație nesănătoasă cu băutura, iar Mihai, un fost alcoolic ieșit la liman, primește sarcina de a-l face din nou bine. Motivat inițial de bani, el concepe un plan de bătaie, care va depăși repede simplele plimbări și exerciții fizice și va ținti spre cauza profundă a problemei. Mihai vorbește mult, dar știe și să tacă și se mândrește cu faptul că este un observator atent și nu uită nimic....

„Cum va fi citită azi această carte scrisă, pe viu, în preajma atentatelor de la 11 septembrie 2001, care au zguduit America și aveau să infirme iluzia «sfârșitului Istoriei»? Presupun că un pic altfel decât în 2003. Liberalizarea vizelor în SUA încă nu s-a produs, stilul de viață american a pătruns și în România, the American Dream nu mai e ce-a fost, globalizarea se îndreaptă, tot mai mult, spre deglobalizare, iar Statele Unite și lumea întreagă au devenit, după atâtea crize și tensiuni, mult mai nesigure – nu prea mai ai unde și de ce să visezi la mari evadări. Un lucru e cert: confruntarea cu experiența americană l-a ajutat pe Gheo să-și asume, până la capăt, propria identitate, într-o carte outside the box, un reper nu doar pentru generația sa, ci și pentru lumea în care trăim.” (Paul Cernat)

Prefață de Radu Ioanid

La începutul deceniului șapte, când familia Deleanu, fostă Greenberg, a plecat din România pentru a se stabili în Franța, nu a emigrat, ci i s-au acordat vize de ieșire din țară în urma unui troc în care statul român primea în schimb, după caz, animale domestice de rasă, instalații automatizate pentru ferme sau mașini-unelte moderne. După venirea la putere a lui Ceaușescu, afacerea va fi sistată temporar, apoi va lua proporții: statul socialist își va vinde bună parte din cetățenii de origine evreiască statului Israel. Asemenea unor mărfuri, aceștia vor fi evaluați și vânduți în străinătate pe valută forte – practic, exportați. Cum a fost posibil ca în inima Europei postbelice să aibă loc un asemenea trafic cu ființe umane? Născută în Franța, jurnalista Sonia Devillers, descendentă a familiei Deleanu, se decide să descurce ițele acestei afaceri după ce descoperă numele bunicilor săi în lucrarea lui Radu Ioanid despre Securitatea română și vânzarea evreilor. Reconstituind povestea propriei familii în perioada interbelică și mai ales în cea de după instaurarea regimului comunist, când Delenii au fost siliți să părăsească țara, cartea sa retrasează o mică istorie dureroasă ce se înscrie în marea istorie a eliminării evreilor din România.

Eroii din ,,Goblinii" şi din ,,Goblini contra pitici" îşi continuă aventurile dincolo de zidurile cetăţii Clovenstone. Skarper şi Henwyn au de înfruntat forţe întunecate şi creaturi monstruoase şi trebuie să dezlege noi mistere uluitoare. Goblinii au parte, şi de această dată, de tot felul de peripeţii în lupta pentru învingerea forţelor răului şi pentru salvarea propriilor vieţi. Scrisă cu umor şi plină de suspans, Aventura goblinilor vorbeşte despre eterna încleştare dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric.

„Titlul cărţii, la fel de uşchit ca şi celelalte, nu reia, cum ne-am fi aşteptat, titlul vreunei proze din volum, ci un gest curent în lumea carnavalesc-sinucigaşă a lui Teodorovici, care, în altă carte, reprezintă debutul în viaţa erotică al personajului principal... Partea cea mai surprinzătoare a prozei lui Lucian Dan Teodorovici şi marca sa indiscutabilă în ansamblul prozei tinere de azi o reprezintă ancorarea în metafizic, chiar un metafizic louche, care fuge din faţa (sau din spatele) ochilor la prima piruetă raţionalistă.” (Simona Sora)

„Lucian Dan Teodorovici lucrează cu un bun, subtil amestec stilistic şi afectiv: ironia şi melancolia, bonomia ce dizolvă tentaţia cinismului, plăcerea jocului (inclusiv în retorica genului dramatic) şi evitarea satirei sarcastice, priza la absurdul existenţial, paralel cu comicul rafinat ce palpită aproape sub fiecare situaţie de fizionomie, toate acestea stimulând nu doar lectura, ca plăcere, dar şi reflecţia pe marginea ei.” (Dan C. Mihăilescu)

Perfecționiștii nu sunt oameni echilibrați și nu-i nimic rău în asta. Niciodată mulțumiți cu o viață banală, își doresc să exceleze din toate punctele de vedere, iar aceasta înseamnă că au nevoie în permanență de provocări și că există lucruri pe care pur și simplu le fac mai bine decât alții. Prin urmare, perfecționismul nu este o boală, iar persoanele care „suferă” de el nu trebuie să se trateze. Există cinci categorii de perfecționiști, iar după ce vei afla, cu ajutorul chestionarului din carte, căreia dintre ele îi aparții, te vei cunoaște mai bine și vei învăța cum să valorifici această înclinație naturală. „O carte necesară pentru toți cei pregătiți să parcurgă drumul crucial de la apariția dorinței de control până la deținerea unei puteri discrete.” (Susan Cain) „Un ghid practic care te va ajuta să înveți și să evoluezi.” (Tal Ben-Shahar)

„Când scrii ficţiune, ai libertatea să preiei ceva ce s-a întâmplat în realitate şi să-l modifici de dragul efectului artistic. Însă ar fi o greşeală să citeşti o operă de ficţiune doar ca o simplă transcriere a experienţei autorului. Evident, există aproape inevitabil elemente autobiografice în literatură. Cel puţin aşa e în cazul meu.” (David Lodge)

Nu este prima oară când Sylvain Tesson se confruntă cu zăpada și frigul. În trecut a mers pe urmele evadaților din Gulag, apoi pe cele ale Marii Armate a lui Napoleon în retragerea sa din Rusia pe timp de iarnă, după care a plecat în căutarea leopardului zăpezilor pe platourile înalte din Tibet.

De data aceasta, împreună cu prietenul său, ghidul montan Daniel Du Lac, autorul pornește din Menton, de pe malul Mediteranei, pentru a traversa Alpii pe schiuri până la Trieste, trecând prin Italia, Elveția, Austria și Slovenia. Aventura va dura 85 de zile și se va întinde pe patru ani, între 2018 și 2021, cei doi călătorind în jur de 20 de zile la sfârșitul fiecărei ierni. Pe drum li se va alătura un al treilea tovarăș, cu care vor împărți oboseala urcușului pe pantele înzăpezite și singurătatea serilor în refugiile din Alpi. Albul monoton al decorului alpin devine pentru Sylvain Tesson o substanță și, chiar mai mult decât atât, o stare: o uitare de sine a celui care se luptă să-l străbată, dublată de o atenție îndreptată spre lume, într-o alternare permanentă între pândă și retragerea în sine.

În 1995 în Kailua-Kona, Hawaii, Nainoa Flores, un băiat de şapte ani cade de pe un vas de agrement în valurile Oceanului Pacific. Când rechinii îşi fac apariţia, toată lumea se aşteaptă la ce-i mai rău. Dar Noa este prins cu delicateţe în fălcile unui rechin şi redat mamei sale, povestea preschimbându-l pe băiat într-o adevărată legendă. Familia lui Nainoa, care se zbate să-şi câştige existenţa, vede în salvarea acestuia un semn de bunăvoinţă din partea vechilor zei hawaiieni – mai ales că băiatul pare să posede puteri uluitoare. Însă, pe măsură ce timpul trece, presupusul dar divin începe să dezbine familia: Nainoa, care lucrează acum ca paramedic în Portland, se zbate să-şi înţeleagă propria misiune; la nord, în statul Washington, fratele său mai mare, Dean, se lansează în lumea sportului universitar de elită, obsedat de bogăţie şi faimă; iar în California, Kaui, sora mai mică, se dedică studiilor, escaladelor şi senzaţiilor tari, în încercarea de a-şi câştiga independenţa. Când familia Flores se confruntă iarăşi cu evenimente supranaturale, membrii ei sunt nevoiţi să-şi regândească valorile legate de familie, tradiţii şi supravieţuire.

Calatorul singuratic este o colectie de texte nonfictionale, eseuri si note de jurnal, scrise de Jack Kerouac in stilul sau poetic inconfundabil, de-a lungul mai multor ani. Unele dintre cele opt texte care alcatuiesc volumul au fost publicate si separat, in diferite reviste americane. Ele trateaza teme si subiecte intalnite in toata opera scriitorului, insa contureaza mai clar imaginea acestuia de ratacitor indragostit de oamenii pe care i-a intalnit si de locurile prin care a trecut – diverse zone din SUA, Mexic, Maroc, Marea Britanie si Franta.

Intr-o comunitate saraca din Antile, o familie venereaza un stramos de seama, regele exilat al Dahomey-ului, care a tinut piept colonistilor francezi. Fotografia lui troneaza in sufragerie de trei generatii, iar urmasii lui antilezi, rataciti in aburii alcoolului si ai povestilor despre maretia Africii pierdute din ticalosia albilor, l-au transformat intr-un cult, cinstindu-i memoria dupa randuieli ancestrale. Insa astazi, dupa aproape un secol, Spero, emigrat in SUA, priveste cu detasare povestea asta despre origini nobile care inaintasilor le-a adus numai amaraciune si batjocura, iar lui Debbie, sotia lui intelectuala din burghezia neagra a sudului american, inca un motiv sa-l dispretuiasca, reprosandu-i ca nu il intereseaza istoria nedreapta a fratilor negri si lupta sociala cu care sunt datori. Macinat de luptele lui interioare – ratarea ca artist, ca sot, ca tata –, Spero se refugiaza in bautura si relatii pasagere, asistand neputincios la prabusirea propriei vieti. Printr-o tesatura de povesti care se intrepatrund sub pana vrajita a lui Conde, Ultimii regi magi exploreaza, cu ironie si tandrete, ranile neconsemnate de istorie ale rasismului si colonialismului intr-un roman carnavalesc despre memorie, identitate si puterea tulburatoare a povestilor.